Iudele ataca prin spate la usa parintelui Justin

Judas-Iscariot

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Pe inserate ieri(17.08.2009), talhareste, exact cum ne asteptam, gloata lui Puric (parintele Amfilohie Branza, monahul Moise, Stefan Ruxanda, Corneliu Marcu) au dat navala in chilia parintelui Justin, stiind ca o parte din ucenicii sfintiei sale sunt plecati din tara in aceasta perioada. Totul a fost pregatit in prealabil, de catre doctorul Pavel Chirila, printr-un telefon in care ii adreseaza parintelui urmatoarele cuvinte: “Parinte sunteti inconstient, pentru ca acordati incredere ucenicilor implicati in campania anti-cip si in legatura cu proiectul de la Aiud. Sa va fie rusine, pentru ca ati inlaturat toata intelectualitatea din proiectele pe care le aveti.”.  Se astepta apoi un telefon din partea lui Puric. Dar pana la urma, planul lor era sa-l surprinda pe parintele si sa-l invenineze cu minciunile lor de nemernici(un amanunt exotic: Puric a fost luat de la pescuit). Puric a atacat pe toata lumea(printre care a vorbit foarte jignitor la adresa parintelui Andrei Aldea si a parintelui Savatie Bastovoi) si asta a aratat adevarul despre manevrele sale, de a compromite cele mai importante actiuni ortodoxe din acest moment din Romania: lupta anti-cip si proiectul de la Aiud. Pana la urma Puric nu are de gand sa se retraga din proiectul de la Aiud, cerand binecuvantare de la Parintele Justin pentru manastire, denigrand proiectul sustinut de Parintele si pe arhitectii Parintelui. A atacat apoi si revista Atitudini in care  Parintele Justin acorda un interviu lamuritor referitor la Puric, dar pentru informarea tuturor revista este sustinuta de Parintele si in plus tirajul a fost dublat, cererile fiind foarte mari. Binenteles ca Parintele Justin i-a tratat ca atare, i-a lasat sa vorbeasca si din nou s-a mahnit de siretenia lor.

Spre lamurirea tuturor, iata ca s-au vadit alte persoane ce incearca sa-l “otraveasca” pe Parintele, dar se inseala precum tortionarii care nu au reusit sa-l “reeduce” de-a lungul a 20 de ani de temnita.

Vom avea grija sa-i pomenim pe acesti fartati ai nostri, la locurile sfinte pe unde ne aflam in aceste zile.

De la intalnirea de la Aiud a trecut aproximativ o luna, iar proiectul pe care episcopul Andreicut a zis ca-l va face public in maxim 2 saptamani este total necunoscut. Se incearca amanarea proiectului pana in toamna, astfel incat sa se intre in iarna si sa anuleze pana la urma construirea manastirii de la Aiud. Va prezentam descrierea pe larg a proiectului sutinut de parintele Justin si sa intelegeti ca acesti oameni din jurul lui Puric se opun unei lucrari pentru Ortodoxia romaneasca.

download_iconproiect_Aiud download_iconinterviul cu pricina, aparut in nr.7 din Atitudini

“VAi voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca sunteti ca mormintele ce nu se vad, si oamenii, care umbla peste ele, nu le stiu. Vai si voua, invatatorilor de lege, ca impovarati pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeti sarcinile nici cel putin cu un deget. Vai voua ca ziditi mormintele proorocilor pe care parintii vostri le-au ucis…….”
Oare cine sunt intelectualii acestui neam? Adevarata intelectualitate este cea jertfitoare, asemenea celei care s-a sacrificat in puscarile comuniste. Nu cei care isi rasucesc filacteriile intelighentei lor si isi maresc umflaturile gandurilor si maretelor lor idei
“Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila! Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, ca voi curatiti partea din afara paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si lacomie…. Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, nu am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri”.
Vai acestor intelectuali de azi care vor sa separe intelectualitatea duhovnicesca de Parintele Justin.

Parintele Iustin amuzat de teatrul nocturn indeamna la calea cea dreapta catre Biserica de la Aiud

https://www.youtube.com/watch?v=MEIkA1-ZjXo

131 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Chiar i-a zis ... "Sunteti inconstient ... Sa va fie rusine ..." ??? Macar din respect pentru varsta nu ai putea sa spui asa ceva. Am vazut noi rolul intelectualilor in proiectele lui Baselu' si ne ajunge.

    PS: Dar nici nu ma mira. Dr.Chinina ala ... are *.U.E. de mason.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru numele lui Dumnezeu, dar nu mai lasati astfel de oameni sa se apropie de Parintele Iustin ! Si sper ca nu a ramas singur in manastire, ca sa poata aceia sa dea buzna, aruncandu-si otrava lor pe dumnealui ! Au dovedit din plin pana acuma, prin faptele lor, cine sunt, si nu le mai permiteti apropierea de Parintele. Nici telefonic, nu mai permiteti ! Asta urmaresc, sa-i raneasca sufletul, dar sper ca parintele sa nu puna la suflet, cand o tara intreaga de credinciosi, mai mici sau mai mari, fiecare dupa cum putem, ii suntem sufleteste alaturi !
    Va rugam pe cei care ii sunteti fizic aproape, sa selectati bine pe cei care se apropie fizic de dumnealui. Nu permiteti oricui acest lucru. Cine vrea sa-l abordeze, sa o faca in mod public, in biserica. Altfel, va rog sa nu mai permiteti. Dan Puric nu mai avea ce sa caute la Petru Voda ! Dar daca lipsa lui acuta de bun simt, l-a impins in panica, inseamna ca este vorba de interese mari in ceea cel priveste, si daca s-a vandut, si semnele sunt ca da, este in stare de orice fapta murdara, asa ca va rugam sa aveti mai multa grija ! PARINTELE TREBUIE PROTEJAT de cei care ii stati in prajma ! DOMNUL SA FIE IN ACEASTA LUCRARE ! AMIN. Caci dupa cum vedem, cel rau se zbate tare, ca nu l-a putut dobori pana acuma pe Parintele Iustin.
    IN NUMELE DOMNULUI VA ROG AVETI GRIJA DE DUMNEALUI, IN PACEA SI LINISTEA DOMNULUI ! AMIN.

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pt Admin

    As dori daca se poate, sa postati textul in care Dan Puric se adreseaza jignitor parintilor Andrei Aldea si Savatie Bastovoi. De asemenea, va rog frumos sa ne indicati texte prin care sa ne aratati ca parintele Amfilohie Branza este in gloata lui Puric. Macar niste linkuri ar fi utile. Sunt putin nedumerit dar nu smintit de aceste noi informatii pe care le publicati. Inteleg ca parintele Iustin Parvu este in "vizor", dar tocmai de aceea, ca sa nu fie mirarea si mai mare, va rog aceste lucruri.

    Doamne ajuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Ce maI VRETI FRATILOR? Iar inregistrari audio sau video? Vreti numai dovezi ca Toma??? Trebuie sa stam cu aparatele mereu pe Parintele? Vreti sa auziti neaparat cuvinte jignitoare iesite din gura lui Puric? Ce cauta parintele Amfilohie cu Puric? Cand cu doar o saptamana in urma, acelasi parinte Amfilohie a venit la Parintele, spunandu-i ca este alaturi ed Sfintia sa si ca il va sustine in proiectul de la Aiud.
      Raspunsul final al Parintelui este ca ii pare foarte rau ca s-a incurcat cu astfel de persoane, gen Dan Puric, doctorul Pavel Chirila si cu acest eveniment a termintat-o definitiv cu ei.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Robert Antal: Ce legatura are p.Amfilohie Branza cu Dan Puric. Si eu am ramas masca. Dar ... http://video.google.com/videosearch?q=amfilohie+puric ... vezi cate conferinte au impreuna. E atat de clar ... desi discursul lui ... ca si al lui Dan Paduche ... e de ajuns sa seduca.

    @Admin: Nu este nevoie de dovezi .. desi ... dracusorul din mine ... stie ca o inregistrare ar fi excelenta pentru a spulbera aura de antemergator Hristic a lui Dan Puric, aura pe care si-a creat-o singur cu ... gura ... inspirat de ... sursa inspiratie muzicii rock 😉 Prea multi sunt prea usor smintiti de el.

    PS: Sper ca Parintele intradevar sa nu-i mai primesca.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si unde e gresit sa vrem dovezi ca Toma Apostolul? Ce, Dumnezeu i-a interziz oare acest lucru?
    In regula, nu insist. Am posibilitatea sa aflu din surse directe, nu de alta dar se intampla foarte multe lucruri necurate la mijloc si mult prea repede. Am postat nedumerirea mea intrucat imi sunt familiare anumite legaturi in sensul ca, nu cu mult timp in urma, Parintele Amfilohie ar fi trebuit (in anumite circumstante date) sa isi exprime parerea cu privire la o situatie deosebita privind autenticitatea botezului catolic in Biserica Ortodoxa (fapt care nu s-a mai intamplat). Stiu dar am aflat si de pe acest site ca Parintele Amfilohie este/ar trebui sa fie unul din madularele ortodoxiei romanesti care sta in fata netrebniciei tuturor acelor care se opun Dreptei Credinte; acest articol vine sa infirme aceste lucruri, asa si dintr-o data. Stiu/stiam de existenta unei oarecare apropieri dintre Parintele Amfilohie si Parintele Andrei Aldea dar si de apropierea dintre Parintele Iustin si Parintele Andrei Aldea. Dat fiind toate aceste informatii dar si multe altele pe care nu am cum sa le postez aici, ma vad indreptatit, sa cer aceste lucruri fie pe motivul ca daca sunt adevarate, ele trebuie certificate (mai ales ca le-ati facut publice doar in concluzii), fie pe motivul ca daca nu sunt adevarate, ele trebuie dezmintite de catre dvs. Oricum, in aceste vremuri, cred ca ne este ingaduit sa fim niste tome necredincioase (etst unul dintre Sfinti, nu?), dar nu iude tradatoare (care arde in focurile iadului).

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu cred ca Robert a dat de inteles ca pune la indoiala chestia asta, dar e bine ca cei care citesc un articol sa aiba toate datele ca sa isi faca o parere completa.

    Nu spun ca ma indoiesc si am nevoie de probe, dar ca sa atribui unui om fapte, e foarte usor, mai ales ca ne putem baza pe faptul ca nu e prima oara cand calca in strachini si o "recidiva" de-a lui Puric nu era un caz la care nu ma puteam astepta.

    Personal, prefer sa imi fac o parere dupa ceea ce vad sau citesc materialele incriminatoare, si nu dupa ce imi povesteste cineva, dupa ce spune unul sau altul ca a auzit, sau dupa comentariile, impresiile, opiniile unora sau altora.

    Daca e de acuzat, putem sa acuzam foarte usor. As spune ca am fost printre primele persoane care l-a suspectat pe Puric de departare de parintele Justin, nu vreau sa judec pe nimeni daca nu am, nu neaparat dovezi, dar macar un reper, un sistem de referinta pe care sa ma pot baza atunci cand fac niste afirmatii. Sa nu uitam "cu masura cu care veti judeca veti fi judecati".
    Poate pentru unii nu mai e cale de intoarcere, daca asta este drumul cel ales, lasati-i in intunecimea lor, dar nu trebuie smintite si oile ramase din turma.
    Este foarte corect si ce a zis Liana ca Parintele nu ar trebui lasat singur, ca ar trebui mai multa atentie la cine ii calca pragul si cu ce scopuri.
    Am vazut la multe biserici din Bucuresti mai multe anunturi (diferite) de pelerinaje organizate spre Aiud, si asta m-a bucurat pentru ca am vazut ca interesul organizatorilor de pelerinaje pentru acest loc a crescut.

    Si as mai avea un sfat - lasati mandria la o parte, nu va laudati cat de cautata este revista, asta e un semn foarte bun, incurajator, ca mai sunt oameni interesati de soarta sufletelor lor, dar nu e bine ca cei care traiesc in Duhul smereniei si fac un bine semenilor lor sa isi anunte dublarea tirajului.

    Nu imi luati sfatul in nume de rau, mandria e unul din cele mai mari pacate, si tocmai pentru ca l-am vazut cu totii, si la Puric, si la Tarziu, s.a.m.d. cred ca trebuie luare-aminte si precautie in afirmatii care, pana la urma, va dauneaza.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    PARINTE IUSTIN.-CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU PANA LA MOARTE SUNTEM ALATURI DE SFINTIA VOASTRA.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vai noua, popor fara coloana vertebrala ! In ce hal am decazut ! Cum au putut Amfilohie si Chirila sa-l vanda pe Parintele ? !!! Doamne, ce vom face cand nu va mai fi Parintele cu noi ? Cum ne vom descurca in hatisul acesta plin de serpi ? Doamne,ai mila de noi !

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Domnule dr. Chirila,

    Cum va permiteti sa vorbiti asa cu Parintele Iustin ?
    Despre ce intelectuali vorbiti? Eu sunt intelectuala si nu-mi place "gasca puric".
    Ce urmariti ? Din cate stiu eu ,aveti si niste ineterese banesti, pe care le "impletiti" cu biserica.
    Daca i-ati vorbit asa Parintelui, chiar nu valorati nimic, pentru ca ati fost cuprins de "slava desarta" si de "importanta intelectulalismului".La urma urmei ,suntrti un simplu pacatos.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Atunci te rog macar sa-ti citezi sursa. Persoana X care era in chilia parintelui in momentul respectiv sau persoana Y careia i-a zis parintele personal ce si cum, sa ne ducem si noi sa dicutam cu respectivii sa auzim din gura lor ce s-a intamplat.

    Nu ca tu nu ai fi de incredere, dar o informatie trebuie confirmata din cel putin doua surse.

    Este o chestie de bun simt, zic eu.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin
    Este vreo problema admin daca oamenilor le vine greu sa creada ceea ce ai scris si ca vor dovezi cat mai concludente?
    Oameni ca dr. Pavel Chirila sau monahul Moise, care au marturisit in vorba si fapta credinta lor ortodoxa, de ce ar fi impotriva proiectului pr. Iustin? Ce argumente au impotriva acestui proiect? Nu doresc si ei ca buni crestini ortodocsi construirea unei manastiri ortodoxe la Aiud? Vor sa sprijine alt proiect mai bun decat al pr. Iustin? Care ar fi acela? Sa iasa in fata si sa-si spuna parerea in ambele probleme Aiud si cipuri! Cine ar fi putut sa-i pacaleasca in asa fel incat sa se dezica de convingerile lor?

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa intelegem ca Amfilohie Branza e mason deci! De aia vorbeste impotriva masoneriei de ani de zile, de pe vremea cand nimeni nu scotea o vorbulita despre asta. Ca sa vada probabil cine il ia in serios!
    Si cu monahul Moise ce mai aveti? Si el tot de aia s-a muncit cu cartile facute, tot de mason ce e...
    Cred ca bateti campii si vreti doar sa faceti dezbinare sau Domnu stie ce aveti in cap.
    Din moment ce nu aveti dovezi mai bine taceti. Pentru cei mai "saraci cu duhul ca mine" ar trebui sa aveti ceva mila...

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu-mi vine sa cred...monahul Moise, care e trimis de Parintele la Aiud, care e la schit?! in ceata lui Dan Puric?!

    si parintele Amfilohie?!?!?! wow! pai pe parintele Amfilohie il pretuiesc mult...il pretuiam...nici nu mai stiu ce sa zic de fapt...el in toate conferintele a vorbit impotriva masoneriei si a indemnat pe oameni la lupta cea buna pentru Hristos!

    nu-mi vine sa cred!? stiu ca parintele Amfilohie a fost ucenic al Parintelui Iustin, si chiar acum cateva zile am ascultat un interviu cu el (despre monahism), in care vorbeste foarte frumos si curajos, dar fata de conferintele lui obisnuite, chiar linistit, despre rolul calugariei, despre cum trebuie sa se comporte crestinii in ziua de azi, in fata apostaziei generalizate, etc...si cateodata chiar aveam impresia ca aduce cu Parintele Iustin la voce...imi ziceam ca uite, un demn urmas al Parintelui, in acelasi duh si cuget marturisitor...

    acum sincer nu mai stiu ce sa cred...pe parintele Amfilohie il puneam in aceeasi categorie cu parintele Aldea, amandoi adevarati luptatori ai lui Hristos si marturisitori neinfricati ai Adevarului!

    admin, chiar te rog si eu, explica-ne cum de s-a intors asa de tare parintele Amfilohie, e incredibil daca e asa!

    ca e monah, de bani nu are nevoie, nu cred ca e asta...ce interese o avea, bineintes, daca e adevarat lucrul asta...
    cum se poate ca un om care de atatia ani vorbeste pe fata si fara frica de masonierie sa se asocieze cu Dan Puric?! Doamneeeeee...

    Doamne ajuta-ne!

  14. Nicolae Tulban

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Pana la urma Puric nu are de gand sa se retraga din proiectul de la Aiud, cerand binecuvantare de la Parintele Justin pentru manastire, denigrand proiectul sustinut de Parintele si pe arhitectii Parintelui."

    Intreb si eu ca ardeleanul...
    No, a luat binecuvantare au ba?

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu e vorba de dovezi ca Toma dar nici sa ma arunc cu capul inainte indiferent de cine spune asta, fie el chiar Roncea pe care pana acum il respect. Ca multi alti cunoscuti cu care am mai schimbat cuvinte despre aceasta problema...nu dau crezare nici variantei Roncea&co nici variantei Puric&co.
    Pentru ca nu a aparut nici o dovada palpabila...
    In schimb avem o multime de imagini interpretate in fel si chip.
    Pana apar acelea imi vad de rugaciune si fie ca Domnul sa arate cei vinovati. Restul ar trebui sa fie mai putin patimasi...chiar si eu ar trebui sa fac asta
    Doamne ajuta

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu cred ca este nevoie de mai multe filme si inregistrari, ci sa ne linistim. E clar ce se intampla, cand parintele vrea sa mai faca un pas in campania anticip si de trezire a romanilor, vin baietii sa-i zgandare rana veche si dureroasa a Aiudului.

    Dar sfintii nu-l lasa si noi suntem alaturi de parintele cu sufletul si gandul. Acum trecem cu totii printr-o sita deasa si numai Dumnezeu si sfintii Lui ne pot intari sa iesim nevatamati din cernerea asta finala.

    Sa ne rugam chiar si pentru cei care pentru un timp mai lung sau mai scurt se lasa dusi de val in diverse directii ca Domnul sa-i aduca inapoi la calea adevarului.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mai nu pot sa cred , si Amfilohie .... hmmmm....

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu tot respectul pentru informatiile prezentate pe acest blog, incep sa ma indoiesc de bunele intentii in toata povestea asta cu Dan Puric. Tonul vostru este total necrestinesc, iar intreaga actiune imi miroase a manipulare. La urma urmei, fapte concrete care sa-l imbrace pe Dan Puric sau pe parintele Amfilohie, ori Claudiu Tarziu pe care nu mai prididiti sa ii etichetati ca bufoni sau mai stiu eu ce , nu exista. Doar opinii. Opinii bazate pe ce?
    Dincolo de aceste opinii insa, acesti oameni au ajutat enorm multe suflete, iar voi se pare ca nu le recunoasteti aceste merite. Orice om greseste. Lasati-ne sa cernem ce e bine de ce e rau la cei din jurul nostru, sa ii aplaudam pe cei care ne invata de bine, iar cand aceiasi oameni gresesc, sa ne vedem de drumul nostru si sa facem cum stim ca e bine, fara a minimaliza insa contributia lor la constructia binelui din noi de pana atunci.
    Limitati-va la a prezenta fapte, suntem capabili sa tragem concluziile si nu mai jigniti, nu mai ganditi pentru noi. Nu de alta, dar...chiar si de nu este....miroase a manipulare ieftina. Ca idee, parerea mea personala este ca nu doar miroase, ci este.
    Numai bine!

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin,sunteti sigur ca era si Pr.Amfilohie?Nu pot sa cred,pur si simplu...il cunosc de mult timp pe Parintele, as fi crezut ca,in siuda tineretii sale,Parintele nu se va lasa inselat...Si dr.Chirile,la fel,stiam ca este foarte induhovnicit,il are ca duhovnic pe Pr.Ioan,de la Sihastria Rarau,deci chiar sunt bulversata...Pr.Amfilohie,in special, este pentru mine cea mai mare deceptie,daca este adevarat...inca nu-mi vine sa cred.Stiam ca este prieten foarte bun cu d.Puric,dar n-as fi crezut ca dupa toate dezvaluirile,mai ales dupa aceea ca actorul este membru al Clubului de la Roma,Pr.Amfilohie mai sta de partea lui.Si oricum,nu mi-as fi imaginat NICIODATA ca s-ar putea crea intre Dumnealui si Pr.Iustin vreo ruptura.Daca astea sunt adevarate,chiar ca sunt vremurile de pe urma...

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele Ioan Sismanian zicea intr-o conferinta la Cluj sa facem trei metanii pe zi pentru parintele Iustin. Cred ca asta e solutia cea mai buna, pentru ca nu prin povesti se rezolva problemele de orice fel, ci prin rugaciune. Dar e mult mai comod sa critici. N-ar strica sa ne rugam si pentru Dan Puric, Pavel Chirila, parintele Amfilohie, ca orice om greseste si are nevoie de rugaciunile altora pentru a se redresa.

    Evagrie Ponticul zicea ca o rugaciune pentru un om pacatos il ajuta mai mult decat orice mustrare.

    Doamne ajuta!

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu m-as mira ca cei care aparent se arata cu intentii bune de fapt sa fie doar niste iude. ca iuda l-a sarutat pe Hristos, dar el L-a si vandut. Multi se dau aparatori ai adevarului dar roadele lor nu sunt bune. Vaaai vai! Ma intristeaza faptul ca i-ati spus lui Puric si lui Pavel Chirila iude. Nu va ganditi ca poate va inselati??? Nu va ganditi ca s-ar putea sa nu fie adevarat??? Pe Eva diavolul a pacalit-o si i-a spus ca altfel stau lucrurile si ca Dumnezeu minte, si a intors-o impotriva lui Dumnezeu. Nu vedeti ca diavolul desparte.? De ce incepeti sa ii judecati pe Puric si pe Chirila daca nu ati fost acolo?

    Si daca ar exista conflict intre ei ce ar trebui sa facem noi? Suntem noi curati sa dam cu piatra??? Cine e mai curat sa dea primul cu piatra!!!!!!!!!! Eu zic pt cel ce iubeste adevarul si are posibilitatea sa vb cu vreunul dintre ei si sa se lamureasca cum stau lucrurile. Este vreun conflict sau cineva la mijloc ii invrajbuieste??? Fratilor haideti sa ne impacam daca suntem certati si sa facem loc impacarii nu sa destramam mai mult!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Astept niste raspunsuri fie ele cat de dure...

    Doamne ajută!

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa vegheze asupra domniilor voastre si sa va indrepte in continuare sa reusiti pina la capat in lupta cu cel rau!
    Doamne, te rog ajuta-l pe Parintele Iustin si pe toti cei care sint alaturi de dumnealui in lupta cea buna si dreapta, sa se construiasca Minastirea de la Aiud asa cum Parintele doreste si necazurile sa se tina la distanta de dumnealui!
    Terminarea cu cei ca Dan Puric e foarte buna, insa asta nu inseamna ca nu vor apare altii! Va rugam din suflet sa aveti mare grija de Parintele pentru ca Dumnealui pentru noi reprezinta in aceste vremuri baza puternica a credintei ortodoxe!

    Dumnezeu sa va aiba si sa ne aiba pe toti in paza lui!

    Doamne Ajuta!

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin, sa-ti fie rusine! Dumnezeu sa te smereasca!

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l intareasca pe par Justin.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Analiza interviului dat de Dan Puric revistei Yoga Magazin

    http://saccsiv.wordpress.com/2009/08/05/analiza-interviului-dat-de-dan-puric-revistei-yoga-magazin/

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta!

    Eu CRED DIN TOT SUFLETUL CA parintele Amfilohie Branza nu are nici o vina, este un om cu un suflet minunat.

    Iar afirmatia "Pe inserate ieri(17.08.2009), talhareste, exact cum ne asteptam, gloata lui Puric (parintele Amfilohie Branza...)" trebuie revizuita ca sa nu se creeze sminteala, pentru ca scris este (si va ramine scris) :
    Din Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 18:

    6.Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.
    7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.

    Doamne ajuta!

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu inteleg cum si parintele Amfilohie este amestecat in aceasta poveste.
    Am auzit ca si parintele Calistrat are ceva de zis la adresa ucenicilor parintelui Iustin.
    Acum merge vorba ca parintele Calistrat a fost reabilitat si se afla la o manastire din Moldova - deci nu mai este la Barnova.
    Si Amfilohie si Calistrat sunt tradatori?
    Eu cred ca parintele Iustin nu trebuie pazit asa cum mai sus cineva un pic isteric se manifesta.
    Cred ca nu stim cine pe cine pazeste in contextul asta.
    Il subestimati pe p. Iustin!?!?!?!? - daca va ganditi ca altcineva decat Maica Domnului si Sf Arhangheli ii poarta de grija.

    Dar poate ne lamuriti cum stau lucrurile cu Calistrat si Amfilohie!!!

    Doamne ajuta si sa auzim de bine!!!

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ..."în ce mă priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi intelectual»"
    Parintele Serafinm Rose

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pt admin. De cand e monahul Moise in gloata lui Puric?

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Da cam vedeti numai intentii masonice peste tot. Sa ne lumineze Dumnezeu, de am ajuns popor ortodox in starea asta.

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele Amfilohie iuda? Cam grea comparatie. Nu cred pana nu vad..... Victoras merita o bila neagra in acest caz.

  32. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cine are adresele celor din grupul Dan Puric sa le posteze pe acest site pentru ca sa le pot inmina personal cite o "felicitare"!

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Arhitectii diavolului vor sa zadarniceasca proiectul propus de Par. Iustin si sa planteze la Aiud o cladire de tip muzeu, mausoleu, capiste idoleasca sau ce le mai trece prin capetele lor clapauge, dar nu vor izbuti pt. ca Dumnezeu si Sfintii martiri nu vor ingadui batjocura. Sunt vremurile de pe urma in care si cei mai credibili oameni aluneca de partea vrajmasului, dar sa nu ne pierdem nadejdea. Sa ne rugam pt. Par. Iustin si pt. toti crestinii care vor sa pastreze curata ortodoxia !

  34. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Astept explicatiile referitor la ierom Amfilohie,va rog sa-l intrebati pe parintele Iustin daca si parintele Amfilohie e in ,gasca" respectiva,nu pot inca crede ca acesta din urma , e asa cum e prezentat!Multumesc!

  35. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Claudiu Avram
    Pt ca asteptati un raspuns, oricat de dur, o sa vi-l dau eu: nu sunteti suficient de documentat de mersul evenimentelor. Nu ati urmarit tot ce s-a publicat din ceea ce a facut Parintele Iustin Parvu, incepand din ianuarie si pana acuma, si ce a facut Dan Puric, tot in aceasta perioada.
    Domnul sa ma ierte, dar in toata acesata perrioada, s-au creat multe diversiuni, ca sa abata atentia romanilor de la grava problema a introducerii actelor cu microcipuri, in care parintele Iustin Parvu, s-a implicat atat de mult, el fiind si primul care ne-a atentionat asupra pericolului. Dan Puric, nici o vorba nu a spus despre acest subiect, si am urmariot foarte intens desfasurarea lucrurilor. In schimb la necajit intruna , pe Parintele Iustin in problema Aiud, bagandu-se cam unde nu-i fierbe oala, tot ca sa-i abata atentia de la problema respectiva, si sa ne-o abata si noua, ca sa mergem ca oile la taiere si sa ne facem acte cu microcipuri.
    Cu siguranta Parintele Iustin a fost agresat si verbal, si comportamental de cei din partea carora nu se astepta, si nu este greu sa va dati seama de acest lucru, daca va informati mai bine. Batranetea nu este usoara, chiar daca este purtata cu demnitate desavarsita, precum o poarta Parintele Iustin, si cineva mizeaza pe faptul ca la varsta de 90 de ani, rezistenta omului este scazuta, dar nu-i nimica , ca pe Parintele Iustin il apara puterea lui Dumnezeu, care l-a aparat atata timp si in inchisorile comuniste, si a iesit invingator ! ORICE AR CREDE ORICINE, TOT INVINGATOR VA IESI, caci Dumnezeu este cu Parintele !
    Si cercetati mai bine, daca vreti sa stiti mai multe !

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stimate domnule Roncea, dupa parerea mea, odata ce ati pus o intrebare era normal sa asteptati si raspunsul. Daca vi-l dati singur ("Ce facem ?" "Mergem inainte, nu?") nu faceti altceva decat sa ne privati de a auzi acest raspuns (sau ALTUL) din gura parintelui Iustin, lucru pe care, sunt sigur, cu totii il asteptam.

    In alta ordine de idei, fratele JC are o mica problema de limbaj care poate fi inteleasa doar daca a crescut intr-o satra de tzigani sau in vreun ghetou uitat de lume la marginea vreunui oras de provincie. Altfel nu se explica cum de-si poate permite sa foloseasca expresii gen "are *.u.e de mason" la adresa doctorului Pavel Chirila. Pentru cei care se prind mai greu, inlocuiti * cu litera m.

  37. Parerea mea...

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pana la urma Dumnezeu va cerne lucrurile si "Iudele" vor fi demascate... ce spui admin?

  38. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Plesu despre Puric, pentru cei ce n-au citit interviul, f savuros

    http://chrisalida.wordpress.com/2009/08/19/plesu-despre-puric/

  39. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Voi cei ce scrieti in acest site va GRABITI PREA MULT SA ETICHETATI OAMENII. Am observat ca o simpla actiune a cuiva aduce dupa sine o multime de aprecieri spuse cu o necrestineasca INDRAZNEALA , fara sa intelegeti si un anumit context. Oare pe site este liber la jigniri si judecati pripite? Mai ales cand te consideri ortodox. Ce stiti voi despre Pavel Chirila sa va permiteti sa vorbiti asa. CHIAR NU VA DATI SEAMA CE REA ESTE DEZBINAREA CREATA. Va rog dati-le telefon, vorbiti cu ei, intrebati ce au vrut sa zica. DATI-LE POSIBILITATEA SA RASPUNDA PE SITE, lui Chirila, parintelui Amfilohie de care am cea mai buna parere AS VREA SA VAD ACEASTA INDRAZNEALA MAI DEGRABA PE UN POST TV UNDE SA LUATI POZITIE IMPOTRIVA ACELOR ACTIUNI CARE DUC IN RATACIRE ACEST POPOR RAU ISPITIT prin:ZIARE, TV, FILME STIRI. Reusiti sa creati o mare INTRISTARE pentru lipsa aceasta de discernamant si graba cu care jicniti oameni care au facut si vor face mai mult decat altii, sa fie cunoscut adevarul .
    Poate ca ALTE SITE-URI ortodoxe sunt mai echilibrate. Cu toata admiratia care am avut-o pt acest site parca simt ca cineva incearca sa dezbine, sa arunce cu noroi in cei care actioneaza si fac mult mai mult decat va inchipuiti. AM SA-I SUN PE O PARTE DIN CEI IMPLICATI SI SUNT SIGUR CA O SA DESCOPAR ALTCEVA. Va rog dati-le posibilitatea unui DREPT LA REPLICA PENTRU A MAI FI CREDIBIL ACEST SITE. Nu aveti voie sa monopolizati informatia fara ca celalalt sa raspunda.

  40. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Magda are dreptate! (com nr 24)

  41. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pt admin

    Stiti povestea aceea despre ciobanasul care striga mintind: "LUPUL,SARITI A INTRAT LUPUL" ?
    Eu nu va mai cred nici cu dovezi cu tot.

  42. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    OAre ce o fi asa de greu de inteles, fratilor? NU cred ca fratele admin spune ca P Amfilohie este mason, ci doar ca era in acea grupare pe inserate, la usa P. Justin. Si nu e de mirare, atata timp cat Claudiu Tarziu se spovedeste la P Amfilohie si sunt prieteni vechi. Nici P Amfilohie si nici Pavel Chirila nu cred ca urmaresc sa ii faca vreu rau P Justin, aici e la mijloc doar mandria lor care ii determina sa il considere pe P Justin inselat si sa creada ca ei au vederi mai corecte. Nu e masoneria de vina, ci este inselarea fiecaruia, pt care va da fiecare seama in fata lui Dumnezeu. Este insa limpede ca P Justin si-a dorit un alt proiect si refuza interventia cluburilor masonice sau orice interventie a asociatiilor indoielnice. Daca Pavel Chirila si P Amfilohie mai primesc sponsorizari de la firme protestante sau fonduri FARES, P Justin este renumit prin verticalitatea sa. OAre de ce nu se supun cu totii Parintelui Justin? Oare ce nu le convine la aceste minunat proiect prezentat? E cel putin ciudat.

  43. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cum poate P Amfilohie sa priveasca oare piesa Sinucigasul? Sa avem grija, fratilor, ce vremuri traim! Sa marturisim pana la capat! Pentru ca se poate ca un bun marturisitor sa mai si cada pe cale. Nu e nimeni batut in cuie marturisitor imp. masoneriei. MMai stim noi pe altii care vorbesc impotriva masoneriei, pana si Silviu Prigoana, si Becali..... Daca cineva vorbeste impotriva masoneriei, asta nu inseamna ca tb sa credem orbeste ce spune acela, sau sa credem ca nu poate gresi.

  44. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu sunt in masura sa judec ,un lucru ar trebui sa fie inteles de toata lumea ,oameni buni ,PARINTELE IUSTIN ESTE LUMINAT DE DUHUL SFANT, SE MAI POATE OARE PUNE INTREBAREA CINE ARE DREPTATE?
    pentru cine nu il cunoaste pe PARINTELE IUSTIN ,mergeti la PETRU VODA, O BINECUVANTARE CARE NU AVETI CUM SA O UITATI!!
    DUMNEZEU SA IL TINA CAT MAI MULTI ANI LANGA NOi!

  45. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Se pare ca au dat navala la comentarii aghiotantii celor incriminati in articol. Binenteles cu acuze si dezinformari pentru o intoxicare si pe aceasta cale a oamenilor. Pentru jignirile aduse dam slava lui Dumnezeu si ii iertam pe toti, dar datorita dezinformarilor nu am publicat aceste comentarii.
    Referitor la cei incriminati, nu am facut referire la activitatea lor de pana acum, ci doar in legatura cu evenimentul petrecut la Petru Voda. Sursa informatiilor sunt doar din gura parintelui Justin, ca sa raspundem celor care intrebau cum de stim ce a vorbit parintele Justin la telefon.
    Spre surprinderea tuturor, parintele Amfilohie s-a facut partas acestui complot si speram sa-si indrepte greseala.
    Un sfat: mergeti la manastirea Petru Voda si informati-va personal.
    Cat despre inregistrari, deja a devenit ceva penibil ca Parintele Justin sa fie pus la indoiala si sa fie mereu nevoie sa aducem probe.

  46. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa nici nu aduceti, va rugam, probe nimanui ! Ar fi hartuire pentru Parintele Iustin. Cine este credincios, crede, iar cine nu este, va pune si probele la indoiala. Doamne ajuta !

  47. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ admin

    Nu parintele Iustin este pus la indoiala ci cei care transmit mesajul lui mai departe. Si este normal sa fie asa, dat fiind faptul ca sunt probleme de cea mai mare gravitate si importanta. In astfel de situatii diavolul ii poate ispi si ameti de nu se vad pe cei direct implicati in ... sa zicem ... transmiterea si prelucrarea informatiei.

    Cine nu ia in seama acest lucru va ajunge batjocura diavolului (vezi pilda din Pateric cu cei doi frati care s-au luat la bataie uitandu-se la o cioara pe un gard; unuia diavolul ii arata ceva, altuia altceva).

  48. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu cuvantul parintelui este pus la indoiala, ci al tau admin.
    o sa va luati pedeapsa tu, Roncea, Filoteu pentru starea in care l-ati adus pe parintele Iustin. Dumnezeu nu doarme.

  49. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu Parintele Justin este pus la indoiala ci cei care vorbesc in numele lui.Nu parintele Amfilohie este pus la indoiala ci cei care vorbesc in numele lui.Nu e bine sa tragem concluzii pripite daca nu auzim sau nu stim si ce are de spus partea acuzata.Nu putem crede orbeste niste acuzatii la adresa unor persoane care mai inainte erau de incredere in favoarea unor acuzatii,chiar daca par plauzibile.Asa ceva nu este corect si nici crestineste.Acuzatul nu se poate apara in fata acuzatorilor daca nu este prezent de fata sa le raspunda,fie daca a gresit sau nu.Deci nu putem crede doar din auzite.Nu ca nu am avea incredere dar aceste persoane acuzate, nu sunt niste anonimi,sunt stalpi de rezistenta ai ortodoxiei,mai ales in vremurile aceastea de apostazie pe care le traim.Fiecare crede ce vrea,numai ca nu trebuie sa credem orbeste ceva numai de dragul de a crede.

  50. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa este cum spune admin. Am fost recent la parintele si am cam inteles cum stau lucrurile. Nici nu trebuiesc prea multe intrebari sau prea multe raspunsuri. Greu de explicat ce mare folos are sufletul.

    As fi dorit ca p Amfilohie sa nu fie in ceata cu Dan Puric. Trec oamenii prin incercari mari. Cred insa ca parintele Amfilohie o sa se ridice repede. Sa ne rugam si pentru el.

    Doamne ajuta

  51. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Praslea si Admin aveti dreptate. Oamenii nu ar trebui sa se mai indoiasca.

  52. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Poate sa-mi explice si mie cineva DE CE acesti oameni: pr. Amfilohie Branza, monahul Moise, Stefan Ruxanda, Corneliu Marcu si dr. Pavel Chirila ar fi de partea lui Dan Puric si impotriva parintelui Iustin??? Ce vor ei? Ce nu le convine? Au ceva de castigat din situatia asta? Mie mi se pare totul fara sens ...

  53. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ...cred ca ce am auzit acum, au fost dintre cele mai durereoase cuvinte pe care le'am auzit ...:(...oricum, nu'mi pot stapani nici lacrimile...cu predicile Pr.Amfilohie am crescut si am inteles pe tot parcursul liceului frumusetea Ortodoxiei...poate e o neintelegere..si daca Pr. intr'adevar se inseala in anumite privinte, am toate sperantele ca'si v'a reveni...a facut prea mult bine ca lucrurile sa se termine astfel de tragic..
    PS: admin, poate ai dreptate, si asa o fi...dar cred ca folosesti cuvinte mult..mult prea dure la adresa celor asa zisi ca ar fi oaia neagra...nu avem dreptul..nici Mantuitorul n'a spus un cuvant amar catre cei ce L'au urat...si ce dragoste amara a aratat catre Iuda in ultima clipa cand s'au mai vazut!!!...pe cei mai inflacarati ii pasc si cele mai grele incercari, sa nu se numere nimeni printre cazuti...Pr Amfilohie nu mi se pare ca s'a jucat cu nimic din tot ce'a aratat pentru Hristos..si Sf.Petru s'a lepadat de trei ori...era dintre cei mai inflacarati...poate pentru el era si de asteptat o asemenea ispita...sa nu ne grabim sa judecam pozitia nimanui...

  54. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nici o clipa nu m-am indoit de Parintele Iustin, nici de dumneavoastra admin, nici de parintele Filotheu Balan, si nu sunt de acord sa le aduceti dovezi celor care se indoiesc de cei mai sus pomeniti, printre care va numarati. Oamenii se cunosc dupa fapte, iar cei ce se indoiesc, ori nu sunt la curent cu toate cate s-au intamplat, ori sunt indoiti din fire, si nu le puteti rezolva problema care este in interiorul lor, si nu in afara lor, si e mai bine sa se abtina, ca oricate dovezi le-ati aduce, cu ei n-o teriminati niciodata.MENAJATI-L, VA ROG, PE PARINTELE IUSTIN.

  55. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @andreea

    Parintele Amfilohie nu s-a lepadat de Hristos nici de Ortodoxie. In cel mai rau caz a avut poate o atitudine gresita intr-o anumita problema (desi nu stim ca asa a fost, nu nu se zice nimic, se fac doar afirmatii iresposabile gen "e in gloata lui Puric"). Totusi, nu trebuie sa radicalizam, nimeni nu-i perfect. Numai cine nu munceste nu greseste iar in cazul de fatza numai cine nu duce lupta cea buna nu greseste, este imaculat.

    Sa nu uitam faptul ca Hristos a venit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti. Deci, cine se simte "drept" ar trebui sa stie faptul ca Hristos nu a venit pentru el, deci situatia e cam trista.

    Cred deasemenea ca ar trebui sa diferentiem, din toate punctele de vedere dar mai ales al limbajului, intre mireni si preoti. Sa zicem ca lui Puric, fiind mirean, i te poti adresa intr-un anumit fel si ii poti aduce anumite acuze nefondate. Sa zicem. Dar daca faci asta cu un preot, nu stiu cum o vei mai intoarce, ca nu e slujitorul tau sa-l judeci, e al lui Hristos !

  56. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor ma doare sufletul de cata dezbinare este intre noi ,de fapt sfintii parinti spun ca daramarea bisericii ortodoxe se va face din interior.Diavolul abia asteapta ,se rad toti de noi ,sectele etc.Ar trebui oprita aceasta campanie de ,denigrare si ura care nu aduce nimic bun.Si asa oamenii nu prea sunt in biserica citind aceste articole se smintesc cu totul.Adevarul este la Dumnezeu si nu la oameni asa ca faceti pace si sa ne rugam unii pentru altii.Doamne ajuta!

  57. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Interesant este ca si in acest caz se adevereste ca ceea ce nu este de la Dumnezeu se risipeste! personal cred ca este doar inceputul! faptul ca unii parinti mai atrag atentia ca sunt deraieri la Petru Voda este un fapt laudabil! Daca a facut asa Parintele Amfilohie, bravo lui! inseamna ca este vertical! Parinte Iustin oare ce este in sufletul tau stiind ce dezbinare a venit intre frati? Sunt convins ca nu asta ati dorit, insa potrivnicul i-a intors si i-a castigat pe f multi !

  58. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos in mijlocul nostru!
    Modul de gandire din acest articol este cel din anii 50.
    Voi puneti acum eticheta pe oameni exact cum in anii fragezi ai comunismului se puneau etichete. Doar umbra banuielii ca cineva ar fi legionar era suficienta pentru a desfiinta social omul. Acela putea nici sa nu fie, doar sa fi dat o piine pe strada unui necunoscut care era frate de legionar.

    Asa si domniile voastre. L-ati etichetat pe Dan Puric cum ca ar fi mason, si gata. De aici in cascada, toti cei care se ating de el automat devin masoni, sau, in orice caz, clar manjiti.

    Oare este posibil sa aveti asemenea ochelari de cal?
    Si cum, gata, brusc, va puteti indoi de Parintele Amfilohie, de Parintele Moise, de Marcu, in definitiv ?!!! Este uluitor!

    Si cum puteti lovi in dr Pavel Chirila care se lupta de ani de zile cu uriase mori de vant, care este o voce profesionala singulara in lupta cu vaccinurile si toate rautatile medicale-alimentare care ne ataca?!!

    Principiul vostru de gandire este "cine nu citeaza din noi exact si identic este impotriva noastra, un iuda, tradator, mason..."

    Fratilor, treziti-va!

    Doriti sa fiti vigienti in a pastra adevarul ortodox, dar in loc, faceti jocul diavolului care imparte si dezbina. Divide et impera.

    Ne luptam cu masoneria, cu ecumenismul, ci cand colo vedem ca adevarata dezbinare apare in sanul ortodoxiei curate si inca "de dreapta"!
    Voi chiar nu vedeti acest lucru?
    Nu vedeti ca faceti jocul diavolului care nu a reusit din afara sa strice ceva bun, si lucreaza inlauntru?

    Ce tot vedeti vrajitoare peste tot?
    Ce tot amplificati neintelegerile dintre oameni care de fapt sunt de aceeasi parte a baricadei?!

    Clevetiti, dezbinati, vedeti comploturi unde nu sunt si le trambitati.
    Si asta pe leit-motivul ca l-ati apara pe Parintele Iustin.
    Foarte, foarte urat. Si complet necrestineste.

    Domnul sa ne lumineze si sa va lumineze.

  59. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru Robert Antal: Ca sa intelegi ce se intampla trebuie sa vezi trecutul leigionar al multori calugari si preoti. In miscarea legionara cei care faceau o pozitie aparte erau tratati foarte asemanator ca si asa zisi deviatori de dreapat in comunism.

  60. horadeanu.blogspot

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    draga admin te pun la indoiala pe tine
    de data asta sa stii ca ai sarit calul pur si simplu in concluziile dumitale aberezi

  61. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daca toti preotii si duhovincii nostrii ar fi asa de duri si nedrepti cu noi(cum suntem noi fata de ei),cred ca nu s-ar mai mantui nici un crestin pentru ca toti ar fugi de ei.

    Cum ar fi daca duhovnicii nostri ar barfi intre ei pacatele noastre.Sau cum ar fi daca nu ne-ar mai da dezlegare la pacate,din pricina ca suntem prea pacatosi,ce ne-am face?Culmea culmilor este ca un mirean are voie sa greseasca de 70 de ori de cate sapte iar daca un preot o ia un pic pe aratura este categorisit(in vremurile de azi) ca dusman al lui Hristos si al Ortodoxiei.Ba mai mult,sa fie acuzat de o fapta rea pe care poate nici nu a comis-o sau poate ca din aparenta fapta ar parea rea,dupa judecata unora.Cine stie.Am ajuns sa ne jucam de-a procurorul-judecatorul si avocatul avand majoritatea "crestinilor orotodcsi" ca juriu in "tribunalul de judecata" a parerilor si verdictelor propii. Doamne oare cat ne-oi mai rabda?

  62. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Amurgul,
    Un preot este slujitorul lui Hristos,dar este si om , si este supus greselii.Sa ne facem ca nu observam doar pentru ca este preot ?
    Eram in admiratia parintelui Moisa,a parintelui Amfilohie. In acest moment am indoieli in privinta lor.Asocierea lor cu puric, pe care (si pe el) odata l-am admirat, dovedeste o organizare destul de "strategica"; dr . pavel chirila se pare ca s-a "imbatat"cu slava desarta.
    Este bun sfatul lui admin, daca nu credem, sa mergem la Petru Voda, sa ne dumirim.
    Oricum ,daca asa stau lucrurile,vrajmasul isi dovedeste sofisticarea si periculoasele cai de atac.
    Si ma intreb :oare chiar acesti monahi si-au pierdut mintile, daca se asociaza cu cel rau?

  63. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Roxana
    Oare ce o fi asa de greu de inteles?
    Este vorba de dorinta de impunere, de slava desarta. Ei, cu totii, vor sa se afirme cu mandrie in proiectul Aiud. Vor sa monopolizeze subiectul sfintii din Aiud. Pavel Chirila doreste sa se afirme ca mare savant pe plan international. DE Puric ne este limpede avantul lui dupa bani si putere. P Amfilohie vrea sa isi mentina reputatia in fata acestor oameni de cultura, cu care "nu se poate strica". Sunt oameni care l-au ajutat si pe el sa se afirme, in conferinte, in distributia cartilor.... si pe de alta parte se sa fac banisori buni de pe urma sfintilor din Aiud. Tocmai de aceea P Justin nu a vurt sa transforme Aiudul intr-un loc comercial si pricina de iubire de arginti si slava desarta. Sa le fie rusine ca se cred mai vrednici sa se impuna in proiectul Aiud, decat cel pe care Domnul l-a invrednicit sa patimeasca acolo. E de ajuns sa va uitati in ochii P Justin cd vorbeste despre sfintii din Aiud si din orice alta inchisoare comunista. Nu veti gasi in ochii celorlalti.
    Mandria se joaca cu noi. Este f limpede. Este o concurenta... cine sa se afirme mai cu mot in preluarea memorialului Aiud.

  64. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De ce va mirati, fratilor, de limbajul lui Admin? sa vedeti cum se adreseaza marea elita a Romaniei, DAn Puric? Incercati numai putin sa il contraziceti. Invit pe oricine sa o faca, dar sa aveti si un reportofon in buzunar. Oare asa procedau adevaratele elite? Pe P Aldea l-a facut dezaxat si ipocrit. Pe cei de la razboi intru cuvant i-a facut imbecili si ortodocsi habotnici, de aceea probabil saracii au si tacut milc si nu au mai zis nimic. Ce sa mai spunem de cei mai mici?????

  65. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Incet incet se vadesc cei ce sunt impotriva P Justin. Frate Stefan, ce ai sa ii reprosezi acestui mare duhovnic. Hai, ca sa stim si noi ce ganditi!!!!

  66. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Oare voi nu observati fratilor ca se incearca impiedicarea ridicarii unei manastiri ortodoxe ,tocmai pentru a nu fi canonizati" sfintii inchisorilor",pentru a nu fi recunoscuta sfintenia lor ?VA MULTUMIM CA NE TINETI SI PE NOI LA CURENT CU ACEST SUBIECT.

  67. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Vasilica
    Ce dezbinare soro? Cine o face? Ce cauta parintele Amfilohie alaturi de actorul Dan Puric, despre care stim ce atitudine a avut fata de parintele Iustin?? Ei de ce nu se unesc intr-un cuget cu parintele Iustin si sa-i fie alaturi in proiectul manastirii de la Aiud? De ce se separa de parintele?? Pe ucenicii ce-i stau alaturi Parintelui ii afecteaza mai mult, decat pe noi cei ce vedem lucrurile de la distanta. Eu chiar am fost in zilele de dupa evenimentele de la Aiud si am vazut mahnirea parintelui Iustin.

  68. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ma ierte Dumnezeu, ca tot la Dan Puric ma intorc si eu, dar de ce va mirati ca a devenit agresiv, din moment ce a fost descoperit ca e impostor? Asta este reactia celor falsi. Iar daca i-a facut pe cei de la Razboi intru Cuvant, habotnici, este pentru ca el nu poate purta razboaie decat prin agresivitate, si nu prin Cuvinte pe care nu le are, ca nu si le-a adunat in traista credintei, ca sa aiba cu ce lupta acuma, si sa ne dovedeasca tuturor ca ne-am inselat, ca sa ne putem plange pacatul de-al fi aratat cu degetul ca e impostor. Dar timp este si pentru el de cainta sincera, de cercetare tot sincera a celor sfinte intru comoara noastra nepretuita Ortodoxia, ca sa-si vina in fire, si sa-l primim apoi cu dragoste. Dar pana va face acest lucru, il rugam sa nu mai rataceasca tineretul roman pe calea ecumenismului.

  69. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sustin parerea lui neofita,menumorut,ucenic,ana praslea.
    Cat despre "marturisitor ortodox",daca ne uitam pe interventiile sale anterioare,ne lamurim.
    Consider ca monumentul de la Aiud NU trebuie sa aiba nimic in comun cu comertul, cercetarea, stiinta ,tehnologia gloria unor persoane, fie ei chiar si preoti.
    Consider ca este momentul sa se clarifice aceste lucruri,iar ,daca parintele Amfilohie, sau Moise au ceva de spus, SA SPUNA!!!
    Cu tot respectul ,ei trebuie ,la randul lor sa dea socoteala pentru faptele lor, si sa explice credinciosilor motivatia gestului lor;deja mi se pare dubios ca ei se coalizaeza cu puric si dr Chirila.Bine a sesizat cineva, ca mai avizi de glorie decat acestia din urma nu prea gasim ...
    Alexandrei i-as spune ca anii '50 au fost o consecinta a manevrelor ELITEI INTERNATIONALE,care au innabusit din fasa orice rezitenta nationala.Deci, mai atent cu critica la adresa celor care si-au lasat oasele in inchisori, iar acum niste neaveniti vor sa se foloseasca de ei pentru a-si atinge scopurile comerciale .
    Cred ca intelegem cu totii ca umilinta la care este supus Parintele Iustin nu este intamplatoare.SI TOTUSI ,PREA MULTE IUDE!
    Doamne ajuta!

  70. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De Dan Puric nu ma mir. De cand am vazut pe blogul lui Saccsiv analiza interviului dat la revista aia de yoga m-am lamurit. Cred ca este o actiune bine gandita. Sa ne uitam un pic la ce atitudine a avut patriarhia referitor la actele biometrice si atunci vom intelege totul. Sa-l ajute Dumnezeu pe parintele Iustin in tot ce face.

  71. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    domnule ucenic! nu am dorit sa exprim in mesajul meu decat faptul ca Parintele Iustin a scapat de sub control pe acesti " naravasi" ai Ortodoxiei, care l-au incalecat putin si il mana pe unde vor dansii! parintele isi are starea sa duhovniceasca , insa nu a dat cu biciul suficient in acesti "salbatici" care "nici ei nu se mantuiesc si nici pe altii nu ii lasa sa se mantuiasca" ! am intalnit romani distrusi spiritual dupa ce au fost spovediti si calauziti de acesti maestrii!

    P.S. daca dumneavoastra nu stiti despre cine este vorba, stie Dumnezeu!

  72. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @praslea
    Multumesc pentru explicatii. Sper ca totusi sa vina si momentul in care sa-si dea seama ca gresesc.

  73. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ma iertati, dar pun si eu o intrebare pt cei care cred ca Parintele Iustin e manipulat si prin asta Sfintia Sa a creat dezbinare: oare cine are cele mai multe ore, sau ani sau decenii de rugaciuni si comuniune cu Dumnezeu, de plans amar, de umilinta, de frig si de foame, de post aspru si de nevointa, de smerenie dovedita? Dan Puric, Dr.Pavel Chirila, Parintele Amfilohie?!..
    Si oare daca Sfintii inchisorilor, ar putea sa ne transmita clar cine sa-i reprezinte in ac. proiect, oare pe cine ar alege?!......
    Si va mai intreb un lucru....pe cine ar putea diavolul sa ispiteasca mai usor...
    pe un actor care prin definitie este dornic de afirmare si de spectatori, pe un doctor care doreste si lupta sa faca binele dar pe care ratiunea il poate incanta cu dulceata ideii ca este cineva, un nume in peisajul intelectualitatii romanesti, sau pe un parinte care la cei 90 de ani, doarme doar in scaun cateva ore (2-3), dupa care in acelasi scaun sta ore in sir si povatuieste, alina durerile oamenilor si zideste suflete, in acelasi scaun mananca o data in zi te miri ce, dupa care noaptea, participa(ACTIV) la Sf. Maslu?!
    Dragi frati daca vreti sa aflati Adevarul, puneti-va intrebari, sincer, fara partinire.
    Intr-adevar, fratele Admin a exagerat putin printr-un limbaj mai putin ortodox....dar pana la urma toti suntem oameni......si totusi Adevarul ramane Adevar, indiferent de atitudinea mesagerului care il transmite.
    Hristos in mijlocul nostru!.........si al lor.
    Doamne ajuta!

  74. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Stefane, Vasilico , Alexandro si alti deraiati, nu mai scrieti pe acest blog pt. ca aveti ochii impaienjeniti. Voi nu distingeti intre adevar si minciuna. Sunteti ca si cateii din bancul de pe timpul lui Ceausescu : "la scoala, tov. invatatoare le cere copiilor sa relateze cate o scurta intamplare adevarata din care sa reiasa caracterul profund comunist din societatea socialista multilateral dezvoltata.Unul spune :tata are 5 prieteni si toti sunt comunisti. Bravo, nota 10, zice invatatoarea. Altul : mama este croitoreasa si toate clientele ei sunt comuniste. Bravo, 10 !. Numai Bula, saracul a venit cu un exemplu nu tocmai fericit : Cateaua nostra a fatat 5 catei, dar numai unul e comunist. De ce ? intreaba invatatoarea . Pt. ca celorlalti 4 li s-au deschis ochii." Cam asta e si cu voi, tematorii de scandal. Voi vreti liniste, cum voiau votantii din anii '90. Linistea de a-i lasa pe altii sa faca jocurile marsave. Daca nu cunoasteti fondul problemei,, nu va mai bagati in vorba neintrebati !

  75. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inteleg ca s-a ajuns la o intelegere?Asa am citit pe blogul lui Claudiu Tarziu.

  76. noiembrie 2007

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu ca ar fi ceva rau in asta. Evident insa ca echipa era formata:
    http://razvan-codrescu.blogspot.com/2007/11/despre-martirii-secolului-xx.html

  77. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajuta.
    Bate vantul, da tare mai bate si noi ne lasam dusi de el. Cum asa? Ceea ce se intampla la Aiud e o diversiune in toata regula! Da cine esti tu ma, care vezi numai conspiratii? ma puteti intreba. Si aveti dreptate, sa-m fie spre iertare ce o sa ma laud, dar asa in mare , trebuia sa ajung ofiter in contrainformatii, in domeniul manipulare-dezinformare, insa, INSA Bunul Dumnezeu, nu m-A vrut sa fac asa ceva, si astfel o boala mi-a curmat drumul spre asa ceva.
    A cum sa ma iertati, pentru ca m-am laudat , dar din punct de vedere tehnic, ceea ce se intampla la Aiud, are cel putin 2 directii, cea principala o constituie discreditarea parintelui Iustin, da problema sa o constituie cipuirea, din cate observ, s-au luat masuri de a stopa ca oamenii sa ajunga la a li se deschide ochii cu privire la cipuire, iar aceste masuri pot merge pana la ancheta din partea organelor de drept-politie etc, un mic exemplu sper sa ma insel: am lasat la o biserica un afis anti cip si cateva liste pentru semnaturi la preotul biserici, si nu mica mi-a fost mirarea cand nu dupa mult timp, fregventam acea biserica saptamanal, sa vad un politist in uniforma in interiorul biserici, dar n-am avut la mine material anticip, si astfel nu a iesit nimic.
    Imi puteti spune, hai las-o moale, a fost si omul-politistul la Liturghie si tu esti paranoic. Da si sper sa aveti dreptate, insa sa luati si asta in considerare, daca chiar tineti mai mult la Hristos decat la voi , trebuie sa nu va fie frica. Mie unul imi este frica, dar o sa lupt cu sprijinul Harului impotriva voii mele si o sa incerc sa marturisesc pe Hristos.
    Astfel se doreste discreditarea parintelui Iustn, si din pacate prin ce trece el, se isca o furtuna in care sunt implicati, diveriti oamenii care ne pot sminti daca o sa vrem sa vedem ce se intampla cu ochii nostri de prunci. STOP! pana nu e prea tarziu, cei care vor dezinformarea si discreditarea parintelui se folosesc de parerile noastre neavizate, si introduc manipulari, ca astfel noi sa ne pierdem telul spre care trebuie sa tindem-asemanarea cu Hristos, si o onlocuim cu parerile noastre, cu imprastierea noastra de mari cunoscatori, si de a acuza pe unul si pe altul.
    Fratiilor sa traim fara sa ascultam ce spune voia noastra, sa intrebam parintele duhovnic-dar atentie sa fie ortodox-nu ecumenist-umanist, si sa credem ca Maica Domnului ILpazeste pe parintele Iustin, Da trebuie sa-i acordam sprijinul nostru moral, dar cel mai bine e rugaciunea pentru el, iar cu cei care din pacate sunt inselati de voia lor, sa spunem ca Marele Mucenic Stefan: DOAMNE IARTA-I CA NU STIU CE FAC!
    Telul nostru e sa ne asemanam cu Hristos, sa putem spune ca Apostolul: nu mai traiesc eu ci Hristos in mine, si nu a ne certa intre noi, da trebuie sa indepartam neghina, dar nu dupa capul nostru pentru ca o data cu ea se poate pierde si Doamne fereste , un bob de grau!
    Astfel sa ne ascultam parintii duhovnici, si sa stim ca cu cat ne imprastiem cu atat facem rau parintelui Iustin. Sa continuam sa strangem semnaturi, sa marturisim dreapta credinta, dar sa nu ne credem stapani pe aceste lucruri, ci sa fim sub ascultarea duhovnicilor.
    Ma iertati pentru ce v-am scris, insa ne trebuie liniste nu tulburare si imprastiere. Doamne ajuta!

  78. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu va incredeti in fiii oamenilor intru care nu este mantuire...
    Poate ca ar fi mai bine sa il rugam pe Dumnezeu sa ne descopere tainic care sunt fiii Sai si care sunt ai oamenilor...nu va mai dati cu parerea fiind amagiti caci spune chiar Mantuitorul:... de este cu putinta si pe cei alesi sa ii insele!
    Dau decat o referire la un parinte care a adus folos duhovnicesc neamului pana la un punct!Si anume parintele Teofil Paraianu despre care am auzit ca este sprijinitor ecumenistilor...nu e singurul caz cu privire la cei alesi!Sa punem in balanta (martiriul inchisorilor,saracia,simplitatea,asceza,iubirea de oameni si neam,dragostea de Dumnezeu,smerenia,faptele bune)/(aparitii la tv pt slava desarta,conturi in banca,nepasarea pt problemele contemporane,trufia.... )
    Cineva mi-a zis: nu uita sa te intrebi din cand in cand... Oare eu sunt un inselat acum?
    Oglinditi-va in marturiile si sfaturile sfintilor contemporani si raspundeti-va singuri!

  79. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://vestitorul.blogspot.com/2009/08/parintele-mihai-andrei-aldea-despre.html

  80. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    daca este sa analizam problema ridicarii manastirii/centrului cultural la aiud, in sine, distinct de actorii ei principali, avand experienta dificultatilor pe care le intampina fiecare crestin care vrea sa faca o fapta buna, atunci ar trebui sa ne fie clar ca si aici dificultatile (a se citi si ispitele) trebuiau sa fie pe masura faptei si a intentiei. orice piedica impotriva ridicarii manastirii de la aiud afecteaza, ca atunci cand arunci o piatra intr-un lac linistit, demersurile pentru canonizarea marturisitorilor ortodocsi din inchisorile comuniste.

    la piedicile care se aseaza in fata proiectului ca atare, se adauga ispitele personale ale fiecaruia din cei implicati. prin discutiile lor, din ce in ce mai putin frumoase si prin felul distorsionat in care acestea sunt prezentate in presa, se intampla mai multe lucruri: se intarzie demararea proiectului, se disipeaza fortele care lupta pentru canonizarea sfintilor marturisitori din inchisori si se ofera argumente celor care nu doresc acest lucru. si se impart credinciosii in tabere partizane diverselor personaje. cei pe care nu-i intereseaza oricum subiectul devin si mai reticenti la a intelege necesitatea canonizarii si a construirii unei manastiri acolo. cei care cauta inca, vor fi dezamagiti de galceava noastra si vor fi dati inapoi. cei care tin partea cuiva, a lui D.P. sau a pr. Justin sau a pr. Amfilohie sau a dr. Chirila sau etc, vor deveni mai orbi la defectele celor carora le iau partea, dar si la calitatile celor pe care ii acuza. iar cei care recunosc sofismele din discursuri, se mandresc. nimic nu-i bine.

    rezultatul, precum vedem, nu e doar intarzierea lucrarilor la aiud, dar si tot mai proasta comunicare si intelegere intre crestini. scriu si eu ca si dumneavoastra toti aici pe blog un comentariu, in loc sa folosesc timpul asta rugandu-L pe Domnul sa fie dupa voia Sa.

    sa ma iertati.

  81. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    1 - Mai bine ati vorbi cu cei denigrati cu atata usurinta si le-ati da si lor posibilitatea sa raspunda. Oamenii pot discuta si fara interpretarea altora
    2 - Ce diferenta intre atitudinea spasita de la o predica, in care se tace si comentariile atat de grabite si rautacioase... Ce poate fi in inima omului de fapt...
    3 - Dezbinarea creata ar trebui sa sperie pe oricine, inainte de a arunca cu cuvinte. Nici organizatii ortodoxe care sa sustina adevarul in mass media nu {prea} sunt, poate si pentru ca noi romanii nu avem capacitatea de a fi apropiati AJUTANDU-NE UNII PE ALTII in sustinerea unor idei.
    Vorbim in schimb de asceza, taierea voii, linistire...
    TREBUIA ORGANIZATA O INTALNIRE CU TOTI , LA SEDIUL UNEI ORGANIZATII ORTODOXE, UNDE SA SE DISCUTE CU BLANDETE CE AR TREBUI FACUT, EXPLICAT, MOTIVAT DE FIECARE IN PARTE, cu intelegere si astfel nentelegerile ar fi rezolvate. Dar noi nu ne stim unii pe altii, vorbim de fratii nostrii...

  82. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Errata: parintele a spus ca piesa fost si 'drama' si 'comedie', insa ideea e exact aceeasi.

  83. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne amintim ca fiecare va da socoteala la Judecata de Apoi pentru faptele sale, nu pentru cele ale aproapelui sau.Nu toti pacatosii pier precum nici toti dreptii se mantuiesc.Depinde in ce stare ne prinde moartea,de pocainta sau de pacat.Numai Domnul Iisus Hristos are dreptul de a judeca,noi,crestinii ortodocsi aveam sfanta datorie de a indrepta pe cei cazuti,luand seama sa nu cadem si noi mai rau decat ei.Doamne ajuta!

  84. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu poti judeca un om cat timp nu stii ce e in inima lui. Mai mult decat atat, ni s-a cerut sa nu judecam pentru a nu fi judecati la randul nostru. Aparentele sunt adeseori inselatoare chiar si pentru cei direct implicati in evenimentul cu pricina. Imi este greu sa cred ca parintele Amfilohie s-ar fi lasat antrenat intr-o actiune conspirativa, mai ales intr-una cu nuante masonice. Inca nu am auzit cuvantul Parintelui Iustin cu privire la acest eveniment in schimb am avut ocazia sa citesc o alta declaratie a sa cu privire la o alta "lupta" dusa aici si ma tem sa nu avem aceeasi surpriza si de aceasta data. Apreciez in mod deosebit ceea ce face Apologeticum, il vad ca pe o flacara vie a ortodoxiei, ca pe o candela ce lumineaza in intuneric, dar aceasta flacara nu trebuie sa fie o flacara care parjoleste ci una care purifica; aceasta lumina nu trebuie sa fie o lumina care te orbeste ci una care arata Calea.
    Dumnezeu sa fie cu voi in toate zilele voastre si dupa aceea, in imparatia Sa, cu Dumnezeu sa fiti toti. Amin

  85. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    PARINTELE IUSTIN A SPUS INCET SI CU DURERE UN LUCRU INFRICOSATOR - CEI CE SE OPUN MANASTIRII DE LA AIUD NU SE LUPTA CU OAMENII CI CU SFINTII, CU DUMNEZEU!!! IMI TREMURA CARNEA PE MINE CAND MA PUN NUMAI PENTRU O CLIPA IN LOCUL LOR! POATE SE VOR INTOARCE INAINTE DE A FI INCLAUSTRATI DE DEMONI IN CELULE INTUNECATE ALE IADULUI CELUI VESNIC! DOAMNE MILUIESTE-NE!

  86. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    buna ziua,
    am si eu o intrebare, oarecum pe langa subiect: dl. dan Puric este preot?
    Intr-o inregistrare pe acest site, l-am vazut imbracat in haine preotesti, tinand un fel de dicurs.
    Daca este preot - de ce nu sustine existenta unei manastiri?
    Daca nu e preot - cum de are dreptul sa poarte astfel de haine?
    Dati-mi un raspuns va rog, sa stiu cum sa inteleg atitudinile dumnealui.

    Referitor la subiect: cum de are un om, persoana, etc. o atat de mare influenta astfel incat , opinia sa sa atarne mai greu decat a parintelui Iustin? Mai ales in o problema care il priveste direct pe parinte ( si pe ceilalti supravietuitori ai inchisorilor)?
    Asta era a doua intrebare? Retorica poate?
    Caci nu este in firea lucrurilor ca un supravietuitor, un vietuitor ca parintele sa aiba in aceasta problema a manastirii de la Aiud astfel de opozanti. Vor centru cultural? Sa faca si centru cultural, dar putin mai departe, sa lase martirii sa se odihneasca in pace, sa fie pomeniti in fiecare zi la slujbele care ar trebui sa se faca acolo. Sa devina ceea ce este menit sa devina: manastire!
    Cum se poate totusi sa se nege un fapt atat de evident?
    Doamne ajuta! Si sa ne rugam unii pentru altii, caci rugaciunea poate face mult!

  87. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Buna seara ADMIN,
    Va rog sa publicati, de urgenta, articolul Sfintiei Sale Savatie Bastovoi : "Securitatea moldoveneasca ma cauta si nu ma gaseste ?"
    Va multumesc.

  88. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor eu cred ca aceste disensiuni cu Dan Puric puteau fi rezolvate in biserica nu pe internet ,se spalau rufele in familie.Adica pacea aduce pace,bunatatea aduce bunatate si dragostea aduce dragoste.Totdeauna scandalurile si violentele fie ele si verbale nu aduc nimic bun ,aduc dezbinare.Sunt convinsa ca rugaciunile sfintilor de la Aiud si a noastre vor face lumina si in acest proiect.Doamne ajuta!

  89. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daniela, asculta toate conferintele lui Dan Puric si ai sa intelegi de ce are influenta care o are, de ce a fost lasat sa predice in haine care crezi tu ca-s de preot (nu e preot).

    Dan Puric a avut un cuvant bun de spus pentru multi dintre noi, un cuvant care a ajuns si a intrat pana si in sufletul intelectualilor atei. Pana aici toate bune.

    Stim ca mandria e pericolul cel mai mare a fiecaruia dintre noi. Din nefericire i s-a dat prea mare credit si la urma urmei e si el un om. Dupa atata munca pe scena unde deseori s-a lovit de atatia care i-au pus bete in roate, se trezeste iubit si stimat de o Romanie (aproape intreaga). Urmarea, s-a mandrit si a cazut in plasa profitorilor. De aici pana a fi impotriva celui pe care l-a stimat si iubit mult (p Iustin), nu a fost decat un pas mic.

    Fara credinta puternica, orice om se poate duce la fund intr-o astfel de situatie.

    Sa ne rugam pentru el si pentru ceilalti care cad azi in ispite asemanatoare.

  90. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daniela - Dan Puric a fost imbracat chiar de Parintele Iustin in haine de diacon pentru a tine o predica la Petru Voda (fiind rugat chiar de parintele Iustin sa o sustina)

  91. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ''am si eu o intrebare, oarecum pe langa subiect: dl. dan Puric este preot?
    Intr-o inregistrare pe acest site, l-am vazut imbracat in haine preotesti, tinand un fel de dicurs.
    Daca este preot – de ce nu sustine existenta unei manastiri?
    Daca nu e preot – cum de are dreptul sa poarte astfel de haine?
    Dati-mi un raspuns va rog, sa stiu cum sa inteleg atitudinile dumnealui.'' spunea Daniela... ... ... ...

    cam asta e atitudinea majoritatii cand comenteaza unele lucruri pe aici.
    e la mintea cocosului ca suntem prea amatori si ca vorbim doar sa ne aflam in treaba... Dan Puric preot? shot me... :)) habar nu avem ce vorbim...

    deja am facut un mit pentru nodul de papura.

    un lucru va fi sigur: totul se va da pe fata in problema aceasta.
    pacat de cei ce isi pierd timpul cu idei tampite si lipsite de roada Duhului (ca la Galateni). e ilogic ce se vorbeste, cum se vorbeste...

    facem lucrurile de amorul artei, ca niste haiduci prea timpurii.
    din pacate uitam ca informarea chiar este o virtute si ne cam uitam in gura cui nu trebuie.

    totul se va da pe fata. nimic nu se va lasa nearatat. sa fim cu bagare de seama ca ne paste dreapta judecare...

    vorbim vorbe...

    apropo... mai suntem ortodoxi? ca virtutea lipseste cu desavarsire
    ce iertati, dar se merge prea departe.

    si inca ceva atentie la treba cu VINE LUPU'... ne cam paste pericolul.

    numa' bine

  92. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    rf
    daniela a zis,

    08/24/2009
    Nu este preot, dar poate tine predica cu binecuvantarea parintelui.
    Canonic este corect.A primit astfel un soi de delegare de funcţie, a fost înălţat Hipodiacon, singurul grad bisericesc accesibil unui laic, ceea ce presupune că poat să predice, dar, ca o onoare şi obligaţie, numai în veştminte preoţeşti.

  93. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sa mai publici din cand in cand si comentariile mele... 😉

  94. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu credeam ca Parintele Amfilohie Brânza este un slujitor cinstit al DOMNULUI HRISTOS. Dar constat, cu amaraciune in suflet, ca nu este asa.
    Iata cum l-a înselat Satana ! Vai, ce rusine ! Si eu care îi admiram curajul când ataca masoneria. Totul este atât de tragic, peste tot tradatori...........
    Oare Pr.Amfilohie Brânza nu îi este frica de Dumnezeu ? Oare chiar nu întelege ca este il slujba dusmanilor Crucii ?
    Trezeste-te Parinte Amfilohie, asculta si urmeaza-l pe Sfintia Sa Iustin Pârvu, nu mai rataci ! Chiar ti-ai vândut sufletul Diavolului ? Eu, pâna mai ieri, te consideram ca unul din stâlpii Ortodoxiei, dar, iata, ca m-am inselat. Nu credeam vreodata ca vei face parte din banda figurantului Puric. Cum poti sa dormi linistit, când stii cui slujesti ?

  95. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin,Va salut in Numele Domnului Hristos,

    Revin cu rugamintea de a publica pe "Apologeticum" articolul Sfintiei Sale Savatie Bastovoi, intitulat "Securitatea moldoveneasca ma cauta si nu ma poate gasi"?. Cum sit-ul Dvs. este citit de sute de mii de oameni, va rog sa publicati articolul mai sus mentionat, deoarece românii trebuie sa stie ca Bunul Nostru Parinte Savatie este amenintat de Securitatea comunista moldoveneasca;
    Nu putem ramâne nepasatori la o astfel de mârsavie, trebuie sa fim uniti in jurul Parintelui Savatie si sa-l aparam. Milioane de oameni au patimit si mai patimesc înca sub jugul comunist, deci noi, ca buni crestini, trebuie sa strigam si sa venim in ajutorul lor si , în cazul de fata, in ajutorul Parintelui, spunând Adevarul.
    Deoarece Sfintia Sa Savatie are curajul de a-L propavadui pe HRISTOS cu foarte multa dragoste, este amenintat de securitate.

    Admin, tin sa va multumesc pentru lupta cea buna pe care o duceti.
    Dumnezeu si Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu sa va ocroteasca!

    Traiasca România Crestina, Reântregita cu teritoriile furate de criminalii sovietici în 1940.

  96. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Vultur poz.78 foarte realist comentariul si din cate am aflat acesta este adevarul.Doamne ajuta!

  97. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am vazut comunicatul scanat al Federatiei Fostilor Detinuti in care apar, pe aceeasi pagina, atat semnatura Parintelui, cat si a lui Dan Puric. Nu inteleg cum stau lucrurile, avand in vedere si inregistrarile video de la Roncea, in care se vorbeste si de drama, si de comedie, si de pocainta, interviul din Atitudini in care vorbeste de Dan Puric. Mi se par contradictorii. Sunt singura care isi pune intrebarea - ce se intampla ?
    Poate ma lamureste cineva, ca nu mai stiu ce sa cred

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Sleepy & altii

      Ceea ce au facut cei din jurul lui Puric prin acel comunicat semnat si de Parintele Justin este pentru a se folosi de numele sfintiei sale. Nu se specifica ce proiect vor sprijini, caci ei nu au nici un proiect. Daca sunt cu adevarat alaturi de Parintele, atunci sa fie alaturi de proiectul sustinut de sfintia sa, care reprezinta o manastirea in adevaratul sens al cuvantului si are prevazut si centrul de cercetare martirologica, despre care noi nu am sustinut ca nu ar fi bine sa se construiasca, ci doar ca prioritate sa aiba manastirea. Aceste persoane vor doar prestigiu si sa-si atraga de partea lor banii imensi ce cred ei ca se vor strange pentru acest proiect. De aceea, sunt foarte dubioase sumele stranse pana acum de Dan Puric, care se pare ca in marea majoritate au disparut.
      Va asigur ca din mila, Parintele Justin a vrut sa-i primeasca la pocainta pe acesti oameni. Noi nu ne putem compara cu bunatatea si intelepciunea Parintelui si tocmai de aceea ne doare cand Parintele este "santajat" si dezinformat.
      Ce nume semneaza pe acel comunicat? Cine reprezinta pe fostii detinuti politic, inafara de d-l Jijie? Ei de ce nu sunt alaturi de cei peste 40 de fosti detinuti politic ce au semnat primul comunicat de sustinere a Parintelui Justin? Doar pentru ca au semnat si fratii Roncea? Sa fim seriosi, caci altul este motivul si anume de intarziere, pana la blocarea acestui proiect. Dar Sfintii nu vor lasa sa se intample asa ceva. Daca vor veni tot cu un proiect neortodox, se vor confrunta cu miile de sustinatori ai parintelui Justin si ce vor construi ziua, noapte le va fi daramat. Nu vom lasa denigrat cel mai sfant pamant al tarii.
      Sondaj: Cine are autoritatea morala sa construiasca proiectul de la Aiud?

  98. Iubesc Patriarhul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru Vultur,
    Dar oare cum are loc controlul acestor actiuni? Si in general pe glob cum se face supervizarea tuturor acestor actiuni? Pentru astea este nevoie de multi, foarte multi oameni. Cu talentul tau de spion, te rog lumineaza-ma...

  99. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumesc. Sper ca lucrurile sa se clarifice pentru ca am vazut pozitia ferma a Parintelui, si sper ca ceilalti fosti detinuti care nu au semnat sa aiba si ei un cuvant greu de spus in ridicarea manastirii. Am vazut si postarea d-nei Emilia Corbu, mi-a placut cum a scris si daca e cazul, pentru a reaminti celorlalti sau pt. cei care nu stiu, mai trimiteti linkurile de pe youtube cu declaratiile celor doi fosti detinuti despre implicarea persoanelor straine in acest demers. (erau luate dintr-o emisiune,sau interviu si le-am vazut tot aici)

  100. doar toma daniela

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Vai lumii,din pricina smintelilor!Ca smintelile trebuie sa vina"(Matei 18,7),a zis DOMNUL.DUMNEZEU ingaduie uneori sa vina ispitele si dimpreuna cu ele si suferintele care le provoaca.Inspre sfarsitul veacurilor acestea vor fi atat de puternice si numeroase incat"din pricina inmultirii faradelegii.iubirea multora se va raci". Dar FIUL OMULUI cand va veni,va gasi,oare,credinta pe pamant? ""(LUCA 18,8)." Trairea vietii dupa DUMNEZEU va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate.Apostatii vor creste numeric prin faptul ca vor continua sa se numeasca crestini,si in aparenta se vor purta ca atare,si vor putea foarte usor sa-i persecute pe adevaratii crestini...".Parinte Iustin rugati-va si pentru noi pacatosii sa putem rezista in marea aceasta de ispite sa nu se piarda credinta noastra,sa se trezeasca in noi dorinta de fi buni si prin rugaciunile si sfaturile Sfintiei Voastre sa-i pregatiti pentru DUMNEZEU pe cei ce IL iubesc.AMIN!

  101. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    O predica care mie mi-a placut, si este de actualitate. Doamne ajuta!

    http://www.youtube.com/watch?v=7HIt7bKD0-k&eurl=http%3A%2F%2Fvestitorul%2Eblogspot%2Ecom%2F&feature=player_embedded

  102. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parerea mea este ca unii folosindu-se de numele Parintelui Iustin(cu scopuri malefice) vor sa transforme pe crestinii orotdocsi usor de pacalit in arme de atac impotriva unor ierarhi ai BOR care lupta pe acelasi front cu Parintele Iustin.In paralel cu ce se posteaza aici referitor la Parintele Amfilohie si monahul Moise se discrediteaza si acuza pe blogul "saccsiv"(si altele),IPS Pimen si IPS Bartolomeu Anina ca fiind masoni si ecumenisti.

    Ati auzit de tehnici de manipulare ca spalarea creierului sau controlul mintii?
    In prima etapa(spalarea creierului)se propaga subiectilor diferite mesaje repetate(care par plauzibile),pe care mai apoi ajung sa le dea crezare.Apoi se ajunge la controlul mintii subiectilor,astfel acestia devenind in cele din urma niste zombi teleghidati,idoctrinati la comanda de catre manipulatori prin intermediul tehnicilor aplicate in mod sistematic.

    Intrebare? Cum este posibil sa pacalaesti o masa mare de oameni? Simplu. Te folosesti de ceea in ce au ei incredere cel mai mult si folosesti pe acel ceva sau cineva impotriva lor,fara ca ei sa-si dea seama.De ex: cum se folosesc sectantii de numele Domnului Iisus Hristos ca sa se numeasca crestini pentru a pacalii cat mai multi oamnei.Acelasi lucru se intampla si cu numele Parintelui Iustin Parvu,se folosesc de el pentru a lovi si discredita pe preotii si ierarhii care inca mai lupta impotriva ecumenismului,stilismului si masoneriei,iar cand scopul ramane atins,atunci il vor discredita si pe sfintia sa, Parintele Iustin.. Dar de ce cedeaza oamenii asa usor in fata acestor tehnici? Pentru ca informatia se combina cu patimile fiecaruia.De ex: daca un om este barfitor de felul sau,atunci pana la urma va barfi si pe prietenii sai. Daca un om este lacom,in cele din urma va fura si de la cei apropiati lui.Daca cuiva ii place sa judece pe altii,in cele din urma va judeca si pe ai sai. Daca o persoana nu are respect pentru semeni,aceasta isi va pierde usor si respectul fata de familia lui,etc,etc.

    Concluzie: daca crestinii orotodcsi nu au dragoste nepatimasa fata de Biserica Orotdoxa si de ierarhii,preotii,calugarii,diaconii si duhovnicii ei,atunci vor fi usor de invrajbit unii impotriva altora. Iata ce spunea Parintele Paisie Aghioritul,refertior la aceasta:

    "In spatele duhului lumesc al "libertatii" de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca".

    Concluzie: se pregateste in mod sistemtic si perfid desfiintarea credibilitatii de mantuire a Bisericii Ortodoxe in contrast cu incurajarea stilismului(ruperea din BOR).

  103. Iubesc Patriarhul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    10 Vă rog, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să fiţi într'o vorbă şi'n sânul vostru să nu fie dezbinări; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi gând şi'n aceeaşi dreaptă judecată;
    11 fiindcă despre voi, fraţii mei, prin oameni de-ai Hloiei mi s'a făcut cunoscut că la voi sunt certuri.
    12 Şi ei spun aceasta, că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel!, sau: Eu, al lui Apollo e!, sau: Eu, al lui Chefa, sau: Eu, al lui Hristos!
    13 Împărţitu-S'a oare Hristos? Nu cumva Pavel s'a răstignit pentru voi? sau în numele lui Pavel aţi fost botezaţi?
    14 Mulţumesc lui Dumnezeu că pe niciunul din voi n'am botezat, decât pe Crispus şi pe Gaiu,
    15 ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele meu...
    16 – ba nu!, am botezat şi casa lui Ştefanas –; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.

  104. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu inteleg de ce se vorbeste cu atata rautate despre Puric si cei de langa el. Pana acum cativa ani toata lumea il lauda si admira, chiar toata lumea din toate mediile. Acum se vorbeste despre dansul ca si cum ar fi un dusman, oare uitam ca suntem toti frati intre noi ? ca trebuie sa ne iubim aproapele ? ca trebuie sa cerem indreptarea pacatosului , nu arderea sa pe rug. Pe zi ce trece sunt inclusi din ce in ce mai multi in "gasca" domnului Puric. E asa de greu sa se infaptuiasca o intalnire sa vedem punctul de vedere al fiecaruia ? Sau trebuie doar sa vorbim si sa criticam ? simt o energie prea mare in scrierile domnului admin...si o inversunare iesita din comun...sper sa nu fie energie negativa. O zi buna va doreste...un simplu pacatos.

  105. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu, in locul lui puric,amfilohie et company, as iesi in fata tuturor ,cu propria marturisire si cu smerenie.
    Cine era puric pana acum 2-3 ani?
    Acum realizez ca mass media ni l-a impus;el ne-a inselat ,prin "lombarita",noi am cazut prada vorbariei lui.
    Dar ce ascunde domnul puric?
    Monopolizarea discutiei , care,din dialog devine exclusiv monologul sau ,spune multe despre perdonalitatea unui om.
    In acelasi timp am senzatia si a unei oarecare instabilitati ,nervozitati care-l stapaneste;
    puric cunoaste bine arta discursului ,iar mesajele subliminale suntoportun plasate.
    Este un inceput al inselarii noastre, ca o lectie despre cum vor fi vremurile,ca un exemplu negativ de care trebuie sa ne ferim .
    Doamne ajuta!

  106. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Mihaela

    Daca ar fi sa ma iau dupa logica ta de gandire ar trebui sa zic cine esti tu in comparatie cu Dan Puric? Datorita unor discursuri ale sale am aflat pentru prima oara de Valeriu Gafencu si de sfintii inchisorilor.Este vorba despre un discurs in care prezenta cartea "Sfantul inchisorilor",pe care l-am gasit din intamplare pe un blog anonim,asa l-am cunocut si pe Dan Puric pentru prima oara.Daca el este impotriva Parintelui Iustin,asta e problema lui,el va fi raspunzator in fata lui Dumnezeu.Noi trebuie sa ascultam de Parintele Iustin si va spun cu mana pe inima ca Parintele Iustin daca ar sti nu ar fi de acord de modul aprig in care vorbesc crestinii orotdocsi despre Dan Puric, ce sa mai zic despre alti ierarhi si preoti ai BOR.Ati auzit de barfitorii ortodocsi?Ca de crestini ortodocsi in adevaratul sens al cuvintelor nu cred ca a mai auzit nimeni demult,cu mici exceptii(Parintele Iustin,Parintele Arsenie,Parintele Savatie si inca cativa). Cred ca pana vine cipuirea,daca nu ne ucidem sufleteste intre noi,vom muri de ura si invidie la adresa aproapelui nostru.

    O intrebare? Mantuitorul Iisus Hristos a spus clar ca trebuie sa ne rugam pentru vrasmasii nostri? Uitati-va in genereal pe blogurile care ar trebui sa fie ortodoxe si veti vedea cata ura si vrajba este intre crestini. Iertare daca am suparat pe cineva.

  107. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Iubesc Patriarhul, nu am cuvinte!
    Esti sublim!
    Doamne ajuta!

  108. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pe site-ul lui Victor Roncea este o preluare a unei inregistrari de pe blogul lui Vlad Mihai si acolo Parintele spune clar cum stau lucrurile, care este opinia sa despre atitudinea lui Puric. Cred ca nu mai are rost sa ne dam noi cu presupusul, declaratia aceea mi se pare edificatoare si cred ca nu puteam cere mai mult de atat.
    http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/o-doamna-ortodoxiei-catre-dan-puric-si.html
    Ma bucur ca in sfarsit am auzit si vazut o opinie clar-formulata care il detaseaza pe Parinte de Dan, asta contrar comunicatului comun care a fost semnat si care mi-a dat de gandit.
    Am citit cu multa tristete comentariile cinice si extrem de ostile aparute pe site-ul lui Claudiu, am observat ca orice incercare de atenuare si de imblanzire este aspru pedepsita de administrator care suspecteaza orice comentator care are alta opinie ca are "misiune" sa ii scrie. Se tot invoca pe forumul lui faptul ca Parintele Justin nu este infailibil, ca poate gresi, dar uitand sa invoce exact acelasi principiu si in cazul lui Puric, Tarziu, etc. Nu il mai recunosc pe Claudiu ca autor al articolelor din Formula As, mi se pare ca s-a schimbat foarte mult.

    As indrazni sa spun ca singura data cand Parintele a gresit a fost atunci cand le-a acordat mult prea multa incredere acestor doua persoane. Sa speram ca vom invata acum sa deosebim duhurile.

  109. Parerea mea...

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hai sa tragem toti la aceeasi matca, fratilor!

  110. Camelia Corban

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Lup în blană de oaie este acest Dan Puric, care a cutezat să-l înfrunte pe Părintele Justin Pârvu cu îndârjirea tâmpă de a-i impune un proiect arhitectonic şi chipurile „cultural”, ce doreşte a fi amplasat într-un Sanctuar al Mucenicilor noştri români, martiri ai comunismului, a căror bună mireasmă, bine primită de Dumnezeu în jertfelnicul cel mai presus de ceruri, se ridică din Râpa Robilor Aiudului.

    Pe osemintele celor mai vrednici dintre români, aceia care au înfruntat răul în formele sale cele mai hidoase şi au biruit ura şi crima, rămânând în acelaşi duh al iubirii curate deopotrivă de Dumnezeu şi de neamul românesc - o iubire care mustră cu mângâierea şi ceartă cu iertarea - trimiţând spre noi darurile preţioase ale Duhului Sfânt, în acest loc se cade să se înalţe spre cer rugăciunea smerită a românilor. Orice altceva este vânare de vânt.

    Acest Dan Puric a ajuns să încerce să-l intimideze pe Părintele Justin. A venit pe furiş în Mânăstirea Petru Vodă luni, 17 august, spre seară, când vigilenţa călugărilor era mai atenuată, şi, adunâdu-şi o „poteră” formată din călugărul Moise de la Oaşa, Amfilohie de la Diaconeşti şi încă două persoane, l-au găsit pe Parintele Justin în chilia sa, unde l-au blocat, nedându-i voie să iasă şi, mai grav, nu au dat voie nimănui să intre, cu toate insistenţele Maicii Stareţe Justina, care a rămas la uşa chiliei.

    În tot acest timp, primii trei au încercat ameninţător, în termeni brutali, să smulgă Parintelui Stareţ acordul pentru proiectul propus de pantomim.

    Iată respectul acestui Dan Puric pentru Stareţul Justin Pârvu, care l-a primit cu căldură şi sinceritate. El i-a întors iubirea părinteacă cu dispreţ şi obrăznicie, cu vorbe jignitoare aruncate în faţa, ameninţări, uneltiri şi presiuni - Părintele ţi-a întins mâna, iar tu i-ai bătut-o în cuie! Nimic în această lume nu merită obţinut rănind un sfânt.

    Să-ţi fie ruşine, Dan Puric!

    Camelia Corban

  111. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    marturisitor ortodox ,

    Eu sunt si voi ramane un om care are dreptul la opinie, fara a avea acces la media(de altfel ,nici nu mi-as dori).
    Esti prea impaciuitor cand adevarul este atat de clar!
    Eu am aflat despre Valeriu Gafencu intrand intr-o librarie.
    Cat despre puric ,continui sa sutin ca i s-a fabricat o glorie nemeritata.Daca nu-l auzeam pe robert turcescu ridicandu-l pe puric in slavi, chiar nu stiam nimic despre acesta.Deci , celebritatea lui a trecut prin stadiul de "interviu ", pe la "realitatea ".
    Nu spun ca este lipsit dee idei,si nici de talent .
    Dar, hai sa fim cinstiti :si-a ales un domeniu extrem de ingust, pantomima,pe care romanii nu-l gusta.
    Cat despre ultima lui piesa ,aceea cu sinucigasul , este oribila!
    Deci, tanarul actoro-regizor se rataceste pe zi ce trece pe poteci straine de spiritul acestui popor .

  112. † marturisitor ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Mihaela

    Eu nu-l simpatizez pe Dan Puric,ii multumesc lui Dumnezeu ca prin el am aflat cine este Valeriu Gafencu.. Atata sustin ca barfele de la usa cortului nu fac nici un bine nimanui.Lupi in piele de oaie au fost si vor mai fi. Noi trebuie sa traim credinta ortodoxa nu sa barfim pe cai care o ataca.Daca ne ocupam prea mult de treburile altora numai avem timp de ale noastre. Iertare daca te-am intristat cu mesajul anterior. Doamne ajuta!

  113. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
    23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
    24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
    25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.
    26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. - Galateni, cap 5

    Asa se cunosc oamenii duhovnicesti...

  114. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa trebuie sa fie orice crestin. Ar fi bine sa se vada si aici pe blog aceasta stare duhovniceasca, daca sunteti ucenici ai pr. Iustin. Nu inteleg cum de aici este atata critica si judecati... de ce se vede doar negru la orice pas. Cu totii avem si scaderi si parti bune. Adica suntem oameni. Va rog frumos sa nu mai criticati si sa nu mai judecati pe altii, pentru ca judecata este a lui Hristos. Si cine judeca pe altul, se pune in locul lui Hristos, Judecatorul lumii! Noi trebuie sa ne vedem de pacatele noastre, pentru ca toate relele de la ele ne vin. Trebuie sa ne rugam pentru cei cazuti, nu sa-i lovim si departam si mai mult. Trebuie sa ne aratam mila si dragostea si intelegerea noastra fata de cei cazuti. Asa sunt crestinii ortodocsi adevarati! Cei care judeca mereu pe altii, se crede mai bun si superior; ceea ce este o mandrie.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Ce sa-i faci, frate Daniel(Bunatate)? Toate se datoreaza neputintelor noastre. Nu ne-a rabdat inima sa-l vedem pe Parintele incoltit de acei indivizi, care doar profita de numele sfintiei sale si au venit doar pentru a-i fura o semnatura cu care sa se afiseze. Apoi au incercat sa-l determine pe Parintele sa-si ceara scuze public. Deci, nu mai are sens sa mai spunem cat de departe pot ajunge cu obraznicia...

  115. andreescu_pool2000

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parintele pustnic Proclu a fost intrebat despre fratii mincinosi:

    - Parintii spun ca primejdia cea mare, ispita cea mare a veacului de pe urma nu vine nici de la sectanti, nici de la pacatosi, ci vine de la fratii mincinosi. Care sunt acestia parinte ?

  116. andreescu_pool2000

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Care sunt acestia parinte ?

  117. andreescu_pool2000

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    - Parintii spun ca primejdia cea mare, ispita cea mare a veacului de pe urma nu vine nici de la sectanti, nici de la pacatosi, ci vine de la fratii mincinosi. Care sunt acestia parinte ?

  118. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne, Te rugam sa ai grija de Parintii Bisericii noastre! Sunt atacuri din toate partile ...
    Avem preoti daruiti, cu dragoste de Adevar, de Neam, de Martirii nostri. Ei se roaga pentru Martirii nostri, pentru Tara, pentru noi. Prin rugaciunea lor, prin predicile lor, noi ne trezim putin cate putin.
    Sa aratam si noi, din partea noastra, dragoste, smerenie si intelepciune. Sa fim atenti la ceea ce ni se spune, la ceea ce se spune, la acuze ...
    Sa ne rugam pentru unitatea noastra, pentru Preotii nostri, pentru noi, cei care ascultam de la Parintii nostri un cuvant de invatatura.
    Parintele Iustin, Parintele Moise, Parintele Amfilohie sunt in sufletele noastre, in viata noastra, in casa noastra.
    Doamne, Te rugam pentru Parintii Nostri!

  119. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    IL CUNOSC F. BINE PE P. AMFILOHIE SI SUB NICI O FORMA NU CRED ACESTE LUCRURI DESPRE SFINTIA SA.PARINTELE NU AR FACE ASA CEVA.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Ana
      Parintele Amfilohie, cat si p Moise au fost atrasi in cursa de saltimbancii de Puric si Pavel Chirila, plus un alt infiltrat Corneliu Marcu, care-si face tatal de rusine. Ne pare rau ca au cazut in plasa lor.

  120. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa e admin, ai dreptate, poate parintele Amfilohie a cazut, dar n-ai niciun drept sa-l numesti iuda. Asta dovedeste cat de inaintat duhovniceste esti, adica fff putin. Arunci cu piatra fara sa vezi funingina din sufletul tau. Doamne ajuta!

  121. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    va rog opriti-va, noi nu suntem judecatori. Daca vom fi judecati ptr ca vom spune cuiva nebun, vom fi judecati si ptr ca-l numim iuda. In plus, Ortodoxia condamna fapta, pacatul si nu omul.

    Doamne ajuta!

  122. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Ai vazut un om rau? Iarta-l, ca sa nu fie doi oameni rai!"

    Mantuiti-va, vremea este aproape!

  123. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "... si ne iarta noua greselile noastre, (cum?) precum si noi iertam gresitilor nostri."

    Cine zice rugaciunea domneasca "Tatal nostru", si nu iarta pe ceilalti, singur isi cere osanda: adica sa nu fie iertat la Judecata lui Dumnezeu, precum nici el nu a vrut sa ierte pe cei ce iau gresit. 🙁

    Apoi, cine arata cu degetul spre cei ce gresesc, sunt oameni rai, pentru ca Hristos ne indeamna sa acoperim greseala aproapelui, nu sa o facem publica.

    Cine arata mereu cu degetul asupra altora, e om mandru si se crede drept si sfant. El crede ca nu are probleme sufletesti de rezolvat... e desavarsit si acum se ocupa de greselile altuia...

  124. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asa e admin. De la parintele Amfilohie se cere mai mult. Dar de ce te pui tu judecator in locul lui Hristos? Lasa-L pe El sa judece, sa cantareasca si sa ceara, nu tu. Iti doresc din tot sufletul mantuirea! Doamne ajuta!

  125. teodorescu maria

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ajută!
    De puţină vreme am intrat"în casa Dvs",şi mărturisesc că am intrat căutând informaţii despre legionarii noştri.Mă întristează însă ca şi aici ca şi în toată societatea românească,este prezentă DEZBINAREA.Eu cred că nu e bine! Izbânda constă în UNIRE şi nu în aceea de a afirma(cu sau fără dovezi) că unii sunt buni şi alţii nu.De ce trebuie să ne sfâşiem?Asta e spre marea bucurie şi satisfacţie a celor care numai binele nostru nu-l doresc.
    Vă scriu dintr-o zonă în care a ţine sus steagul românesc este esenţial !
    Nu am informaţii suficiente despre d-l Puric,trebuie însă să vă spun că este singurul care a venit să ţină o conferinţă despre importanţa ortodoxiei pentru neamul românesc,sala a fost plină şi oamenii l-au urmărit cu mare atenţie,dovadă că sunt dornici de aşa ceva.Dacă d-l Puric nu este vrednic să vină alţii mai vrednici noi cu drag îi aşteptăm
    Încă odată ţin să subliniez,că nu încerc să mă situez de o parte sau de alta pentru că informaţiile mele sunt prea puţine şi pentru că mi-am făcu o deviză din întrebarea pusă de Isus Hristos : Cine eşti tu ca să judeci sluga altuia !!!!!!!!!
    Bunul Dumnezeu să-l ţină sănătos pe Părintele Justin să-şi poată vedea visul legat de Aiud împlinit.
    Doamne ajută !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*