Monahul Atanasie Ştefănescu, de patru ani în Garda Cerească

(1919 - 2008)

Unul dintre brazii neînfrânţi ai veacului XX a fost Alexandru (Sandu) Ştefănescu. Oltean dârz din regiunea Corabiei, s-a născut în 1919 la Orlea (Oroles-Vulturul), judeţul Romanaţi. Urmează liceul în oraşul Corabia şi este eliminat pentru organizarea unui grup FDC. Face parte dintr-o familie de legionari, tatăl său a fost aghiotantul Generalului Cantacuzino. Din 1937 Alexandru este secretarul şefului de judeţ Alexandru Cristian Tell. Participă la tabăra de la Uria, având peste 100 ore de muncă la şantierul sediului din Gutenberg. La propunerea şefului de judeţ i se acordă gradul de legionar. După asasinarea lui Corneliu Codreanu (1938) este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la 2 ani şi 6 luni. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău unde întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Săgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău şi eliberat odată cu cedarea Basarabiei. Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940 de răsturnare a regelui Carol al II-lea, în grupul de bucovineni alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leontes, Dragoş Hoinic, Virgil Totoescu. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector.

Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii „beneficiari”. Datorită refuzului de desolidarizare de Mişcarea Legionară şi de Horia Sima, este dus la Zarcă unde stă până la venirea ruşilor. La Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu (viitorul monah Marcu de la Sihăstria) din grupul „misticilor”. În 1948 este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare revine în Aiud unde se ocupă de recuperarea scrierilor de memorii ale generalului Petrovicescu. Ajută şi pe Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, pe soţia şi fiica poetului. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin 6 lagăre. La Poarta Albă participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 ani muncă silnică. În 1956 ia parte la Aiud la celebra grevă. În momentul reînceperii reeducării din Aiud, este trimis la Zarcă. În 1964 este eliberat cu ultimul lot. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi eliberat. Se căsătoreşte şi se stabileşte în Corabia.

A rămas toată viaţa deosebit de activ, modest şi cu elan, făcând mereu bine. În condiţiile dure de anchetă şi închisoare, a fost un exemplu de ţinută impecabilă şi sacrificiu. Nu a făcut nici un compromis, nu s-a dezis niciodată de idealul tinereţii sale, nici când a intrat în monahism. Prin structura sa, Sandu Ştefănescu îmbina trăirea creştină cu practicismul vieţii.

După 1989, când pensia i s-a mărit prin adăugarea unei compensaţii pentru anii detenţiei, îşi ajută discret vecinii şi pe alţi nevoiaşi. Avea permanent unul sau doi studenţi din familii modeste pe care îi susţinea financiar – fără ajutorul său, aceştia n-ar fi putut absolvi studiile superioare. Avea un sfat bun şi un leac pentru diverse maladii, încât toţi cunoscuţii îl respectau şi apelau la sprijinul său. Avea un har deosebit de a se apropia de tineret. Nicăieri în ţară nu a reuşit cineva să antreneze profesori şi elevi de liceu într-un spectacol de poezie Radu Gyr şi Nichifor Crainic, aşa cum a organizat el în Corabia.

În 1990 ia legătura cu profesorul Mircea Nicolau – succesorul lui Horia Sima – şi participă la reuniuni, conferinţe, lansări de cărţi. Este autorul volumului „Comentariu la Monografia Oraşului Corabia. Audiatur et Altera Pars” (Bacău, 2003). Voinţa de fier, perseverenţa şi mai cu seamă credinţa în Dumnezeu l-au ajutat să învingă toate încercările primite în viaţă şi mai ales în perioada detenţiei pe care o numea metaforic închisorită. După moartea soţiei sale dragi se retrage la mănăstirea Petru Vodă, păstorită de stareţul Justin Pârvu, devenind unul din apropiaţii de suflet ai acestuia. Primeşte numele de Atanasie, se ocupă de editarea unor lucrări fundamentale din cultura română, precum Nicolae Paulescu, „Cele patru patimi şi remediile lor”. Toată energia de care mai dispunea a pus-o în slujba lui Hristos, a Ortodoxiei româneşti, în rugăciune permanentă pentru salvarea acestui neam.

Discernământul, buna măsură, profunzimea, luciditatea şi abnegaţia, atitudinea plină de curaj şi de mărturisire neîncetată a Ortodoxiei româneşti de-a lungul întregii vieţi formează profilul monahului Atanasie. Pe uşa chiliei sale transformate în cabinet medical scria: NON STOP. După trei ani de vieţuire monahală trece la cele veşnice în 28 februarie 2008 şi aşteaptă învierea în cimitirul mănăstirii Petru Vodă, alături de preotul Gheorghe Calciu.

Fabian Seiche, Martiri şi mărturisitori
români din secolul XX. Închisorile comuniste din România

 

Prin instalarea comunismului, duşmanul de moarte al creştinismului, ateismul a devenit religia de stat. Comunismul este o nedreptate făcută acestui neam, cea mai cumplită ne­dreptate făcută strămoşilor noştri şi viitorului acestei ţări.

Este refuzul mărturisirii şi practicării valorilor umane. Doctrina lui a fost potrivnică sufletului românesc adânc înră­dăcinat în pământul stropit cu sângele martirilor şi sfinţit de crucile smeritelor biserici de lemn.

De multe ori porunca Mântuitorului „daţi Cezarului ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21) a fost înţeleasă greşit: când statul se proclamă “dumnezeu”, loveşte în Dumnezeu şi impune supremaţia sa diabolică, atunci nu mai e valabilă porunca respectivă.

Noua robie neroniană a revelat sensul autentic al suferinţei – degradarea omului dacă suferă fără sens, până la sfinţirea sa prin suferinţă (cruce) dacă trăieşte după voia lui Dumnezeu.

Trăirea aceasta presupune efort, mizerii, lipsuri şi renunţări în lupta cu păcatul, adevăratul duşman – în ridicarea fiinţei spre tot ce-i bun. De fapt lupta creştină n-a fost cu oamenii, ci îndreptată contra fiarei roşii.

Numai cel ce se dăruie se sfinţeşte. Şi cel ce se sfinţeşte se află sus, în iubire.

Vântul nu bate niciodată în iarba pitică, ci în vârfurile brazilor, în cei mai puternici şi mai înverşunaţi. Numai cei mari, de calitate, au fost persecutaţi. Mediocrii s-au ascuns mereu în umbra lor, iar istoria a reţinut personalităţile.

Istoria va reţine şi de această dată martirii şi mărturisitorii ei, mai ales că aceştia formează elita Bisericii lui Hristos.

În închisori au găsit împlinirea umanului, purificarea şi transfigurarea, după cum sihaştrii mântuiau pustia. Căci omul sfinţeşte locul. Pentru această vină a mărturisirii a fost omorât şi Sfântul Mucenic Ştefan cel Nou (28 nov.) care „şi-a făcut temniţa mănăstire” după cum scrie în viaţa sa.

 Se întorc din hăul închisorii
Bărbaţii albi, cărunţi feciorii
Năvala vieţii sfinte vine
Din temniţi, lagăre şi mine

(Grigore Zamfiroiu – Venim cântînd din închisori)


4 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://altarulortodox.blogspot.com/

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=FFWTE3ugUi0&feature=related

  3. CRENGUTA LUCICA

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    UN OM EXTRAORDINAR!
    MI-A spus odata asa: Lumea se imparte in lucruri esentiale, importante si secundare. Lucrurile esentiale tin de relatia cu DUMNEZEU, raportarea ta la EL. Lucrurile importante sunt familia si profesia, cele doua aripi fara de care nu ai putea zbura. Si lucrurile secundare, adica distractiile etc. Pacat ca unii dintre noi mai traiesc in secundar...
    Sa dea Bunul Dumnezeu sa nu mai traiasca nimeni numai in secundar!

  4. Izabela Mihaela G.

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De cate ori pe drumuri neumblate
    Simti ca te-nving prea lungile distante,
    Sa nu te temi, ca Dumnezeu in toate
    A pus...un CAP al BUNELOR SPERANTE !

    Niciodata nu voi uita vorbele acestea scrise de Parintele Atanasie pe una dintre cartile daruite mie in vremurile cand m-a adus iar pe pamant.

    Izabela Mihaela Ghiorghiasa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*