Tag Archives: asumarea răspunderii

Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii descentralizării (prima etapă a regionalizării)

harta-regionalizare_88166200Guvernul şi-a angajat răspunderea marţi în faţa plenului reunit al Parlamentului asupra proiectului de lege privind descentralizarea.

Premierul Victor Ponta a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului obiectivele descentralizării.
La finalul şedinţei, de la care parlamentarii PDL au absentat, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că începând de marţi curge termenul de trei zile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură în acest caz.

Proiectul de lege privind descentralizarea prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învăţământul preuniversitar, cultura, tineretul şi sportul, precum şi turismul, vor trece în subordinea autorităţilor locale, în timp ce Poliţia, agenţia de prestaţii sociale, cinematografele şi porturile vor rămâne în structurile centrale.

Actul normativ privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică a fost aprobat pe 14 noiembrie de Executiv şi trimis Legislativului.
Parlamentarii au depus 2.040 amendamente la acest proiect, iar Guvernul a adoptat în şedinţa extraordinară de marţi 568 dintre acestea.
‘Marea majoritate a amendamentelor adoptate ţineau de anexă. S-au adus corecturi minore şi limpeziri ale unor texte’, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada.

Peste două săptămâni Guvernul Ponta își va asuma răspunderea în Parlament pentru regionalizare, iar bugetul pe 2014 va ține cont de noua organizare teritorială

harta-regionalizare_88166200Premierul Victor Ponta a declarat că “în jur de 15 noiembrie” Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea descentralizării, astfel încât bugetul pentru 2014 să fie construit ţinându-se cont de finanţarea structurilor care trec de la ministere la autorităţile locale.

“În luna noiembrie, undeva în jur de 15, vom merge în Parlament cu angajarea răspunderii Guvernului, pentru ca descentralizarea să poată fi inclusă şi în bugetul pe 2014, în aşa fel încât toate structurile care trec la autorităţile judeţene şi locale să treacă cu tot cu buget. Nu putem să le dăm fără buget, fără finanţare, ce să facă preşedintele Consiliului Judeţean cu structuri care nu au finanţare?”, a declarat premierul Victor Ponta, conform Mediafax.

Şeful Guvernului a precizat că, pentru ca structurile care trec de la ministere la autorităţile locale şi judeţene să primească finanţare, înseamnă că “practic, legea descentralizării trebuie să fie adoptată înainte de legea bugetului”.
La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, prezent la conferinţa de presă, a precizat că a finalizat discuţiile pe proiectul Legii descentralizării cu majoritatea grupurilor parlamentare, mai având de dezbătut proiectul cu reprezentanţii PPDD şi cei ai minorităţilor.
Premierul Victor Ponta a anunţat, recent, că proiectul legii descentralizării va fi adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, în noiembrie, înainte de aprobarea bugetului pe anul 2014, dacă va exista susţinerea majorităţii.
Ulterior, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că Uniunea ar susţine proiectul Ministerului Dezvoltării Regionale privind descentralizarea, cu unele modificări, mai ales referitoare la buget.

obiectiv.info