Tag Archives: 2010

Pelerinaj la Sfanta Cuvioasa Parascheva si la Sf. Maxim Marturisitorul. Iasul este in sarbatoare

Pilda actuala a Sf. Maxim Marturisitorul: ADEVARUL CREDINTEI NU SE ASCUNDE DE DRAGUL PACII !

Fiecare particica din dogmele Bisericii s-a impus prin sangele celor ce au fost gata sa-si dea viata pentru marturisirea ei, fiind o chestiune de viaţa, nu o simpla speculatie teoretica” (Pr. Dumitru Staniloae)

Sf. Maxim Marturisitorul. Pilda vie de luptator al Adevarului. Din viata sa putem sa intelegem cu adevarat si minciuna contemporana noua a apropierii dintre credinte prin ascunderea diferentelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu impartasesc aceleasi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pandit Biserica pe timul ereziilor ariene si monotelite. De dragul pastrarii pacii, Arius a fost tolerat in interiorul Bisericii, la dorinta expresa a imparatului Constantin Cel Mare. De dragul aceleasi “paci mincinoase”, episcopii erau “invitati” sa ascunda adevarul asupra firii celei adevarate a Mantuitorului nostru. Nu sa-l schimbe, ci doar sa-l treaca sub tacere!

In cazul imparatului Constantin cel Mare avem de-a face cu o buna intentie lipsita de cunostinta, datorita careia un eretic a ajuns sa dezbine o intreaga Biserica. In cazul imparatului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o incercare de subsuma Biserica unor socoteli de aliante. In primul caz, blandetea moale, care se lasa abuzata si manipulata. In al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomatiilor.

Numai prin dorinta arzatoare de adevar a unui Sf. Atanasie, care, in ciuda prigonirilor la care a fost supus de catre ereticii care atunci faceau jocurile in Biserica, avand ajutor imperial, nu a facut pace cu minciuna si cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Marturisitorul, caruia a trebuit sa i se taie limba (cu o rautate proasta ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a impiedica Adevarul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevarul a fost perpetuat, dupa fagaduinta lui Hristos.

In ciuda tuturor samavolniciilor si a pozitiilor de forta castigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor putini, dar alesi. continuare »