CUTREMURĂTOR: Cum sunt plimbaţi morţii prin ROŞIA MONTANĂ pentru a face loc minei RMGC

Nici morţii nu îşi mai au loc în cimitire la Roşia Montană. Morţii sunt dezgropaţi, scoşi din gropi şi duşi la oraş. Localnicii spun că toate costurile acestor dezhumări au fost suportate de compania Roşia Montană Gold Corporation. Ancheta a fost realizată de Adriana Ţenea de la “REPORTERII REALITĂŢII”.

“I-au scos şi i-au dus pe la Oradea, pe la Deva, pe unde au plecat oamenii. Au scos chiar o bătrânică care nu avea un an de când murise”, spune Sorin Jurcă, locuitor din Roşia Montană.

Ce legătură are compania RMGC cu mutatul morţilor? “Toate costurile, transportul, dezhumarea, slujba, locul unde îi duc este plătit de către companie. Le face un mormânt nou acolo. Omul e atât de lacom încât crede că face o afacere şi din modul de a-şi duce şi morţii de aici”, mai spune Jurcă.

Că o parte dintre sătenii din Roşia şi-au vândut casele şi s-au mutat în alt loc, se ştia. De ce să fie mutaţi şi morţii, părea greu de înţeles.

“Aici va fi după calculele companiei o exploatare, în jurul cimitirului. Aici au nevoie de drumuri, vor fi utliaje de mare tonaj care trebuie să circule. Acest utliaj nu trebuie să stea în calea nimănui”, mai spune Jurcă.

Ce spune Biserica Ortodoxă Română despre aceste dezhumări

“Potrivit Bibliei, atunci când omul merge la locaşul de veci, trupul trebuie “să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat” (Eclesiastul 12,5-7). După tradiţia Bisericii Ortodoxe, morţii nu se dezgroapă niciodată, neexistând nicio dispoziţie canonică în acest sens. Morţii trebuie să rămână în mormintele lor “până la obşteasca Înviere”. Este recomandat ca deshumarea să nu se facă niciodată“, arată Arhiepiscopia Alba Iulia.

RMGC: Suntem creştini, suntem oameni cu frica de Dumnezeu

Pe site-ul companiei RMGC se precizează că şase cimitire vor fi afectate de proiectul minier şi că peste 400 de morminte vor fi relocate.

“Nu numai eu, ci şi colegii mei, suntem creştini, suntem oameni cu frica de Dumnezeu. Respectăm viaţa personală, respectăm dorinţa de intimitate a oamenilor. Discutaţi extrem de public despre ceva care este extrem de personal, despre ceva care ţine de legătura fiecărui om cu credinţa, cu Dumnezeu, cu rânduilelile creştine. Respectăm dorinţa de intimitate a oamenilor pe această temă. De aceea nu vom comenta mai mult”, a declarat Cătălin Hosu, purtător de cuvânt RMGC, în cadrul emisiunii “REALITATEA LA RAPORT”.

| realitatea.net

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    cutremurator

    http://www.youtube.com/watch?v=QfCNZIe3fYM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*