Ministerul Culturii cere RETRAGEREA IMEDIATĂ a imaginii lui EMINESCU din campania contra bolilor venerice

Ministerul Culturii solicită renunţarea la folosirea în scop comercial a portretului lui Mihai Eminescu dintr-o campanie publicitară online ce promovează un test pentru depistarea bolilor venerice, considerând că “acest gen de acţiune este revoltătoare”, informează un comunicat remis Mediafax.

“Ministerul Culturii a constatat cu stupoare că portretul marelui poet român Mihai Eminescu este folosit abuziv în contextul unei campanii publicitare de promovare a unor teste pentru depistarea bolilor venerice. Ministerul consideră că acest gen de acţiune este revoltătoare şi nu se află în conformitate cu bunele uzanţe şi exploatarea normală a operei artistice”, se arată în comunicat.

Astfel, Ministerul Culturii îşi “exprimă profunda indignare cu privire la folosirea imaginii celui mai important poet român în scop pur comercial, asociat unui produs sau unui serviciu de tipul celui la care se face referire. Există o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică care pot fi permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, dacă respectă anumite condiţii impuse de Legea nr. 8 /1996 privind drepturile de autor şi conexe, detaliate în cuprinsul art. 33. Două dintre aceste condiţii ar fi ca aceste utilizări să fie conforme bunelor uzanţe şi să nu contravină exploatării normale a operei”, se arată mai în comunicatul de presă citat.

Totodată, Ministerul Culturii precizează că “articolul 30, alin (6) din Constituţia României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Ministerul Culturii solicită firmei care derulează această campanie publicitară să respecte prevederile legale cu privire la bunele uzanţe ale operei lui Mihai Eminescu, iar, pentru a nu contraveni exploatării normale a operei, să renunţe imediat la folosirea în scop comercial a imaginii poetului.

Citiți și răspândiți adevărul despre asasinarea poetului Mihai Eminescu: EMINESCU – jurnalist politic, omorat la comanda

Vesti bune. Pe 16 iulie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“CEDO”) a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (“Conventie”). Cu sediul la Strasbourg, CEDO interpreteaza Conventia, ea fiind adoptata in 1949. Tarile care subscriu la Conventie formeaza Consiliul Europei. In prezent 47 de tari europene sunt membre in Consiliul Europei. Romania a aderat in 1993, ultima tara care a aderat fiind Montenegro in 2007.

Decizia din 16 iulie

Decizia CEDO e foarte importanta si relevanta, si deasemenea incurajatoare pentru cei care cred in, si promoveaza, casatoria si familia naturala alcatuita din barbat si femeie.

Cazul a inceput in Finlanda in iulie 2007 cind un barbat, casatorit cu o femeie din 1996, dar care se identifica ca femeie, a solicitat autoritatilor finlandeze sa-i acorde noi acte de identitate care sa-l identifice ca fiind femeie. Autoritatile i-au respins cererea. In 2009, insa, barbatul si-a schimbat sexul biologic in femeie. Din 2002 avea un copil din casatorie, dar legislatia finlandeza nu permitea, nici atunci si nici azi, casatorii intre persoane de acelasi sex. In timp, cazul a ajuns la CEDO. Pe 16 iulie Marea Camera a lui CEDO (asa numita “Grand Chamber”) a emis Decizia finala, de 17 la 3, respingind cazul.  A fost respins din mai multe motive.

In primul rind, legislatia finlandeza in vigoare institue casatoria naturala barbat-femeie. In al doilea rind, CEDO a reafirmat, asa cum deja a facut-o de mai multe ori, ca, in prezent, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu poate fi interpretata ca impunind o obligatie asupra statelor membre sa permita casatorii intre persoane de acelasi sex. (Paragraful 71: “The Court reiterates its case-law according to which Article 8 of the Convention cannot be interpreted as imposing an obligation on Contracting States to grant same-sex couples access to marriage.”) Observind ca, la ora actuala, doar zece (10) tari din Consiliul Europei acorda homosexualilor dreptul la casatorie, CEDO deasemenea concluzioneaza ca “it cannot be said that there exists any European consensus on allowing same sex marriages”. (“Nu se poate spune ca exista vreun consens european privind permisibilitatea casatoriilor de acelasi sex”.) (Paragraful 74) continuare »

După ce criza economică a zdruncinat întreaga lume, prăbuşind mari economii pe plan mondial, s-a simţit nevoia mai mult ca niciodată de existenţa unor instituţii care să ofere sprijin financiar statelor aflate în dificultate.

FMI şi Banca Mondială – instituţii create după cel De-al Doilea Război Mondial, au fost depăşite de situaţie, iar super-puteri precum China, Rusia sau India vor să devină independente de presiunea SUA şi a aliaţilor europeni.
Conform unui raport ONU din 2014, țările BRICS sunt responsabile pentru cea mai mare parte a creșterii economice globale de după criza din 2007-2008. Numai faptul că aceste țări, care încă sunt în curs de dezvoltare, au rezervele financiare necesare pentru a pune pe picioare o alternativă la FMI este un motiv destul de bun să o facă, consideră cei care au scris raportul.

Crearea Noii Bănci de Dezvoltare va da puterea necesară statelor BRICS pentru a avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește dezvoltarea arhitecturii financiare globale.

Astfel, pentru a scăpa de sub dominaţia SUA şi a Europei, statele BRICS vor să îşi declare independenţa financiară, sătule “să nui aibă niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte deciziile FMI şi BM, decizii influenţate de America şi puterile Europei”, scria Mark Weisbrot, analist financiar de la Washington.

Cine va pompa bani în noua instituţie financiară?

Potrivit raportului mai sus menţionat, China este motorul acestei instituţii. Ea va aduce cea mai mare parte din bani: 41 de miliarde de dolari, Brazilia, India şi Rusia vor contribui cu câte 18 miliarde de dolari, iar Africa de Sud va asigura 5 miliarde de dolari.

Planul este ca aceşti bani să rămână în rezerva fiecărui stat, dar, în caz de nevoie, aceste fonduri să fie destinate către statele partenere aflate în nevoie.

Pe lângă misiunea de susţinere financiară, această instituţie vizează şi lansarea unor proiecte de infrastructură şi ecologice, pentru ţările aflate în curs de dezvoltare, dar analiştii consideră că aceasta este o sabie cu două tăişuri, deoarece banii ar putea fi cheltuiţi mult prea uşor de state care nu au experienţă în astfel de proiecte.

Însă principala pârghie care va pune în mişcare această instituţie financiară a fost descrisă de preşedintele Rusiei: “Va fi o unealtă puternică de prevenire a noilor dificultăți economice și va stabili bazele pentru schimbări macroeconomice majore”.

Dacă ar fi să analizăm dincolo de aceste cuvinte, preşedintele rus vrea să îşi asigure un drum liber de America şi Europa, vrea să schimbe noua ordine mondială, în fruntea căreia se află de atâta timp SUA, iar Rusia este vectorul care va genera schimbări majore pe plan economic.

| antena3

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie de atitudine civică şi senzor atent al deciziilor de putere promovate de alianţe conjuncturale la guvernare, de autorităţile Statului Român care privesc şi pot avea efecte negative asupra consolidării statului de drept, al conservării patrimoniului cultural naţional, în special al românilor din Transilvania profund interesaţi pentru o viziune obiectivă şi europeană a relaţiilor cu celelalte comunităţi etnice, prin prezentul comunicat îşi exprimă public îngrijorarea de cedările nepermise pe care le face Guvernul României la Ministerul Culturii.

După atragerea UDMR la guvernare, atât în mandatul foştilor premieri Emil Boc, M.R. Ungureanu cât şi în prezent în mandatul actualului premier Victor Ponta, conducerea Ministerului Culturii a fost cedat în toate resorturile sale decizionale în favoarea UDMR unde se lucrează constant împotriva intereselor României şi în primul rând se administrează fraudulos şi discreţionar patrimoniul naţional, dar mai ales resursele financiare publice, astfel cum s-a semnalat cu temei şi dovezi concludente în mass-media şi sesizate autorităţile de anchetă, fără să fie luată nici o măsură de intrare în legalitate de către Guvern şi Parchet.

Sunt elocvente alocările semnificative de fonduri financiare pentru investiţii şi la imobile aparţinând reprezentanţilor sau protejaţilor lobby-ului ungar ca să desfăşoare acţiuni publice antiromâneşti, pe când la celălalt pol monumente de cultură, instituţii, cu o deosebită semnificaţie istorică şi culturală pentru poporul român sunt fie abandonate, fie lăsate în paragină.

În opinia publică au fost vehiculate două propuneri ale UDMR pentru ocuparea demnităţii de ministru al culturii, Biro Rozalia şi Hegedus Csilla, care sunt două doamne al căror nume nu spun nimic şi nu sunt nici pe departe reprezentative pentru oamenii de cultură din România. Ţinând seama de obedienţa guvernanţilor care a devenit o tradiţie, ne îngrijorează lipsa de aplicare a legii. Cele două propuneri ale UDMR nu au nici un merit sau vreo performanţă culturală efectivă care să le recomande pentru a conduce destinele culturii româneşti, aflate la o importantă răscruce, pentru conservarea destinului identităţii poporului român.

Solicităm cu respectul cuvenit dlui. prim – ministru să dispună prin corpul de control o verificare minuţioasă al modului în care au fost gestionate fondurile publice ale Ministerului, alocările nejustificate în favoarea unor rude sau prieteni din aria de influenţă a UDMR în mandatele de ministru ale lui Kelemen Hunor şi colaboratorii săi şi a face publice rezultatele. O evaluare asupra modului cum a fost administrat şi gestionat Ministerul Culturii se impune de urgenţă şi înainte de desemnarea noului ministru, pentru a se înlătura pe viitor ordinele cu dedicaţie şi protecţionismul flagrant al UDMR. La fel, verificarea cu scrupulozitate a tuturor cazurilor de abuzuri şi alocări de fonduri dubioase care au fost monitorizate de presă sau contestate public. Unul dintre exemplele scandaloase este cel al castelului Bontida, judeţul Cluj, aflat în deţinerea tatălui secretarului de stat, una dintre propunerile UDMR, pentru funcţia de ministru, unde presa şi personalităţi publice au cerut investigaţii furnizând totodată informaţii concrete, dar nu s-a întreprins nimic. Este evident conflictul de interese în acest caz, în care este de aşteptat să se pronunţe A.N.I. şi D.N.A. Din fondurile financiare culturale, direct de la minister sau prin alocări locale cu dedicaţie, de sus fiica a mijlocit pentru tatăl său şi pentru pretinse „manifestări culturale”, cu mesaj antiromânesc, de care alte aşezăminte culturale nu au beneficiat pentru că nu erau în sfera de interes UDMR. Totodată solicităm ca şi Parchetul General, căruia îi revine competenţa, după proceduri legale să cerceteze şi să propună soluţiile care sunt legale ca un gest de minim respect pentru contribuabilul român.

Considerăm că la conducerea Ministerului Culturii, ministrul şi secretarii de stat să fie selecţionaţi oameni de cultură, profesionişti adevăraţi şi oneşti, care să se dedice fenomenului cultural, domeniu de interes primordial pentru întreaga societate românească, promovarea acelor dimensiuni ale actelor de cultură în spiritul cunoaşterii reciproce între toate comunităţile culturale şi al bunei convieţuiri în spaţiul carpato – danubiano – pontic, leagăn de formare a poporului român.

După demisionarea mofturoasă şi demonstrativă a fostului ministru, solicităm ca premierul României să numească în fruntea ministerului un profesionist recunoscut şi dedicat fenomenului cultural, cartea lui de vizită să fie patriotismul şi notorietatea academică, indiferent de naţionalitatea acestuia, cu misiunea de a schimba radical modul în care este condusă cultura română în prezent, în mandat UDMR.

Este o sensibilitate prin care cerem dlui. Prim-ministru Victor Ponta să o abordeze cu toată responsabilitatea înaltei demnităţi ce o deţine în Stat şi să-şi reevalueze „loialitatea” aliatului, prin prisma acţiunilor pe care le-a întreprins cu subtilitate şi strategie pe termen lung, cu vădite repere antiromâneşti şi fapte ce frizează legea penală.

Sfântu Gheorghe,
Consiliul Director al FCRCHM

Cine l-a sfătuit pe Kelemen Hunor să candideze la preşedinţia României a făcut o glumă proastă. Preacuviosul urmaş al lui Atilla a luat-o în serios şi cu un curaj nebunesc s-a aruncat în cap, anunţîndu-şi candidatura în cadrul Consiliului Permanent al formaţiunii U.D.M.R., reunită la Cluj. Minoritatea maghiară nu-i prea mai are la suflet pe liderii lor înfocaţi şi cu dragoste pentru răzmeriţe sîngeroase, precum cea din martie 1990, de la Târgu Mureş. Maghiarii din România vor să trăiască în linişte şi pace cu toţi cetăţenii Ţării, indiferent de etnie. Hunor are, cred, visuri năbădăioase cu fotoliul de preşedinte al României şi a dorit să lase fuguţa biroul Ministerului Culturii, pe care l-a zgîriat cu coatele, şi pe cel de vicepremier, pe mîini bune. Cui? Unei cucoane de 49 de ani, aflată în clasa a I-a la Senatul României, deci în primul mandat, de profesie, patron, economist, viceprimar. Biografia doamnei Biro Rozalia arată că în cariera sa nu s-a intersectat deloc cu centura culturală, ci mai degrabă cu cea financiară. Dacă Ministerul Culturii este lăsat drept moştenire unei nulităţi etno-culturale se înţelege că poporului român i se ia treptat porţia de educaţie şi cultură. Motivul e uşor de ghicit: un popor needucat şi incult poate fi uşor manevrat potrivit pohtelor netrebnicilor ajunşi la Putere.

Udemeriştii n-au nicio tangenţă cu promovarea şi respectarea culturii româneşti

Doamna propusă pentru minister conduce organizaţia de femei a formaţiunii maghiare care se vrea partid – dar nu-i decît un bîzdîc cu pretenţii şi bucluc în Guvern -, este preşedinte al Comisiei senatoriale pentru drepturile omului, culte şi minorităţi. Potrivit biografiei de pe site-ul Senatului a fost întreprinzător, asociat la o firmă din Oradea, director executiv şi director general în cadrul unei companii. În anul 2000 a devenit consilier local şi apoi viceprimar al Oradiei, unde s-a ocupat de coordonarea Direcţiei economice, Administraţia patrimoniului imobiliar şi Administraţia social comunitară. Tipic politicii româneşti: un cumul de funcţii pompoase, făcătoare de bani pentru posesor şi de nimicuri pentru societate. Extrem de multe gravităţi ne-a livrat clasa politică din România! Multe a mai pătimit şi pătimeşte poporul român de pe urma ei şi tot mai mulţi duşmani trag cu dinţii de cultura, istoria şi identitatea românească. După cum putem constata, la Ministerul Culturii din actualul guvern, „multă minte nu se cere, prost să fii, să ai putere”. Udemeriştii n-au nicio tangenţă cu promovarea şi respectarea culturii româneşti. Aşadar, să ne bucurăm că doamna propusă pentru Ministerul Culturii, care are un trecut gravat în probleme şi nu vorbeşte bine limba româna, a fost anchetată de D.N.A. pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, pentru că în 2006, pe cînd era viceprimar al municipiului Oradea, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lîngă formaţiunea udemereului din Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul oraşului. Printr-o minune, însă, dosarul a fost clasat definitiv la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, pe 8 iulie anul acesta, cu puţin înainte ca doamna în cestiune să fie propusă oficial pentru cele două portofolii lăsate moştenire de Kelemen Hunor, începînd cu 1 august.

Farsa cu bipezii i-a adus popularitate

Orizontul cultural neobişnuit al doamnei Rozalia îi permite o excelentă schilodire a a limbii române şi a înţelesului acesteia, fapt ce a dus în 2010 la o căzătură straşnică în plasa unui jurnalist. Farsa cu oamenii bipezi, mîndria sa, i-a adus popularitate şi a făcut înconjurul României prin intermediul radioului, apoi prin presa scrisă. Cînd jurnalistul Buzdugan s-a recomandat drept reporter la Realitatea TV, care vrea să facă o emisiune în Oradea despre copiii bipezi, luată prin surprindere, viceprimăriţa Rozalia, responsabilă cu problemele sociale, a confundat bipezii cu cerşetorii şi a acceptat încîntată să participe la emisiunea despre umblătorii în două picioare. Doamna Biro l-a asigurat pe Buzdugan că „majoritatea copiilor bipezi din Oradea provin din alte localităţi şi că pe străzile din municipiu abia dacă pot fi găsiţi unul sau doi, pentru că Poliţia Comunitară i-a ridicat aproape pe toţi.” Mamă a doi copii, viceprimăriţa a spus că nu are niciun biped în familie. Brovo, doamnă! Asta da cultură generală!

Vai de mine, Lazlo Tökes are dreptate!

În plus, doamna se bucură din anul 2000 de atitudinea critică a agentului cu sutană, Lazlo Tökes, fost preşedinte de onoare al udemere, care a afirmat că organizaţia menţionată este „un partid etno-business, care nu face decât să asigure înflorirea afacerilor propriilor lideri, atât cu forinţi de la Guvernul Ungariei, cât şi cu lei de la Guvernul României, iar doamna Rozalia împreună cu liderul udemere Bihor, Alexandru Kiss şi cu preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, deputatul Szabo Odon, conduc Fundaţia Mecena, care a deturnat 1,3 milioane forinţi, oferiţi la finele anilor 1990 de Guvernul de la Budapesta pentru construirea Centrului Cultural «Ady Endre» în judeţul Satu Mare, folosind doar o parte din bani pentru construirea la Oradea a unui «centru de petreceri» şi neputînd justifica cheltuirea a 1,2 milioane de forinţi.” Pentru prima dată în cariera sa deviantă îi dau dreptate lui Tökes. Dacă pesediştii acceptă tot ce le vîră udemeriştii sub nas pentru ministere şi alte funcţii băgătoare de bani în cont, înseamnă că sînt extrem de disperaţi pentru obţinerea de voturi şi vor unge la Ministerul Culturii noastre o „bipedă”, citînd din vasta cultură a viitoarei doamne ministru, demnă de Olimpiada Penalilor.

de Maria Diana Popescu | art-emis

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.

De la instalarea regimului comunist în Rusia s-a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l-a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s-a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. continuare »

UPDATE: VIDEO: 3 iulie 1988 – SUA DOBOARA UN AVION CIVIL IRANIAN in spatiul aerian iranian. Mor 290 de oameni, inclusiv 66 de copii

[youtube=https://youtu.be/XPBQd337HsI]

CNN – surse militare americane confirmă că avionul a fost doborât de o rachetă.

Înregistrarea convorbirii telefonice dintre rusul Igor Bezler, conducătorul teroriștilor din detașamentul BES, cu coordonatorul său, Gheranin Vasilii Nicolaevici, colonel în Statul Major al Serviciului de Spionaj Militar al armatei ruse. Convorbirea a avut loc la puțin timp după prăbușirea avionului civil Boeing 777.
Înregistrarea audio a fost plasată și pe site-ul Securității Naționale a Ucrainei (SBU)
Prima parte
– Numai ce au doborât un avion. Detașamentul lui ”Mineor”. A căzut lângă Enakievo.
– Piloții, unde sunt piloții?
– Au plecat să caute și să fotografieze avionul căzut. Iese fum…
– Cu câte minute în urmă?
– În jur de 30 de minute în urmă?

A doua parte

– Da, maior!
– Deci cei de la postul Cernuhin l-au doborât. Kazacii de la Cernuhino (localitate).
– Avionul s-a prăbușit în regiunea minei Petropavlovska. Am găsit primul mort, e civil.

A treia parte
– Ce-i acolo la voi?
– Mai pe scurt, la sigur e avion de pasageri
– Este multă lume acolo?
– Da. **** Rămășițele au căzut în curțile oamenilor.
– Dar bordul de care este?
– Încă nu am stabilit, încă nu m-am apropiat. Eu doar mă uit acolo unde au început să apară primele trupuri. Acolo sunt bucăți din interior, fotolii, cadavre
– Ceva armament este?
– Absolut nimic, lucruri personale, echipament medical, prosoape, hârtie igienică.
– Documente sunt?
– Da, ale unui student indonez, de la universitatea Thompson.

A patra parte

– Despre acest avion, doborât în regiunea raionului Snejnii –Torez. S-a dovedit a fi de pasageri.A cazut în raionul Grabovo. Acolo sunt o mulțimea de cadavre: femei și copii. Acum kazacii sunt acolo.
– La televizor transmit? Parcă se anunța despre AH-26, un cargo ucrainean, pe care spun că scrie ”Cursă malayesiană”. Ce cauta el pe teritoriul Ucrainei?
– Înseamnă că aducea spioni. Pentru ce să zboare… acum doar războiul e în desfășurare?
– Am înțeles!

Există și unele bănuieli cum că înregistrarea este falsă:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=RMgIpC-bCfQ]

[youtube=https://youtu.be/fIDK_cVkBAA]

Sambata intra in vigoare Ordinul nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea si inregistrarea cainilor cu stapan emis de presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Cu aceasta ocazie, presedintele ANSVSA Vladimir Manastireanu si presedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Romania (CMVR) Viorel Andronie au sustinut, vineri, o conferinta de presa.

Potrivit normelor care intra in vigoare sambata, proprietarii cainilor au obligatia sa identifice, prin microcipare, si sa inregistreze animalele in Registrul de evidenta a cainilor cu stapan (RECS), la medicul veterinar, in termen de 90 de zile de la fatare sau inainte de vanzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea in spatii publice a acestora. continuare »

[youtube=https://youtu.be/AwUfi1J4qBM]

Israelul a lansat joi seară o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri soldate cu 237 de morţi, a anunţat armata într-un comunicat, transmite AFP, potrivit Agerpres.
‘După zece zile de atacuri aeriene, maritime şi terestre ale Hamas şi refuzurile repetate de calmare a situaţiei, armata a lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza’, a indicat un comunicat al armatei.
Guvernul israelian a ordonat armatei să lanseze această operaţiune terestră cu scopul ‘de a lovi semnificativ infrastructurile teroriste ale Hamas’ şi ‘să readucă securitatea pentru cetăţenii Israelului’, conform comunicatului.
Această acţiune va include operaţiuni de infanterie, de artilerie şi ale serviciilor de informaţii, sprijinite de aviaţie şi de marină, a adăugat armata.
În acelaşi timp, armata bombardează extrem de intens Fâşia Gaza prin aer, mare şi prin tiruri de tunuri comasate la frontieră, potrivit AFP.
Operaţiunea armatei israeliene ‘are loc de la nordul la sudul Fâşiei Gaza, au fost desfăşurate extrem de multe forţe’, a indicat comentatorul militar al televiziunii israeliene.
Ministrul egiptean de externe Sameh Shukri a criticat ferm joi Hamas, estimând că mişcarea islamistă palestiniană ar fi putut salva zeci de vieţi dacă ar fi acceptat armistiţiul propus în această săptămână de către Cairo şi care a fost acceptat de Israel. Ultimul avertisment: 100.000 de locuitori din Fâşia Gaza au primit notificări să-şi evacueze domiciliile.

| romaniatv.net

 “Ele trebuie să moară şi casele lor ar trebui demolate ca să nu mai poată adăposti terorişti”, a declarat Ayelet Shaked, adăugând că “ei (palestinienii) toţi sunt duşmanii noştri iar sângele lor trebuie să fie pe mâinile noastre, lucru valabil şi pentru mamele teroriştilor morţi”. “Ele ar trebui să-şi urmeze fiii. Nimic nu ar fi mai corect”, a mai spus parlamentara.

Remercile radicale pot fi uşor considerate un apel la genocid şi la curăţarea etnică a teritoriilor ocupate, fapt remarcat şi condamnat şi de premierul Turciei.

Asta au tot făcut din 1948 încoace.

… în Duh de dragoste şi responsabilitate faţă de Biserică, în limitele adevărului, şi cu nădejdea, că pacea lui Hristos va fi în mijlocul nostru mereu.

Hotărâre sinodală neavenită (nr. 3745 din 26 mai 2014)

1. Introducere

Preotul nu exercită un mandat, ci o misiune, care include imperios un apel la cultura dialogului permanent, la toate nivelurile. Această evidenţă este una dintre trăsăturile definitorii ale Sfintelor Evanghelii. De aceea Sfinţii Apostoli întreabă şi cer lămuriri mereu Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te înțelegem! Lămureşte-ne! Ce ai vrut să spui? Explică-ne! (vezi Matei 13, 36; Luca 8, 9; Ioan 13, 22-30).

Faptul că Apostolii cer lămuriri, arată că nu erau simpli admiratori sau ascultători necondiţionaţi ai Fiului Omului, un fel de fani religioși fără discernământ, sau manipulaţi şi purtaţi de impulsuri emoţionale. Ei doreau să creadă, în cunoștință de cauză şi să acţioneze ca atare.

Iisus Hristos le răspunde de fiecare dată, oferindu-neun exemplu minunat de conlucrare a libertății cu responsabilitatea şi a ascultării cu discernământul, contând mereu pe capacitatea ființei umane de a înțelege, fie și numai în parte, Tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

Iată de ce, episcopul, preotul şi credinciosul aflaţi în comuniune de credinţă şi de har în Biserica lui Hristos nu trebuie să tacă, atunci când sunt unele lucruri neclare sau nefireşti. În acest caz tăcerea, sigur, nu-i de aur.

„În realitatea noastră bisericească, cea mai mică unitate, adică nucleul trupului bisericesc, este parohia. Ea se prezintă ca adunare euharistică, în corelaţie, fireşte, cu Episcopia, căreia îi aparţine în mod organic, precum şi ca Biserică sobornicească(întreaga Biserică) într-un anumit loc şi timp.Preotul și credinciosul trăiesc taina Bisericii în viaţa şi realitatea parohiei lor. În cadrul Bisericii, ei îşi duc lupta desăvârşirii duhovniceşti şi se sfinţesc, se unesc cu fraţii lor în Hristos, realizând continuu existenţa lor în Hristos, cu alte cuvinte, caracterul bisericesc al vieţii lor. Prin urmare, cuvântul despre parohie şi viaţa ei este, de fapt, şi un cuvânt despre Biserica însăşi şi prezenţa ei în lume”, spune pr. prof. Gheorghe Metallinos[1].

„Biserica este Hristos însuşi (cap şi trup), nu ca un trup de creştini, ci ca trup al lui Hristos. Toţi credincioşii care participă la trupul lui Hristos, cler şi popor, sunt în interiorul trupului, niciodată dincolo de trup. De aceea, orice concept de supra-episcop (cum este, de pildă, papa) sau despotism nu poate să aparţină vieţii Bisericii”[2], spune același profesor Metallinos.

2. Argumente biblice și canonice împotriva acestei hotărâri sinodale

Din punct de vedere biblic, canonic şi al Sfintei Tradiţii a Bisericii Ortodoxe, nu a existat şi nu există o restricţie, care să interzică preotului, ce se află în relaţie de rudenie de sânge, ca tată şi fiu, sau de rudenie în Hristos, respectiv fini, gineri, naşi, cuscri, să slujească la acelaşi altar, în aceeaşi parohie. Recent, hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, interzice o astfel de slujire, în ciuda argumentelor biblice şi canonice, care consideră chiar o obligaţie morală a preotului, să se îngrijească, ca fiii lui să urmeze slujirea tatălui, la acelaşi Altar.

În Vechiul Testament se rânduieşte, la porunca Domnului prin Moise (Levitic 8, 36) slujirea la Cortul Sfânt în echipă tată-fiu/fii, ca preoţi. De exemplu, la Ieşire 29, 1: “Iată ce trebuie să săvârşeşti asupra lor, când îi vei sfinţi să-Mi fie preoţi…”; 29, 4: “Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…”; 29, 8: “După aceea să aduci şi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu hitoane”; 29, 9: “Să-i încingi cu brâie şi să le pui turbanele; şi-Mi vor fi preoţi în veac. Aşa vei sfinţi tu pe Aaron şi pe fiii lui”. continuare »

«Bine ai vestit pe cei dreptmăritori şi ai ruşinat pe cei rău credincioşi»

Minunea săvârșită de Sfânta Eufimia este cât se poate de actuală, mai ales că, în zilele noastre, se poartă un dialog teologic cu monofiziții anticalcedonieni, care are drept scop unirea acestora cu Biserica noastră Ortodoxă.

Prealăudata muceniță a lui Hristos, Eufimia, a pătimit în anul 288, în timpul domniei împăratului Dioclețian și a antipatului Priscus. S-a născut în Calcedon, fiind fiica lui Filófron și a Teodosianei. Întrucât Îl mărturisea fără ocolișuri pe Hristos și refuza să aducă jertfe zeilor, a fost trasă pe roată, aruncată în foc și chinuită în diverse alte chipuri. A fost chiar dată fiarelor sălbatice pentru a o sfâșia, însă sfânta a scăpat nevătămată. Fiind mușcată apoi de un urs, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sfintele sale moaște au fost puse în raclă și îngropate într-un mormânt lângă Calcedon, unde au rămas timp de mulți ani, împrăștiind pretutindeni miros de bună mireasmă și săvârșind nenumărate minuni.

În zilele lui Teodosie cel Mic (410 d.H.), un ieromonah sărac la minte pe nume Eutihie, s-a făcut conducătorul ereziei Monofizitismului, susținând cu nerușinare că Domnul nostru Iisus Hritos are o singură fire și o singură lucrare, cea dumnezeiască. Drept pentru care a și fost caterisit de către sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului. Cu toate acestea, folosindu-se de eunucii atei ai împăratului, nu înceta să-și propovăduiască falsa credință, provocând tulburări în Biserică. După moartea împăratului Teodosie, pe scaunul împărătesc au urcat sfântul Marcian și sfânta Pulheria, care îndată au poruncit să fie convocat un sinod ecumenic, pentru a pune căpat ereziei lui Eutihie. S-au întrunit, așadar, 630 de episcopi, care au alcătuit ceea ce astăzi numim Sfântul și marele Sinod IV Ecumenic (Calcedon, 451). În cadrul lucrărilor acestui sinod, a fost condamnat și anatematizat Eutihie, dimpreună cu ucenicul său, Dioscor, precum și toți cei care propovăduiau falsa învățătură cum că Hristos are o singură fire și o singură lucrare.

Sinodul a decretat că Hristos are două firi perfecte – dumnezeiască și omenească – unite în persoana Logosului dumnezeiesc, în mod «neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit». Nu a existat nici un fel de absorbire, înghițire, amestecare, modificare sau împărțire în cadrul celor două firi, ci au rămas amândouă intacte, păstrându-și fiecare trăsăturile caracteristice. Cu alte cuvinte, între cele două firi s-a produs așa numita perihoreză (întrepătrundere). Prin urmare, conform dreptei învățături, Hristos a avut două firi perfecte – dumnezeiască și omenească – iar nu doar una, pe cea dumnezeiască. Putem vorbi, deci, de dyofizitism după unirea celor două firi, iar nu de monofizitism.

Întrucât însă ereticii nu se lăsau înduplecați de dogmele Sfântului Sinod, Sfinții Părinți au recurs la următorul procedeu: ambele tabere, adică ortodocșii și monofiziții, și-au notat învățătura de credință pe câte o carte, pe care au și pecetluit-o. Deschizând apoi racla unde se aflau moaștele sfintei Eufimia, au depus cele două cărți pe pieptul sfintei mucenițe. După câteva zile, deschizând din nou racla sfintei, au găsit cartea ereticilor aruncată la picioarele sfintei, iar cartea ortodocșilor, care conținea Definiția și hotărârile Sfântului Sinod Ecumenic, se afla în mâinile sfintei mucenițe. Mult s-au minunat atunci toți de una ca aceasta. Ca urmare a acestei minuni, drept-credincioșii s-au întărit în credința ortodoxă, dând slavă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni preaînalte spre întoarcerea și pocăința celor mulți, iar ereticii monofiziți s-au umplut de rușine.

În amintirea acestui preaminunat eveniment, Biserica a compus următorul tropar închinat sfintei: «Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori şi ai ruşinat pe cei rău credincioşi, Eufimia, preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinţii bine au dogmatizat la al patrulea Sobor. Muceniţă preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă». Sfintele sale Moaște izvorâtoare de mir au fost mutate din Calcedon la Constantinopol, într-o biserică ridicată în cinstea ei. După cucerirea Constantinopolului, au fost mutate în biserica Sfinților Apostoli, iar apoi în biserica Sfântului Gheorghe din Fanar, unde au rămas până în zilele noastre [1].

Minunea săvârșită de Sfânta Eufimia este cât se poate de actuală, mai ales că, în zilele noastre, se poartă un dialog teologic cu monofiziții anticalcedonieni, care are drept scop unirea acestora cu Biserica noastră Ortodoxă. Desigur, dialogul cu ereticii este o lucrare binecuvântată atunci când urmărește întoarcerea acestora în Biserica Ortodoxă. Din păcate, însă, nu toate dialogurile teologice au substrat ortodox, nici măcar un deznodământ ortodox. În special, în cazul dialogului cu monofiziții anticalcedonieni, se urmărește unirea acestora cu Biserica în niște condiții inadmisibile din perspectivă ortodoxă, drept pentru care s-a creat o atmosferă de neliniște generală. Mulți credincioși și-au exprimat nemulțumirea și împotrivirea fermă față de o unire care nu este fundamentată pe temelia autenticității și acribiei credinței ortodoxe.

Una dintre multele concluzii neortodoxe ale dialogului este că ruperea dintre ortodocși și anticalcedonieni se datorează unei neînțelegeri… În rest, avem aceeași credință. De asemenea, se urmărește publicarea unui întreg șir de cărți, prin care poporul ortodox să fie educat să creadă că monofiziții anticalcedonieni nu trebuie considerați eretici.

Pentru o mai bună înțelegere a lucrurilor, oferim în cele ce urmează câteva dintre concluziile inadmisibile și rușinoase ale întrunirii de la Chambésy (1990) dintre ortodocși și monofiziți:

1) «Ambele familii (ortodocși și monofiziți) au păstrat dintotdeauna intactă credința hristologică autentică, precum și continuitatea tradiției apostolice, cu toate că au folosit în mod diferit termenii hristologici. Această credință comună și fidelitate continuă față de tradiția apostolică trebuie să constituie fundamentul unității și comuniunii».

2) Ambele Biserici (Ortodoxă și Monofizită) sunt de acord că anatemele care ne despart astăzi și condamnările din trecut trebuie anulate.

3) «Ridicarea anatemelor și anularea condamnărilor vor fi înfăptuite cu condiția ca Părinții și Sinoadele care au fost anatematizate și condamnate în trecut să nu fie eretice».

4) «Cele două familii bisericești (ortodoxă și monofizită) trebuie să-și revizuiască atât programa de studii teologice, cât și cărțile folosite în instituțiile lor, astfel încât să fie făcute modificările și adaosurile necesare» [2].

Dialogul teologic dintre ortodocși și anticalcedonieni (1964-1971, 1971, 1979, 1985-1993) a dus la publicarea Declarațiilor Comune (I – 1989 și II – 1990), în care se proclamă faptul că Hristologia anticalcedonienilor este în fond ortodoxă, în ciuda diferențelor de limbaj față de Hristologia Bisericii Ortodoxe. În baza acestei constatări, s-a propus ridicarea anatemelor pe care Sfintele Sinoade Ecumenice le-au aruncat asupra ereticilor anticalcedonieni, din moment ce se poate dovedi faptul că respectivii eretici au fost condamnați nu pe motiv de erezie, ci pentru că au provocat schisma anticalcedoniană în Biserică (adică din motive canonice).

Această poziție, care reprezintă rezultatul dezbaterilor teologice ale Comisiei Mixte de Dialog, nu este compatibilă cu învățătura ortodoxă, dat fiind faptul că, timp de cincisprezece veacuri, monofizitismul severian a fost unul din cele mai aprinse subiecte ale discuțiilor teologice purtate în timpul unor mari personalități precum Iustinian, Irákleios, Fotie cel Mare, Emanouíl Komninós. Este mai mult decât evident faptul că, de fiecare dată, monofizitismul a fost tratat ca atare, adică ca o problemă de natură dogmatică, iar nu canonică. Ba mai mult decât atât, conform sfântului Maxim Mărturisitorul, acesta reprezintă o formă de subminare a învățăturii triadologice și hristologice a Bisericii.

Poziția ortodoxă este cât se poate de fermă: ereziarhii Dioscor și Sever sunt eretici în adevărul sens al cuvântului. Hristologia propusă de ei este eretică, astfel că este imposibil de realizat unirea dintre ortodocși și anticalcedonieni, fără ca cei din urmă să renunțe la concepțiile lor monofizite și să-i condamne pe cei doi eretici pomeniți mai sus.

În anii 2000 și respectiv 2002, au fost susținute la Facultatea de Teologie a Universității Aristotéleion din Tesalonic două teze de doctorat, în care se promovează ideea că Hristologia ereziarhilor Dioscor și Sever este ortodoxă. E lesne de înțeles că cele două disertații nu urmăresc altceva decât consolidarea pozițiilor Dialogului teologic dintre ortodocși și anticalcedonieni, precum și susținerea unirii propuse de acesta. Cu alte cuvinte, se fac eforturi mari în direcția recunoașterii de către Preasfintele Biserici Ortodoxe a formațiunii monofizite ca fiind ortodoxă și a ridicării anatemei, sub pretextul că monofiziții au fost condamnați de către Sfintele Sinoade Ecumenice din motive canonice, iar nu dogmatice.

Este vorba despre următoarele două disertații: 1) lucrarea de doctorat a domnului Ilías D. Kesmíris, intitulată «Hristologia și politica ecleziastică a lui Discor al Alexandriei», Tesalonic, care conchide că Hristologia acestui ereziarh urmează linia hristologică trasată de sfântul Chiril și că acuzațiile de docetism și eutihianism nu sunt confirmate de izvoarele existente; 2) lucrarea de doctorat a domnului Ioánnis T. Nikolópoulos, intitulată «Hristologia lui Sever al Antiohiei și Definiția Sinodului de la Calcedon», Tesalonic 2002, în care, de asemenea, autorul încearcă să dovedească că Hristologia acestuia nu intră în contradicție cu cea a sfântului Chiril și, prin urmare, este ortodoxă. Ambele disertații au fost elaborate sub supravegherea lui Geórgios Martzélos, profesor de Dogmatică și președintele grupului ortodox din cadrul Comisiei Mixte de Dialog [3].

Drept răspuns la provocările de mai sus, prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante puncte ale învățăturii fericitului întru pomenire arhimandrit Geórgios Kapsánis, egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoríou din Sfântul Munte, referitoare la anticalcedonieni:

a) Identitatea dogmatică a anticalcedonienilor a fost definită în totalul lucrărilor anti-severiane ale sfântului Ioan Damaschin și ale celorlalți Sfinți Părinți, iar nu numai în sintagma «rupți de Biserica Ortodoxă din cauza hotărârilor Sinodului de la Calcedon, însă fiind ortodocși în toate celelalte privințe». Sfinții Anastasie Sinaitul și Ioan Damaschin îi numesc monofiziți, explicând mai apoi întregul conținut al învățăturii lor dogmatice. De asemenea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a dezvoltat o serie de argumente imbatabile, prin care dovedește caracterul eretic al Hristologiei severiane.

b) Controversata sintagmă a sfântului Ioan Damaschin «rupți de Biserica Ortodoxă din cauza hotărârilor Sinodului de la Calcedon, însă fiind ortodocși în toate celelalte privințe», interpretată prin prisma tradiției sinodale și patristice, certifică caracterul eretic al Hristologiei anticalcedonienilor. «Toate celelalte privințe» în care, conform sfântului Ioan Damaschin, anticalcedonienii sunt ortodocși se referă la subiecte străine de Hristologie. Pe aceeași tradiție patristică se bazează și constatarea că Hristologia severiană denaturează Hristologia sfântului Chiril.

c) Poziționările profesorilor Ioánnis Karmíris și Ioánnis Romanídis în favoarea ortodoxiei anticalcedonienilor au fost rezultatul unui entuziasm timpuriu și, de aceea, au fost înlocuite foarte repede cu îndoieli și circumspecții dintre cele mai serioase.

d) Opinia conform căreia Hristologia lui Dioscor este ortodoxă, întrucât, așa cum susține sfântul Anatolie, nu a fost condamnată din motive dogmatice, se dovedește a fi neîntemeiată. Declarația sfântului Anatolie a fost arbitrară, iar acest fapt este adeverit atât de Actele Sinodului, cât și de lucrările Sfinților Părinți de mai târziu. De asemenea, poziția conform căreia Hristologia lui Dioscor este ortodoxă, întrucât expresia «din două firi» este echivalentă din punct de vedere dogmatic cu expresia «în două firi», nu are nici un temei. Expresia «din două firi», deși e ortodoxă, indiferent dacă e asociată sau nu cu expresia «în două firi», nu reprezintă o garanție a faptului că nu se poate cădea din Hristologia ortodoxă în ceea ce numim Hristologie severiană. Deși Definiția inițială a Sinodului IV Ecumenic conținea expresia «din două firi», care a fost caracterizată de către episcopii participanți ca fiind ortodoxă, aceasta nu avea plinătatea dogmatică pe care a dobândit-o Definiția finală datorită expresiei «în două firi».

e) Atitudinea Părinților care l-au condamnat și anatematizat pe Dioscor exprimă conștiința întregii Biserici Ortodoxe, întrucât este vorba despre o hotărâre unanimă a tuturor Părinților, care au acționat «într-un singur cuget», iar nu despre voci izolate ale câtorva Părinți.

f) Sinodul mincinos convocat de anticalcedonieni a fost eretic, întrucât a ignorat Reconcilierile sfântului Chiril și a consacrat expresia eretică a lui Eutihie «două firi înainte de unire, o singură fire după unire».

g) Termenii «amestecare» (anákrasis), «confundare» (sýnhysis) sau «contopire» (fyrmós), termeni atribuiți anticalcedonienilor, reprezintă consecința Hristologiei severiane, care mărturisește credința într-o singură fire compusă (a lui Hristos). Terminologia dogmatică nu este asemenea celei pastorale, unde nu se pune atât de mult accent pe exactitatea cuvintelor. Întrucât a fost folosită de către Sfinții Părinți chiar și în cadrul anumitor Mărturisiri de Credință, terminologia dogmatică presupune un nivel maxim de acrivie, astfel încât să redea sensul exact al dogmei creștine. Expresia severiană «fără amestecare» nu exclude lipsa de sýnhysis, atât timp cât este mărturisită o singură fire compusă. Paralelismul dintre mărturisirea de credință și «metodele contemporane de dezbatere științifică» a problemelor dogmatice este sortit eșecului, fiindcă, adeseori, aceste metode de dezbatere intră în contradicție cu dogmele fundamentale ale credinței.

h) Ereticii care nu au fost condamnați din motive dogmatice poate că au o învățătură dogmatică întru totul ortodoxă, însă nu pentru mult timp, căci deseori cad în diverse erezii, «întrucât nu pot trăi uniți cu Biserica», așa cum observă sfântul Nicodim Aghioritul [4]. În cazul de față, însă, ereziarhii anticalcedonieni Dioscor și Sever au fost condamnați pentru învățături dogmatice concrete, iar nu pentru simple chestiuni canonice.

i) Ereziarhii anticalcedonieni s-au rupt de Biserică în baza unui criteriu «eclesiologic», adică prin hotărâre sinodală, ca urmare a negării Definiției Sinodului IV Ecumenic. De multe ori este mărturisită în scrierile patristice întrepătrunderea dintre credința ortodoxă, Sfintele Sinoade care au confirmat-o și condamnările celor care au negat-o.

j) Demonstrând astfel eroarea teoriei domnului Martzélos, ajungem la concluzia că, pentru a se înfăptui o unire – conformă cu Eclesiologia Ortodoxă – a anticalcedonienilor cu Biserica, aceștia trebuie să accepte Definițiile și hotărârile Sinoadelor Ecumenice IV, V, VI și VII. Asta înseamnă că trebuie să se lepede de Hristologia severiană, să accepte condamnările ereziarhilor Dioscor și Sever și să rupă comuniunea bisericească cu cei care rămân încorsetați în preceptele lor anticalcedoniene. Aceasta este tactica și experiența Bisericii. Știm că de-a lungul istoriei bisericești, au existat și încercări de unire care au eșuat, dar și încercări care au dat roade și au dus la restabilirea unității eclesiale. Orice altă tentativă de unire, care ignoră criteriile fundamentale enumerate mai sus din motive de iconomie, nu va face altceva decât să păgubească Biserica [5].

În anul 1990, la Chambésy, au fost recunoscute tainele eretice ale monofiziților. În cuvântul său din 26 octombrie 2009, rostit la New York, la adresa «ierarhilor» Comunității Armene, Etiopiene și Siriene, Sanctitatea sa, Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, făcea următoarele declarații: «Dialogul teologic dintre cele două familii creștine – Biserica Ortodoxă și Bisericile Vechi-Orientale (monofizite) – a pus capăt, și în mod oficial, neînțelegerilor trecutului. Nu teologia este cea care ne desparte. Suntem uniți în datoria noastră de a pune bazele pastorale, liturgice și eclesiale pe care vom construi unitatea noastră din ce în ce mai mult» [6].

În anul 1990, la Chambésy, «reprezentanții ecumeniști ai Patriarhiilor au semnat un acord prin care monofiziții au fost declarați ortodocși. Ca urmare a acestui act, au fost reprimiți în «comuniune» de către Patriarhia Antiohiei și, parțial, de către Patriarhia Alexandriei. Ba mai mult decât atât: în Antiohia, ecumeniștii «ortodocși» îl recunosc și i se închină «sfântului» Dioscor, ucigașul Sfântului Flavian, iar în Toronto, creștinii mănâncă, beau și se roagă împreună cu ereticii monofiziți nepocăiți»[7].

Iată ce a declarat, pe 19 ianuarie 2011, Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecie, cu ocazia întrunirii sale cu președintele Armeniei, domnul Serzh Sargsyan: «Primul lucru pe care îl putem constata este că poporul armean a trecut peste toate necazurile întrucât și-a pus nădejdea în credința ortodoxă. Poporul dumneavoastră a rămas fără ipostas statal, al cărui loc a fost luat de către Biserică, care și-a asumat călăuzirea și sprijinirea poporului armean. Exact același lucru s-a întâmplat de-a lungul secolelor și cu poporul grec, care a găsit sprijin, acoperământ și ajutor în sânul Bisericii. Însă toate acestea au trecut, domnule președinte, iar astăzi trăim într-o altă epocă, care, la rândul ei, prezintă o întreagă serie de probleme și dificultăți. Cred că apartenența noastră comună la credința ortodoxă, asociată cu încercarea noastră de a trăi uniți toți Ortodocșii reprezintă o măsură care poate ajuta popoarele noastre să facă față problemelor actuale. Domnule președinte, ați spus mai devreme că valorile credinței ortodoxe au fost, sunt și vor fi întotdeauna de neînlocuit. Asemenea cuvinte, atunci când sunt rostite de oameni simpli, au importanța lor; însă când sunt rostite din gura președintelui unei țări vecine și prietene, așa cum este Armenia, capătă o însemnătate aparte. Vă rugăm și vă îndemnăm părintește să contribuiți și dumneavoastră, adaugând o piatră la edificiul unității tuturor ortodocșilor de pretutindeni» [8]. […]

Ne exprimăm, în final, dorința ca monofiziții anticalcedonieni să conștientizeze faptul că «părinții» lor au căzut în erezie, să realizeze dimensiunile rătăcirii în care se află, să se lepede de învățătura greșită propovăduită de căpeteniile ereziei lor, Eutihie, Dioscor și Sever și, într-un final, să se întoarcă în brațele Sfintei Biserici Ortodoxe, celei «Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească» [9].

Părintele Ánghelos Anghelakópoulos, preot paroh al bisericii Panaghía Myrtidiótissa, Néo Fáliro, Pireu

Note:
[1] Sfântul Nicodim Aghioritul, Συναξαριστής των δώδεκα μηνών του ενιαυτού (Sinaxarul celor douăsprezece luni ale anului), vol. I, ed. Orthódoxos Kypséli, Tesalonic 2003, pp. 155-156 și vol. VI, pp. 52-54.
[2] Acordul cu Monofiziții de la Chambésy (1990). Vezi și Chrístos Livanós, «Έλεγχος προκλητικής και εμπρηστικής εγκυκλίου του Φαναρίου» (Analiza enciclicei provocatoare și inflamatoare a Fanarului), în Theodromía, ian.-febr. 2010, 108-109; A doua Declarație Comună și propuneri către Biserici din partea Comisiei Mixte pentru Dialog, Geneva, sept. 1990; Pr. Theódoros Zísis, Η ‘Ορθοδοξία’ των Αντιχαλκηδονίων Μονοφυσιτών (‘Ortodoxia’ Monofiziților Anticalcedonieni), ed. Vryénnios, Tesalonic 1994, p. 28.
[3] Ierom. Loukás Grigoriatul, Διόσκορος καί Σεβήρος˙ οι αντιχαλκηδόνιοι αιρεσιάρχαι˙ κριτική δύο διδακτορικών διατριβών (Dioscor și Sever: ereziarhii anticalcedonieni. Critica a două lucrări de doctorat), ed. Sfintei Mănăstiri Grigoríou, Sfântul Munte 2003, pp. 15, 17, 23, 25.
[4] Sfântul Nicodim Aghioritul, Pidálion, pp. 160, 589.
[5] Arhim. Geórgios Kapsánis, Η ‘ιδεολογική’ ορθοδοξία των Αντιχαλκηδονίων˙ απάντησις σε απόψεις του καθηγητού κ. Γεωργίου Μαρτζέλου (Ortodoxia ideologică a Anticalcedonienilor. Răspuns la pozițiile prof. Geórgios Martzélos), ed. Sfintei Mănăstiri Grigoríou, Sfântul Munte 2005, pp. 80-83. Vezi și ierom. Loukás Grigoriatul, op. cit., p. 18; Dimítrios Tselenghídis, «Επιστημονική κριτική μιας διδακτορικής διατριβής» (Critică științifică asupra unei lucrări de doctorat), în Grigórios Palamás 792 (2002), 308-316; Pr. Theódoros Zísis, op. cit., p. 30; Είναι οι  Αντιχαλκηδόνιοι Ορθόδοξοι; (Sunt Anticalcedonienii Ortodocși?), Texte ale Sfintei Comunități a Sfântului Munte și ale altor părinți aghioriți despre dialogul dintre Ortodocși și Anticalcedonieni (Monofiziți), ed. Sfintei Mănăstiri Grigoríou, Sfântul Munte 1995.
[6] www.amen.gr/index.php?mod=news&op=article&aid=816.
[7] Frățietatea Eleno-canadiană Misionară Ortodoxă «Glasul Ortodox», «Συμπροσευχαί Ορθοδόξων με αιρετικούς μονοφυσίτας» (Rugăciuni comune ale Ortodocșilor cu monofiziții eretici), în Orthódoxos Týpos 8 (14.10.2011).
[8] «Arhiepiscopul Atenei, Ieronim al II-lea, i-a ‘botezat’ ortodocși pe Monofiziți, deși aceștia denaturează dogma hristologică referitoare la cele două firi ale lui Hristos», în Orthódoxos Týpos 1, 7 (4.02.2011) și Pr. Theódoros Zísis, «Οι Αρμένιοι δεν είναι Ορθόδοξοι, Μακαριώτατε» (Armenii nu sunt Ortodocși, Preafericirea voastră), în Theodromía XIII (ian.-febr. 2011), 3-8. Vezi și www.amen.gr/index.php?mod=news&op=article&aid=816
[9] Η αίρεσις των μονοφυσιτών αντιχαλκηδονίων˙ διηγήσεις από τους βίους των αγίων (Erezia monofiziților anticalcedonieni – povestiri din Viețile Sfinților), ed. Orthódoxos Kypséli, Tesalonic 1997, pp. 7-10, 24-28. Vezi și Ierom. Loukás Grigoriatul, op. cit., p. 18; Geórgios Martzélos, «Ορθοδοξία και αίρεση των Αντιχαλκηδονίων κατά τον άγιο Ιωάννη τον Δαμασκηνό» (Ortodoxie și erezia Anticalcedonienilor după sfântul Ioan Damaschin), în Theología 752 (2004), 593-609.

Citiți și Singurul Holocaust din istoria omenirii a fost făcut de rușii bolșevici, sub conducere sionistă. La Pitești mare majoritate a ofițerilor au fost evrei

Aștept cu interes nume noi in procesele intentate fostilor tortionari comunisti, gen Marcusohn, Grunberg sau Brukner, altfel va crede lumea ca ne-am omorat intre noi.
Urmaresc cu atentie inceputul proceselor fostilor tortionari comunisti, in speranta, desarta insa, ca adevarul va fi dezvaluit. Adevarul profund ramane insa ascuns si tare ma tem ca acesta dezvaluire relativ brusca a unora dintre UNELTELE regimului rosu face parte dintr-un scenariu nebanuit de pervers.

In anii ‘50, majoritatea membrilor aparatului de partid si de stat din Romania erau straini de Neamul Romanesc, o proportie covarsitoare, de peste 90%, avand-o cetateni evrei, maghiari si tigani. Dau numai cateva nume reprezentative: Gheorghe Pintilie (n. Timofei Bodnarenko), general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului (1948-1963), Mihai Dulgheru alias Mişa Dulberger, şeful Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, Iosif Kisinevski, născut Jakob Roitman, Vasile Luca, născut László Luka, casatorit cu Betty Birnbaum, de origine evreică, veterană a Războiul Civil Spaniol (vicepresedinti ai Consiliului de Ministri din Guvernul Groza), Teohari Georgescu alias Tescovici Burăh (ministru de interne), Walter Roman, născut Ernő Neuländer, ministrul Postelor si Telecomunicatiilor, Silviu Brucan (n. Saul Bruckner), redactor sef la Scanteia, ambasador în Statele Unite si la ONU, si nu in ultimul rand, Alexandru Nicolschi (n. Boris Grünberg), subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului (1948-1953) si secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (1953-1961), vestit pentru dirijarea “fenomenului Pitesti”, adica a celui mai crunt experiment de tortura pshihica si fizica cunoscut vreodata in lume, actiunea sa fiind concentrata pe studentii si legionarii incarcerati la Pitesti si Aiud, cu alte cuvinte, pe cele mai puternice elemente romanesti.

Inchizand aceasta paranteza ma intorc in prezent si constat ca in aceste procese nu apare niciun alogen, in ciuda faptului evident ca acestia erau majoritari in aparatul de represiune comunist, procesele seamanand parca cam mult cu asa-zisul proces al comunismului initiat de Vladimir Tismaneanu, el insusi urmas de comunisti, parintii sai fiind Leonte Tismăneanu si Hermina Marcusohn, ambii membri marcanti ai Kominternului.

Ce se urmareste de fapt?

“Spalarea” comunismului de esenta straina, romanizarea fortata a acestuia si inducerea ideii (ventilata de GDS si Revista 22, via Soros) ca ideologia comunista nu a fost nociva din cauza internationalismului si ateismului promovat de ea, ci, culmea, datorita “nationalismului” lui Ceausescu. Se “imblanzeste” astfel indirect perceptia fata de Rusia, tot raul fiind transferat printr-o imbratisare fortata si perversa victimei, poporul roman, care “n’asa”, vorba lui Brucan, este “stupid people” si inghite pe nemestecate teoriile create in laboratoarele Noii Ordini.

| Mihai Tirnoveanu