Curtea de Justiţie a UE a invalidat Directiva Big Brother, ce permitea colectarea datelor din comunicațiile telefonice și electronice

big brother is watching 3Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a invalidat, marţi, Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, cunoscută şi ca Directiva Big Brother. Autorităţilor române ar trebui să abroge legea care transpune acestă directivă.

Directiva Europeană 2006/24/EC impunea obligaţia statelor de a colecta date privind comunicaţiile electronice şi de telefonie ale cetăţenilor pentru o perioadă de cel puţin şase luni.

Directiva a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Acestă lege a fost adoptată în ciuda opoziţiei societăţii civile şi cu toate că o lege similară fusese declarată neconstituţională, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1258 din 8 octombrie 2009.

Legea adoptată în iunie 2012 nu a fost însă contestată la Curtea Constituţională, nici de opoziţia politică, nici de Avocatul Poporului. Dată fiind decizia CJUE, care este general valabilă în UE, rămâne ca statele membre să ia măsuri pentru eliminarea din legislaţie a prevederilor care transpun Directiva Big Brother. Cel mai uşor şi mai rezonabil ar fi ca Guvernul să iniţieze un proiect de lege care să propună abrogarea Legii 82/2012.

Prin decizia de marţi, CJUE a statuat că, prin impunerea păstrării datelor şi permiţând accesul autorităţilor naţionale competente, directiva reprezintă o imixtiune deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal. În plus, faptul că păstrarea şi utilizarea ulterioară a datelor sunt efectuate, fără ca abonatul sau utilizatorul înregistrat să fie informat, poate da persoanelor vizate sentimentul că viaţa lor privată este obiectul unei supravegheri constante.

Admiţând că motivele care au stat la baza adoptării directivei sunt legitime, scopul urmărit fiind combaterea criminalităţii şi siguranţa publică, Curtea a constatat că legiuitorul UE a depăşit limitele impuse de respectarea principiului proporţionalităţii.

Curtea a precizat că păstrarea datelor de trafic (şi implicit directiva) reprezintă o interferenţă serioasă cu dreptul fundamental la viaţă privată statuat în articolul 7 din Carta drepturilor fundamantale a UE, precizând faptul că tratatele internaţionale de drepturile omului, deci inclusiv Carta drepturilor fundamantale a UE la care Romania este parte, au prioritate în faţa legilor interne, în conformitate cu articolul 20 din Constituţia României.

“Decizia CJUE din 8 aprilie 2014 consfinţeşte importanţa respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti pentru construcţia europeană. Solicităm Guvernului şi Parlamentului României să se alinieze acestei decizii şi să adopte de urgenţă măsurile care se impun pentru abogarea Legii nr. 82/2012 şi a celorlalte reglementări derivate din aceasta”, se mai spune într-un comunicat semnat de reprezentanţii Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet şi Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor.

| gandul.info

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    vor sa ne dea impresia ca nu suntem supravegheati si controlati

  2. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    să fie sănătoși cu supravegherea lor, nu pot supraveghea și sufletul, tot cum vrea Dumnezeu se întâmplă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*