Atentie la casatoriile mixte dintre ortodocsi si eretici. Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane si regulamentele in vigoare ale BOR pedepsesc cu excomunicarea (afurisirea) pe cei ce savarsesc astfel de “cununie”, iar casatoria este nula

Patriarhia Romana a declarat anul 2011 – Anul Sf. Botez si al Sf. Cununii.Trebuie sa marturisim cu totii Adevarul despre aceste doua Sfinte Taine, care sunt valide doar in Ortodoxie. Papistasii (romano catolicii, greco catolicii), protestantii si cei ce mai zic ca “boteaza” nu au valida nicio o sfanta taina, pentru simplul motiv ca Sfantul Duh nu se pogoara la rugaciunile lor, ci doar in cadrul Bisericii Ortodoxe, cea UNA, sigura ce a pastrat continuitatea apostolica. sa luam aminte sa nu ne facem partasi la “desfranarile nelegiuitilor” de eretici, care prin ecumenism incearca sa ne amageasca ca si ei fac parte din Biserica. Inafara Ortodoxiei nu exista decat sinagoga satanei.

Texte din Sfanta Scriptura, Sfinte Canoane si regulamentul BOR care interzic casatoriile mixte (dintre un barbat ortodox si o femeie eretica (catolica, protestanta, musulmana, hindusa, budista etc.) sau dintre o femeie ortodoxa si un barbat eretic).

I Cor. 7:39:

Femeia este legata prin lege atata vreme cat traieste barbatul ei. Iar daca barbatul ei va muri, este libera sa se marite cu cine vrea, numai intru Domnul.

II Cor. 6:14:

Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul?

Canonul 31 de la Laodiceea:

Cu nici un eretic nu se cuvine a incheia casatorie sau a se da fiii sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua daca ar fagadui ca se fac crestini.

Canonul 14 al Sf. Sinod IV ecumenic:

De vreme ce in unele eparhii (mitropolii) se permite citetilor (lectorilor) si cantaretilor sa se casatoreasca (si dupa hirotesie) sfantul sinod a oranduit (hotarat) sa nu fie ingaduit vreunuia dintre acestia sa ia femeie eterodoxa. Iar cei ce dintr-o astfel de casatorie au si dobandit copii, daca nu au apucat sa-i boteze la eretici pe cei nascuti dintr-insii, sa-i aduca pe acestia la impreunarea cu soborniceasca Biserica (in comuniunea Bisericii sobornicesti), iar daca nu iau botezat, sa nu poata (sa nu le fie permis) sa-i boteze pe acestia la eretici si nici sa-i lege spre casatorie cu eretic ori cu iudeu ori cu pagan, decat numai daca fata (persoana) care vrea sa se lege (prin casatorie) cu cel ortodox va fagadui (promite) ca va trece la credinta ortodoxa. Iar daca cineva ar calca aceasta oranduire (hotarare) a sfantului sinod, sa fie supus pedepsei canonice.

Canonul 10 Laodiceea:

Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii sa impreune cu nebagare de seama pe fiii lor cu ereticii prin legatura casatoriei.

Canonul 72 al Sinodului Trulan sau V-VI Ecumenic: CRESTINII SA NU SE CASATOREASCA CU ERETICI SI CU NECRESTINI

Sa nu se ingaduie ca barbatul ortodox sa se lege (prin casatorie) cu femeia eretica, nici ca femeia ortodoxa sa se uneasca (prin casatorie) cu un barbat eretic, ci de s-ar si vadi ca s-a facut un lucru ca acesta de catre vreunul dintre toti, casatoria (nunta) sa se socoteasca fara de tarie, si casatoria (insotirea nelegiuita) sa se desfaca – caci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii sa se imperecheze cu lupul, si nici partii lui Hristos cu soarta (ceata) pacatosilor; iar daca cineva ar calca cele oranduite de noi, sa se afuriseasca. Iar daca unii, gasindu-se inca in necredinta si nefiind inca numarati in turma ortodocsilor, s-au legat (potrivit) intreolalta, prin casatoria legiuita, si apoi unul dintre ei alegand binele a alergat la lumina adevarului, iar celalalt a fost tinut (stapanit) de legatura saracirii, nealegand (nedorind) sa vada (sa ia in seama) razele dumnezeiesti; daca sotia cea necredincioasa socoteste ca este bine (consimte) sa vietuiasca cu sotul cel credincios, sau, dimpotriva, cel necredincios cu sotia cea credincioasa, sa nu fie despartiti, dupa dumnezeiescul apostol: „Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeie, si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbat” (I Cor. 7,14).

Articolului 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane in vigoare

Clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei, decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile (nn. randuiala -Botez si Mirungere) de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la aceste norme, conchide dispozitia regulamentara, se vor pedepsi cu canonisire la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand a avut dezlegarea Chiriarhului. (nn. aceasta iconomie se face doar in acord cu Canonul 31 de la Laodiceea, adica cel eterodox sa fagaduiasca trecerea la Ortodoxie – prin botez si mirungere).

Biserica Ortodoxa a fost confruntata cu problema casatoriilor mixte inca din epoca apostolica, cand primii sai membri, recrutati dintre iudei si pagani, incheiau casatorii legale din punct de vedere al dreptului roman, cu necrestinii. Totodata, din aceeasi epoca a trebuit sa fie solutionata si problema practica, de a sti ce se intampla cu legatura conjugala a doi necrestini, dintre care unul s-a convertit la religia crestina.

Sfantul Apostol Pavel ne adevereste ca adeseori se intampla ca numai unul dintre soti sa devina crestin. La intrebarea Corintenilor daca o astfel de casatorie mixta – sub raportul credintei deosebite a sotilor – trebuie anulata sau sa ramana in fiinta, Apostolul neamurilor a dat un raspuns care a ramas cu putere de norma legala (I Cor. VII, 12-16), fiind reiterat si in textul canonului 72 trulan (vezi mai sus).

12. Celorlalti le graiesc eu, nu Domnul: Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. 13. Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. 14. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti. 15. Daca insa cel necredincios se desparte, sa se desparta. In astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati; caci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. 16. Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?

(I Cor. VII, 12-16)

Conform invataturii Sf. Pavel, existenta legala a acestui fel de casatorie mixta se recunoaste, principial, intrucat casatoria a fost incheiata inainte ca sotul respectiv sa fi primit credinta crestina ortodoxa (Sf. Apostol PAvel face referire la cuplurile care in momentul casatoriei, niciunul dintre ei nu era ortodox, dar apoi unul din ei s-a convertit la Ortodoxie; cununia lor nu este valida in continuare, dar nu trebuie sa se desparta acestia, ci cu nadejdea unei cununii ortodoxe sa ramana impreuna). Privilegiul paulin – care este invocat si de teologiile confesionale – a principializat aplicarea iconomiei de catre Biserica Ortodoxa numai in cazul in care respectiva casatorie a fost contractata inainte ca unul dintre soti sa fi fost increstinat. Cat priveste casatoria crestinilor cu necrestinii, Sfantul Apostol Pavel s-a pronuntat negativ, interzicand-o cu desavarsire (I Cor. VII, 39 ; II Cor. VI, 14, vezi mai sus). De altfel, Constitutiile Sfintilor Apostoli au reafirmat aceasta invatatura, precizand ca cel care s-a botezat nu mai trebuie sa savarseasca “desfranarile nelegiuitilor”. Fireste, in conceptia Bisericii primare, asemenea casatorii mixte – dintre un crestin si un necrestin – au fost considerate desfranari ale nelegiuitilor, fiind interzise si condamnate. Reafirmand aceasta randuiala apostolica, canonul 72 trulan a stabilit o dispozitie canonica de principiu in viata Bisericii Ortodoxe.

In raspunsul adresat corintenilor, acelasi Apostol al neamurilor a precizat ca sotul ortodox are obligatia morala de a-si educa copiii rezultati dintr-o astfel de casatorie mixta intru credinta Bisericii Ortodoxe. Aceasta obligativitate invedereaza faptul ca “sotul ortodox trebuie sa aiba nu numai libertate deplina in marturisirea credintei sale si in savarsirea faptelor bune in conformitate cu invatatura lui Hristos, ci el sa aiba influenta morala asupra intregii vieti familiale…”.

In baza unor dispozitii canonice, casatoria ortodocsilor cu eterodocsii este cu desavarsire interzisa. Cei care nu respectau aceasta dispozitie de principiu, se afuriseau, adica se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectiva. Casatoria crestinilor ortodocsi cu eterodocsii a fost insa permisa numai in cazul cand partea eterodoxa fagaduia ca va trece la Ortodoxie (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adica devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului. Daca vreunul dintre soti adopta insa obiceiurile pagane sau pe cele iudaice…, acesta trebuie sa renunte la ele, ca sa nu fie excomunicat.

In temeiul canonului 10 Laodiceea, “nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii – adica crestinii ortodocsi, sa impreune, din indiferenta, pe fiii lor cu ereticii prin legatura casatoriei”. Potrivit interpretarii data de unii canonisti ortodocsi, canonul respectiv interzice casatoria unui crestin ortodox cu orice persoana anatematizata de Biserica Ortodoxa, a carei erezie a fost deci anatematizata (Can. 1 II ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 apost.).

Prin urmare, casatoria cu un eterodox a fost cu desavarsire interzisa. Dupa randuiala apostolica, cei care nu renuntau la o asemenea casatorie erau excomunicati din Biserica. Pe cei care “nu se pocaiesc – prevedea Constitutiile Apostolice – afurisiti-i, despartindu-i de credinciosi, si aduceti la cunostinta publica indepartarea lor din Biserica lui Dumnezeu, si porunciti credinciosilor sa se fereasca cu desavarsire de ei, si sa nu se intovaraseasca cu ei nici la vorba, nici la rugaciuni, fiindca ei sunt potrivnici si rauvoitori Bisericii, strica turma, necinstesc mostenirea, se socotesc intelepti si sunt cu totul rai…”. Urmand aceasta randuiala apostolica, “Regulamentul pentru cazuri de afurisenii si anateme”, din anul 1910, – in vigoare si astazi in Biserica noastra – prevede ca, “…in cazuri de abatere a vreunuia dintre credinciosii crestini ortodocsi sau clerici…, dupa ce se va fi intrebuintat mijloacele descrise si raul ar fi tot neindreptat, Sfantul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfantul Sinod, deliberand asupra cazului adus la cunostinta sa si neafland alt mijloc de intoarcere si indreptare, va putea da autorizare de anatema si afurisanie, cu rezerva de a se putea primi in adunarea credinciosilor cel blestemat, daca se va pocai deplin” (Art. II-III).

Parintii Sinodului trulan au interzis, cu desavarsire, contractarea unei casatorii intre un crestin ortodox si un eterodox. In temeiul canonului 72, “nu este iertat barbatului ortodox sa se insoteasca cu femeie eretica, nici femeia ortodoxa sa se casatoreasca cu barbat eretic, ci de s-ar si vadi despre cineva ca a facut asa ceva, casatoria se considera nula si insotirea nelegiuita sa se dezlege ; …iar daca va calca cineva cele hotarate de noi – conchideau Sfintii Parinti ai Sinodului trulan – sa se afuriseasca”. Prin urmare, potrivit invataturii Bisericii noastre, o casatorie mixta – incheiata intre un crestin ortodox si o persoana de alta credinta – este nula, fiindca este o insotire nelegiuita, care nu transmite nici harul Tainei cununiei si nu este nici purtatoare de efecte canonice. In consecinta, in temeiul hotararii luate de Parintii Sinodului trulan – prin canonul 72 – cei care incalca “cele hotarate” sunt excomunicati (afurisiti), adica exclusi din comunitatea bisericeasca ortodoxa.

Canonul 31 Laodiceea prevede ca o casatorie mixta intre un crestin ortodox si o persoana eterodoxa se poate tolera numai in cazul in care persoana de alta credinta ar fagadui, solemn, ca va primi si marturisi credinta ortodoxa. In spiritul invataturii si practicii ortodoxe, daca insa doi eterodocsi au incheiat o casatorie legala si unul dintre ei se converteste apoi la credinta ortodoxa, iar celalalt ramane tot eterodox, casatoria lor sa nu se desfaca, daca sotii se invoiesc sa traiasca impreuna si mai departe.

Cu privire la forma canonica a savarsirii cununiei mixte, retinem ca nesavarsirea cununiei in numele Sfintei Treimi (ereticii nu cred in adevarata Sfanta Treime, ci in una ciuntita si inteleasa in duhul lor eretic), potrivit ritualului stabilit de Biserica Ortodoxa, constituie impediment care loveste insasi esenta cununiei.

In conformitate cu dispozitia Articolului 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane – in vigoare – “clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei, decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile (nn. randuiala -Botez si Mirungere) de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la aceste norme, conchide dispozitia regulamentara, se vor pedepsi cu canonisire la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand a avut dezlegarea Chiriarhului” (nn. aceasta iconomie se face doar in acord cu Canonul 31 de la Laodiceea, adica cel eterodox sa fagaduiasca trecerea la Ortodoxie – prin botez si mirungere).

60 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Daaa,I.P.S.Serafim de Nürnberg,a declarat eretici doar pe cei ce nu cred in SF.TREIME

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @A+getul
      Asa si este. Dar in Sfanta Treime nu cred decat ortodocsii drept. Papistasii si protestantii au desfiintat, desfigurat Sfanta Treime; au ciuntit-o prin ereziile lor demonice.

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        @A+getul
        Discutia era despre sf. cununie si despre Serafim Joanta, care considera cel ce crede in Sfanta Treime nu e eretic, deci el considera ca se poate casatori o persoana ortodoxa cu una catolica. Nu mai zic ca la fel zice si de casatoriile cu musulmanii. Cine nu crede, sa asculte inregistrarea de aici.
        Acum normal ca ereziile sunt foarte multe, nu numai de legate de Sfanta Treime. Dar papsitasii si protestantii sunt ERETICI si prin faptul ca nu cred in Sfanta Treime (chiar daca ei o sa spuna ca da).

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ???Deci aRIE si cei de dupä el ...vARLAAM Calabrezul cred in Sf.TREIME;putem face pärtäsie cu ei,nu???
    Termenul de "erezie" vine din grecescul αιρεσις, hairesis (de la αιρεομαι, haireomai, "a alege [ceva]", "a opta [pentru ceva]"), care înseamnă a face o alegere din tot, a se rupe de totalitate - de întregimea învăţăturii celei drepte, şi de trupul Bisericii celei adevărate. Erezie şi eretic sunt cuvintele pe care le foloseşte Irineu de Lyon în scrierea sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învăţătura şi pe cei care se opun Bisericii creştine, în opoziţie cu poziţia ortodoxă (de la ortho- "dreaptă" + doxa "gândire/credinţă") a Bisericii creştine.
    Aceeaşi filieră etimologică exploatează în zilele noastre teologul grec Christos Yannaras atunci când spune : "Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg şi a o absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiţie a ereziei este aceasta: absolutizarea relativului şi relativizarea absolutului."

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Pr.Ioanichie imi spunea: un mär care stä printre alte mere stricate cu timpul devine si el stricat.
    Erezie, erezii, s.f. 1. Doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul Bisericii, abătându-se de la dogmele consacrate, şi care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greşeală, eroare, rătăcire. – Din fr. heresie, lat. haeresis (DEX, pag. 346)

    Potrivit acestei definiţii, pentru biserică sau oricare confesiune, toate celelalte, care nu mai împărtăşesc doctrinele acesteia, sunt eresii. Acelaşi lucru se aplică şi din partea celorlalte. Vreau să spun că în felul acesta Biserica şi toate confesiunile din lume pot să se categorisească intre ele ca şi erezii. Un exemplu în această privinţă poate servi marea schismă bisericească din 1054 când bisericile catolică şi cea ortodoxă s-au declarat una pe alta “anatema”, adică eretice.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    da,Canoanele tr.sä ducä la dragoste.Si dragostea'i mai presus de canoanele Insuflate de SF.DUH(spuneaI.P.S.). Dragostea dintre 2 diferiti.Numai cä Dragostea de care vorbeste IMPÄRATUL e alta,dragostea dintre 2 diferiti nu'i decit d.trupeascä(Nu mä refer la eros),ceva a firii humanoide.

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Un articol binevenit pentru diaspora unde preotii obisnuiesc sa oficializeze casatorii mixte, mai ales intre ortodocsi si papistasi. Daca ei nu iau aminte la adevarul credintei ortodoxe, macar rudele, cunostintele, oamenii din parohii sa indrepte pe aceia care nu stiu.

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu unul nu sunt de acord cu interzicerea căsătoriilor inter-confesionale. În primul rând prin asta încurajăm concubinajul. În al doilea rând: de ce doi oameni îndrăgostiţi trebuie să sufere din cauză că nu s-au născut ortodocşi. Adică doi curvari, doi oameni care au credinţe new-age, doi oameni plini de păcate au căsătoria validă din cauză că au avut norocul să se nască ortodocşi pe când doi tineri care luptă să-şi păstreze curăţia până la nuntă, care au o dragoste curată nu au voie să se căsătorească. Apologeticum, ţi se pare asta normal? În al treilea rând, mă întreb dacă eşti căsătorit. Aş vrea sincer să te văd pe tine şi pe toţi aceia ce sunt împotriva căsătoriilor interconfesionale ce fac când persoana iubită e de altă credinţă. Dacă ei spun că ţin mai mult de dogme e destul de dramatic ( deci dogmele distrug dragostea. Asta e mai mare erezie decât toate ereziile protestanţilor sau a catolicilor. Dogmele trebuie să întărească dragostea nu să o ucidă ) iar dacă aleg să fie împreună ajung să se desparte de Dumnezeu. Nu ştiu dacă mă înţelegi. Omul în acea situaţie se bate cu Dumnezeu pentru Dumnezeu, se leapădă de Dumnezeu pentru Dumnezeu. De ce spun asta? În Epistola după Ioan se spune că Dumnezeu este dragoste. Nu e cam ciudat un astfel de paradox? Să nu fiu înţeles greşit: nu sunt de acord nici cu relativizarea credinţei. Cred că ar trebui să se caute alte soluţii pentru că amândouă sunt extreme. Sunt de acord cu ce spunea într-o înregistrare IPS Serafim şi anume că dacă între doi oameni de credinţe diferite se verifică că există între ei o dragoste puternică ( şi nu doar o îndrăgosteală ) atunci ar trebui permisă căsătoria pentru că baza Evangheliei şi a Ortodoxiei e dragostea căci Dumnezeu e dragoste. Şi e greşit că faceţi tot felul de acuzaţii la IPS Serafim deoarece Înalt Prea Sfinţia Sa are ca duhovnic un părinte văzător cu duhul, un om care îl are la mare evlavie pe păr. Iustin Pârvu, un om anti-ecumenist şi care nu se joacă cu spovedania. Sper sincer să-mi postaţi mesajul şi să putem purta un dialog bazat pe argumente.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @sfappetrupavelandrei (pacat ca ti-ai luat acest nume)
      m-a intristat raspunsul tau 100% ecumenist. toti vorbiti de dragoste, de Hristos. dar eu va intreb de cate feluri este dragostea, cati Hristosi sunt? DRAGOSTEA NU POATE FI DECAT IN ADEVAR!
      Iar daca Sfantul Apostol Pavel si Sfintii Parinti prin canoanele date, fiind inspirati de Sfantul Duh, INTERZIC astfel de casatorii, tu crezi ca mai incape discutie in contradictoriu cu ei?
      Crezi ca parerea lui Serafim Joanta mai are vreo importanta? Acel mitropolit este un ecumenist desavarsit, vai de el si de cei care-l asculta. Dumnezeu sa-i luminieze si sa-i intoarca la Ortodoxie, caci au luat drumul ereziei.
      Asa cum zice Sf. Apostol Pavel: "doar intru Domnul" sa se faca casatoria. Sa nu spuna cineva ca un papistas, un protestant, un musulman crede in Domnul Hristos!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Draga, nu poti fi si cu Dumnezeu si cu mamona.

      Daca tu iubesti un om mai mult decat pe Dumnezeu, atunci ce sa mai zic! Ai aratat clar cu cine tii.

      Omul putrezeste dupa moarte iar Domnul ne arata drumul spre vesnicie, mai mult! Suporta pacatele noastre pentru a ne mantui!

      Cu riscul de a parea prea dura - dragostea/atractia dintre un barbat si femeie este, in mare parte - excitatia hormonilor, a corpului! Tu nu te da cu ce este stricacios, ci alege vesnicia

      Adu-ti aminte de asta de fiecare data cand vei simti tentatia de a-L lepada pe Hristos din cauza hormonilor!

      Cred ac am citit pe undeva ca, calugarii au o metoda care o folosesc ca sa evite ispitele carnale! As expune-o dar, sincer, mi-e teama ca Admin sa nu o considere prea dura pentru a fi publicata.

      Atata iti zic:

      MEMENTO MORI

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vedeti dv. cred ca mai este un aspect al problemei. Sa ai u sot sau o sotie care in acte sunt ortodocsi dar doar cu numele, CA "ei au credinta lor si nu merg la spovedanie sau la Biserica si nu cred in preoti si alte chestii dintr-astea" cum ma mai auzit...
    Hristos a Inviat!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    sfappetrupavelandrei iertati-mä ,´S de 20 de ani in Westul sälbat. I.P.S.Serafim este Mitropolitul de care apartin,nu are DUHOVNIC pePr.Iustin.Cu citiva ani in urmä a vrut sä-l aibä duhovnic pe Pr.de la Cäsiel,dar nu au cäzut pe aceeasi cärare,si are pe alt Pr.,in nici un caz de la P.Vodä. Ce tot vä-ncälziti atita,DREAPTA SLÄVIRE este un dar de la CEL CE ESTE. Pentru cei botezati si cara au fapte de nebotezati vor da socotealä pärintii lor .Deci aveti grijä cum botezati...

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    admin, as dori si eu niste lamuriri, in lumina celor scrise de cristina mai sus. daca cel care s-a casatorit, fiind botezat ortodox, dar el n-a mai calcat pe la biserica ani de zile, si are credinta new age, deci nimic din viata lui nefiind legat de credinta ortodoxa, este casatoria valida sau nula??
    Unii se prezinta in fata altarului, pentru ca asa face toata lumea, cununia facand parte in multe cazuri din spectacolul nuntii la romani, dar sunt in necunostinta de cauza. Daca dupa cativa ani, unul dintre soti redevine credincios, iar celalalt continua cu ateismul sau new ageismul, cat de valida este casatoria? Divortul este permis?

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    se vorbeste de dragoste ca la piatä,stiti cä omul trebuie sä-si construiascä o casä duhovniceascä si dragostea'i acoperisul,pinä la acoperis mai este multä nevointä.Nu poti construi acoperis in aer,nu.Am si eu ceva intrebäri referitor la cei indrägostiti,ce au venit indrägostiti din west.Cum explicati cä'ntimp ce unii pärinti ai nostri erau inchisi ptr.credintä si alti de'ai nostri erau profesori ai aceleasi credinte in west,ba chiar prodecani,decan fiind directorul C.M.B.ului.Acum de ceva ani au venit cu propaganda dragostei,ajungind unde AU AJUNS? Si altceva,noi vorbim de mintuire si scopul cäsätoriei este mintuirea si intrajutorarea celor doi ptr.dobindirea DUHULUI SFINT,copii nu's un scop,sau traiul in doi ca altceva in afara mintuirii.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dar despre cele care se casatoresc cu protestanti dupa ce s-au despartit fara motiv de sotii ortodocsi, sau cu musulmani.. eu nu inteleg parintii nostri ce fel de cunostinte religioase si-au insusit din moment ce vad tinerii ca nu mai au credinta in Dumnezeu si ca preotii umbla doar dupa bani... cam asta cred ei despre Biserica Ortodoxa Romana. De asta nici nu vin la Sfanta Liturghie. Fiindca nu au incredere in preoti. Mare pacat...

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ma dau pe mine mai intai exemplu aici fiindca de vreo 7 ani de cand parintii mei s-au despartit din cauza banilor (asta fiind adevarul) am trecut prin ceva experiente si am constantat in ultimii 2 ani ca tinerii de 25-30 de ani sunt indoctrinati evolutionist si nu cred in Dumnezeu, sau daca inca mai cred in Dumnezeu atunci cred si in teoria infama si gresita a evolutiei..

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Conform invataturii papistase in Treimea isi schimba sensul din Ortodoxie. Nu avem deaface cu o Treime de Persoane Autentice, ci cu Doua Persoane si un Duh, care se confunda cu creatia, deoarece I se atribue harul creeat. Deci papistasii sunt pnevmatomahii, sabelieni, semiarieni. Ajungandu-se la un dumnezeu impersoal in sensul nirvanic. Deci nu avem Treimea si o treime desfigurata.

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cititi punctul 6 al petitiei:

    Papa Nu are ce cauta in Romania !

    29/01/2011
    categorie: Religie, spiritualitate.

    De ce spunem NU venirii papei in Romania!
    Marturisirea este mantuitoare, ca fii ai Bisericii, clerici si laici putem sa marturisim Adevarul, care este Hristos! Orice diplomatie cade in fata Adevarului!

    1. SE CREAZA CONFUZIE SI MULTI DINTRE ORTODOCSI VOR CREDE CA BISERICA ORTODOXA SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, IN TIMP CE
    BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA.
    CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII RUSE DIN EXIL ANATEMA PRELUATA SI DE BISERICA RUSIEI SI PRIN URMARE DE BISERICA ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.

    2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI LOCALE: SINODUL 2 ECUMENIC (vezi Filioque), SINODUL PATRIARHULUI FOTIE,SINODUL ANTIUNIONIST AL SF MARCU EUGENICUL, SINOADELE ISIHASTE ALE SF GRIGORIE PALAMA-NUMITE IMPREUNA SINODUL AL 8 LEA ECUMENIC DUPA CUM SPUNE ROMANIDIS, PR GHEORGHIOS METALLINOS, PR THEODOROS ZISIS, TELENGHIDIS SI ALTI TEOLOGI CONTEMPORANI.

    3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LACASURI DE CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII

    4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL ROMEI CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!

    5. SUNTEM DE ACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR SA NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH AL B.O.R. SA PARTICIPE LA MESA PAPISTASA !

    6. PARINTELE DUMITRU STANILOAIE AFIRMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE INCHINA LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU IN SENS BUDIST, DUMNEZEUL NIRVANIC IMPERSONAL.
    PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI TREIMI!

    RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAPISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE GRABNICA LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Papistasii (romano catolicii, greco catolicii), protestantii si cei ce mai zic ca “boteaza” nu au valida nicio o sfanta taina, pentru simplul motiv ca Sfantul Duh nu se pogoara la rugaciunile lor, ci doar in cadrul Bisericii Ortodoxe,

    da cine mai e frate biserica ortodoxa ? de ce nu spui ca doar ortodocsii se pot mantui? de ce nu spui ca Iisus Hristos a creat biserica ortodoxa?

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Da, admin, iubirea se desavarseste in Adevar si el este unul singur!
    S-a mai scris despre "iubirismul" acesta fatarnic, antihristic in numele caruia se unesc "religiile". Daca un sot iubeste cu adevarat pe celalalt, vine singur la adevarul de credinta ortodox.
    Hristos a inviat !

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Noi crestinii nu suntem chemati a judeca pe nimeni insa atunci cand un Mitropolit, atentie!, un Mitropolit se impartaseste din potirul ereticilor si apoi declara ca nu regreta atunci inseamna ca recunoaste tainele lor si are comuniune cu ereticii. Canoanele sunt carma Sfintei Biserici care e una singura: cea Ortodoxa. Daca inlaturi canoanele atunci e ca si cum esti pe o barca si n-ai carma. Te intreb mai poti conduce barca fara carma? Au nu ai sa te lovesti de o stanca si ai sa ii pierzi pe toti din ea astfel? Asta-i pericolul. Ca voi ecumenistii promovati o dragoste falsa, nu dragostea pentru Dumnezeu Tatal si Hristos.

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    A+getul: Greşeşti cu păr. de la Căşiel. Sfinţia sa îi este duhovnic şi sunt destul de apropiaţi. O ştiu pentru că am prins o vară când a venit la sfinţia sa să se spovedească.

  19. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Adrian

    HRISTOS A ÎNVIAT !

    Ai dreptate. Canoanele Sfintei noastre Ortodoxii trebuie respectate si nu trebuie sa se faca nici o exceptie.
    Te felicit pentru judecata sanatoasa, suferinta te-a adus la picioarele Mântuitorului, Crucea nu îti este usoara, dar nu deznadajdui, continua tot asa, Dumnezeu este cu tine!
    Ar fi foarte bine ca tinerii nostri sa-ti urmeze exemplul, mi-e mila de cei care nu fac nimic pentru a se îndrepta. Vai, de capul lor!

  20. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Frate Apologeticum

    HRISTOS A ÎNVIAT !

    Multumim si pentru aceasta postare, este foarte binevenita, ar trebui sa fie multiplicata de cei interesati si distribuita credinciosilor deoarece multi nu sunt la curent cu Canoanele date de Sfintii Parinti, credinciosi care, multi dintre ei, traiesc într-o neagra ignoranta.........

    Dumnezeu si Maica Domnului sa va binecuvânteze!!

  21. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @sfappetrupavelandrei

    Fiule ai luat-o la vale si ma întristezi, cu atât mai mult cu cât comentariile tale, de obicei, sunt logice si la obiect........
    Ce nu îti este clar? Totul este foarte simplu: Iata un exemplu: Daca doua persoane se iubesc, si una este eretica, persoana eretica va accepta Botezul Ortodox si Cununia Ortodoxa si se vor iubi de la tinerete pâna la batrânete si vor avea copii frumosi, sanatosi ( fizic si spiritual), copii ortodocsi, demni de a intra, împreuna cu parintii lor, în Împaratia Cerurilor când vor fi chemati la Domnul......cu conditia, bineînteles, sa respecte Poruncile Domnului toata viata lor pamânteasca..........

  22. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Dan
    Stai cuminte ca nu doar in diaspora se savarsesc casatorii mixte. Uite chiar ici colea, la putine zeci de km de Man. Petru Voda un preot a cununat o ortodoxa cu un catolic. Si un apropiat imi spunea: "au avut aprobare de la protopopiat!" Am ramas masca...

  23. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ A+getul

    HRISTOS A ÎNVIAT !

    Adevar grait-ai ! Subscriu.
    Daca îmi permiti, te rog.........ai uitat sa adaugi ( comentariul a 2-lea) cuvântul Sfântul înaintea numelui Irineu de Lyon. Este, asa cum bine stii, unul din Marii Sfinti ai Bisericii Una, Soborniceasca si Apostoleasca, de pe vremea când nu avusese, înca, Marea si Dureroasa Schisma din anul 1054........

  24. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "afara de cazul cand a avut dezlegarea Chiriarhului"....
    Da, fratilor, chiriarhul poate sa dezlege canoanele.... Regulament antihristic
    @Mihai, da, a avut aprobare ca Regulamentul le permite!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @gideon
      ai dreptate.. dar acel chiriarh isi ia asupra sa toata vina... insa aceste iconomii ar trebui sa se faca in cazuri exceptionale.. cu respectarea conditiei ca persoana eterodoxa sa treaca la Ortodoxie.

  25. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dar dacă cel neortodox Îl iubeşte mult pe Dumnezeu şi e convins că în catolicism/protestantism este trăirea adevărată ce face? Precum e dramatic ca un ortodox să se lepede de dreapta credinţă că s-a îndrăgostit de cineva de altă credinţă şi se căsătoreşte cu respectiva persoană aşa e şi pentru cei de altă credinţă în privinţa ortodoxiei. Ori de câte ori văd un protestat sau catolic întors la ortodoxie şi la scandalurile din jurul lui mă gândesc şi la situaţia inversă şi anume când un ortodox trece la o erezie şi e acelaşi scandal şi aceleaşi dureri. Hai să fim sinceri puţin: majoritatea ereticilor nu sunt aşa din alegere ci din naştere. Iar în privinţa protestantului mers la ortodoxie că aşa poate fi cu persoana iubită nu ştiu cât e de plăcut lui Dumnezeu. Oare cât de ortodoxă va fi acea persoană care a făcut-o pentru a se căsători? În ce constă Ortodoxia? În nişte gesturi formale? În nişte dogme acceptate formal? Eu cred că Ortodoxia constă în mai mult. Ea constă în trăire şi se ajunge la acea trăire în momentul în care nici o fată/băiat pe care o/îl iubeşti nu te îndreaptă spre ea. Hristos trebuie să te cheme la Ortodoxie şi nu persoana iubită. El este Mirele Ceresc. Dacă El nu te cheamă atunci poate fi şi Miss Univers lângă tine că tot te plictiseşti de credinţă. În fine, fiecare are părerea lui iar dincolo vom afla cine a avut dreptate. Cred că cel mai potrivit ar fi să opresc această polemică ( aşa cum am şi început-o ).

  26. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ortodoxia are plinatatea harului si in ea ne putem desavarsi. Aceia care hotarasc sa se casatoreasca , dar sunt de religii diferite, nu cauta deocamdata pe Dumnezeu. Iubirea dintre doi soti se implineste in Biserica una, cea Ortodoxa, prin Sfintele Taine.

  27. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @mihai

    Se intampla in Moldova lui Stefan cel Mare si Sfant cununie mixta??? In Occident se petrec convertiri uimitoare la Ortodoxie, chiar in mediu ostil credintei noastre. Iar noi, acasa, lasam sa se petreaca asa ceva? Biserica nu este numai preotul, ci si credinciosii care pot si ei marturisi Adevarul.
    Uitati-va la arabii ortodocsi cum nu le este teama sa cante HRISTOS A INVIAT intr-un mall din Beirut :

    http://corbiidepiatra.wordpress.com/2011/04/27/777/

  28. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Adevärat A INVIAT ! Mos Ioane asa este , mi-am adus aminte cä Duminica trecutä am participat laSl.Sf.Liturghii in B.O.R. din Lyon ...

  29. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si chiriarhul asta cine e? ce drepturi are el, mai presus de canoane? lamuriti-ma! logic, daca cel erectic trece la ortodoxie, nu mai e nevoie de nici o iconomie, nu? dar daca nu trece (cum s-a intamplat in cazul expus de mine)???

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Mihai
      se refera la ierarhul locului: mitropolit, episcop
      Aceasta exceptie nu vrea sa incalce sfintele canoane, caci trebuie sa fie temporara... persoana eterodoxa, daca nu inainte de casatorie cum ar fi normal si canonic, atunci sa fagaduiasca ca in cel mai scurt timp sa treaca la Ortodoxie.. altfel se incalca canoanele

  30. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @ Dan
    am constatat si constat ca oamenii (fie ei si in varsta) ii percep pe catolici oarecum egali ortodocsilor. stii faza cu "biserica (ne)sora"... la tara preotul are un cuvant greu de spus in comunitate. iar pooprul cam ia de bun ce zice "popa". asa ca...

  31. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    mi-am adus aminte cä acum citiva ani in Belgia la o parohie romineascä,la Sl.TaineiSf.Cununii a fost aleasä ca nasä o musulmancä,si la momentul cind a citit Crezul,unde märturisea despre XP,a intrerupt si a spus cä ea nu crede-n asa ceva,dupä care Pr.a ales o sorä rom-kat.Cred cä-s cam 10 ani de atunci

  32. Pr.Alexandru

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos ne cheama pe toti la El. Dar daca nu ai credinta drept-slavitoare, nu vei ajunge la El, ci te vei rataci.
    Numai credinta aceasta drept-slavitoare, ortodoxa, iti da garantia ca vei ajunge. Daca o tii cum se cuvine, bineinteles.
    Deci El ne cheama pe toti, insa nu toti vrem sa mergem pe aceasta cale. E mai grea, se cere nevointa. Celelalte credinte sunt mai usoare, nu-ti cer atata jertfelnicie, rugaciune, post.
    Cu respect, vedeti de exemplu, care e randuiala postului la catolici, ca de prostestanti stim ce post (nu) au.
    Da, ei s-au nascut asa, in erezie, nu au ales-o. Dar afland Adevarul pot sa vina la singura si adevarata credinta. Dar nu o fac ! Din orgoliu, din mandrie, ca sa nu zic din aroganta. Aici e problema lor. Multi dintre ei nici nu au de unde afla, ca mai-marii lor nu le spun, ii tin in aceasta ratacire. Dar multi afla si chiar inteleg greselile credintei lor, dar totusi raman acolo.
    Cei are au gasit Adevarul, ca le-a spus cineva, ca l-au gasit singuri, vin si se boteaza cu adevarat si leapada ratacirile in care au staruit. Pot face altii scandal, nu le pasa, AU AFLAT ADEVARUL !

  33. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt casatorita ortodox, dar nasii mei mai exact nasul e romano-catolic si e casatorit a doua oara cu nasa mea ortodox cu toate ca el nu a trecut la ortodoxie! taina ce am primit-o acum trei ani e valida sau nu !? va rog sa ma ajutati cu un raspuns!

  34. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos a înviat!

    După cum bine ați citat, art. 47 din Regulamentul de procedura al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române - în vigoare - prevede posibilitatea căsătoriilor dintre ortodox și eretic cu dezlegarea chiriarhului.

    Voi credeți că poate chiriarhul să dea dezlegare pentru o asemenea căsătorie? Poate IPS Serafim să facă acest lucru? Este validă Taina săvârșită în baza unei asemenea dezlegări?

    Dacă nu poate înseamnă că e un înșelător și împreună cu el întregul Sinod BOR care a adoptat Regulamentul, iar dacă poate e bine să avem smerenia de a-l lăsa să decidă când trebuie să dea dezlegare și când nu trebuie. Greșesc?

    Doi musulmani care sunt căsătoriți legal și după credința lor și care nu se înșeală unul pe altul sunt curvari?

  35. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @sfpetrupavelandrei

    Daca un neortodox il iubeste cu adevarat pe Hristos atunci se va face urmas credincios al lui si va cerceta el singur si se va convinge ca toata invatatura protestantismului nu il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, la fel cum nici papistasii nu il iubesc pe Dumnezeu fiindca s-au abatut de la invatatura de credinta ortodoxa pe care au rastalmacit-o cum au vrut ei fara sa ceara parerea sau sa caute la Sfintii Parinti, la Sfinta Traditie si in izvoarele vii ale Cuvantului lui Dumnezeu, adica la Hristos invatatura cea adevarata. Ortodocsii primesc invatatura Sinoadelor Ecumenice , cele 7, care au fost luminate de Sf. Duh, si la care Sfintii Parinti purtatori de Dumnezeu au facut cunoscute canoanele care sunt potrivit invataturii Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Nu e adevarat ce ai zis tu cum ca " constă în trăire şi se ajunge la acea trăire în momentul în care nici o fată/băiat pe care o/îl iubeşti nu te îndreaptă spre ea". Daca ar fi asa atunci inseamna ca toti ar trebui sa ne luam dupa capul nostru, ori Sf. Ap. Pavel ne invata ca noi trebuie sa pastram ceea ce ne invata preotii luminati de Sfantul Duh. La voi fiecare face cum crede el, la noi trebuie sa ascultam de Dumnezeu, de Biserica si de poruncile lasate. "Cel ce ma iubeste pazeste poruncile mele", si noi credem ca si Sfintii Parinti nu au grait de la ei insisi, fiindca daca ar fi facut asta ar fi fost o gandire lumeasca, insa ei au spus la Sinoade asa "Părutu-s-a Sfantului Duh si noua", adica ce au spus au primit de la Sfantul Duh care salasluia in ei. Ei au fost adevarati traitori. Ce-i drept insa ca eu nu sunt in masura sa vorbesc de traire fiindca sunt un mare pacatos. Dar macar nu vreau sa te las pe tine sa te inseli singur si sa tragi dupa tine si pe altii, si o fac ca sa stii ca toti ortodocsii doresc intoarcerea voastra la credinta insa doar dupa ce va veti da seama ca amestecati Adevarul cu neadevarul, si ele nu vor sta impreuna precum nici lumina cu intunericul nu stau impreuna.

  36. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @sfpetrupavelandrei

    Un singur lucru adevarat ai spus la Iubirea Adevarului, adica a lui Hristos nu se ajunge cu forta, si ortodocsii niciodata nu v-au fortat sau v-au impus ce sa credeti. Aveti ocazia sa va interesati si singuri. Informati-va fara sa va certati. Si veti vedea ca acolo unde de multe ori cu adevarat s-a marturisit Hristos cel Adevarat a existat si prigoana si jertfe si varsare de sange si moartea pentru Hristos in care s-au imbracat cei care l-au marturisit asa precum Apostolii ca sa invie impreuna cu El. Voi nu stiti insa Biserica Ortodoxa se roaga de 2000 de ani pentru toti ceilalti care nu cunosc pe Hristos ca Adevarat Om si Dumnezeu ca ei sa descopere lumina Adevarului. Cel care te iubeste e gata pentru tine pina la moarte pe cruce fiindca pentru noi Domnul Hristos a aratat Calea, Adevarul si Viata: "Adevarat va spun voua ca daca bobul va cadea in pamant si va muri aduce multa roada". Gandeste-te la Dragostea nemarginita a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, adica a lui Dumnezeu pentru toti oamenii si la faptul ca voi protestantii huliti si desconsiderati sangele care a curatit pacatele lumii intregi, sangele lui Hristos care s-a rastignit pentru voi ca sa va lumineze si sa va readuca la viata vesnica, nu la viata lumeasca pe acest pamant care e trecatoare.. Ce sa mai vorbim.. Veti intelege oare? Eu sper ca da si indrazniti cu dragoste sa va apropiati si nu mai fiti necredinciosi ci credinciosi.. Sa va ajute Dumnezeu sa va gasiti in El adevarata Pace, Dragoste si Calea spre Viata Vesnica, insa in Biserica, si nu in afara ei dupa mintea lumeasca, adica cea pierzatoare.. Doamne Ajuta-i si pe ei si pe noi!

  37. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @sfpetrupavelandrei

    Dogmele reprezinta invatatura de credinta asa cum a lasat-o Hristos si asa cum Sfantul Duh i-a invatat pe apostoli ei ne-au transmis-o noua. Exista canoane pentru ca este nevoie de ele fiindca noi fiind oameni pacatosi sa avem de unde sa ne indreptam daca am gresit amarnic. Dogmele sunt acceptate formal doar atunci cand esti superficial si nu ai credinta in Invatatura de Credinta a Bisericii. Asa eram si eu inainte desi sunt botezat ortodox. Pot papistasii sa mai spuna ca sunt "biserica" dupa ce modifica Crezul stabilit de comun acord in Sinod dupa aproape 1000 de ani, Sf. Traditie si cuvintele Mantuitorului Hristos care spune clar: "Eu plec ma duc la Tatal dar va voi trimite alt Mangaietor Duhul Sfant care de la Tatal purcede si acela va va calauzi la tot Adevarul" ? Eu zic ca nu pot si la fel au spus-o si Sfintii Parinti. Minciuna nu poate sta alaturi de Adevar. Zicand ca Sfantul Duh purcede si de la Fiul au micsorat pe Sfantul Duh. Dumnezeu se intelege ca unul in Sfanta Treime:Tatal cel necreat, Fiul cel nascut din Tatal si deofiinta cu El prin care toate s-au facut, si Duhul Sfant care e purces, insa toate aceste ipostasuri nu sunt intr-o relatie de micsorare una fata de alta ci au aceste insusiri potrivit cu lucrarea fiecaruia, si nu sunt despartite ci sunt privite unitar fiindca Dumnezeu e Unul Singur nu trei. Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat si a devenit si om ca pe oameni sa-i mantuiasca fiindca toti mureau vesnic din cauza pacatului primilor oameni prin care toti ajungeau in acelasi loc al intunericului din afara. De aceea Hristos Domnul spune ca El este "Adevarul, Calea si Viata" fiindca ne-a deschis drumul si ne-a aratat cum trebuie sa Iubim pe Dumnezeu si pe aproapele cu adevarat, ne-a aratat calea de urmat spre Imparatia Cerurilor, care trebuie sa o gasim inlauntrul sufletelor noastre si nu in afara. "Porunca noua va dau voua: Iubiti-va unii pe altii cum v-am iubit eu pe voi". Insa mai mult nu voi spune ca deja am vorbit prea multe si nu mi se cuvine. Cum am spus cer iertare celor pe care ii supara ceea ce spun. Doamne ajuta si Hristos a inviat!

  38. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @nea petrica andrei
    ai o gandirea tare anapoda, iar daca tu zici ca asta-i Ortodoxie te inseli precum un sectar si un papistas, adevaratele nume ale acestor eretici.
    Sfintele Canoane si Dogmele Bisericii sunt de la Duhul Sfant, nu de la oameni! Sfintii Parinti sunt foarte categorici in aceasta chestiune.
    Cine trece la Ortodoxie doar pentru iubitul/iubita ei si nu pentru Hristos, normal ca o face doar formal.
    Tocmai de aceea nici iubirea dintre ei nu este cu adevarat iubire, caci nu este intru Domnul, dupa cum Sf. Apostol Pavel.
    Ce-a fost in istorie (ex. preotii greco-catolici trecuti la Ortodoxie) sunt cazuri de exceptie, carora li se aplica canoane specifice.
    Noi vorbim despre ce trebuie facut acum si pe viitor. Cum trebuie facut ca sa nu se mai greseasca.

    PS: Un eretic nu poate face minuni decat cu ajutorul dracilor

  39. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt casatorita ortodox, dar nasii mei mai exact nasul e romano-catolic si e casatorit a doua oara cu nasa mea ortodox cu toate ca el nu a trecut la ortodoxie! taina ce am primit-o acum trei ani e valida sau nu !? va rog sa ma ajutati cu un raspuns!
    Imi puteti raspunde si mie? preotul care ne-a dat binecuvantarea sa ne casatorim nu a cerut de la episcop dezlegare pt nasul romano-catolic pt ca a zis ca important e sa ne botezam copii ortodox si sa pastram credinta si sa nu ne agitam cu nasii ca ei nu au vreo importanta dor preotul si am avut 12 preoti la nunta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Helenis
      V-a spus foarte gresit acel preot despre importanta Nasilor. Ei sunt parintii dvs. duhovnicesti, care trebuie sa vegheze asupra familiei dvs. si cu care trebuie sa va sfatuiti. Ce fel de sfat puteti primi de la un nas care este papistas, cand vine vorba de ceva legat de Biserica? Vor aparea astfel disensiuni si discutii, care vor periclita relatia dintre dvs. si nasi. Cred ca aveti datoria de a va ingriji de convertirea nasului dvs. la Ortodoxie, mai ales ca ei sa aiba pace in familie, caci astfel de familii se destrama majoritatea.
      Cat despre validitatea cununiei dvs., este greu de pronuntat, dar ati incalcat clar niste canoane. Daca acel preot a zis ca nu este nicio problema, atunci o mare parte din vina o s-o poarte el. Aveti insa datoria fata de nasul dvs., ca sa-l crestinati.

  40. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @admin:acum îi luăm în bătaie de joc şi pe apostoli....

  41. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cred ca atunci cand doresti sa-ti intemeiezi o familie gandesti f mult la aspectul asta si te consulti cu duhovnicul si familia ta. Casatoria este pe viata si are ca scop final mantuirea...N-ar trebui sa te indragostesti de "cine nu trebuie"...Iar fara rugaciune este f greu sa-ti intemeiezi o familie care sa te duca spre mantuire...Dumnezeu ne asculta intotdeauna si ne ofera tot ce este mai bun pentru noi la vreme potrivita...Concluzie: atentie pe cine-ti doresti ca tovaras de viata...

  42. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Hristos a înviat!

    După cum bine ați citat, art. 47 din Regulamentul de procedura al instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române – în vigoare – prevede posibilitatea căsătoriilor dintre ortodox și eretic cu dezlegarea chiriarhului.

    Voi credeți că poate chiriarhul să dea dezlegare pentru o asemenea căsătorie? Poate IPS Serafim să facă acest lucru? Este validă Taina săvârșită în baza unei asemenea dezlegări?

    Dacă nu poate înseamnă că e un înșelător și împreună cu el întregul Sinod BOR care a adoptat Regulamentul, iar dacă poate e bine să avem smerenia de a-l lăsa să decidă când trebuie să dea dezlegare și când nu trebuie. Greșesc?

    Doi musulmani care sunt căsătoriți legal și după credința lor și care nu se înșeală unul pe altul sunt curvari?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @vizitator
      aceasta iconomie se face doar in acord cu Canonul 31 de la Laodiceea, adica cel eterodox sa fagaduiasca trecerea la Ortodoxie - prin botez si mirungere

  43. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Buna,

    As dori o informatie. Poate o crestina casatorita cu un musulman sa se impartaseasca cu trupul si sangele lui Hristos?

  44. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Admin, pentru o religie care promoveaza iubirea si iertarea, judecati de tipul "ea traieste in curvie" imi lasa un gust amar. Nu-mi amintesc sa fi citit ca Iisus ar fi fost atat de incrancenat si atat de manios fata de altii. Ma bucur ca toti cei fara de pacat ridica piatra si sunt foarte rapizi in a-i judeca sau condamna pe altii, felicitari tuturor sfintilor pe care-i vad comentand aici. O zi binecuvantata!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Adelina
      Dupa cum vezi, nu de la noi spunem acestea, ci asta este realitatea. De ce sa nu fie totul dupa Dumnezeu, daca zicem ca exista dragoste? Dragostea se bucura numai de adevar. Din toate religiile, n-au cum sa fie nici doua cele adevarate, ci doar una. Atunci cand Ortodoxia a ramas neschimbata de la Sfintii Apostoli incoace, nu e normal ca toti sa revina la Biserica mama? Atata tot, nu condamnam pe nimeni, dar vrem ca toti sa se mantuiasca, sa se bucure de aceasta viata si sa fie bineplacuti lui Dumnezeu. Iubirea pentru aproapele se sintetizeaza prin iubirea fata de mantuirea lui, altfel este egoism. Scopul unirii sotilor este de a se mantui unul pe altul, iar nu nasterea de prunci, care este doar o consecinta.
      Domnul sa te intareasca si iarta-ne daca te-am suparat.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Adelina draga,
      Cred ca exista o porunca din cele zece care zce ´´SA NU CURVESTI´´.
      Cele zece porunci au fost date pe timpullui Moise ( e adevarat), iar Domnul nostru Hristos a zis ca nu a venit sa strice legea - ci, mai degraba sa o implineasca!

      Nu-mi aduc aminte bine daca in Sfintele Evangelii sau in Faptele apostolilor spune ca atunci cand aproapele tau greseste sa-i atragi atentia in privat, apoi sa-l spuna preotilor!

      Deci nu este vorba de a judeca pe cei care traiesc in curvie, ci pur si simplu, asa cum spunea Admin ESTE O REALITATE.

      Noi, crestinii ortodocsi trebuie sa luptam cu pacatul, sa ne impotrivim, trebuie sa fim necrutatori cu pacatul.

      Daca iti serveste cu ceva sa stii ca si eu am trait in curvie, si tare bine mi-ar fi venit daca cineva mi-ar fi spus ca nu e bine ce fac! Dar, slava Domnului! care mi-a deschis mintea si m-a ajutat sa ma corectez.
      Deci si tu corecteaza-te (daca e czul) cat mai ai timp!

      O zi buna

  45. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Fratilor!
    Ce se intampla cu cei ce au fost cununati timp de decenii in casatorii mixte. Se declar nule aceste casatorii, s-au l-i se v-a impune partii neortodoxe ca a venit timpul sa treaca la ortodoxie, ca altfel v-a pierii .... S-au crescut generatii cu acest model din familia proprie, pe care vazand ca este viabila au urmarit si cei din tanara generatie. Ei sunt care dau cu capul de pereti in secolul 21. ca nu se mai poate. Degeaba explicati cu canoane si cu traditia. Practica era alta. De ce? Urmeaza o trecere fortata a acelora care traiesc de zeci de ani de zile in casatorii mixte la ortodoxie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*