Roadele teoriei eretice “unitate în diversitate”: Loc de rugăciune unic în lume pentru creștini, evrei și musulmani

Inițiatorii speră că el va fi gata până în 2018. Construcția nu va fi nici biserică, nici moschee, nici sinagogă, ci va conține elemente arhitecturale din toate cele trei tipuri de lăcașuri de cult. Construcția – „o casă de rugăciune și de învățătură”, așa cum o numește asociația care a inițiat proiectul – a fost imaginată de comunitatea protestantă din Berlin, la sfârșitul anilor 2000.

„În 2007, săpăturile arheologice sub Petriplatz au permis descoperirea fundațiilor a patru biserici”, a povestit pentru AFP Roland Stolte, unul dintre cei doi reprezentanți protestanți din consiliul de administrație al asociației.

Municipalitatea a atribuit terenul comunității protestante. „Noi am vrut să resuscităm acest loc, dar nu construind o nouă biserică, ci construind un loc care spune ceva despre viața religioasă din Berlinul de astăzi”, a continuat Stolte.

În Berlin trăiesc 3,4 milioane de locuitori. Dintre aceștia, 18,7% se declară protestanți, 8,1% musulmani, 0,9% evrei, iar cea mai mare parte (60%), fără religie, potrivit datelor oficiale din 2010.

„Ni s-a părut că există o dorință foarte puternică de coabitare pașnică între religii”, a subliniat el. Așa a luat naștere ideea unui loc unde să vină să se roage nu numai creștinii, ci și evreii și musulmanii.

„De la început am dorit ca acesta să fie un proiect inter-religios, nu un loc construit de creștini”, a subliniat pastorul Gregor Hohberg, reprezentant al comunității protestante, care se va ocupa de organizarea activității religioase din viitorul lăcaș de cult alături de rabinul Tovia Ben-Chorin și de imamul Kadir Sanci, de origine turcă.

„Dialogul inter-religios este nu numai posibil, ci și important”

În anul 2011 a fost ales proiectul arhitectului Wilfried Kuehn pentru clădire. „Era o provocare să combini diferențele și universalul. Era vorba de a nu amesteca religiile, favorizând în același timp o recunoaștere mutuală”, a explicat el.

„După lungi reflecții, nu am dorit un loc de rugăciune comun deoarece acesta risca să îi facă pe oameni să respingă inițiativa mai degrabă decât să îi atragă. Iar noi voiam să ne adresăm și celor mai conservatori, pentru a arăta că dialogul inter-religios este nu numai posibil, ci și important”, a explicat Hohberg.

În noul edificiu, care va fi ridicat pe fundațiile unei biserici distruse în 1964 de regimul comunist, fiecare religie va avea un spațiu de rugăciune echivalent, la același etaj, iar cele 3 săli se vor deschide într-o sală comună unde credincioșii se vor putea întâlni pentru a discuta.

Acum, organizația încearcă să găsească cele 43,5 milioane de euro pentru a finanța lucrările. În acest sens, a fost lansată o campanie on-line de strângere de fonduri, prin care donatorii pot cumpăra una sau mai multe „pietre” din viitoarea clădire cu 10 euro bucata.

| yahoonews

5 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    La subsol va fi sala cazanelor comuna pentru toti!

  2. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Părintele Serafim de Pireu i-a data anatemei pe cei ce fac ecumenism religios

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Chivotul original, creat în deșert, se află ascuns într-o cameră sub Muntele Templului, și va fi dezvăluit dupa reconstruirea Templului Sfânt:

    TEMPLE VESSELS: THE ARK OF THE COVENANT
    Torah gives exacting instructions for the construction of the ark, its cover, and the two cherubim (Exodus 25:10-22). The Tablets of the Law which Moshe brought down from Mount Sinai were placed inside the ark, and the ark was housed inside the Holy of Holies. Only the kohen gadol would enter there, and only on the holiest day of the year, Yom Kippur. Unlike the other sacred vessels created by the Temple Institute for use in the third Holy Temple, the Ark of the Covenant is a replica. The original ark, created in the desert, lies hidden in a chamber beneath the Temple Mount, and will be revealed with the building of the Holy Temple.
    https://www.templeinstitute.org/ark-of-the-covenant-gallery.htm

    http://youtu.be/byAoFbA6cr8

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.realitatea.net/nu-e-o-gluma-patriarhul-daniel-a-sfintit-studiourile-tv-cu-trafaletul-foto_1462929.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*