Tag Archives: mir

Minunea Sfinţilor închisorilor s-a repetat şi anul acesta la conferinţa de la Iaşi, prin mijlocirea Sfântului Părinte Justin şi a Sfântului Ilie Lăcătuşu

Sfinţii închisorilor au dat mărturia sfinţeniei lor şi anul acesta la Iaşi, la binecunoscuta conferinţă ţinută mereu în data de 19 martie, de pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim.
La sfârşitul conferinţei, sutele de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aduse de organizatori, după care s-a pregătit citirea Acatistului Noilor Mucenici din temniţele comuniste. Atunci, unul dintre închinători a întrebat dacă un craniu miroasea frumos dinainte sau e cu această ocazie şi aşa s-a observat că exista şi o mică peliculă de mir pe el. Era un craniu ce nu mai izvorâse mir deloc, adus de la o biserică din Maramureş, de la un părinte care îl primise de la Aiud. A urmat citirea acatistului, la care mai rămăseseră în jur de 30 de persoane din sutele de dinainte. Ora era deja înaintată şi oboseala se vedea pe chipurile multora din sală. Dar acest mic efort a meritat cu prisosinţă. Fratele Danion a zis celor de faţă că pot acum să sărute craniul, să ia pe serveţele din mir etc. Neavând ceva mai de preţ decât o fotografie cu Părintele Justin, o persoană a atins craniul cu ea, iar când a ridicat fotografia, toţi cei prezenţi au observat o pată mare de mir, care se prelingea. Un părinte a şters acea pată mare cu o particică din veşmintele Sfântului Ilie Lăcătuşu, iar la scurt timp pe craniu a apărut o broboană de mir. In imaginile de mai jos puteţi observa această a doua minune. Dar din nou mirul a fost şters de acelaşi părinte, şi pentru a treia oară a apărut o mică pată de mir pe craniu. Mirosul era unul deosebit de plăcut, fin şi întărea dovada minunii ce era în faţa ochilor noştri. Bucuria a fost nespusă, căci Domnul a rânduit ca Părintele Justin, plecat pe 16 iunie 2013 dintre noi – cu trupul, şi Sfântul Ilie Lăcătuşu să fie mijlocitorii acestei minuni. Acest lucru ne întăreşte şi în credinţa că Părintele Justin este în ceata acestor mari sfinţi ai neamului. Dar trebuie să simţim şi o averizare că vor veni vremuri potrivnice, cât de curând. Dacă vom cere ajutor de la Sfinţii închisorilor, vom trece mai uşor prin ele, căci sfinţii nu ne vor lăsa, mai ales acum cu Sfântul Părinte Justin printre ei. Să-i rugăm să ne dea curajul de a ne apăra credinţa, ţara cu pământul şi apele din ea, tradiţiile şi specificul nostru românesc. Amin! continuare »

Fotografia Părintelui Justin a izvorât mir exact la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea să cerească

Ieri seară, în jurul orelor 23, aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mână cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.

Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

| Mănăstirea Paltin – Petru Vodă

Filmările de anul acesta cu moaștele Sfinților din închisori, izvorând mir la conferinţa de la Iaşi, 19 Martie 2012

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=msre7TmTbOc]

Pomeniți în rugăciunile voastre pe fratele Marian, care a realizat aceste filmări.

Este al patrulea an succesiv când, pe data de 19 Martie, izvorăsc diferite moaşte aduse de la Aiud. În aceşti ani au fost aduse şi au izvorât, spre surprinderea tuturor, diferite rămăşiţe care aveau aspect de Sfinte Moaşte. Însă doar o bucată de coastă mai izvorâse bună-mireasmă şi mir mai înainte. Apoi, au izvorât şi cu alte ocazii, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, pe Sfânta Masă, în bisericii, la conferinţe sau chiar şi în casele creştinilor.
Anul acesta a izvorât din nou bucata de coastă care izvorâse de mai multe ori la mănăstirea Petru Vodă și în alte contexte. Pe aceasta o puteţi vedea într-o raclă alături de o vertebră, tot de la un mucenic necunoscut, care va izvorî şi ea mir. De asemenea, o jumătate de craniu, primită, ca şi celelalte bucăţi, tot de la Aiud, prin mâinile părintelui Justin Pârvu. Craniul a fost găsit în groapa comună gata traforat. continuare »

Minunea s-a repetat si la Manastirea Petru Voda: moastele Sfintilor din inchisori au izvorat broboane de mir

Intr-adevar, putem zice si noi pacatosii ca minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai. Dupa ce va relatam aseara minunea intamplata la Iasi, astazi am aflat de la fratele Danion ca minunea s-a repetat si la Manastirea Petru Voda, iar cei prezenti vedeau cum iese pur si simplu mir din sfintele moaste. Chiar daca moastele erau sterse din cand in cand cu vata, mici broboane de mir izvorau din nou, emanand un miros puternic. Un frate prezent in acea chilie avusese indoieli la inceput fata de provenienta mirului, dar acum minunea se petrecea chiar sub ochii sai si acesta nu a fost decat un motiv pentru si mai multa credinta fata de Sfintii Inchisorilor. Chiar Parintele Justin ii prorocise cum ca necredinta sa fata de aceasta minune va fi prilej de si mai multa credinta. Dupa 10 ore mainile lui inca mai miroseau a mir, doar pentru ca a tinut raclita cu sfintele moaste in mana. Ceea ce nu se intampla cu un mir obisnuit.

Slava lui Dumnezeu pentru toate. Revenim cu inregistrarea predicii lui Danion Vasile, tinuta azi – Duminica Sf. Grigore Palama, la manastirea Paltin – Petru Voda.

Pomenirea minunii de la Iasi, 19 martie 2009

afis-iasi-2010-pt-blog

In traditia bisericeasca exista si obiceiul de a se face pomenirea unor fapte minunate, cum ar fi aflarea unor sfinte moaste sau praznuirea unor icoane facatoare de minuni.

Anul trecut, pe 19 martie 2009, la sfarsitul unei conferinte ortodoxe tinute la Iasi s-a intamplat o minune – din racla in care se afla o parte din craniul unui marturisitor care a patimit pentru Hristos in temnita Aiudului a izvorat mir, in fata unei mari multimi de oameni (detalii pe blogul lui Danion Vasile)

De aceea, la implinirea unui an de la aceasta minune, in aceeasi sala/ Teatrul Luceafarul din Iasi / aceiasi vorbitori – parintele Hrisostom Manolescu si scriitorul Danion Vasile, vor tine o conferinta despre sfintii inchisorilor. La sfarsitul conferintei credinciosii se vor putea inchina sfintele moaste aflate in acea racla.