Click pentru detalii şi comenzi online

† 16 iunie 2013 – 16 iunie 2014

Un AN de SFINȚENIE CEREASCĂ.
România – un AN fără Părintele Justin

Ce face România acum, la un an după ce Părintele nu mai e în mijlocul ei? În primul rând – tace!

La început a plâns, acum… tace! Şi când trăia Părintele, mulţi din cei ce ar fi fost în drept să vorbească, tăceau. Şi îşi argumentau tăcerea, învinovăţind pe ucenicii Părintelui Justin, sub eticheta de „fanatici”, „infiltraţi”, „securişti”, „nebuni” şi „aroganţi”, cu care nu voiau să se însoţească în luptă. Din cauza mănăstirii Petru Vodă, spuneau aceştia, ei nu puteau mărturisi. Iată că Petru Vodă a tăcut şi ea. Ce s-a întâmplat? Au prins curaj super-rafinaţii intelectuali care aruncau cu pietre în mănăstirea Petru Vodă? Nu s-a întâmplat nimic. Nicio voce nu s-a făcut auzită, nicio acţiune nu s-a concretizat. Nu zic aceasta spre a-i judeca, cu siguranţă şi noi am greşit. Zic aceasta că poate vor conştientiza ce a însemnat Părintele Justin pentru neamul nostru şi Biserică şi măcar acum, în al 11-lea ceas, să fim uniţi, aşa cum a lăsat şi Părintele ca rugăminte testamentară: unitate, pocăinţă, ascultare şi rugăciune.

Ce mai face România acum fără Părintele? Suferă şi este lovită din toate părţile. De la copiii de la Pungeşti care plâng, şi poate sunt singurii care au mai strigat, că pământul gliei li se fură de sub picioare şi li se otrăvesc izvoarele… până la bătrânii pensionari care sunt lăsaţi să moară în spitale, pentru că statul român nu mai are bani de investit în medicamente, dar performează sistemul de supraveghere prin cipuri. Ce se întâmplă cu acea ţară în care pruncii ei gândesc mai mult decât conducătorii ei? Ce se întâmplă cu acel neam în care pruncii lui vorbesc mai mult decât învăţătorii lor? Să nu ni se ia via şi să se dea altor lucrători! Insecte şi animale dăunătoare există de când lumea, dar unde sunt lucrătorii viei?

Să rămânem uniţi în jurul Bisericii, aşa cum ne-a sfătuit Părintele Justin, Biserică ce şi ea este atacată din ce în ce mai aprig, atât din exterior, cât şi din interior. Din exterior, prin toate canalele media care au ordin să terfelească imaginea Bisericii, singura credibilă de altfel în faţa societăţii de azi. Din interior prin lucrarea vicleană a ecumenismului, mai mult de natură politică decât religioasă, prin care se urmăreşte lepădarea noastră de credinţă, de Harul lui Dumnezeu care a grăit prin Sfinţii Părinţi şi sfintele Soboare ecumenice. Lepădându-ne de învăţătura sfântă a Bisericii, a Sfinţilor Părinţi, ne lepădăm de harul care a lucrat prin ei.  (Citiți integral pe site-ul ATITUDINI.)

Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu.

Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui. Rugăciunile călugăreşti sau cele şapte laude obligatorii pentru orice vieţuitor de mănăstire, spun Sf. Părinţi, dacă nu-şi face ceasurile este ca un câine şi n-are voie să participe la masă cu fraţii, în ziua aceea.

Nimic nu leagă mai puternic pe fraţi decât rugăciunea şi ascultarea. Purtaţi-vă cuviincios, smerite şi cu evlavie una faţă de alta. Duhovnicul este omul îndumnezeit şi nu obiect de artă, aşa cum se ia în anumite împrejurări. Nu lipsiţi de la biserică, fiindcă este mama noastră.

„Cine nu are biserica de mamă, nu are pe Dumnezeu de Tată”. Gândiţi-vă şi răspundeţi cu frică de Dumnezeu, la chemarea frăţiilor voastre.

Nu aveţi nicio grijă de ordin material, cum au mirenii, măcar aveţi grijă de suflete şi nu vă leneviţi la chemarea clopotului. Dacă nu daţi ascultare la cele spuse, n-aş vrea să vin cu asprime şi să vă schimb cu călugări.

Părăsiţi năravurile din lume şi cutremuraţi-vă, în locul sfânt vă aflaţi. Dobândiţi timpul, pierderea timpului este pierderea sufletului.

Domnul să vă binecuvânteze şi mântuire deplină.

Dacă încetează psaltirea, din citirea ei, încetaţi şi frăţiile voastre de a mai rămâne în mănăstire. Rugaţi-vă să se îndepărteze ceaţa lenei din frăţiile voastre.

Scrisoare către o obşte monahală de călugăriţe
Protos. Justin, 4 sept. 2000
articol apărut în revista  ATITUDINI, nr. 31

Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Părinte, acum când situația economi­că și politică a țării e foarte bulver­santă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?

Toate stăpânirile acestea noi so­cotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această sta­re de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și pute­rile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.

Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care săguverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu bi­necuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: cu harul lui Dumnezeu, „din mila lui Dumnezeu Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dum­nezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.

Cititi integral pe site-ul ATITUDINI.

Au început de la animale – cipuri în urechi, le-au pus peceţile acestea, nişte clame agăţate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e aşezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect şi asupra hranei, a circulaţiei sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om şi au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat… Aşa că îi pui cip acolo şi îl găseşti îndată. Şi astfel, ani la rândul, obişnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici şi n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară aceşti tovarăşi gentili care au grijă să nu ne pierdem şi să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populaţia prin cipuri şi nu vin să vadă unde sunt tinerii noştri care au plecat de la casele lor din ţară şi s-au dus argaţi în Occident? Unde sunt aceşti tovarăşi care să poarte de grijă de nenorociţii copii care sunt aruncaţi pe străzile oraşului şi stau în tuneluri şi sub poduri şi dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege şi atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poţi avea în braţele tale. continuare »

O problemă reală care ameninţă Biserica de câţiva ani încoace este ecumenismul. Sf. Justin Popovici a fost printre primii care a atras atenţia asupra acestui pericol, numindu-l panerezia timpurilor noastre. Cum vedeţi învăţătura Sfântului Justin Popovici într-o perioadă în care ecumenismul este din ce în ce mai activ?

Pentru mine Sf. Justin Popovici este cea mai frumoasă aplicare a dogmei în veacul nostru. Este omul care l-a readus pe Dumnezeu între oameni, într-o civilizaţie întemeiată pe sine, pe un umanism luciferic. Un mare teolog şi dogmatist de valoare, care a incomodat şi incomodează prin modul în care spune tranşant Adevărul. Bineînţeles că în facultăţile de Teologie nu îl veţi găsi studiat. El apare ca un mare duşman al Bisericii şi al Europei, pentru că a combătut papismul şi toate rătăcirile umaniste ale statelor europene, dar în special erezia catolică ce i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu. El este pe drept un adevărat apostol al naţiunilor europene. A delimitat credinţa Răsăritului de cea a Apusului; Răsăritul care își trăieşte viaţa în pocăinţă şi asceză, prin suferinţe şi necazuri, iar Apusul absorbit de curentul ecumenist şi umanist. Revoluţia franceză constituie apogeul umanismului şi nihilismului – Franța, Germania, Italia, Portugalia sunt părinţii umanismului şi nici până astăzi nu pot suporta Răsăritul ortodox.

Cititi integral pe site-ul ATITUDINI.

Copilaria – “Eram eu mic, dar gandeam mai batraneste”

Parintele Arsenie, pe numele de botez Anghel, s-a nascut in anul 1914, intr-o zi de mare praznic, la 15 august, praznicul Adormirii Maicii Domnului. S-a nascut din parintii binecredinciosi,Vasile si Stanca, in comuna Perieti, satul Misleanu, judetul Ialomita. Tatal, Vasile, era agent sanitar peste sase sate si unul dintre principalii ctitori ai bisericii din sat. Numele de Papacioc i se trage de la tatal bunicului, care a fost preot in Macedonia, in nordul Greciei. Si pentru ca era „popa” cu cioc, i s-a spus Papacioc, dar numele original era Albu.

Inca din copilarie Parintele Arsenie era foarte evlavios, fiind atras de bogatia spirituala a Bisericii. Parintele insusi marturiseste: „Datorita educatiei din familie am constientizat inca de mic prezenta lui Dumnezeu langa noi. Si asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gandeam mai batraneste. Mergeam la biserica, eram singur din familie care postea…”. continuare »

Pentru mai multe detalii si comenzi, vizitati site-ul ATITUDINI.

Daca acei tineri de care povesteati au reusit sa coboare steagurile rosii, vom reusi oare si noi sa inlaturam steagurile unguresti de pe cladirile principale ale Statului Roman, asa cum de pilda s-a intamplat la Targu Mures unde ungurii si-au arborat asa-zisul steag al Tinutului „secuiesc”, deasupra steagului Romaniei? Credeti ca vor dobandi autonomie, dupa cum urmaresc?

Conform situatiei actuale, ei nu au cum sa dobandeasca autonomia, dar in viitorul apropiat posibil; depinde de noi. Ei acum fac doar niste teste, sa vada cam care este temperatura romanilor, ca astfel sa se pregateasca si sa stie cum sa actioneze. Ei nu isi doresc o autonomie in sine, ci doar un pretext pentru a ne putea sta in coasta, sa genereze dezbinare, la ordinele marilor puteri. Pentru ca tot acest „dans” maghiar este si in interesul occidentalilor, de aceea isi permit o asa indrazneala, insotita de gesturi salbatice. Iar romanii, la ora actuala, sunt stapaniti de duhuri straine, nu mai este duhul de altadata, sentimentul jertfei de neam, si nici nu mai exista o astfel de educatie, ba dimpotriva. Tinerii nostri sunt incurajati sa plece din tara in lumea intreaga, si in special cei care au capacitati mai inalte, astfel incat tara aceasta sa ramana a nimanui.

Si ajungem la scopul pe care dusmanii acestui neam il urmaresc de zeci de ani: sa nu existe o rezistenta in zona asta balcanica. Apoi, de unde sa mai fie vlaga de roman, daca bietii sunt crescuti la televizor si calculator, sleiti de puteri sufletesti si fara un ideal sau o constiinta puternica? De vina sunt si profesorii care nu cultiva in sufletul elevului sentimente nobile, sentimente patriotice. Pentru ca in fond ce este patriotismul? Patriotismul este dragostea si respectul fata de inaintasii nostri, voievozi, eroi si martiri care si-au dat viata pentru a ne oferi noua o Romanie puternica. Nu, acum schimba istoria din manualele scolare si il indobitoceste ca sa nu mai stie romanul de unde vine si incotro se duce. Ce respect sa mai aiba romanii fata de inaintasii lor, daca ei nu au respect nici macar fata de parintii lor, acceptand sa fie scoase din buletinele de identitate numele parintilor. De altfel s-a ajuns la un punct foarte inaintat al globalizarii. La ora actuala, putem spune ca Europa este o moscovie peste tot, comunism.

interviul integral il puteti citi pe site-ul ATITUDINI

Parinte, asistam la o pasivitate generala si la o paralizie a vointei poporului roman, incat aproape nu mai este nicio reactie, nici atitudine fata de toate aceste bombardamente anticrestine. Cum se explica acest fapt?

Asta si pentru ca sarmanul popor nu mai stie ce sa creada, nu mai are incredere in niciun lider politic, in niciun formator de opinie, nici in Presa sau televiziune. De aceea este asa de rece si indiferent la tot ce apare. Aceasta stare de lucru este de altfel si indusa, programare la care s-a lucrat cu multa sarguinta, astfel incat sa desfiinteze modelele si elitele unui popor si sa strice reperele oamenilor. Acum are mai multa credibilitate in fata omului de rand cel care stie sa ofere mai bine paine si circ. Se mai trezeste cate unul din somnolenta asta si, suparat, cauta sa faca o mica revolutie. Dar revolutia asta tine numai pana la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni si de acolo se imprastie, nu mai ramane nimic din revolta lui; ramane el singur revolutionar. Pai ce era o greva altadata? Inspaimanta tot poporul, prin seriozitatea si hotararea protestatarilor. Acum sunt atatea diversiuni ca nu mai stii pentru cine si ce protestezi de fapt; acum nu mai ai incredere nici in fratele de langa tine.

Aceasta calitate de toleranta a avut-o romanul dintotdeauna sau e recent dobandita?

Mai, nici vorba, nu era romanul nostru asa. Pai Stefan cel Mare a avut luptatori din acestia? Toleranta a patruns prin secolul 18 cand a inceput omul sa se degradeze moral, prin influenta masonilor care au pus ochii pe frumusetea aceasta a tarii noastre si care au facut orice au putut sa ne dezmosteneasca de bogatia Ortodoxiei. Bunatatea taranului a dat gres aici, pentru ca nu si-au dat seama ce inseamna sa vina un strain in tara ta. Iar tinerii care au incercat sa orienteze poporul in perioada asta ’22 – ’44 , sa il puna pe un drum bun, au fost denigrati, ucisi de marea familie masonica carolingiana (Carol al II-lea). Atat rasaritenii cat si occidentalii au fost niste persecutori puternici ai ideii romanesti, ai neamului nostru. Si azi cand aud occidentalii de poporul roman, e ca si cum auzi de un calugar din Petru Voda. Se duce un calugar din Petru Voda undeva si il intreaba de unde este – „Aaaa… de la Petru Voda”? Iti intoarce spatele si pleaca. Poporul este bine prelucrat mai intai in scoala, apoi in armata, sedinte si conferinte prin care iti aplicau o educatie de asa maniera incat nu puteai sa mai vezi altfel decat ca un membru de partid. Nu crezi in nimic decat in ce iti spune Partidul. Partidul gandea, Partidul conducea, Partidul era totul in viata poporului roman.

Acum intelectualii nostri au vazut ca e bine sa ai o casa frumoasa, sa mergi la bai, in statiuni, in strainatate… si nu mai au ei timp sa ia atitudini de apararea a neamului si astfel ajung si taranul si intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma carora ei traiesc. […]

Noi suntem aici sub influenta asta slavoneasca ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Aceasta asa-zisa smerenie a luat nastere in urma terorii. Pe noi ne caracterizeaza acum frica si ateismul. Romanul nostru stie sa mai faca doar bancuri…. Ei, cam asa se amageste bietul roman, cu un banc, cu o gluma, dar sa faca el ceva concret, o fapta eroica – nu.

Si cei in care mai zvacneste inca o vita de roman, o vita nobila, cum pot depasi aceasta frica si sa ii poata mobiliza si pe ceilalti?

Nu se poate mobiliza acum nimic, pentru ca nu ai ajuns nici macar pana acasa si ei te-au si depistat ce lucrezi si ce vrei sa faci tu. Ce era securitatea altadata si ce este acum, va dati seama cu mult mai avansata. Nu are cine sa se opuna acum partidului, atata vreme cat copiii celor ce ar avea un cuvant de spus sunt in Germania, in Franta, studiaza, burse, toate pe seama poporului roman…

Cititi integral aici.

(extras din nr. 15 al revistei ATITUDINI)

Text tradus din Orthodox Word, Martie-Aprilie 1971 (vol. VII #2)

Nota redactiei ATITUDINI: Prin acest articol dorim sa se inteleaga limpede din ce Biserica a facut parte Sf. Ioan Maximovici si care este invatatura si atitudinea ROCOR-ului de-a lungul timpului. Intr-adevar Sf. Ioan Maximovici a facut parte din ROCOR, dar ROCOR-ul Sfantului Ioan nu e nici pe departe ROCOR-ul de azi, adica bisericile stiliste, vechi calendaristice, care nu au comuniune cu celelalte biserici ortodoxe, bisericile oficiale, de unde acestia s-au rupt. Aceste biserici stiliste sunt necanonice, fiindca s-au rupt de la Biserica Mama, nu recunosc tainele savarsite in bisericile ortodoxe oficiale si nu sunt recunoscute de nicio biserica ortodoxa oficiala. ROCOR-ul Sfantului Ioan Maximovici niciodata nu a rupt comuniunea spirituala cu Biserica Mama si cu niciuna din bisericile oficiale, chiar nou-calendaristice, fiind cu totul lipsit de o atitudine extremista, alegand sa mearga pe calea discernamantului, prin care a ramas departe de orice compromis politic sau ratacire dogmatica, dar departe insa si de orice atitudine schismatica. Astazi, cand pricinile dezbinarii s-au inlaturat, ROCOR-ul s-a unit cu Biserica Mama a Rusiei, dupa cum Sf. Ioan si-a dorit si dupa cum a si proorocit:

Biserica Ortodoxa Rusa din Afara Granitelor nu este despartita duhovniceste de Maica sa patimitoare, ci inalta rugaciuni pentru ea, ii pastreaza bogatiile duhovnicesti si materiale si, la vremea potrivita, se va uni din nou cu ea, atunci cand pricinile dezbinarii se vor fi risipit.

Amintim insa si Anatemele sfantului Sinod al ROCOR-ului, care s-a intrunit la Vancouver, in Canada, in anul 1983: „Anatema celor care ataca Biserica lui Hristos invatand ca Biserica Sa este impartita in asa-zise «ramificatii» ce se deosebesc in doctrina si in felul de viata sau ca Biserica nu exista vizibil, ci va fi formata in viitor, cand toate «ramificatiile» – sectele, denominatiunile si chiar religiile – vor fi unite intr-un singur trup, si care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun ca botezul si euharistia ereticilor sunt eficace pentru mantuire; prin urmare, celor ce cu buna-stiinta sunt in comuniune cu acesti eretici inaintementionati sau celor ce sustin, raspandesc sau pazesc erezia lor ecumenista sub pretextul dragostei fratesti sau al presupusei uniri a crestinilor despartiti, sa fie Anatema”).

Istoria ROCOR-ului Biserica Ortodoxa Rusa din afara Rusiei (ROCOR) este acea parte a Bisericii Ruse care se afla in afara granitelor statului rus, reglementata in prezent de catre un Inalt Ierarh si de catre un Sinod al Episcopilor alesi de Soborul Episcopilor din diaspora rusa.

Biserica Rusa a avut o parte inafara Rusiei timp de aproximativ doua secole. Propovaduirea crestinismului catre triburile pagane din Asia a insemnat fondarea „misiunilor” care au devenit in decursul timpului eparhii, in China si Japonia. Raspandirea Ortodoxiei la populatia pagana a Insulelor Aleutine si Alaska si stabilirea Misiunii, si mai apoi eparhiile pentru America de Nord, au fost tot o continuare a propovaduirii din Asia. In Europa de Vest, incepand cu secolul 18, bisericile au fost construite pentru inceput la ambasadele ruse, si apoi in acele locuri care au fost vizitate de rusi in calatoriile lor in strainatate. Toate aceste biserici au fost considerate ca fiind in Eparhia Mitropoliei Petrogradului; cel mai recent au fost direct sub ascultarea de Episcopul Kronstadt-ului. Niciunul dintre Patriarhii de Est a carui autoritate a fost respectata de poporul rus si niciunul dintre ceilalti ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe nu a protestat vreodata impotriva unei astfel de raspandiri a Bisericii Ruse. Daca, in conformitate cu canoanele Bisericii, o durata de treizeci de ani este suficienta pentru ca o biserica sau un loc sa apartina eparhiei care a fost in posesia ei in cursul acelor ani, atunci cu atat mai mult trebuie recunoscut si de necontestat dreptul Bisericii Ruse la locurile care au fost ingrijite de ei timp de multe decenii. Se poate spune destul de sigur ca aceasta problema nu s-ar fi pus daca Imperiul Rus, si impreuna cu el Biserica Rusa, ar fi ramas in puterea si slava sa de dinainte, si daca nu li s-ar fi intamplat nicio nenorocire. continuare »

Va prezentam un extras din interviul cu Parintele Justin, aparut in nr. 14 al revistei ATITUDINI, referitor la cardul de sanatate despre care am aflat ca este obligatoriu, nedandu-se nicio alternativa la acesta.

Sa se mai duca crestinii la spitale daca se introduc cardurile de sanatate cu cip biometric?

Nici vorba! Ce sa faca in spitale? Mai degraba te imbolnavesti in spital; te duci acolo cu o boala si te intorci cu inca vreo doua acasa. Dar eu cred ca se vor mai gasi cativa medici crestini, de buna credinta, care sa ajute si fara mijlocirea acestor cipuri. Poate ca si medicii sunt chemati acum de Dumnezeu la o marturisire si Domnul asteapta sa vada raspunsul lor. Daca medicii din Romania ar protesta impotriva implementarii acestui sistem, si motive sunt – Slava Domnului! – poate ca statul nu le-ar mai impune ca obligatorii cetateanului nostru. Dar, nu – se tem ca nu cumva sa isi piarda postul. Cat pentru crestini ii sfatuiesc, ca atunci cand sunt bolnavi, sa cheme preotii Bisericii, asa cum ne invata Scriptura si sa ceara sanatate prin rugaciunile de la sfantul maslu. Ne-a dat Dumnezeu acest remediu. De ce nu il folosim?

Cititi interviul integral pe site-ul ATITUDINI.

Inter­viu din revista ATITUDINI nr. 11 cu Par­in­tele Iachint,
ucenicul de chilie al Par­in­telui Cleopa

Blagosloviti, Par­inte!

Dom­nul si Mai­cuta Dom­nu­lui! Bine ai venit in Sfan­tul Munte!

Bine v-am gasit! Cum sunteti?

Mul­tumim Maicii Dom­nu­lui ca sun­tem ortodocsi! Si sa ne ajute Preas­fanta sa ramanem ortodocsi pana la capat! In rest, scriu, adun invata­turi de la Sfin­tii Par­inti, pen­tru pas­trarea dreptei Cred­inte. E o indelet­ni­cire de mare man­gaiere pen­tru sufle­tul meu.

Ce teme aveti in vedere?

Acum, cu aju­torul Maicii Dom­nu­lui, toc­mai am ter­mi­nat o lucrare despre Uni­tatea Bisericii. Fiindca ecu­menis­mul acesta a denat­u­rat rau de tot invatatura despre Bis­er­ica cea Una, Sfanta, Sobor­niceasca si Apos­toleasca. Mereu ii auzi vorbind despre „unirea Bis­eri­cilor” si despre „refac­erea uni­tatii Bis­ericii”, ca si cum Bis­er­ica si-ar fi pier­dut uni­tatea, si vin ei acum, prin intal­niri ecu­meniste, sa refaca uni­tatea Bis­ericii. Aceasta rat­acire este o blas­femie adresata direct Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos. Fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos, iar a spune ca exista mai multe Bis­erici dezbi­nate, este tot una cu a spune ca s-a impar­tit Trupul lui Hris­tos in parti dezbinate.

De mult timp am dorit sa vorbesc cu Sfin­tia Voas­tra, fiindca in mediul teo­logic uni­ver­si­tar am auzit multe zvonuri despre incli­na­tia ecu­menista a Par­in­telui Cleopa. Stiu ca ati fost ucenic apropiat al Par­in­telui si ca ati avut ocazia de a cunoaste direct invatatura sa, mai bine zis invatatura orto­doxa propo­vaduita de Par­in­tele. De exem­plu, am auzit ca Par­in­tele Cleopa ar fi fost de acord cu dia­logurile ecumeniste…

Stii cum a aparut acest zvon? Veneau unii din cei mari… si ii spuneau Par­in­telui ca fac efor­turi deosebite pen­tru a-i ajuta pe romano-catolici sa cunoasca Orto­doxia. Si ca de aceea sunt impor­tante dia­logurile „ecu­menice”, de fapt, ecu­meniste. Dar nu ii spuneau nimic despre com­pro­misurile pe care le fac ei acolo. Nu ii spuneau ca se pre­gatesc sa accepte „Tainele” papis­tasilor, fiindca Par­in­tele nu ar fi fost de acord. Stii ca un om bun la inima, cu multa dragoste de oameni, se induioseaza si crede de multe ori tot ce ii spui, nu banuieste vicle­nia.

Par­in­tele Cleopa pas­tra neabatut invatatura orto­doxa despre unic­i­tatea si uni­tatea Bis­ericii. Bis­er­ica este Una, adica este unica si uni­tara. Iata, am aici cartea Par­in­telui, Calauza in Cred­inta Orto­doxa, edi­tia a patra, ingri­jita de Par­in­tele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Par­in­tele Cleopa in aceasta lucrare, la pag­ina 111: „Bis­er­ica lui Hris­tos este una, deoarece Man­tu­itorul a inte­meiat o sin­gura Bis­er­ica (Matei 16: 18), nu mai multe, pen­tru ca Bis­er­ica are un sin­gur cap, pe Iisus Hris­tos, ea fiind infati­sata ca o sin­gura Mireasa a lui Hris­tos (Efe­seni 5: 27 )”. Aceasta despre unic­i­tatea Bisericii.

In ceea ce priveste uni­tatea Bis­ericii, Par­in­tele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta uni­tate nu se poate rupe, fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos. Ereticii se desprind de Bis­er­ica, se despart, dar Bis­er­ica ramane uni­tara. Iata aici, la pag­ina 118, cum zice Par­in­tele: „Despar­tirea n-a atins uni­tatea Bis­ericii; pen­tru ca aceasta uni­tate nu se poate destrama nicio­data, ori­care ar fi numarul si cal­i­tatea ereti­cilor care se smulg de la sanul Bis­ericii. Erezi­ile si schis­mele, ori­cat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Bis­er­ica cea Una, pen­tru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hris­tos. Uni­tatea Bis­ericii este mai pre­sus de fire si ea nu poate fi zdrun­ci­nata de nimeni”.

Iar despre incer­car­ile de unire cu papis­tasii, Par­in­tele spunea asa: „Toate incer­car­ile de unire intre Apus si Rasarit au fost si sunt sor­tite esecu­lui, cata vreme nu se va reveni in Apus la Tra­di­tia Sfin­tilor Par­inti” (la pag­ina 27). Par­in­tele Cleopa nu dorea o unire de tip ecu­menist, ci dorea revenirea la Orto­doxie a celor care s-au rupt de Biserica.

In Fac­ul­tate, ne-a spus un par­inte cu ori­entare ecu­menista, ca au venit la Par­in­tele Cleopa niste neo­protes­tanti si ca Par­in­tele ar fi spus ca si ei sunt botezati in numele Sfin­tei Treimi.

Stii cum a fost? E ade­varat ca au venit acei neo­protes­tanti, dar Par­in­tele nu a spus ca si ei au fost botezati, ci i-a intre­bat: „Dar, voi, sun­teti botezati?” Par­in­tele nu accepta botezul aces­tor eretici, ci le spunea asa despre ade­varatul Botez: „Botezul este cu ade­varat Taina, iar nu sim­bol, asa cum cre­deti voi, sec­tar­ilor neo­protes­tanti”. Asa cum vezi ca scrie si aici, la pag­ina 482.

Dar ecu­menis­tii accepta pseudo-botezul het­erodoc­silor, zicand ca botezul in numele Sfin­tei Treimi nu se poate repeta. continuare »

Principiul ecografiei

Ecografia consta in emiterea unui fascicul de ultrasunete spre o anumita structura biologica si in analizarea undelor reflectate. Caracteristicile undelor reflectate depind de proprietatile mediului analizat. Rezultatul investigatiei este o imagine pe un monitor.

Efectele ultrasunetelor

Ultrasunetele sunt unde mecanice cu frecventa cuprinsa intre 20 kHz – 10 MHz. Energia transportata de ultrasunete este mult mai mare decat cea a sunetelor. In plus, ele nu ocolesc obstacolele (precum sunetele), ci se propaga in linie dreapta, ca un fascicul de lumina, datorita lungimii de unda foarte mici.

Un fenomen important – foarte periculos pentru celulele vii – care apare la propagarea ultrasunetelor in lichide, este cavitatia. Acest fenomen consta in producerea unor bule microscopice care se ridica la suprafata si se sparg. Dilatarile si comprimarile extrem de rapide care se succed in lichid, duc la aparitia unor mari tensiuni in anumite zone, producand vapori si eliberand gazele dizolvate. Bulele mici se contopesc in bule mai mari care se sparg, generand presiuni locale foarte mari, manifestate sub forma de socuri hidraulice. Cavitatia are o mare putere de distrugere. Ea cauzeaza deteriorarea paletelor turbinelor si a elicelor vapoarelor.

Prin cavitatie, „gazele si vaporii din interiorul bulei sunt puternic comprimati, generand o caldura intensa care mareste temperatura lichidului imediat inconjurator, creand un «punct fierbinte». Acesta prezinta temperaturi de peste 5000 K in faza gazoasa si de peste 2000 K in stratul de lichid invecinat, presiuni depasind 500 atm. si viteze de incalzire si racire de peste 10⁹ K/s. Prin comparatie, in interiorul lichidului iradiat de o sonda ultrasonica se poate crea temperatura de la suprafata soarelui, presiunea din gropile oceanice si rata de racire a unui metal topit imersat in heliu lichid”[1].

Din cauza frecventei mari si a energiei mari pe care o transporta, ultrasunetele produc si alte efecte:

– distrugerea starilor labile de echilibru;

– formarea de sisteme disperse (emulsii si suspensii) si distrugerea de astfel de sisteme (coagulari);

– voalarea placilor fotografice;

– modificarea potentialelor electrochimice si a pasivitatii metalelor;

– cresterea vitezei unor reactii chimice;

– polimerizari si depolimerizari;

– degradarea compusilor organici;

– generarea de radicali liberi (cu efect toxic);

– explozia substantelor instabile.

Este cunoscut faptul ca ultrasunetele „dau nastere unor forte capabile sa produca dispersia si dislocarea substantei, ruperea legaturilor chimice sau cvasichimice la nivel biopolimeric, supramolecular sau chiar celular.

In procesul de propagare, o parte din energia transportata de ultrasunete se poate transforma in lucrul mecanic al fortelor de frecare, contribuind astfel la incalzirea mediului si/sau la intensificarea miscarii dezordonate a particulelor in mediul de propagare.

Folosirea ultrasunetelor in scopuri medicale impune o buna cunoastere a procesului de propagare si a efectelor acestora asupra mediului biologic, in vederea evitarii aplicarii actiunii distructive a acestora asupra tesuturilor din organism”[2].

Minciunile sistemului oficial

Institutul American de Ultrasunete in Medicina declara in 1998 ca nu au fost raportate vreodata efecte biologice confirmate ale ultrasunetelor la frecvente obisnuite de lucru si ca, desi exista posibilitatea ca acestea sa apara in viitor, se considera ca beneficiul pentru pacient este mai mare decat riscul.

Parintii care doresc sa se informeze pe internet (ziarullumina.ro, sfatulmedicului.ro, sanatateatv.ro, csid.ro, despreboli.ro, desprecopii.com, copilul.ro), gasesc minciunile sistemului oficial:

„Examenul ecografic in obstetrica a devenit indispensabil pentru buna urmarire a unei sarcini. Avantul extraordinar al ecografiei, ca metoda de diagnostic si supraveghere in obstetrica si ginecologie, se datoreaza beneficiului real al metodei, raportat la costul relativ redus si la lipsa oricaror efecte adverse”[3].

„Ecografia este o metoda de imagerie medicala putin costisitoare, care nu necesita nici pregatirea speciala a pacientului, nici spitalizarea sa. Ea nu comporta riscul razelor X. Nu exista vreun efect secundar cunoscut”[4].

„Ecografia reprezinta un examen indispensabil, in special in cazul femeilor insarcinate, oferind avantajul de a fi o investigatie neinvaziva, precisa, nedureroasa si accesibila. Este esentiala in urmarirea prenatala, ajutand la depistarea sarcinilor cu risc crescut”[5].

„Ecografia de sarcina (2D, 3D, 4D, Doppler spectral și color) reprezinta o examinare obligatorie in urmarirea evolutiei sarcinii”[6].

„Ecografia nu are efecte negative nici asupra ta, nici asupra lui bebe, expunerea la ultrasunete fiind de numai o fractiune de secunda”[7].

„Trupul femeii este expus la ultrasunete pentru o fractiune de secunda. Nu se cunosc efecte negative ale acestei proceduri”[8].

„Ecografia in sarcina este cea mai folosita metoda de explorare, pentru ca nu dauneaza mamei sau fatului”[9].

„S-au efectuat nenumarate studii care au incercat sa demonstreze care este efectul ultrasunetelor asupra embrionului sau fatului in dezvoltare. Studiile din ultimii 35 de ani au aratat faptul ca ecografia nu are efecte nocive asupra dezvoltarii fatului si ca nu exista un efect cumulativ nociv dupa mai multe expuneri la ultrasunete”[10]. continuare »

Cu ceva saptamani in urma, postul tv realitatea prezenta pe site sau un articol defaimator la adresa Mantuitorului, punand la indoiala existenta sa istorica. In plus, articolul a fost incadrat la categoria “conspiratii celebre”  alaturi de teorii considerate ridicole precum: pamantul este totusi plat, falsa aselenizare etc. Se observa ca in fiecare an, in perioada Postului Mare sau a Nasterii Domnului, jidovii hulitori de Dumnezeu lanseaza in media fel de fel de blasfemii, tulburand viata crestinului. Mai jos redam un articol aparut in numarul 10 al revistei ATITUDINI, redactata de manastirea Petru Voda, in care Parintele Ilarion Felea vorbeste despre ce a insemnat si cum a fost integrata in istorie persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

«… Iisus Hris­tos – ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8)

S-a spus, s-a scris si asa se invata cu destula staru­inta ca Iisus Hris­tos nici nu a exi­s­tat ca om, ca per­soana istor­ica; ca Iisus Hris­tos este „inte­mei­etorul leg­en­dar al religiei cres­tine” , un nume scos din povesti, ca Mos Craciun, Fat-Frumos, Ger­ila, Sfarma-Piatra si Stramba-Lemne sau alte nume care preinchipuie o idee oare­care, ca dar­ni­cia, bunatatea, vite­jia, frigul, put­erea si altele. Usor a spune, dar greu a dovedi.

Este Iisus Hris­tos un nume de leg­enda, sau o per­soana istorica?

Pen­tru ca sa poti dovedi ca Iisus Hris­tos este un nume de leg­enda, tre­buie mai intai sa dis­trugi mar­turi­ile care striga si ne arata ca Iisus Hris­tos este o per­soana istor­ica. Intai de toate tre­buie sa dis­trugi Vechiul Tes­ta­ment si un popor intreg, care doua mii de ani inainte de era noas­tra a trait in asteptarea Mesiei. Impre­una cu acest popor si cu isto­ria lui, mar­turie a exis­ten­tei lui, tre­buie sa dis­trugi si pro­fetii lui, oamenii cei mai de seama pe care i-a dat acest popor inainte de Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos nu este o per­soana istor­ica tre­buie sa dis­trugi o tara intreaga, Palestina, cu intreaga isto­ria si geografia ei (pre­cum si o parte din Tal­mud): sa dis­trugi Nazare­tul, unde a trait Maica Dom­nu­lui, sa dis­trugi Vifleemul unde S-a nascut Man­tu­itorul, sa dis­trugi Ior­danul in care S-a botezat, sa dis­trugi lacul Ghenizaret, cu local­i­tatile din jurul lui, pe unde a pred­i­cat Iisus Evanghe­lia; sa dis­trugi Ierusal­imul, unde a murit si a inviat; sa dis­trugi Muntele Taboru­lui si Muntele Maslin­ilor pe care S-a urcat cu ucenicii Sai, care toate sunt mar­turii istorice si geografice despre exis­tenta Lui, pana in ziua de astazi. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana leg­en­dara, tre­buie sa dis­trugi numele si opera celor 12 apos­toli, pe Petru, pe Andrei, pe Ioan si Iacob din Bet­saida – de pe malul Ghenizare­tu­lui; sa dis­trugi numele si opera Apos­tolu­lui Pavel care a pred­i­cat Evanghe­lia din Ierusalim pana in Spania, in cap­i­tale si in sfa­turi de-ale intelep­tilor, ca Atena, Cor­in­tul, Efe­sul si Roma; sa dis­trugi numele de per­soana si mar­turia istor­ica a tuturor apos­to­lilor care, atunci cand erau prigo­niti si batuti pen­tru Hris­tos, raspun­deau: «Noi nu putem sa nu graim cele ce am vazut si am auzit» (FA 4 :20); fata si faptele Lui pe care le-am vazut cu ochii nos­tri; cuvin­tele Evanghe­liei Lui pe care le-am auzit cu ure­chile noas­tre. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi Evanghe­lia, cartea despre viata si lucrarea Lui istor­ica, pana astazi nein­tre­rupta; cartea cu cele doua insir­ari ale gen­er­ati­ilor dinainte de Iisus Hris­tos, una cob­o­ra­toare de la Avraam pana la Iisus Hris­tos (Mt. 1:1–17) si a doua suitoare de la Iisus Hris­tos pana la Adam (Lc. 3 :23 –38 ); care toc­mai aceasta vor sa ne arate ca: Iisus Hris­tos a fost si om, om ade­varat si Dum­nezeu ade­varat; cartea din care, spre deose­bire de toate cele­lalte carti de temelie ale religi­ilor, leg­enda este cu grija si cu totul inlat­u­rata inca de la inceput. «Fereste-te de bas­mele cele lumesti si babesti» scrie Pavel lui Tim­o­tei (1 Tim. 4 :7), iar lui Tit ii scrie ace­lasi Apos­tol sa spuna cre­tanilor «sa nu ia aminte la bas­mele jidovesti si la porun­cile unor oameni care se abat de la ade­var» (Tit 1:14). «Caci va veni o vreme, se vede ca a si venit – cand (oamenii) nu vor mai suferi invatatura sana­toasa, ci – dor­nici sa-si gadile auzul – isi vor gra­madi invata­tori dupa poftele lor, si-si vor intoarce ure­chile de la ade­var si se vor abate spre basme» (2 Tim. 4:3–4). Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este o per­soana de leg­enda, tre­buie sa dis­trugi pe toti mucenicii cresti­natatii, intreg cal­en­darul crestin si sa arati ca nu au exi­s­tat acei oameni care veacuri intregi au primit mar­tir­iul ca dovada a dragostei si a cred­in­tei lor in Iisus Hris­tos. Ca sa arati ca Iisus Hris­tos este un nume de poveste, tre­buie sa dis­trugi isto­ria Bis­ericii cu o parte din isto­ria celor mai cul­tur­ale popoare care au exi­s­tat in vechime: isto­ria iudeilor, care ne-au dat Apos­tolii si isto­ria gre­cilor si a romanilor, care ne-au dat Sfin­tii Par­inti ai Bis­ericii pre­cum si o buna parte din isto­ria popoarelor europene, intre care ne numaram si noi, care si-au inceput cul­tura lor cu slu­ji­torii lui Hris­tos si cu car­tile Bis­ericii Lui…Sa dis­trugi isto­ria si isto­ri­ografii lor; sa dis­trugi geografia si arhe­olo­gia lor; sa dis­trugi o buna parte din cul­tura lor. In sfar­sit, tre­buie sa dis­trugi toate sufletele cres­tine si sar­ba­to­rile cres­tine, care an de an dau mar­turie, lumii intregi, de numele, de viata, si lucrarea Man­tu­itoru­lui – nu in tim­puri mito­log­ice sau preis­torice, nici in locuri necunos­cute, ci in plina des­fa­sur­are a isto­riei si a cul­turii omenirii celei mai civ­i­lizate. Iata ce opera de dis­trugere tre­buie sa faci, omule, ca sa scoti pe Iisus Hris­tos din isto­rie, sa dis­trugi toate mar­turi­ile isto­riei Lui, sa dis­trugi cat­e­dralele, sa dis­trugi bis­eri­cile, sa dis­trugi Bib­lia, sa dis­trugi muzeele, sa dis­trugi bib­liote­cile, sa dis­trugi toate sufletele si sar­ba­to­rile cres­tinilor de pe toata fata paman­tu­lui – lucru cu neputinta de implinit. A scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii, cand e plina isto­ria de mar­tirii si de cred­in­ciosii Lui, de Evanghe­li­ile si bis­eri­cile Lui, de cul­tul Lui, si de o cul­tura nascuta din reli­gia Lui, nu inseamna numai a goli bis­eri­cile de cred­in­ciosi, casele si muzeele de opere de arta, bib­liote­cile de carti, lumea de sco­l­ile inte­meiate de Bis­er­ica lui Hris­tos, sufletele de man­gaierea si de lumina Evanghe­liei lui Hris­tos, ci mai inseamna a saraci sufle­tul omu­lui de cele mai alese val­ori morale si spir­i­tuale; inseamna a intoarce isto­ria inapoi cu doua mii de ani, inseamna a lipsi omul de reli­gia desavar­sirii depline, a bunatatii si a iubirii, a pacii si a ier­tarii, a fratiei si a ome­niei, a lib­er­tatii si a cul­turii, a man­tuirii si a fericirii.

Daca n-a exi­s­tat Iisus Hris­tos, de la Care se numara anii, „era noas­tra” care este „era crestina”, atunci cine a mai exi­s­tat? Sau, cine s-a gan­dit vre­o­data sa numere anii isto­riei de la data nas­terii unui nume de leg­enda?!… Daca tagaduim pe Iisus Hris­tos, care, ca nimeni altul ocupa in isto­rie un loc cen­tral, nu mar­ginal, atunci tre­buie sa tagaduim Bib­lia si Bis­er­ica, proorocii si apos­tolii; atunci tre­buie sa tagaduim Ierusal­imul si Roma; pe Irod, pe Nero si pe Dio­clet­ian, care L-au prigo­nit; pe Con­stan­tin cel Mare si pe Ius­tin­ian, pe Ste­fan cel Mare si pe Con­stan­tin Bran­cov­eanu, care L-au ascul­tat, L-au iubit si L-au urmat pana la moarte; atunci putem inchide ochii si in fata soare­lui, sa-l tagaduim si pe el si sa z icem cu ochii inchisi: nu exista soarele, ca nimeni nu s-a dus la el acasa sa-l vada. Incer­carea de a scoate pe Iisus Hris­tos din isto­ria si din viata omenirii incepe a se invechi, si a imbat­rani, ca si atatea alte incer­cari potrivnice lui Hris­tos si Evanghe­liei, si tot ce imbat­raneste moare. Au slabit echipele, s-au sfar­mat cio­canele de atatea lovi­turi si s-au inlocuit cu altele, numai ade­varul Dom­nu­lui ramane, in veac. Nu este usor sa intri cu inima, cu fata si cu mainile curate, in viata oame­nilor si in isto­ria lumii, adica sa faci isto­rie, dar si mai greu este sa scoti din isto­rie pe cine a umplut douazeci de veacuri de isto­rie. Iisus Hris­tos a intrat in isto­ria si in viata omenirii ca un aluat care dospeste toate sufletele, cele peste opt sute de mil­ioane de ucenici ai Sai, ca sa faca din ele suflete bune ca painea calda. Iisus Hris­tos, cu apos­tolii Sai, a facut si con­tinua sa faca isto­rie ca nimeni altul. El «ieri si azi si in veci este ace­lasi» (Evr. 13:8). Ca sa-L poti scoate din isto­rie, tre­buie sa– L inlocuiesti cu ceva mai bun. Sau cel putin sa te ridici pana la inal­timea Lui cu bunatatea, cu iubirea, cu sfin­te­nia, cu ade­varul… Pana atunci noi, cres­tinii, ramanem cu El, cu isto­ria Lui, cu Bis­er­ica Lui, cu Evanghe­lia Lui, cu sar­ba­to­rile Lui, cu viata Lui, cu reli­gia Lui mantuitoare.

Arti­col aparut in Revista Ati­tu­dini Nr. 10,
extras din opera Spre Tabor, vol. IV, Fun­da­tia Justin Parvu

A aparut numarul 10 al revistei Atitudini, in care veti gasi publicat si urmatorul interviu cu Parintele Arhimadrit Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda. Noul numar se bucura si de o schimbare in ceea ce priveste hartia si culorile folosite, textul este mai mare si se spera ca sa fie bine  primite aceste schimbari de catre cititorii revistei.

Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt

Par­inte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem dis­tinge invata­turile bune de invata­turile min­ci­noase in aceste vre­muri inse­la­toare de azi. Au mai fost asa inse­lari si rataciri?

Cand a intrat in Europa diho­nia asta rasariteana, comu­nis­mul, terenul era foarte prop­ice pen­tru intro­duc­erea gre­selilor si erezi­ilor si rat­acir­ilor. Pen­tru ca peste Nistru si peste Prut au tre­cut mereu, val dupa val, vesti despre toata „feri­cirea” asta bol­se­vica. La noi in tara a prins foarte putin, pen­tru ca noi nu am avut oameni care sa cul­tive comu­nis­mul, care nu au avut ori­en­tari spre ast­fel de lucruri. Noi eram deja ori­en­tati spre ce avem de facut, pen­tru ca ime­diat dupa primul razboi mon­dial am avut oameni care au con­sol­i­dat cul­tura si viata bis­ericeasca. Apoi a venit curen­tul acesta al Occi­den­tu­lui – hit­leris­mul, si din Italia Mus­solini, ast­fel incat s-a for­mat unghiul acesta al mor­tii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comu­nis­mul. Hit­leris­mul nu era altceva decat un comu­nism nation­al­ist in favoarea Ger­maniei. Noi stim ca Ger­ma­nia avea planul sa se extinda in Bal­cani cu toata forta lor polit­ica si eco­nom­ica; tan­jeau dupa petrolul si graul din Bal­cani. In aceste momente grele pen­tru noi de a ne pas­tra echili­brul a avut un rol impor­tant curen­tul reli­gios, care a inceput prin man­a­s­tirea Vladimiresti si a con­tin­uat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte poz­i­tiv asupra cresti­natatii noas­tre. In pofida tuturor con­tro­ver­selor, inceputul maicii Veron­ica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a dep­a­sit ea ispitele si greu­tatile de mai tarziu. Apoi a venit vre­mea lui Petra­che Lupu care a fost com­pro­mis de Carol al II-lea, si care mai mult a com­pro­mis decat sa ajute viata Bis­ericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Roma­nia noas­tra. In tim­pul acesta la noi in tara s-au facut lucruri fru­moase prin orga­ni­za­ti­ile oame­nilor int­elec­tu­ali si mist­ici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bis­ericesti. Si asa, in fiecare perioada istor­ica a poporu­lui roman, au fost per­soane care sa mentina un echili­bru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns diho­nia mon­di­al­ista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune ade­varul, sa ne faca jus­ti­fi­ca­bila tac­erea. Preo­tul din fata altaru­lui nu vorbeste nimic; tal­maceste acolo un frag­ment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne con­frun­tam cu greu­tatile si cu cate necazuri care vin asupra noas­tra; cred­in­cio­su­lui i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si ast­fel intra in deruta. Toc­mai asta este esen­tial in taina duhovni­ciei, ca omu­lui sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfa­turi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza. Oricum la noi, la romani, tac­erea este o cal­i­tate veche in ran­dul cleru­lui; daca mai vorbesc asa spo­radic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un par­inte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pen­tru aces­tia sa le dea Dum­nezeu put­erea ca pana la sfar­sit sa se mentina pe pozi­tia aceasta mar­tur­isi­toare, ca nu e usor. Daca inainte era ateis­mul comu­nist, sa nu cre­dem ca acum nu mai este ace­lasi ateism; ateis­mul acum este man­i­fe­s­tat prin frica de a nu mar­tur­isi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dez­moste­neasca de orto­doxie, dar sa schimbe si struc­tura Orto­dox­iei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe struc­tura Orto­dox­iei, si struc­tura firii umane. Orto­doxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare prac­tica. Dar acum incearca sa te dez­moste­neasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genet­ica, ca tot e la moda vad. Ast­fel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intor­satura bazelor cres­tin­is­mu­lui si le va per­verti si trairea, ast­fel incat vor simti sub spec­trul inse­larii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comu­ni­carea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in ade­var deruteaza sufle­tul si nu este rod­nica si oricum, deo­cam­data se mai vede ca nu este in ade­var, pen­tru ca cler­icul nos­tru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de alt­fel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa cre­dem; ei vor sa intro­d­uca aceasta stare de neincredere.

Si tinerii de azi care fac ascultare de ast­fel de duhovnici si nu au sim­tul dis­cernerii ascu­tit cum sa procedeze?

De jumatate de an incoace eu am remar­cat o sporire a cred­in­tei in ran­dul tinere­tu­lui. Sa stii ca imi place tinere­tul nos­tru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Bis­er­ica si alearga la Dum­nezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pen­tru bacalau­reat, pen­tru admitere sau pen­tru alt exa­men in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara aju­tor, tot la bis­er­ica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dum­nezeu, vazand cred­inta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indru­mare si in felul acesta se infiri­peaza viata crestin orto­doxa. Cred ca tinere­tul va dis­tinge, mai greu e cu cei de la teolo­gie, ca acolo sunt indoctrinati.

Si cum sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?

Pai tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Biserica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem dege­tul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de zgura ratacir­ilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire.

Da, de pilda acum sunt multi cres­tini derutati de rat­acirea unui preot foarte bun mar­tur­isi­tor pana de curand, si care mai nou mar­turis­este ca Sfin­tele Taine, Sfanta Impar­tasanie, tre­buie data cu lin­gu­rite sep­a­rate, pen­tru fiecare cred­in­cios in parte, ca i se pare, chipurile, ca intineaza Tainele si mai poate fi si molipsitor?

Asta e o aber­atie mare, mai. O aber­atie enorm de mare. De parca a fost vre­o­data alt­fel de cand este Bis­er­ica. De unde vine par­in­tele asta si unde a trait pana acum? Dar se poate sa fie o manevra, adica toc­mai asta sa urmar­easca – sa poata anula sacrul Sfin­telor Taine si sa le red­uca la ome­nesc. Poate veni cu teo­ria asta la catolici, ca la ei nu este sfanta taina, acolo nu mai lucreaza Duhul si e posi­bila con­t­a­m­inarea. Dar sa spui asta in Orto­doxie – arata multa necred­inta si pro­duce multa sminteala, ca vine din partea unui preot. Pai eu am fost cinci ani de zile preot in Bis­er­i­cani, unde este spi­talul de tebecisti si in fiecare z i impar­taseam cate cinci, sase bol­navi, din care unii mureau peste doua, trei z ile. Si s-a con­t­a­m­i­nat cineva? Fer­easca Dum­nezeu! Acolo m-am impar­t­a­sit cu bol­navii impre­una, dar nu am avut nimic. Nu putem aduce suprafires­cul la firea noas­tra. Par­in­tele acesta folos­este o log­ica ome­neasca – o mare neputinta.

Cum sa primeasca oamenii criza finan­ciara in care se gas­este intreaga soci­etate, mai cu seama cei aflati in somaj si fara posi­bil­i­tati de subzistenta?

Toate aceste crize sunt provo­cate de ei – criza eco­nom­ica, criza finan­ciara, criza reli­gioasa, criza morala, criza polit­ica – nu sunt altceva decat un pre­text sa ne oboseasca, sa ne stre­seze cu griji mate­ri­ale si sa ne dis­traga aten­tia de la cele sufletesti. Ei incearca de fapt sa afecteze orig­inea noas­tra div­ina. Ma doare sufle­tul cand vad oamenii cum se plang ca sunt dati afara de la ser­vi­ciu si nu mai au cu ce sa isi hraneasca copiii. Ce pot sa le fac? Ce pot sa le z ic? Cuvan­tul meu e prea putin ca sa ii poata ajuta. Ar tre­bui ca noi, man­a­s­tir­ile, sa ne adunam aver­ile si sa hranim acesti oameni, sau sa putem crea diverse cen­tre care sa le ofere un loc de munca. Vor veni vre­muri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Man­a­s­tir­ile au aceasta dato­rie fata de Dum­nezeu si de soci­etate, sa acorde ast­fel de aju­tor mate­r­ial, si cat vom trai, vom trai impre­una. Cum poate o obste de calu­gari, care si-a ago­nisit din timp rez­erve poate de hrana, sa stea indiferenta fata de sufer­in­tele oame­nilor? Toate aver­ile man­a­s­tir­ilor sa se aso­cieze intr-o forma de a putea men­tine viata poporu­lui. Tot ce au primit man­a­s­tir­ile de la Dum­nezeu pana acum, sa ofere poporu­lui neca­jit. Ca daca nu vom face asa, nici Dum­nezeu nu ne va acoperi si se vor napusti paganii peste noi. Si rat­acirea de acum va fi mai mare ca cea din­tai. Daca noi nu ii aju­tam la timp, nu potolim sara­cia lor si nu le aratam dragostea noas­tra, sun­tem pier­duti. O sa ne rezu­mam la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum ali­men­ta­tia de azi mai mult ne omoara decat ne hraneste. Dar poate ca si asta este o pedeapsa de la Dum­nezeu si sa nu ne ingri­jim ca sa traim cat mai mult, ci cat o da Dum­nezeu; binein­te­les ca nici sa te sin­u­cizi, adica sa te fer­esti pe cat poti de ceea ce stii ca este dau­na­tor. Noi tre­buie sa primim toate cate vin asupra noas­tra ca pen­tru pacatele noas­tre, pen­tru ca, chiar daca nu am gre­sit noi, au gre­sit par­in­tii nos­tri, bunicii nos­tri, si cu 5 0 de ani in urma. Pen­tru pacatele de atunci pla­tim noi astazi. Caci avem put­ere sa pre­lungim sau sa scur­tam aceste vre­muri de manie a lui Dum­nezeu. Dar numai sa stim sa ne rugam. De pilda acum vine Sap­ta­mana Patim­ilor, cand toata lumea tre­buie sa fie acolo la bis­er­ica sa asculte cuvan­tul Evanghe­liei, tes­ta­men­tul Dom­nu­lui si ar tre­bui sa asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi incep sa apara la Denia celor 12 evanghe­lii. Pe femei le intere­seaza mai mult pre­gatirea de sar­ba­toare, cozonacii si frip­tura, hrana tru­peasca decat cea sufleteasca.

Pai se intam­pla asta si in man­a­s­tiri, nu doar in lume. Maicile sau calu­garii sunt trim­isi sa faca pra­ji­turi in loc sa stea in biserica?

Pai da, de unde pleaca? Noi dam tonul, man­a­s­tir­ile. Dupa cum e lumina noas­tra, asa e si vie­tuirea mirenilor.

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

(Revista ATITUDINI nr. 10, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 24 mar­tie, 2010)

Aces­tia sunt oameni impotriva lui Dum­nezeu, slu­ji­tori ai diavolu­lui, care urasc fap­tura si orice cre­atie div­ina, uitand ca si ei tot de ace­lasi Dum­nezeu au fost facuti si tot de El se vor prabusi. Pen­tru ca „pia­tra pe care nu au bagato in seama zid­i­torii, aceasta s-a facut in capul unghi­u­lui”. Ei nu se mai gan­desc la gen­er­ati­ile viitoare, ei se gan­desc sa poata cuceri lumea, ca sa o poata dom­ina, si cu cat sun­tem mai putini cu atat si usurinta lor de a dirija este mai sigura. Dar ei sunt ascunsi, simti ca e un razboi dar nu vezi cu cine te lupti. E foarte greu sa gas­esti cu ade­varat un inamic, de cele mai multe ori invinuiesti fara ca celalalt sa fie vino­vatul si situația aceasta a dus lumea la o stare de deruta incat se lupta intre ei, unii cu altii. La noi in tara, de pilda, este o degener­are polit­ica cum nu s-a mai intal­nit, care pro­duce o mare deca­denta, un rau moral si spir­i­tual care nu are alt scop decat dis­trugerea trairii si gandirii roman­u­lui de alta­data. Tinere­tul este asaltat cu sex­u­al­i­tatea, ca nu isi mai dau seama de unde vin si incotro merg; nu mai asculta de par­inti sau de bunici, nu mai asculta de preot, nici de Bis­er­ica, nu mai asculta nici de Dum­nezeu. Si s-a creat ast­fel un iad in care se zbate lumea aceasta fara un drum de iesire, pen­tru ca put­er­ile diavolu­lui sunt dezlan­tu­ite si Dum­nezeu i-a ingaduit cernerea omenirii. Alt­fel nu imi explic cum toti sunt redusi la tacere, pana si oameni val­orosi, savanti, int­elec­tu­ali sau mari ruga­tori care inca mai trai­esc printre noi, si ei hip­no­ti­zati parca de aceasta forta a raului. S-a aster­nut o lin­iste si nu mai explica nimeni niciun fenomen istoric, eco­nomic, reli­gios, moral sau spir­i­tual. Parca toti netreb­nici s-au facut. Toata lumea se gas­este intr-o stare de igno­ranta si lin­iste, iar popoarele aces­tea fara de Dum­nezeu se zbat cu multa pri­cepere si vicle­nie ca noi sa ajungem la rodul necred­in­tei si al hao­su­lui, cre­ate de toata aceasta mafie mon­di­ala. Si care este solu­tia pen­tru omul care vrea sa nu isi piarda cred­inta si nade­jdea in Dum­nezeu? Eu am mai spus-o si o repet: sin­gura solu­tie este intoarcerea la tra­di­tie si iesirea din soci­etatea aceasta mod­erna, putin cate putin, asa usor. Sa revenim la vechile obi­ceiuri ale stramosilor nos­tri, la cul­ti­varea unui petic de pamant, pen­tru ca si firea insasi ne va veni in aju­tor. Firea roman­u­lui nu poate fi fal­si­fi­cata decat foarte greu, pen­tru ca omul nos­tru are o fibra foarte sana­toasa si put­er­nica. Sigur ca vor incerca sa ne atace si aici prin metode diferite pen­tru a ne stan­jeni toata lucrarea aceasta de intoarcere acasa, intoarcere la tra­di­tii, la acest izvor de viata, dar o buna bucata de vreme se va mai putea merge inca, pana vor instaura ei o dic­tatura abso­luta. Cand Satana va veni cu aceasta pecete a lui, 666, prin care va putea prinde put­ere asupra lib­er­tatii umane. Dar oamenii, deja, prin vointa lor, patrunsi de duhul acesta mod­ern, al lib­er­tatilor tru­pesti, sin­guri si-au dis­trus sim­tul dis­cernerii, incat nu mai au nicio ratiune pro­prie, nu mai gan­desc; ei s-au indi­vid­u­al­izat si se indi­vid­u­al­izeaza din ce in ce mai mult, pen­tru ca si sin­gura comu­ni­unea cu celalalt poate fi un fagas de revenire. Ei s-au ridi­cat cu toata forta urii impotriva aces­tui sis­tem al dragostei, al sen­ti­men­tu­lui de a te bucura de celalalt, incat l-au instrainat pe unul de altul, binesti­ind ca dragostea are put­ere multa si poate acoperi mul­time de pacate si invinge multe neputinte. Aceasta ura a lor a ajuns la o asa masura incat vor sa dis­truga si iden­ti­tatea per­soanei, incat sa inlocuiasca numele de om, primit prin sfan­tul Botez, cu un numar. Nu vedeti ca scot acum si numele par­in­tilor din buletin? Vor sa te trans­forme intr-un ins aparut din orice lume, daca se poate si extrater­e­stra, fara niciun nume, fara o orig­ine, fara o natiune din care sa se traga. Ei vor sfar­si­tul omu­lui istoric, omul ca cea mai fru­moasa cre­atie a lui Dumnezeu.

ATITUDINI NR.9, extras din inter­viul real­izat de mon­ahia Fotini,
18 ian­uarie 2010, la praznuirea Sfin­tilor Athanasie si Chiril

Cititi interviul integral pe site-ul revistei ATITUDINI.

(Inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI)

– Par­inte, cum sfa­tu­iti poporul sa pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forta, asupra copi­ilor nos­tri si asupra mamelor insar­ci­nate, si poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pen­tru ca nu avem decat solu­tii dureroase, pen­tru ca aceasta este real­i­tatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anu­lui ca tre­buie sa ne pre­ga­tim pen­tru mar­ti­raj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­ciosi cu duhul si cu mintea ca sa inte­leaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Dom­nul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tra, ca din mana lui Dum­nezeu, si nu a vra­j­ma­su­lui. E mai greu acum, pen­tru ca ne-am invatat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul si cu toate mof­turile si lib­er­tatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dau­na­tor al aces­tor lib­er­tati – ne-au slabit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita ali­men­tatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nos­tri, si nu sun­tem obis­nu­iti sa pur­tam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, va rog sa nu mai cau­tati solu­tii. Solu­tii omen­esti nu sunt, dragii mei! Solu­tia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asis­tam la implinirea aces­tei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam mod­elul lui Bran­cov­eanu, care cu marime de suflet privea muceni­cia fiu­lui sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa tra­iasca in legea crestineasca, aceste obi­ceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta sti­inta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nos­tri sunt otrav­iti nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atatea infor­matii min­ci­noase la adresa cre­atiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul si cu tot soiul de filme, care ofera copilu­lui o edu­catie antihris­tica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din soci­etatea aceasta potrivnica lui Dum­nezeu, stati fiecare la locurile dum­neav­oas­tra si mar­tur­isiti pe Hris­tos, opunandu-va tuturor masurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru ca asta tan­jeste vra­j­ma­sul sa faca, sa dis­truga fap­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dum­nezeu atat de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui sa prin­dem put­ere si curaj, pen­tru ca daca sun­tem asa de tare lup­tati si impresurati din toate par­tile de atatea prime­jdii si nevoi, inseamna ca si invidia vra­j­ma­su­lui se mareste datorita dragostei lui Dum­nezeu sporite fata de noi, chipul si ase­m­anarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dum­nezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noas­tre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dum­nezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.

De aceea va zic – aveti incredere ca Dom­nul va va da put­ere sa mar­tur­isiti pen­tru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa polit­ica este vra­j­masa a lui Hris­tos si slu­ji­toare raului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­tuire, fara sa abdicam de la prin­cipi­ile noas­tre cres­tine, este o mar­tur­isire si o muceni­cie de zi cu zi.

Asadar: Nu prim­iti acest vac­cin si nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. Evreii con­duc lumea si amer­i­canii lucreaza pen­tru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfi­ala; totul este la vedere si sunt con­sti­enti ca nu mai au niciun adver­sar de temut si lupta pen­tru exter­minarea pop­u­latiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei stu­di­aza si fac tri­erea iar modul prin care vor dis­tinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaci­unea, smere­nia, dragostea, dar si mar­tur­isirea. Nu se poate dragoste fara mar­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi daca ne temem sa mar­tur­isim ade­varul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nos­tru care este in nesti­inta si noi nu il infor­mam si il lasam sa cada prada aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care isi pun viata pen­tru fratii lor.

De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necon­tro­lati! Nu ii lasati sa isi faca men­drele lor, nu ii lasati prada edu­catiei aces­tei soci­etati, pen­tru ca le-ati asig­u­rat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea tru­peasca! Mai degraba iesiti din mijlocul aces­tei soci­etati si va cresteti copiii in dragoste si sim­pli­tate. Sara­cia si greu­tatile va vor intari mai mult si mintea, si sufle­tul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea lib­er­tati si drep­turi ale copilu­lui, ei ajung sa aiba drep­tul de a ti-l ucide, drep­tul de a dis­truge o natie?

– Sf. Apos­tol Pavel spune sa ne supunem stapanir­ilor si mai mar­ilor nos­tri? In ce masura ne mai putem supune in ast­fel de conditii?

– Tot Sfan­tul Pavel spune sa ascul­tam de Dum­nezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dum­nezeu. Diavolul s-a intru­pat in acest sis­tem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca nicio­data. Iti ofera mai intai toate pricinile paca­tuirii: car­ci­umi si alcool, dez­mat si imag­ini cat mai des­franate, amuza­ment si lib­er­tati de tot soiul. Asa se alege un con­d­u­ca­tor: prin harul lui Dum­nezeu si vointa natiu­nii, nu? Dar aces­tia ce har de la Dum­nezeu sa aiba? Aces­tia sunt lupi rapi­tori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihris­tica, potrivnica lui Hris­tos. Daca se impotriveste lui Hris­tos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascul­tat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa man­cam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele aces­tea nevi­no­vate? De ce? Pen­tru ca ii ucide nevi­no­va­tia copi­ilor. Cu mar­ti­ra­jul copi­ilor a inceput Bis­er­ica lui Hris­tos, cu mar­ti­ra­jul prun­cilor, iata ca incepe si prigoana aces­tui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevi­no­vata a aces­tor copii nu va fi nelu­cra­toare, ci ea va da put­ere ale­silor Bis­ericii lui Hris­tos. Si cred ca va fi o incu­nunare a cres­tin­is­mu­lui prin jertfa copi­ilor nevi­no­vati. Este foarte per­icu­los acum pacatul nesti­in­tei; toti vedem peri­colul in care ne gasim si sun­tem obligati sa ne infor­mam si avem dato­ria de a informa si pe ceilalti frati ai nos­tri mai sim­pli si nea­ju­torati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vac­cinul acesta este uci­gas… iar pen­tru cei care nu au stiut cu ade­varat, pen­tru aces­tia Bis­er­ica, prin preotii si slu­ji­torii ei, este respon­s­abila si va raspunde pen­tru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Bis­er­ica si ce for­mare ii dam noi, daca propo­vaduim aceeasi invatatura cu a stat­u­lui antihris­tic? Bis­er­ica nu ramane straina fata de toata con­junc­tura aceasta polit­ica si sociala si este datoare sa se implice atat in soci­etate cat si in polit­ica, atata timp cat legile politice impied­ica porunca lui Dum­nezeu. Preo­tul, la hiro­tonie, jura ca se va supune lui Dum­nezeu si porun­cilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presed­in­tilor si par­la­men­tar­ilor care legal­izeaza pros­ti­tu­tia si actele cu cip? Pai rolul preo­tu­lui este numai sa cunune si sa inmor­man­teze? Nu. El este sarea paman­tu­lui si lumina oame­nilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale aces­tui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oame­nilor. Nu ei sunt urmasii apos­to­lilor, carora Man­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geti in toata lumea si propo­vaduiti Evanghe­lia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calu­gari, care intr-adevar sa se anga­jeze in slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­tia. Iar prin aceasta schim­bare eu nu inte­leg imbunatatirea con­di­ti­ilor de viata si nici macar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci inte­leg o schim­bare in sufletele cred­in­ciosilor, o intarire a cred­in­tei care ne va da forta sa mar­tur­isim impre­una, ne va da uni­tatea si dragostea jert­firii. Impor­tant este sa ne opunem tuturor antihris­tilor si sa murim demn; sa nu avem o poz­i­tie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobi­lizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

– Poate ca preotii aces­tia se tem sa nu fie inlat­u­rati din pos­turile lor si ast­fel sa nu mai poata cate­hiza cred­in­ciosii pe care ii mai avea.

– Repre­salii au fost din­tot­deauna si vor fi. Noi nu tre­buie sa cal­cu­lam cat timp de cate­heza avem la dis­poz­i­tie. Poate sa fie si o sap­ta­mana, dar sa imi fac dato­ria cu toata jert­fel­ni­cia fata de Evanghe­lia lui Hris­tos si nea­mul meu. Au fost 12 Apos­toli si pana si acolo a intrat diviz­iunea, tradarea. Si ce cate­hizare este aceea daca taci? Pe mine nu tre­buie sa ma ingri­joreze fap­tul ca ma va schimba si va trim­ite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa core­spunda baremu­lui. Daca patimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor. Doar nu sun­tem facuti numai pen­tru zile bune; un razboi cine il mai sus­tine? Si cine sunt lup­ta­torii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Bis­er­ica lup­ta­toare? Lup­ta­toare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva put­er­ilor intuner­icu­lui. O asceza retrasa in indi­vid­u­al­i­tatea ei nu mai este un ade­var mar­tur­isit in plen­i­tudinea lui. Foarte fru­mos citeam la Evdoki­mov mai devreme: „Bis­er­ica nu tre­buie sa isi asume tre­burile con­crete ale cetatii, dar con­sti­inta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiu­nile cele mai tehnice. Polit­ica, econo­mia, dez­voltarea sunt sfer­ele comune in care cred­in­ciosii si necred­in­ciosii se intal­nesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobor­nic­i­tatea cal­i­ta­tiva  a tutur­ora, de a insamanta in cul­tura lumina Taboru­lui. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lip­sita de dragoste si care nu este un „sacra­ment al fra­ter­ni­tatii” este desarta.  Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au ple­cat spre Muntele Maslin­ilor. Sa ple­cam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pen­tru noi Muntele Maslin­ilor. Intr-adevar, mul­ti­mea saracilor este aseme­nea unui codru de maslin sadit in casa lui Dum­nezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, pre­cum fecioarele cele intelepte pur­tand lampile pline inain­tea Mire­lui”[1].

Prob­lema noas­tra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a igno­ran­tei si soco­tim pacatul nesti­in­tei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­tia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jesti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a nascut acest lib­erti­naj si aceasta stare te indrep­tat­este pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intuner­icul, sa mergi si cu Dum­nezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos.

[1] Paul Evdoki­mov, Iubirea neb­una a lui Dum­nezeu, p.23.

sursa: Atitudini.com

Va semnalam aparitia numarului 8 al revistei ATITUDINI, din care va prezentam editorialul acesteia:

Bilant al campaniei anti-cip

In 14 Ian­uarie a.c. Par­in­tele Arhi­man­drit Justin Parvu a facut pub­lic acel comu­ni­cat in care chema la muceni­cie, indem­nand pe cres­tinii ortodocsi din Roma­nia (si nu numai) sa nu primeasca noile acte de iden­ti­tate elec­tron­ice. S-au facut multe comen­tarii pe tema apelu­lui sau – ca vine prea tarziu, ca momen­tul nu a fost bine ales, ca era nevoie de mai multa strate­gie, ca e pani­card, ca e inutil, ca – si presa, atat cat a reac­tionat, a incer­cat sa ia in ras mesajul. In scurta vreme, cand ziaris­tii au inte­les grav­i­tatea momen­tu­lui si au vazut ca citi­torii arti­colelor lor sunt in masa de alta opinie decat ei, in mass-media s-a aster­nut tac­erea pe acest subiect.

Impins de la spate de popor sa dea un raspuns, Sin­odul BOR a dat unul, amanandu-si intrunirea cu aprox­i­ma­tiv o luna, doar, doar se vor mai potoli apele. Iar raspun­sul mult astep­tat a fost unul rusi­nos pen­tru autori­tatile teo­log­ice din care este alca­tuit sin­odul, slu­gar­nic fata de politi­cian­is­mul ura­tor de Dum­nezeu si de popor, slu­gar­nic fata de legile europene in vigoare si impotriva Sfin­tei Tra­di­tii a Bis­ericii. Mai mult, declarati­ile pur­ta­toru­lui de cuvant sin­odal au frizat peni­bilul in incer­carea de a ridi­culiza temer­ile oame­nilor. E greu sa dai cu piciorul in tepusa… (v. Fapte 9:5).

Cum a fost posi­bil un ast­fel de raspuns? Ca si in rusi­nosul caz Corneanu, raspun­sul Patri­arhiei a fost inclus „la pachet” intre hotarar­ile unei comisii sin­odale, pe care ier­arhii le-au votat fara drep­tul dis­cu­tarii lor in plen. Din acest punct de vedere este mai multa deschidere catre ade­var in insti­tu­ti­ile politi­cian­iste ale stat­u­lui decat in sanul BOR. Totusi, dandu-si seama de eroarea comisa, cativa ier­arhi au tinut sa-si exprime pub­lic deza­pro­barea fata de hotararea sin­odala si spri­jinul lor fata de ini­tia­tiva Par­in­telui Justin.

Ten­si­unea la nivelul poporu­lui s-a con­cretizat in cat­eva actiuni de strada in Bucuresti si Brasov, prin con­testarea in justi­tie a legilor care pre­vad intro­duc­erea cipurilor RFID in toate actele de iden­ti­tate romanesti, prin stran­gerea de sem­na­turi impotriva aces­tor acte, si prin orga­ni­zarea unor masuri infor­ma­tive la nivelul intregii tari.

Actiu­nile de strada intr-o Romanie, in care sin­gu­rul lucru de care s-ar putea teme politi­cienii ar fi o insurec­tie gen­er­ala sau vreun razboi, nu au avut decat un rol sim­bolic. La aceste actiuni au par­tic­i­pat cat­eva mii de oameni, si multa lume a sem­nat impotriva legilor pro­mo­vate de guvern[1] si a depus sem­na­turile la sec­re­tariatul guver­nu­lui; intru­cat nimeni nu s-a sesizat de aceste mii de sem­na­turi, cre­dem ca de multa vreme ele au ajuns la cos.

Un alt lucru regretabil a fost amestecul yogh­inilor de la mult hulita MISA in aceste actiuni, in numele invata­turii lor despre noua ordine mon­di­ala si a intere­su­lui lor de cetateni ai stat­u­lui, loz­in­cile si ati­tu­dinile lor frizand de multe ori peni­bilul, vir­u­lenta unora din­tre ele fiind cu totul straina de cres­tin­ism. La aceasta a con­tribuit si teroarea indusa de Patri­arhie in paro­hi­ile cap­i­talei, ce a facut ca numai cativa preoti sa se implice per­sonal ori sa-si trim­ita eno­ri­asii la aceste actiuni. Mass-media a avut grija sa ridi­culizeze primele mitin­guri si mar­suri de strada, cele­lalte fiind pur si sim­plu ignorate. continuare