TEXTE ANTIMONOFIZITE ÎN CĂRŢILE DE CULT ORTODOXE

 

 

 

Cărţile de Cult ortodoxe conţin multe texte dogmatice. Printre acestea se află şi texte împotriva monofizismului şi monotelismului.

Principalele idei din aceste texte sunt următoarele:

1. Domnul nostru Iisus Hristos este Unul în două firi (un Ipostas în două firi);

2. Cele două firi sunt neamestecate;

3. Cele două firi au rămas neschimbate;

4. Hristos Domnul a pătimit cu firea omenească, nu cu cea dumnezeiască;

5. Este greşit a propovădui o fire compusă a lui Hristos;

6. În Hristos sunt două firi, două voiri şi două lucrări;

7. Eutihie, Dioscor şi Sever sunt eretici monofiziţi;

          8. Sever nu urmează pe Sfântul Chiril;

9. Cel ce nu propovăduieşte în două firi şi două lucrări pe Hristos, să fie anatema;

10. Hotărârea celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic a fost pecetluită prin minune dumnezeiască.

          Importanţa dogmatică a acestor texte se poate vedea atât prin studierea lor directă, cât şi din înverşunarea ereticilor împotriva lor. Ereticii monofiziţi şi ecumenişti încearcă să îndepărteze textele antimonofizite din toate cărţile de cult şi să-i pregătească pe credincioşii ortodocşi să accepte cărţile modificate.

La a patra Consultaţie neoficială dintre ortodocşi şi monofiziţi din 1971 de la Addis Abeba, s-a hotărât „să se organizeze un program educativ în Biserici, atât înainte, cât şi după ridicarea anatemelor, mai ales acolo unde anatemele şi condamnările au fost înscrise în textele liturgice şi în imnografia Bisericii, pregătindu-i pe credincioşi să accepte textele (rugăciunilor şi cântărilor) sub forma revizuită, care înlătură condamnarea. Pentru aceasta, fiecare parte trebuie să folosească revistele bisericeşti şi alte mijloace de informare în vederea pregătirii pastorale a credincioşilor.” (cf. Ion Grădincea, Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în anul 2001, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Sitech, Craiova, p. 111).

Shenouda III, patriarhul monofizit al copţilor a afirmat că trebuie ridicate anatemele. După aceea trebuie să vorbim poporului credincios despre această unitate şi dacă există ceva în cărţile noastre de istorie, teologie sau liturgice, care să considere pe ceilalţi eretici, acesta trebuie exclus. (Vestitorul Ortodoxiei, 30 noiembrie 1994, p.5, col 3)

Iar fostul decan al Facultăţii de Teologie de la Bucureşti a declarat: Cât priveşte cărţile de cult, acestea necesită o revizuire şi reeditare a lor, curăţite de anatemele sau blestemele îndreptate împotriva unor corifei ai celor două familii de Biserici şi mai ales din familia Bisericilor Vechi Orientale (monofizite – n. n.), condamnaţi şi înfieraţi în Sinodiconul care se citeşte în Duminica Ortodoxiei sau în slujba hirotonirii Episcopului ortodox. (pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Vestitorul Ortodoxiei, 31 ianuarie 2005, p. 13, col. 3)

          În continuare prezentăm principalele idei din textele antimonofizite.

 

 

1. Domnul nostru Iisus Hristos este Unul în două firi

 

„Taina cea din tine, Preacurată, mă îndeamnă iarăşi a grăi despre Dumnezeu. Şi lăudându-te, îndrăznesc a-ţi cânta aşa: Bucură-te auzire străină, Fecioară Maică, pentru că fără sămânţă ai născut pe Dumnezeu, Unul în două firi.

          (Minei, 9 septembrie, la Utrenie, Cântarea 1)     

 

Un Ipostas în două firi ai născut Preacurată, pe Dumnezeu Cel întrupat, Căruia toţi îi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.     

          (Minei, 10 ianuarie, la Utrenie, Cântarea 7)

 

          „Cuvioase Părinte de Dumnezeu purtătorule Teodosie, aflând curat sufletul tău, precum a dorit, Darul Preasfântului Duh s-a sălăşluit întru tine ca o lumină preacurată. Cu a căruia lucrare luminat fiind împodobit, neîncetat slăveşti pe Hristos unul Fiul în două firi, cel ce s-a botezat cu mâna Mergătorului înainte, şi s-a mărturisit cu glasul Tatălui.    

          (Minei, 11 ianuarie, la Vecernie)

 

„Împăratul cerurilor pentru iubirea de oameni, pe pământ S-a arătat, şi cu oamenii a petrecut. Că din Fecioară curată trup luând, şi dintr-însa ieşind cu luarea, unul este Fiul  îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta pe Acesta desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit, cu adevărat propovăduindu-l, mărturisim pe Hristos Dumnezeul nostru; pe Care roagă-L Maică nenuntită, să se miluiască sufletele noastre.

          (Minei, 25 ianuarie, la Vecernia cea Mare)

 

„Doimea mucenicilor celor nebiruiţi bărbăteşte a binecuvântat unimea dumnezeeştei Fiinţe în trei Ipostasuri; iar pe Cuvântul Cel întrupat L-a propovăduit un Hristos în două firi.

          (Minei, 31 ianuarie)

 

„Pe Dumnezeu, Fecioară, L-ai zămislit, pe Hristos în feciorie L-ai născut, pe Cel ce S-a întrupat din tine, Preacurată; pe Fiul Unul-Născut într-un Ipostas, dar cunoscut în două firi, că S-a preaslăvit.

          (Octoih, Slujba de Duminică, glasul întâi, la Utrenie, Cântarea 1)

 

„Întocmai este cu Tatăl Fiul Fecioarei, Cuvântul lui Dumnezeu, Ipostas desăvârşit în două firi, Iisus Domnul, Dumnezeu şi om desăvârşit.

          (Octoih, Slujba de Duminică, glasul al treilea, la Utrenie, Cântarea 5)

 

„Arătatu-te-ai Biserică Preasfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Sfântul Dumnezeu, ca o Sfântă, cu sfinţenie L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un Ipostas şi în două firi.

          (Canoanele Maicii Domnului, Glas 4, Duminică seara, Cântarea a 7-a)

 

 

2. Cele două firi sunt neamestecate

 

În două firi mai presus de fire unite, Fecioară curată, ai născut neamestecat pe Hristos, Căruia strigăm: Bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.       

          (Minei, 14 noiembrie, la Utrenie, Cântarea 7)

 

„Cine nu te va ferici pe tine Preasfântă  Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul Născut, Acelaşi din tine cea curată a ieşit, negrăit  întrupându-se. Din fire Dumnezeu fiind,  şi cu firea om făcându-se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-l Curată  cu totul fericită, să  se mântuiască sufletele noastre.

          (Minei, 30 ianuarie, la Vecernia cea Mare)

 

„Pe Unul Dumnezeu Cel ce negrăit S-a născut din Unul Dumnezeu, fără de mamă, tu, Fecioară, L-ai născut fără de tată, Care poartă un Ipostas şi două firi unite şi neamestecate.

          (Canoanele Maicii Domnului, Glas 5, Joi seara, Cântarea a 8-a)

 

 

3. Cele două firi au rămas neschimbate

 

„Zămislit-ai în pântece Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul Cel fără început, făcându-se asemenea cu noi, pentru noi, şi cunoscându-se în două firi neschimbat.

          (Minei, 19 ianuarie, la Utrenie, Cântarea 6)

 

„Zămislit-ai în pântece, Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul, Cel fără de început, Care pentru noi oamenii S-a făcut Om, precum suntem noi, fără de schimbare, în două firi cunoscut.

          (Canoanele Maicii Domnului, Glas 4, Sâmbătă seara, Cântarea a 6-a)   

 

 

          4. Hristos Domnul a pătimit cu firea omenească, nu cu cea dumnezeiască

 

„Pe firea omenească, cea cu care Te-ai făcut pătimitor şi muritor, Cel ce eşti fără patimă cu Dumnezeirea cea fără materie, nestricăcioasă făcând-o, pe cei omorâţi, Hristoase, din adâncurile iadului i-ai înviat.

          (Octoih, Slujba de Duminică, glasul al doilea, la Utrenie, Cântarea 5)

 

„Înfricoşătoare şi de negrăit este, cu adevărat, taina care s-a săvârşit în tine, Preacurată! Că  ai născut pe Cuvântul, Cel ce este pricina tuturor, întrupat prin Duhul Sfânt, mai presus de pricină şi de cuvânt, Care a luat trup din tine, neschimbată rămânând a Sa fire. Că unindu-se amândouă în chip de sine stătător într-un Ipostas, Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, arătând întregimea în amândouă firile, prin însuşirile lucrătoare. Că pătimind pe Cruce cu trupul, Acelaşi a rămas fără de patimă cu Dumnezeirea; ca un om murind, a înviat a treia zi ca un Dumnezeu, doborând stăpânirea morţii şi mântuind din stricăciune neamul omenesc. 

          (Octoih, Slujba de Duminică, glasul al şaptelea, la Vecernia Mică)

 

 

5. Este greşit a propovădui o fire compusă a lui Hristos

 

Nicicum nu ai îngăduit de Dumnezeu grăitorule să suferi a se propovădui întru Hristos o fire alcătuită, ci tu i-ai vânat cu mreaja dogmelor tale şi i-ai adus iarăşi la lumină.     

          (Minei, 10 ianuarie, la Utrenie, Cântarea 5, Canonul Sfântului Ierarh Dometian Episcopul Meletinei)

 

 

6. În Hristos sunt două firi, două voiri şi două lucrări

 

„Propovăduit-ai Cuvioase Maxime, pe Cel ce pentru îndurare S-a făcut om precum bine a voit, cum că se înţelege în două voiri şi în două lucrări,  îngrădind gurile ereticilor, cele deschise ale celor spurcaţi, cari din supărarea diavolului, carele a meşteşugit răutatea, îl socotesc pe Dânsul  întru o voire  şi întru o lucrar.

          (Minei, 21 ianuarie, la Vecernie)

 

„O fire, o voire, o lucrare  în Treime ai vestit, iar pe Dumnezeu Cel  întrupat l-ai propovăduit în două firi, în două voiri şi în două lucrări; Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

          Nu ai  propovăduit Părinte două voiri întru Hristos despărţite, cu împrotivire de gând, ci mai ales osebite, după felurime firească; Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

          Ţiind dumnezeeştile tale cuvinte, ca pe un stâlp dreptei credinţe  Părinte, pe Unul din Treime credem  în două  firi şi în două voiri; Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

          (Minei, 21 ianuarie, la Utrenie, Cântarea 7)

 

          „O fire, o voie, o lucrare în Treime ai propovăduit, cuvântând de Dumnezeu, iar pe Dumnezeu Cel  întrupat Părinte mărturisindu-l  în două  firi, în două voi, şi în două lucrări, Maxime prea înţelepte, descoperitorule al celor dumnezeeşti, tu ai stricat eresul celor vrăjmaşi lui Dumnezeu, de care tăindu-ţi-se mâna  şi limba, te-ai arătat mucenic.

          (Minei, 21 ianuarie, la Utrenie, Svetilna)

 

          „Cel ce este în sânurile cele nematerialnice ale Tatălui în pântecele tău, Curată, S-a sălăşluit şi trup fără schimbare S-a făcut din tine, Ceea ce nu ştii de nuntă rămânând ceea ce a fost cu firea, adică Dumnezeu. Pentru aceasta ne închinăm Lui, Cel ce este desăvârşit Dumnezeu şi om desăvârşit, Acelaşi întru amândouă chipurile; pentru că amândouă firile sunt într-însul cu adevărat, şi toate însuşirile Lui cele fireşti îndoite le propovăduim, după cele două firi, cinstind două lucrări şi două voiri.

          (Octoih, Slujba de Duminică, glasul al optulea, la Vecernia Mică)

 

 

7. Eutihie, Dioscor şi Sever sunt eretici monofiziţi

 

Învăţăturile eresului lui Sever celui cu credinţă rea, le-a surpat dumnezeescul Dometian; iară credinţa cea nevătămată şi dreaptă o a vestit cu dumnezeească cuviinţă, propovăduind pe Dumnezeu cel lăudat şi preaslăvit.       

          (Minei, 10 ianuarie, la Utrenie, Cântarea 7, Canonul Sfântului Ierarh Dometian Episcopul Meletinei)

 

„Aşezământurilor apostoleşti osârduitori păzitori aţi fost Sfinţi Părinţi, căci o fiinţă a Sfintei Treime a fi, cu dreaptă credinţă învăţând, hula lui Arie soborniceşte aţi surpat; cu carele împreună şi pre Machedonie luptătorul împotriva Duhului biruindu-l, aţi defăimat pre Nestorie, pre Eutihie şi pre Dioscor, pre Savelie şi pre Sever cel fără de cap. De a cărora amăgire rugaţi-vă să ne izbăvim noi, ca vieaţa noastră nespurcată întru credinţă să se păzească rugămu-vă.”

(Mineiul lunii iulie, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon (Calcedon) care s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea al patrulea Sobor, la Stihoavnă)

 

„Binecredincioasă adunarea Părinţilor, strângându-se oarecând asupra lui Eutihie, cu adevărat pre Mântuitorul l-au adeverit în două firi nedespărţite, învăţăturilor dumnezeescului Părinte Chiril urmând arătat, şi rămâind întru dânsele.

          (Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon Cântarea 1, al doilea Canon)

 

„Cei ce vă făliţi fără ruşine cu cuvintele lui Sever cele pline de otravă de moarte aducătoare, ruşinaţi-vă pururea, depărtându-vă toţi de Biserică, ca nişte lupi şi câini răpitori.

Adunările şi credincioşii, pre Atotfăcătorul şi Mântuitorul în două firi nedespărţite, şi în două voi şi lucrări îl cinstim. Pentru aceasta înşelăciunea lui Sever de tot o lepădăm.

          Veniţi să lepădăm arătat înşelăciunea lui Sever, a lui Eutihie şi a lui Iacov, a lui Teodor şi a lui Dioscor împreună cu aceştia. Iară Sinodul al patrulea al drept slăvitorilor Părinţi să-l lăudăm cu cântări dumnezeeşti.”

          (Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 3)

 

„Spune nouă nebune Severe şi zadarnicule, cum să fie o fire împreunată lumina cea fără de început, Cuvântul şi Fiul Tatălui? Că de zici aşa, şi altă fire ai însemnat; că trupul şi Cuvântul nu este o fiinţă, ci două sunt, nesocotitule.”

(Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 4)

 

O Severe! Firile lui Hristos nu le amesteca rău, călcătorule de lege, pentru că cei ce s-au adunat, şi toţi prea fericiţii învăţători, în două firi, şi într-o faţă pre Hristos tuturor vestindu-l, au aşezat.”

(Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 5)

 

„În două firi, şi în două lucrări mărturisind pre Hristos neamestecat, şi neschimbat, înşelăciunea lui Sever o biruim.

(Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 7)

 

În Sinaxarul Sfântului Ierarh Ioan Sihastrul Episcopul Coloniei (3 decembrie) se află o minune referitoare la întoarcerea unui monofizit severian. Această minune lipseşte în ediţiile noi ale Mineiului pe decembrie.

În al patrulea an al împărăţiei lui Marcian (450-457), dreptcredinciosul împărat, adică în anii 454, s-a născut acest Sfânt, Părintele nostru Ioan, în Nicopolea Armeniei. Şi, învăţând Sfintele Scripturi, după ce au murit părinţii săi, şi-a împărţit averea la săraci şi zidind o biserică cu hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, trăia în linişte acolo, împreună cu alţi zece monahi. Şi pentru că s-a făcut vestit pentru fapta sa bună, a fost hirotonit Episcop al Coloniei. Iar după ce, timp de nouă ani, şi-a aşezat lucrurile eparhiei sale, şi a săvârşit cele ce avea în gândul său, a trecut marea, către Ierusalim, şi ajungând la Sfintele locuri şi, închinându-se, s-a dus în Lavra Sfântului Sava.

Iar Sfântul Sava l-a primit pe el fără a-l cunoaşte cine este, fiindcă nu i-a descoperit Dumnezeu, şi vrând ca să cerce ascultarea şi răbdarea lui, l-a pus pe el mai întâi la arhondaric, iar după aceea la bucătărie. Şi, fiindcă la amândouă aceste ascultări s-a arătat vrednic, pentru aceasta i-a poruncit lui ca, în celelalte cinci zile ale săptămânii, să trăiască în linişte, într-o chilie osebită, fără să-l vadă cineva şi fără să mănânce sau să bea ceva. Iar sânbăta şi Duminica l-a orânduit pe el să meargă la obşteştile slujbe ca să cânte împreună şi să mănânce împreună cu ceilalţi fraţi.

Văzându-l pe el marele Sava că sporeşte după Dumnezeu, s-a dus împreună cu el la Preasfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Ilie, rugându-l să-l cinstească pe Ioan cu vrednicia preoţiei. Iar Ioan a zis către patriarh: «Lasă puţin, Stăpâne, că trebuie mai întâi să cunoşti faptele mele şi, după aceea, de voi fi vrednic de preoţie, fă ceea ce ţi se va părea ţie.»

Şi mergând amândoi deosebi, s-a aruncat pe sine Cuviosul la picioarele patriarhului, rugându-l pe el ca să nu arate nimănui ceea ce îi va spune. Iar patriarhul s-a învoit cu aceasta, socotind că are să audă vreo faptă necuvioasă. Iar, după ce a auzit că el a fost Episcop al Coloniei, s-a înspăimântat şi a zis către fericitul Sava: «Nu-l supăra pe el mai mult, pentru preoţie, că Ioan nu se face preot.»

Acest Cuvios, umblând odată pe cale şi ostenind, a leşinat. După aceea, făcând rugăciune, a fost răpit în văzduh şi s-a aflat în chilia sa, care era la cinci mile depărtare de locul acela.

Cândva au venit perşii şi au surpat chiliile celorlalţi monahi; apoi mergând şi la chilia Cuviosului acestuia, ca să facă asemenea, s-a arătat acolo pe neaşteptate un leu, care a gonit pe barbari şi chilia Cuviosului s-a păzit nevătămată.

Un creştin dreptslăvitor a mers cândva la Sfântul, luând cu sine şi pe un altul răucredincios, adică pe un monofizit şi, cerând creştinul ca să dea Cuviosul binecuvântare amândurora, a zis Cuviosul: «Ţie, ca unui dreptcredincios, îţi dau blagoslovenia mea, iar celuilalt nu-i dau blagoslovenia mea până nu se va întoarce de la eresul lui Sever». Acestea auzindu-le dreptslăvitorul acela s-a înspăimântat de darul Sfântului de mai-nainte cunoştinţă. Iar monofizitul cel răucredincios a căzut jos şi a leşinat. Apoi, târziu, viindu-şi în sine, a căzut la picioarele Cuviosului, rugându-l să-l înveţe ce să facă. Iar Sfântul, ridicându-l pe el şi învăţându-l cele cuvenite, l-a înduplecat să dea anatemii toate felurile de eresuri şi pe acesta al lui Sever monofizitul, de care era stăpânit, şi să se apropie de Soborniceasca Biserică şi înaintea tuturor să facă această anatematizare şi, aşa, să rămână nedespărţit de Biserica lui Hristos. Iar după ce a zis acestea, i-a binecuvântat pe amândoi, şi sărutându-i cu sărutare sfântă şi făcând rugăciune pentru ei, i-a trimis pe amândoi la casele lor, bucurându-se.

Preacuviosul Ioan a fost sfinţit Episcop, când era de două zeci şi opt de ani şi pe scaunul său a strălucit zece ani. Iar în pustiul Ruva a făcut nevoinţă şase ani, în lavra Sfântului Sava, doisprezece ani, iar în pustie ani patruzeci şi opt. Deci, toţi anii vieţii sale au fost o sută patru. Şi aşa a adormit în Domnul, de trei ori fericitul.”

 

 

8. Sever nu urmează pe Sfântul Chiril

 

Chiril pre Hristos propovedueşte în două firi, şi în două lucrări, eresul lui Sever celui fără minte biruind. Pentru aceasta toţi întru învăţăturile lui să rămânem.”

(Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 6)

 

 

9. Cel ce nu propovăduieşte în două firi şi lucrări pe Hristos, să fie anatema

 

„Cela ce nu propovedueşte în două firi şi lucrări pre Hristos Cuvântul Tatălui, să ia anatemă. Că Sinodul al patrulea al Sfinţilor Părinţi înţelepţeşte aşa a aşezat, deci toţi să-i fericim pre dânşii.”

(Minei, Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, la Utrenie, Cântarea 1)

 

10. Hotărârea celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic a fost pecetluită prin minune dumnezeiască

 

          „Acest sfânt şi a toată lumea Sobor s-a făcut în zilele lui Marcian şi Pulheriei binecredincioşilor împăraţi (pomeniţi la 17 februarie), adunându-se Sfinţii Părinţi cu Darul Duhului Sfânt în vestita biserică a Sfintei Eufimia, şi adeverind sfântul Simbol al celor trei sute optsprezece Sfinţi Părinţi, ce au fost la Niceea strânşi. Pe care l-au întărit, şi l-au pecetluit şi celelalte Soboare.

          Pentru că  ocârmuind împărăţia Teodosie feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta: Oarecarele Eutihie monah şi preot s-a făcut începător eresului, zicând pe Domnul nostru Iisus Hristos a fi întru o singură fire şi întru o singură lucrare. Pentru aceste erezii a fost caterisit de Flavian Patriarhul Constantinopolului, şi de ceilalţi dreptcredincioşi. Iară Eutihie având ajutor pe cei fără de Dumnezeu fameni ai împăratului, n-a încetat a face amestecături şi turburări, până ce a murit Teodosie. Deci după ce a luat Marchian împărăţia, a poruncit să se facă a toată lumea Sobor, şi s-au adunat şase sute treizeci de Episcopi, şi alcătuind şi o parte şi alta, adică dreptcredincioşii şi ereticii, două tomuri, şi deschizând racla Sfintei Muceniţe Eufimia, le-au pecetluit şi le-au pus pe pieptul ei, şi peste puţine zile făcând rugăciune, şi deschizând, au văzut şi s-au spăimântat; pentru că au văzut tomul ereticilor lepădat sub picioarele Sfintei, iară al dreptcredincioşilor ţinându-l în cinstitele sale mâini. Aceasta făcându-se s-au îngrozit toţi, văzând o minune ca aceasta. Şi întorcându-se mai vârtos spre credinţă, au slăvit pe Dumnezeu Cel ce face în toate zilele minunate, şi peste fire lucruri, spre întoarcerea şi folosul celor mulţi. Şi se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

(Mineiul lunii iulie, Duminica Sfinţilor Părinţi celor din Halkidon, Sinaxar)

 

 

 

Bibliografie

 

Hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, Ed. Sfântul Nectarie, Bucureşti, 2003.

Canoanele Maicii Domnului, Ed. Bunavestire, Bacău, 2002.

Mineiul pe septembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 1984.

Mineiul pe noiembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 1983.

Mineiul pe decembrie, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1930.

Mineiul pe decembrie, EIBMBOR, Bucureşti, 1991.

Mineiul pe ianuarie, EIBMO, Bucureşti, 1975.

Mineiul pe iulie , Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1930.

Octoih Mare, EIBMO, Bucureşti, 1975.

Proloagele. Vieţile Sfinţilor şi Cuvinte de învăţătură, Ed. Mitropoliei Olteniei.

 

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu sunt pro monofiziti, dar ar fi de preferat a se arat si texte liturgice ale Bisericilor Necalcedoniene, ce sustin doctrina monofizita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*