Tag Archives: Ioan Chertitie

Va fi înfiinţat Muzeul Penitenciarelor din România

Reporter: Cum a aparut asociatia “Pro Activ Memoria” si ce va insemna aceasta pentru lucratorii sistemului penitenciar romanesc?

Ioan Chertitie: Asociatia “Pro-Activ Memoria”, cu sediul in Targu-Ocna, are in componenta sa, in afara de mine, ca membri fondatori, alti trei maramureseni, care au avut incredere in acest generos proiect: doamna Dana-Liana Achim, director executiv la Casa de Pensii Maramures, doamna Liana-Diana Pop, expert contabil, si, nu cel din urma, domnul Vasile Marc, omul care la 60 de ani a inceput o viata noua alaturi de tanara asociatie, dedicandu-se trup si suflet proiectului. Voi reveni cu amanunte cu alta ocazie, deoarece implicarea fiecarui membru are o poveste aparte.

Conform Actului constitutiv, cei noua membri fondatori au hotarat ca asociatia sa aiba urmatoarele scopuri principale:

  • sa caute adevarul istoric cu privire la evenimentele petrecute in inchisorile romanesti in perioada anilor 1945-1989 si in continuare, pana in zilele noastre; continuare »

Editorial ATITUDINI: In Romania comunismul nu a cazut. Cand se vor gasi moastele sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu?

In luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfantul inchisorilor, a cerut binecuvantare de la Parintele Justin Parvu pentru a inainta o cerere catre CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania) spre demararea unor cercetari arheologice in cimitirul de la Tg Ocna, menite sa stabileasca locul unde a fost ingropat fratele ei, precum si cautarea, deshumarea si recuperarea ramasitelor pamantesti ale acestuia, in cazul in care vor fi descoperite. Parintele Justin nu doar ca binecuvinteaza, ci si sprijina financiar aceasta campanie de cercetare arheologica.

Au trecut cateva luni pana cand in sfarsit primim raspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un crestin cinstit si curat la suflet, si din partea domnului Ioan Chertitie, fost gardian de penitenciar, o figura impresionanta prin ravna de a cauta si cinsti pe mucenicul Valeriu Gafencu, cel care i-a schimbat viata in mod miraculos, transformandu-l dintr-un tortionar infocat in slujitor smerit al Domnului. Domnul Ioan Chertitie care este si coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din inchisorile comuniste”, in numele Asociatiei Filantropice „Sfantul Iosif Marturisitorul” din Baia Mare, cere binecuvantarea Parintelui Justin, fata de care are o mare evlavie, sa participam si noi la aceasta inalta operatiune, cu rugaciune si un mic ajutor financiar. De la dl. Chertitie, de altfel inima acestui proiect de investigatii, aveam sa aflam de ce a durat asa de mult aprobarea cererii Valentinei Gafencu. Spre surprinderea noastra aflam ca timp de o luna Episcopia Romanului a tergiversat lucrarile, datorita intarziatei binecuvantari pe care s-a decis in cele din urma sa o acorde.

Activitatile de cercetare arheologica aveau sa se desfasoare incepand de luni, 5 septembrie, in perimetrul cimitirului situat langa biserica ortodoxa cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena, aflata in Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor, cercetarile[1] fiind efectuate sub tutela Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, condus de istoricul Marius Oprea. Acest centru facuse deja investigatiile necesare pentru desemnarea locului unde a fost nu inhumat, ci aruncat ca pe fiare in groapa comuna a penitenciarului, Mucenicul Valeriu Gafencu. Se stie ca Valeriu Gafencu s-a stins din viata aceasta pamanteasca la data de 18 februarie 1952 in penitenciarul-spital de la Targu-Ocna. In perioada comunista, penitenciarul de la Targu Ocna a servit pentru detentia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat in literatura de specialitate drept o adevarata Bastilie sanitara a Romaniei comuniste. In intervalul 1950–1954, la Targu-Ocna, au murit 54 de detinuti politici, acestia fiind ingropati in cimitirul de langa biserica ortodoxa „Sfintii Constantin si Elena”. Corpurile detinutilor au fost aruncate in groapa fara sicriu, fara slujba de pomenire, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce, indicii importante pentru identificarea lor. Intre anii 1977 si 1997, tot in spatiul acestui cimitir au fost ingropati bolnavii psihici din penitenciarul care devenise Sanatoriul pentru bolnavi psihici, fapt ce ingreuna operatiunea de cercetare. Dupa 1989, spatiul din cimitir care nu era ocupat de morminte, a fost folosit de catre credinciosii din parohie, in prezent, terenul destinat cimitirului fiind aproape in intregime ocupat cu morminte noi. Singurul spatiu din cimitir ramas liber mai cuprinde doar o suprafata restransa de teren situata in coltul de nord-vest al cimitirului, acesta fiind singurul loc unde Ministerul Culturii si Patrimoniului National aprobase cercetarile arheologice. Continuarea pe site-ul ATITUDINI

Dezvaluiri cutremuratoare ale supravietuitorilor de la Aiud: Parintele Justin Parvu, Parintele Adrian Fageteanu, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu si ale unui fost gardian de la Aiud

Suprimarea biologica a adversarilor politici a fost un principiu pe care sangerosul dictator comunist, Stalin, l-a aplicat cu un feroce fanatism. “Mortii nu se pot apara si nici nu pot acuza”, spunea el cu ingamfare in repetate randuri. In lupta lor pentru izbanda unui ideal, comunistii au suprimat lesne si fara prea multe procese de constiinta, chiar si pe tovarasii lor din ilegalitate, deveniti prin cine stie ce imprejurari, incomozi noii oranduiri. Ceea ce a adus un plus de originalitate experienta inchisorilor din Romania a fost trecerea pe alte coordonate a crimei, dincolo de limitele ei biologice. Folosita cu sange rece si cinism, dar mai ales cu un sadism infiorator, in puscariile anilor ‘50, crima nu mai tintea trupul, ci sufletul.

Ideologii comunismului au considerat ca uciderea valorilor umane este mult mai utila. Reducerea individului la o treapta de animalizare totala, o dezumanizare definitiva, il transforma pe om intr-o pasta docila, maleabila, supusa tuturor capriciilor manipulatorului. Cand intre o bucata de fier inrosit supus modelarii si un om supus experimentului psihologic nu exista nicio diferenta, atat fierului cat si omului, li se pot aplica aceleasi metode de lucru pentru atingerea scopului urmarit. In virtutea unui asemenea rationament, despuiat de orice sentiment uman, asa s-a ajuns ca experimentul de la Pitesti sa devina un razboi al Infernului impotriva lui Dumnezeu, o lupta a diavolilor impotriva ingerilor, “o liturghie intoarsa pentru a inversa ordinea verticala a cerului, pentru a inlocui in sufletul victimelor ierarhia cereasca prin ierarhia diabolica”, asa cum spunea parintele Gheorghe Calciu, trecut si el prin ”Fenomenul Pitesti”. Un singur lucru n-aveau de unde sa stie comunistii atei: Omul apropiat de Dumnezeu are in el anumite forte interioare pe care nu i le poate distruge nimeni, nici macar el insusi, fiindca el, omul, nu-si apartine lui, si aceste forte din el marturisesc pe Cel Care l-a creat. Tinand seama de acest adevar, in inchisorile comuniste, dar mai cu seama in cea din Aiud, pentru cei inchisi acolo, tortura n-a reprezentat decat o usa prin care Hristos le-a facut intrarea in cer. De fapt chiar parintele Arsenie Papacioc a spus atat de frumos: ”Comunismul a umplut cerul de sfinti”. Pe acesti oameni, in majoritatea lor tineri, temnita i-a inteleptit, i-a transformat brusc in niste adevarati asceti cu trairi interioare profunde. Majoritatea marturiilor ne prezinta temnita ca pe o adevarata manastire, ca pe un loc in care au inteles mai bine ce este pacatul si ce inseamna adevarata pocainta. Asa au inceput urcusul duhovnicesc, printr-un examen sever al constiintei si printr-o perioada de constientizare a starii de pacatosenie. continuare »