Pr. Dr. Mihai Valică – Hotărâre neavenită a sinodului BOR, ce contrazice flagrant Sf. Scriptură

 [box type=”shadow” ]pr. prof. Mihai Valica… în Duh de dragoste şi responsabilitate faţă de Biserică, în limitele adevărului, şi cu nădejdea, că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru mereu.[/box]

 

Hotărâre sinodală neavenită (nr. 3745 din 26 mai 2014)

  1. Introducere

Hotarare sinodala neavenita - Incompatibilităţi la angajarePreotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinţii Apostoli întreabă şi cer lămuriri mereu Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înțelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioși fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă, în cunoștință de cauză şi să acţioneze ca atare.

Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-neun exemplu minunat de conlucrare a libertății cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

„În realitatea noastră bisericească, cea mai mică unitate, adică nucleul trupului bisericesc, este parohia. Ea se prezintă ca adunare euharistică, în corelaţie, fireşte, cu Episcopia, căreia îi aparţine în mod organic, precum şi ca Biserică sobornicească(întreaga Biserică) într-un anumit loc şi timp.Preotul și credinciosul trăiesc taina Bisericii în viaţa şi realitatea parohiei lor. În cadrul Bisericii, ei îşi duc lupta desăvârşirii duhovniceşti şi se sfinţesc, se unesc cu fraţii lor în Hristos, realizând continuu existenţa lor în Hristos, cu alte cuvinte, caracterul bisericesc al vieţii lor. Prin urmare, cuvântul despre parohie şi viaţa ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăşi şi prezenţa ei în lume”, spune pr. prof. Gheorghe Metallinos[1].

„Biserica este Hristos însuşi (cap şi trup), nu ca un trup de creştini, ci ca trup al lui Hristos. Toţi credincioşii care participă la trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul trupului, niciodată dincolo de trup. De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparţină vieţii Bisericii”[2], spune același profesor Metallinos.

  1. Argumente biblice și canonice împotriva acestei hotărâri sinodale

Din punct de vedere biblic, canonic şi al Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o restricţie, care să interzică preotului, ce se află în relaţie de rudenie de sânge, ca tată şi fiu, sau de rudenie în Hristos, respectiv fini, gineri, naşi, cuscri, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie. Recent, hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, interzice o astfel de slujire, în ciuda argumentelor biblice şi canonice, care consideră chiar o obligaţie morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui, la acelaşi Altar.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: “Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: “Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: “După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: “Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”.

Apoi, se arată clar, că ei slujesc împreună şi după sfinţirea ca preoţi (29, 10): “Să aduci apoi viţelul înaintea cortului adunării şi să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul viţelului, înaintea Domnului, la uşa cortului adunării”.

Apoi se porunceşte ca această rânduială de aducere de jertfă şi slujire să fie veşnică şi ca unul din fiii lui Aaron să urmeze ca Mare Preot şi să primească drept moştenire şi veşmintele cu care a slujit Aaron. 29, 24: “Să le pui toate pe braţele lui Aaron şi pe braţele fiilor lui, ca să le aducă, legănându-le, înaintea Domnului”; 29, 28: “Şi acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel”; 29, 29: “Veşmintele sfinte cele pentru Aaron să fie, după el, ale fiilor săi, şi să fie unşi şi sfinţiţi, îmbrăcaţi cu ele”; 29, 30: “Marele preot dintre fiii lui, care-i va urma şi care va intra în cortul adunării, ca să slujească în locul cel sfânt, se va îmbrăca cu ele şapte zile”. A se vedea, pe larg, şi cap. 8 din Levitic. (Să ne amintim că Arhiereul Ana era socrul lui Caiafa).

Se ştie faptul, că fiii lui Samuel – Ioel şi Abia – au fost împreună cu tatăl lor la Cortul Sfânt. În mai multe locuri este menţionat Aaron împreună cu fiii săi. Pentru slujirea preoţească, nu li se cerea candidaţilor la preoţie, decât descendenţa din Aaron şi integritatea fizică (Levitic 21. 17-23).

Lipsa fiilor de preoţi, împreună slujitori sau urmaşi ca preoţi la Cortul Sfânt, era considerată o mare pierdere şi ruperea unei rânduieli liturgice divine, pentru care Dumnezeu, a fost nevoit, după moartea lui Nadab şi a lui Abiud, care nu aveau copii, să rânduiască seminţia lui Levi, ca substitut a lipsei de fii de preoţi: Numeri 3, 4: “Însă Nadab şi Abiud au murit înaintea feţei Domnului, când au adus foc străin înaintea feţei Domnului în pustiul Sinai, neavând copii, şi au rămas preoţi numai Eleazar şi Itamar, cu tatăl lor Aaron”; şi “atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: «Ia seminţia lui Levi şi o pune la îndemâna lui Aaron preotul, ca să-l ajute în slujba lui»” (Numeri 3, 5-6; Leviticul 16, 8-19). Numeri 18, 1-15; Levitic 6. 14-18. La Numeri 18, 2 citim: “Apropie-ţi pe fraţii tăi, seminţia lui Levi, neamul tatălui tău, ca să fie pe lângă tine şi să-ţi slujească; iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la cortul adunării”.

Eliazar cu Itmar erau fraţi de sânge, de unde rezultă, că relaţia tată-fii şi fraţi era dorită şi rânduită de Dumnezeu însuşi. În acelaşi context vechi-testamentar, Iisus Hristos a chemat la apostolat, pe primii patru Apostoli, dintre fraţi: Andrei şi Petru, dar şi pe tatăl lui Iacob şi Ioan, însă au răspuns chemării doar fii (Matei 4, 21-22), şi cred că, ar fi ales pe toţi apostolii, dintre fraţi, împreună cu taţii lor, dacă ar fi fost posibil, deoarece Biserica lui Hristos este icoana familiei cu toată casa (Fapte 10, 2), iar Sf. Treime este o relaţie de iubire, care sugerează familia: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh!

Se pune firesc întrebarea:există riscul, lucrând împreună, să facă “afaceri” care ar putea sminti lumea? Ce ar fi de făcut în acest caz?

Este posibilă şi această situaţie, însă nu se poate desconsidera o tradiţie biblică şi canonică a Bisericii în schimbul adoptării unei politici personale, a drobului de sare. Dacă se întâmplă şi nereguli, sunt atâtea mijloace pastorale şi canonice, să se îndrepte acea greşeală. Până la proba contrarie, se cuvine să se acorde prezumţia de nevinovăţie şi toată încrederea, întrucât, dacă a primit cineva marele dar de a administra Tainele Bisericii, care sunt dumnezeieşti şi veşnice, cu atât mai mult va fi cinstit şi demn să administreze şi bunurile pământeşti şi trecătoare, cu aceeaşi responsabilitate preoţească. Dacă nu se gândeşte aşa, atunci înseamnă că se pune din partea episcopului mai mult grija, accentul şi prioritatea pe bunurile administrative şi nu pe cele duhovniceşti.

Însă, din punct de vedere canonic,nu există vreo interdicţie ori restricţie, de a sluji tată şi fiu ca preoţi la acelaşi Sfânt Altar, sau rude spirituale, respectiv fini, naşi sau cuscri, ci canoanele opresc doar rudelor trupeşti şi sufleteşti, să primească Taina Cununiei. Deci, alte restricţii nu există, cu referire la rudeniile de sânge sau la rudenia cea de suflet, adică de cuscrie (Can. 53-54 Trulan), decât asupra episcopului.

  1. Canoanele care interzic rudenia trupească pentru a sluji Biserica împreună, se referă doar la episcopi, nu la preoţi

Pentru a evita nepotismul există restricţii doar pentru episcopi, de a nu-şi numi rudele ca urmaşi în scaun sau ca administratori ai eparhiei lor. Canonul 76 apostolic stabileşte: “Orânduim că nu se cuvine ca episcopul să hirotonească în demnitatea episcopală pe cine voieşte, dăruind-o fratelui sau fiului, sau altei rude, căci nu este drept să se rânduiască moştenitori episcopiei, dăruind simţirii (patimei) omeneşti cele ce sunt ale lui Dumnezeu; pentru că nu se cade a pune Biserica lui Dumnezeu sub moştenitori. Iar dacă va face cineva aceasta, hirotonia să rămână fără tărie, iar el să se pedepsească”.

Hotărârea sinodală menţionată a adus nu numai nedumeriri şi mâhniri sufleteşti, ci şi stupefacţie, deoarece argumentarea ei, nu se bazează pe argumente biblice, patristice sau canonice, ci pe modelul lumesc, respectiv Banca Naţională a României şi unele societăţi comerciale: iată câtevaexemple: ”multe instituţii publice sau societăţi comerciale impun ca şi condiţie la angajare, ca în aceeaşi unitate sau subunitate, să nu funcţioneze rude apropiate sau soţi, întrucât experienţa a arătat că pot exista (sub.m.) probleme de responsabilitate instituţională, iar exercitarea coordonării ierarhice poate fi afectată. […] să nu fie angajaţi în acelaşi timp soţul/soţia sau rudele până la gradul III (soţ/soţie, părinte/copii, fraţi, unchi/nepot), într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională; […] Aprobă ca prezenta hotărâre sinodală să se aplice fără amânare, urmând ca Centrele eparhiale să comunice la Cancelaria Sfântului Sinod, până în data de 15 iunie 2014, cazurile identificate şi soluţiile adoptate […]”.

Instituţiile naţionale, corporaţiile comerciale şi Banca Naţională, nu pot fi un model pastoral-administrativ pentru Biserica Ortodoxă.

Biserica-parohie sau eparhie nu este un club liturgic sau social, o mare afacere sau o corporaţie, care funcţionează după regulile fiscale ale veacului, după modelul societăţilor comerciale sau a Băncii Naţioane, ci Biserica este Trupul lui Hristos, în care iubirea şi înţelegerea sunt mai mari decât banii şi reglementările-cascadă venite de sus, care doresc să controleze totul şi să subordoneze totul, în numele unităţii şi al bunului mers eclesial, în dauna libertăţii eclesiale şi pastorale, reglementate canonic, de Sfinţii Părinţi.

Dacă viaţa liturgică şi duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române se desfăşura, până nu de mult,într-o armonie firească cu viaţa administrativ-economică a acesteia, după îndemnul hristic de a căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă ( Matei 6, 33; 1 Corinteni 9, 9),constat în ultima vreme o inversare axiologică eclesială, prin faptul, că acum se caută mai întâi împărăţia economicului şi alinierea la normele mondializării şi administrarea Bisericii în contextul integrării europene[3], care sunt rânduite şi impuse prin metode poliţieneşti, mai drastice decât la trezorerie, ca şi când orice Biserică sau Schit ar deţine o parte din tezaurul Băncii Naţionale a României.

Refuzul de a-l numi sau îndepărtarea fiului de preot, ori a rudelor trupeşti sau spirituale ale acestuia, la sau de la aceeaşi parohie, desfiinţeazăa priori prezumţia de corectitudine a familiei preotului, slăbeşte încrederea în relaţia episcop-preot-credincios, în faţa oamenilor, care pot pune sub semnul întrebării şi al îndoielii încrederea în preotul paroh şi în familia lui.

În lumea laică, fiii/fiicele de medici, avocaţi, ingineri, profesori etc. lucrează adeseori împreună cu părinţii lor în aceeaşi categorie socio-profesională. Tradiţia Bisericii arată clar, faptul că acolo unde tatăl preot a slujit cu fiul preot, la acelaşi Altar, acolo s-a întărit parohia respectivă şi a adus multă stabilitate şi folos duhovnicesc şi bunăstarea parohiei. Rare sunt cazurile de nereguli sau neîmplinire, dar pentru o excepţie, nu trebuie făcută o regulă pentru toţi.

Consider,că Biserica este deasupra timpurilor şi a celor trecătoare şi nu trebuie să stea la comanda şi discreţia puterii seculare, locale, europene orimondiale, sau să se alinieze după duhul lumii privind legislaţia muncii, normelor laice patrimoniale ori altor principii de organizare, cu preţul desconsiderării Sfintelor Canoane, a relaţiilor de familie, a normalităţii şi a bunului simţ.

3.1. Câteva repere eclesiale ale sinodalităţii reale

”Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”[4].

Deci, egalitatea o dă Sfântul Duh, prin modul direct de a lucra prin Sfintele Taine şi nu o declaraţie externă sau un privilegiu dat de cineva din administraţia bisericească[5], întrucât parohia “este un spaţiu al comuniunii de iubire şi sfinţirii vieţii credincioşilor prin Sfântul Duh, de comuniune eclesială frăţească şi de independenţă administrativă”[6].

Din acest punct de vedere, fără să se nesocotească principiul ierarhic, nu există Biserică, ca instituţie, aşa cum este în lumea catolică, care să fie subordonată altei Biserici, sau să se găsească în relaţie de stăpân-slugă, de vasalitate, sub un papă infailibil, ci în Ortodoxie există doar un sistem canonic[7], care reglementează şi precizează faptul că toate Bisericile locale trebuie să se găsească într-o relaţie de comuniune şi iubire frăţească între ele şi cu episcopul lor, fapt reglementat de Sf. Apostoli prin Can. 34 privind principiul teritoriului canonic local, ca fundament al Bisericii, aşa cum scrie şi Sf. Apostol Pavel, când se adresează Bisericilor locale (Romani, Galateni, Efeseni) şi nu unor structuri administrative centrale.

Fără viaţă parohială liberă, sau parohia constituită pe baze hristice, euharistice şi canonice clare, stabilite de Sf. Părinţi şi nu doar declarative şi de decor, Biserica administrativă eparhială sau parohială nu ar fi decât teorie, organizare strict umană, idealism naiv, utopie romantică ori nostalgie poetică[8]. Or, Biserica-parohie, care este fiinţial experienţa harică şi vie a Bisericii, având ca celulă vie, însăşi familia creştină, reprezintă realizare istorică, destinaţie hristică şi soteriologică, realitate biblică şi patristică, toate în profunzimea lor cea mai adâncă.

De aici rezultă că, din punct de vedere teologic şi pastoral, parohia conţine întreaga Biserică şi ea trebuie susţinută şi întărită pe principii euharistice, hristice, canonice, pastorale şi economice clare, şi nu primordial privită ca o sursă economică cu orice preţ, în dauna familiei preotului sau în general a familiei creştine, în numele ascultării necondiţionate, fals înţelese, din cauza faptului, că se dă întâietate absolută principiului conducerii şi nu celui euharistic – sacru, cum se vede, din păcate, că se dezvoltă şi se impune, în ultima vreme, de sus în jos, ajungându-se, în mod ironic, să fie numită şi percepută în mass-media recentă, ca BOR S.R.L., care a devenit o Mega Corporaţie Economică, ce se diluează în secular, imitându-o fidel, aproape la toate nivelurile.

Modernizarea Bisericii şi alinierea ei la legislaţia europeană, profitul economic şi rentabilitatea socială în numele filantropiei creştine, în pericol de a deveni filantropie de marketing, de cinci stele, fără duhul lui Hristos, toate acestea fac, ca Biserica să devină parte a în-globalizării forţate, a subordonării ei puterii lumeşti, şi în cele din urmă duce la des-bisericire, adică secularizare şi în-glodare.

  1. Analiză, statistică şi prognoză pastorală? Perspective şi dileme

S-a creat, de curând, un Departament de Prognoză Pastorală, în cadrul Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală (vezi Candela Moldovei, nr. 1-2, 2014, p. 10).

Rog pe membrii acestui departament, să facă o analiză şi o statistică ştiinţifică, care să constituie cu adevărat, o diagnoză şi prognoză pastorală autentică, bazate pe tradiţia Bisericii Ortodoxe şi nu pe normele europene sau laice, nu pe obsesiile şi ura unora, faţă de familia preotului, bazate nu pe politica administrativă a drobului de sare, sau a unor comenzi primite dinafara Bisericii, şi vom vedea câtă bunăstare a sfintelor lui Dumnezeu Biserici, cât folos spiritual şi material, câtă armonie şi pace a adus în Biserică, în istoria ei, tocmai relaţia de rudenie trupească şi sufletească a preotului, a episcopului sau a credinciosului, în cadrul familiei creştine, care reprezintă o imagine în miniatură, a Bisericii lui Hristos!

S-au construit, cu multă jertfă şi sacrificii, atâtea Biserici, Mănăstiri, Schituri şi aşezăminte filantropice de către preoţi împreună cu soţiile, fiii şi ficele lor; de către monahi şi monahii împreună cu fraţii şi surorile lor, după trup; de către episcopi împreună cu familiile lor, într-o perfectă colaborare şi dragoste, pentru a sluji Biserica lui Hristos, şi în mod firesc; tot ei sunt, cei care le păstoresc sau le administrează, cu aceeaşi grijă şi responsabilitate, cu care le-au şi construit.

În acest context, se pun cîteva întrebări: aceste responsabile familii de clerici au fost bune doar să construiască şi să facă multe sacrificii, donaţii şi jertfe personale, neglijându-i, de multe ori pe cei dragi, dar nu mai sunt bune şi credibile, să le şi administreze, tocmai cei care, ei însăşi le-au şi ctitorit cu multă trudă?

Se repetă, mult mai dureros şi ruşinos, istoria prigonirii familiei preotului, de pe vremea bolşevismului comunist, când fiii şi ficele de preoţi erau daţi afară din şcoli, iar acum sunt daţi afară sau excluşi din propria Biserică, pe motive imaginare, cum ar fi: “funcţioarea în aceeaşi unitate sau subunitate […] ar putea crea probleme de responsabilitate instituţională“, sau de o presupusă fraudă administrativă? (citat din hotărârea menţionată).

Sf. Sinod, în loc să fie îngrijorat, de faptul că multe soţii de preoţi au plecat la muncă în străinătate, pentru a-şi putea purta copiii în şcoli şi a putea ieşi din sărăcie, lăsând acasă pe preot şi copiii ei singuri, riscând unitatea şi sfinţenia familiei, şi în loc să caute soluţii pastorale, financiare şi administrative, pentru a face locuri de muncă pentru familia preotului, a face lobby pe lângă oamenii politici, să faciliteze noi oportunităţi de muncă în cadrul Bisericii sau societăţii laice, pentru membrii familiei clericale, pentru bunăstarea şi păstrarea cât mai unită a familiei acestuia, preotul să nu mai aducă bani de acasă, pentru a-şi plăti dările sociale şi impozitul la stat, în speranţa îndepărtată a unei pensii, etc., face, în schimb, tot felul de scenarii, cu presupuse pericole, fie imaginare, fie ipotetic vorbind, unele chiar posibile, şi inventează pe baza lor, tot felul de hotărâri şi bariere, şi le pun în calea şi pe umerii preotului. Toate acestea sunt făcute, parcă pentru a-l distruge şi mai mult, a-l demoraliza şi a-i dezmembra şi umili familia şi mai mult, ca şi când viaţa nu ar fi, şi aşa, destul de potrivnică familiei preotului, într-o lume din ce în ce mai seculară şi anticlericală, şi nu fac nici un efort pentru a-l ajuta pe preot şi a-i fi Părinte ocrotitor, cum s-ar cuveni unui Sinod bisericesc, care poartă şi apelativul de sfânt.

Poate fi numită hotărârea menţionată, ca fiind sinodală, emisă de un sinod cu sfinţenie hristică? Dacă nu putem fi ajutaţi de Sf. Sinod, în mod concret, ar fi mult mai bine, dacă nu am mai fi chinuiţi şi umiliţi cu astfel de hotărâri neavenite? S-a făcut vreun studiu de diagnoză şi prognoză pastorală, în baza căruia să se pună în aplicare o asemenea hotărâre(ne)sinodală? Nu cred că este nevoie, deoarece este uşor de prevăzut, că ar duce la blocarea şi dizolvarea vieţii fireşti a familiei preotului, care a păstorit de două mii de ani Biserica lui Hristos, fără atâtea directive şi hotărâri demolatoare, şi ar desfiinţa tot ce au făcut de-a lungul istoriei Bisericii, pentru preot şi familia lui, atâţia vrednici Patriarhi, Mitropoliţi şi Episcopi. Refuz să cred, că se bate păstorul pentru a risipi turma!

Preotul are obligaţia, în asemenea momente, să se apere pastoral cu mijloace canonice şi să-şi exercite drepturile minime, pentru o pastorație demnă şi responsabilă, atât prin scris cât şi prin dialog cu membrii Sf. Sinod, dacă dorește să poată vorbi liber pe limba adevărului şi a dragostei în Duhul lui Hristos, în mod eclesial şi sinergic preot-episcop-credincios, întru dragostea și Evanghelia Dreptății, pentru întărirea Bisericii şi nu pentru a proteja ipotetic şi financiar Statul, pe care îl apără cu atâta precauţie pastorală Sf. Sinod, tocmai pe Statul care trăieşte deja, în multe din clădirile şi proprietăţile confiscate abuziv de la Biserică, şi care ne-a jefuit permanent în istorie şi chiar ne mai jefuieşte şi acum, prin taxe şi impozite aberante. Astfel de nedreptăţi, Biserica nu le vede şi nu le sancţionează moral şi hristic, măcar, aşa cum a făcut, nu de mult, Sf. Sinod al Greciei.

Trecem ca ţară printr-o criză economică ucigătoare, care creează probleme și Bisericii, scăzând considerabil veniturile financiare ale parohiei. Însă presiunea și umilința recentă, la care sunt supuși unii preoții şi protopopi neclientelari, a depăşit măsura bunului simţ, din partea celor, care cer mereu mai mult, în timp ce credinciosul sărăceşte şi mai mult, din zi în zi, în mod dramatic. În acest context, ne cerem scuze şi iertare, pentru prea bunul nostru simţ, şi pentru neputinţa noastră, că nu putem cerşi de la credincioşii sărăciţi şi produce economic în parohie, pe cât ne cereţi şi pe cât aţi putea cheltui la nivel central, nu totdeauna cu folos pastoral, şi nu de puţine ori pentru imagine personală sau de faţada socială a Bisericii, cosmetizată diplomatic şi adusă la zi, după normele marketing-ului actual.

În lumea laică, cei ce plătesc şi susţin o instituţie sunt respectaţi, şi acestora li se acordă mulţumire şi socoteală pentru banul primit. La noi, în mod paradoxal, este total invers, cel ce dă este controlat, umilit şi batjocorit, iar cei ce primesc vin în control, pe poziţii de satrapi, induc credinciosului păstorit, ideea că preotul ar fi un hoţ şi impostor, cu toată familia şi neamul lui, care-şi jefuieşte credincioşii şi propria lui Biserică.

Deci, în loc să primim mulţumire pentru contribuţia şi aportul nostru la centrele eparhiale, şi pentru bunăstarea Bisericii în general, primim sfidare, batjocură şi suspiciuni dăunătoare unităţii parohiale, credincioşilor şi Bisericii lui Hristos.

Tendinţa de a umili pe preot şi familia acestuia, în ultima vreme, a atins cote paroxistice şi obsesive, încălcând, pe lângă tradiţia biblică a preoţiei, expusă mai sus, contrar Canoanelor şi Tradiţiei Bisericii, şi pe cele privind legislaţia muncii în vigoare şi dreptul internaţional[9]. Hotărârea sinodală nr. 3745/2014 este o dovadă în plus, de abuz în serviciu, de atitudine discreţionară, încălcând legile civile sau bisericeşti, deoarece somează, să se execute şi retroactiv, anulând libertatea canonică a episcopului, cu toate consecinţele ei, sfidând astfel, ridicolul. Mă întreb, ce mai urmează? Ultimile directive şi adrese venite de la administraţia patriarhală, induc ideea că preotul şi rudele sale, cu tot neamul lui viu şi probabil şi cel adormit, reprezintă un real pericol pentru Biserica, în care slujeşte, şi enoriaşii sunt atenţionaţi duhovniceşte, să fie vigilenţi şi chiar sunt obligaţi să-şi păzească preotul ca pe un delincvent, iar cei ce vin în control de la eparhie, unii chiar în timpul Sf. Liturghii, se comportă abuziv şi-l tratează pe preot, tot ca pe un infractor.Nimic mai trist şi umilitor!

Se percepe din ce în ce mai mult, că BOR se transformă încet-încet într-o instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea comunităţii creştine locale, a episcopului şi a preotului, ci impune dictatorial; în care Sf. Sinod nu mai este vocea poporului dreptcredincios, ci credincioşilor li se impune totul, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu, fie într-un act individualist, fie într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează[10], fie este transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit; și se întrevede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă, care ar putea duce, chiar la dispariția parohiei[11], dacă se foloseşte autoriatatea sinodală discreţionar, sau Statutul BOR, modificat în repetate rânduri, în regim de ordonanţă de urgenţă, fără consultarea sinodală plenară, sau supus dezbaterilor preoţeşti sau academice, a profesorilor de teologie, ci doar mânuit tacit, pe post de ghioagă pastorală, canonică şi legislativă, împotriva propriilor preoţi şi a familiilor acestora.

Să fi suferit oare BOR, o astfel de mutaţie duhovnicească şi administrativă, în ultima vreme? Sper din toată inima, că nu, iar dacă da, am încă speranţa revenirii la normalitate, deoarece, cred în forţa de recuperare şi regenerare a Ortodoxiei, numai dacă lăsăm să lucreze mai mult harul lui Dumnezeu, principiul sinodalităţii reale, Canoanele, Sf. Tradiţie şi firescul bunului simţ în Biserica lui Hristos, şi mai puţin voinţa noastră reformatoare şi modernizatoare!

Cu acest scop am scris, cele de mai sus, în Duh de dragoste şi responsabilitate faţă de Biserică, în limitele adevărului, şi cu nădejdea, că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru mereu.

Pr. Dr. Mihai VALICĂ

[1]Vezi textulconferinţei susţinute de părintele Gheorghe D. METALLINOS, profesor emerit al Facultăţii de Teologie, Universitatea din Atena, Grecia, în Aula „Mihai Eminescu” a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, miercuri, 7 noiembrie 2012 în: pr-metallinos-impotriva-formalizarii-tainelor-bisericii-asceza-conferinta-parohia, accesat pe 17.11.2012.
[2] Ibidem.
[3] A se vedea Pagina Centrului de Studii Canonice Cluj, în special broşura Administraţie parohială în contextul integrării europene; vezi şi canonice.net.
[4]John MEYENDORFF, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, edit. a II a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.
[5] A se vedea pr. Cosmin SANTI, „Sfânta Euharistie, Taina Bisericii şi Trupul lui Hristos”, în: Ortodoxia, nr. 2, IV (2012), pp. 61-86.
[6] A se vedea Georgică GRIGORIŢĂ, „Autocefalie în Sinodalitate. Autonomia eclesială în Biserica Ortodoxă din punct de vedere canonic”, în: Biserica Ortodoxă Română, 2010, p. 233; Vezi şi Arhim. Vasile MIRON, „Importanţa locaşului de cult în viaţa comunităţii parohiale”, în: Biserica Ortodoxă Română, 2010, pp. 247-271.
[7] A se vedea Georgică GRIGORIŢĂ, „Autocefalie în Sinodalitate. Autonomia eclesială în Biserica Ortodoxă din punct de vedere canonic”, op. cit. p. 235.
[8] A se vedea Christos YANNARS, Contra Religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2011,pp. 238-263.
[9] A se vedea https://www.avocat-dreptul-muncii.eu/codul_muncii_2014.php.
[10] A se vedea Pr. Prof. Dr. Dumitru POPESCU, „Centralitatea lui Hristos în teologia ortodoxă contemporană”, în: Ortodoxia LIII, (2002), nr. 3-4, p. 11-23; Pr. Prof. Dr. Dumitru STĂNILOAE, „Biserica universală şi sobornicească”, în: Ortodoxia, XVIII (1966), nr. 2, pp. 169-198; Pr. Cosmin SANTI, „Sfânta Euharistie, Taina Bisericii şi Trupul lui Hristos”, în: Ortodoxia, SN, IV, (2012) nr. 2, pp. 61-86; Pr. Ioan BIZĂU, Experiența liturgică a prezenței lui Dumnezeu în viața lumii, Ed. Eikon, Cluj-Napoca,pp. 247-281, face precizări de excepţie, privind acest subiect: „[...] acolo unde este Euharistia, acolo este Biserica [...], însă„atunci când nu este asumat în spiritul Tradiţiei apostolice, acest principiu teologic [...], riscă să sfârşeascăîn două erori majore [...]” (p. 273). Pentru evitarea lor, consideră că„[...]păstrarea echilibrului natural între biserica localăşi Biserica universală este esenţială” (p. 274).
[11] A se vedea pe larg Christos YANNARS, op. cit., pp. 141-150.

 Hristos alungand pe comercianti din templu

20 Comments

  1. Multumim părintelui profesor Mihai Valică pentru studiul de față, care ne ajută să argumentăm mai marilor că slujirea Bisericii se face mult mai bine prin ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, adică prin familie. Apoi, în loc să se adopte politica “drobului de sare” pentru niște cazuri izolate, mai bine s-ar analiza și ancheta cazurile răspândite de “simonie”, aspru pedepsite de Sfintele Canoane.
    E trist că se iau drept exemple cămătarii și afaceriștii. În Biserică nu ar trebui să primeze politica banului, ci dragostea frățească. Până la urmă nu trebuie să se facă rabat de orice, doar pentru construirea acelei catedrale.

  2. Ma bucur ca se vorbeste despre casa , trupul , templul ,Biserica Lui Hristos aceste subiecte trebuie discutate si cercetate , sunt lucruri pe care din pacate unii din mai marii nostri le lasa in mister si ascunse ca si cum Duhul Sfant nu s-ar salaslui in acesti oameni sau prea Inalti.

  3. Mutumim pe aceasta cale PAR. PROFESOR MIHAI VALICA. Eu chiar am tiparit acest material sa-l distribui preotilor ANTI-CIP, ANTI-ECUMENISTI, ANTI-SISTEM. DOAMNE AJUTA si mantuire pentru toti. Asa sa ne ajute bunul DUMNEZEU. AMIN.

  4. Dreptatea nu se face prin legea oamenilor, interesele din spatele legilor sunt mai mult sau mai putin evidente.
    Fara legea asta s-au facut abuzuri, cu acesta lege se vor face altele. Dupa atita argumente ai zice ca biserica e mai sfintita daca impreuna slujesc tata si fiu. Asta e o lege umana care nu are legatura cu biserica, oricum se stie ca in preotie ca si in orice alta “tacma” se favorizeaza “nepotismul” mai mult decit chemare spre slujire si e mai importanta diploma decit “opinia” Duhului sfint, dar cine-l mai aude?
    Biserica s-a tranformat intr-o armata, si nu in slujba lui Dumnezeu. Preotul poate interperta / tilcuii cuvintul lui Dumnezeu, poate intra in sufletul omului (prin spovedenie) dar nu are nici un drept la opinie politica sau sociala. Care este rolul “pastorului” in mintea BOR? Este “caprarul” din armata. Pe cind legea cu “infaibilitatea patriarhala”? Marea relizare a BOR este “Catedrala mintuirii neamului”, oda orgolului “marelui conducator”. Biserica catolica are biserici monumentale, dar mai multi vizitatori decit enoriasi.
    Ortodoxia s-a purificat in inchisorile comuniste, pacat ca “clerul” nu a avut reprezentanti, ei au negociat ortodoxia ca si acum, a devent SRL.
    Dreptatea este Hristos, si ar trebuii sa curga din bisericile noastre sa ne ajute sa vedem in lumea asta strimba si mincinoasa, sa faca lumina si nu intuneric.
    Se spune ca avem conducatorii pe care-i meritam!

  5. toți ierarhii ăștia nu sunt ai noștri. nu au voie să ia o hotărâre peste Sfânta Scriptură !

    6. Ma mir ca asa degraba treceti de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la alta Evanghelie,
    7. Care nu este alta, decat ca sunt unii care va tulbura si voiesc sa schimbe Evanghelia lui Hristos.
    8. Dar chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decat aceea pe care v-am vestit-o – sa fie anatema!
    9. Precum v-am spus mai inainte, si acum va spun iarasi: Daca va propovaduieste cineva altceva decat ati primit – sa fie anatema!
    10. Caci acum caut bunavointa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as placea insa oamenilor, n-as fi rob al lui Hristos.
    11. Dar va fac cunoscut, fratilor, ca Evanghelia cea binevestita de mine nu este dupa om;
    12. Pentru ca nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am invatat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

    1. SUNT CUVINTE DIN BIBLIE, NOUL TESTAMENT

      EPISTOLA CATRE GALATENI A
      SFANTULUI APOSTOL PAVEL – CAPITOLUL 1

      UNDE SE VORBEȘTE PENTRU A ÎNDREPTA Nestatornicia galatenilor SI DESPRE Viata lui Pavel inainte si dupa drumul facut la Damasc.

      http://bibliaortodoxa.ro/noul-testament/29/Galateni

      DECI A ZIS CLAR – CHIAR DE EI ÎNȘIȘI VOR VESTI ALTCEVA … ANATEMA SĂ FIE !
      8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!

      AȘA A SPUS ȘI SFÂNTUL IUSTIN CÂND A VORBIT ACUM CÂȚIVA ANI CU PRIVIRE LA NOILE PERICOLE – CIPURILE BIOMETRICE – SĂ NU LE LUĂM CĂ ÎNSEAMNĂ DESTABILIZAREA UNEI NAȚIUNI DE 20 DE MILIOANE DE LOCUITORI ȘI TRIMITEREA EI ÎN IAD !
      IAR DE EL ÎNSUȘI VA VENI MÂINE SĂ SPUNĂ ALTCEVA SĂ NU-L CREDEM !

      1. NU ÎNȚELEG PENTRU CE AICI
        http://www.biblia-ortodoxa.ro/noul-testament/epistola-catre-galateni-a-sfantului-apostol-pavel/

        SUNT ALTFEL EXPUSE IDEILE, DAR CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU NĂDĂJUIESC SĂ ÎNȚELEG!
        IDEEA ESTE ÎNSĂ ASTA – CĂ NU EXISTĂ ALTĂ EVANGHELIE , IAR TOATĂ RUPEREA ASTA DE TRADIȚIA ORTODOXĂ FĂCUTĂ CHIAR DE ĂȘTIA DE LA CONDUCEREA IERARHIEI ÎI ARATĂ DE CE PARTE A BARICADEI S-AU PLASAT – DUPĂ ROADELE LOR ÎI VEȚI CUNOAȘTE, ADICĂ – ANATEMA SĂ FIE !

  6. iar acum la Petru-Vodă ar fi fost altceva dacă părintele Iustin trăia – un om care lua o poziție și în jurul său se adunau mii sau și mai mult…
    Ce poziție are acum mânăstirea Petru-Vodă față de această contrazicere flagrantă a sfintei scripturi ? Chiar de către Sinodul BOR !!!

    1. într-adevăr, a zis Sfântul Iustin, despre faptul ăsta -că el ca om a trăit, a făcut ce-a avut de făcut de-acuma noi să ducem mai departe lupta cea bună ! Doamne Ajută să fie ucenici ai săi, să devenim noi toți ucenici ai Sfintului Iustin!

  7. S-a zis de la Patriarhie tot timpul dictonul ăsta – tăcerea e de aur … Dar aici părintele a arătat clar că atunci când e vorba de o nedreptate în materie de dogmă nu mai e de aur.
    Dacă știm cu toții nedreptatea ce s-a produs, trebuie să ne adunăm și să o mutrăm pe față, Ajută-ne Doamne pe noi, robii tăi, neputincioși dar care Te chemăm în ajutor!

    1. deja s-au aduna f. multe pentru care cei de la Patriarhie nu mai merită să fie considerați ca fiind din interiorul Bisericii, s-au făcut luptători împotriva Bisericii, a credinței strămoșești, ignoranți ai cuvintelor trăitorilor și sfinților
      http://www.aparatorul.md/category/pozitia-bisericii/

      Sfântul Arhanghel Mihail e ajutorul nostru, mai mult face rugăciunea la el acum
      http://www.aparatorul.md/rugaciunea-catre-sf-arhanghel-mihail/

  8. “Tendinţa de a umili pe preot şi familia acestuia, în ultima vreme, a atins cote paroxistice şi obsesive, încălcând, pe lângă tradiţia biblică a preoţiei, expusă mai sus, contrar Canoanelor şi Tradiţiei Bisericii, şi pe cele privind legislaţia muncii în vigoare şi dreptul internaţional[9]. Hotărârea sinodală nr. 3745/2014 este o dovadă în plus, de abuz în serviciu, de atitudine discreţionară, încălcând legile civile sau bisericeşti, deoarece somează, să se execute şi retroactiv, anulând libertatea canonică a episcopului, cu toate consecinţele ei, sfidând astfel, ridicolul. Mă întreb, ce mai urmează? Ultimile directive şi adrese venite de la administraţia patriarhală, induc ideea că preotul şi rudele sale, cu tot neamul lui viu şi probabil şi cel adormit, reprezintă un real pericol pentru Biserica, în care slujeşte, şi enoriaşii sunt atenţionaţi duhovniceşte, să fie vigilenţi şi chiar sunt obligaţi să-şi păzească preotul ca pe un delincvent, iar cei ce vin în control de la eparhie, unii chiar în timpul Sf. Liturghii, se comportă abuziv şi-l tratează pe preot, tot ca pe un infractor.Nimic mai trist şi umilitor! ”

    ASTA SE INTAMPLA CAND SE DAU MARGARITARE IN GURILE PORCILOR …
    “nu dati margaritare in gurile porcilor ca se vor intoarce si va vor sfasia ”
    candva Un Mare Duhovnic a Spus si a Aratat
    ” ereticule n-ai voie sa adaugi , nici sa scoti din Sfanta Evanghelie ”
    dar TACERE MALC din partea celor care trebuiau a vorbi si a se strange in jurul acestui Mare Duhovnic in lupta dreapta cu lupii in piei de oaie
    oare la ce a folosit TACEREA MALC de atunci …. pentru a fi sinodul talharesc de astazi ?
    pentru ducerea pe marginea prapastiei a turmei de oi cea naiva cu ochii inchisi si fara de urechi de a auzi ?
    Dar
    Preotii Adevarati vor ramine care vor striga spre turma cu Glasul Sfantului Ioan Botezatorul si acestia vor lupta Lupta cea Dreapta cu lupii in piei de oaie si turma o vor strange
    “cei mai mari ai BISERICII sunt vanduti , pastorii cei mici vor strange turma ”
    amin.

    1. candva Un Mare Duhovnic a Spus si a Aratat catre daniel ciubotea -acest lup in piei de oaie pus de paza la turma de oi
      ” ereticule n-ai voie sa adaugi , nici sa scoti din Sfanta Evanghelie ”i-a spus Sfintitul Parinte Adrian Fageteanu

      raul nu s-a vrut a fi taiat de la cap astfel ca tot pestele se strica … turma cea dusa spre pierzare ce nu are nici ochi de a vedea si nici urechi de a auzi
      Unde esti DOAMNE
      ca talharii strica a Ta Sfanta Casa si murdaresc Asezamintul Tau Cel SFANT
      amin.

  9. De ce să indure atâta umilinţă un slujitor al altarului? De ce să-i controleze cineva chiar aşa ultimul bănuţ? Pe cine să-i pună in subordine? Oameni care să-l controleze sau chiar sa-l otrvească daca asa i se cere? Nu trebuie să se intample asa ceva.

  10. ,,Crestinismul nu tine la eticheta.Nu trebuie sa incetam sa corupem.Sa nu mai martirizam pe nimeni caci Tertulian a zis ca sangele martirilor ar avea ceva crestinesc in el.Sa propagam viciul in multime,sa-l primeasca prin toate simturile,pana la saturatie.Pervertiti inimi,constiinte si nu vor mai exista crestini.Indepartati preotlul de la indatoririle lui,de altar si de virtute,incercati sa ii ocupati cu altceva timpul si gandurile.Acordati libertate de miscare ateilor ,ereticilor.Pentru a distruge influenta preotilor,reduceti-le starea materiala care ii fac independenti,reduceti-le salariul ca angajat al statului,reduceti numarul de sarbatori,ocupati duminicile cu banchete ,ospete,distractii,faceti toutl pentru a distruge stima ce o are poporul in preoti,,—E Delassus – mare maestru.
    Multumim Alexandru Ioan Cuza- ce stai pe dealul Patriarhiei- ca ne-ai facut functionari si celor de dupa tine! Cinste si respect parintelui Valica pentru verticalitate! Va fi greu!-proorocii spun ,,e bine ,e bine !,, si poporului meu ii place aceasta ! Ar trebui strigat ca sfantul Ilie -,,pana cand o sa schiopatati de amandoua picioarele ? Daca yoga e buna ,daca reiki e buna ,daca dezvoltarea personala e buna ,daca papismul e biserica slujiti lor ! Dar daca Ortodoxia este firea omului ce mai cautati in afara firii?

  11. Ieromonah Petru Pruteanu:
    „Concluzie logică: Hristos trebuie răstignit a doua oară pentru că a luat ca ucenici 2 perechi de fraţi; Sf. Grigore de Nazianz (cel Bătrân) trebuie şters din calendar pentru că l-a făcut preot pe fiul său, iar Vasile cel Mare în general trebuie anatemizat, căci a hirotonit ca episcopi 2 fraţi şi un verişor, iar pe soră-sa a pus-o stareţă de mănăstire. Sau poate e mai simplu să spunem că altcineva încurcă treburile rău de tot…”
    sursa: facebook

  12. Si mai mari decat acestea “vom vedea”.
    S-a adoptat teoria “pasilor marunti”, cum ?
    Mai intai in BOR s-a introdus : Locasul biserici dupa sfintire trece in proprietatea biserici ca institutie umana.
    A urmat pasul ca : Slujitorii Biserici, de orce rang sa fie la dispozitia protopopilor si a episcopilor, care dupa bunul plac, mai bine zis, in masura contributilor banesti sa fie mutati la parohii mai mici si sarace din punct de vedere financiar.
    Alt pas facut a fost si Acela : Tot venitul sa fie consemnat si sa se dea “socoteala” de el.
    Dupa aceasta s-a incercat : Despartirea Tatalui de Fiu in cazul in care acestia se IMPARTASEAU DIN ACELASI POTIR.
    Au mai fost facuti si alti pasi marunti pe care I-am uitat “din pricina multimilor” de” ordonante de guvern” emise da “cei care stau in fruntea bucatelor”.
    S-a uitat ce-a zis Vredicul de pomenire Patriarh MIRON :”Preotul este PATRIARH in parohia lui, s-a uitat ce facea Arhiereul Vartolomeu, fratele de sange al Episcopului Melchisedec :Mergea in “Vizite canonice” pe la parohii, unde mai intai vizita Biserica, Familia PREOTULUI, enoriasii acelei parohii, mai oficia Sf Liturghie , dupa care pleca la o alta parohie neuitand sa dea cuvenitele sfaturi, indemnuri ori povete duhovnicesti dupa cum erea cazul. Pe cei gasiti in “vina” I-I mustra dand cuvenitul canon, neuitand ca cei VREDNICI sa fie rasplatiti cu “onoruri” bisericesti. Obligatia preotilor la aceste “vizite duhovnicesti” erea doua si anume ,in cazul ca ramanea mai multe zile in acea parohie sa-i dea “gazduire” ca oricarui calator, netinand seama de “rangul” oaspetelui, iar in ce privea masa, se multumea cu o bucata de paine, ori nelipsita mamaliguta la care se putea adauga o strachina de lapte, ori o ceapa. A doua obligatie erea aceia ca la plecare sa fie dus la destinatie cu sareta, caruta, ori sa fie insotit negasindu-se mijlocul de transport.
    Alti vladici plini de HAR si DRAGOSTE fata de preoti, ori fata de familiile lor de sange, ori spiritual, venea in sprijinul preotului nu numai cu” blagoslovenii”, ci si spijin material, dandu-i cele necesare traiului, inbracaminte ori lucruri necesare CULTULUI DIVIN.
    Au apus ACELE VREMURI, au aparut altele noi, nu mai este cazul sa le enumar “rufele murdare se spala in familie”. Ce putem sa facem noi, “bietul om este sub puterea timpului”, iar modul de a lucra in “cele duhovnicesti” se adapteaza vemii, fac si ” cei ce stau deasupra preotului”, ce fac mai marii vremurilor in care traim. Cum spunea cineva sunt si exceptii, asta sa nu fiu “tras la raspundere” de cei care se “simt cu musca pe caciula.
    In speranta ca-mi veti ierta greselile de exprimare, rog sa nu fiti aspru cu mine cel care spun ADEVARUL.
    ADEVARUL doare, dar te face LIBER, cum toti dorim LIBERTATEA sa “zicem” numai ADEVARUL.
    Adevarul spus de parintele Mihai Valica este inceputul LIBERTATII noastre. Cei ce doresc sa” dainuiasca” minciuna nu pot sa “tanjasca” dupa LIBERTATE.

  13. Totul este pentru … bani! Credincioșii nu doresc Catedrala mântuirii, preoții nu, călugării nici ei! Megalomanie și dictatură în BOR! În acești ani de criză, când atâția și atâția oameni nu au locuri de muncă și nu au ce pune pe masă copiilor, este absolut deranjant să ceri bani, să pui afișe cu construcții impozante și să vorbești de milioane de euro!… Eu nu mă mai duc la biserică demult, deoarece mi se cere tot timpul … bani și îi înțeleg pe preoți că sunt forțați să adune sumele pentru leneșii din conducerea BOR!

    Din cauza megalomaniei din conducerea BOR încrederea populației în Biserică s-a redus la 69%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 Comments