Parintele Justin ne vorbeste despre un eventual razboi mondial

Se vorbeste din ce in ce mai des de declansarea unui nou razboi mondial. In conjunctura politica de azi, noi, ca si crestini, in ce masura putem folosi arma?

Neamul nostru nu a dus niciodata razboaie de cotropire, noi doar am fost siliti sa folosim arma impotriva celuilalt, ca sa ne aparam pamantul si valorile date noua de Dumnezeu. Noi nu am avut cutezanta sa atacam si sa deranjam alte popoare. Toti cei care au venit ca asupritori peste noi ne-au devenit dusmani si sigur ca au fost intampinati cu neincredere si inversunare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem pusi in situatia de a lupta ca aliati in alte state, dar nu din initiativa noastra, ci tot la porunca stapanitorilor lumii.

Tocmai, parinte, ce facem in cazul in care esti obligat sa lupti impotriva unui stat ortodox, la comanda paganilor, cum s-a intamplat in Kosovo, cand romanii au trebuit sa bombardeze inclusiv biserici?

Aceasta este politica straina. Este foarte greu sa fii soldat astazi. Ce sa faca un purice in fata unui elefant? Trebuie sa te supui ordinelor stapanirii de care apartii. Dar mare va fi cel care va refuza, in numele lui Hristos. Bineinteles ca este o lepadare de Hristos sa bombardezi biserici si icoana lui Hristos. Insa acest pacat il vor plati toti cei care ordona aceste faradelegi. Dar daca vei avea curajul sa te opui, mucenic vei fi. Asa cum au facut si Mota si Marin, care vazand ca se trage cu mitraliera in obrazul lui Hristos, s-au dus si au luptat in Spania, unde s-au jertfit si sacrificat viata. Ei se duceau sa apere icoana lui Hristos cu arma in mana, noi ne ducem sa bombardam icoana lui Hristos cu arma in mana. Aceasta este diferenta dintre aceste generatii… Nu deschizi foc impotriva cuiva decat atunci cand esti in stare de aparare proprie. Romanii nu au scos sabia niciodata impotriva cuiva – avem aceasta cinste. Ne-au luat Cadrilaterul, ne-au luat Basarabia si Bucovina, noi nu ne-am razbunat sa cucerim, dar sangele martirilor nostri care au luptat sa dezrobeasca aceste pamanturi striga inaintea lui Dumnezeu pentru nedreptatea ce ni s-a facut; vor fi judecati si vor plati inaintea lui Dumnezeu toti cei care ne-au nedreptatit. Iar noi am stat si am asteptam mereu o pace, o liniste sau ajutor promis de straini, care niciodata nu a venit. Noi nu am tulburat niciodata istoria omenirii. Noi am fost oamenii pacii si am adus liniste Europei.

Recomandati crestinului sa se antreneze in lupte, sa iși pregateasca trupul de lupta?

Asta trebuie sa o faca armata si oameni specializati. Nu trebuie crestinul de rand sa invete fel si fel de tehnici de a ucide sau rani pe altul. Sa invatam in masura dreptului de aparare. Dar in rest arta luptei este arta diavolului, pentru ca noi nu avem dreptul sa omoram creatia lui Dumnezeu. Crestinul sa se pazeasca prin rugaciune, si nu prin arme sau alte tehnici de lupta. Pentru ca daca vine cineva si te ataca azi, te ataca organizat, cu mijloace in care tehnicele tale de lupta sunt cu totul neputincioase. Traim alte vremuri, in care razboiul si lupta se dau de la buton. Este alta politica veacului XX-XXI.

cititi interviul integral pe Atitudini.com

23 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa ne traiti, parintele nostru intelept, bun si drag, intru multi ani,cu sanatate! Apara, miluieste si mantuieste Doamne Iisuse Hristoase pe iubitul nostru Parinte Justin Parvu, si tu, Maica Domnului acopera-l cu acoperamantul tau cel sfant!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Amin !
    Cu adevarat avem intelepti printre noi din aceia care s-au Sfintit prin ceea ce au indurat pentru Ortodoxia neamului prin inchisorile staliniste ori au luptat spre apararea Icoanelor lui Iisus Hristos ! Niciodata nu am avut noi Romanii arma in mana decat pentru a ne apara pamanturile lasate de la Decebal incoace si nu spre a cuceri altceva ce nu este al nostru.Tot ceea ce avem acum si aici,este spre administrare si folosire cu mare chibzuinta,ca nu se stie cand plecam din aceasta lume iar mostenirea ce-o lasam urmasilor nostri,este flacara Ortodoxiei nestirbita de ecumenism sau alte deviatii sectare si pamanturile tarii ca in aceste pamanturi avem pe mosii nostri si aceste pamanturi sunt imbelsugate datorita sangelui neamurilor noastre ca or fi fost ei Moldoveni,Ardeleni sau Munteni tot Romani se numesc, ca frati de sange au fost in lupta si frati de neam suntem si nu prin aliante ! Hristos Domnul a dorit sa avem pilde vii pe acesti Sfinti care inca mai sunt printre noi ! ORTODOXIE sau Moarte !

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sa-l pomenim in rugaciunile noastre, pe Duhovnicul neamului nostru, sanatate si putere intru Hristos!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    „Tocmai, parinte, ce facem in cazul in care esti obligat sa lupti impotriva unui stat ortodox, la comanda paganilor, cum s-a intamplat in Kosovo, cand romanii au trebuit sa bombardeze inclusiv biserici?”
    Pentru cel care a pus intrebarea: puteti sa-mi dati o sursa din care sa reieasca ca romanii au trebuit sa bombardeze biserici in Kosovo? Este prima data cand aud asa ceva...

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    * reiasa

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    A doua venire a Domnului. Semnele
    http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/08/a-doua-venire-a-domnului-semnele/

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Si Mihai Viteazul si Stefan cel mare si toti romanii care erau in armatele lor s-au aparat si prin rugaciune si cu arma in mana OMORAND mii de pagani invadatori. La fel si ostasii din armatele Imperiului Ortodox Bizantin.

    In trecut nu doar militarii stiai sa se lupte, ci si toti oamenii de rand.

    Cred ca cel mai bine este sa ne concentram pe cuvintele parintelui Iustin Parvu "Sa invatam in masura dreptului de aparare. " Deci sa nu invatam tehnici de lupta cu scopul asupririi, ci cu scopul apararii impotriva invadatorilor.

    Chiar daca in ziua de astazi razbiul se da cu rachete nucleare de exemplu, tot este bine sa avem o pregatire militara pentru ca ne face barbati gata de lupta si din darzenia antrenamentelor invatam sa avem vointa, sa ne controlam trupul, sa rabdam durerea, etc si putem aplica foarte bine aceste principii in terenul luptei duhovnicesti pe care la fel o vom aborda cu barbatie, nu ca niste molateci friciosi.

    Sfintii militari, experti in arta razboiului ne stau marturie. Sfantul Dimitrie, Sfantul Theodor Stratilat, Sfantul Stefan cel Mare, si atatea mi si mii de sfinti militari luptatori etc.

    Doamne ajuta!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    „Sa invatam in masura dreptului de aparare. Dar in rest arta luptei este arta diavolului, pentru ca noi nu avem dreptul sa omoram creatia lui Dumnezeu”. Deci, daca am inteles bine, nu pentru a ucide sau rani, ci pentru a se putea apara?
    Desigur, astazi razboiul se duce la alt nivel: mediatic-manipulator, politic, economic, informatic. Si cred ca este bine sa invatam sa ne aparam si la acest nivel.
    Dar intreb: ce am face daca am fi in locul statelor invadate de coalitii? Ce am face daca am fi, spre exemplu, in locul sarbilor cosovari - care pot fi oricand linsati cu tot cu familiile, de albanezii musulmani?
    De ce Codreanu purta pistol?
    Mota si Marin erau oameni specializati in armata sau simplii cetateni?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @MM
      In niciun caz, nu se referea la arte martiale, cum ne-a fost dat sa citim nu demult. Folosirea acestui termen pagan, strain de Ortodoxie (caci cuvantul martial vine de la zeul Marte, zeul razboiului la romani) nu face decat sa starneasca nedumeriri si repulsie din partea credinciosilor. Mai mult, unii se smintesc...
      Este drept ca pe vremea voievozilor nostri, aproape tot poporul era pregatit de lupta. Dar este o mare diferenta, caci atunci inamicul avea arme ce puteau fi contracarate de catre romani cu furci, topoare, sabii etc. Acum, ce face un ucenic antrenat in jujitsu cand vine americanu cu mitraliera? Poate doar sa fie mai rapid ca glontul si sa aplice schema "unghiul mortii"...

      Comparatia cu Miscarea Legionara e de domeniul SF-ului, caci nu ne mai ridicam la nivelul lor de caracter si seriozitate, ca sa nu mai zic de credinta! Ne legam doar de ce ne convine noua, dar nu am fi in stare sa ascultam de un singur Capitan, sa participam la tabere de munca etc. In plus, nici macar nu ii cinstim...

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    A, si inca ceva, vreau sa subliniez ca sunt total de acord cu ce spune parintele Iustin Parvu in cazul in cazul in care aplicam pentru uu monah, care nu are voie sub nicio forma sa foloseasca violenta fizica, el dedicandu-se exclusiv razboiului duhovnicesc.

    Comentariul meu de mai sus era destinat mirenilor si este scris din punctul meu de vedere al unui mirean, care are voie sa duca si razboi trupesc, in cazurile randuite de Dumnezeu, cel duhovnicesc fiind mult mai redus decat in cazul unui monah.

    Ori ca mirean, daca trebuie sa duci razboi, este de la sine inteles ca trebuie sa te antrenezi si sa fii pregatit mereu sa iti aperi credinta, tara si neamul luptand cu arma in mana.

    Daca mirenii nu se mai antreneaza, atunci tara va ramane doar cu o armata de mercenari platiti, ceea ce este un dezastru.

    Toti romanii ar trebui sa fim barbati darzi, credinciosi si luptatori ca stramosii nostrii.

    Doamne ajuta!

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @admin

    Am citit comentariul tau, si nu cred ca firul logicii pe care il urmezi cu afirmatiile tale este unul corect. Uite de ce.

    Spui ca :

    "nu se referea la arte martiale, cum ne-a fost dat sa citim nu demult. Folosirea acestui termen pagan, strain de Ortodoxie (caci cuvantul martial vine de la zeul Marte, zeul razboiului la romani) nu face decat sa starneasca nedumeriri si repulsie din partea credinciosilor. Mai mult, unii se smintesc…"

    Sminteala si repulsia de care vorbesti pornesc tocmai de la faptul ca termenii nu sunt intelesi bine.

    Arta martiala, curtea martiala, etc reprezinta notiuni legate de razboi, si este corecta analogia zeul marte- razboi, dar asta nu inseaman ca razboiul este neaparat pagan sau ca artele martiale sunt neaparat pagane(adica arta de a purta un razboi care cuprinde tactici militare, tehnici de antrenament pentru lupta cu pumnii sau armele, etc).

    De ce acestea doua nu sunt neaparat pagane?
    Pentru ca sfintii luptatori militari toti le-au practicat.
    Sa stii sa lupti cu sabia bine este o arta martiala,
    Sa lupti bine su sulita este din nou o arta martiala,
    sa stii sa te lupti corp la corp este iarasi o arta martiala.

    Acum vei spune ca arta martioala este ceva strain ortodoxiei, si surprinzator o sa iti raspund :
    AI DREPTATE! Si stiu ca tu esti sincer si rationezi corect, dar in mintea ta cand spui ARTA MARTIALA te gandesti automat la ARTA MARTIALA ORIENTALA, care intr-adevar este pagana si straina de ortodoxie pentru ca are o filosofie impregnata de shintoism, budhism etc..

    Dar daca ai folosit termenul arta martiala ORIENTALA inseamna ca sunt si alte tipuri de arte martiale in afara de cele orientale, arte martiale spaniole(scrima lor), sau europene sau africane, sau rusesti(sistema) etc etc etc.

    Ideea este ca arta martiala nu inseamana arta martiala orientala.
    Arta martiala = un sistem de lupta.

    Si toti sfintii sfintii militari ortodocsi luptatori au fost practicanti de arte martiale,
    pentru ca nu exista soldat care sa nu practice arte martiale.

    Si nu degeaba in Biblie ne sunt date atatea exemple din viata OSTASILOR(care repet automat practica arte martiale romane in Imperiul Roman) care se aplica foarte bine si in razboiul duhovnicesc pe care il ducem cu demonii.

    Sfantul Dumitru, Sfantul Gheorghie, Sfantul Theodor Stratilat, Sfantul Constantin cel mare, toti au practicat arte martiale romane pentru ca erau asi in manuirea spadei, in lupta corp la corp si a sulitei.

    La fel si Sfantul Stefan cel Mare si oastea sa viteaza de moldoveni, care se antrenau mereu si erau inarmati si pe timp de pace pentru a fi gata oricand sa vina sa isi apere credinta, tara si neamul.

    Doamne ajuta si te rog sa nu te superi pe mine pentru ca am o opinie diferita fata de a ta.

    Constantin

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @Constantin
      Din pacate se vede clar ca aveti o obsesie cu acest cuvant: martiale. Iertare. Dar uitati ca eu nu am auzit de lupte greco romane martiale, iar la Jocurile Olimpice nu am auzit ca sportul numit tir sa fie considerat arta martiala. Este clar pentru toata lumea ca arta martiala ne duce exclusiv cu gandul la karate, judo si alte tehnici de lupta orientale. In cultura si traditia romaneasca acest cuvant nu are o conotatie crestineasca, degeaba incercati sa o impuneti acum. Din aceasta cauza, ati pasit din start cu stangul, atragand critici si retineri din partea celor pe care trebuia sa-i convingeti ca ati apara credinta si tara este o datorie fata de Dumnezeu. Apoi, manipulati zicand ca am folosit termenul de arta martiala ORIENTALA.

      In contexul actual, ce arta de a lupta credeti ca ar face fata rachetelor americane?
      Mai am intrebari, dar vi le pun pe parcurs.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    termenul arta martiala nu are cum sa fie EXCLUSIV oriental pentru simplu fapt ca arta martiala este un termen de origine latina deci nu orientala si repet se refera la un sistem de lupta in general.

    nu doar orientalii au sisteme de lupta deci termenul de arta martiala nu are cum sa fie exclusiv legat de tehnicile de lupta orientale.

    La intrebarea:
    In contexul actual, ce arta de a lupta credeti ca ar face fata rachetelor americane?

    Cred ca raspunsul ar fi ca atunci cand ai de luptat cu un inamic mult mai puternic prin dotari si numar de trupe singura solutie este cea a lui Ion Gavrila Ogoranu care s-a retras in munti ducand o rezistenta de gherila impotriva comunistilor care erau sprijiniti de tancuri, aviatie si multe trupe, dotari pe care romanii ortodocsi patrioti si anticomunisti nu le aveau.

    Asta nu i-a facut sa se dea batuti sau sa zica ca nu are rost sa se antreneze, ca oricum aia au avioane si ei au doar pistoale.

    Intrebare:
    Daca considerati atat de "pagan" termenul "martial" atunci cu ce ar trebui sa inlocuim termenul "curte martiala"?

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    luni marți miercuri joi vineri sunt termeni care desemnează zei păgâni!

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Biblia despre masoni
    http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/10/biblia-ca-text-profetic-domnul-hristos-vs-masoni/

    Să luăm aminte!

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    1. La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
    2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
    3. ŞI A ZIS DUMNEZEU : "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
    4. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
    5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
    6. ŞI A ZIS DUMNEZEU: "Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!" Şi a fost aşa.
    7. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
    8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.
    9. ŞI A ZIS DUMNEZEU: "Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!" Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.
    10. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
    11. Apoi a zis Dumnezeu: "Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!" Şi a fost aşa.
    12. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
    13. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
    14. ŞI A ZIS DUMNEZEU: "Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
    15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
    16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
    17. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul,
    18. Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
    19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
    20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa.
    21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
    22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
    23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
    24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.
    25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
    26. ŞI A ZIS DUMNEZEU: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
    27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
    28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
    29. Apoi a zis Dumnezeu: "Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.
    30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viată, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.
    31. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

    Unul Singur este Creatorul si Ziditorul tuturor lucrurilor, si ordinea acestor lucruri tot Dumnezeu a puso.
    Nici o alta ordine pusa de om nu va dainuii, Noua Ordine mondiala sau ziditorii sau construtorii care vor sa cladeasca acesta lume asa cum zice Intaleptul nostru Parinte, marile puteri ale acestei lumi, care ne a prins si pe noi in vartejul lor de ametire si de formare a unei noi ordini mondiale dar si materiale incluzand prin teoriile lor de studiu si stiinta, prin cercetarea lor limitata a lucrurilor existente vizibile si palpabile,dar iesita din limita lor si din ordinea lor pusa de catre Dumnezeu, vor sa intalega sensul si existenta lucrurilor prin lovire si explozia particulelor, sensul exzistentei si formari, ordinea asezari si existentei materiei, prin distrugere si explozie vor sa ajunga la Dumnezeu. Uitand de limita lor, uitand de Dumnezeu , uitand de Cuvantul Lui Dumnezeu , vor sa fie arhitecti , ziditori si creatori, formatori de sens si de directive de ordine. Dar toate acestea bazate pe lovire si nu pe sens pe distrugere mai intai si apoi cautand sensul. Cum spune Profetul si-au ales singuri sensul formari lor, si au ratacit din pantecele mamei lor . Stele cazatoare, nori fara de apa, purtati de vant, purtati de asa zisa lor stiinta bazata pe crima si pe ucidere. Acesti ziditori care exclud Crestini si acesti Antihristi se vor imbata in cercetarea lor si in stiinta lor, precum se imbata criminalul de sangele ce la varsat.
    Dumnezeu sa ne ierte pe noi care ar trabuii sa umblam dupa Hristos si nu dupa vantul ce bate fara a aduce ploaie pe pamantul acesta.

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://silvianemanuel.net/2011/12/inceputurile-nationalismului-nostru-i-generatia-interbelica-si-romania-mare/

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Constantin
    Continuati sa ne uimiti cu ferocitatea cu care vreti sa convertiti acest cuvant neortodox. Nu veti reusi, caci din start ati creat repulsie fata de folosirea acestui cuvant alaturi de cel al Ortodoxiei. Va dau un exemplu despre cum trebuie evitata folosirea cuvintelor smintitoare sau cu dublu inteles: in Crez s-a evitat cuvantul catoliceasca, ce inseamna universala, tocmai pentru a nu se confunda cu erezia papista.
    De ce nu folositi sintagma "mestegul armelor"? Ce-ar fi sa ne numim din Biserica martiala in loc de Biserica luptatoare? Nu vedeti ca suna neortodox? Oamenii sunt obisnuiti de zeci de ani cu acest cuvant ca apartinand paganismului si-i duce din prima cu gandul la tehnicile de lupta exclusiv orientale. Si atunci nu v-ati atins scopul. Ca sa nu mai zic ca daca mai si practicati astfel de "sporturi" cu toate exercitiile de meditatie, atunci e grav pana la lepadare de credinta.
    Din cate stiu Gavrila Ogoranu nu era ortodox, asa ca mai bine luam exemple dintre cei care au facut parte din Biserica.
    Denumirea curtii martiale nu sta in puterea noastra sa o decidem si nici nu are vreo legatura cu Biserica, dimpotriva.

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Admin:
    Ai ocolit artistic raspunsul. Nu-mi pune in gura ce nu am zis si raspunde, te rog, concret la intrebari - daca vrei. Fara insinuari, fara procese de intentie. Unde am zis eu de arte martiale si ce treaba are asta cu ce am intrebat eu?
    Insa mai bine nu raspunzi nimic legat de ce a vrut sa spuna sau nu Parintele. De ce sa interpreteze altul ceea ce a spus el?
    Si, deci, ramane doar intrebarea: cand ostasii români au bombardat biserici ortodoxe in Kosovo - asa cum se induce de catre cel care pune intrebarea?
    Chiar nu stiam ca s-a intamplat asa ceva, ci doar ca s-au ocupat cu mentinerea pacii si ca in destule cazuri i-au protejat pe sarbii ortodocsi de albanezii musulmani. Gresesc?

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      @MM
      Gresesti pentru ca stii doar din ce a dat mass-media despre eveniment. Sau oare crezi ca Parintelui Justin i se pot induce lucruri pe care sfintia sa nu le fi verificat?

  18. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu nu stiu si te intreb.
    Da-mi un link, te rog!
    Este a treia oara cand te rog.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      nu exista pe net asa ceva... e de-ajuns cuvantul Parintelui, pe care ai libertatea de a-l crede sau nu.

  1. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (12.12.2011) « Saccsiv's Weblog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*