anti-eutanasie

Cazul familiei Barbu: Copiii luați cu forța și dați unui cuplu de poponari. Popor român pune mâna pe arme, topoare și furci și apără-ți copiii. UE e mai perversă decât Sodoma și Imperiul Otoman la un loc

CUTREMURĂTOR! Niciun părinte nu poate suporta așa ispită și nu poate îngădui asemenea blasfemie față de familie și de rodul acesteia: copiii. Se cere jertfa supremă pentru așa ceva. Avem cazul Sfinților Martiri Brâncoveni, când tatăl Constantin a ales sacrificarea propriilor copiii în fața lui, dar nu a acceptat păgânizarea lor. Dar nu aveau nici cum să mai lupte, fiind captivi, pe tărâm străin. Dar noi încă mai suntem în ȚARA NOASTRĂ, a dacilor, a lui Ștefan, a lui Horea și Mihai Viteazul, chiar dacă România a ajuns un județ al UE.

Avem datoria sfântă de a ne apăra credința, familia și țara cu prețul vieții și cu arma în mână. În numele acestor valori, dacă suntem atacați, SUNTEM DATORI CHIAR SĂ UCIDEM! La fel au făcut toți înaintașii noștri, precum marii voievozi, Sfinții Mari Mucenici care au suportat orice chin, dar nu batjocorirea credinței și a sufletului lor. Chiar și primejduirea propriei vieți cu “riscul” sinuciderii trebuie luat ca ultimă alternativă decât să ne lepădăm de credință sau să ne lăsăm batjocoriți de păgâni. Vine curând vremea când și în România se va încerca legiferarea “căsătoriei” dintre homosexuali. Patriarhul, în loc să condamne (așa cum de la sfinți a primit sfat) de pe acum acest oribil păcat, TACE, și credincioșii slăbesc în credință, ateii prind putere, profitând de dezbinarea noastră. Din acest motiv, patriarhul mai bine ar pleca, lăsând locul unui om al lui Dumnezeu. Datorită necredinței și lașității noastre Dumnezeu îngăduie venirea altor neamuri peste noi, imigranții islamiști nefiind altceva decât biciul lui Dumnezeu pentru o Europă sodomică. De ce tocmai în Anglia și Franța atentatele nu se mai sfârșesc? Pentru că în aceste țări domnește deja împărăția lui antihrist, iar Dumnezeu și-a luat privirea de la aceste popoare păgâne și atee. continuare »

Mafia farmaceutică instaurează dictatura vaccinurilor. Aflați despre milioanele de victime ale vaccinării

nu vaccinarii copiilor

Interzis la şcoală şi grădiniţă pentu copiii nevaccinaţi. Asta prevede un proiect de lege al Ministerului Sănătăţii care spune că nouă tipuri de vaccin ar trebui să devină obligatorii. Este vorba despre cele din schema naţională actuală, administrate împotriva unor boli care pot duce la complicaţii grave sau chiar la deces. Legea ar veni şi cu pedepse aspre pentru părinţii care refuză imunizarea copiilor.

Proiectul de lege prevede obligativitatea a nouă vaccinuri: cel pentru Hepatita B,BCG – cel care previne complicaţiile date de tuberculoză, tifterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită şi ROR – cel împotriva rubeolei, oreionului şi a rujeolei.

În cazul în care părinţii vor refuza vaccinarea, vor avea probleme la înscrierea la şcoală. Dacă nu îşi vor exprima în scris refuzul, copilul va fi vaccinat fără ca părintele să fie anunţat anterior, verbal sau în scris.

continuare »

1 mai – Cardul de sanatate, obligatoriu. Nu uitaţi că există alternativă legală: adeverinţa de asigurat (valabilă 3 luni)

Adeverinta-de asigurat CASPersoanele care refuza cardul national de sanatate, din motive religioase sau de constiinta, vor prezenta, din 1 mai, o adeverinta de asigurat, cu valabilitate de trei luni, atunci cand beneficiaza de asistenta medicala, medicamente sau dispozitive medicale, potrivit proiectului Contractului cadru.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a elaborat noul proiect privind Contractul cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Proiectul aduce mai multe noutati in acordarea asistentei medicale, printre care si cele privind documentul care va fi prezentat obligatoriu de catre asigurat atunci cand beneficiaza de servicii, medicamente si dispozitive medicale din pachetul de baza.
Astfel, obligatia de a solicita cardul national de asigurari sociale de sanatate incepand cu data implementarii acestui document, respectiv 1 mai, a fost completata in sensul ca se va solicita adeverinta de asigurat cu valabilitate de trei luni de la data emiterii pentru cei care refuza cardul national, din motive religioase sau de constiinta.
De asemenea, poate fi folosita, in vederea acordarii serviciilor medicale, si adeverinta inlocuitoare, de catre cei carora li se va emite card national duplicat, precum si adeverinta sau carnetul de asigurat, de catre persoanele carora nu le-a fost emis cardul. continuare »

Mitropolitul Serafim de Pireu – 5 predici în Dobrogea

ips-serafim-de-pireu1

  1. «Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
  2. Panerezia ecumenismului inter-creştin sincretist
  3. Despre masonerie
  4. Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist
  5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ

«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii

Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”1. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.

Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.” continuare »

„România furată”, de Sergiu Ciocârlan: o carte-radiografie a anilor de după ’89. Cuvânt înainte de Pr. dr. Mihai Valică

Romania furata - Sergiu CiocarlanRomanul lui Sergiu Ciocârlan, ROMÂNIA FURATĂ – RAPORTUL COMISARULUI EUROPEAN SAMUEL SCHEIB, la prima vedere, pare doar un roman. Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, începând cu cel al controlui persoanei umane, fără frontiere, la frontiera unei ţări, prin tehnologia biometrică şi a tehnicii de scanare avansată, a călătorilor, fără ca aceştia să mai prezinte un paşaport sau act de identitate, ci însăşi corpul lor este folosit, ca obiect de identificare, cu o eficienţă uimitoare, întrucât „într‑o fracţiune de secundă irişii fură scanaţi şi uşile se deschiseră instantaneu” şi continuând cu planul europenizării cu orice preţ, al mondializării fără Dumnezeu şi împotriva intereselor naţionale şi sfârşeşte, cu încercarea unora, de a demola şi des-biserici Ortodoxia din interior, cu ajutorul elitelor culturale ortodoxe.

Având în vedere că, aceaste acţiuni se petrec deja în lume, iar tehnologia RIFD precum şi scanarea persoanei umane, sunt deja implementate în UE, romanul devine o realitate, ce depăşeşte deja ficţiunea.

Partea care şochează este tocmai ceea ce hotărăşte, Consiliul Suprem, atunci când spune răspicat: „sunt două direcţii pe care trebuie să insistăm. Prima este aceea a redefinirilor şi a noilor receptări prin care trebuie să oferim societăţii actuale opţiuni de desprindere definitivă din plasma lumii vechi. Iar a doua direcţie este aceasta: cât timp existăm noi, lumea veche trebuie strânsă într‑o insulă şi aruncată în pustietatea unui ocean. Noi suntem lumea nouă! Noi trebuie să fim creatorii omului recent! Am ajuns la sfârşitul istoriei şi tocmai de aici începem noi să construim”! (p. 9). continuare »