Author Archives: admin

Expoziţie foto la Iaşi

Editura Predania, împreună cu Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, vă invită la o expoziţie a cunoscutului fotograf sârb Milinko Stefanovici despre cutremurătoarea soartă a bisericilor ortodoxe din provincia sârbă Kosovo şi Metohia.

Vernisajul expoziţiei va avea loc Duminică, 9 Noiembrie 2008, ora 16.

Expoziţia se poate vizita în Sala Gotică a mănăstirii, în perioada 8-16 Noiembrie 2008, zilnic între orele 10-18; intrarea este liberă.

expo_iasi

Lansare la laşi: Prin fereastra temniţei

Miercuri, 5 Noiembrie 2008, la ora 18, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România – filiala Iaşi, împreună cu editura Predania, organizează la Iaşi lansarea cărţii “Prin fereastra temniţei” a Sfântului Nicolae Velimirovici şi a DVD-ului cu filmul documentar “Sfântul Nicolae al Serbiei.”

Vor vorbi Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Protosinghelul Nichifor (Horea), Stareţul Mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, Ierodiaconul Cleopa (Stefanovici), de la Mănăstirea Staro Hopovo din Serbia şi D-l Ionuţ Gurgu, directorul Editurii Predania.

Evenimentul va avea loc în Aula Mihai Eminescu – corpul A al Universităţii Al. I. Cuza, Bd. Carol I nr. 11.

Detalii despre carte aveţi detalii aici, iar despre film aici.

De asemenea, puteţi vedea prezentarea cărţii de către Dan C. Mihăilescu la Pro TV, mai jos.

O scurta introducere in filmul despre Sfântul Nicolae Velimirovici:

preluat de aici

LA MULTI ANI părintelui Mina Dobzeu !!!

Părintele Mina Dobzeu

Azi, 05 noiembrie 2008 Parintele Mina implineste 87 de ani, spre Slava lui Dumnezeu, reusind sa treaca peste o teribila suferinta. O parte din aceasta minune se datoreaza si celor care nu au ezitat sa sara in ajutor si sa trimita medicamente, unguente, sa-l viziteze si sa se roage pentru parintele. Membrii ASCOR din toata tara si fii sai duhovnicesti au venit la capataiul parintelui si l-au incurajat. Sfintia sa este recunoscator tuturor si a ramas impresionat de unitatea lor.

Va anuntam pe toti, ca parintele a trecut peste acea suferinta provocata de ranile groaznice avute pe corp. Au ramas doar niste mici pete in locul lor. Acum are dureri de oase, cauzate de reumatism. Dar este ingrijit 24 din 24 si foloseste unguente de calitate, pe baza de aloe vera.

Tot astazi, a fost externat. Acum va merge in chilia sa din cadrul episcopiei Husilor. Pomeniti-l in rugaciunile dumneavostra. Va multumim.

Holocaustul ROŞU

Campanie pentru recunoaşterea Genocidului Anticreştin în România Comunistă

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PRIM-MINISTRULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA SFÎNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

După două decenii de la revoluţia din decembrie, România rămîne tributară moştenirii regimului comunist totalitar, manifestat şi prin cenzurarea memoriei personalităţilor creştine persecutate şi ucise în temniţele comuniste.

Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi.

Persecutarea pe motive religioase este condamnată de Constituţia actuală a României şi de legislaţia Uniunii Europene, din care România face parte.

Creştinii, care reprezintă majoritatea populaţiei României, cetăţeni cu drepturi depline ai Statului Român şi ai Uniunii Europene, sînt îngrijoraţi de metodele de intimidare folosite de către cei ce au recurs la închiderea expoziţiei „Destine de martiri” şi se arată lezaţi de defăimările aduse martirilor creştini din închisorile comuniste.

Pentru a preveni alte posibile abuzuri şi atacuri la adresa creştinilor şi a memoriei martirilor maltrataţi şi ucişi în temniţele comuniste, ştiut fiind că tradiţia creştină dintotdeauna i-a considerat pe martiri sfinţi, creştinii cer impunerea unui cadru legal care să le apere dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Creştine Universale, în special a martirilor din perioada comunistă.

continuare

Consultaţi şi Sondajul Chatisma: De ce nu sînt canonizaţi martirii români din perioada comunistă?

“Hrana” de la Petru Vodă

O zi binecuvântată de Dumnezeu cu mult har, dar şi … soare.

Astăzi, 2 noiembrie 2008 a avut loc sfinţirea mănăstirii de maici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnlui”, de la Petru Vodă

Din partea Mitropoliei a participat PS Calinic Botoşonăneanul

La slujbă a luat parte şi stareţul mănăstirii Petru Vodă, părintele Iustin Pârvu

Tot astăzi, vrednicul părinte Iustin Pârvu a fost hirotesit arhimandrit

Hirotesirea ca arhimandrit a părintelui Iustin Pârvu

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7C9FrTqkA_8]

Cuvântul părintelui arhimandrit Iustin Pârvu

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-8955610232222286094&hl=en]

Predica PS Calinic Botosăneanul

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=8066030234264638143&hl=en]

Ortodoxie toolbar

Ortodoxie Toolbar face parte din categoria aplicaţiilor-plugin, ce se integrează în browser-ele web (Internet explorer, Mozilla Firefox, Safari-Mac). Instalând această aplicaţie veţi putea accesa site-urile ortodoxe româneşti şi nu numai, cu doar 2 click-uri de mouse 🙂
Site-urile sunt ordonate pe categorii, făcându-vă astfel căutarea mai uşoară.  Categoriile sunt :

  • Radio : peste 10 posturi de radio creştin-ortodoxe

  • Pagini ortodoxe : ştiri, multimedia, cărţi

  • Slujitori : pagini dedicate Sfinţilor şi clericilor

  • Lăcaşuri : site-urile bisericilor, mănăstirilor, episcopiilor

  • Icoane, foto : galerii de icoane şi fotografii cu tematică religioasă

  • Interactiv : forum-uri, blog-uri, servere DC++

  • Mesaje : serviciul de comunicare între utilizatori

  • puteţi accesa direct pagina, pentru a viziona TRINITAS TV

Puteti descarca aplicatia de pe acest site :

download_free

versiuni: | |
 
Sistemul necesar
Windows, Mac, Linux
      Powered By Google