Tag Archives: hram

Inregistrare de la Iași: Hramul Sfintei Parascheva

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=tW4URYwMx18]

Sfânta Cuvioasă Parascheva - icoana 2014Creştinii ortodocşi o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

A murit foarte tânără, în jurul vârstei de 27 de ani, fără ca nimeni să ştie de sfinţenia ei. S-a întâmplat, însă după ani mulţi, ca aproape de ea să fie îngropat un marinar, iar în felul acesta, să-i fie descoperite sfintele moaşte neputrezite.

De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva au făcut un veritabil pelerinaj prin toţi Balcanii, oprindu-se, în cele din urmă, în Moldova, în anul 1641, când domnitorul Vasile Lupu le-a adus la Iaşi.

De atunci, Cuvioasa Parascheva se află în România şi a dat naştere uneia dintre cele mai importante pelerinaje din întreaga Europă.

Zeci de mii de credincioşi din toate colţurile ţării se află, în aceste zile, la Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este sărbătorit marți.

Rândul credincioşilor veniţi să se închine la Sfanta Cuvioasă Parascheva are lungimea de un kilometru. Zeci de mii de pelerini aşteaptă la acest rând.

Timpul de aşteptare a scăzut cu mult faţă de alţi ani, când nevoinţa dura şi câte 12 ore.

Zilele acestea au fost suficiente trei, patru ore de stat la rând.

În cele cinci zile de când a început pelerinajul la Cuvioasa Parascheva se preconizează o prezenţă de 150.000 de pelerini.

Special pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva de anul acesta, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi au aduse şi moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă ne invită la hram de praznicul Sf. Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Sf. Pantelimon - Hram la Azilul de batrane de la Manastirea Paltin Petru Voda

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă invită să participaţi la slujba de prăznuire a Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul aşezământului Filantropic întemeiat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu.

Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va fi prezent la mănăstirea Paltin, duminică, 27 iulie, pentru a oficia slujba Sfintei Liturghii alături de un sobor de preoţi.

Aşezământul filantropic al mănăstirii Paltin cuprinde un orfelinat pentru copii şi un azil pentru bătrâne, unde îngrijirea şi asistenţa medicală sunt oferite de maicile din mănăstire. Părintele Justin Pârvu a întemeiat acest aşezământ social din marea lui dragoste faţă de semenii aflaţi în nevoi, boli şi necazuri, faţă de neamul românesc. continuare »

Hram la Mănăstirea Poarta Albă, ctitorie a Sfântului Părinte Justin, Duminică 22 iunie

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=enpdyl-tV5I]

Duminică 22 iunie, de praznicul Sfinților Români, Mănăstirea Poarta Albă vă invită la Hramul mănăstirii, ctitorită cu mari sacrificii de Sfântul Părinte Justin Pârvu. Vedeți și VIDEO+FOTO: Părintele Justin Pârvu pune bazele Mănăstirii Poarta Albă. INEDIT: În vizită la Părintele Arsenie Papacioc

Pentru detalii consultați harta de mai jos.

Mănăstirea Petru Vodă la primul hram fără Părintele Justin. Părintele Justin la primul hram alături de Sfinții Arhangheli, în cer

La mulți ani viețuitorilor din Mănăstirea Petru Vodă, dimpreună cu urmașul Părintelui Justin, părintele protosinghel Hariton. Domnul să ne întărească pe toți în urmarea mărturisirii predaniei Părintelui Justin.

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă în haine sărbătoare. Slujba de hram și hirotesirea maicii starețe

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=0srk3U94C10]

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.

După oficierea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei închinate vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu, a cărui prezenţă duhovnicească s-a făcut simţită de către majoritatea închinătorilor şi obştii de maici a acestei sfinte mănăstiri. continuare »

Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă îşi serbează hramul

site paltin-petruvoda.roMănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă, ctitorie a Părintelui Justin Pârvu, îşi serbează hramul: „Adormirea Maicii Domnului”.
Îmbrăcată în straie de sărbătoare, mănăstirea îşi aşteaptă pelerinii pentru a prăznui împreună, în laude şi în cântări duhovniceşti,  mutarea cu trupul la cer a Preasfintei de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria. Se va oficia slujba de sfinţire a unei Troiţe închinate memoriei Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu.

Pentru detalii vedeți anunțul de pe site-ul oficial al mănăstirii.

Danion Vasile – Predica la hramul manastirii Petru Voda

[vodpod id=ExternalVideo.894985&w=425&h=350&fv=clip_id%3D7540518%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3D%7Cnewest%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]