Cardul de sănătate – Scrisoare deschisă către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române

sinod-bor

Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfințiți Părinți, Preasfințiți Părinți,
membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

               Vă scrie un grup de creștini, îndurerați de faptul că în această epocă a apostaziei, în țara noastră, țara creștină de aproape 2000 de ani, pe lângă liberalizarea păcatului ridicat la rang de valoare și normalitate (liberalizarea avortului, a contracepției, a toleranței păcatelor trupești), un nou pericol capătă amploare din ce în ce mai mare! E vorba de guvernarea electronică reprezentată de introducerea obligatorie a cardului electronic de sănătate, a actului de identitate electronic, a permiselor de conducere cu cip și a pașaportului biometric. Dacă în cazul ultimelor două, viața socială și profesională nu este atât de aspru restrânsă, cardul de sănătate și actul de identitate electronic, după cum știți, ne pun în pericol nu numai integritatea și existența în societate ca cetățeni cu adevărat liberi, ci, în cele din urmă, chiar viața noastră dăruită de Dumnezeu.

                Când majoritatea oamenilor erau sclavi, neavând nici măcar dreptul la viață, erau dați la moarte de stapinii lor fără ca aceștia să dea socoteală cuiva! Iată că acum, la mai mult de 2000 de ani de la venirea lui Hristos, ne întoarcem la vremurile în care parcă păgânii ar fi din nou stăpîni, cu drept de viață și de moarte asupra supușilor. Căci cum altfel putem considera că sunt vremurile atât timp cât ni se impune obligatoriu un act care ne pune în pericol demnitatea, integritatea, viața intimă, libertatea, drepturi consfințite nu numai de legile civile ci și de normele religioase? Cum altfel putem considera atât timp cât sistemul electronic în care suntem înregimentați treptat- treptat ajunge să ne invadeze viața și să ne controleze întru totul, cerând de la noi să ne transparentizam la bunul plac al oricui capabil să acceseze un sistem informatic? Transparența care ne poate costa viața! Suntem transformați în suspecți a priori, suspecți ce necesită supraveghere totală și permanentă! Am devenit obiecte bune de înseriat și îndosariat, bunuri cu piese de schimb(organe bune de donat) de care stăpînul se poate folosi după bunul plac, cerându-ne să ne dăm acordul pentru introducerea unui sistem care poate duce la scurtarea și punerea în pericol a chiar vieții noastre. Căci ni se cere să ne punem la dispoziție toate datele medicale și de identitate într-un sistem electronic de stocare care poate fi supus fraudelor și erorilor umane și tehnice , fiind controlat de nu se știe cine. Cine se vrea a fi stăpînul nostru, pe trup și suflet, noi nu știm, dar noi nu-l recunoaștem ca Stăpân decât pe Domnul nostru Iisus Hristos.

               Ne întrebăm: “Suntem oi fără păstori?” Taina preoției este mare, iar răspunderea și puterea la fel , o știm! Preasfințiți Părinți, sunteți urmași ai Apostolilor! Hristos ne spune că “Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor, și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge;și lupul le răpește și le risipeste”. Noi știm că păstorul cel bun se mâhnește pentru turma sa pe care o paște, spunând acesteia ce este bun, luptând pentru a păstra credința în Iisus Hristos!   Când ajunge Arhiereu, un păstor răspunde de o întreagă eparhie, de toate sufletele din ea! Hristos a venit pentru oaia cea rătăcită! A lăsat cele 99 de oi și s-a dus după oaia cea pierdută! Ne cutremurăm gândindu-ne că responsabilitatea unui Arhiereu e o întreagă eparhie cu toate sufletele din ea!

Oare mai poate nega cineva faptul că îndosarierea obligatorie electronică a oamenilor prin cardul de sănătate și actul de identitate nu reprezintă pierderea libertății? Despre pierderea libertății e vorba și în Apocalipsa Sfântului Ioan capitolul 13! Există similitudini clare între acest sistem de înrobire și profețiile din Sfânta Scriptură dar și ale Sfinților Părinți cu privire la vremurile din urmă, similitudini care neliniștesc pe tot mai mulți creștini. Noi nu respingem tehnologia , așa cum alții au spus, căci ea este un factor de progres unanim recunoscut, dar impunerea acesteia în domenii cu totul speciale ale existenței umane ca cel al sănătății , într-un mod ce pune în pericol chiar integritatea ființei umane, își depășește caracterul de progres și îmbracムo formムnu numai antidemocraticăƒ, dar care se prefigurează a fi totalitară, dictatorială. Știm din istorie că orice regim totalitar a fost de fapt purtătorul unei ideologii care atacă ființa umană și legile creștine. Iar ceruta robie exterioară, a trupului și acțiunilor noastre, va duce la robia interioară, a sufletului, e știut! Robia electronică ce se va instaura, dacă nu vom respinge ferm aceste măsuri, ne va ataca însăși credința! Și œ” ce-i va folosi omului, dacムva câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? “œȘi ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

Preasfințiți Părinți și membri ai Sfântului Sinod, cu bucurie am aflat că la sfârșitul anului 2014 ați hotărât “susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional de Sănătate”. Dar iată că termenul de 1 februarie se apropie și suntem amenințați cu introducerea obligatorie a cardului electronic de sănătate, iar noi, cei care refuzăm actul din motive de conștiință sau religioase nu vom mai putea beneficia de servicii medicale gratuite deși întrunim calitatea de asigurați, contribuind în continuare financiar la Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Toţi suntem şi vom rămâne fii duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române. Cum se va rezolva problema existenţei lor în Biserică şi în societate?!…Nici din partea Colegiului Medicilor si nici din partea Sfantului Sinod nu am mai aflat despre alte demersuri.

Preasfințiți Părinți, vă rugăm să vă gândiți la jertfa tuturor acestor creștini care, refuzând cardul de sănătate își vor fi periclitat viața aceasta, luând astfel calea martiriului mai devreme sau mai târziu, urmând pilda Brancovenilor! Vă rugăm să analizați lucrurile în virtutea arhieriei, căci după cum știți mai bine ca noi, mai multă răspundere decât oricine veți avea pentru suflete, în lumea de dincolo! Așa cum în cazul pașapoartelor biometrice ați intervenit la instituțiile statului reușind să obțineți o variantă acceptabilă pentru conștiința creștinilor ortodocși, nădăjduim că și acum, cu atât mai mult, veți găsi o cale de a obține alternativă fără cip, dorită de noi toți, la cardul electronic de sănătate, intervenind eficient, în timp util și cu promptitudine așa cum o face orice părinte când copilul este în primejdie!

Această scrisoare deschisă exprimă opiniile a cel puțin 1.000.000 de credincioși care și-au arătat convingerile și în trecut dar și în prezent, returnând și refuzând cardul electronic de sănătate.

Semnează un număr de 125 credincioși din județul Neamț.

13 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Oare sa fi devenit proorocire ceea ce a afirmat Mircea Vulcanescu ca "nu mai avem Sinod!"? 🙁

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/17/apel-pentru-crearea-unei-platforme-comune-pentru-respingerea-cardurilor-de-sanatate-si-tuturor-documentelor-electronice/

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dece isi permit guvernatii nostri sa cheltuie fonduri uriase cu acest sistem electronic in timp ce serviciile medicale si infrastructura medicala sunt subdezvoltate, cadrele medicale sunt prost platite. Dece face Statul risipa asta in detrimentul sanatatii populatiei? Nu-i trage nimeni la raspundere pe cei care se fac responsabili pentru genocidul asta social ??? Chiar am ajuns cu totul in ghiarele satanei?
    http://adevarul.ro/news/bucuresti/scrisoarea-unui-medic-rezident-klaus-iohannis-zile-covrig-leu-e-mult-nu-mai-rezist-fizic-psihic-1_54b92deb448e03c0fda8c785/index.html

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Spital judetean din Botosani cu 0 (ZERO) lei pentru utilităţi şi medicamente. In schimb guvernantii au fonduri pt sistemul de carduri electronice, retete electronice, dosare electronice, IRONIC denumite de "SANATATE". Nu-i asta genocid???

    http://adevarul.ro/locale/botosani/majorarile-salariale-medicilor-asistentilor-pun-butuci-spitalul-judetean-botosani--banii-duc-lefuri-1_54b926b4448e03c0fda89d35/index.html

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Suntem de acord si sustinem initiativa . DOAMNE AJUTA 1

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Împotrivirea lor și scrisoarea către Sinodul BOR este MĂRTURISIRE. Mărturisind astfel pentru Hristos și pentru păstrarea libertății și demnității umane, sunt mult mai aproape de mântuirea sufletelor lor... Doamne ajută!

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Mântuirea neamului sau Catedrala mântuirii neamului? Patriarhia nu se opune cardurilor de sănătate

    Patriarhia este secularizată în totalitate. Ce să mai vorbim de musulmani sau teroriști, când ai noștri ne vând sistemului fără nicio rezervă. Zeci de asociații ortodoxe, mănăstiri, teologi și juriști ortodocși au formulat motive temeinice pentru care trebuie să refuzăm cardul de sănătate cu cip, numai Patriarhia nu găsește de cuviință să enunțe un studiu teologic și etic cu privire la pericolul folosiri cardului de sănătate.

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Poi daca e intesata de masoni sau sa spunem ca unii mai au intentii bune, chiar parintele Cleopa a spus cand a fost intrebat ce e cu patriarhia si cu ierarhii astia ce urca asa repede in ierarhie, acesta (Ilie Cleopa a spus "interesul poarta fesul!") deci clar! Ca sa fii ierarh trebuie sa te compromiti si sa faci prreten cu diavolul! Dar bunul Dumnezeu pentru rugaciunile a cati mai sunt binecredinciosi va ridica un episcop ntr0un final si va spune ce si cum, dupa care v0a fi ori prigonit ori ucis! Dar si pentru acel unu trebuie rugaciune, nu doar un virtual "Doamne ajuta"! Fapte nu vorbe. Genunchiul la rugaciune, si "Domnul ne va auzi in ziua necazului, ne va izbavi si noi Il vom preaslavi"! Amin!

  8. Valentin Dorneanu

    Traiasca Legiunea si Capitanul!

    o să-i pălească după cap ceva și n-o să știe ce a fost. va fi mintea care li se va urca înapoi la cap dar cu o "pălitură de osândă" cum se spune dincolo de Prut.

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Rog pe initiatorii acestui frumos demers sa sa ma treaca si pe mine pe lista.

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Eu ma intreb, dupa toate faradelegile preanefericitului Daniel, cum de se mai roaga parintii nostri la Sfanta Liturghie pentru dansul. Deja, de la un timp, cand il pomenesc in timpul Slujbei, enoriasii se foiesc in Biserica destul de zgomotos. Oare chiar nu se aude acest fosnet? La predica nu se pomeneste absolut nimic de actele cu cip. Pana cand? Pana cand vom continua sa fim "caldicei si cuminti"?

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Sustin indiferent de consecinte pe cei care lupta pentru dreptate si adevar, pe cei care se inchina unui DOMN si DUMNEZEU IISUS HRISTOS, si MAICII DOMNULUI. Il marturisesc cu toata fiinta mea si numai LUI ma inchin. NU VA LASATI, nici DUMNEZEU nu ne va lasa.

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    ma-inscriu-si-sutin-si-eu-proiectul-ANTI-CIP-in-oricare-act---DOAMNE-AJUTA-

Leave a Reply to radu iacoboaie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*