La Medias se preconizeaza slujirea unui ierarh ortodox cu un evanghelic

slujire cu ereticii

Pe site-ul Tribuna.ro am gasit urmatoarele:

Corpul neinsufletit al edilului sef al Mediasului va ajunge joi la Medias. Slujba de inmormantare va fi oficiata de de Inalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul Ardealului, Laurentiu Streza si Preot Protopop, Reinhard Guib, Episcop Vicar al Bisericii Evanghelice alaturi de un sobor de preoti.

Speram ca reprezentantii Patriarhiei Romane sa ia masurile necesare pentru a se respecta Sfintele Canoane(can. 10, 11, 45, 65 ale Sfintilor Apostoli, can. 6, 9, 32 de la Laodiceea), care interzic rugaciunea in comun cu ereticii. De altfel, ca si cum Sfintele Canoane nu ar fi fost suficiente ca indreptare pentru randuiala Bisericii, insusi Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Romane a stabilit ca orice slujba cu cei de alta religie este interzisa, atat pentru participarea mirenilor la ea, dar mai ales pentru clerici, care vor fi pedepsiti cu caterisirea in urma acestei tradari de credinta.

Rugam ca cititorii acestui blog sa ne semnaleze de fiecare data cand aud de astfel de cazuri, pentru a le face cunoscute din timp si sa nu mai asistam la evenimente uracioase cum au fost gestul de trista amintire a mitropolitului Corneanu si slujirea impreuna cu greco-catolicii a episcopului Sofronie Drancec. SA NU FIE!

Alte rataciri: Episcopia Greco-Catolică de Oradea atacă Bisericile ortodoxe din Bihor

12 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Din pacate, sunt mai mult ca sigura ca nu se va lua nici o masura pentru oprirea acestei erezii. Credeti ca daca este interzis de Sfintele canoane acest lucru, mai ia cineva aminte? Multe canoane nu se mai respecta in ziua de azi de catre mai marii bisericii care ar trebui sa se sesizeze in astfel de cazuri. La fel cum nu s-a luat nici in cazul lui Corneanu. Ce, atunci, nu erau in vigoare canoanele, abia dupa fapta sa,se vor fi respectat? Sa fim seriosi... asta e praf in ochii saracilor credinciosi care inca mai au incredere ca acesti eretici, cum sunt acum, se mai pot intoarce la Adevar. Sa le fie rusine! Poate ca nu o spun pe fata ca sunt eretici, ecumenisti si masoni, dar faptele lor clar demonstreaza acest lucru. Si cine nu vede aceste fapte, ori e orbit de increderea in ei, ori nu sta in Adevar.Din pacate s-a ajuns mult prea departe cu aceste erezii si nimeni dintre cei ai bisericii, care ar putea intr-adevar sa faca ceva (si ma refer aici la pastorii mai mici care mai au cat de cat har )si ar trebui sa tina de datoria lor sa trezeasca lumea la Adevarul adevarat al bisericii ortodoxe , nu la cel care ni se da cu lingurita ca ar fi Adevarul, nu iau nici o atitudine. Sa deschida ochii credinciosilor, care se mai indreapta inca spre ei cu toata increderea, ca sa fie constienti cand se fac asemenea erezii. Nu sa se duca cu capul inainte, daca un ierarh spune ca e alba, toata lumea sa se ia dupa el, ca e ierarh. Trebuie sa facem ascultare de ei, dar pana la pacat...ori in biserica noastra, in marea majoritate a parohiilor PACATUL E LA EL ACASA si nu mai este condamnat de nimeni. Doar Bunul Dumnezeu mai poate face dreptate si ne mai poate da noua "cei saraci cu duhul" si "insetati de dreptate", fericirea mult cautata. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  2. Maria si Elena...

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://video.aol.com/video-detail/vladimir-pustan-predicand-in-biserica-ortodoxa-din-mosuni-partea-1/2289787016/?icid=VIDURVMUS05

    Dorim si noi sa va semnalam unele aspecte...
    - in fiecare zi se sinucid oameni din cauza datoriilor si batrini de singuratate si deznadajduire
    -sinucigasii sint ingropati cu preoti si cu toate rinduielile crestinesti
    -......."se implinesc vremurile"......

  3. Un creştin_ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Blasfemie! De fapt la ce să te aştepţi de la ăştia ce ajung peste noapte episcopi?În curând o să fim martorii unui eveniment istoric: naşterea Bisericiii(pseudo) Ecumeniste Române.

  4. Vasile Ungureanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pentru cei care se considera crestin ortodocsi,clerici si mireni deopotriva, le recomand,ii rog cu smerenie,sa incerce sa citeasca din scrierile Sfantului Iustin Popovici. Atunci s-ar putea sa intelegem de ce Parintele Iustin Parvu ,de la manastirea Petru Voda din Neamt,ne-a spus ca daca nu vom marturisi ortodoxia asemeni Sfantului Iustin Popovici,nu ne vom mantui...
    "Prietenii stiu de ce ! "

    Ajuta-ne Doamne sa nu ne ratacim, sa Te marturisim cu smerenie,si nu imputina Duhul Tau Cel Sfant poporului Tau.Amin.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Inevitabilul s-a produs. Slujirea unui episcop ortodox apartinand BOR impreuna cu un evanghelist a avut loc astazi, conform http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/daniel-thellmann-condus-pe-ultimul-drum-de-mii-de-medieseni-41917.html .

    Este o fapta grava ce s–a savarsit, fapta ce se adauga altor fapte grave de abatere de la canoanele Bisericii Ortodoxe. In ultimul secol, in BOR s–au incalcat frecvent canoanele facandu–l pe crestinul simplu sa nu mai constientizeze importanta mantuirii in adevarul de credinta, promovandu–se o pace si o dragoste lipsita de adevarul de credinta. Fiecare dintre noi ne intrebam ce sa facem. Singurul lucru pe care il putem face este sa ne impotrivim acestor incalcari grave ale canoanelor Bisericii Ortodoxe si sa cautam mantuirea in Biserica lui Hristos. Biserica lui Hristos este una singura si anume Biserica Ortodoxa Drept Slavitoare pastratoare a randuielilor Sfintilor Parinti si ale Sinoadelor Ecumenice si Locale din toate timpurile si din toate locurile.

    Cel ce doreste sa se mantuiasca pleaca in cautarea Adevarului. Iar Adevarul este in Biserica Ortodoxa care nu incalca hotararile si canoanele instituite de Sfintii Parintii, insuflati fiind de Sf Duh.

    Doamne ajuta!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    DANIEL THELLMAN ERA ORTODOX.
    ADMINISTRATOR, DEZMINTE STIREA PE CARE AI PUBLICAT-O.
    CITITI AICI:
    http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/05/mitropolitul-ardealului-laurentiu-streza-a-slujit-la-inmormantarea-unui-primar-crestin-dupa-evanghelie-impreuna-cu-un-cleric-neprotestant-urmeaza-depunerea-din-treapta/

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Dezmintirea sa o faca Mitropolia Ardealului, fata de ziarul/site-ul Tribuna de pe care am preluat stirea. S-apoi cine ne asigura ca, de fapt, nu aveau de gand sa slujeasca impreuna, iar datorita sesizarii facute de bloguri nu s-au razgandit?

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CITESTE BIBLIA si apoi iti poti da cu pararea , pana atunci, mai invata

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mai marii fac reguli pe care le incalca tot ei. Poporul ce sa mai intelega ? Fereste-ne ,Doamne de ratacirile cele de pe urma !

  9. Maria si Elena...

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dezmintirea este praf in ochi pentru unii crestini naivi..."apa de ploaie pentru crestini apa de ploaie" !

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Indiferent de religie, rasa si sex, inainte de toate suntem OAMENI. Ce conteaza ca un preot ortodox a slujit alaturi de un preot de o alta confesiune?! Fiti mai toleranti si nu faceti uz, una-doua, de numele lui Dumnezeu!
    Cine a stabilit ca religia ortodoxa este cea mai buna?! Cine a stabilit canoanele si regulile? Oamenii ... dupa interesele momentului ...
    Dumnezeu este iubitor si tolerant. Daca nu ar fi fost asa, oamenii de mult ar fi disparut!
    Mai bine uitati-va in jur si ajutati oamenii nevoiasi, oamenii bolnavi. Indiferent de religie ... Pentru ca s-ar putea sa aveti nevoie de ajutorul semenilor si acest ajutor sa va vina, amara ironie a sortii, de la persoane de alta religie, caci ortodoxii s-ar putea sa fie prea ocupati cu respectarea legilor ortodoxe ...

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Iubire de vrajmasi trebuie sa avem, insa nu sa iubim si minciuna credintei lor. Asta ne desparte de Dumnezeu si nu merita asa ceva. Dovada noastra de iubire este a le dori Ortodoxia, in care sa-si mantuiasca sufletele. Asta au stabilit Sfintii Parinti, sub insufarea Duhului Sfant. Asa ca nu suntem noi in masura sa schimbam aceste reguli.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*