Anti-codexalimentarius

Cazul familiei Barbu: Copiii luați cu forța și dați unui cuplu de poponari. Popor român pune mâna pe arme, topoare și furci și apără-ți copiii. UE e mai perversă decât Sodoma și Imperiul Otoman la un loc

CUTREMURĂTOR! Niciun părinte nu poate suporta așa ispită și nu poate îngădui asemenea blasfemie față de familie și de rodul acesteia: copiii. Se cere jertfa supremă pentru așa ceva. Avem cazul Sfinților Martiri Brâncoveni, când tatăl Constantin a ales sacrificarea propriilor copiii în fața lui, dar nu a acceptat păgânizarea lor. Dar nu aveau nici cum să mai lupte, fiind captivi, pe tărâm străin. Dar noi încă mai suntem în ȚARA NOASTRĂ, a dacilor, a lui Ștefan, a lui Horea și Mihai Viteazul, chiar dacă România a ajuns un județ al UE.

Avem datoria sfântă de a ne apăra credința, familia și țara cu prețul vieții și cu arma în mână. În numele acestor valori, dacă suntem atacați, SUNTEM DATORI CHIAR SĂ UCIDEM! La fel au făcut toți înaintașii noștri, precum marii voievozi, Sfinții Mari Mucenici care au suportat orice chin, dar nu batjocorirea credinței și a sufletului lor. Chiar și primejduirea propriei vieți cu “riscul” sinuciderii trebuie luat ca ultimă alternativă decât să ne lepădăm de credință sau să ne lăsăm batjocoriți de păgâni. Vine curând vremea când și în România se va încerca legiferarea “căsătoriei” dintre homosexuali. Patriarhul, în loc să condamne (așa cum de la sfinți a primit sfat) de pe acum acest oribil păcat, TACE, și credincioșii slăbesc în credință, ateii prind putere, profitând de dezbinarea noastră. Din acest motiv, patriarhul mai bine ar pleca, lăsând locul unui om al lui Dumnezeu. Datorită necredinței și lașității noastre Dumnezeu îngăduie venirea altor neamuri peste noi, imigranții islamiști nefiind altceva decât biciul lui Dumnezeu pentru o Europă sodomică. De ce tocmai în Anglia și Franța atentatele nu se mai sfârșesc? Pentru că în aceste țări domnește deja împărăția lui antihrist, iar Dumnezeu și-a luat privirea de la aceste popoare păgâne și atee. continuare »

SUPER – MEMORANDUMUL: NOUA SUPER-RELIGIE MASONICĂ MONDIALĂ şi BISERICA în perioada 2016-2020

download_PDF12345678

SUPER – MEMORANDUMUL

NOUA SUPER-RELIGIE MASONICĂ MONDIALĂ
ŞI BISERICA ÎN PERIOADA 2016 – 2020

Între 25 şi 29 iunie 2014, la Strasbourg a fost semnat un super-memorandum, privitor la Colaborarea politică, administrativă şi religioasă dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Guvernul Greciei, Biserica de la „Istanbul” (Constantinopol), Bisericile Ortodoxe, “biserica” Romano-Catolică, Guvernul Rusiei şi Guvernul Republicii Cipru, pe de altă parte.

SUPER-MEMORANDUMUL în discuţie urmează să intre în vigoare pe data de 1 mai 2016 şi să fie aplicat până la data de 16 august 2020.

Documentul a fost publict de site-ul ’’APOCALIPSIS’’, la data de 14 august 2014, în limba engleză, fiind ulterior tradus în limba greacă de administratorii site-ului respectiv. Deosebit de relevant, înscrisul a rămas postat pe site doar pentru câteva zile pentru ca, cu puţin înainte de 5 sept. 2014, data la care a fost votat de către Parlamentul Greciei cunoscutul proiect de lege antirasism (vezi M.O. nr. 191 din 10 sept 2014) să fie retras şi, bineînţeles, nu a mai fost postat din nou nici în ziua de azi… După cum vor constata toţi cei care vor studia acest SUPER-MEMORANDUM, cele prevăzute în acesta urmează să intre în vigoare în perioada 2016 – 2020, depăşind orice fantezie. Mai mult chiar, pe perioada cât SUPER-MEMORANDUMUL a fost postat pe respectivul site, doar un singur ziarist, spre onoarea sa, mai precis Isaias Konstantinidis, într-un articol al său publicat în gazeta elenă “TIMPUL LIBER”, a amintit în fugă despre semnarea unui supermemorandum zilele acestea de către Uniunea Europeană“, dar nimic mai mult.

Noi, însă, am apucat şi am descărcat de pe site-ul amintit („APOKALIPSIS”) memorandumul în cauză. Astfel, avem azi posibilitatea de a-l da publicităţii, spre informarea dvs. şi de a vă aduce la cunoştinţă care este adevărata faţă a Guvernului Mondial, care este Noua Stare de Fapte şi ce ni se pregăteşte referitor la noua BISERICĂ ŞI RELIGIE MONDIALĂ, aşa cm ne este făcută cunoscută în ultima perioadă sub denumirea prescurtată de M.R.A., adică MUDANA RELIGIO ADUNATA = NOUA RELIGIE PLANETARĂ. continuare »

Atenționare: Mii de chimicale în apa îmbuteliată

Cererea larg raspandita din partea consumatorilor pentru produse din plastic fara chimicale daunatoare, in special substanta chimica perturbatoare endocrina bisfenol-A(BPA) a dus la unele schimbari pozitive in modul in care sunt produse ambalajele pentru alimente, bauturi si apa. Dar un nou studiu din Germania a descoperit ca alte mii de chimicale potential daunatoare se infiltreaza din produsele de plastic in alimente si bauturi, inclusiv o chimicala perturbatoare endocrina(CPE) cunoscuta ca dietilhexil fumarat, sau DEHF, care este total nereglementat.

Martin Wagner si colegul lui, Jorg Oehlmann, de la Universitatea Goethe din Frankfurt, impreuna cu o echipa de cercetatori de la Institutul Federal de Hidrologie, a aflat acest lucru dupa efectuarea de teste asupra a 18 produse cu apa imbuteliata, cautand prezenta diferitelor CPE. Utilizand o combinatie avansata de bioevaluare si spectrometrie de masa de inalta rezolutie, echipa a identificat circa 24 520 de chimicale diferite prezente in apa testata.apa imbuteliata

Dar motivul de majora ingrijorare si descoperirea de baza a studiului a fost DEHF, o chimicala plastifiant care este utilizata pentru a face sticlele de plastic mai flexibile. Potrivit rapoartelor, DEHF a fost clar identificat in apa testata ca cel mai consistent si evident vinovat de activitate anti-estrogena. In ciuda urmelor a mai mult de 24 000 de alte chimicale potential vatamatoare, DEHF a iesit in evidenta ca unica CPE inducand aceasta activitate specifica observata, o observatie producand mare ingrijorare.

continuare »

Mitropolitul Serafim de Pireu – 5 predici în Dobrogea

ips-serafim-de-pireu1

  1. «Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului
  2. Panerezia ecumenismului inter-creştin sincretist
  3. Despre masonerie
  4. Panerezia ecumenismului inter-religios sincretist
  5. Infiltrarea «Noii Ere» a antihristului în învăţământ

«Noua Eră» cea veşnic tânără a lui Hristos şi vechea «Nouă Eră» a antihristului

Predica Înaltpreasfinţitului Serafim al Pireului la Vecernia de sâmbătă seara, 6 septembrie 2014, în Mangalia

Înaltpreasfinţite Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului,
Prea Cucernici părinţi,
Excelenţa Voastră, domnule primar,
Iubiţi fraţi în Hristos,

Noua Eră a lui Hristos, noua creaţie şi oamenii cei noi. Lucrarea înnoitoare a Bisericii

Cu câteva zile în urmă, pe 1 septembrie, a început noul an bisericesc. În pericopa evanghelică a acestei sărbători este cuprinsă şi profeţia mesianică a proorocului Isaia, supranumit şi „al cincilea evanghelist.”1. La sfârşitul profeţiei este înfăţişat Mesia Iisus Hristos, care spune că printre multele aspecte ale lucrării Lui mântuitoare a fost şi aceea de „a binevesti anul bineprimit al Domnului”, de a predica începutul noului an al Domnului, care este bineplăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Această referire la noul an, la „anul bineprimit al Domnului” este motivul pentru care Sfinţii Părinţi ai Bisericii au stabilit să se citească această pericopă evanghelică pe 1 septembrie, când începe noul an bisericesc. Însă, în afară de acest sens restrâns, care limitează temporal expresia „anul bineprimit al Domnului” la un an, majoritatea exegeţilor biblici, vechi şi noi, dau un sens mai larg acestei expresii, un sens cu caracter hristologic: „anul bineprimit al Domnului”, pe care l-a predicat Hristos, înseamnă era sau perioada cea nouă pe care o inaugurează Hristos, adică epoca mântuirii, ce durează de la Întruparea Lui şi până la cea de-a doua Sa Venire.

Aşadar, având ca bază această interpretare mai bună şi mai potrivită, învăţându-i Hristos pe oamenii din Nazaret că această profeţie a lui Isaia se referă la El Însuşi („Astăzi s-a împlinit această scriptură în urechile voastre”), a predicat începutul noii ere, al noii perioade din istoria umanităţii, al epocii mântuirii şi a izbăvirii oamenilor de păcat şi din moarte. Această nouă eră, care a început prin învăţătura şi prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos, este continuată de-a lungul secolelor de către Biserica Ortodoxă, care, conform unei formulări foarte frumoase, este „Hristos extins peste veacuri.” continuare »

Adevărul despre Ebola, „Monsanto”, „Bill & Melinda Gates Foundation” şi „Fundația Sörös”

Se minte cu neruşinare

Pe principiul, „ban la ban şi păduche la păduche”, Bruxelles-ul susţine ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania, „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, a afirmat, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, relatează A.F.P. Câtă demagogie! Potrivit acestei declaraţii tâmpe, înseamnă că germanii, atunci când îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întâmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor care reprezintă o câtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gândit matale? Pe fondul războaielor şi al crizei care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcând pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză indispensabil decimării populaţiei sărace, şocuri şi experimente periculoase, precum teribilul virus Ebola, despre care se minte cu neruşinare acută că ar fi originar din Africa.

„Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a induce frica”

Cu un an în urmă scriam în editorialul „Programul rabla pentru politicieni, bancheri şi imperii” că o fiolă cu un virus nou, numit Guanarito, a dispărut din laboratorul de cercetare Galveston National Laboratory, din oraşul Galveston, Texas. Anunţul fusese făcut de canalul de televiziune U.S.A. Today. Laboratorul, estimat la 174 de milioane de dolari, aparţine Universităţii din Texas, este dotat cu mijloacele necesare care îi asigură un nivel ridicat de securitate, astfel acolo se poate lucra cu unele dintre cele mai periculoase virusuri. Se pare că virusul mortal pentru om a ajuns pe mâna unor descreieraţi şi este folosit pe post de bombă biologică. Scott Weaver, şeful laboratorului declarase atunci că dispariţia fiolei dintr-o cameră frigorifică încuiată a fost descoperită în timpul unui control de rutină. Pe naiba, fiola a fost moşită în acel laborator ca să fie încredinţată stăpânului pentru utilizare în scopuri criminale: mărirea profitului marilor concerne farmaceutice, concomitent cu practicarea eugeniei la nivel planetar, pe banii celor ce urmează să moară. Tonele de vaccin gata ambalate nu pot aştepta la infinit nevândute în magaziile acestora. Reporterul de investigaţii Jon Rappoport relata în Infowars: „Ebola este o operațiune de propagandă, în scopul de a invoca frica. Producerea fricii este un element standard în exercitarea controlului de sus în jos asupra populației. Când oamenii se tem, sunt obedienţi, sunt ascultători faţă de autoritate. Şi asta e ordinea de zi.”

Medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică

Propaganda despre care vorbeşte reporterul de investigaţii Jon Rapport este de fapt un război „bio-psihologic”, un război informaţional, care se reflectă în cifrele oficiale ale morţilor date publicităţii şi în limbajul apocaliptic al mass-media subordonată intereselor aceloraşi păpuşari. Dr. Ben Neuman, într-un interviu pentru Bloomberg News, a recunoscut că virusul Ebola nu este motiv de panică, ci o justificare pentru ca industria farmaceutică să poată pune pe piaţă pentru „cobai” nu un singur „leac” cu dus şi întors, ci un complex de medicamente cu dedicaţie, pe care guvernele ţărilor sărace vor fi obligate să dea grămezi de bani. Publicaţia Navy Times scrie că medicii militari americani au fost interesaţi încă din anii ’70 de Ebola, ca potenţială armă biologică. Search NewsGlobal îşi pune următoare întrebare: „Din ce motive Centrul de Control şi Prevenirea Bolilor (C.D.C.) este proprietarul unui patent pentru o anumită radăcină de virus Ebola, cunoscut ca EboBun, numărul de inregistrare a patentului, CA2741523A1 fiind premiat în 2010. Poate ne spune Obama de ce există Ebola şi de ce C.D.C, parte a guvernului american, are în proprietate acest patent ca singur organism abilitat?” Dacă veţi viziona pe YouToube filmul „În minciuni avem încredere” (https://youtu.be/-qkvkr-X9vY)veţi găsi mărturii grăitoare cu privirea la faptul că SIDA, Ebola şi, adaug, gripele aviară, porcină, mexicană et caetera au fost create în laboratoarele americane, ca potenţiale arme biologice.

Un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates

Mai departe scrie „Search NewsGlobal” că Ebola pare să fi venit de la un nucleu care are în centrul său un laborator de arme biologice deţinut de miliardarii George Sörös” şi Bill şi Melinda Gates. Monsanto care deţine Tekmira Pharmaceuticals a dezvoltat un vaccin Ebola, care a fost testat pe oameni cu rezultate pozitive. Cu toate acestea, a fost pus în aşteptare de „Monsanto” şi „F.D.A”, ceea ce a dus la un protest al medicilor care cer ca interdicţia să fie ridicată. De când recrudescenţa Ebola s-a intensificat în Africa de Vest acţiunile „Tekmira Pharmaceuticals” au crescut brusc iar investitorii se aşteaptă ca vaccinul să fie reexaminat şi eliberat pe piaţă”. C.D.C. al SUA susţine că virusul Ebola s-a răspândit din cauza lipsei de igienă din spitalele din Africa. „Search NewsGlobal” mai consemnează că nu poathttps://www.buciumul.ro/wp-admin/post-new.phpe fi o coincidenţă faptul că un laborator de bio-război într-un spital din Sierra Leone are o lungă listă de investitori celebri printre care şi cunoscuţii miliardari eugenişti George Sörös, Bill și Melinda Gates. „Spitalul Guvernamental Kenema din Sierra Leone, de unde a reizbucnit Ebola, găzduieşte un nivel al S.U.A. de biosecuritate[1], într-un laborator de cercetare în arme biologice cu link-uri către Bill şi Melinda Gates Foundation şi Fundația Sörös. Acolo, oamenii de ştiinţă în bio-apărare ai S.U.A. au lucrat zeci de ani pe febre virale, cum ar fi Ebola. Intuind că lucrătorii din domeniul sănătăţii au folosit Ebola ca pe un truc pentru a ucide oameni şi a colecta părţi ale corpului lor şi bazându-se pe declaraţiile unei asistente, care ulterior, conform unei obişnuite practici represive a fost declarată bolnavă mintal, localnicii au aruncat cu pietre în spital şi în secţia de poliţie. „Între timp, acest laborator de bio-arme din Sierra Leone este în curs rapid de a fi închis, pentru a se evita investigaţiile poliţiei. Multi-miliardarul George Sörös, apropiat al preşedintelui din Sierra Leone, este un investitor de frunte în aşa-numitul triunghi al Bermudelor Ebola din Sierra Leone, Liberia şi Guineea”

––––––––––––––––––––
Maria Diana Popescu | Art-emis

Ebola – virusul invizibil sau cum își plătesc africanii propriul genocid

Aveti chef de un mic exercitiu de gandire si de niste bucati de puzzle asezate frumos, ca sa intelegeti mai bine noua “pandemie” care ne ameninta din Africa si datorita careia din cifrele oficiale ni se spune ca au murit aproape 1000 de oameni? Pentru a pastra proportiile, trebuie sa va reamintesc ca anual mor intre 250.000-500.000 de oameni in urma complicatiilor unei gripe.
Conform dictionarului medical online, avem urmatoarea definitie:

Ebola = Virus A.R.N. aparţinând familiei filovirusurilor, răspunzător de o gravă febră hemoragică (febră, diaree, deshidratare, hemoragii nazale, purpură, vărsături cu sânge)

Photo EPA/Mediafax

Si ia uitati-va ce poza frumos colorata avem noi aici. O vehiculeaza toate ziarele online la greu ca sa vedem si ce urechiuse interesante are “virusul” Ebola. Apropo, in caz ca nu stiati, forma asta de carnacior a fost inventata special pentru “virusul” Ebola, probabil dupa ce s-a constatat ca celelalte fotografii care aratau doar niste banale pete informe nu reuseau sa bage spaima suficient in oasele oamenilor…

Pe Wikipedia in germana diagnosticul se pune asa:

Din punct de vedere clinic, infectia cu Ebola nu poate fi categoric deosebita de infectia cu virusul Marburg. Virusul poate fi dovedit doar in laborator, in sange, urina sau saliva. Ca si standard de aur s-a STABILIT metoda PCR (reverse transcriptase), cu care sunt suficiente cateva copii ale virusului pentru o dovada sigura. Si o dovada a anticorpilor speciali este posibila, dar acestia apar de regula abia mai tarziu in decursul bolii, deci absenta lor nu poate fi considerata criteriu de excludere a unei infectii acute“.

Dar, dragii mei, noi stim prea bine de la biologul Stefan Lanka si chiar de la Kary Mullis, inventatorul metodei PCR, ca aceasta metoda NU este standardizata si nu are cum sa “identifice” vreun “virus”.

continuare »

Părintele Justin Pârvu: Scopul UE este desființarea neamului românesc

Din păcate, tot mai multe biserici de parohie, mănăstiri, episcopii și alte lăcașe de cult ortodoxe au arborate steagul Uniunii Europene (Evreopene). Dacă ne-au ocupat ca țară, pentru că asta înseamnă arborarea de toate instituțiile românești a steagului UE, se pare că ușor-ușor vor să ne prade și biserica națională. De aceea tot mai puține voci se aud din biserică, când țara e în primejdie. S-a dus Părintele Justin, dar duhul său a rămas printre cei ce i se roagă ca unui mare sfânt, printre cei ce-l citesc și ascultă! Să nu lăsăm mama neamului românesc – biserica – să cadă pradă întru-totul masoneriei și păgânilor de la Bruxelles și de pretutindeni. Să luăm aminte la ce ne spune Părintele:
[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ViwTYSb_6-Q]

Sataniștii masoni: “Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială”

caricatura-masoni-bisericaCitate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.

Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant.

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare” –  David Brower, directorul executiv Sierra Club.

“Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia” – Theodore Roosevelt

“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală” –  Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.

“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra ” –  Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie. continuare »

„România furată”, de Sergiu Ciocârlan: o carte-radiografie a anilor de după ’89. Cuvânt înainte de Pr. dr. Mihai Valică

Romania furata - Sergiu CiocarlanRomanul lui Sergiu Ciocârlan, ROMÂNIA FURATĂ – RAPORTUL COMISARULUI EUROPEAN SAMUEL SCHEIB, la prima vedere, pare doar un roman. Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, începând cu cel al controlui persoanei umane, fără frontiere, la frontiera unei ţări, prin tehnologia biometrică şi a tehnicii de scanare avansată, a călătorilor, fără ca aceştia să mai prezinte un paşaport sau act de identitate, ci însăşi corpul lor este folosit, ca obiect de identificare, cu o eficienţă uimitoare, întrucât „într‑o fracţiune de secundă irişii fură scanaţi şi uşile se deschiseră instantaneu” şi continuând cu planul europenizării cu orice preţ, al mondializării fără Dumnezeu şi împotriva intereselor naţionale şi sfârşeşte, cu încercarea unora, de a demola şi des-biserici Ortodoxia din interior, cu ajutorul elitelor culturale ortodoxe.

Având în vedere că, aceaste acţiuni se petrec deja în lume, iar tehnologia RIFD precum şi scanarea persoanei umane, sunt deja implementate în UE, romanul devine o realitate, ce depăşeşte deja ficţiunea.

Partea care şochează este tocmai ceea ce hotărăşte, Consiliul Suprem, atunci când spune răspicat: „sunt două direcţii pe care trebuie să insistăm. Prima este aceea a redefinirilor şi a noilor receptări prin care trebuie să oferim societăţii actuale opţiuni de desprindere definitivă din plasma lumii vechi. Iar a doua direcţie este aceasta: cât timp existăm noi, lumea veche trebuie strânsă într‑o insulă şi aruncată în pustietatea unui ocean. Noi suntem lumea nouă! Noi trebuie să fim creatorii omului recent! Am ajuns la sfârşitul istoriei şi tocmai de aici începem noi să construim”! (p. 9). continuare »

Bolivienii au provocat falimentul McDonald’s

mcdonaldsBolivienii au reuşit să falimenteze cel mai cunoscut lanţ de mâncare fast-food din lume, McDonald’s. Un studiu a arătat că peste 60% dintre cetățenii acestei țări din America de Sud au declarat că nu ar călca într-un restaurant al brandului american, declarându-se adepții unei alimentații sănătoase, scrie Agrointel.

Principalul motiv invocat de bolivieni este că mâncarea fast-food este preparată mult prea rapid pentru a avea efecte benefice pentru sănătate, iar această rapiditate le ridică și semne de întrebare privind ingredientele naturale folosite.

În capitala Boliviei – La Paz, au rezistat opt restaurante McDonald’s. Deși au raportat pierderi anuale în ultimii zece ani, aceste locații s-au încăpățânat să rămână deschise, iar brandul a ținut cu dinții la prezența sa în Bolivia. Într-un final, cu pierderi tot mai mari, rețeaua de fast-food a trebuit să se recunoască învinsă și să își încheie socotelile în această țară.

Semnalul dat de falimentul McDonald’s în Bolivia nu a trecut neobservat pe piața internațională. Imediat, pe piață a fost lansat și un documentar care a analizat situația pe care lanțul fast-food a avut-o de înfruntat și care, în final, a arătat că principiile sănătoase ale populației nu au putut fi corupte de reclame, de promoții sau de ”americanizare”.  Bolivienii s-au dovedit a fi cetățeni preocupați de ceea hrană și de prepararea ei corectă. De aceea, restaurantele preferate de aceștia su fost și se mențin cele cu meniu sănătos, ingrediente locale și rețete tradiționale. În acest context, nici nu este de mirare că bolivienii au respins de la bun început tehnologia ”cărnii restructurate”, așa cum a fost denumit principalul ingredient folosit în hamburgerii americani.

În ciuda eșecului din Bolivia, compania McDonald’s continuă să dețină 3.400 de restaurante în 118 state ale lumii, cu 1,8 milioane de angajați. Cifra clienților de mâncare fast-food raportată de companie pentru 2012 a fost de 69 de milioane de persoane. În proporție de 80%, locațiile funcționează în regim de franciză.

În afară de Bolivia, alt stat care a ”refuzat” oferta restaurantelor americane de fast-food este Islanda, în timp ce în alte țări: Cambodgia, Ghana și Yemen, McDonald’s nu a putut pătrunde pe piață din cauza condițiilor locale.

Tudor Matei | Active News

VIDEO: Semințele morții – despre Organismele Modificate Genetic

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=a6OxbpLwEjQ]

Cei mai de seama oameni de stiință din lume, medici, avocați, politicieni și activiști ecologiști expun corupția și pericolele legate de utilizarea pe scară largă a organismelor modificate genetic în noul lung metraj documentar, “Semințele morții: Dezvăluirea minciunile despre OMG”.

Sfântul Părinte Justin – 9 luni de la trecerea la Domnul (16 iunie 2013 – 16 martie 2014)

rp_Parintele-Arhimandrit-Justin-Parvu-Voievodul-Ortodoxiei-Romanesti.jpgCu durere a fost desprinderea Părintelui Justin de lângă noi. Și iată că au trecut deja 9 luni de la plecarea sfântului la Mirele Ceresc. A trecut mult timp și nouă ne-a rămas tot mai puțin pentru a îndupleca pe bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, către neamul românesc, către întreaga omenire. Lupta de-o viață a Părintelui a fost în acest sens, purtată îndeosebi prin mărturisirea Adevărului cu orice preț și prin jertfa maximă pentru semenii săi. Spuneam că mai avem puțin timp rămas, căci Părintele înainte de a trece la Domnul a lăsat un cuvânt profetic: Mai sunt 12 luni de libertate şi va veni urgia. Timp de pocăință avem, căci Domnul ne dă până în ultima clipă a vieții nădejdea mântuirii. Important este să fim pe Cale, pe aceeași cale pe care a mers și Părintele, urmându-i învățătura. Sfinte Părinte Justin stăruie la Hristos Împăratul Luminii cu rugăciuni pentru poporul tău.

Dreapta credință

corabia-ortodoxie_pescuirea_minunata2Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea. Acest model este unic în istorie şi aparţine numai Ortodoxiei. a venit acum ecumenismul. Poate cândva o fost vreo intenţie bună, nimic de spus. Dar iată unde a degenerat această intenţie! Unde s-a ajuns! Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. continuare »

Plenul Camerei Deputatilor a respins propunerea legislativa privind interzicerea cultivarii si importului Organismelor Modificate Genetic (OMG)

omg

Plenul Camerei Deputatilor a respins marti propunerea legislativa privind interzicerea cultivarii si importului Organismelor Modificate Genetic (OMG), si interzicerea importului, productiei si comercializarii produselor care contin Organisme Modificate Genetic (OMG).

“Am luat cuvantul in plen de mai multe ori aparand propunerea legislativa si aratand ca in Romania nu exista bariere serioase privind cultivarea si importul de OMG-uri care sa ii protejeze sau avertizeze pe cetateni, a spus deputatul Remus Cernea.

“Am vorbit despre riscurile pe care OMG-urile le reprezinta, despre faptul ca sunt tari care au instituit interdictii fata de OMG-uri si am criticat si decizia de acum 3-4 luni a parlamentului de a permite cultivarea OMG-urilor inclusiv in arii protejate”, a continuat deputatul.

In mai anul acesta, mai multe persoane, in majoritate tineri, s-au adunat in zona Eroilor din Capitala, pentru un protest fata de organismele modificate genetic (OMG).

Organizatorii protestului din Capitala au fost mai multe asociatii ale societatii civile, printre care ReGeneration, EcoRuralis, InfOMG si Grupul de Initiativa “Activisti Fara Frontiere”.

Prăbuşirea Plafar: de la companie de interes naţional la simplă societate de prelucrare a ceaiului, fără drept de comercializare

plafarCompania Plafar, care a ieşit anul trecut din insolvenţă şi a pierdut şi propriul brand „Plafar“, vândut de autorităţi în 2007 pentru un milion euro reţelei de farmacii Centrofarm, nu va mai fi considerată companie naţională, având în prezent doar un punct de lucru, şi nu se va mai ocupa decât de prelucrarea ceaiului şi a cafelei.

Rămasă fără o reţea proprie de desfacere şi fără dreptul de comercializare a produselor proprii utilizând marca „Plafar“, companiei îi va fi drastic restrâns obiectul principal de activitate şi va fi tratată ca o simplă societate care nu mai desfaşoară activităţi de interes public naţional.

Societatea Naţională Plafar a fost înfiinţată în 1999, ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Plafar“, având ca obiect principal de activitate producţia, industrializarea şi comercializarea la intern şi la export a plantelor medicinale, aromatice, toxice şi stupefiante. La acel moment, compania avea un capital social de 2,02 milioane de lei, opt sucursale şi acoperire teritorială la nivel naţional.
În iunie 2007, statul a cedat însă brandul Plafar către reţeaua privată de farmacii Centrofarm, cu acţionariat străin, pentru un milion de euro, prin contract de cesiune, Societatea Naţională Plafar rămânând astfel fără dreptul de comercializare a produselor proprii cu utilizarea acestei mărci.
Cu datorii de 5,1 milioane lei, Plafar a intrat în insolvenţă în 2009 la cererea acţionarului său majoritar, Ministerul Economiei, procedură din care a ieşit în luna iunie a anului trecut.
Acum, la nivelul Guvernului a fost pregătit un act normativ prin care Plafar, care mai deţine un singur punct de lucru, la Cluj-Napoca, nu va mai fi considerată societate naţională şi îşi va restrânge obiect principal de activitate la prelucrarea ceaiului şi a cafelei, restrângere de activitate deja introdusă în statutul societăţii.
Într-un document citat de Mediafax se arată că celelalte sucursale ale Plafar au fost desfiinţate, întrucât activele care le deserveau au fost vândute în timpul procedurii de insolvenţă, reuşindu-se astfel plata integrală a tuturor datoriilor societăţii.
„Până în prezent, strategia de funcţionare şi dezvoltare a Societăţii Naţionale Plafar nu a fost corelată cu vreo strategie de dezvoltare a culturilor de plante medicinale şi aromatice, iar, ca urmare a ieşirii din procedura insolvenţei, societatea nu a mai fost în măsură să desfăşoare activităţi potrivit obiectului pricipal de activitate stability“, se arată în document.
Guvernul speră ca, în urma acestei operaţiuni, să reuşească să privatizeze societatea, ale cărei acţiuni sunt deţinute de Ministerul Economiei (51%) şi Fondul Proprietatea (49%).

Prof. Mencinicopschi: “Pâinea a devenit un COCKTAIL de CHIMICALE”

mencinipaine_paineAlimentul de bază al românilor este plin de substanţe chimice. Un studiu apărut pe “teste comparative” dă exemple de pâini ale producătorilor autohtoni care conţin nu mai puţin de opt E-uri. Cu atâtea chimicale, pâinea a ajuns să provoace diabet, boli cardiovasculare şi cancer de colon, ne spune prof. Gheorghe Mencinicopschi.

O analiză a pâinii de pe piaţa românească, apărută pe site-ul “teste comparative”, arată că majoritatea producătorilor folosesc de la cinci până la opt E-uri la fabricarea acestui aliment. Aproape toate aceste E-uri sunt substanţe chimice introduse în pâine, în principal pentru a-i menţine prospeţimea. “Pâinea făcută la ţară, pe vremuri, ţinea cel puţin şapte zile. Era realizată după procedeul polifazial cu maia. Suferea o fermentaţie mai complexă, de peste 24 de ore, producându-se substanţe naturale de autoconservare a pâinii. Astăzi, pâinea modernă se face după procedeul monofazial, cu fermentaţie scurtă şi cu ciclu de fabricaţie foarte scurt. Dar ca să poată compensa ceea ce se pierde printr-o fermentaţie scurtă, se introduc aceste E-uri”, ne-a precizat prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Diabet, boli cardiovasculare şi cancer

Pâinea de astăzi este un cocktail de chimicale, ne spune prof. dr. Mencinicopschi. “Grâul acesta modern, cu o altă structură genetică, are un indice glicemic ridicat şi, mai ales la pâinea albă, este un produs dezechilibrat nutriţional. Pâinea a ajuns să crească riscul de boli cronice, de obezitate, de boli cardiovasculare, de cancer de colon şi diabet de tip II. Mai mult, grâul modern este un grâu cu potenţial alergen mult mai ridicat, poate induce intoleranţe de tipul intoleranţei la grâu sau chiar boala celiacă, foarte gravă şi destul de răspândită la noi, dar e subdiagnosticată. Acum se pune problema profit versus sănătate. Este ieftin, dar este şi bun? Este mult, dar este şi bun? Adică nu mă costă mai mult sănătatea pe care nu mi-o mai pot recupera nici dacă iau medicamente, care şi ele costă mult, medicul costă mult, spitalizarea costă mult?”, a mai afirmat prof. dr. Mencinicopschi.

Amestecul de E-uri, extrem de nociv

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atenţia că amestecul de E-uri, chiar şi nenocive, afectează grav sănătatea. “A fost un test care s-a făcut pe cobai, cu un anumit aditiv alimentar care nu era nociv, dar când i-a mai dat un alt E nenociv, împreună au devenit foarte nocive, chiar cancerigene. Studiile toxicologice nu se referă la amestecul de E-uri, ci doar la E-uri luate separate. Or, într-un aliment, noi avem multe E-uri şi în decursul unei zile mâncăm alimente cu foarte multe E-uri”, ne spune profesorul Mencinicopschi. Totodată, acesta ne sfătuieşte să ne uităm cu mare atenţie la eticheta pâinii şi să le evităm pe cele care conţin E-uri, în special cele chimicale.

“Acidul citric nu prea are ce căuta în pâine. Substanţa, pe care o găsim în sucuri şi în aproape orice, atacă agresiv smalţul dentar.”

“Este o pâine intens procesată şi chimizată, care nu mai are calităţile nutriţionale ale pâinii tradiţionale.”, Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Avertisment nutrioționist: “Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc riscul de cancer”

sucuri carbogazoaseNutriţionista Marie Vrânceanu ne avertizează: “Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc riscul de cancer” Share on facebook Share on twitter Follow on Google+ 5 Cu toţii am consumat, măcar ocazional, sucuri carbogazoase. În special pe caniculă, o băutură rece pare un vis frumos, iar preţurile sunt destul de accesibile. Ideal ar fi însă să ne întrebăm ce conţin aceste licori şi cum ne afectează sănătatea.
Dacă adulţii sunt mai rezistenţi, copiii sunt victime aproape sigure ale acestor sucuri carbogazoase. „Nu doar că astfel de băuturi ne aduc kilograme în plus, dar ne şi îmbolnăvesc. Sunt îndulcite cu sirop de porumb, foarte bogat în fructoză care, aşa cum s-a dovedit în urma unor studii, activează lipogeneza şi duce la insulino-rezistenţă. Mai mult, favorizează dezvoltarea steatozei hepatice şi a diabetului de tip 2. Sucurile carbogazoase, în special cola, cresc şi riscul de cancer”, susţine Marie Vrânceanu, nutriţionist la Cabinetul de Nutriţie şi Nutrigenetică Eurodiet.

„În California, pe eticheta de cola scrie «risc de cancer»”

„Sucurile carbogazoase denaturează gustul copilului pentru alimentele naturale, astfel încât nu va mai consuma cu plăcere fructe şi legume. În plus, Coca-Cola, din cauza conţinutului de cola, fructoză şi cofeină, poate duce şi la hipopotasemie dacă o consumăm în cantităţi mari. De asemenea, conţine şi acid ortofosforic, care demobilizează calciul din oase, crescând riscul de rahitism la copii şi cel de osteoporoză la adulţi. Pentru că această băutură este cancerigenă, din cauza colorantului 4 methylimidazol, de pe 21 decembrie 2012, preşedintele Boliviei a interzis-o în ţara sa, iar în California, pe eticheta de cola scrie «risc de cancer». În acest moment există o petiţie a Center for Science in the Public Interest ce propune interzicerea folosirii coloranţilor pe bază de sulfiţi amoniacali. Însă firma Coca-Cola a precizat că, exceptând California, nu va modifica procesul de producţie a băuturii în Europa şi niciunde în lume”, susţine nutriţionista.

Pericol de steatoză hepatică

Maladiile hepatice sunt asociate, de obicei, cu abuzul de alcool, însă cercetătorii israelieni susţin că şi băuturile nealcoolice cu un conţinut ridicat de zahăr pot genera steatoza hepatică. Ei au descoperit că persoanele care beau în fiecare zi un litru de băuturi gazoase sau de sucuri de fructe sunt predispuse la steatoză hepatică.

7.000 de britanici, majoritatea trecuţi de 60 de ani, se îmbolnăvesc, anual, de cancer pancreatic din cauza consumului de băuturi carbogazoase.

Colorantul 4-MI, periculos

Oamenii de ştiinţă cercetează colorantul 4-MI, care se poate găsi în băuturile de culoare închisă ce conţin urme de caramel. 4-MI este un cancerigen cunoscut, ce poate fi găsit şi în băuturile de tip cola. Potrivit unor studii pe animale, acest ingredient provoacă leucemie, precum şi cancer de plămâni, tiroidă şi ficat.

MARIE VRÂNCEANU, nutriţionist: „Coca-Cola este corozivă, având un pH de 2,4, adică între cel al sucului gastric (1,5) şi cel al oţetului (3 ).”

| ziarulring.ro