VIDEO+FOTO: La Pungești a fost sfințită troița dăruită de Mănăstirea Petru Vodă

[youtube=https://youtu.be/oBdwUGRs0yE]

În semn de prețuire pentru demnitatea și credința locuitorilor din Pungești, Mănăstirea Petru Vodă a donat o sfântă troiță, deosebit de prețioasă, căci a fost până anul acesta la capătâiul martirilor din cimitirul mănăstirii. Troița a fost amplasată de localnici chiar în locul unde pe 16 octombrie sătenii din Pungești s-au împotrivit cu jertfă utilajelor Chevron, care vroiau să instaleze prima sondă de explorare a gazelor de șist din România. Astăzi, 27 octombrie începând cu orele 16, sub ocrotirea Sfântului Dimitrie Basarabov, troița a fost sfințită. La eveniment au participat ieromonahi de la Mănăstirea Petru Vodă, preoți din zona Pungeștiului și aproximativ 200 de credincioși veniți din toată țara. Mai jos puteți citi mesajul starețului Mănăstirii Petru Vodă și puteți asculta cuvintele rostite la fața locului.

protos._hariton_negrea“Crucea cea făcătoare de viaţă a bunătăţii Tale, pe care ai dăruit-o nouă, nevrednicilor, Doamne, Ţie o aducem cu rugăciune. Mântuieşte pe poporul Tău cel credincios, pentru Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă Ţie pentru noi, Unule, Iubitorule de oameni.” (din rânduiala sfințirii troiței)

Mănăstirea noastră a dăruit această sfântă troiţă locuitorilor din com. Pungeşti în semn de preţuire pentru statornicia cu care îşi apără glia strămoşească. Biserica, în calitatea ei de mama a neamului românesc  – aşa cum frumos o numeşte marele poet naţional Mihai Eminescu, a fost, este şi va fi totdeauna alături de poporul care suferă şi trebuie îndrumat. Cu acest gând, vrem ca darul nostru să fie întărire în credinţă pentru cei care vor poposi şi se vor închina în dreptul sfintei troiţe, având nădejdea că Dumnezeu este alături de cei prigoniţi pentru dreptate. Domnul să binecuvinteze această lucrare spre izbăvirea neamului de toată răutatea.

“Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1,18).

Protosinghel Hariton Negrea,
Stareț al Mănăstirii “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Petru Vodă, Neamț

[youtube=https://youtu.be/ih058A-ND-E]

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=dA0MDYMEvAY]

16 Comments

  1. Nu e o alta iubire mai frumoasa decat acesta : prin Jertfa a ales Dumnezeu sa ne salveze, omul prins intre cer si pamant nu are calitatea de a ne istorisi iubirea . Pentru mine unul care nu o sa fiu nici o data singur , asa cum noi cand am venit in acesta viata nu am venit singuri ,…. tot asa este Sfanta noastra Cruce, nu este infricosare in fata Lui Dumnezeu pentru cei ce port a lor cruce. Frica sa ramana celor ce nu duc a lor cruce. Asa dar Roamani dragi sa ne iubim suferintele sa ne iubim pamantul nostru drag.

  2. Cinste parintilor de la Petru Voda, care pastreaza linia marturisitoare a Parintelui Justin. Vreau si exemplul altor manastiri, caci e timpul sa unim fortele pentru apararea tarii. Cinste si locuitorilor din Pungesti, care au stiut cum sa duca lupta cea buna, cu rugaciune si atitudine demna.

  3. Multumiri din suflet Manastirii Petru Voda. De aici din Bucuresti, eu stiu ca va rugati pt noi pacatosii. Dumnezeu Sa va binecuvanteze!

  4. Frate Gabriel,ce este cu triunghiul in care este inscris…ochiul din partea de sus a troitei?!? Tu stii foarte bine care este semnificatia acestuia…Nu as vrea sa gresesc,deci te rog sa imi raspunzi cat mai curand! DOAMNE AJUTA!

    1. raspuns pentru toti care au ridicat aceasta problema
      troita a fost de peste 10 ani in cimitirul manastirii Petru Voda.. asa am gasit-o, asa am luat-o… sa vedem ce putem face.. poate sculptam altceva

      1. Cu multumiri,frate si iertare pentru intrebare,dar,desi stiam aceasta troita,problema a fost pusa de alti frati si e mai bine sa avem un raspuns clar,decat sa se sminteasca cineva,nu?!? Cred ca nu ar fi rau sa intrebi totusi pe cineva care ar putea sti mai multe despre acest lucru…Din nou iertare! Doamne ajuta!

    2. Doamna ajuta!
      Bun, ce este acel ochi, pana in ziua de azi, nu este lamurita treaba..am vorbit si cu preoti, si un rasuns concret nu s a dat. Pe dolarul american, avem deasupra piramidei “ochiul atotvazator” , care cel mai probabil este si cred ca toti il asociem cu ilumnatti, masoneria.
      Pentru toata lumea acest ochi a aparut cel mai probabil de pe vremea egiptenilor, puteti cauta, acel ochi reprezenta zeul soarelui “Ra”. un search cu cuvantul “Ra” si va lamuriti. Deasemenea, in zilele noastre exista turneul de arte martiale mixte, in jiu jitsu brazilian, exista un procedeu de strangulare al adversarului in triunghi, si pe kimonouri puteti vedea desenat triunghiul.
      La noi, in Ortodoxie, nu se stie practic, cum a aparut acest ochi in triunghi, dar este foarte bine asociat cu Sfanta Treime, adica cele trei colturi…….si ochiu Lui Dumnezeu, in mijloc.
      Sa facem un mic exercitiu, in cele mai multe biserici, exista pe fresca, pe icoane, pe crucile din altar, acest ochi in triunghi si de asemeni exista si steaua lui David, bineinteles cu un loc al ei, nu cum este locul crucii in varful catapetesmei. Steaua lui David, aducand aminte probabil, de legea veche.
      Asadar, revenind, pe crucile din altar, vedem acest ochi deasupra Mantuitorului, sub cruce avem Sfanta Masa, avem Chivotul unde este Impartasania. Daca bucatica de Impartasanie, e curata, asa cum se pastreaza inseamna ca nu e o problema acel triunghi cu ochi in mijloc de pe Cruce, cred ca Dumnezeu nu e deranjat de asta, altfel cu sigurantza ne dadea un semn. Aducet-i va aminte de Catedrala din Sankt Petersburg care a fost mistuita….in mijlocul crucii era steaua lui David….la fel, cautati pe internet.., Troita, s-a sfintit. nu vad de ce ar trebui inlocuita. a stat ani buni in Petru Voda, deci si Parintele Justin stia de ea, deci, daca era ceva parintele spunea. La fel, rusii, zic ca crucea adevarata o au ei, pentru ca crucea lor are 8 extremitati, iar crucea simpla nu prea ar fi canonica, In final acceptand toate Bisericile crucile, , care sunt cruci si cu mai multe extremitati. La fel cautati pe net. pareri si pareri…. Personal nu sunt nici pro, nici contra, cred ca importanta e Crucea canonica. Crucea Ortodoxa.

      1. o sa lamurim si detaliul acesta, dar nu va poticniti de el acum… macar in cazul Manastirii Petru Voda si a acestui blog, despre care stiti linia ce o urmeaza…

  5. ARBORATI SUS STEAGUL ROMANIEI IN SFANTA CRUCE a Acestui Neam Crestin Ortodox pe toate Institutiile Statului Roman si dati jos jos insemnul fiarei sau “steagul uniunii europene ”
    ca altfel … totul va fi moloz si piatra peste piatra nu va ramine …
    de asta am spus ca va inchinati fiarei pentru ca va inchinati fiarei fara a avea habar cum fiara a pus stapinire pe Institutiile Statului de Drept numit ROMANIA
    si tineti minte tot ce atinge fiara
    …focul va curati din urma spurcaciunea
    Alegeti a va Inchina
    la HRISTOS
    sau
    la mamona ?
    ca la doi domni nu se poate sluji
    amin.

    http://www.youtube.com/watch?v=Bpis63Ito-k

  6. Frumos exemplu din partea Manastirii Petru Voda,cinste preotilor care lupta si se roaga pt.Romania,sa-i tina Dumnezeu sanatosi impreuna cu toti cei ce lupta pt.dreptate.Doamne ajuta!

  7. DOAMNE ,
    Vino DOAMNE
    sa vezi cea mai ramas in oameni

    asa am sa rog pina se va face DREPTATE SFANTA pentru sangele varsat pe acest pamint al Martirilor si SFINTILOR ce s-au Jertfit pentru voi ce stati nesimtitori pe ast pamint
    caci fiara rosie dainuie iarasi cu spurcaciune mare peste institutiile Acestui Stat numit ROMANIA
    si va Fi DREPTATE prin Putere DUMNEZEIASCA Cea In ADEVAR si LUMINA ADEVARATA
    amin.

    http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg

  8. Ma bucur din suflet ca parintii de la Petru-voda traiesc si respira ca si cand Parintele Iustin ar fi ,fizic , tot acolo. Spiritul Parintelui a ramas si dainuie in urmasii sai. Doamne ajuta sa fie mereu asa!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 Comments
scroll to top