Orthódoxos Týpos: Și Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia a adoptat o nouă Mărturisire de Credință întocmită de Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte

054[2]

Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși din Grecia
Orthódoxos Týpos, 5 iunie 2015, nr. 2056, p. 1, 7.

Εικόνα (171)

NOUĂ MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA PANEREZIEI ECUMENISMULUI

După cum se știe, ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși” a întocmit și publicat în anul 2009 <<Mărturisirea de Credință împotriva ecumenismului>>, care a devenit deja istorică prin ecoul pe care l-a avut, fiind semnată de un mare număr de arhierei, clerici și monahi și de mii de credincioși ortodocși din toată lumea. Trezirea duhovnicească pe care a provocat-o a fost impresionantă. În vremea din urmă ne gândeam că, după trecerea atâtor ani, ar fi nevoie de o înnoire și o întărire a acelui text și, iată, ca un răspuns și dar de la Dumnezeu, ne-a parvenit un text excepțional de <<Mărturisire>>, pe care l-a întocmit și l-a publicat Schitul românesc Prodromou din Sfântul Munte, ce aparține Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Textul, semnat de toți monahii Schitului, peste treizeci la număr, dimpreună cu întâistătătorii și duhovnicii lor, a circulat în România și a adus bucurie creștinilor, dar și furie și oprobriu din partea ecumeniștilor.

Acest text, tradus în limba greacă, a fost acceptat și apreciat de ”Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, care îl semnează prin reprezentanții ei și și-l asumă ca al ei propriu, și se va bucura, dacă va fi semnat în continuare și de alți clerici și monahi, ale căror semnături le așteptăm la [email protected].

Urmează textul Mărturisirii:

MĂTURISIRE DE CREDINȚĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și am crezut în mod ortodox, suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, care este doar Biserica Ortodoxă, adică mădulare ale Trupului lui Hristos, care are drept Cap pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu și Omul. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este în mod exclusiv Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, tăgăduim şi respingem în mod public feluritele erezii care au întinat destule mădulare ale Bisericii. Erezia nu vatămă doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce au cuget eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de episcop sau preot îi vatămă și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, dat fiind că sfințenia este legată organic de Adevăr[1]. Hristos este Calea, Adevărul ți Viața. Erezia este minciună și blasfemie împotriva Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Ea se naște ca înșelare duhovnicească și se configurează ca ideologie contrară Adevărului, anihilând posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.

La fel cum o boală nu vatămă doar organul bolnav, ci întregul organism, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, vătămându-l. De aceea, de fiecare dată când apărea o erezie care amenința Trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care anatematizau erezia și pe ereticii care o susțineau, tăiau din Trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către, spune: <<Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat>>[2]. Și în Întâia sa Epistolă către Corinteni: <<Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase>>[3], semnalând în continuare că <<dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună>>[4].

Având în vedere că până în prezent nu s-au întrunit Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape un secol atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos respingem și ne disociem de toate practicile, pe care Biserica le condamnă, anume:

  • rugăciunile în comun cu ereticii, precum așa-numita „săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, <<vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni care au loc în biserici ortodoxe pe durata „săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor”>>, la care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;
  • participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine, la care participanții fac gesturi simbolice sincretiste și au loc rugăciuni în comun cu ereticii.

Dezaprobăm ca panerezie şi respingem în mod public ecumenismul sub toate formele sale:

  1. a) Prezența Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «Consiliul Mondial al Bisericilor»,
  2. b) Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte a Bisericii,
  3. c) Erezia conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una,
  4. d) Erezia conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar alcătui Biserica cea Una,
  5. e) Erezia conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut. Biserica, conform învățăturii ortodoxe, este Una și Unică, întrucât Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos. Unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință, de cult și de administrare și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
  6. f) Erezia conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și că noi, acum, ca niște ”noi Părinți”, chipurile, va trebui «să regăsim unitatea ei» prin «minimalismul dogmatic», adică acceptând ca bază a unirii Ortodocșilor cu ereziile o credință minimală, adică doar credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelalte dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, sfintele icoane, Harul necreat, cinstirea sfinților etc.
  7. g) Erezia conform căreia există o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, și că aceasta (”unitatea nevăzută”) va fi urmată de o «unitate văzută», care se va împlini prin unirea ”confesiunilor” (unitate în diversitate a dogmelor și a tradițiilor).
  8. h) Erezia conform căreia este suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică. Cu alte cuvinte, Biserica este considerată o adunare a tuturor ”confesiunilor” creștine.
  9. i) Erezia conform căreia Biserica Ortodoxă și erezia Papismului ar fi «biserici surori» sau «cei doi plămâni», prin care respiră Biserica cea Una.
  10. j) Erezia conform căreia între Biserica Ortodoxă și erezia Papismului nu există nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi primatul mondial al puterii ”papei” Romei asupra Bisericii Universale.
  11. k) Acordurile neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin. În acest punct dorim să subliniem că nu suntem împotriva dialogului, cu condiția ca acesta să se desfășoare pe baze ortodoxe și să aibă drept scop întoarcerea ereticilor în Biserica Ortodoxă prin catehizare, lepădarea de erezia lor și prin Tainele Botezului, a Mirungerii și a Dumnezeieștii Euharistii.
  12. l) Acceptarea de către Biserica Ortodoxă Română a dialogului de la Chambesy, potrivit căruia ereticii anticalcedonieni monofiziți, așa-zișii miafiziți, urmași ai ereziei lui Sever de Antiohia, sunt recunoscuți ca ortodocși. Monofiziții/Miafiziții învăța că Hristos, după unirea firilor, are o singură fire compusă și resping faptul că cele două firi în Hristos s-au unit în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit într-o Persoană a lui Dumnezeu Cuvântul, fiecare fire păstrându-și voința și energia ei. Respectivii ereticii nu acceptă învățătura Sfintelor Sinoade IV, V, VI și VII Ecumenice și rămân în rătăcire și în afara Bisericii. De asemenea, textul de la Chambesy susține că anatematizarea lor ar fi fost cauzată de o simplă neînțelegere terminologică, și că, prin urmare, nu ar exista nici o diferență dogmatică între Biserica Ortodoxă și grupările eretice monofizite (Copți, Armeni, Siro-iacobiți, malabarieni, Etiopieni), lucru absolut inadmisibil.
  13. m) Acordul de la Balamand, pe baza căruia reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de Uniație și au recunoscut pseudo-tainele ereticilor papistași. Acordul respectiv a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.
  14. n) Erezia conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a dogmei Sfintei Treimi, pe care ne-a descoperit-o Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Întrupat, Iisus Hristos[5].
  15. o) Așa-zisa «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și papistași, dar și dintre ortodocși și monofiziți, monoteliți și monoenergiști, anateme pronunțate de Sfintele Sinoade Ecumenice. Conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu poate fi anulată în chip magic, dacă nu sunt înlăturate mai întâi cauzele anatematizării.
  16. p) Erezia conform căreia ar exista Har mântuitor și în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și Har lucrător al preoției și în afara Bisericii Ortodoxe. Însă, după cum se știe, simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli până azi și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor.
  17. q) Opinia conform căreia Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți nu mai pot fi actuali în zilele noastre, erezie care neagă în esență prezența Duhului Sfânt în Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți ai Sfintelor Sinoade Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
  18. r) Opinia care afirmă că nu cunoaștem care sunt granițele dintre Biserica Ortodoxă și erezie, conform căreia toată omenirea este încorporată într-o «Biserica nevăzută». Potrivit învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, văzută, care deține succesiune apostolică și păstrează Dreapta Credință, adică dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele care delimitează Adevărul dogmatic de minciuna eretică, și îl transmite mai departe până la sfârșitul veacurilor. Această Biserică este Biserica Ortodoxă.
  19. s) Erezia potrivit căreia, într-un anume fel, și ereticii sunt încorporați în Biserică.
  20. t) Concepția conform căreia numărul de credincioși constituie criteriul Adevăratei Biserici. Conform învățăturii ortodoxe, criteriul Adevăratei Biserici este păstrarea nealterată a Adevărului revelat.
  21. u) Transformarea pogorământului, a iconomiei, în dogmă și canon. Conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare temporară de la acrivia, de la canonul credinței, pentru neputințe omenești în circumstanțe excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la dreapta credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri excepționale, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse. Dacă însă lipsesc aceste situații excepționale, continuarea aplicării pogorământului perturbă și eludează rânduiala canonică și astfel nu constituie o înțeleaptă adaptare, ci o nesocotire a sfintelor așezăminte și, prin urmare, conduce la nesocotirea Ortodoxiei.
  22. v) Așa-numitele «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele contrare, dat fiind că premisa fundamentală a tainei Nunții este credința ortodoxă comună a mirilor, care trebuie să fie botezați etc. Taina Căsătoriei este taina dragostei și a unirii pe baza dreptei credințe. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoria mixtă este nulă, și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.
  23. w) Negarea egalității Persoanelor Sfintei Treimi. Conform învățăturii ortodoxe, însușirile ipostatice, adică faptul că Tatăl este nenăscut, Fiul este născut și Duhul Sfânt purces, arată modul de existentă al fiecărei Persoane. În același timp, Persoanele sunt egale în slavă și adorare, având aceeași esență.
  24. x) Opinia conform căreia Patriarhul Ecumenic ar fi primul fără-de-egal. Această opinie are la bază erezia care neagă egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi.

Biserica Ortodoxă este Ecumenică, nu ecumenistă, și de aceea așteptăm de la membrii ei să aplice și să predice ortodoxia la toată făptura, aducând mulți oameni în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească (Catholică) și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan. De aceea, ne disociem de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile menționate, fie că formulate în sinoade panortodoxe și locale, fie propovăduite de patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.

Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la mustrarea fraților spre îndreptare şi arată că este o îndatorire a adunării de credincioși să continue mustrările, atunci când acest lucru este necesar: <<De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul>>[6]. Canonul 75 apostolic nu face nici o deosebire între mireni şi clerici, ca martori ai abaterilor episcopului: «La mărturia cea împotriva episcopului, eretic să nu se primească, dar nici credincios numai unul, că pe gura a doi sau a trei martori va sta tot graiul»[7]. Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează că este chiar o îndatorire a membrilor Bisericii de a mustra clerul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de învăţători şi de preoţi, şi a nu-i judeca, chiar de ar avea o viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atunci nu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de ei, şi să-i judecăm”[8].

De aceea, ne disociem de pozițiile celor care învață neortodox şi, rugându-ne cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, îi mustrăm:

  • pe reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale care fac compromisuri dogmatice și afirmă erezii eclesiologice la dialogul intercreștin și interreligios,
  • pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat împreună cu ereziarhul ”papă” Francisc I la Sfântul Mormânt, la Roma și la Fanar, călcând în picioare Canoanele Sfinților Apostoli care interzic sub pedeapsa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocșii,
  • pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printre care și pe ierarhii ce au fost trimiși ca reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ca să-l felicite pe ereziarhul ”papă” Francisc I la întronizarea sa ca lider al statului Vatican și ereziei papistașe.

Criticăm, de asemenea:

  • sinoadele bisericești care au trimis reprezentanți la o asemenea manifestare rușinoasă,
  • pe ierarhii, preoții, diaconii, ipodiaconii, citeții, monahii, monahiile și credincioșii Bisericii Ortodoxe ce au participat la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine și care au făcut gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii sau s-au împărtășit cu aceștia,
  • pe cei care afirmă că în Biserica Ortodoxă Română nu mai este Harul Duhului Sfânt, datorită faptului că unele mădulare ale Ei sunt căzute în rătăcirea ecumenistă, ca și cum Harul s-ar retrage în mod automat din Biserica Lui Hristos. Nu noi suntem salvatori ai Bisericii, ci Biserica este cea care ne salvează pe noi.

Ne disociem de rușinoasa acțiune a Patriarhiei Ecumenice de a invita la Fanar pe pseudo-episcopul Romei, Benedict al XVI-lea, în 2006, dar și pe pseudo-episcopul Francisc I, în 2014.

Ne disociem, de asemenea, de pomenirea ”papei” Benedict al XVI-lea la cererea ”Pentru arhiepiscopul nostru…”, de la ectenia păcii.

Ne disociem și de pseudo-binecuvântările, pe care ”papa” Benedict al XVI-lea le-a dat în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar și de rostirea Rugăciunii Domnești de către acesta.

Ne disociem în același timp și de acțiunea Preafericitului Patriarh Ecumenic Bartolomeu I de a-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul Romei, Francisc I, pentru a sărbători împreună mincinoasa ridicare a anatemelor, care au fost pronunțate în 1054, precum și de toate acțiunile de pseudo-unire cu papalitatea eretică.

Declarăm public faptul că așa-zișii reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe care fac compromisuri dogmatice și acte liturgice, care au fost condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înșisi, nu ne reprezintă pe noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe și nici Biserica în plinătatea (pleroma) ei.

Declarăm, de asemenea, că ne disociem de toate acțiunile lor ecumeniste și sincretiste și așteptăm să dea semne de pocăință publică, la fel cum manifestarea lor eterodoxă eretică a fost publică.

Într-o Biserică Vie, atunci când un episcop învață o învățătură străină Bisericii Ortodoxe, preoții acelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopului ce învață erezia în public până la judecata Sinodului, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol[9]. De aceea, noi, cler și popor, prin mărturisirea de faţă, îi mustrăm pe preoții, episcopii, patriarhii și credincioșii ce învață erezia, cu durere şi cu nădejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunului Dumnezeu. De asemenea, îi mustrăm şi pe cei care nu caută să-şi îndrepte fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.

Ne rugăm pentru ajutorul de la Dumnezeu, Cel în Treime Slăvit și Închinat!

Dacă sunteți de acord cu pozițiile textului mărturisirii, trimiteți numele de familie, prenumele, localitatea domiciliului și profesia pe e-mailul: [email protected].

Orice cleric și laic care semnează prezenta mărturisire, și-o asumă ca mărturisire personal.

În numele Sinaxei Clericilor și Monahilor, semnează:

Arhimandritul Athanásios Anastasíou

Proegumenul Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor

Arhimandritul Sarántis Sarántos

Paroh al Sfintei Biserici a Adormirii Maicii Domnului, Amaroúsion Attica

Arhimandritul Grigorios Hatzinikoláou

Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Gatzéas, Vólos

Gheronda Evstratios Ieromonahul

Sfânta Mare Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte

Protopresviterul Gheorghios Metallinós

Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Atena

Protopresviterul Theodoros Zísis

Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Tesalonic

Dimitrios Tselenghídis

Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității din Tesalonic (consilier)

––––––-

[1] Ioan 17, 17 „Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul”.

[2] Romani 12, 4-6.

[3] I Cor 12, 21-22.

[4] I Cor 12, 26-27.

[5] In 15, 26.

[6] Mt 18, 15-17.

[7] MONAHUL AGAPIE – SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. Α. ΣΤ. Γεωργίου, Atena 1886, p. 91.

[8] Omilia a II-a la Epistola a II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel.

[9] Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceia, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastră) face schisma. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiut lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schisma și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtașirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamantp de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai ca nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită dreptslăvitorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși și rupt unitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări”.

Orthódoxos Týpos, 5 iunie 2015, nr. 2056, p. 1, 7.

Traducere: Tatiana Petrache. (G.O.) Graiul Ortodox

 Mențiune

În varianta românească  a Mărturisirii de Credință Împotriva Ecumenismului există un text scris și semnat de Mitropolitul Gortinei, Ieremia,  profesor emerit la Universitatea Kapodistirană din Atena, textul este următorul: Εικόνα (174)

 Varianta românească a fost semnată de mai multe mânăstiri din România, preoți, preotese, ieromonahi, monahi, monahii, doctori docenți, profesori universitari, medici, biologi, chimiști, juriști, avocați, ingineri, jurnaliști, educatori, informaticieni, economiști, farmaciști, muncitori, medici rezidenți, elevi, sudenți, doctoranzi, sculptori, cântăreți, etc :

Ieromonahul Iulian Prodromitul, Duhovnicul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Gheron Evstratie Lavriotul, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Protoprezbiter Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultații de Teologie din Salonic
Protoprezbiter Gheorghios Metallinos, Profesor Emerit al Facultații de Teologie din Atena
Dimitrie Țelenghidis, Profesor al Facultații de Teologie din Salonic
Arhimandrit Atanasie Anastasiu, Proegumen al Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor (Meteora-Grecia)
Arhimandrit Sarandis Sarandi, Biserica Adormirea Maicii Domnului, Amarusion, Attikis
Arhimandrit Grigorie Haginicolau, Egumen al Mănăstirii Sfânta Treime, Ano Gazeas, Volos

Ieroschimonahul Paisie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Popa, Iconomul Schitului Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Damaschin Răuș Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Ioil Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Ieromonahul Visarion Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Serafim Vaduva Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Efrem Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nifon Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Macarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Varsanufie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Marcu Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Tarasie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Isaak Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Nazarie Prodromitul, Sfântul Munte Athos
Monahul Flavian Pandelea, Xiropotamu, Sfântul Munte Athos
Monahul Vlasie Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Gheorghe Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Monahul Iosif Vigliotul, Pustia Viglei, Sfânta Mănăstire Marea Lavră, Sfântul Munte Athos
Parintele Profesor Doctor Docent(Univ. Frieburg) Mihai Valica
Frații din Schitul Românesc Prodromu, Sfântul Munte Athos:
Fratele Cristinel Prodromitul
Fratele Mihai Prodromitul
Fratele Nicolaie Prodromitul
Fratele Marian Prodromitul
Fratele Dumitru Prodromitul
Fratele Alexandru Prodromitul
Fratele Mircea Prodromitul
Fratele Flavian Prodromitul
Fratele Ioan Prodromitul
Fratele Cristian Prodromitul
Fratele Octavian Ovidiu Prodromitul
Ieromonahul Antim, Mănăstirea Bistrița, Neamț
protosinghel Serafim Bădilă cu obstea, Manastirea Cășiel, jud ClujΕικόνα (173)
Ieromonahul Dorotei cu obștea, Sfânta Mănăstire Sfântul Apostol Filip, Adamclisi
Ieromonahul Filotei Dabu cu obștea, Schitul Brădet, Argeș
Ieroschim.Sava,Manastirea Sf.Nectarie(Birnarel),localitatea Vatra Dornei,judetul Suceava
Ieroschimonahul Irineu cu obstea, Manastirea Sfantul Nectarie, Ponor
Ieromonah Gabriel Tudor Coman Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, Elvetia
ierom. Teofan Jurca cu obstea, Manastirea Izvorului Posaga, Alba
Ieromonah Ghervasie – Manastirea Frasinei, jud. Valcea
Rasofor Damaschin – Manastirea Frasinei, jud. Valcea
Rasofor Calistrat – Manastirea Frasinei, jud. Valcea

Maica Iustina cu obstea, Manastirea Paltin, Petru Voda
Preot Matei Vulcănescu, cleric în Mitropolia Pireului, parohia cu slujire in limba romana Panaghia Odighitria, Grecia
Monah Teodot, Manastirea Petru Voda, jud. Neamt
Preot Seiche Fabian, loc. Rugășești, jud Cluj
Preot Mihai Cantor, Zalau
Preot Evghenie Televka, Parohia Prod, Protopopiatul Medias, Arhiepiscopia Sibiului
Preot Ciocan Paul – Marius, Presedinte ProVita Teleorman
Preot Oros Emanuel, Parohia Mesteacăn, Protopopiatul Oas
Preot Urzica Virgilius Sacele Brasov
Preot Gheorghe Oprea,preot misionar pe seama Paraclisului cu hramul Sf.Împărați Constantin și Elena și al Sf. Luca al Crimeei din Institutul Național de Endocrinologie C.I.Parhon din București
Preot Iovita Vasile Parohia Ortodoxa Sanmihaiu-Almasului Judetul Salaj
Preot Petru Ignat, cleric al Arhiepiscopiei Cretei, Grecia
preotul Sorin Munteanu , Cordoba , Spania si Ramona Munteanu , Cordoba Spania, medic
Maica Iustina, Staretia Manastirii Paltin, Petru Voda
monahul Averkie Capra, M-rea Petru Voda, j.Neamt
Laura Vulcanescu, preoteasă, Pireu, Grecia
Giannis Kotzampassis,Veria, Grecia, autorul cartii „Din Tibet in Sfantul Munte la parintele Paisie”
Prof. Drd. Teolog Marian Maricaru, București
Alexandru Iftime, biolog, Bucuresti
Oana Iftime, Biolog, Bucuresti
Manuela Harabor, actor, Bucuresti
Dinu Tigoianu, Ramnicu Sarat, jud Buzau
lect. dr. arh. Ana Botez, Bucuresti
Stancu Costin Andrei, Pitesti, judecator.
Stancu Dana Iuliana, Pitesti, judecator.

Baciu Emil Viena-1130, Diabeligasse, nr. 3/4/2 – Austria
Cristian Nicolae Bucuroiu, Bucuresti
Ana Veronica Ion, Bucuresti, doctor in matematica, cercetator
Raglean Grigore Cristian Sacele,Jud. Brasov                                                   Stanca Constantin, Techirghiol, jud Constanta
Burcea Traian, economist, Bucuresti
Sorin Rotaru, inginer, Ramnicu Valcea
Patrahau Marinela-Neuburg Donau-Germania
Paul Bacosca, Psihilog, Traducator autorizat, Piatra Neamt, jud Neamt
Iustina Antoanela Bacosca, Psiholog, Piatra Nemt, jud Neamt
Ianiga Mariana, Valea Seaca jud. Satu Mare, profesia profesor psiholog
Ianiga Simion, Valea Seaca Jud. Satu Mare, profesia constructor

Bone Rudolf,Conferentiar universitar, Oradea
Apavaloaie Bogdan Marius
Ioana-Roxana Paunescu, Bucuresti, medic rezident
Laurentia Stelea, consultant in calculatoare, Snagov, Romania
Gheorghe Ciubuc, Bucuresti ,informatician
Iulia Dumitrascu, Bucuresti, biochimist
Grosar Lucica, Suceava, director adjunct, profesor
Ignea Constantin, pensionar, Cordun, jud. Neamt
Gavrila Valentin, Focsani, informatician
Ionut Stanciu- Prof de religie, Scoala Gimnaziala Nr. 1 Rabagani, Jud. Bihor
Zsoldos Calin-Ioan, Oradea, economist
Tabacaru Gheorghe medic pensionar
Tabacaru Casandra Olga medic pensionar
Tabacaru Oana Cristina medic de familie
Tabacaru Andreea Maria medic de familie
Domiciliul comun: com Manastirea Casin, jud. Bacau

Cristina Cotfasa – Edmonton, Alberta, Canada – Contabil
Boicu Sorin,com.Lipnita,jud,Constanta
Zavoianu Alexandru Constantin, Loc. Baraganul Jud. Braila, Cantaret Bisericesc
Vitsalaru Kristina, Cluj-Napoca, studenta

Cehan Dan Stefan, Vaslui,student
Simion Radu,Calarasi,elev
Doandeș Daniel, Targu-Jiu,jud.Gorj, Profesor de matematică
Hulea, Adrian Gabriel, Arad(jud.Arad), librar ortodox/bibliotecar
Gabriela Radulescu – profesoara, Bucuresti
Aurora Radulescu, Bucuresti, profesor psiholog
Octavian Athanasiu, Inginer/inspector Bucuresti
Cristina Dobre, Prahova – jurnalist
Radu Dobre, Prahova – pensionar
Maria Dobre, Prahova – pensionara

Dancea Gabriela Aurelia, Cluj-Napoca, inginer de sistem
Radu Dragulete, medic, Bucuresti
Baltag Lică, București, bibliotecar
Botezatu Gheorghina Gratiela, profesor chimie, Bucuresti
Chindea Claudiu Teofil, comuna Harman, jud. Brasov, licentiat in management
Radu Costina -Tecuci – contabil sef
Prescornitoiu Geta- Focsani – lenjereasa
Prescornitoiu Valentina -Focsani- croitoreasa
Monahia Serafima Prescornitoiu- Manastirea Recea Vrancea

Dragos Magureanu ,rm valcea, economist
Radu Silviu Cristian,cercetator universitar-dr.in matematica, Enns-4470,Brauergasse 6 -AUSTRIA
Radu Luminita Gabriela, Enns-4470, Brauergasse 6- AUSTRIA

Tatiana Petrache, teolog, Atena
Petrescu Silvia-profesor Brasov
Stanescu Suzana – Ploiesti – Functionar
Niculae Antochi, Bucuresti, asistent social
Preot Calugaru Cristian Ionut, sat Harpasesti, comuna Popesti, judetul Iasi
Bordeus Maria ,inginer electronist,Austria
Bordeus Sebastian ,electrician,Austria
VADUVA marius valentin, Bucuresti, Jurist
Vaduva annemarie, Bucuresti, Psiholog

Melinte Ramona Simona, Sighisoara, invatatoare
Octavian Handrabura/sculptor lemn/Grădiştea,Ilfov
Birceanu Alina – Strehaia – psiholog

Cantor Roxana,preoteasa din judetul Salaj
TEGHENI DARIUS-CAMELIU , jurist,jud.Cluj
TEGHENI SORINA , jurist,jud.Cluj

Alexandru Bala, psalt
Gornistu Geta, Constanta
Mihai Daniel Buruiană – Piatra Neamț – programator
Gioacas Gabriel, Gioacas Ana-Maria, Gioacas Justin
Pristavu Geovana Florentina Bucuresti, inginer
AnaMaria Pandey, Master in development economics, Director Hana Gallery,Singapore
FLORESCU DOINA, AVOCAT, BRAŞOV
Serbicean Ion, Republica Moldova, Chisinau, specialist descktop publishing
Mihaela Mihai – enonomist, Bucuresti
Popescu Octav Razvan, Bucuresti, profesor de religie ortodoxa pensionar
Sorina Halaicu,Bucuresti,inginer,profesor

Razvan Constantin Gradinaru,medic stomatolog,Piatra-Neamt, jud.Neamt
Dan Misailescu Panu, programator, București
Chiriac Vladut,com.Branistea Jud.Dambovita,elev
Lancuzov Alexandrina-Bucuresti-pensionara
Toma Ovidiu,moreni,inginer
Haiduc Ioan, Viena profesia economist
Alina Adam, Miercurea Sibiului.jud.Sibiu, asistent medical
Tudorache Dumitru,pensionar,loc.Slatina.jud.Olt
Mathe-Kiss Ionela-Bianca, Sighisoara, cadru militar
Pascu C. Marius, dr. inginer, Bacau, Romania
Iuliana Mihut, consilier in produse medicale, Alsbach-Hähnlein, Hessen,Germania
Eduard Costache, elev, Germania

Frunza Ludmila,profesor,Roma
Marioara Toader (pensionara) si Liliana Toader (profesoara),Timisoara
Prisacaru Alin Ionut, Ilfov – Peris – Anton Pann – nr 9, Decorator
Mitran Ionut Radu Dumitru, Sat Tărtășești, Com. Tărtășești, Jud. Dambovita,pictor
Popandron George Mircea, Bistrita ,jud.BN
Anton Gheorghe Cristian,orasul Buhusi,Jud. Bacau, electrician
Solcanu Cristian – Radauti – electromecanic
Roland Marian, macelar, Bucuresti
Andrei Nicoleta Alina, 1 Decembrie, Ilfov, educatoare
BADEA ADRIANA, asistent universitar, BUCURESTI
Dragoi Andreea Madalina, inginer, Arges
Curca Florin, functionar public, Targu Jiu jud. Gorj
Mihăilă Vasilica, Economist – contabil, Bucuresti
Zehan doru-Cluj-Napoca-Opera romana -artist
Berbec Valentin Ionuț, Giurgiu, teolog absolvent
Berbec Roxana Ioana,București, profesoară de religie

Elena Costache, Teleorman, jurist
Petrescu Iorgu, Bucuresti, biolog
Horia Grama din Bucuresti, programator
Stoica Mariana, București, bibliotecar
Tomescu Mircea, Bucuresti, Inginer Programator
Grama Madalina-Andreea, psiholog, Bucuresti
Curca Florin, functionar public, Targu Jiu, jud. Gorj
Cătălin Vasile, mun. Galaţi, cadru militar activ;
Anda – Oana Vasile, mun. Galaţi, economist;
Vasile – Gabor Atena, mun. Galaţi, pensionar;
Vasile – Gabor Mirel, mun. Galaţi, pensionar;
Ecaterina Rusu, Panciu, pensionar;
Polixenia Rusu, Panciu, pensionar.

Epure – Gruia Nicolae, com Urechesti, Vrancea, programator technica de calcul
Babeanu Emanuel, Ploiesti student
GRAMA BOGDAN, BUCURESTI, ECONOMIST
Buga Eugen, teolog, Baia Mare
MONICA PREDESCU ,economist, Ramnicu Valcea
Balcu Florin, Bucuresti, inginer, Bucuresti
Balcu Cristina Carmen, grafician, Bucuresti

Rusu Elena din Sighisoara, pensionara
Dorneanu Valentin, Bârlad
Mihaela Vogt, profesoara de limba germana, Germania
Focsaneanu Catalina, Bucuresti, inginer geolog
Bogdan Popescu, Bucuresti, economist
Atanasoaie Dumitru, caporal in Legiunea Straina,Marsilia,Franta
Stoica Vasile, Harman jud Brasov
Nely Simion , Dundee, UK
Anghel Mihail – Vulcan – Electrician
Nechifor- Iorgulescu Maria -Elena,Sibiu, eleva
Nechifor -Iorgulecu Mihai -Emanuel,Sibiu,elev
Nechifor-Iorgulescu Narcis,Sibiu,lucrator comercial

Olteanu Mircea, Bucuresti, Inginer
Nechifor-Iorgulescu Mihaela Sibiu Jud. Sibiu inginer
Stefan Veronica,Focsani,economist
Aurica Hera Negura, AUSTRIA VIENA STR: WURLITZERGASSE nr. 41/2/8
Iftime Ionut George, Paliano,Provincia Frosinone, Italia, electromecanic telecomunicatii feroviare
Ciuraru Mihaita, 37 de ani, Focsani, psiholog
Soare Liliana, Focsani, Economist in management
Chirchineț Elena, Focșani, jud. Vrancea, Profesor Învățământ Primar
Chirchineț Mioara, Focșani, jud. Vrancea, Supraveghetor de noapte
Chirchineț Violeta, Focșani, jud. Vrancea, pensionar
Gheorghiță Marița, Focșani, jud. Vrancea, Paraclisier

Rusu Dumitru, Brasov, Administrator
Vlase Mitica, RAMNICU SARAT, JUDETUL BUZAU – ECONOMIST
Marascu Costel Vulturu psalt
Mândru Paula Focşani jurist
Ghiran Maria Comuna Osorhei Jud Bihor,Pensionara
Dumitru Oana-Madalina – teolog, Bucuresti
Popescu Claudia, Bucuresti, eleva la „Colegiul National Iulia Hasdeu”
Romaniuc Raluca Florina, Slobozia, psiholog
Zapodeanu Mihai, absolvent al Facultatii de Teologie din Bucuresti,loc Bucuresti
Crisan Camil Emil, Oradea, Inginer
Duta Daniela, Cobadin, jud. Constanta, profesor
Luciana Nadina Vetrineanu-Bucuresti-teolog
Lezic Nicoleta, Viena, Austria
Stamati Adriana , Buhusi- Bacau ,pensionara

Vasile Gherasim – economist , Bacau
Drafta Radu, Onesti, student
Barau Rodica Medgidia jud Constanta -economist
Barau Adrian Medgidia Jud. Constanta-Inginer

Matei Ioana, Oradea, Educatoare
Liana-Dorothea Stefan medic pensionar Constanta
Bot Ana pensionara com. Osorhei jud Bihor
Verdes Sorin loc. Sinmartin jud. Bihor inginer, Student an III Medicina
Dumitrascu Viorica, Focsani
Horj Lelioara, pensionara, Dej
Muresan Elisabeta, pensionara, Dej
Pop Maria, sofer, Dej
Dumitrescu Aurelia, pensionara, Dej,
Monica Lassaren, farmacista, Dej

Găbureanu Maria, Bacău, învăţătoare
Gheorghe Maria si Gheorghe Ion, str Oilor, nr 6 Buzau
Adrian Ioan Bajenaru, Inginer Bucuresti
Ciocian Corina- Maria , localitatea Bobota, judetul Salaj, Studenta la Universitarea Tehnica Cluj- Napoca, Facultatea de Constructii
Romanescu Maria Alina, Bucuresti, Student
Nita Elena Cristina, Bucuresti, medic
Niţă Ioana-Alexandra, Bucureşti, medic rezident
Spiridon Daniel Tofan, loc. Arad, jud. Arad
Petru Zegheanu, mun. Arad, jud. Arad, traducator
Andrei Ignat, București, funcționar public

Gavrila Jenica Lucrator comercial Focsani/ Vrancea
Călin Cristea, sunt biolog de profesie, din com. Chiuieşti, jud. Cluj
Parau Oana Irina, Bucuresti, arhitect
Comanescu Anca , inginer Pitesti , jud Arges
Mihai Raiciu, doctor in economie al Academiei de Studii Economice Bucuresti, in prezent pensionar la Piatra Neamt, Romania
Stana Catalin, inginer automatist, Curtea de Arges
Stana Cristian, inginer agroalimentar, Curtea de Arges

Olah Radu Adrian, Oradea (Bihor) Student
Mirela Ecaterina Chelaru-de profesie tehnician chimist, Hauptst 10, 94363 Oberschneiding,Germania

Grigoriu Georgeta profesor universitar Bucuresti pensionar
Berbescu Lidia, Bucuresti, inginer
Duță Aurel, București, Artist fotograf liber profesionist
Cociorva Stela, economist Bucuresti
Niculina Stefan operator chimist Bucuresti
Grozea Florin-brasov-pensionar
Dinu Marieta, or. Chisinau, profesoara
Timofte Catalin, Liber profesionist, Vaslui
Neculau Toader-Marcel,asistent medical, Tulcea

Luparu Viorica. Contabil. Loc Oituz
Sandu Alexandra, Bucuresti, medic rezident
Otilia Postolache, Canada

Viorel Balinisteanu, Austria,  Viena-Marzstrasse, 30
.Ana  Balinisteanu,    Austria, -Viena-Marzstrasse,30
 IOAN    BUCILA-Austria-Viena, camionagiu
 Costan Veronica, Codaesti, Vaslui, pensionara
 Costan  Elena,Codaesti, Vaslui, profesoara
 Costan Alexandru, Codaesti, Vaslui, student

Hânsa Nicolae-Adrian, Câmpia Turzii, psiholog
Stancu Alin-Constantin, Loc. Dragasani, jud Valcea, student
Toma Joita, Bucuresti, pensionara
fratele Nica Razvan Constantin, Manastirea Sihla
Φυντανάκη Ηλιάνα σύζυγος Κουπίδη Σοφοκλή , Βέροια.
Κουπίδης Σοφοκλής, Βέροια, Ιδιωτικός Υπάλληλος (βοηθός λογιστή)
marcela boca,sibiu,mama si bunica
Nicolescu Ioana, Bucuresti, medic stomatolog
Sima Floarea, traducator, Bucuresti
Husanu Domnica, asistent personal, Bucuresti
Camanaru Radu-Andrei, municipiul Bacau,judetul Bacau, elev seminarist.
Ciobotaru Veronica, pensionar,
Ciobotaru Radu Bogdan, tenhician dentar
Ciobotaru Andreea Mirabela, tehnician dentar
Afresa Ciobanu, Bacau

Pogor Stefan Adrian – Iasi, ΥΠ. ΓΡΑΦΕΙΟ
Pogor Nicoleta Oana – Iasi, casnica

Monahia Spiridona, Manastirea Polovragi, judetul Gorj
Dragos Postolica, Bucuresti, Inginer Software
Pîrlog Alexandr, Chișinău, magistru în drept
Botezatu Constantin – profesor matematica – Bucuresti, Romania
Banica Aurelian Bucuresti, Administrator Sc Nektarios Srl
Banica Elena Nicoleta Bucuresti Invatatoare
Alexandrina Serban; medic, Niedersachsen; Germania
Laura Brașov, județul Iași, medic stomatolog
dumitrascu adrian – constanta – militar
Mihailovici-Bălan Aurelia, cercetător București
Banisor Ionut, sunt din Bacau, psalt

7 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Asta e o mare mandrei pentru romani, ca o marturisirea facuta si semnata de romani sa ajunga Martursirea ortodoxiei!

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Mandrie... Iertati-ma, exista si mandrie buna, sau toata mandria e de la diavol?

      • Traiasca Legiunea si Capitanul!

        "Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat in crucea Domnului nostru Iisus Hristos" - spune Sfantul Apostol Pavel (Gal. 6, 14).

    • Traiasca Legiunea si Capitanul!

      Adica sunt perfect de accord cu marturisirea de credinta. Am doar mici indoieli in ceea ce priveste "mandria"...

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    http://www.gandul.info/stiri/ministrul-justitiei-vrem-sa-dezbatem-o-lege-care-sa-permita-casatoria-persoanelor-de-acelasi-sex-14405400
    sa vina rusii!

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Ma bucur Apologeticum ca "Marturisirea impotriva ereziei" semnata in primul rand- inca de anul trecut- , de parintii monahi romani din Sfantul Munte a fost adoptata si de Sinaxa Clericilor si Monahilor Ortodocsi din Grecia si mai ales ma bucur ca in felul acesta se readuce in actualitate.
    Cred ca aceasta Marturisire ar trebui sa fie permanent pe prima pagina a tuturor publicatiilor care se declara ortodoxe, pentru o cat mai larga informare. Sunt extrem de putini credinciosi ortodocsi care stiu ce inseamna ecumenismul, intrucat clerul tace in special din ignoranta dar sunt si alte motive mult mai grave. Cinste celor cativa preoti care striga adevarul cum pot si ei, dar glasul lor ajunge la foarte putini. Dumnezeu sa-i intareasca !
    Sfanta Ortodoxie este atacata si incoltita mai ales din interior- ex:vezi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu care doreste unirea cu papistasii si cu toti ceilalti. Ecumenistii spun ca unirea s-ar face din iubire, insa a nu spune adevarul celor abatuti de la cale ci in a-i incuraja sa continue drumul spre prapastie ce este ? Iubire satanica.
    Daca iubesti cu adevarat ca ortodox ce ai constiinta ca apartii Bisericii, trebuie sa-i arati fratelui tau dupa Adam, ca se afla pe un drum gresit si daca vrea mantuirea trebuie sa revina acasa, adica in Biserica cea Una, intrucat Dreapta Credinta este pentru lumea intreaga, pentru toate popoarele(vezi Mucenicul Daniel Sisoev). Unirea pe care o pregatesc este pentru antihrist . Cand cineva drag greseste nu poti ramane indiferent, ci te implici si il ajuti, iar daca este necesar il si mustri. Tot asa si prin aceasta Marturisire mustram cu dragoste pe cei care propovaduiesc prin diferite forme,metode si mijloace erezia ecumeneismului -prin care se tradeaza Domnul Iisus Hristos si slabeste temelia Bisericii- si ii rugam sa tina numai si numai predania Sfintilor Parintilor nostri purtatori de Dumnezeu, caci acestia toti conglasuiesc invatatura Mantuitorului lasata noua prin Sfintii Apostoli si Sfanta Traditie insuflata integral de Duhul Sfant si care este fara adaugiri, fara omisiuni, fara modificari, asumata totdeauna, peste tot, de catre toti ortodocsii.

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Punctul 19. s) Erezia potrivit căreia, într-un anume fel, și ereticii sunt încorporați în Biserică.
    Acum fireasca întrebare: ereticii ecumenişti, în straie de patriarhi, episcopi şi preoţi ortodocşi, fac parte din Biserică sau nu? Dacă nu, conform punctului 19, cum pot fi ei pomeniţi la slujbe şi cum pot fi ortodocşii în comuniune cu ei?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*