Vaccinul AH1N1 avea rolul slabirii sistemului imunitar pentru noul SUPER-Virus al gripei aviare

Asa cum ne precizeaza si doctorul Rares Simu, renumit imunolog, alergolog, homeopat:

Ceea ce nu se cunoaste despre vaccinuri, in primul rand, este ca ele au o actiune pe termen lung… Unul dintre motivele scaderii imunitatii il reprezinta vaccinarile multiple.

ceea ce s-a incercat prin vaccinarea contra virusului AH1N1 a fost “pregatirea” organismelor celor vaccinati pentru a fi vulnerabile la adevaratele pandemii planificate de oculta mondiala. Cu siguranta ca un sistem imunitar nealterat ar face fata, binenteles si cu suportul unei alimentatii adecvate, chiar si unei pandemii. Iata cum s-a lucrat la slabirea acestor doua arme, mai intai printr-un sistem agresiv de vaccinare, chiar din primele zile ale vietii, o persoana ajungand ca la varsta de 20 de ani sa aiba facute peste 20 de vacinuri. In al doilea rand s-a recurs la otravirea prin aditivi si E-uri a alimentelor de larg consum cum ar fi: painea, sarea, apa, fructele, laptele s.a., aceasta fiind cauza principala a tuturor bolilor de care sufera omenirea. Daca la inceput toate acestea se faceau pe ascuns, acum se intampla la nivel oficial, prin programe(ex. codex alimentarius) impuse la nivel de guverne, nefiind alternativa decat izolarea, iesirea din sistem.

Manipularea si dictatura OMS nu a avut succes nicaieri pe glob, cum nici in Romania, planurile lui Streinu-Cercel au cazut, si astfel oficialii se simt nevoiti sa aplice varianta mai dura.

Aflam, nu surprinzator, ca deja se asteapta aparitia unui SUPER-virus, pe baza virusului aviar deja existent H5N1, ce va declansa o pandemie cu rata de mortalitate de 50%. Cel putin asa zic ei.

Pentru cel ce-si pune nadejdea in mila lui Dumnezeu vor fi mai usoare aceste vremuri. Numai deznadejdea si neincrederea in purtarea de grija a lui Dumnezeu impinge pe om sa intre in panica si sa se vaccineze. Vaccinarea e cu mult mai grava decat faptul ca ne slabeste sistemul imunitar, ci implica o distrugere cu voia noastra a trupului daruit de Dumnezeu, pana la savarsirea pacatului sinuciderii. Tocmai de aceea trebuie luata foarte in serios problema vaccinarii si sa ne punem nadejdea in Hristos, cel ce a biruit moartea si ne-a promis viata vesnica celor ce-L urmam.

17 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pai au cam dat-o in bara, ca marea majoritate a lumii nu s-au vaccinat. Si oricum nu s-ar fi putut vaccina, ca nu au avut decat un numar foarte mic de vaccinuri.

    Reiau o intrebare la care nu am primit inca raspuns. Sunt purtator de Hepatita B (cronica), care se transmite si pe cale sexuala. Ce ar trebui sa faca sotia mea ca sa nu ia boala de la mine?

    Ce ar trebui sa faca si restul familiei, pentru ca teoretic se poate transmite si printr-un tantar care ma inteapa pe mine si apoi pe altul.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ce sa mai comentezi!!!!
    Singura salvare in lumea asta nebuna, incaputa pe mana indracitilor, este credinta puternica in purtarea de grija a BUNULUI DUMNEZEU. EL ne-a spus ca in fata semnului SFINTEI si de VIATA FACATOAREI CRUCI, raul nu poate sta. Insemnati fratilor tot, dar absolut tot ceea ce consumati , chiar si un pahar cu apa, cu semnul SFINTEI CRUCI, cu credinta neindoielnica in promisiunea lui DUMNEZEU, ca si ceva otravitor de-ar contine, nu va va afecta. Noua romanilor atat ne-a mai ramas, drepta credinta, caci tradati suntem si de unii dintre mai marii nostrii pastori si de mai marii nostrii conducatori lumesti, iude amarate dispuse sa vanda tot ceea ce se poate vinde, chiar si sufletul din ei, pentru mincinoasa stralucire a acestei imparatii lumesti. DUMNEZEU sa va ocrotesca. AMIN

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mega-virusul a fost deja dat drumul din laboratoarele secrete ale IIlumination Billderberg. Urmeaza adevărata panică Mondială. Se preconizează instalarea fricii absurde prin care lumea să accepte implantarea cip direct in corp pentru o mai bună organizare privind noile ameninţări....

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Binecuvantarea mancarii cu Sfanta Cruce o putem face si noi mirenii? Eu am facut lucrul acesta pana cand am citit, nu mai stiu unde, ca doar preotii pot binecuvanta mancarea. De atunci doar spunem "Tatal nostru" inainte de a manca.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Slava lui Dumnezeu...ca o frunza nu cade fara stirea Sa.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ai pus o intrebare care-ti tradeaza mentalitatea. Raspunsul nu poate fi altul decat indemnul sa se apre de tine. Ea trebuie sa se apere de tine pentru ca tu nu-ti pui problema ce-ai putea face pentru ea.

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ht tp://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Destul de speculative afirmatiile. Totusi, astfel de virusi au mai existat si in trecut, in vremurile in care nu se punea problema unei imputinari a populatiei de catre "oculta" mondiala (un termen cam des folosit dar foarte putin inteles).

    Si chiar au avut rezultate mult mai spectaculoase atunci, in sensul a milioane de morti, nu ca acum ...

    Nu cred ca o pandemie este suficienta pt. a-i convinge pe oameni sa-si implateze cipuri. Nu vad care ar fi logica. Acel cip i-ar feri de virus sau cum ? Trebuie ceva mult mai drastic de atat, ceva care sa-i aduca pe oameni in situatia disperata de a suferi si muri in chinuri, ceva in genul unui razboi nuclear care ar lasa in urma lui un prapad global cu f. putini supravietuitori din afara elitelor.

    Altfel, un virus d-asta te curata totusi destul de repede. Nu a fost suficient de motivant pt. a scoate oamenii la un banal vaccin. Ce sa mai vorbim de implantarea unui cip, care se face cu un ac de vreo 3 ori mai mare si de vreo 5 ori mai gros decat acul de seringa normal.

    Pe de alta parte, economia nu este inca suficient de robotizata. Mai este nevoie de ceva sclavi, nu poate fi macelarita chiar toata populatia planetei. Si hoardele de barbari, dupa ce ocupau un teritoriu mai lasau in urma totusi suficienta populatie nemacelarita care sa lucreze pt. ei si sa le plateasca tribut ...

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    andra

    citez:
    "Binecuvantarea mancarii cu Sfanta Cruce o putem face si noi mirenii? Eu am facut lucrul acesta pana cand am citit, nu mai stiu unde, ca doar preotii pot binecuvanta mancarea. De atunci doar spunem “Tatal nostru” inainte de a manca."

    Semnul Crucii nu este monopolul nimanui.
    Cand te insemnezi cu Semnul Crucii, nu e o binecuvantare a propriului trup, a materiei pana la urma? Sau astepti sa vina preotul sa te insemneze cu Sfanta Cruce?
    Nu avem in fiecare familie cate un preot ca sa ne binecuvanteze mancarea, dar avem rugaciunea si Sfanta Cruce.
    Pr. Arsenie Boca ne indemna sa insemnam cu Sfanta Cruce tot ce mancam, chiar si o prajiturica. Pr. Paisie Aghioritul de asemenea ne indemna sa facem acelasi lucru cand oamenii erau ingrijorati ca toata mancarea e otravita cu aditivi si alte alea. Sfanta Cruce are putere.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    pentru:

    bgi
    citez:
    "Reiau o intrebare la care nu am primit inca raspuns. Sunt purtator de Hepatita B (cronica), care se transmite si pe cale sexuala. Ce ar trebui sa faca sotia mea ca sa nu ia boala de la mine?"

    Cum ai aflat ca ai hepatita b, ai avut simptome, ce tratament urmezi?
    Screenimgurile astea de sange mai spun si minciuni. Sunt persoane foarte sanatoase care in urma unor testari screeninguri de sânge etc .blablabla au aflat ca au hepatita b. Daca nu aflau, traiau linistite pana la 90 de ani.
    Treaba e destul de complicata pentru ca e greu sa scoti adevarul din tonele de minciuni pe care ni le serveste lumea medicala cu toata convingerea. Eu zic sa te documentezi bine pe net. Si eu am sa o fac pentru ca ma intereseaza si pe mine sa aflu cat adevar si cata minciuna e cu toate bolile astea: hepatite abcdefghijlklmn, hiv sida, bida nida,ah1n1b3mnjuj40. Daca aflu ceva util am sa postez aici.
    Deocamdata atat am gasit:

    http://www.quibono.net/62.html

    http://www.csid.ro/health/hepatita-uneori-o-boala-muta-2780331/ (citeste si comentariile)

    http://dacia.forumotion.net/medicina-f3/armament-virusologic-sau-vaccin-de-imunizare-imunizarea-hepatita-b-t349.htm

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    raspuns pentru :

    bgi

    Pai au cam dat-o in bara, ca marea majoritate a lumii nu s-au vaccinat. Si oricum nu s-ar fi putut vaccina, ca nu au avut decat un numar foarte mic de vaccinuri.

    Reiau o intrebare la care nu am primit inca raspuns. Sunt purtator de Hepatita B (cronica), care se transmite si pe cale sexuala. Ce ar trebui sa faca sotia mea ca sa nu ia boala de la mine?

    Ce ar trebui sa faca si restul familiei, pentru ca teoretic se poate transmite si printr-un tantar care ma inteapa pe mine si apoi pe altul.

    Stimate domn,
    cautati si tratati-va la profesorul virusolog Mircea Ciuhrii (Bucuresti)
    si la doctor de curand hirotonit preot Cornel Jupaneant(Timisoara)

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Da, sunt sigur ca am HB, am facut vreo 3 teste la laboaratoare diferite pana acum si a iesit la toate.

    Pentru "pt bgi": E usor sa bati campii criticand mentalitatea pe care iti imaginezi tu ca o au altii. Normal ca imi pun si eu problema ce as putea face, daca as putea sa fac eu vaccin in locul ei, as face, dar nu pot, tot ea ar trebui sa-l faca. Iar fara vaccin, HB se poate lua si printr-un sarut sau printr-un tantar care ne inteapa pe amandoi. Tu ce-ai face, ti-ai parasi familia ca sa o protejezi? Sau le-ai sugera sa se vaccineze? Sau ai folosi prezervative si ai renunta la a avea copii?

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    e un site serios despre hepatite, mai ales despre hep c.
    e posibil ca sotia ta sa aiba deja aparare pentru hep b.
    si e putin probabil sa o ia de la tine. consultati un internist bun sau un hepatolog, analizele va vot lamuri.

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ceva cu gattworks

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Am consultat deja destui doctori si site-uri, am facut si multe analize, ne-am lamurit demult, e o boala cu transmisie sexuala si ea nu are nici o aparare. Apararea se dobandeste in urma unui vaccin sau a dezvoltarii bolii in forma acuta.

    Ne e deloc putin probabil sa o ia de la mine, este chiar foarte probabil (HB e cam de 100 de ori mai contagioasa ca SIDA). Si chiar daca ar fi putin probabil, cine ar risca? Tu ai risca sa iei sau sa dai o asemenea boala, care in forma cronica o duci toata viata, si daca esti femeie o dai si la 25% din copiii tai?

    Alternativa ar fi vaccinul sau prezervativul (care insa nu ofera protectie 100%, pe langa faptul ca nu poti avea copii).

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    bgi,

    Dupa cum spune Quibono pe site-ul său, HVBCDEF si HIV nu exista pentru ca nu s-au descoperit virusurile. Lumea medicala minte ca s-au descoperit si izolat virusurile pentru HVBCD etc si HIV dar de fapt "s-au gasit" niste "particule de acid nucleic" care oricum sunt prezente in mod normal in corpul uman.

    Deci, exista afectiuni ale ficatului dar nu sunt produse de vreun virus. Exista persoane cu sitemul imunitar deficitar si care au simptome de sida dar fara prezenta unui virus cauzator.

    Asadar, daca nu exista virus, nu ai ce sa transmiti.
    La testele de sange pe care le-ai facut nu ti-au descoperit virusul ci doar s-au jucat cu anticorpii tai. Daca nu crezi, intreaba pe orcine din lumea medicala daca la un screening de sange pentru hepatita sau hiv iti descopera vreun virus. E un fel de loterie, daca ai ghinion esti gasit virusat dar asta nu inseamna ce esti bolnav.

    Daca intra-adevar ai o afectiune a ficatului, aceasta nu se trateaza cu antivirale pentru ca sunt toxice si tocmai astea distrug ficatul.
    Stai linistit caci nu esti virusat.

    OMS vegheaza si ne vrea pe toti bolnavi. Doar trebuie sa vanda medicamente, nu? Tocmai medicamentele ne omoara.
    Kitul de diagnoza pentru hepatite si pt. hiv vine de la OMS. Treburi sponsorizate de Rokefeller si "baietii buni".

    Bgi, nu dispera. Cerceteaza cu rabdare urmatoarele linkuri si ai sa intelegi in ce spirala a minciunii medicale (devenita dogma) ne scaldam :

    http://www.quibono.net/game_over_mr_blumber.html
    http://www.quibono.net/hcv_fratele_mai_mic_.html
    http://www.quibono.net/critica_teoriei_ofic.html

    Fa un studiu temeinic al site-ului QuiBono si iti garantez ca iti vor trece toate fricile.

    Toata lumea medicala inclusiv cea din Romania e aservita OMS adica preia retorica despre virusuri, boli si medicatie pe care o serveste OMS. Daca ar recunoaste ca nu exista virus pentru hepatite, HIV si-ar pierde menirea de a exista cum spune si o nota quibono:

    (Nota Qui bono: Domnul Doctor Heinrich Kremer, fiind totuşi el însuşi medic, formulează foarte blând aceasta acuzaţie. Eu, fiind un autodidact căruia nu i se poate interzice dreptul de practică, căci nici nu am, voi formula altfel această acuză: nu este în INTERESUL cercetătorilor, medicilor şi mai ales al concernelor farmaceutice care se află implicate în medicina AIDS, de a recunoaşte şi modifica paradigma AIDS-ului.

    Pentru că:

    - Virologii ar rămâne fără obiectul muncii

    - Institutele de cercetări nu ar mai primi fonduri grase pentru continuarea studiilor speculative care nu sunt de nici un folos nimănui

    - Medicii ar trebui să-şi recunoască greşelile şi să devină un fel de egali ai nutriţioniştilor şi terapeuţilor

    - Concernele farma ar da faliment, căci medicaţia de până în prezent n-ar mai putea fi vândută, iar polifenoli, aminoacizi, cisteinul, argininul, etc. etc. nu se pot patenta şi vinde pe sume mari

    - Politicienilor le-ar lipsi unul dintre mijloacele de „băgat frica în om” precum şi argumentele pentru a se arăta pe ei cu degetul ca cei mai grijulii cu propriul popor

    - Mass-media nu ar mai avea la îndemână titluri „groaznice” şi apocalipse de vândut prin ziare

    - Farmaciştii ar trebui să se recicleze pe domenii ca homeopatia, fitoterapia şi nutriţia, etc.

    - Programele sociale şi tot felul de „băgători în seamă” cum sunt unii psihologi, unele „asociaţii de susţinere a pacienţilor”, unele forumuri „cointeresate” finaciar, unele grupuri religioase caritabile care desfăşoară printre altele şi la noi în ţară programe de „otrăvire” gratuită a copiilor români cu medicamentaţii aberante contra AIDS, unii funcţionari guvernamentali care ar rămâne fără „atenţii” din partea producătorilor de medicamente, etc. etc. ei bine, toţi aceştia nu şi-ar mai avea niciun rost.

    Ce mai, nu ar convenii nimănui. Căci... Qui bono?

    Eu inclin sa cred ce spune Quibono pentru ca e destul de argumentat. OMS si teoriile ofciciale si-au dat deja arama pe fata, ne mint ca pe prosti.

    Bgi, tu decizi pe cine crezi. Iti doresc tot binele din lume.
    Doamne ajuta!

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bunule bgi,

    daca tantarii ar transmite hepatita b toata omenirea ar avea hepatita b, asa ca ai fi cel mai normal om din lume.

    Daca hepatita b s-ar transmite prin contact sexual am avea cu totii hep. b. asa ca ai fi cel mai normal om din lume.

    Esti casatorit? Daca da, pana sa afli, ca urmare probabil a unui test (pe care eu l considere irelevant, dar asta-i parerea mea) ca ai hep.b, ai folosit prezervativul tot timpul, de la bun inceput? Sotia ta are hep.b? Cate cazuri cunosti de sot-sotie din care unul are si celalalt nu! Sau cate cunosti in care au amandoi?

    Hepatitele sunt o inflamare a ficatului, corect, dar aceasta inflamare poate fi produsa de "n" factori toxici, alimentari, stress, alcool, fumat, etc. etc.

    Doar ca noua ne este FRICA de dusmanul nevazut, extern, care ne INVADEAZA, care ne-a ATACAT, si avem nevoie de alitaii nostri MEDICI care vin cu armata lor de sirigi si chimicale. Astfel am fost prostiti cu totii deceni de-a randul.

    Eu nu spun sa ma crezi pe mine, sau sa crezi pe cineva. Citeste, informeaza-te, si ia acea decizie pe care consideri tu ca este cea mai buna pentru tine. Dar, pentru a lua o decizie buna, trebie mai intai sa te informezi. Din toate sursele, si pro si contra.

    Dupa ce te-ai informat, du-te undeva afara, in natura, in liniste, ia-ti timp. Si stai serios de vorba cu tine insuti. Intreba-ti mintea si trupul, ce cale trebuie sa urmezi.

    Si urmeaza-ti CALEA ta.

    Nu poti niciodata sa cazi mai jos decat in mainile DOMNULUI DUMNEZEU!

    Iti doresc sanatate si DOMNUL Dumnezeu alaturi de tine.

    Cel care scrie sub numele de QUi bono

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*