Asociația pentru Libertatea Românilor – Propuneri de Modificare a Constituției

Dumnezeu in constitutia-romanieiVa rugam sa acordati atentie maxima propunerilor de modificare a Constitutiei.

Din experienta pe care au avut-o reprezentantii nostri, la intalnirile organizate de Forumul constitutional, am concluzionat ca intentiile politice ale modificarilor Constitutiei, sunt de a desfiinta statul roman, prin regionalizare si laicizarea declarata a tuturor institutiilor publice, ceea ce va fi realmente o tragedie nationala.

De aceea, am conceput impreuna cu dl. Mihai-Silviu Chirila de la Revista Valea Muntelui  aceste propuneri de modificare pe care le apreciem a fi esentiale.

Noi propunem ca e necesar ca in Constitutia Romaniei ( dupa model ungar si polonez) sa fie inscrise principiile crestine, in mod unitar, astfel incat sa fie reformate toate institutiile care interactioneaza cu fiinta statului roman.Prin modificarile de ansamblu (care se vor referi la pastrarea definitiei statului unitar, prin interzicerea avortului – “viata este protejata de la conceptie”- prin interzicerea legalizarii casatoriiilor homosexuale, prin protejarea identitatii fiintei umane in contextul introducerii unei Comisii de tehnologie, etc. practic atingem toate aspectele care tin de problemele fierbinti ale vietii noastre publice actuale.

Aceste propuneri, in mod evident ca nu vor avea nici o sansa daca vor fi sustinute de un numar redus de persoane fizice si ONG. De aceea, asa cum am demonstrat deja pana acum, va rugam insistent sa va alaturati demersului nostru, sa va insusiti aceste propuneri, in cursul zilei de azi pentru ca maine – termen limita de depunere a acestor modificari la Forumul constitutional – sa le expediem. Termenul de depunere la Forumul constitutional este maine, 30 aprilie. Asa ca trebuie sa actionam rapid! Doritorii si persoane fizice care vor sa semneze, sa raspunda deindata pe mailul Asociatiei pentru Libertatea Romanilor: [email protected].

Asociatia Provita si Asociatia Demnitatea Nationala au propunerile proprii. Noi le-am receptionat si le-am apreciat dar, am gandit ca acestea vizau doar o parte a problemelor astfel incat apreciem ca modificarile noastre care sunt de ansamblu ar trebui sa fie varianta finala si comuna. Va rugam sa aveti in vedere ca nu tinem la vreun drept de autor, astfel incat daca cele doua asociatii vor imbratisa varianta noastra, le vom mentiona ca initiatori ai intregului proiect.
Propunerile acestea pot fi semnate si de catre persoane fizice. Pana in prezent, s-a raliat demersului nostru si judecator Carmen Elena Paduraru.
Numai impreuna si largind cu dragoste randurile noastre vom reusi!

Presedinte Nicolae Livada

Propuneri de modificări constituţionale

întocmite de Mihai-Silviu Chirilă, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale
“Valea Muntelui” din Bicaz

Preambul

Noi, Poporul Român,

Afirmând tradiţia bimilenară a statalităţii patriei noastre, concretizată pentru prima dată în istorie prin crearea statului geto-dac unitar, puternic, prosper, iubitor de pace şi respectat în Antichitate, şi preţuind moştenirea multiseculară a statalităţii româneşti medievale a celor trei Ţări Române: Moldova, Valahia şi Transilvania, vajnice luptătoare pentru apărarea civilizaţiei europene, a culturii şi spiritualităţii creştine, a demnităţii şi independenţei naţionale;

Recunoscând ca formă de organizare socială a noastră statul modern român, creat prin unirea celor trei Ţări Române, pe baza unităţii naţionale, teritoriale, lingvistice şi religioase a majorităţii covârşitoare a locuitorilor acestora;

Derivând valorile fundamentale ale civilizaţiei şi societăţii noastre atât din preceptele spirituale şi morale pe care le imprimă în conştiinţă credinţa în Dumnezeu, propovăduită începând din epoca apostolică de către Biserica Ortodoxă a Răsăritului şi mărturisită până astăzi de o majoritate covârşitoare a populaţiei, cât şi din principiile şi valorile culturale, spirituale şi morale seculare care nu se află în contrast cu etosul acestei majorităţi;

Manifestând un spirit de corectitudine şi toleranţă faţă de minorităţile naţionale, religioase sau culturale rezultate din trecutul istoric, cu aplicarea principiului democratic al dreptului majorităţii de a decide şi a obligaţiei asumate de a garanta minorităţilor drepturi şi obligaţii egale;

Dorind să trăim într-o societate democratică bazată pe respectarea legii, pe o morală publică sănătoasă, vegheată de o justiţie independentă, pe solidaritate şi pe acordarea unei şanse egale în viaţă fiecărui cetăţean de a-şi afirma identitatea fără a leza identitatea concetăţenilor săi şi de a-şi folosi abilităţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat pentru a se împlini material, social şi spiritual, şi să aşezăm patria noastră, România, în rândul ţărilor civilizate ale lumii, cu respectarea strictă a independenţei sale, a identităţii culturale şi religioase şi a demnităţii noastre,

Hotărâm:

Titlul 1: Principii generale …


Nu se modifică art. 3

 

Titlul I. Principii generaleArticolul 3: Teritoriul

Forma existentă

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

Motivare

Introducere structurii organizatorice regiune ar însemna schimbarea întregii Secţiuni a II-a: Administraţia publică locală, din Capitolul V: Administraţia publică, întrucât ar însemna o nouă definire a Instituţiei Prefectului, a atribuţiilor Consiliului Judeţean şi o definire a Preşedintelui regional, a Consiliului Regional şi chiar a Prefectului regional. Or, în condiţiile în care proiectul nu este încă definitivat la nivel guvernamental, o prevedere legată de regiuni în articolul 3 nu are substanţă. În plus, există larg răspândită îngrijorarea că această reorganizare teritorială ar putea încălca alineatul (1) din articolul 3: Teritoriul României este inalienabil, dat fiind că e clar că această regionalizare este o formă de reorganizare a teritoriului de către Uniunea Europeană, cu scopul ca acesta să devină, în timp, când statul naţional va fi golit de conţinut şi de atribuţii legale, teritoriul statului emergent Statele Unite ale Europei.

Modificarea art. 22, alineatul (1)  

 

Titlul II:  Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentaleCapitolul II: Drepturi şi libertăţi fundamentale

Articolul 22: Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

Forma actuală Forma propusă                                        
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate din momentul conceperii sale.

Motivare

Dreptul la viaţă trebuie să fie garantat din momentul în care viaţa începe să se manifeste. Persoana umană este completă din momentul conceperii, nu poate fi admis faptul că a existat un moment în care omul nu a fost… om. Explicaţiile medicale pe această temă sunt pure speculaţii evoluţioniste, fără nici un temei în realitate.

 

Completare art. 26, cu alineatele (3) şi (4)

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentaleCapitolul II. Drepturile şi libertăţile fundamentale

Articolul 26: Viaţa intimă, familială şi privată

Forma propusă

(3) Statul exercită, prin intermediul Comisiei Naţionale de Bioetică, un control al aplicaţiilor descoperirilor ştiinţifice şi tehnice cu scopul de a împiedica lezarea în vreun fel, de către instituţiile sale sau de terţe părţi, a demnităţii, intimităţii, unicităţii şi libertăţii persoanei.(4) Componenţa şi competenţele în domeniu ale Comisiei Naţionale de Bioetică se stabilesc prin lege organică.

Motivare

Tehnologiile biometrice, experimentele geneticii şi aplicaţiile tehnologice ale unor descoperiri ştiinţifice au capacitatea de a prejudicia integritatea persoanei umane.

Completare art. 29 cu alineatul (6)

 Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitol II. Drepturile şi libertăţile fundamentale Articol 29: Libertatea conştiinţei

Forma propusă

(6) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.

Motivare

Prevederea există deja exprimată în Legea 489/2006, cap. 2, secţ. 1, art. 7 (2). Recunoaşterea valorii Bisericii Ortodoxe Române în viaţa societăţii reia o tradiţie constituţională existentă în România începând de la primul proiect de constituţie, al lui Alexandru Ioan Cuza şi până la Constituţia din 1965.

Completare art. 36 cu alineatele (3) şi (4)

 

Titlul II. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentaleCapitolul II: Drepturile şi libertăţile fundamentale

Articolul 36: Dreptul la vot

Forma propusă

(3) Prezenţa la vot este obligatorie numai în cazul referendumului naţional sau local. Neprezentarea la referendum se va sancţiona în conformitate cu legea.(4) În baza prevederii alineatului (3), referendumul naţional sau local nu are nevoie de cvorum, fiind validat de numărul mai mare de voturi în favoarea întrebării care a constituit subiectul său.

Motivare

Referendumul este o formă de manifestare a suveranităţii naţională pe o chestiune punctuală şi de obicei crucială pentru toată societatea. Este incorect să impui obligativitatea participării la alegerea partidelor politice, mai ales când ai o clasă politică din care nu poti alege efectiv nimic, însă o problemă de interes naţional trebuie să privească pe orice cetăţean.

 

Modificare art. 48, alineatul (1)

Titlul II: Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentaleCapitolul II: Drepturi şi libertăţi fundamentale

Articolul 48: Familia

Forma actuală Forma propusă                                        
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea acestora. (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea acestora.

Motivare

Acesta este modul în care vede poporul român taina căsătoriei, acesta este modul în care legea înţelege familia.


Completare art. 69 cu alineatele (3) şi (4)

 

Titlul III: Autorităţi publiceCapitolul I: Parlamentul

Secţiunea 2: Statutul deputaţilor şi senatorilor

Articol 69: Mandatul reprezentativ

Forma propusă

(3) Deputatul sau senatorul care, din motive ce ţin de imposibilitatea exercitării mandatului reprezentativ, a demisionat sau a fost demis din partidul şi grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a fost ales, se poate afilia numai grupului de deputaţi sau senatori independenţi, după ce a adus la cunoştinţa plenului motivele demisiei sau demiterii sale.(4) Constituie motive de împiedicare a exercitării mandatului reprezentativ numai politicile sau măsurile adoptate pe linie de partid care lezează interesul naţional, binele public, drepturile recunoscute de Constituţie şi legile României sau interesul direct al comunităţii pe care deputatul sau senatorul o reprezintă.

Motivare

Interpretarea cu rea-credinţă a reprezentativăţii mandatului a creat traseismul politic, care este de fapt o înşelare a opţiunii politice a electoratului şi o exercitare a mandatului în scop personal, nu în slujba cetăţeanului.

 

Modificare art. 70 alineat (2) şi completare cu alineat (3)

 

 

Titlul III: Autorităţi publiceCapitolul I: Parlamentul

Secţiunea 2: Statutul deputaţilor şi senatorilor

Articolul 70: Mandatul deputaţilor şi al senatorilor

Forma actuală Forma propusă                                        
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie din parlament, de demisie, pentru alte motive decât cele indicate la art. 69 alineatele (3) şi (4), din partidul şi grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a candidat, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Forma propusă

(3) În cazul demisiei, pentru alte motive decât cele indicate la art 69, alineatele (3) şi (4), din partidul şi grupul parlamentar al partidului pe listele căruia a candidat, locul deputatului sau senatorului în camera în care activează se vacantează automat, în colegiul respectiv urmând a se organiza alegeri anticipate.

 

Motivare

Interpretarea cu rea-credinţă a reprezentativăţii mandatului a creat traseismul politic, care este de fapt o înşelare a opţiunii politice a electoratului şi o exercitare a mandatului în scop personal, nu în slujba cetăţeanului.


Modificare art 135, alineatul (2), litera (g)

 

Titlul IV Economia şi finanţele publiceArticolul 135
Forma actuală Forma propusă                                        
(2) Statul trebuie să asigure:(g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. (2) Statul trebuie să asigure:(g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu interesele ţării şi ale cetăţenilor şi în colaborare cu organismele Uniunii Europene.

 

 

Motivare

Aplicarea pe teritoriul României a unor politici concordante cu interesele altui stat, fie el şi Uniunea Europeană, reprezintă trădare de ţară.

 

Modificare art. 148 alineatele (1) şi (2) şi completarea cu alineatul (6)

 

Titlul VI: Integrarea euroatlanticăArticolul 148
Forma actuală Forma propusă                                         
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare… 

 

 

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii care nu ating suveranitatea naţională către instituţiile comunitare… 

 

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin prevederi mai favorabile.

Forma propusă

(6) Orice transfer de suveranitate către instituţiile Uniunii Europene se face numai după consultarea populaţiei prin referendum

 

Motivare

Acest articol, în forma actuală, înseamnă de fapt o cedare a suveranităţii României, pentru că într-un anumit moment dat toate prevederile interne ar putea fi contrare regulilor UE, adica ar deveni nule de drept.

 

 

12 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Deci unde putem adera? Semna?

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    UNDE SEMNAM?

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    imi pare tare rau, insa nu pot accesa adresa de mail, imi zice nu este instalata corespunzator. va rog verificati si reveniti cu un raspuns.
    Doamne ajuta!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    adica trimit un mail la adresa: [email protected] si scriu ca ader la ideile lor? sau cum sa procedez? trebuiesa imi dau datele personale gen CNP?

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Când Justiţia e sub bocancul nostru, atunci România are nevoie de o nouă dictatură!
    http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8346

  6. dumitru pacatosul

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Cu o zi inainte fac si oamenii nostrii anuntul special . Vai noua , care credem ca vom ingrasa porcul in ziua de Craciun ......................

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Numai Hristos are grijă de noi şi ne aranjează aşa cum merităm…
      http://www.youtube.com/edit?video_id=XdxO54tgt_8&ns=1

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt de acord cu toate modfificarile si completarile propuse de aceasta asociatie, cu exceptia Art. 36 alin 3. Nu poti obliga oamenii sa voteze, fie si la referendum. Nu ma poate obliga nimeni sa ies din casa pentru ca vrea el sa votez ceva. Si apoi, ne putem trezi in situatia unei intrebari prost puse la referendum, care te poate obliga la un raspuns in cazul in care tu, poate, nu esti de acord cu niciunul (a se vedea referendumul pentru reducerea nr-ului de parlamentari).
    Si daca o parte din populatie nu se duce la vot ce se intampla? Vine politia sa colinde din casa in casa, din poarta in poarta sa amendeze sau sa faca dosare romanilor pentru ca nu au iesit din casa??
    Asta seamana cu un fel de sclavie. Te mana autoritatile, cu biciul, la vot!

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sunt de acord cu Daniel. Participarea la un referendum nu poate fi obligatorie si nici validarea acestuia nu poate fi facuta fara intrunirea cel putin a unei majoritati simple (de 50%+1) DIN TOTALUL POPULATIEI CU DREPT DE VOT! Eu personal nu pot sa imi dau girul pentru o constitutie care ma obliga sa votez la referendum si mai grav, care specifica clar ca viitoarele referendumuri pot fi validate extrem de usor.

    Adica se voteaza aceasta Constitutie in forma actuala prin participarea unei MAJORITATI A POPULATIEI si peste o luna se face alt referendum care schimba iar Constitutia asa cum vor stapanii slugilor ticaloase din politica statului. Numai ca la urmatoarea schimbare, nu mai au nevoie de voturile crestinilor. Vor putea adopta orice schimbare vor ei prin MAJORITATE DE PARTICIPARE. Cu mass-media in mana lor, credeti ca le va fi greu sa manipuleze masele sa voteze cum vor ei? Si apoi astia se iau dupa principiul tatucului lor Stalin care spunea ca nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile.

    De aceea spun, MARE GRIJA la ce votati si pentru ce va dati girul. Trebuie sa fie specificat FOARTE CLAR care este forma finala a CONSTITUTIEI care urmeaza sa intre in vigoare in urma unui referendum. De exemplu aceatea propunere (varianta Chirila) FARA NICI O MODIFICARE sa fie specific mentionata in intrebarea pentru referendum: Sunteti de acord cu schimbarea acualei Constitutii si inlocuirea ei cu varianta Chirila in forma ei initiala propusa la data de.....? Raspuns:da sau nu.
    Atunci toata lumea va stii ce voteaza.
    Daca nu se mentioneaza acest lucru, exista uriasul risc de a fi folositi ca masa de vot pentru o forma diluata sau mai rau, contrara in multe puncte cu forma aceasta.
    Iertati-ma va rog, pentru lungimea mesajului.
    Doamne ajuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Doamne, ajuta!
      Inteleg si respect dorinta de a nu fi impus votul obligatoriu, nici eu nu sunt de acord cu asta cand vine vorba de alegeri obisnuite, dar atrag respectuos atentia ca in tara sora Grecia este obligatorie participarea la vot in toate votarile.
      De ce am cerut obligativitatea votului la referendum? In primul rand pentru ca referendumul se tine o data la cativa ani (sau chiar o data pe an) si se tine de obicei pe probleme foarte importante, de care depinde viata tarii noastre. Daca la el participa 30 la suta din populatia votanta si voteaza 51% pentru, oare cat e de reprezentativ votul acesta? Asa se va intampla la toamna cu Constitutia Romaniei, daca nu se voteaza acum (daca se voteaza acum, va avea nevoie de 50% prezenta si 51% sustinere deci 25% din populatia votanta). Daca pragul se duce la 30%, VOM AVEA O CONSTITUTIE IN CARE STATUL ROMAN E DESFIINTAT APROAPE COMPLET SI PREDAT UE, IN CARE DISCUTIA NOASTRA DE ACUM SE VA NUMI "INVRAJBIRE RELIGIOASA" SI VA FI INTERZISA PRIN LEGE, IN CARE PANA SI UNELE PREDICI DE LA ALTAR VOR CADEA SUB ACEST ARTICOL 26 (4) MODIFICAT IN CEL MAI PERFID MOD. ACEASTA CONSTITUTIE VA FI VOTATA DE 15% DIN POPULATIE DAR SE VA APLICA INTREGII TARI. VI SE PARE REPREZENTATIV ACEST VOT? Mie, nu.
      Imaginati-va un referendum pe tema includerii Romaniei in UE si in ca se voteaza ca statul roman sa se transforme in provincie europeana (probabil va exista un asa referendum, daca nu cumva se considera ca nu mai e nevoie), cu o prezenta de 30% din populatia votanta si cu 51% din acest procent. cum vi se pare? a doua zi Romania se desfiinteaza ca stat pentru ca 15% dintre romani au decis asta, pe cand 85% stateau la telenovele sau cu picioarele la soare, la mare.
      Imaginati-va insa ca aceasta decizie este dezbatuta de TOATA POPULATIA Romaniei. Credeti ca va mai fi asa usor sa desfiintezi statul roman, cand trebuie sa ai 9 milioane de voturi pentru?
      Obligativitatea la referendum ar exclude jocul unora cu cvorumurile. Romania are la ora actuala un presedinte care a ramas in functie, in ciuda votului popular, pentru ca s-a produs un joc al cvorumului. Romania a aderat la UE printr-un referendum la care populatia nu s-a ingramadit, la care s-a votat cum stiti in 2003, in doua zile, cu urne volante etc. Daca mergea tot poporul roman la referendum atunci, care credeti ca era solutia? Mai aveam acum campanii contra cipurilor, contra avorturilor, contra raportului lunacek, contra estrelei si asa mai departe? Nu vom sti niciodata. Daca s-ar face un referendum pe tema gazelor de sist, credeti ca s-ar vota in favoarea lor, daca merge tot poporul? Daca se face fara prezenta obligatorie, are toate sansele sa se voteze pentru. cu un pic de campanie electorala si de manipulare,are toate sansele.
      Referendumul este o forma de manifestare a suveranitatii poporului. Pentru ca poporul sa fie insa suveran, trebuie sa si arate asta la referendum. DIn berarii si din sezlonguri de la mare nu se vede suveranitatea.

  9. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si ne aranjeaza DUPA CUM MERITAM
    aceasta natie a uitat de DUMNEZEU , traieste in desfraul cel mare si in paginism fara nicio simtire in sine fata de neamul crestin ortodox ce a zamislit-o pe acest pamint ...
    mergeti si votati daca asa va dicteaza constiinta pentru a vota acea constitutie a antihristilor a slugoilor fiarei ce spune ue si nato , aia fac ...
    mergeti si votati daca vreti ca Tara sa fie impartita in principate si dezmembrata pentru a fi ocupata mai usor
    "intr-o noapte spre zi veti fi ocupati de trei natii unguri, rusi si bulgari ..." Sfantul Parinte Arsenie Boca
    mergeti si votati ca sa avem ceea ce meritam PEDEAPSA URGII DUMNEZEIESTI pentru ca am ajuns sa ne mincam si uram unii pe altii mai ceva precum cainii
    am ajuns sa calcam in picioare TOT CE A FOST SFANT si Platit cu Mare Pret , LASAT CU LIMBA DE MOARTE de catre Inaintasii nostri -martirii temintelor comuniste ce nu au cinstea si slava cuvenita in acest popor pentru sacrificiul imens ce l-au platit luptand si biruind fiara rosie , comunismul
    mergeti si votati aceasta SCLAVIE cu mainile voastre pentru ca, copii copiilor nostri sa ne judece cu cea mai aspra judecata DE CE AM AJUNS ASA ?
    SA NE INTOARCEM CATRE MAICA DOMNULUI SI SA CEREM AJUTOR LA AL SAU SFANT ACOPERAMINT CACI VA FI PLATA DUPA FAPTA
    AMIN !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*