Conferintele “Marturisirea crestina in temnitele comuniste” – Momente de renastere si intarire a spiritului romanesc

Recomandam tuturor sa participe la aceste conferinte, atunci cand au loc in orasul lor. Veti pleca acasa mult mai dornici de a schimba ceva cu sufletul vostru si cu neamul aceasta. Felicitari organizatorilor pentru momentele deosebite ce au loc la aceste conferinte. Va invitam sa luati parte la unele din ele, chiar daca doar prin intermediul textului.

Conferinta de la Suceava

O perioada, din pacate intunecata din Istoria Contemporana a romanilor (1948-1964), a fost repovestita „picant”, miercuri 23 februarie a.c., in sala mica a Casei de Cultura a Sindicatelor-Suceava sub egida unei duble lansari de carte: „Martiri si marturisitori romani din secolul XX” si „Poeti dupa gratii”, avandu-i ca invitati speciali pe Fabian Seiche, teolog si jurnalist, autorul primei carti citate, Ilie Tudor, unul dintre supravietuitorii de la Aiud in cadrul unei manifestarii organizate de „Bucovina Profunda” si Fundatia Culturala „Memoria”.

Legionarii din temnita ca martiri ai neamului

Lupta impotriva Comunismului, acest regim ateu, a avut un profund substrat spiritual de lupta impotriva raului, printr-o scoala spirituala ce a dat martiri, respectiv Miscarea Legionara, iar Crestinismul este la baza acestei scoli. Evident, nu se poate face o antiteza sau o comparatie intre valorile spirituale crestine si Miscarea Legionara si asa cum spun doctrinarii ei, miscarea aceasta a dat sfinti in mare masura. In aceasta carte, „Marturisirea crestina in temnitele comuniste”, sunt tratate lucruri si inainte de Comunism si dupa, tratand crestinismul Miscarii legionare ca mediu de formare a sfintilor din inchisorile comuniste. Acolo, in temnita, cei mai buni crestini au fost acestia, dincolo de ce se pune pe seama lor: violente asa zise si toate minciunile care se spun despre Miscarea legionara. Cartea cuprinde anexe cu documente inedite si o prezentare alfabetica a principalelor temnite comuniste din Romania si eu sper ca lucrarea sa va fie de folos si spre mantuire, caci, orice creatie are la temelie o jertfa”, a declarat audientei Fabian Seiche in prezentarea lucrarii sale, subliniind ca si in prezent raul comunismului nu a disparut cu desavarsire.

Poezia de dupa gratii…

Poemele de dupa gratii, reeditate peste ani, sunt o comoara de mare pret, considera unul dintre organizatori si asta deoarece, in opinia sa: „…poeziile nu au fost create la o simpla masa de scris, ci, in mijlocul evenimentelor, fiind veritabile transmisiuni directe acolo si atunci, nefiind regandite ca azi, fiind un fenomen unic. Vedeti, temnita romaneasca a dat doua comori: memoriile si poezia. Toate acele fapte redate prin versuri se petreceau in realitate, fiind o poezie scrisa pe Cruce, o poezie tipic romaneasca, deci. Oamenii acestia chiar aveau nevoie de poezie spre a supravietui”. Pentru multi din cei incarcerati modelul sau idolul era poetul si carturarul Radu Gyr ale caror poeme erau ades recitate pe de rost, precum o Evanghelie.

Intr-o viata de om, te poti considera fericit sa traiesti o infima farama din istoria neamului, iar un caz fericit a fost Ilie Tudor, craioveanul care l-a cunoscut personal pe Capitanul Legiunii, Zelea Codreanu, o figura charismatica ce impunea oricui respectul, pe vremea cand era „copil de trupa” in Fratiile de Cruce legionare, intr-o tabara de vara in fosta statiune Carmen Sylva, azi Eforie Sud. Cum regimurile dictatoriale din Romania: Carlist, Antonescian si Comunist s-au succedat cu repeziciune la putere, o legatura din trecut cu Miscarea Legionara, de multa vreme uitata, l-a costat pe Ilie Tudor ani grei de temnita si experiente unice, pe unele dintre ele, mai „hazlii” redandu-le mai jos…

Momente „vesele” in temnita de la Aiud

Desi Inchisoarea de trista amintire de la Aiud figureaza pe „axa raului” din circuitul de inchisori unde au fost martirizati opozantii comunismului de factura stalinista, totusi, din spusele unor supravietuitori, au fost si cazuri de tortura mai „blanda” in functie de „gravitatea” faptei comisa impotriva regimului, adeseori denunturile neavand un substrat real, ci fabricat.

„Au fost, desigur, si condamnari cu substrat probatoriu foarte hazliu: „…o data au adus un batran in varsta de 80 de ani si noi l-am intrebat cum de a nimerit in temnita; el ne-a raspuns ca l-au acuzat de detinere ilegala de tanc! Tanc? Da, chiar asa, caci, in timpul retragerii Wehrmacht-ului de dupa 23 August 1944, un vehicul blindat pe senile a fost abandonat in curtea acelui gospodar, basca ca era si in perfecta stare de functionare. Cei de acasa aveau de gand ca, dupa terminarea razboiului sa-l dezasambleze pentru a-l folosi ca utilaj agricol. Nesupunerea fata de colectivizarea fortata a anilor 50, au adus si un mandat de perchezitie si asa au dat de tanc, ascuns sub o capita de fan, iar cand au conectat bateria la motor, acesta a pornit. Alta data, un gardian ne-a spus, ca era vara si noi luam masa afara (curtea inchisorii, n.red.), ca oamenii au ajuns in Luna si n-au dat de Dumnezeu, deci, nu exista, la care, Petre Tutea l-a abordat ironic: traiesti la tara? El, da…Tutea: si ai porci? Ala da, bai! si Tutea: si ai vazut tu ca porcul sa se uite in sus la Luna? Pe un altul – Nichifor Crainic, gardianul l-a pus sa scrie: Nu cred in Dumnezeu si acela a scris: Nu, Cred in Dumnezeu.”- a povestit audientei, de parca s-ar fi intamplat ieri, supravietuitorul de la Aiud, Ilie Tudor.

Toti supravietuitorilor gulagului comunist romanesc li s-a vestit eliberarea in urma Decretului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej din 1964, o data cu distantarea Romaniei din sfera sovietica si alunecarea sa spre modelul comunismului chinez si a celui iugoslav. Multi au iesit dupa 22 ori 25 de ani de temnita si cu tot atatea sechele, resimtite si azi, dupa ani, pe care le regasim in memorii scrise chiar de ei ori compilate dupa povestirile lor ca adevarati marturisitori ai veacului XX, de dupa gratii, al ultimului secol barbar, un Guantanamo romanesc.

Conferinta de la Iasi

Sala T17 a Facultatii de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloae” a Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi a fost arhiplina in seara zilei de joi, 24 februarie 2011, cand Ilie Tudor, tatal artistului Tudor Gheorghe, s-a intalnit cu studentii ieseni pentru a marturisi cate ceva din timpul detentiei in temnita de la Aiud. Mai intai a fost rulat un film cu marturii ale mai multor fosti detinuti politici. Invitatul tinerilor ascoreni a povestit mai intai celor prezenti cum a ajuns sa fie arestat in urma unui complot al securitatii si despre cum a ajuns la Aiud, alaturi de sute de arestati. “Grija cea mare in inchisoare era pentru aproapele, astfel incat era o continua jertfa. Pe noi ne-a salvat caloriferul si poezia. Cand se batea in calorifer se facea liniste desavarsita si se ascultau prin codul morse poezii sau predici. Parintele Dumitru Staniloae spunea predica in fiecare duminica. Cel mai greu lucru in inchisoare era sa nu faci nimic. Totusi era o atmosfera de sfintenie si de aceea am scris odata Mi-e dor de Aiud. Mi-e dor de Aiud, dar nu de foamea si frigul de acolo, ci de starea de sfintenie de acolo, in care eram obligati sa traim si care ne-a salvat”, a marturisit Ilie Tudor.

Cea mai frumoasa slujba de Inviere

Ilie Tudor a rememorat in continuare momentele de bucurie sfanta petrecute intr-un an, in noaptea Invierii. “S-a dat binecuvantarea la ora 24:00 si am cantat pe dinafara toata slujba Invierii fara sa-mi dau seama ca o stiu. Nu aveam lumanari, dar aveam lumina din suflete. Toti cantam “Hristos a inviat!”, nu prea tare, armonios. Eu, dascal fiind, am inchis ochii si am vazut Penticostarul. Pana si literele de culoare rosie de la inceputul randului le vedeam inaintea ochilor. Nu-mi imaginasem ca stiu slujba Invierii pe dinafara. Cand se termina ectenia, ma si gandeam la urmatoarea cantare. A fost o bucurie, pe care nu am mai intalnit-o niciodata. Pentru mine a fost cea mai frumoasa slujba de Inviere pe care am facut-o de-a lungul anilor. Era o traire deosebita, iar troparul pascal era cantat din inima, din suflet”, a spus Ilie Tudor, care este de 60 de ani cantaret de biserica.

Conferinta de la Radauti

Desi numarul a fost mai mic decat in celelalte orase, in jur de 40-50, marturia crestina s-a facut auzita cu aceeasi putere si la Radauti pe 25 februarie 2011. Domnul Ilie Tudor a relatat cu emotie dar si cu precizie momente de aur din viata de temnita, care parca te faceau sa-ti doresti sa le fi trait si tu. Binenteles ca pe langa aceste momente rare, totul a fost o jertfa de care nu stim daca generatia noastra mai este capabila sa o accepte. Insa un dram de credinta si de nadejde tot ne-a patruns in suflet la auzul acestor intamplari, harazite de bunul Dumnezeu celor mai vrednici din perioada ’48-’64.

Capitanul despre “razbunare”

Aflat in tabara de munca de la Carmen Sylva, nea Ilie Tudor a trait momente antologice alaturi de Capitanul Corneliu Zelea Codreanu. Iata cateva dintre ele: “Canta un cantec, care se numea Razbunarea si Capitanul asculta undeva la vreo 10 metri. Iesise din mare, avea camasa cu maneca scurta, purtand palaria lui si zice: Mai copii imi place; muzica este superba, dar razbunare? Razbunarea e de la Dumnezeu, este a lui Dumnezeu. Deci cam acesta era nivelul la care nu numai ca gandea Capitanul, dar Capitanul traia astfel. O sa va spun un moment in care l-am surprins la rugaciune. Eram in ziua de Boboteaza la Biserica Ilie Gorgani, in timpul liturghiei. La un moment dat ma simt batut pe umar. Cand mai uit, Capitanul: Ai ba la tine niste bani? Am scos o suta de lei si i-am dat. N-avea bani sa-si cumpere lumanari. L-am urmarit dintr-un unghi din care ii vedeam fata, la icoana Sf. Arhanghel Mihail. Nu mai era om! Era transfigurat! Nu mai era om! Asta a fost Codreanu. De aceea si moartea lui a fost cum a fost si sacrificile pe care le-a facut cu el insusi.”

Intalnirea cu Radu Gyr

Tot din amintirile d-lui Ilie Tudor: “Se deschide usa deodata si caraliul imi face semn. Eu eram ala mai tanar de acolo. Vroiam sa-mi iau sarsanaua sa plec si imi zice: Nu, nu. Vii inapoi. M-a coborat de la etajul 3 si m-a dus la o celula in care era un batranel slab, prapadit. Ia-l in spinare. Mi l-a pus in spate. N-avea 40 de kg. De el avea grija un calugar, care terminase medicina, caci batranelul avea suferinta mare – transpira sange. Si in drum spre punctul sanitar, caraliul, un om cumsecade, zice: Hai mosule! Dar el zice: Ce mos? Cocos in fata inamicului ros! M-am facut mic. L-am cunoscut dupa voce, ca-l intalnisem in ’37 la Casa Verde. L-au tratat acolo, mi l-a pus iar in spinare si l-am dus la el in celula. Cand m-am intors, caraliul m-a luat de ureche si m-a dus pana la etajul 3 fara sa zica nimic, caci nu aveam voie sa vorbim. El a auzit ca l-am intrebat pe mos: Ma cunosti? Da, d-le comandant l-am cunoscut atuncea. Si atata a fost. Asa l-am dus in spinare pe Radu Gyr.”

Vedeti si: Marturii cutremuratoare din temnitele comuniste: Constantin Iulian, Sorin Andrei, Nicolae Purcarea, Emil Sebesan, Gheorghe Stanica

VOI N’ATI FOST CU NOI IN CELULE, de Radu Gyr

Voi n’ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne.
Sub ghiare de fi ara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n’ati plans in palme, fi erbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n’ati dus povara durerilor sfi nte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n’ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartaie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n’aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti in crunta ’nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se’nchid in zavoare,
si’n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete’ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.

Cand portile sparge-se-vor toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfaramate,
voi nu stiti ce’nseamna’nvierea din moarte,
caci n’ati fost cu noi in celule.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZnwmyCUYLq0&feature=player_embedded#at=71]

3 comments

  1. E ceasul vostru: Veniţi!

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Situaţia generală o cunoaşteţi, locul nostru de asemeni: la mijloc! Nici cu tata natural, nici cu tata spiritual, ci cu mama, adică – cu ţara!

    Din acest loc vom crea o mişcare idealistă tinerească voluntară, organizată pe principiul ierarhiei. În diferitele ei secţiuni vor intra toate elementele bune de orice vârstă. Scopul se cunoaşte din articolul precedent.
    Hotărât lucru, timp de 5 ani, în mişcare au intrat o serie de indivizi, fără nici un control, mai ales în situaţia de conducători. Ei au influenţat într-o mare măsură ca să ajungem unde suntem.
    Niciodată nu s-a simţit o mai adâncă nevoie de curăţire, de purificare, ca acum. Ne îneacă intriga, interesul, hoţia şi nimeni nu îndrăzneşte să taie. Tăierea va trebuie să vină! Ea se poate face, şi se va face. Căci, în acest timp îndelungat, s-au răscolit toate conştiinţele acestui neam în aşa fel, încât nu este om căruia să nu i se cunoască cinstea şi credinţa lui adevărată.
    Dacă cineva se va uita peste această pădure de oameni, care este mişcarea naţională, va vedea stând în picioare neclintit aici un copac, dincolo un altul, mai încolo altul şi aşa mai departe. Iar în jurul lor, o serie întreagă putrezi, căzuţi la pământ; aceştia sunt oamenii cei slabi, cei şovăielnici, cei necredincioşi, cei necinstiţi, cei care au venit din interes, cei care au venit cu gândul de a ne specula sau chiar vinde.
    Împrejurările au fost de aşa natură, încât ni i-au arătat pe toţi.
    Curăţirea e simplă: nu dai afară pe nimeni, ci în mod cinstit alegi pe aceia cari, ici unul, dincolo altul, au rămas drepţi, în picioare.
    Că vom rămânea puţini, nu ne înspăimântă. 100 de fraţi care să muncească cinstit, care să jertfească pentru dreptatea ţării acesteia, sunt mai buni decât o sută de mii, care să poarte intrigi, să se bată între ei, să nu muncească, să nu jertfească, ci din contră să se căpătuiască cât or putea mai bine de pe spinarea noastră.
    Această purificare nu este numai necesară pentru sănătatea şi viaţa mişcării, ci ea va fi în acelaşi timp o operă de justiţie, faţă de mulţi din cei buni, care dacă nu s-au retras formal, s-au învăluit într-o dureroasă şi deznădăjduită tăcere. Pentru că de unde a intrat speculantul sau hoţul, omul cinstit a plecat.
    Iată primul scop pe care trebuie să-l atingem, el fiind o condiţie necesară îndeplinirii tuturor celorlalte, despre care vom vorbi.
    Obstacole: În faţa acestei operaţii de curăţire, desigur că toată puzderia de necinstiţi şi intriganţi, scoşi afară din cuiburile lor, se vor năpusti asupra noastră.
    Dar se vor întoarce turtiţi, pentru că aici este suflet care n-a şovăit niciodată, şi pumn care nu tremură.
    Cei hotărâţi, cei cinstiţi şi cei tineri (la suflet!) să vină! E ceasul lor.

    Corneliu Zelea Codreanu, “Pământul strămoşesc”, I, nr. 1 din 1 august 1927

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Foarte adevarat mesajul Capitanului Corneliu Zelea Codreanu si foarte actual inca, desi au trecut 84 de ani de atunci. Si daca stam sa ne gandim si atunci, ca si acum scopul Miscarii Legionare a fost acelasi, iar acum mai mult ca oricand e nevoie de trezirea constiintei nationale crestin ortodoxe adevarate in sufletul nostru al tuturor, ca sa nu mai fim morti, ci vii lui Dumnezeu si tarii in care traim. Si sa nu uitam ca tot ceea ce trebuie sa facem e sa respingem orice tentativa de varsare de singe si sa fim pasnici, ca razbunarea e a lui Dumnezeu, nu a noastra.

  1. Pingback: Conferintele “Marturisirea crestina in temnitele comuniste” – Momente de renastere si intarire a spiritului romanesc « Sită Deasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*