Tag Archives: homosexuali

Papa Francisc: “Homosexualii nu ar trebui să sufere din cauza prejudecăţilor Bisericii”

Documentul oficial emis de Vatican: "Homosexualii nu ar trebui să sufere din cauza prejudecăţilor Bisericii" 442

Biserica catolică ar trebui să îi judece cu mai puţină asprime pe homosexuali şi, deşi continuă să se opună căsătoriilor gay, ar trebui să îi primească în rândurile sale pe copiii cuplurilor homosexuale cu o demnitate egală, se afirmă într-un document oficial emis joi de Vatican.
Potrivit acestui document de 75 de pagini, redactat ca material pregătitor pentru sinodul episcopilor catolici ce va avea loc la Vatican în luna octombrie şi care va fi destinat problemelor familiale, cei 1,2 miliarde de membri ai Bisericii catolice ar trebui să devină mai puţin “exclusivişti” şi mai “smeriţi”.

Documentul, cunoscut şi sub denumirea latinească “Instrumentum Laboris”, prezintă uriaşa prăpastie dintre învăţăturile oficiale ale Bisericii catolice în domeniul moralităţii sexuale şi acceptarea şi înţelegerea acestora de credincioşii din lumea întreagă.

Concluziile din acest text au fost formulate pe baza unui sondaj ce a inclus 39 de întrebări la care au răspuns credincioşi din dioceze din diverse zone ale Globului. Pentru prima dată în pregătirea unui astfel de sinod, Vaticanul a cerut episcopilor săi să distribuie chestionarul preoţilor din parohiile lor şi să înregistreze opiniile credincioşilor.

În acel text se afirmă că, deşi episcopii catolici continuă să se opună guvernelor care “redefinesc” mariajul prin legalizarea căsătoriilor şi a uniunilor civile între persoanele de acelaşi sex, Biserica catolică trebuie să găsească un echilibru între învăţăturile sale despre familia tradiţională şi “o atitudine respectuoasă, lipsită de prejudecăţi, faţă de persoanele care trăiesc în astfel de uniuni”.

Parada euro-sodomită din Basarabia a fost un eșec

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MIN6R4cJOys]

Parada euro-sodomită de la Chișinău: 9 puncte pe i 

Și în acest an Moldova (n.n. Basarabia) a reușit să opună o minimă rezistență în fața acțiunii agresorilor sodomiți finanțați de peste hotare. Sîmbătă, 17 mai 2014, a avut loc încă o tentativă (a 3-a) – organizată minuțios de gruparea extremistă a homosexualilor locali și venetici – de (1) propagandă publică printre moldoveni (inclusiv copii) a perversiunilor, (2) de pîngărire a valorilor noastre naționale, (3) de atac împotriva familiei tradiționale (conform constituției noastre) și de sfidare demonstrativă a legii (cu privire la întruniri, care prevede direct că manifestațiile care atentează la moralitatea publică și pot provoca dezordine publică sînt interzise), în tandem cu poliția pro-pederastică a guvernării uzurpatoare.

După micșorarea isteriei mass-media despre succesul homosexualilor de a desfășura așa-numitul ”Marș al egalității”, se cuvin acum cîteva observații și puncte pe i pe marginea celor petrecute în sîmbăta trecută în țara noastră (n.n. Basarabia): continuare »

Așa da ierarh: IPS Serafim de Pireu va excomunica pe deputaţii care susțin parteneriatele civile între homosexuali

mitropolitul_serafim_de_pireuIPS Serafim de Pireu avertizează că îi va excomunica din Biserică pe parlamentarii care vor susţine legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de acelaşi sex, denunţând perpetuarea “păcatului grav al sodomiei”.

Într-un comunicat de nouă pagini emis miercuri, Mitropolitul Serafim al Pireului a denunţat “eforturile de a transforma într-o aparentă normalitate păcatul grav al homosexualităţii, sodomiei, pedofiliei, relaţiilor trupeşti nefireşti. Orice altă relaţie în afară de cea dintre un bărbat şi o femeie este o anomalie, o situaţie contra naturii care nu se întâlneşte nici măcar la animale“.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Grecia, în octombrie, pentru lipsa parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex.

| Ekathimerini

Chevron, în topul corporațiilor ce susțin drepturile comunității gay

CHEVRON PAYS for GaysElvețienii de la Credit Suisse oferă clienților săi americani ce dețin bunuri cu o valoare mai mare de două milioane de dolari, posibilitatea de a investi imediat într-un portofoliu de 26 de mari companii peste Ocean.

Este vorba despre firme care au dovedit un comportament exemplar în ceea ce privește promovarea drepturilor homosexualilor, lesbienelor și transexualilor.

Cele 26 de companii sunt parte a Indexului Campaniei pentru Egalitate Corporată, care include, deocamdată, doar afaceri americane. Printre acestea, nume extrem de cunoscute din așa numitul Big Bussines: agenția de presă Thomson Reuters, companiile farmaceutice Merck și Pfizer sau gigantul petrolier Chevron.

Firmele care stau bine în acest index își asumă un angajament public pentru a promova egalitatea, inclusiv cea bazată pe comportamentul sexual. Măsura celor de la Credit Suisse vine ca o încercare de a atrage cât mai mulți clienți homosexuali.

Banca vrea să-și diversifice portofoliul de clienți și să adauge alții noi. În lupta pentru talent și clienți, aceasta este o zonă care ne interesează – Tim O’ hara, Director Investiții al Credit Suisse.

Acesta nu este un gest singular în America.  Wall-Street a descoperit, recent, că simpatizează homosexualii.

Lloyd Blankfein, șeful Goldman Sachs, a apărut într-un video în care apăra căsătoriile homosexuale.

Companiile americane au învățat demult că egalitatea este bună pentru afaceri și este un principiu absolut corect – Lloyd Blankfein,  Președinte Goldman Sachs

Ateul Remus Cernea vrea înlocuirea religiei creştine în şcoli cu religia homosexualilor

eleviRenumitul ateu, Remus Cernea, nu încape de orele de religie din şcoli, dar, în schimb, moare de dragul homosexualilor. O mişcare în două acte care înseamnă, pe de o parte, înstrăinarea românilor de Biserica lor tradiţională, iar pe de altă parte promovarea căsătoriilor între homosexuali, eventual cu dreptul de a adopta copii. Aşadar copiii să poată fi educaţi de homosexuali, dar să nu aibă acces la educaţia religioasă.

Numai comuniştii au mai interzis religia în şcoli pentru că le dărâma sistemul ateu de valori. Acum, Remus Cernea vrea o lege care să instituie exact acelaşi lucru. Dacă aceasta ar fi fost singura iniţiativă legislativă a deputatului verde, aş fi spus că e doar ignorant şi că nu cunoaşte istorie, adică nu e conştient ce a însemnat credinţa şi Biserica Ortodoxă în viaţa acestui popor. Coroborată cu intenţia de a permite căsătoria între homosexuali, ignoranţa lui Cernea se dovedeşte a fi intenţie conştientă de a ataca structura neamului românesc.

Atunci când un popor are o tradiţie milenară, şi mă refer aici şi la credinţa ortodoxă, şi la normalitatea relaţiilor între bărbaţi şi femei, a pune pe masă răsturnarea acestei ordini fireşti are o semnificaţie mai adâncă decât pretextul ”modernizării”. Ecologiştii, de orice factură ar fi ei, ar trebui să apere copacii, aerul, mediul în general, nu să atace bunul simţ al poporului român, obligându-l să accepte relaţii împotriva firii. Suntem, oricum, foarte toleranţi, şi respectăm principiul că fiecare face ce vrea cu viaţa sa intimă. Dar nu putem tolera ca, dintr-o lovitură, Biserica să fie aruncată afară din societate şi din educaţie şi să fie înlocuită de imoralitatea paradelor gay şi de căsătoriile între persoane de acelaşi gen. Homosexualii îşi trăiesc opţiunea ca pe o religie, fac din ea piatra de căpătâi a existenţei lor şi sunt misionari, vor să câştige adepţi şi să cucerească societatea. Ei au înlocuit pelerinajele religioase cu parade mai mult sau mai puţin pornografice şi au demonstrat pe această cale că şi-au făcut o credinţă din homosexualitate. Următorul pas este, desigur, să înlocuiască religia creştină din şcoli cu religia homosexualilor, aşa cum comuniştii au înlocuit-o cu educaţia marxistă. Nu e loc de două religii în acelaşi suflet şi în acelaşi popor, şi tocmai de aceea apostolul homosexualilor, Remus Cernea, vrea să facă loc noii sale religii, îndepărtându-ne de cea autentică.

Cât de anormale sunt paradele gay, aceste manifestări publice ale opţiunilor intime, se poate vedea şi din faptul că oamenii fireşti nu simt nevoia să afirme public ce fel de relaţii intime au, nici nu fac parade ca să-şi exprime public aceste trăiri. Iar căsătoriile între homosexuali se vor transforma în tot atâtea parade de acest fel. De ce România trebuie să fie scena unor manifestări groteşti? Sau cum e cu putinţă să oficializăm căsătoriile între homosexuali, un atac la adresa familiei şi a bunului simţ public al acestui popor? Avem destule pe cap, ne luptăm oricum cu decăderea morală şi cu tot felul de fapte reprobabile sau chiar monstruoase. Căsătoriile homosexualilor ne mai lipseau!

Aşa încât sper ca iniţiativele lui Remus Cernea, de a interzice religia în şcoli, dar de a permite religia homosexualităţii să defileze liber prin România, să rămână izolate şi să primească un răspuns adecvat din partea societăţii româneşti. Nu vom înlocui Biserica şi învăţămintele creştine cu exhibarea publică a formelor nefireşti de sexualitate, oricât s-ar strădui Cernea să ne explice ”progresismul” ideilor sale. Progresul nu constă în a anula credinţa şi tradiţiile unui popor întreg, nici în a oficializa nefirescul pe acorduri de pornografie exhibată ca normalitate. Cernea să se lege mai bine de copacii defrişaţi şi să militeze pentru un mediu ecologic, dacă tot se dă verde. Dar mă tem că verdele lui a devenit cam întunecat…

| Bogdan Diaconu – Adevarul

Diavolul vorbește prin gura papei Francisc: “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu. Toti suntem copiii Domnului”

Papa Francisc pene indian pataxo

Gesturile Papei Francisc au surprins de la numirea sa, dezvaluind un altfel de lider catolic. De aceasta data, Papa a mers, din nou, impotriva curentului si a dat speranta unei persoane nesigure pe propria sexualitate.

Papa Francisc l-ar fi sunat personal pe un catolic francez pentru a-i spulbera indoielile privind sexualitatea sa. Christophe Turtino ii scrisese anterior Papei, explicandu-i durerea pe care o simte fiind homosexual, dar si un om credincios. Acesta se temea ca orientarea sa sexuala il va condamna la o viata dupa moarte petrecuta in Iad.

Trutino a inmarmurit cand, la cateva zile dupa aceea, a primit un telefon chiar de la Papa Francisc. “Nu conteaza daca esti homosexual sau nu,”, i-ar fi spus liderul suprem al Bisericii Romano-Catolice. “Oricum ar fi, toti suntem copiii lui Dumnezeu. De aceea, trebuie sa continuam sa fim buni. Trebuie sa ai curaj, sa crezi in continuare si sa faci bine”.

Vaticanul nu a confirmat inca veridicitatea acestei conversatii, dar este cunoscut faptul ca Papa Francisc este mult mai tolerant fata de homosexuali. In ultima sa vizita in Brazilia, acesta a spus: “Daca o persoana este homosexuala dar il cauta pe Dumnezeu si are ganduri bune, cine sunt eu sa il judec?”

| antena1

Anglia: Legalizarea căsătoriilor gay a ajuns la ultima etapă

gay marriageLa începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a făcut cei mai importanţi ultimi paşi pentru legalizarea căsătoriilor gay: proiectul de lege a trecut şi de Camera Lorzilor şi de Camera Comunelor, aflându-se acum în faţa reginei Elisabeta a II-a. Aceasta urmează să îşi dea acordul până la finalul acestei săptămâni, urmând ca primele căsătorii gay să poate fi oficiate chiar în vara lui 2014.

Marţi, proiectul de lege a trecut fără probleme de Camera Lorzilor şi a fost trimis în Camera Comunelor, pentru ca legiuitorii să analizeze amendamentele aduse proiectului înainte ca acesta să devină lege. Întrucât anterior proiectul trecuse uşor, cu 290 de voturi pentru şi 148 de voturi împotrivă, amendamentele au fost acceptate cu uşurinţă prin ultima etapă legislativă înainte de legalizare.

Până la finalul săptămânii, regina Elisabeta a II-a urmează să îşi dea acordul cu privire la această lege, dar aceasta este mai degrabă o formalitate. De aceea, este foarte posibil ca până la sfârşitul acestei săptămâni, Anglia şi Ţara Galilor să se alăture numărului tot mai mare de ţări care au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Atunci când proiectul va deveni lege, cuplurile gay vor avea dreptul de a se căsători şi civil şi religios pe teritoriul Angliei şi Ţării Galilor. Biserica Anglicană, care s-a opus până recent acestui demers, nu va fi însă obligată să oficieze căsătorii gay.

Cele două decizii de ieri nu au atras prea mult atenţia publicului, spre deosebire de opoziţia puternică ce a existat şi încă există în Franţa, care a legalizat recent căsătoriile gay.

Aproape 54% dintre britanici sunt în favoarea legalizării, potrivit unui sondaj de opinie YouGov, realizat de Sunday Times. În plus, 32% dintre respondenţi sunt de acord cu uniunile civile (care sunt legale în Anglia încă din 2005), în timp ce doar 16% dintre britanici se opun căsătoriilor gay.

Manifestație pro-familie de solidarizare cu mișcarea pro-familie din Franța la Bucureşti, 14 iulie

indexAsociația „Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi” – filiala din București și Fundația „Ioan Bărbuș” organizează în București, un Miting de Solidarizare cu manifestanții care protestează în Franța împotriva legiferării „căsătoriei” homosexualilor și permiterii adopției de copii de către astfel de cupluri, duminică 14 iulie 2013, Piaţa Victoriei, între orele 18.00 – 21.00 , pe trotuarul din dreptul Muzeului de Geologie.
Deși mass media franceză tratează chestiunea cu mare discreție, mișcarea din Franța pentru apărarea familiei și a copiiilor este masivă, milioane de oameni participă la proteste împotriva acestei legi, fără a se lăsa descurajați de represaliile polițienești violente, arestările abuzive și chiar detenția politică (v. cazul Nicolas Bernard-Busse), la care recurg autoritățile socialiste.
În data de 11 iulie, va sosi la București Primul Ministru socialist al Franței, Jean-Marc Ayrault. Dorim să-l întâmpinăm cu ospitalitate, exprimându-ne solidaritatea cu protestatarii francezi și cu victimele abuzurilor polițienești din această țară.
În data de 14 iulie, ziua națională a Franței, vor avea loc în întreaga lume manifestări de solidaritate cu francezii.
Să fim și noi alături de francezi, pentru apărarea familiei și a libertății, și respingerea experimentelor socialiste impuse prin metode polițienești. Vor participa și cetățeni francezi de la LMPT (La Manif Pour Tous) București.
Sunt binevenite steagurile tricolore ale celor două națiuni. Nu sunt acceptate simboluri / costume /pancarte care nu au fost agreate în prealabil cu organizatorii. Sunt în mod special binevenite familiile cu copii.

Homosexualii sunt bolnavi sexual: un cuplu și-a molestat sexual copilul de 6 ani împărțindu-l cu un cerc de pedofili

homosexuali pedofiliMark Newton și partenerul său australian, Peter Truong, dorind să „cunoască plăcerile paternității” (după cum aveau să declare în fața instanței) au început din 2002 să caute o mamă-surogat. Ei au reușit să obțină abia în Rusia, în 2005, dreptul de a concepe un copil cu ajutorul unei femei dispuse la „gestație pentru altul”. Unul dintre cei doi bărbați a donat spermă și întreaga afacere i-a costat 8.000 dolari.

De la vârsta de 22 de luni, copilul a fost abuzat sexual aproape zilnic de către cei doi „părinți” și de către opt alți bărbați, membri ai unui grup de pedofili, din Franța, Germania, SUA și Australia. Gradul de exploatare sexuală atinsese un asemenea nivel încât copilul a crescut crezând că ceea ce i se întâmplă reprezintă viața normală. El a fost chiar dresat să nege totul, dacă ar fi fost întrebat despre viața sa.

Anchetatorii au descoperit un jurnal al celor doi bărbați, în care aceștia au scris despre tot ce îi făceau copilului.

Când cei doi bărbați au început să dea de bănuit, ei au acuzat autoritățile că îi persecută din cauza orientării lor sexuale. În 2010, într-un interviu acordat unui post de radio australian, cuplul a încercat să ofere imaginea unei „familii ca oricare alta”; dar pentru anchetatori a fost clar că au cumpărat copilul cu unicul scop de a-l exploata sexual.

Mark Newton a fost condamnat la 40 de ani de închisoare și despăgubiri de 400.000 de dolari. Truong așteaptă încă să îi fie pronunțată sentința.

În iunie 2013, Duma (parlamentul federal rus) a adoptat un amendament la legea adopțiilor, care interzice adopția de copii ruși de către cuplurile de același sex și de către cetățenii țărilor în care este legal așa-zisul „mariaj gay”.

| LifeSiteNews

După Rusia, si Ucraina va interzice propaganda homosexualității

Deputatul Ucrainei din partea Partidului Regiunilor Vadim Kolesnichenko a  înregistrat în Parlament legea care propune introducerea amenzilor administrative și sancțiuni penale pentru propaganda homosexualității în rândul minorilor, anunță Interfax-religia ca trimitere la site-ul Radei Supreme.

Adoptarea acestei legi va permite, mai întâi de toate, crearea condiţiilor pentru educaţie copiilor în spiritul de slujire al tradiţiilor și culturii ucrainene, şi, cel mai important, promovarea unei sănătăți mintale, morale, spirituale şi fizice a copiilor, care va ajuta la depăşirea crizei demografice” a subliniat Kolesnichenko.

După cum se menționează în fișele de lămurire la proiectul de lege, propaganda homosexualității afectează negativ dezvoltarea fizică, intelectuală, psihică, spirituală și morală a copiilor. Autorul propune să fie introdusă pedeapsa pentru propaganda  homosexualității și să fie completat codul penal cu un nou articol, conform căruia repetata propagandă deliberată a homosexualității în decursul aceluiași an va duce la pedeapsa cu arestul condiționat pe o perioadă de 3 ani sau privarea de libertate pe un termen de la 3 la 5 ani. continuare »

In Basarabia, preotii sunt uniti si cer interzicerea drepturilor homosexualilor impuse de UE

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QdiE9bCNiwY] Un grup de preoti a cerut Guvernului sa retraga definitiv proiectul Legii Antidiscriminare. In caz contrar, vor recurge la proteste, ameninta slujitorii bisericii. La randul sau, premierul pare a nu fi deranjat de cerintele lor.

Peste 70 de preoti din zona de centru au semnat astazi o adresare catre primul ministru in care ii cer sa anuleze proiectul Legii Antidiscriminare, calificandu-l diabolic. Slujitorii bisericii se arata deranjati in special de prevederea care garanteaza drepturile homosexualilor.

Premierul Vlad Filat a refuzat sa comenteze cerintele preotilor, avand o reactie ironica.

Cotroversatul proiect de lege privind prevenirea si combaterea dicriminarii a fost aprobat de Guvern la 17 februarie 2011, insa o luna mai tarziu documentul a fost retras pentru completari. De atunci, desi urma sa ajunga in Parlament, proiectul nu a mai fost pus in discutie. Documentul garanteaza drepturile mai multor minoritati – etnice, sexuale sau religioase.

Legea antidiscriminare este o recomandare a Uniunii Europene si una dintre conditiile pentru aprobarea regimului fara vize cu tarile UE.

| MoldovaCrestina

SUA vor sanctiona tarile care nu apara interesele homosexualilor. Mai era vreun dubiu ca liderii mondiali sunt slujitorii antihristului?

SUA au decis sa lupte activ impotriva discriminarii reprezentantilor minoritatilor sexuale din intreaga lume. Ambasadele SUA din intreaga lume au primit directive, prin care se recomanda “sa reactioneze spontan” la toate cazurile de incalcare a drepturilor homosexualilor. SUA a creat si un fond de ajutorare in acest scop.

Despre acest lucru a vorbit Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, in cadrul unui discurs la Geneva. Potrivit ei, daca Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata in 1948 a permis dezradacinarea discriminarii pe criterii de rasa si sex, acum a venit timpul dezradacinarii discriminarii pe criterii de orientare sexuala. continuare »

Sodoma europeana: In Romania, homosexualilor li s-a permis sa adopte copii. Premierul Marii Britanii ameninta pe cei care nu sustin homosexualitatea

Legea privind regimul juridic al adoptiei a fost modificata de Parlament, iar forma adoptata permite adoptiile internationale si adoptiile de catre homosexuali.

Votul final a fost dat miercuri, in plenul Camerei Deputatilor. Nu s-a adoptat niciun amendament la varianta care a iesit din Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, unde proiectul propus de Guvern a fost serios amendat, pentru a fi in consonanta cu prevederile noului Cod Civil. Interesant este ca proiectul propus de Guvern a fost plin de erori de logica, de sintaxa si gramaticale, dupa cum a sesizat Consiliul Legislativ. Iata inca un argument in defavoarea adoptarii legilor prin asumarea raspunderii.

Dar Consiliul Legislativ a mai remarcat un aspect care NU a fost corectat de parlamentari: cetatenii romani devin defavorizati la adoptie, in fata cetatenilor straini. Iata de ce: cetatenii romani sunt obligati sa stea efectiv in tara minim 9 luni din cele 12 luni dinaintea adoptiei. In schimb, in cazul adoptiilor internationale, parintii adoptivi au doar obligatia de a se deplasa in Romania si de a ramane aici o luna inaintea adoptiei.

Stoparea adoptiilor internationale a fost una dintre conditiile de preaderare ale Romaniei la Uniunea Europeana. Inainte de castigarea primului mandat de presedinte, Traian Basescu a facut cariera criticand comertul cu copii practicat de guvernarea Nastase chiar si dupa instituirea Moratoriului asupra adoptiilor internationale. continuare »

Basarabia santajata: Ambasadorul UE conditioneaza liberalizarea regimului de vize cu legalizarea homosexualitatii

Ambasadorul UE la Chisinau, Dirk Schuebel, a declarat miercuri, 5 octombrie, intr-un interviu la un post de radio international, ca Republica Moldova nu va obtine un regim liberalizat de vize din partea Uniunii Europene daca nu va adopta legea antidiscriminare.

„In acest context, as vrea sa amintesc ca asteptam adoptarea legii antidiscriminare. Intelegem ca este dificila adoptarea acestei legi, nu suntem orbi si ne dam seama de rezistenta unor anumite grupuri apropiate Bisericii Ortodoxe. Oricum, adoptarea acestei legi este parte a dialogului privind liberalizarea regimului de vize si sper ca in curand va putea fi adoptata de Parlament, ca sa putem inainta in negocieri”, a declarat Dirk Schuebel.

Declaratia ambasadorului Uniunii Europene nu este doar scandaloasa, ci si una care incita, forteaza mana clasei politice de la Chisinau sa ia decizii care contravin valorilor spirituale si normelor morale impartasite de majoritatea covarsitoare a societatii moldovene, compusa in proportie de peste 97 la suta din crestini.

Toata lumea cunoaste ca Guvernul a aprobat pe 17 februarie 2011 si a remis Parlamentului controversatul proiect de lege privind prevenirea si combaterea discriminarii. Respectivul proiect de lege le ofera homosexualilor si lesbienelor un spectru larg de drepturi, cum ar fi demonstratiile publice, participarea la elaborarea programului de invatamant, in vederea „cultivarii tolerantei fata de minoritatile sexuale” etc. Acesta, de fapt, insemna recunoasterea prin lege a homosexualitatii ca normalitate in Republica Moldova. Proiectul de lege nu a fost aprobat de catre Parlament datorita reactiilor imediate si energice ale unui sir de organizatii crestine, urmate de proteste stradale. continuare »

HOMOSEXUALII au mai cucerit o reduta! Cuvintele MAMA si TATA eliminate din pasapoartele britanice!

Australia a permis ca cetatenii sa aleaga la rubrica “gen/sex” din pasaport intre feminin, masculin si “nedeterminat”, a venit randul Marii Britanii sa cedeze presiunilor propagandei homosexuale indreptate impotriva “discriminarii”. Astfel, noile pasapoartele britanice nu vor mai contine informatii despre mama si tata, asa cum se intampla pana acum, ci despre “Parinte 1″ si “Parinte 2″.

Motivatia autoritatilor a fost decizia de eliminare a oricarei forme de discriminare care ar putea aparea in cazul copiilor adoptati de cuplurile de homosexuali, scrie Daily Mail. Publicatia, care recunoaste ca masura a fost luata la insistentele organizatiilor minoritatilor sexuale, anunta ca si rubricile referitoare la sexul titularului ar putea deveni istorie, evitandu-se astfel situatiile jenante, in care la controlul de la frontiere infatisarea posesorului de pasaport nu corespunde sexului bifat in act.

Aceste aberatii ale corectitudinii politice vin la doar cateva zile dupa ce presa internationala a dezvaluit cazul tragic al unui baietel din SUA, adoptat de doua lesbiene, care la numai 11 ani sufera tratamente hormonale in vederea unei viitoare operatii de schimbare a sexului.

| FrontPress.ro

Promotorii homosexualitatii ataca familia: Consiliul Europei vrea excluderea cuvintelor “mama” si “tata”, iar in unele gradinite se impune sodomia

Consiliul Europei va exclude din actele oficiale cuvintele “mama “ si “tata”

Consiliul Europei planuieste sa excluda din actele oficiale cuvintele “mama” si “tata”. Dupa parerea membrilor Consiliului Europei aceste cuvinte “poarta un caracter discriminatoriu ce injosesc femeile” scrie ziarul german Die Welt.

In rezolutia adunarii parlamentare a Consiliului Europei se spune ca modelul de gospodina este o viziune traditionala care ii este impusa femeii si acest fapt impiedica procesul de instituire a egalitatii totale intre indivizii societatii. Propunerea de a elimina cuvintele “mama” si “tata” a fost inaintata initial de catre Doris Stump, reprezentanta Partidului Socialist din Elvetia. Ziarul german Bild citeaza din adresarea ei catre membrii Consiliului Europei: ”Femeile sa nu fie infatisate ca fiinte pasive si de categoria a doua, mame si obiecte sexuale”. Elvetia in cazul dat este un exemplu in folosirea unui “lexic politic corect”. Functionarii acestui stat evita cuvintele “mama” si “tata“ inlocuindu-le cu “unul din parinti” sau mai rar ”parintele”. continuare »

Homosexualitatea – Simbolul national al Olandei. Armata ia parte la parada gay

Membri ai fortelor armate olandeze au participat, sambata, la parada “Gay Pride”, desfasurata pe canalele din Amsterdam, transmite Fox News. Circa 80 de ambarcatiuni, intre care si barca armatei, au luat parte la evenimentul desfasurat pe faimosul canal Prinsengracht.

Sute de mii de spectatori s-au aliniat de-a lungul traseului pentru a saluta barcile impodobite asemenea unor care alegorice, in care se aflau homosexuali.

AP noteaza ca homosexualii s-au putut incadra fara restrictii in unitatile armate olandeze inca din anul 1974. Ei au un departament in cadrul Ministerului Apararii, care se ocupa de interesele lor de peste 25 de ani. continuare »

Amnesty International si fundatia Soros s-au folosit la Chisinau de persoane cu dizabilitati fizice pentru a promova libertinajul homosexualilor

“NU MANIPULATI CU DREPTURILE OMULUI! ” – PROTEST impotriva homosexualilor deghizati

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=aFlRtEJvJZs]

Pe 11 iunie 2011, un grup de cetateni, membri ai societatii civile au organizat o contra-manifestatie la Marsul Anti-discriminare organizat de Amnesty International impreuna cu alte ONG-uri „aparatoare ale drepturilor omului”.

Tentativele nerusinate ale unor organizatori si participanti la asa-numitul Mars Anti-discriminare – citiva homosexuali, promotori ai libertinajului (nu ai libertatii), ai „dreptului” la pruncucidere si ai intolerantei si urii fata de cetatenii care se conduc dupa alte valori morale decit membrii „GenderDoc-M” sau „Amnesty International” – de a se acoperi cu problemele reale ale grupurilor sociale devaforizate (persoane cu dizabilitati, unele minoritati etnice etc.) – cu scopul inducerii in eroare a opiniei publice prin afisarea de pretexte si motivatii false si netransparente le calificam drept manipulatorii si diversioniste. Consideram ca este destabilizatoare si polarizanta reactualizarea in aceasta perioada controversata de campanie electorala a „necesitatii urgente” de adoptare a Legii Nediscriminare, retrasa acum citeva luni din Parlament in urma protestelor fundamentate ale majoritatii poporului.

Grupul de protestatari considera ca marsul respectiv poarta un caracter provocator. O grupare cu aparenta democratica urmareste scopuri totalitare. Aceleasi structuri externe incearca disperat prin aceleasi persoane deja cunoscute sa impinga Legea Nediscriminare spre adoptare integrala, fapt ce ar avea ca efect imediat incalcarea dreptului fundamental de libera exprimare a majoritatii heterosexuale, la instituirea unui control totalitar al constiintei prin Consiliul pentru prevenirea si combaterea discriminarii, precum si alte organe de presiune.

Chemam autoritatile statului sa nu se lase intimidate de presiunile acestor grupari si, mai mult, sa ia in timp util masurile de rigoare pentru limitarea prin orice mijloace legale a activitatii anti-sociale si anti-nationale organizate de Amnesty & Co. Caci, precum corect s-au exprimat „discriminatii” de la „Amnesty”, promotorii Legii Nediscriminare nu sint mai mult decit „un grupulet de consumatori de granturi, fara nici un impact asupra opiniei publice si numai buni de ignorat”.

Grupul de protestatari

Mai multe imagini si video pe Moldova noastra.

„Homosexualitatea este o amenintare similara cu poluarea mediului!”

Seful Consiliului de Administratie al Fundatiei Sf. Andrei cel Intai Chemat si al Cailor Ferate Ruse, Vladimir Iakunin, considera ca toleranta fata de homosexualitate este daunatoare.

Cred ca valorile traditionale ale familiei si ale procreerii nu ar trebui sa fie inlocuite de unele imitatii notorii inventate de propaganda homosexuala“, a declarat el la ceremonia de deschidere a celui de-al 15-lea Consiliu Popular Rus (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), care a avut loc miercuri in Moscova.

Iakunin a mai spus ca a tinut sa abordeze aceasta problema in discursul sau rostit la Berlin, la forumul de anul trecut, dar a fost avertizat ca “aceasta tara va intelege cu greu astfel de lucruri, si este posibil sa aveti probleme aici”.

“Nimic de acest fel. Uite ca nu a existat nici macar un protest, si nici macar o singura persoana nu a parasit sala, fiindca as fi mentionat eu ca propaganda homosexualitatii este la fel de poluanta pentru mediul social, precum alti poluanti pentru cel natural”, a mai spus el.

Fragmentul din „Iannis cel nebun pentru Hristos”, cand Constantin (homosexualul si povestitorul acestui fragment) il invita pe Iannis acasa la el deoarece il deranja din practicarea pacatelor:

„Ca sa nu mai lungesc vorba, m-am hotarat sa-l invit pe Iannis-nebunul acasa la mine… continuare »