Tag Archives: gradinita

COMUNICAT DE PRESĂ: Vaccinurile nu sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe

vaccin la o tanaraÎn ultimele luni numeroși părinți ne-au semnalat faptul că anumiți directori de școli și grădinițe refuză să le înscrie copii în instituțiile de învățământ preunivesitar pe care le conduc, pe motiv că nu sunt vaccinați. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă a solicitat Ministerului Educației Naționale să clarifice această situație și să informeze părinții cu privire la obligativitatea vaccinării propriilor copii.

Prin adresa, înregistrată cu numărul 61182/03.10.2013, am solicitat reprezentanților Ministerului Educației Naționale să ne transmită dacă există vreo directivă a ministerului în ceea ce privește refuzul de a înscrie în sistemul de învățământ copiii nevaccinați. Totodată, le-am cerut să ne transmită care este poziția Ministerului Educației Naționale în această problemă: dacă este sau nu obligatorie vaccinarea copiilor pentru ca aceștia să fie acceptați în sistemul de învățământ preuniversitar.

În urma acestei adrese am primit răspuns de la doamna Vasilica Ștefania Duminică, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, care ne-a precizat următoarele:

având în vedere că dreptul la educaţie şi sănătate trebuie asigurat de instituţiile statului împreună cu familia, înscrierea copiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar nu este condiţionată de vaccinarea acestora.”

Redăm integral răspunsul primit din partea Ministerului Educației Naționale:

CABINET SECRETAR DE STAT
MINISTERUL   EDUCAŢIEI    NATIONALE
Nr. 61182 /05.11.2013

Către,

ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR PENTRU O EDUCAŢIE SĂNĂTOASĂ
în atenţia d-lui Jercan Eugen, Director de Programe

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră adresate Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), înregistrate cu numărul de mai sus, referitoare la “un eventual refuz” de înscriere a copiilor la creşă, grădiniţă, şcoală dacă nu au efectuat vaccinările obligatorii, trebuie avute în vedere următoarele aspecte legislative :

– În baza Legii 649/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor, Calendarul vaccinărilor este elaborat de Ministerul Sănătăţii pe baza unui program naţional; continuare »

Un tată luptă pentru dreptul copilului său la educație, refuzând vacinarea obligatorie

nu vaccinarii copiilorUn sucevean, tată a doi copii, contestă decizia unei grădiniţe locale de a nu-i accepta fiul de 3 ani care nu a nu a fost vaccinat împotriva unor boli infecţioase. Bărbatul spune că măsura reprezită o încălcare a Codului Civil şi amenţă că va da în judecată Direcţia de Sănătate Publică Suceava.

Ionel Vovciuc, în vârstă de 36 ani, spune că fiului său i se refuză nejustificat accesul la educaţie şi consideră că decizia autorităţilor sanitare de a împiedica accesul copiilor nevaccinaţi în unităţile educaţionale încalcă Constituţia, Codul Civil şi drepturile pacienţilor, relatează monitorulsv.ro.

Bărbatul invocă dreptul său ca părinte de a nu-şi inocula copiii, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere, susţinând că are suficiente motive să creadă că fiul său se poate dezvolta armonios şi fără vaccinuri. „Copilul meu îşi formează o imunitate naturală dacă eu îi asigur un mediu sănătos şi o alimentaţie corectă. Consider că din punct de vedere al imunităţii este mai puternic decât copiii vaccinaţi, el nu a răcit, spre deosebire de ceilalţi. Faptul că la noi se înregistrează decese la copiii vaccinaţi şi nimeni nu-şi asumă răspunderea în asemenea cazuri mă face să cred că vaccinurile nu sunt sigure şi că fiul meu poate creşte sănătos şi fără ele. Mi-am asumat toate riscurile când am decis să nu-mi imunizez copilul”, spune Ionel Vovciuc, citat de presa locală. Suceveanul spune că se va alătura unei campanii naţionale de strângere de semnături de la părinţii care împărtăşesc aceleaşi convingeri, care înceracă să lanseze subiectul imunizărilor obligatorii într-o dezbatere publică.

De cealaltă parte, Direcţia de Sănătate Publică Suceava invocă Ordinul 1955/1995, potrivit căruia „în unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, publice sau private, se vor primi numai copiii şi tinerii care prezintă documente medicale ce atestă starea lor de sănătate şi efectuarea imunizărilor profilactice obligatorii”. Specialiştii în sănătate publică subliniază că prioritar este dreptul copilului la viaţă şi la sănătate, menţionând că neîncrederea părinţilor în beneficiile imunizării nu are argumente solide.

Cazul nu este unul izolat în Suceava. Potrivit sursei citate, în ultimii ani, medicii din judeţ se confruntă tot mai des cu refuzul părinţilor de a-şi imuniza copiii împotriva bolilor infecţioase, procentul de vaccinare în judeţ ajungând la 85, chiar 80% în unele zone.