Roșia Montană: Băsescu propune referendum, Ponta a renegociat contractul

basescu-rosia montanaBăsescu vrea referendum pentru Roșia Montană. 

Președintele Traian Băsescu a făcut, luni dimineața, o declarație incredibilă legată de exploatarea de la Roșia Montană, acuzându-l pe Victor Ponta de avizul dat de Executiv referitor la exploatarea aurului de la Roșia Montană, în condițiile în care, anul trecut, șeful statului critica tergiversarea avizelor pentru exploatarea de la respectivul sit minier.

“Sunt în continuare un partizan al mineritului, exact din aceleaşi motive: creşterea preţului pe piaţa mondială la cupru, aur, argint, metale. Nu poţi să faci ceva împotriva societăţii. Trebuie deschis un dialog, dar calea nu este să păcăleşti lumea. Spre exemplu, să dedici o lege Roşiei Montană e un act de laşitate. Nu are nevoie de lege o asemenea decizie. Este suficientă o hotărâre de guvern pentru că acolo discutăm de nişte acţiuni ale statului. Laşitatea e tipică actualului guvern”, a spus Băsescu.

“Spaima mare legată de Roșia Montană este cianurarea. Or aici trebuia discutat cu niște specialiști ce înseamnaă acest proces de cianurare, cât este  de riscant, care este nivelul tehnologic al zilelor noastre. Îl decidem democratic, prin referendum, nu exclud posibilitatea să-l organizez dacă Guvernul nu găsește resurse să discute cu societatea civilă îl organizez odată cu europarlamentarele.

Vă aduceți aminte ce țipa Victor Ponta: “Câți bani a luat Traian Băsescu din aurul de la Roșia Montană, și nu semnase încă nimeni, doar exprimasem un punct de vedere. Acum îl întreb eu: Ponta, câți bani ai luat ca să semnezi Roșia Montană?

Ponta: România ia 75% din exploatările Roșia Montană, am renegociat contractul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, într-o conferință de presă ținută la sediul USL, că Executivul a renegociat contractul semnat de guvernarea PDL cu Roșia Montana Gold Corporation, iar statului român îi va reveni un procent de 75% din totalul resurselor auro-argintifere, dacă proiectul de lege va trece de Parlament.

Președintele Traian Băsescu declarase, anterior, că  Ponta a ajuns la aceleași cifre la care a ajuns și Emil Boc la negocierea cu RMGC și l-a întrebat câți bani a luat pentru acest proiect.

Proiectul de lege adoptat de Guvern privind exploatările miniere de la Roșia Montana, care urmează să treacă prin filtrul parlamentului, este unul diferit de cel din timpul guvernării precedente, a precizat Ponta.

”Nu am adoptat același proiect care exista până în 2011. Față de ceea ce s-a prevăzut inițial guvernul actual a renegociat cele trei aspecte esențiale: investiții suplimentare în protecția mediului și respectarea standardelor europene și internaționale, redevențele vot fi de 6% și participații statului de 25 %. Dacă s-ar realiza acest proiect, în mod direct și indirect, România ar beneficia de 75 din tot ceea ce ar rezulta din urma exploatării”, a declarat șeful Guvernului.

Traian Băsescu a lansat tema unui referendum pentru exploatarea de la Roșia Montană pe care premierul spune că o va susține. Înaintea plebiscitului însă, proiectul va ajunge în Parlament.

”Subiectul Roşia Montană a fost o problemă de actualitate şi în timpul Guvernului Boc. Eu am fost partizan al proiectului, iar Boc, nu. De asta nici nu s-a făcut. Ştiu discuţiile dintre Boc şi RMGC, participarea companiei româneşti din Baia Mare era de 19% şi a cerut 25%. El a ajuns la cifrele astea, dar a zis: nu pot da drumul acestui proiect, nu cred în el. Nu am forţat nota, nu poţi face ceva împotriva conştiinţei unui om. Victor Ponta a rămas la aceleaşi cifre la care a ajuns Boc, nu a mai adăugat un procent. Vă aduceţi aminte ce ţipa Ponta? Câţi bani a luat Băsescu? Acum îl întreb eu: Ponta, câţi bani ai luat să semnezi Roşia Montană? Acum a venit momentul să îl întreb ce mă întreba şi el pe mine: Ponta, câţi bani ai luat pentru Roşia Montană?”, a spus Traian Băsescu, luni, la Adevărul Live.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Ponta cum răspunde la întrebarea adresată de președinte legată ”câți bani luați pentru Roșia Montană”. ”Absolut nimic. Poate și dânsul să răspundă?”, a fost replica premierului.

| dcnews.ro

Probabil s-a făcut transfer de comisione și acum fecare trage pe turta sa: Ponta cu banii, Băsescu cu basma curată.

2 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ne retrocedăm ţara criminalilor de război!
    Nu ne vindem ţara, o retrocedăm, pe bucăţi, fără să ţinem seama de tratate, legi, sentinţe sau victimele din cele două conflagraţii mondiale. Din măsuri reparatorii şi juste, retrocedările au devenit un flagel injust, periculos şi imoral, profund scăpat de sub control. Familiile criminalilor de război au ajuns să dobândească imobile şi bunuri de o valoare inestimabilă, fără ca cineva să ţină seama de contextul şi modul în care averea lor a ajuns în proprietatea Statului Român.
    http://www.gazetademaramures.ro/ne-retrocedam-tara-criminalilor-de-razboi-14052

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Nu cred ca mai exista vreun roman care sa nu stie ca tara ne-a fost sechestrata de un grup numeros de tradatori de tara disimulat sub forma diverselor partide, slujitori ai unor interese oculte de ce mai joasa speta, dar care au inceput sa tremure de frica poporului ce nu mai pare dispus sa ii tolereze prea mult (rabdarea si rezistenta noastra pasiva incep sa dea roade).
    Nu va lasati inselati si manipulati!
    Deoarece ei vad ca poporul ii respinge si nu se mai prezinta la vot, facandu-i astfel de rusine si devoaland ilegitimitatea lor, clocesc tot felul de manipulari prin care sa obtina o falsa reprezentativitate, precum sunt aceste referendumuri legate fiecare de cate o alta runda de alegeri (europerlamentare si prezidentiale/parlamentare) menite a aduce oamenii la vot pentru anumite teluri (pe care, oricum, ulterior vor gasi cai de a le ingropa - vezi referendumul despre Parlament si parlamentari). Dar odata asigurata o prezenta numeroasa la vot, o vor rastalmaci pentru a-si pleda reprezentativitatea si legitimitatea pe baza scorului electoral de participare la vot.
    Asadar nu trebuie sa mergem la niciun referendum legat de alte alegeri. Putem suplini lipsa de la referundum prin proteste repetate de masa care vor fi chiar mai eficiente decat un referendum corupt.
    Da-ne, Doamne, mintea cea buna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*