Moartea lui Ariel Sharon anunţă venirea falsului Mesia? Să ne aducem aminte de prorocia Părintelui Justin şi despre minunea icoanei de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

ARIEL SHARON A MURIT. Neamul lui Israel își pierde „Regele". Complexă moștenire politică și metafizică. ZICERILE UNUI PATRIOTUPDATE – 11.01 – 14:35Ariel Sharon a murit, sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Fostul premier israelian era internat la clinica Sheba, iar starea lui de sănătate se înrăutățise în ultimele zile.

Considerat și respectat de cei mai mulți ca un erou al neamului său, atât politic cât, în primă instanță, și militar – a participat la toate cele cinci războaie purtate de Israelul modern – și firește temut și denigrat de dușmanii din semințiile arabe, Sharon va râmâne o piatră de hotar în istoria Israelului și un reper plin de învățăminte și semnificații pentru întreaga lume.

Poate cel mai bun epitaf la despărțirea de acest personaj titanic îl constituie chiar câteva dintre cuvintele sale, rostite cu doi ani înainte de a intra în îndelungul repaus dinaintea morții: „Am văzut totul. Am întâlnit regii, reginele și președinții. Am înconjurat întreg pământul. Mai există un singur lucru pe care mi l-aș dori: să încerc să dobândesc pacea.”

10.01: „Regele Israelului” și „Leul lui Dumnezeu” sunt supranume pe care Ariel Sharon (născut Scheinermann, pe 26 februarie 1928) și le-a dobândit pe câmpul de luptă, mai ales după operațiunile tactice de geniu în cadrul „Războiului de șase zile” (1967) și în cel „de Yom Kippur” (1973), ambele împotriva acelorași coaliții ale vecinilor arabi, respectiv Egipt, Siria și Iordania, ambele soldate cu victorii legendare ale Israelului.

În primul război au ocupat Sinaiul și Fâșia gaza de la Egipt, Cisiordania (astăzi West Bank, mâine Palestina) de la Iordania, Înălțimile Golan de la Siria. În cel de-al doilea, când au fost atacați mișelește de Yom Kippur, cea mai importantă sărbătoare a iudaismului, și-au consolidat stăpânirea teritorială, după manevre contraofensive strălucite. În mai puțin de trei săptămâni trupele israeliene, cu generalul Sharon printre comandanți (foto jos), se apropiat simultan de Damasc și Cairo.

Puțin a lipsit ca aceste săptămâni să nu aprindă și flacăra războiului deschis între cei care „asigurau spatele” celor două tabere: SUA și URSS. A fost momentul de început al primelor negocieri de pace arabo-israeliene, sub monitorizare internațională, încheiate cu Acordul de la Camp David, în 1978.

Revenind la Ariel Sharon, se poate afirma că întreaga lui viață matură a fost împletită cu cea a Statului Israel, în prima parte ca militar, în cea de-a doua, ca politician. A început Războiul de Independență al Israelului, în 1948, ca parașutist și a devenit curând comandant de pluton în brigada Alexandroni și s-a remarcat pentru eroism în operațiunile Ben Nun Aref sau în asediul Latrunului. În 1953 a creat, la ordinului premierului Ben Gurion, Unitatea 101, primele trupe speciale evreiești.

După ce s-a remarcat ca una dintre figurile militare centrale în războiul Suezului (1956) și în campaniile deja amintite din 1967 și 1973 – considerat cel mai mare comandant pe teren din istoria Israelului și un mare strateg militar; nu mai presus, totuși, de marele Moshe Dayan (foto jos, cei doi comandanți, umăr la umăr) – s-a pensionat din armată în 1977, fiind imediat cooptat în prima linie politică, ca fruntaș al Partidului Likud („Consolidarea”).

În 1982, în calitate de ministru al Apărării, a coordonat operațiunile războiului din Liban. Acest moment avea să-i aducă un puternic recul în carieră, fiind, în mod controversat, considerat direct responsabil pentru masacrarea membrilor milițiilor libaneze și a civililor palestinieni (între 800 și 3.500 de victime) din lagărele de refugiați de la Sabra și Shatila. A demisionat, și a revenit în politică la începutul anilor 90, reclădindu-și pas cu pas reputația de „buldozer”, atât pentru nestrămutare politică, cât și pentru tenacitatea demonstrată în implementarea planurilor de extindere a așezărilor evreiești în West Bank și Fâșia Gaza.

Între 2001 și 2006 a fost premier al Israelului (al 11-lea). În 2004-2005, răsturnând parcă toate convingerile anterioare, a inițiat un proiect de retragere unilaterală a evreilor din Fâșia Gaza, care l-a adus în stare de opoziție cu elita Likud. Este de notorietate că avea planuri similare și pentru West Bank. Ariel Shaaron nu a ezitat să se despartă de camarzii săi de o viață, și-a format propriul partid – Kadima („Înainte”) – dar, pe când se îndrepta spre o victorie clară în alegeri, a suferit un atac cerebral, care l-a țintuit în stare vegetativă permanentă până astăzi, deci timp de aproape 8 ani.

Viața sa de legendă, militară și politică – un șir de momente glorioase umbrite deseori de controverse -, nu ar fi completă dacă nu am aminti și unul dintre cele mai interesante episoade care are două personaje centrale: pe veneratul Rabin Ițak Kaduri și pe Ariel Sharon însuși. Foarte pe scurt, este vorba despre momentul când „tsadik” (sfântul) Kaduri de Ierusalim, părinte spiritual al Israelului, a dezvăluit ucenicilor săi că a avut o viziune a lui Mesia, dar că acesta nu se va arătă lumii a doua oară decât după moartea premierului Ariel Sharon.

Este interesant că la două luni după profeție, Ariel Sharon a intrat în comă. La 24 de zile după acest moment de cumpănă, rabinul Kaduri (în vârstă de 108 ani; foto final) s-a stins. 300.000 de credincioși au asistat la înmormântarea sa. La un an după moarte, conform indicațiilor sale testamentare, a fost deschis un document în care el consemnase identitatea lui Messia: Yahve, adică Iisus. Mulți preferă să considere mărturia scrisă a lui Kaduri un fals – deși autenticitatea sa grafologică a fost confirmată -, dar nu puțini sunt aceia care, dincolo de durerea pierderii lui Ariel Sharon, trăiesc și emoția urmărilor prorocite.

Să ne aducem aminte Părintele Justin – Ultimul cuvânt, ultima profeţie: Mai sunt 12 luni!

Minunea Icoanei Maicii Domnului Axion Estin de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă
icoana Axion Estin_manastirea paltin Petru Voda_ izvoratoare de mir

„Bucură-te Fecioară, nădejdea celor deznădăjduiţi şi celor biruiţi ajutătoare”

O minune preaslăvită s-a petrecut astăzi în mănăstirea noastră, prin purtarea de grijă a bunului Dumnezeu, minune care ne bucură şi ne mângâie inimile, dar care ne şi îngrijorează în acelaşi timp.
Astăzi, 11 ianuarie, 2014, icoana Maicii Domnului, din biserica Mănăstirii noastre, Paltin Petru Vodă, a izvorât şiroaie de mir, cu o mireasmă atât de puternică încât se putea simţi mirosul de mir atât în toată biserica, cât şi afară, în jurul bisericii.
Această icoană este copie după originalul icoanei făcătoare de minuni, Axion Estin, din Sf. Munte Athos, icoană pictată prin osteneala, dragostea şi sârguinţa Părinţilor români din Sf. Munte şi dăruită spre mângâiere maicilor din mănăstirea Paltin Petru Vodă, pentru a alina durerea pierderii marelui nostru duhovnic, Părintele Justin Pârvu şi spre a ne fi sprijin şi povăţuitoare tainică spre mântuire.
Această minune petrecută astăzi vine poate să ne încredinţeze de puterea acestei icoane cu adevărat făcătoare de minuni, sau poate ne atenţionează prevestind vremuri mai tulburi şi anevoioase pentru poporul dreptcredincios.
De aceea ne simţim datori să întărim şi să sporim rugăciunile noastre, cerând Maicii Domnului să ne ierte pentru fărădelegile noastre şi să ne izbăvească din toate ispitele, nevoile şi durerile ce cu dreptate vin asupra noastră.

Mai multe fotografii pe site-ul
Mănăstirii Paltin Petru Vodă

23 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Bravo lor! Astia nu au fugit cu coada intre picioare ca legionarii si armata romana dupa diktatul de la Viena si astia nu au stat si nu au contemplat masacrele de la Ip si Traznea cum au facut marii ,,nationalisti'' romani. Inspirativa , tovarasi ca aveti de unde .

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Lasa ranchiuna,nu e buna pentru cineva care vrea sa se mintuiasca.Vino-ti in fire,iti spune un om batrin.

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    caldura vesnica si gratis al lui belzebut !

    bucovineanul

  3. GIANINA NECHIFOR

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    NU. NU UITATI! EXISTA DUMNEZEU! SI ROSTUL FIECARUIA IN VIATA! BUCURII...

  4. GIANINA NECHIFOR

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    SI MARI BINECUVANTARI PENTRU DRAGOSTE!
    PENTRU... UN STROP DE DRAGOSTE!

  5. GIANINA NECHIFOR

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    CA DACA PRIVIM CA SI SCHIMBARI , SAU STIU EU, CA SI INTREBARI ASUPRA A CEEA CE SE INTAMPLA,PAI, SI IARNA S-A DUS IN AMERICA!

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    si incepem sa validam si profetii evreiesti? or fi lucrativa si credinta lor… oare nu avem destul cele crestin ortodoxe? trebuie sa ne luam dupa ' fiul ratacitor'?

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu nu e o zi, nu e o noapte, nu e o luna, nu e un an, nu e 100 de ani...... de aceea omul nici o data nu poate sa priceapa si sa intaleaga voia deplina a Lui Dumnezeu.

  8. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    "Voi, cei mici, îl veţi vedea pe Antihrist”

    Profeţia Părintelui Elpidie, misionar în Africa, despre strâmtorările vremurilor ce vor veni

    Despre noul Papă, antihrist şi puterea malefică a cipului[1]

    Nu vreau să vă neliniştiţi şi să vă tulburaţi pentru vremurile ce vor veni. Trebuie doar să rugaţi pe Dumnezeu ca să asculte rugăciunile voastre şi să ne miluiască. Aş dori, dacă este cu putinţă, să spuneţi la toată lumea să formăm un lanţ de rugători. S-ar putea ca unii din rândul acestui lanţ de rugători să desconsidere şi să râdă, zicând: Dacă Dumnezeu a zis mai dinainte că aşa se vor întâmpla lucrurile, atunci aşa va fi. Ce rost are să ne mai rugăm? Nu, nu este aşa! Vă încredinţez că profeţiile reprezintă expresia cea mai înaltă a iubirii lui Dumnezeu.

    Să ştiţi că prin îndreptarea noastră putem să schimbăm hotărârea lui Dumnezeu. Sunt însă anumite lucruri profeţite în mod definitiv şi irevocabil, care nu se schimbă. Cum ar fi venirea prorocului mincinos, venirea lui antihrist – acestea nu se schimbă. …Mi-a părut tare rău că unii oameni, în loc să slăvească pe Dumnezeu, că nu a îngăduit ca unele profeţii să se împlinească atât de repede, au început să-şi bată joc, zicând că acestea sunt profeţii mincinoase, pentru că nu s-au adeverit. Măi, făptură fără minte, în loc să implori pe Dumnezeu şi să-I dai slavă, că pentru rugăciunile unor oameni, nu s-au împlinit, sau a îngăduit să se împlinească (aceste profeţii) într-o măsură mult mai mică, tu te amuzi şi iei în derâdere, în loc să te pocăieşti? Chiar nu vezi ce se petrece?

    Noul Papă va fi profetul mincinos şi conducător al pan-religiei

    Un singur lucru vă voi spune: după ce noul Papă va fi ales ca şi întâistătător al bisericii catolice şi în viitor – ca şi conducător al pan-religiei mondiale, pentru că prorocul mincinos va fi şi conducătorul pan-religiei, vor urma o serie de schimbări uluitoare. Aceasta râvnesc slujitorii vrăjmaşului, să-l folosească pe acest papă ca şi lider al tuturor religiilor, acesta va fi pseudo-profetul.

    Atunci, natura se va răzvrăti, deja vedem această răzvrătire. Un lanţ de fenomene naturale şi altele nefireşti vor schimba structura pământului. Veţi vedea lucruri pe pământ şi în cer, care vă vor ului şi veţi spune: „acestea de acum sunt lucruri normale?” Veţi vedea natura răzvrătindu-se, pământul şi cerul: cerul cu fenomene neobişnuite şi pământul prin catastrofe naturale; de la cataclisme, cutremure, până la furtuni ciudate, furtuni cu grindină. Veţi vedea grindina cât mingiile de golf care va distruge totul. Veţi vedea o asemenea revoltă a naturii, deoarece nici natura însăşi nu îl va putea răbda pe pseudo-profetul care, în numele aşa-zisului „adevăratului Hristos”, va aduce aceste încercări cumplite, care vor nenoroci multe suflete şi le va trimite în iad.

    Schisma din interiorul Bisericii

    Vor începe anii domniei lui Lucifer, care întâi va război pe om din interiorul credinţei – pentru că toţi oamenii avem înlăuntrul inimii noastre înrădăcinată această credinţă. Toţi credem în existenţa unui Dumnezeu – şi Lucifer va specula această armă tare care este credinţa, şi astfel, din interiorul credinţei pe foarte mulţi oameni îi va distruge. De aceea să-L implorăm pe Dumnezeu să-i lumineze pe arhiereii noştri ca să fie credincioşi şi să-L iubească pe Dumnezeu şi să fie dumnezeieşte şi definitiv îndrăgostiţi de El, pentru ca aceştia să ne înveţe adevărata cale.

    Se vor crea foarte multe împrejurări prin care mulţi arhierei vor deveni marionete ale profetului mincinos. Îl vor urma, se vor supune voii lui şi vor învăţa în mod greşit pe preoţi şi aceştia, la rândul lor, vor transmite poporului. Foarte mulţi oameni se vor pierde.

    Mare schismă se va produce în Biserica noastră. Să vă amintiţi ce vă spun. Aceasta se va produce. Va începe în biserica catolică şi apoi se va răspândi peste tot, deoarece această elită îi va convinge pe întâistătătorii popoarelor, fie prin intermediul politicienilor, fie prin intermediul băncilor. Cine credeţi că alcătuiesc această elită care conduce lumea? Bancherii ne conduc. Toţi banii sunt la ei. N-aţi înţeles că aceştia guvernează lumea? Şi aici, dacă ne gândim puţin, e nevoie doar de puţină logică, nu de multă înţelepciune… Cine creditează Grecia, Italia, Franţa, Anglia, America? Şi toate statele datorează bani unora, iar aceştia au toată bogăţia pe mâinile lor… cine sunt aceştia? O elită luciferică ce va forţa statele să facă ceea ce vor ei. Să ştiţi că aceştia îl vor impune pe prorocul mincinos, aceştia îl ridică acum sus, să ştiţi asta, aceştia îl numesc acum. Este conclavul luciferic care îl va ridica pe prorocul mincinos, iar apoi, în adorarea sa, îl va arăta pe antihrist.

    Vremea antihristului. „Voi, cei mici, îl veţi vedea”

    Nu te mâhni, bunicule[2], tu nu îl vei vedea pe antihrist. Tu îl vei vedea doar pe profetul mincinos şi i te vei împotrivi. Dar tu, tinere al meu, tu, micuţule al meu, tu îl vei vedea pe antihrist. În zilele noastre se vor întâmpla acestea. Eu nu îl voi vedea. Doar cu profetul mincinos voi lupta, cu toţii vom lupta cu pseudo-profetul. Şi mă rog la Dumnezeu să ne învrednicească să Îl mărturisim pe Iisus Hristos, ca pe adevăratul Dumnezeu al inimilor noastre şi să ne împotrivim profetului mincinos.

    După mine, după ce voi muri eu, în scurt timp va veni şi antihristul. Voi, cei mici, îl veţi vedea. Noi nu-l vom vedea. Să ştiţi, copii, că pe vremea noastră se vor întâmpla cele mai mari minuni ale lumii. Voi, micuţilor, veţi avea putere să profeţiţi şi să vedeţi adevărul din spatele aparenţelor, ceea ce ochii altora nu vor putea să vadă. De ce veţi avea această putere? În primul rând pentru credinţa voastră în Unul Domn Iisus Hristos, pe care Tatăl ne cere, nu doar să-L iubiţi, ci să vă îndrăgostiţi de El cu toată inima, să fie pentru voi totul. Iar Mântuitorul nostru, cel mult milostiv, Preadulcele Fiu al Lui Dumnezeu Tatăl, va fi împăratul inimilor voastre. Şi Acesta nu vă va lăsa, vă va ţine strâns în braţele şi în inima Lui şi trupul Său şi sângele Sau, vă va da puterea să vedeţi ceea ce ceilalţi nu vor putea să vadă. Şi iarăşi vă spun: doar voi veţi înţelege!

    Să ştiţi că în acele zile, Satana, deoarece ştie că doar Sfintele Taine vor da oamenilor această putere, va interzice prin lege jertfa Sfintei Împărtăşanii. Vor avea loc Sinoade bisericeşti care vor hotărî modificarea tuturor Sfintelor Taine. Prin urmare Tainele nu vor exista. Acest lucru a şi început. Vedem ce se întâmplă acum cu taina cununiei…

    Vă cer să facem un lanţ de rugăciune. Despre războiul mondial

    Nădăjduim sincer ca inimile voastre să se umple de credinţă şi de nădejde şi orice faceţi, orice gândiţi, orice hotărâţi, să spuneţi: Dumnezeule, Tu eşti părintele meu, iar eu copilul Tău. Ajută-mă, acoperă-mă, îndepărtează teama de la mine, pentru că eu Ţi-am încredinţat viaţa mea! Măcar de-am face aşa. Aceasta va fi binecuvântat!

    Mai ales că vin vremuri atât de grele, vremuri de tulburare, când suferinţa va stăpâni viaţa întregii lumi, pentru că pacea va dispare din lume şi seninătatea din inimile oamenilor. Să nu vă înspăimântaţi atunci când veţi vedea focul arzând în jurul Greciei! Să nu vă înfricoşaţi când oamenii politici se vor omorî între ei şi se vor prăbuşi statele. Nu se vor mai respecta înţelegerile şi va fi mare dezbinare între ţări. Veţi vedea focuri mari aprinzându-se în jurul ţării noastre. Să vă înfricoşaţi însă, atunci când nu veţi mai avea credinţă în Dumnezeu! Aceasta a îngăduit Dumnezeu pentru nepăsarea noastră, pentru necuviinţa şi necredinţa noastră.

    De aceea, vă cer să facem un lanţ de rugăciune pentru ţara noastră. Multă amărăciune va fi în Grecia. Peste puţin veţi vedea aceasta şi în practică şi veţi zice: Doamne ajută-ne! Acum, nimeni nu simte încă nevoia să se roage pentru acestea.

    Adevărat vă spun că Satana și-a trimis pe ai săi în toate statele, ca să aducă tulburare. V-am spus, au pregătit multe rele, putem însă să le respingem cu rugăciunile noastre. Să nu vă îngrijorați când veți vedea asasinarea unui mare politician al statului nostru. Şi aceasta va aduce iarăşi tulburare. Nu vreau să vă spun prea multe, dar acestea se vor întâmpla.

    Actualul patriarh ecumenic, rog pe Dumnezeu să nu moară cu sânge.

    Răul se va apropia până și de capul Bisericii Ortodoxe. Va fi asemenea tulburare, încât cei care iubiți Patriarhia Ecumenică va trebui să vă rugați mult pentru ea şi pentru ceea ce vine asupra ei. Vor trece prin mari necazuri acești oameni, încât porţile Patriarhiei vor fi pătate cu sânge. Dacă există însă, oameni care să se roage pentru ei, acest mare rău poate fi înlăturat. Încă şi actualul patriarh, rog pe Dumnezeu să nu moară cu sânge. Numai aceasta vă voi spune; nu știu cum o vor înțelege, dar dacă nu se vor ruga, acest patriarh nu va muri de moarte bună. Va avea mare suferinţă. Dar dacă se va ruga mult, se va îndepărta de la el acest atentat.

    Nici unul dintre profeții noştri, după cum a fost părintele Paisie și alții, nu au îndrăznit să spună adevărul pur ca să nu panicheze poporul. Însă adevărat vă spun vouă că toate acestea se vor întâmpla cu multă asprime. Va fi foamete mare, epidemii, boli, care nu vor veni în mod firesc, ci vor fi provocate şi induse cu multă dibăcie. Va fi mare agitaţie din cauza războiului în care vom intra, fără ca să fim omorâţi, pentru că vom muri din alte cauze, dar va fi atât de mare tulburare şi atât de mare foamete din cauza războiului, încât va fi de neconceput pentru nivelul nostru de înţelegere. Vor fi multe tulburări regionale. Satana va încerca să omoare diferiţi lideri şi oameni de vază, pentru a înlesni înfăptuirea marilor evenimente (planuri).

    Despre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist

    …Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.

    Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudo-profet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.

    Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui.

    Sfânta Împărtăşanie va da putere celor ce nu se vor închina lui Antihrist

    Toate acestea vor veni şi dacă nu vom avea credinţă desăvârşită în Dumnezeu, cine va putea rezista acestor timpuri? Iar încredere desăvârşită ştii ce înseamnă? Cu simplitate, cu smerenie şi pocăinţă, să veniţi să primiţi Sfânta Împărtăşanie. Cei care nu se vor împărtăşi, nu vor putea rezista celor ce vor fi. Sfintele Taine vor avea o asemenea putere în sufletul omului, încât aceştia nu vor putea fi influenţaţi sau manipulaţi nici prin gânduri, nici prin simţiri.

    Microtehnologia digitală va fi de o asemenea capacitate, încât vor putea afecta până şi mintea omului. Vă daţi seama ce minţi satanice există? Veţi vedea, nu acum, peste puţin! Dar nu vor avea nicio putere asupra omului care va înţelege şi se va împărtăşi. Sfânta Împărtăşanie va răspândi în jurul acelui om o asemenea putere, va fi apărat de îngeri atât de tare, încât Lucifer şi slujitorii săi nu vor putea vătăma cu nimic acel suflet. Şi va trăi acel om cu puţină hrană şi va supravieţui, iar cei ce vor avea de toate… vor muri.

    Ce vrea Dumnezeu de la noi? Să avem credinţă în El. Nu doar credinţă, ci încredere desăvârşită. Să ne schimbăm viața începând de astăzi, să-L iubim pe Dumnezeu și să alergăm în brațele Lui ca un copil în brațele mamei sale. Şi chiar de va avea vreo supărare, nu va alerga în braţele altei mame. Ce înseamnă asta? Că deşi Dumnezeu ne mai ceartă, pentru a ne ajuta să ne schimbăm viaţa, noi nu trebuie să ne îndepărtăm, ci iarăşi să revenim în braţele Sale. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi! "

    Un rezumat pentru aceasta inregistrare
    http://www.youtube.com/watch?v=gbU0a3RKEL8

    - Zona Euro isi numara zilele pana la dizolvare
    -Vor sa scoata sfanta Cruce de pe steag (pe steagul Greciei se afla sfanta cruce)
    -Cand vedeti papii, Patriarhii si altii ca vor unirea tuturor religiilor , va incepe procesul venirii a antihristului
    -Strangeti alimentele
    -Distrugerea zonei Euro si a Turciei
    -Dezastrele Americii
    -Recuperarea Constantinopolului
    -Liderii care vor aparea in Grecia

    SEMNELE Sunt si se Arata
    astazi 13 ianuarie ...in Romania numai este iarna este ca vara afara .iar .copacii au inceput a da spre inmugurire
    SEMNE VI SE ARATA DAR NU VRETI A VEDEA

    PROFETIILE SE IMPLINESC
    "cand ereticii vor pune mana pe BISERICA ...va incepe prigoana "
    si se vede intr-adevar cum ereticii sunt pe scaune arhieresti inaltati

    Natura se revolta dar iarasi dati vina pe incalzire globala precum v-au invatat slujitorii tatalui minciunei

    "antihrist este pe pamint si lucreaza " Sfantul Parinte Iustin Parvu

    ORTODOXIA SE APARA CU SABIA ...altfel partasi cu spurcaciunea cea mare , partasi cu cu slujitorii fiarei vom fi la focul vesnic

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Multumesc crestine. Adevarat graiesti. Doamne ajuta!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      In totul ai dreptate, dar lumea nu vede de si e in fata lor,, aude si li se spune, dar nu vor sa auda,.Si eu anunt mereu aproape, ca sintem la sfirsitul Sfintei scripturi, dar ramin cu sufletul tris.Turma Lui Iisus Cristos va fi mica..Scopul necuratului este sa distruga omenirea, nu lucrurile,, noi sintem chipul si asemanadea lui Dumnezeu, nunumai atit,! Iisus a coborit in iad si a distrus portile si a scos sfinti de scolo printre care si pe Adam si Eva, si Doamne iti multumesc , sintem foarte iubiti de Sfinti Imparati , Dumnezeu, Fiul Iisus, Sfintul Duh si Sfinta Imparateasa Maria..Slavim si Inaltam numele lor.De acea necuratul cauta sa distruga omenirea prin toate mijloacele. Doamne Dumnezeul Atot puternic te slavim te laudam te marim si inaltam numele tau.Ai mila de noi pacatosi si nu ne lasa pe mina fiarei si a balaurului.Amin.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Omul daca se ridica si spune ca El este Dumnezeu ...si daca ar nimici toata omenirea, si ar fi singur pe pamant tot nu ar putea sa priceapa din ce loc a pornit vantul.
    Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:
    "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
    Dar Dumnezeu oare a uitat sa mai zica : Merge-ti pe Luna sau .....sau de ce nu a mai zis nimic de cer? Omul nu are nici o Binecuvantare sa mearga spre cer. Doar prin Hristos se poate ajunge acolo. Sa vina UN MESIA de acum incolo sau O SUTA.

  10. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.youtube.com/watch?v=gbU0a3RKEL8
    ORTODOXIA SE APARA CU SABIA …
    altfel partasi cu spurcaciunea cea mare , partasi cu slujitorii fiarei vom fi la focul vesnic
    18ian-25 ian 2014 saptamina prin care uraciunea pustiirii isi face loc in Sfinta BISERICA
    ERETICII SA IASA AFARA DIN BISERICA ORTODOXA si ierarhii care sunt Dati ANATEMA prin Sfintele Canoane ale ORTODOXIEI
    vreti a va ruga cu acestia impotriva SFINTILOR PARINTI si impotriva SFINTELOR CANOANE ale BISERICII LUI HRISTOS ?
    este mai bine pentru voi
    Sa IESITI AFARA PORCILOR care calcati si stati in Locurile SFINTE asemeni Vreti a tine Cele SFINTE asupra voastra spre sfasierea noastra ...

    ORTODOXIA Se Apara Cu Sabia ...
    iar sabia este cea cu doua taisuri
    " blestemat este cel ce ia batjocura si in desert numele Domnului DUMNEZEU "ce a Grait prin SFINTII PARINTI , prin SFINTELE CANOANE ale ORTODOXIEI
    amin.

  11. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sfantul si Maritul Prooroc ILIE Inainte Mergator al Celei de a Doua Veniri a Domnului IISUS HRISTOS cu Foc sa va ia in primire vrajmasi ai lui HRISTOS ce loviti in ORTODOXIE , BISERICA LUI HRISTOS
    amin.
    amin.
    amin.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Lumea este pregatita pentru anticrist, pentru ca deja are cultul venerarii criminalilor. Sharon este un criminal in rand cu Hitler si cu Stalin. Au in comun originea etnica , boala psihica paranoia, cultul personalitatii, crima.
    L-au tinut pe aparate 8 ani pentru ca sperau ca se ridica din coma, ca el este marele asteptat de iudei.
    Dumnezeu a aratat pina unde poate merge nebunia colectiva.

  13. crestin_pacatos

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    @Dudaev ne povesteste:
    "Astia nu au fugit cu coada intre picioare ca legionarii si armata romana dupa diktatul de la Viena"

    Diktatul a fost inainte de guvernarea legionara.
    Nici provocatorii de astazi nu mai sunt la inaltimea celor din trecut!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Intr-adevar...Parca nu ar fi facut facultate...Sub asteptari-exprimarea,logica argumentatiei,stilul.Are ranchiuna.Sa ne rugam pentru el sa se intoarca la bunatate si la rugaciuneca,poate,Dumnezeu il va ierta.Dar sa vrea si el.

  14. crestinul ortodox

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    oare omenirea este pregatita pentru urgiile ce sunt trimise asupra pamintului ?
    "Pocaiti-Va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor " asa striga Sfantul Ioan Botezatorul in pustia Iordanului ...
    asa au strigat si striga poate si acum la omenire cei carora li s-a dat si puterea de a striga
    "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia Cerurilor "
    si viclenia vrajmasului nu va fi mai mare decat Glasul Sfantului Ioan Botezatorul
    cine are ochi de a vedea vede ce se intampla in jurul sau
    cine are urechi de a auzi aude ce se intampla
    si va fi precum Lumina ce va lumina si sub obroc
    LUMINA in Adevar nu va sta ascunsa ci Lumina din Lumina are sa fie spre risipirea intunericului
    amin.

  15. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    nu suntem vrednici că suntem toţi păcătoşi dar
    Maica Domnului ne iubeşte.
    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!
    Împărăteasa Cerurilor şi a Tuturor Puterilor Cereşti şi Pământeşti ne ajută să ieşim biruitori!
    Slavă Domnului!

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne ,ajuta!
    Cutremuratoare semne ...Maica Domnului ne da iarasi un semn de iubire si de atentionare ...Mirul ei ,al Parintelui Iustin , ne arata cat de mult ne iubesc si vor sa facem ce au facut ei toata viata lor pamanteasca: rugaciune sfanta .
    Dorinta Parintelui de a nu-i uita pe mucenicii martiri romani din temnitele comuniste poate sa ne duca cu gandul a le citi cat putem de des acatistul .Trebuie intetita rugaciunea .
    Sa-l rugam pe Dumnezeu sa aibe mila de noi si sa ne dea putere ca sa facem cele ale Sale .
    Sfinte Parinte Iustin ,ajuta-ne sa nu ne pierdem ,iar pe preoti lumineaza-i si da-le tarie sa se rastigneasca pentru mantuirea neamului .Stii ,Parinte, ce vreau :ca acesti sfinti martiri sa fie adusi peste tot .Numai lumineaza mintile ierarhilor ca sa dea binecuvantare preotilor ,sa nu se impotrivesca proslavirii acestor sfinti in cat mai multe biserici .Amin!

  17. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Doamne Iisuse Hristoase,Fiul Lui Dumnezeu,miluieste-ne pre noi,pacatosii! Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu,roaga-Te pentru noi nevrednicii si pacatosii ! Prea Cuvioase si Sfintite Parinte Justin,roaga-te pentru fratele nostru Gabriel si pentru parintele Teodot, pentru Sfanta noastra Biserica Ortodoxa,pentru PATRIA noastra ROMANIA si pentru poporul roman!

  1. Pingback: Marea minune (11 iulie) a sfintei mucenite Eufimia la Sinodul 4 ecumenic | † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară

Leave a Reply to Dudaiev Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*