Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) dă speranță femeilor ce doresc să intre în Muntele Athos

UPDATE: Muntele Athos rămâne INTERZIS femeilor

Colegiul care administrează regiunea din Grecia în care trăiesc numai monahi a reconfirmat  decizia veche de aproape 2000  de ani, ca persoanele de sex feminin să nu  aibă acces pe acest teritoriu sacru al ortodoxiei.

Colegiul de monahi și guvernatorul Republicii Monastice de la Muntele Athos, Aristos Kasmiroglou, au decis să nu revoce decretul din 1046 care interzicea intrarea femeilor sau animalelor femele (cu excepția pisicilor) în Sfântul Munte.

Conform site-ului italian ilpost.it. cererea de anulare a acestei interdicții, considerată de unele voci drept discriminare, a fost înaintată oficial de către Consiliul Ecumenic al Bisericilor (World Council of Churches, WCC) care reunește diferite Biserici creștine din lume, în timpul Adunării Generale care a avut loc în Coreea de Sud, anul trecut, în noiembrie, dar informația a fost publicată de “Orthodox Typos”, ziar al Bisericii Ortodoxe din Grecia, abia la 2 august.

“Muntele Athos are o tradiție de 1200 de ani, mulțumită unui decret al Bizanțului. Acest statut trebuie păstrat pentru totdeauna” , a declarat, tranșant, părintele Nikodimos, secretarul Sfintei comunități care administrează Republica Monastica.

Republica Monastică de la Muntele Athos este administrată de către o Sfântă comunitate, formată din 20 de mănăstiri. Din 1045, când s-a decretat înlăturarea din acele locuri a femeilor, biserica și statul grec – care sunt inseparabile – au rămas pe aceeași poziție. În 2002 și în 2003, Parlamentul European a cerut Greciei, în numele principiului egalității sexuale, să suspende această interdicție, a cărei încălcare este încă pasibilă de închisoare de la două la douăsprezece luni.

 

orthodox-typos

Unul din cele 16 acorduri semnate în Consiliul Mondial al Bisericilor face referire la accesul liber în toate lăcașurile de cult, dând femeilor speranțe.

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), o asociație internațională a bisericilor doritoare de unitate, a semnat 16 acorduri în timpul ultimei întruniri la Busan, Coreea de Sud. Conform publicației ortodoxe grecești ”Presa Ortodoxă”, trei dintre acestea fac referire la Muntele Athos din Peninsula Halkidiki, nordul Greciei. Guvernatorul Sfântului Munte, Dl. Aristide Kasmiroglou neagă faptul că interdicția de o mie de ani a femeilor va fi ridicată, indiferent de faptul că una dintre clauzele acordului CMB vizează abolirea ”Avatonului” ( însemnând ”necălcat” și ”neumblat”) care interzice intrarea femeilor în oaza spirituală a Muntelui Athos.

oikoumeneDl. Kasmiroglou a spus că avatonul este în vigoare de secole și este garantat de tratate internaționale, adăugând că regulile sfinte ale Muntelui Athos, chiar și legile uzuale, sunt garantate în tratatul de aderare a Greciei la UE.

De mai bine de 1000 de ani, femeile au fost excluse din locul care face parte din Patrimoniul Mondial. Femeile se pot apropia de locație, doar 500 de metri, cu vaporul. În ultimii ani, multe femei au protestat împotriva interdicției susținând că este dreptul lor să viziteze mănăstirile și să împărtășească bunul spriritual.

O Rezoluție a Parlamentului European din 2003 a criticat interdicția, ca fiind o încălcare a egalității între sexe și a libertății religioase a cetățeanului, cu toate acestea, interdicția, ratificată la 1926, continuă să rămână în vigoare.

CMB a fost înființat în 1948 numărînd ca membri- 349 de biserici globale, regionale și sub-regionale, naționale și locale – ce caută unitatea de credință creștină. Printre membri se numără confesiuni ce reprezintă 590 de milioane de oameni din 150 de țări, cu toate acestea însă, Biserica Catolică nu este membră.

Traducere pentru Blogul Sfântul Munte Athos de Elena Dinu. | Mt. Athos, a small step for women

 

14 comments

  1. valentin dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    consiliul mondial al bisericilor este blestemat. sunt anti-ortodoxie pe față și fără Adevăr în cuget și în scopurile lor.

  2. valentin dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    toate mânăstirile de la noi au datoria să mărturisească în față și să trimită patriarhiei un memoriu de ieșire din această instituție antihristică. mai ales mânăstirile care au învățat dreapta credință prin mărturisitori ca părintele Iustin și părintele Arsenie, părintele Cleopa, părintele Arsenie Boca.

    dar orice mânăstire și colțișor de ortodoxie care știe ce se petrece acum împotriva sfântului Munte trebuie să ia iarăși atitudine pentru apărarea ortodoxiei. pentru asta nu se poate să dăm înapoi, să ne resemnăm sau să dăm din umeri, nici măcar să ne odihnim cu gândul că nu ne privește, ba ne privește! și noi suntem ai Maicii Domnului!

  3. valentin dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    practic, tăcerea asta generală înseamnă lepădare de Hristos!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Iertare ca tot suntem pe baricada/CAMPANIE "ELECTORALA" http://www.comisarul.ro/politic/incredibil/ponta-a-angajat-pe-furis-19000-de-canta_160775.html eu spun doar atit VREDNIC ESTE http://www.youtube.com/watch?v=pUEjDPYTjek DOAMNE AJUTA.

  4. Iacoboaie Radu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am scris un articol astăzi despre părintele Arsenie Boca. Doamne ajută!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Dle Iacoboaie....unde pot citi,articolul...?

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        http://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/06/prigonit-si-dupa-trecerea-la-cele-vesnice-parintele-arsenie-boca-radu-iacoboaie-6-august-2014-sarbatoarea-schimbarea-la-fata-a-domnului/

    • Iacoboaie Radu

      Traiasca Legiunea si Capitanul!

      OFF TOPIC

      Doamne ajută! Astăzi am adus adăugiri importante la sfârșitul articolului despre părintele Arsenie Boca..
      7 august 2014

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    MAICUTA DOMNULUI sa nu dea voie la asa ceva........ne asteapta vremuri mult mai grele daca se intampla asta.....:(

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Consiliul Mondial al Bisericilor??? Pãziti-vã pe voi si copiii de azi si de mâine ai neamului românesc si ai oricãrui neam din lume, de aceastã racilã îngrozitoare: miselia.

    Toatã inteligenta, toatã învatatura, toate talentele, educatia nu ne vor servi la nimic, dacã vom fi misei.

    Învãtati pe copiii vostri sa nu întrebuinteze miselia nici în contra prietenului si nici în contra celui mai mare dusman al lor. Cãci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinsi, vor fi striviti. Nici în contra miselului si a armelor lui miselesti sã nu întrebuinteze miselia, pentrucã de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Miselia va rãmâne neschimbatã. Miselia învinsului va fi înlocuitã cu miselia învingãtorului. In esenta, aceeasi miselie va stãpâni peste lume. Intunerecul miseliei din lume nu poate fi alungat prin alt întunerec, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter si de onoare.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inca un semn prin care avem descoperit ca sfarsitul este aproape.

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CMB, un cal troian in inima ortodoxiei.
    Femeie crestina (ortodoxa), de ce ai dori neaparat sa ajungi pe Sfintul munte, stiind ca acest lucru este o hula la adresa Sfintei Fecioare, oare chiar iti doresti acest lucru? Eu cred ca nu, o femeie credincioasa, cu evlavie, niciodata nu doreste sa treaca peste norme si canoane vechi, stabilite de rinduiala Bisericii pe care o respecta.
    Acest val al noncomformismului planetar pare-se ca a infectat si mintile a multor asazisi credinciosi ocazionali, de Pasti si de Craciun, care habar nu au ca Ortodoxia nu este o religie, ci este parte a Adevarului, al carui Cap este Insusi IIsus Hristos.
    Aceste "doleante" feminine nu pot fi niciodata acceptate de Biserica luptatoare, indiferent cit de mic va fi numarul celor care vor face parte din acesta Biserica.

    Doamne ajuta!!

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu e bine sa intre femeile in Athos, chiar daca legile lumesti viitoare le-ar permite. Nu vizitarea Athosului le va face sfinte. Dorinta Maicii Domnului trebuie respectata. Femeile sunt chemate s-o imite pe Maica Domnului in smerenie, curatie si ascultare, nu s-o sfideze. CMB n-are decat sa desfraneze. Noi, crestinii, trebuie sa implinim vointa Maicii Domnului. Pacat ca se pune in joc mantuirea atator oameni prin tradare din interior.

    Totusi. am speranta ca femeile cu adevarat crestine nu vor intra in Athos.

  10. Iacoboaie Radu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    OFF TOPIC

    Am postat pe blogul raduiacoboaie.wordpress.com adăugiri importante la DESPRE BLOG și lucrările apar acum în format document și pdf. Am partajat și ultimele articole în cadrul ULTIMELE 11 ARTICOLE.
    Doamne ajută!

    8 august 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*