Tag Archives: microcip

Parintele Justin sa ne fie garantul unirii! Sa cerem de la Dumnezeu cuvant lamuritor, prin sfintia sa

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

06520parintele20iustin20parvu20manastirea20petru20voda

Iubiti frati intru Hristos ! Am fost adunati cu totii de acelasi apel, al aceluiasi parinte. Telul este comun pentru toti. Lupta devine mai grea, pe masura ce este dusa mai inversunat. Se starnesc astfel legiuni intregi de vrajmasi, iar principalul lor scop este sa strice aceasta unitate, creata in jurul parintelui Justin. Creand zazanie intre noi, e mai usor pentru cel viclean de a ne birui si a ne pierde sufletele. Am spus ca ne uneste acelasi scop si acelasi “stalp” al Ortodoxiei. Nuantele dintre noi sunt inevitabile, si ca mod de gandire si ca personalitate. Dar nu exista “perechea potrivita”, “jumatatea perfecta”, daca nu ne ingaduim unii pe altii. Stim cu totii asta. Ascultarea de inteleptul parinte Justin trebuie sa elimine orice susceptibilitate intre noi. Chiar nu exista alta sansa. Parintele sustine o cauza, sustine niste actiuni, sustine niste persoane cu buna stiinta, cu multa pricepere si cu un binecuvantat discernamant, daruit de Dumnezeu cel Atotstiitor. Suntem dispusi, pur si simplu, de a merge pe mana parintelui Justin, pana in “panzele albe” ? Dorim mantuirea mai presus de orice, fara a cauta argumente care sa ne alunge aceasta “neliniste” ce inca rasuna in urma apelului facut de parintele Justin ? Sa ne dam seama ca lupta va fi cumplita, poate peste puterile multora dintre noi. Ne va fi greu sa renuntam la “cuibusorul” nostru, sa ne stramutam si, intr-un fel, sa o luam de capat. E un sacrificiu enorm pentru o familie cu copii mici, cu copii la scoala etc. Constient de acest lucru este si parintele Justin si nu ne-a cerut decat sa facem ce e mai bine pentru mantuirea noastra. Aceasta a ajuns sa fie solutia pentru mantuire, in zilele noastre. Nu este absolut nici o exagerare si nu incape nici o indoiala in aceasta privinta. Ne trebuie doar increderea, credinta si iubirea pentru Adevar. Cine vede toate acestea in parintele Justin nu poate face altceva decat ce-i scris in cuvantul parintelui Justin. Cuvant ce este rod al trairii dupa Sfanta Scriptura. Sa punem in practica ce ne indeamna parintele Justin si sa ne insusim ca pe o binecuvantare, fiecare cuvintel din comunicatul parintelui. Astfel se pogoara peste noi binecuvantarea cuvenita celor ce fac ascultare; a celor ce merg in sfat pe cale, a oamenilor smeriti si a celor increzatori in sfintenia daruita de Dumnezeu celor bineplacuti Lui. Aici se rezuma totul : ascultarea in duhul Sfintei Evanghelii si a Sfintilor Parinti. Din acest “izvor” ne vom “hrani sufletele” cand va trebui sa ne lipsim de toate cele lumesti. Sa ne intarim aceasta credinta si incredere in marele iubitor de Hristos si de neam romanesc, cuviosul parinte Justin Parvu. Restul va fi lucrarea Prea Bunului Dumnezeu.

Noi cerem si ii daruim autoritate parintelui Justin asupra noastra, iar el primind-o isi asuma responsabilitatea pastoririi noastre.

Dacă citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi, veţi vedea că mulţi s-au sfinţit cu uşurinţă, fără să-şi facă prea multe griji, şi-au sfinţit sufletele fără să facă osteneli, fără să facă jertfe, fără să ducă lupte ascetice. Dar cum s-au sfinţit? Au ales ascultarea.

Acela care face ascultare de Stareţul său, Îi urmează lui Hristos, Care a făcut ascultare faţă de Tatăl Său. Şi, astfel, Dumnezeu se simte îndatorat să îl binecuvînteze pe cel ce îi urmează.

Ieromonahul Efrem Katunakiotul (Sfîntul Munte Atos)
+ 27 februarie 1998 (Calendarul Predania, 2009)

articol publicat si in data de 16 Feb, 2009

Lamuriri legate de afisul contra cipurilor de la Manastirea Petru Voda

Dupa cum este specificat chiar in partea de sus a afisului – Manastirea Petru Voda – cele scrise in afis fac parte din regulamentul interior(despre care Parintele Justin zice ca este intemeiat pe ce spun Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura) al manastirii, aprobat de Parintele staret, Arhimandritul Justin Parvu, ca urmare a numarului mare de credinciosi care se prezentau la spovedanie si spuneau ca poseda acte cu cip. Se stie prea bine pozitia manastirii Petru Voda vis-a-vis de acest subiect si era de asteptat ca sa si puna in aplicare ceea ce a propovaduit de mai bine de un an de zile. Fiind doar un afis sumar, in care nu pot fi cuprinse toate aspectele, cu explicatii pe larg, s-a ajuns ca unele persoane sa aiba nelamuriri. Va amintim ca tot manastirea Petru Voda a editat cartea “DICTATURA BIOMETRICA” in care gasiti si argumentatii teologie, si civice, si medicale. I s-a adus la cunostiinta Parintelui Justin aceasta problema si urmeaza ca in cateva zile sa apara o explicare detaliata, cu argumente teologice si canonice, avand nadejdea ca in final sa fie clar pentru toata lumea.

Mai jos sunt fotografii de cand Parintele Justin a luat la cunostiinta de afis:

Cititi: Talcuire la …afis

Cuv. Paisie Aghioritul: Oamenii nici nu inteleg ca traim vremuri apocaliptice, ca pecetluirea inainteaza. Astazi traim in anii Apocalipsei

Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. Nu stiu ce va fi, situatia este foarte grea. Soarta lumii sta in mainile unora, dar Dumnezeu inca franeaza. Anii sunt foarte grei. Este nevoie de o interventie dumnezeiasca.(…) Si noi dormim in opinci. […] Situatia de azi poate fi infruntata numai duhovniceste, iar nu lumeste. Strig si eu, netrebnicul, de atatia ani! Situatia este infricosatoare, ciudata. Nerozia a intrecut limitele. A venit lepadarea si ramane ca acum sa vina fiul pierzarii (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Vom avea incercari mari. Crestinii vor avea mare prigoana. Si, uitate, oamenii nici nu inteleg ca traim vremuri apocaliptice, ca pecetluirea inainteaza. Traiesc ca si cum nu s-ar intampla nimic… statul s-a pus rau cu legea dumnezeiasca. Voteaza legi care sunt impotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici: „Voi sa nu va preocupati cu acestea!” Daca unii ca acestia ar fi avut sfintenie mare si ar fi ajuns cu rugaciunea intr-o astfel de stare incat sa nu-i intereseze nimic, le-as fi sarutat si picioarele. Dar acum stau nepasatori pentru ca vor sa se puna bine cu toti si vor sa petreaca bine.

Acum suntem in razboi, razboi duhovnicesc. Trebuie sa fiu in prima linie. Ce marxisti exista, ce franc-masoni, ce satanisti si atatia altii… Iar acum, iata, cum ma lupt. Si vezi celalalt nu vorbeste. Oare prin aceasta nu arata ca merge sa distruga Biserica? „ Nu-i intereseaza nimic ! Nu au nimic inlauntrul lor… nepasare ! […] continuare »

Marea Britanie va renunta la cartile de identitate biometrice, deoarece sunt foarte scumpe si incalca libertatea cetatenilor

Cartile de identitate nationala din Marea Britanie vor fi anulate in mai putin de 100 de zile, a declarat secretarul Theresa May. Aceasta masura va fi propusa parlamentului de catre noul guvern spre a deveni lege din luna august. Cei 15 000 de cetateni englezi, care au platit cate 30 lire pentru noul document, nu vor primi nici o despagubire.

Planul laburistilor a avut drept scop combaterea fraudei, a imigratiei ilegale si a furtului de identitate – dar a fost criticat ca fiind prea scump si constituie o incalcare a libertatilor civile. Cartile de identitate tip card au fost destinate sa retina datele personale biometrice pe un cip criptat, inclusiv numele, o fotografie si amprentele digitale. Registrul National de Identitate a fost proiectat pentru a stoca pana la 50 de elemente informative.

Cardurile deja in circulatie vor ramane valabile pana cand parlamentul va adopta o legislatie care sa le elimine. Proiectul de lege privind eliminarea va fi trecut prin parlament cat mai rapid posibil, cu scopul de a anula cardurile pana pe 3 septembrie.

Odata ce cardurile vor fi declarate ilegale, Registrul National de identitate va fi “distrus fizic”.

D-na May a mai declarat: “Această lege este un prim pas din multele pe care acest guvern le va face pentru a reduce controlul statului asupra oamenilor cumsecade, care respectă legea si de a le da puterea inapoi. Cu aprobarea rapida a parlamentului, ne propunem sa expediem in istorie cartile de identitate de tip card in termen de 100 de zile. “

Odata cu renuntarea la acest sistem foarte costisitor, Marea Britanie va stopa cheltuirea a 800 milioane de lire sterline, dupa ce pana acum s-au cheltuit 250 mil.

In ciuda disparitiei cartii de identitate de tip card, un sistem separat, dar din punct de vedere tehnic asemanator, va fi aplicat in continuare pentru cetatenii straini.
Acest sistem, condus de Agentia de Frontiera din Marea Britanie, este inca in curs de aplicare. Ministrul Imigratiei, Damian Green, a declarat ca aceasta a fost o obligatie fata de UE si ca guvernul laburist anterior l-ar fi introdus in proiectul cartilor de identitate de tip card.

Aproximativ 200.000 de astfel de carduri, cunoscute acum sub numele de permise biometrice de rezidenta, au fost deja acordate lucratorilor emigranti, studentilor straini si membrilor de familie din afara Spatiului Economic European.

Pasapoartele britanice sunt pe cale de a fi actualizate la un nou standard international de securitate, dar propunerile de a adauga mai multe informatii biometrice pe viitor au fost, de asemenea, respinse.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Bq6Vw–0Qe4]

Oare criza i-a determinat sa renunte la astfel de cheltuieli? Sau se va trece la pasul urmator – microcipul implantat? Sa fie oare doar englezii privilegiati de  o astfel de lege?

UPDATE: Anglia nu va mai fi tara Big Brother

Anglia relaxează supravegherea publică Evocand un big bang politic si o revolutie a puterii vizand libertatea unui numar cat mai mare de persoane, nu doar privilegii pentru unii, Nick Clegg a spus ca vrea sa puna capat derivelor de securitate ale guvernului laburist.

Proaspatul vice-priministru al Angliei, Nick Clegg, a tinut un prim discurs de politica generala imbucurator pentru britanici, care nu vor mai fi supravegheati la orice pas.

Evocand un big bang politic si o revolutie a puterii vizand libertatea unui numar cat mai mare de persoane, nu doar privilegii pentru unii, Nick Clegg a spus ca vrea sa puna capat derivelor de securitate ale guvernului laburist.

Anglia, cunoscuta drept tara cu camere de supraveghere la toate colturile de strada nu va mai fi atat de controlata, navigarea pe internet nu va mai fi sistematic urmarita, iar o parte din legile anti-terorism care ingradesc libertatea de expesie vor fi complet abolite (guvernul a chemat cetatenii sa spuna ce legi li se par mai deranjante).

Efectele microcipului: Primul om infectat de un virus de calculator. Si asta e doar inceputul

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=e3pMH-dA9-Q]

Un om de stiinta britanic spune ca este primul om din lume care a fost infectat cu un virus de calculator. Dr Mark Gasson de la Universitatea din Reading a contaminat un cip, dupa care l-a introdus in mana sa. Dispozitivul, care ii permite sa treaca prin usile de securitate si sa-si activeze telefonul mobil, este o versiune sofisticata de cipuri RFID, folosit pentru animale. In cadrul studiilor sale, Dr. Gasson a aratat ca cipul a fost capabil sa introduca virusul de calculator in sistemele de securitate. In cazul in care alte cipuri implantate s-au conectat apoi la sistem, acestea au fost contaminate de acel virus, a mai spus dr Mark.

Alerta medicala

Dr. Gasson admite ca testul este o dovada de principiu, dar crede ca are implicatii importante pentru viitor, in cazul in care dispozitivele medicale, cum ar fi stimulatoarele cardiace si implanturile cohleare devin mai sofisticate, si risca sa fie contaminate de alte implanturi umane.
“Concomitent cu beneficiile acestui tip de tehnologie apar si riscuri. Ne putem imbunatati noi insine intr-un fel, dar imbunatatiri cu alte tehnologii, telefoane mobile, de exemplu, devin vulnerabile la riscuri, cum ar fi problemele de securitate si virusii de computer.”
Cu toate acestea, Dr. Gasson prezice ca va fi o utilizare larga a cipurilor implant.
“Acest tip de tehnologie a fost comercializat in Statele Unite ca un tip de bratara de alerta medicala, astfel incat, daca sunteti gasit inconstient puteti fi scanat si astfel se afla istoricul dvs. medical.”
Profesorul Rafael Capurro de la Institutul de Informatii de etica Steinbeis din Germania, a declarat pentru BBC ca cercetarea a fost “interesanta”, dar “daca cineva poate avea acces online la implantul dumneavoastra, ar putea fi grav”, a spus el.

sursa: BBC News

Pasapoarte biometrice, atentate si …ce mai urmeaza?

Citim in articolul din Ziarul de Iasi cum pasapoartele biometrice, de altfel foarte usor de falsificat, au fost folosite de catre grupari teroriste in savarsirea unor atentate. Un raport al Interpol arata ca 16,7 milioane de pasapoarte figurau ca furate sau disparute.

in anul 2004 Comisia Europeana a propus chiar specificatiile tehnice pentru un sistem de pasapoarte biometrice armonizat. Totusi, dupa uciderea unui lider al Hamas la Dubai in luna ianuarie, in care o echipa de 27 de asasini au folosit pasapoarte UE si australiene falsificate, securitatea acestor pasapoarte a fost pusa sub semnul intrebarii de catre experti. In afara cazului Dubai, Europol (biroul european ce se ocupa de combaterea criminalitatii transfrontaliere in Uniune) a avertizat ca in pofida schimbarilor biometrice din noul tip de pasapoarte, falsificarea ramine o problema majora pentru infractori si alte persoane “care sint decise sa faca acest lucru”.

Politia din Dubai a publicat la sfirsitul lunii februarie o lista cu 26 de detinatori de pasapoarte occidentale falsificate cu ajutorul carora suspectii si-au insusit ilegal identitatea detinatorilor. Anchetatorii din Dubai sunt convinsi ca Mossad-ul, serviciile secrete israeliene, a organizat asasinarea lui Mahmoud al-Mabhouh, unul din fondatorii aripii armate a miscarii palestiniene Hamas, al carui corp neinsufletit a fost gasit la 20 ianuarie intr-o camera de hotel din emirat.

Potrivit politiei din Dubai, membrii comandoului care l-a asasinat pe al-Mabhouh s-au folosit, pentru a patrunde pe teritoriul emiratului, de pasapoarte falsificate australiene, britanice si franceze.

Usor, usor asistam si la recunoasterea de catre mass-media a nesigurantei prezentate de noile pasapoarte biometrice. ESTE CEEA CE-SI DORESC SI ELITELE MASONERIEI! Scopul este, dupa cum v-ati dat seama, trecerea la pasul urmator, a cipului implantat. Sa fim atenti la ce o sa se intample si prin intermediul vaccinurilor.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=PXb4TD3J0zI]

A aparut o noua generatie de cipuri – neclonabile, dar siguranta lor este la fel de slaba

Compania Verayo din Statele Unite, furnizor de sisteme de securitate si autentificare, a lansat noul cip rfid, despre care spune ca nu poate fi clonat. Aceasta inventie se bazeaza pe tehnologia PUF (Physical Unclonable Functions) si a fost introdusa in primul model, numit Vera M4H ce se regaseste in bilete de  mass transit, documente de indetificare, carduri de acces, acestea fiind foarte costisitoare cu tehnologie rfid de pana acum.

Tehnologia PUF de la Verayo introduce in microcip elemente aleatorii din timpul procesului de fabricatie pentru a asigura unicitatea fiecarui cip. Deoarece aceste variatii sunt imposibil de controlat, cei de la Verayo spun ca acest cip nu poate fi clonat si astfel asigura securitatea. Doar ca informatiile folosite la verificare autenticitatii cip-ului sunt stocate intr-o baza de date, cip-ul necesitand accesul la o retea. Toti stim cat de nesigura este securitatea bazelor de date si ca accesul la o retea mareste riscul de a fi atacati de virusi, hackeri etc.

In niciun caz, aceasta noua tehnologie nu este mai sigura si pana la urma se vor gasi “specialisti” care sa cloneze si aceste cipuri, daca stam sa ne gandim ca au fost clonate si fiinte vii, cu mult mai complexe decat o invetie omeneasca, precum este cipul.

Ceea ce nu vor putea clona niciodata este nadejdea noastra in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Deci sa stam bine, sa stam cu frica in Biserica Ortodoxa si la sfatul marilor duhovnici.

Mai jos aveti filmul de prezentare a celor de la Verayo, a noului cip “neclonabil”.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vCQXhG_gD4A]

detalii despre aceasta tehnologie aici.

Cardurile vechi, pe baza de chip si PIN sunt stiintific compromise. Scopul: trecerea la modelul cu microcip RFID

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JPAX32lgkrw]

Conform unui studiu a cercetatorilor de la Universitatea Cambridge, cartile de credit de tip Europay, MasterCard, Visa pot fi folosite fara a cunoaste codul PIN, accesand protocolul EMV. Aceasta este posibil prin intermediul unui device ce va intercepta comunicarea intre card si terminalul unui magazin, pacalind terminalul sa accepte faptul ca PIN-ul a fost verificat cu succes.

Problema centrala cu protocolul EMV este ca acesta permite intre card şi terminal a fi generate date ambigue cu privire la procesul de verificare, pe care banca le va accepta ca valabile.
In special, terminalul poate înregistra daca o verificare a PIN-ului a avut loc, în timp ce cardul primeşte un mesaj de verificare care nu precizează că  PIN-ul a fost utilizat. Autorizaţia rezultantă de către terminal este acceptată de către bancă, iar tranzacţia continua.

Cercetatorii au declarat ca pentru a efectua atacul asupra cardurilor sunt necesare cunostiinte elementare de  inginerie si programare.

Despre securitatea datelor noastre stiam ca nu ne putem baza pe dispozitivele inventate de om, caci intodeauna se va gasi cineva care sa inventeze dispozitive capabile sa exploateze portitele vulnerabile. Aceasta se va intampla oricare ar fi inventia din acel moment, dar totdeauna inventatorii vor zice ca nu este posibil asa ceva si ca au ajuns  la cel mai sigur dispozitiv.

Scopul pe care il au astfel de descoperiri, cum sunt cele de  la Univ. Cambridge,  este promovarea noua inventie, si anume MICROCIPUL RFID, iar intr-un final si acesta va fi inlocuit(cum deja se stie ca a putut fi clonat) cu MICROCIPUL IMPLANT.

Asadar, cu cat vom fi mai orbiti de descoperirile tehnologice, cu atat ne vom afunda si vom fi dependenti de sistem, vom fi robi ai tehnologiei si condamnati sa ne inchinam religiei NEW-AGE, cea intru antihrist.

Parintele Justin a facut acel apel, pe 14 ianuarie 2009, dar sa nu uitam chiar titlul care ne chema la mucenicie, deci la renuntarea la aceste facilitati si mijloace demonice si vietuirea in afara sistemului actual. Si purtarea de grija a Domnului face ca aceasta rupere de sistemul actual sa fie facuta pas cu pas, daca raspundem de pe acum chemarii Parintelui Justin, ca de altfel si a altor mari duhovnici, de a nu accepta microcipul din nici un document personal. Renuntarea pas cu pas ne va fi sprijin pentru ruperea finala de sistem.

Cenzura grosolana la Discovery: o emisiune despre pericolul cipurilor a fost anulata. Un motiv in plus de a nu privi acest post jidovesc

Adam Savage co-prezentator la Mythbusters (emisiune de pe canalul Discovery) sugereaza ca anumiti consilieri juridici de la mai multe companii de carduri de credit au determinat Discovery Channel sa renunte la un episod dedicat problemelor de securitate ale cipurilor RFID.

La conferinta, Ultima speranta, de la New York, in iulie, Savage a spus catre o multime de câteva mii de oameni ca motivul pentru care Mythbusters nu a mers inainte cu un episod planificat pe tema cipurilor RFID (radio frequency identification), anume pe posibilitatea ca aceste dispozitive sa fie clonate si folosite de hackeri, a fost ca la un apel tip conferinta pentru a discuta problema cu tehnicienii de la Texas Instruments, avocatii companiilor de carduri credit au amenintat inchiderea emisiunii.

Discovery, fiind o mare corporatie care depinde de veniturile din publicitate, a acceptat blocarea acestei emisiuni.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=-St_ltH90Oc&feature=player_embedded]

Un reprezentant Discovery Channel a spus ca emisiunea Mythbusters va rula un episod, in ianuarie, pe tema RFID, dar ca aspectul problemelor de securitate a tehnologiei nu a fost abordata.

Reamintim ca in Romania, aceste cipuri au fost introduce in pasapoarte, carnete de conducere, carduri bancare(la majoritatea bancilor) si vor fi si in buletinele de identitate. Pe crestini, adica ortodocsi, nu aspectul securitatii datelor este principalul motiv de a refuza aceste inventii diabolice, dar e bine de stiut ca si din acest punct de vedere, cipurile reprezinta o amenintare la adresa libertatii lasate de Dumnezeu fiecaruia.

Se intampla acum un an: APELUL Parintelui Justin de a refuza orice fel de document cu cip

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


parintele-iustin

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17). continuare

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!


parintele-iustin

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Pasapoarte biometrice la nivel national. Lupta continua!

In ciuda protestelor societatii civile crestine, de la 1 ianuarie anul acesta au fost introduse la nivel national pasapoartele biometrice. Vorba ‘ceea, pentru cine-o mai tine minte: …la tot cartierul si poporul! E drept, ni se spune ca exista posibilitatea de a cere pasapoarte temporare simple, dar intr-o zi o sa dispara si astea asa cum au disparut vechile buletine. Apropo de buletine, de la 1 ianuarie 2011 apar cartile de identitate electronice – miza cea mare a obsedatilor de control -, din care dispar parintii dupa cum a disparut odata confesiunea si, apoi, nationalitatea, de care oricum nu mai avem nevoie pentru ca, la orizonturile din ce in ce mai intunecate se itesc si cartile de identitate universale europene, care o sa ne bage pe toti in aceeasi oala a controlului total. Tot de anul acesta, mai ales pentru cei care nu au masini noi, cu cip RFID, si pentru a se incheia discutia cu permisele biometrice, se baga in circulatie, obligatoriu, rovinietele electronice. Oricum, la noi e inca e bine. In SUA nici la biserica nu o sa mai poti sa mergi daca nu esti insemnat, ca sa se numere mai bine astia care mai cred, ca nebunii, in Dumnezeu si libertate. Chestii periculoase, se stie.

Era Tehnotronica “prezisa” de ideologul Trilateralei, Zbigniew Brzezinski, absoarbe si Romania. Parintele Prof Dr Mihai Valica sintetizeaza pentru o mai buna intelegere principalele aspecte si provocari ce tin de bioetica tehnologiei informationale in mai multe studii pe care le puteti citi adunate chiar aici, pe acest blog.
In concluzie, de anul acesta, cei ce mai vor un dram de libertate in metrolope, vor trebui probabil sa invete de la tigani si sa apeleze la metodele celui mai liber popor european. Restul au sansa reintoarcerii la valorile si la locurile ancestrale de protejare a neamului, dupa exemplul inaintasilor nostrii, de la dacii liberi la luptatorii din rezistenta anticomunista: in munti!
Dupa modelul Elvetiei, si romanii au solicitat un Referendum in Romania pe tema obligativitatii actelor electronice. Lansata de Parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, ideea Referendumului a strans un milion de semnaturi, adresate Presedintiei, pentru care batranul duhovnic fost detinut politic anticomunist timp de 17 ani a si multumim printr-un apel adresat si conducatorilor tarii.
Pentru cei ce vor sa se documenteze asupra inchisorii electronice impuse prin cipul RFID (si nu numai) le recomand sa cumpere de aici lucrarea complexa Dictatura Biometrica, sa cerceteze emisiunile video existente si sa consulte site-ul plin de analize din sferele politice, legislative, juridice, jurnalistice, tehnologice, religioase si civice PentruLibertate.ro. In rest, Dumnezeu cu mila!

Google si Microsoft, sub comanda Bildeberg, in implantarea cu cipuri. Unul dintre pretexte: gripa porcina

Un singur Chip va controla daca persoana identificata poarta virusul, daca s-a vaccinat si daca a platit asigurarile medicale * Pasul doi: Chip-ul va controla datele bancare si daca individul se hraneste conform Codex Alimentarius * Generatia a treia, pana in 2015: localizare GPS.

Actiunile “VeriChip Corp” s-au triplat, conform NASDAQ, dupa ce reprezentaţii companiei au afirmat, recent, ca firmei i s-a acordat licenta exclusiva asupra a doua patente, ceea ce o va ajuta sa creeze sisteme implantabile la om ce vor fi folosite pentru detectarea virusilor. Patentele, detinute de partenerul “VeriChip”, “Receptors LLC”, se refera la biosenzori ce pot detecta AH1N1 si alti virusi, precum si amenintarile biologice cum ar fi Staphylococcus aureus rezistent la meticilina (stafilococ meticilinio-rezistent).

La o prima vedere, faptul ca va exista un “nanorobot” in organism capabil sa detecteze virusi si alte boli pare o solutie salvatoare a Omenirii. Tehnologia va fi combinată cu dispozitivele  implantabile de radio-frecventa VeriChip pentru a se realiza astfel sistemele de detectare a virusilor. Sistemul de triere va avea mai multe nivele de identificare – primul va identifica agentul ca fiind sau nu un virus, al doilea nivel va clasifica virusul şi va alerta utilizatorul implantului în legătură cu prezenta unei amenintari a virusurilor pandemici si la al treilea nivel va identifica cu precizie agentul patogen, s-a precizat intr-un ghid VeriChip publicat pe 7 mai 2009. Curios, cand nu aparuse inca isteria gripei porcine, iar Planeta nu era amenintata cu nicio pandemie.

“Nanorobotul” care controleaza sanatatea

Si mai interesant este ca dupa aparitia informatiei ca un Chip va fi inoculat in organism, deocamdata sub forma unei pastile de detectie, o alta stire din acelasi domeniu a aparut la cateva zile. Anume ca o companie americana va crea o bratara de radiofrecventa “RFID Bracelet” care va detecta automat dupa implantul VeriChip daca persoana in cauza s-a vaccinat sau nu impotriva unui anumit virus.

„Greg Evensen, fost membru în Kansas State Troopers,  vorbeşte la un congres in Texas, Oklahoma cu privire la planurile guvernului federal de a implementa un sistem de supraveghere incorporat în bratari şi de a suprima drepturile de liberă calatorie. Din pacate, eu cred că acesta este unul dintre multele planuri realizate pentru a asigura punerea in practica a decretului guvernamental pentru obligativitatea vaccinarii, care din nefericire a fost adoptat si in Oklahoma saptamana trecuta. Acest decret stipuleaza faptul ca toata lumea din Statul Oklahoma va fi vaccinata.”

Firma care se va ocupa de fabricarea acestor bratari este “Protheus BioMedical”. Cat priveste implantarea Chipului “nanorobot”, pe langa comapania “VeriChip”, o licenta similiara a fost castigata la jumatatea lunii noiembrie 2009 de catre “Novartis”. continuare »

SENATORUL IULIAN URBAN se adreseaza presedintelui Traian Basescu in privinta Referendumului pentru actele electronice

Domnului Traian Basescu, Presedintele ROMANIEI

Buna ziua,
Domnule Presedinte,
Stimati Domni Consilieri,

Prin prezenta va aduc la cunostinta mesajul secretarului Mănăstirii Petru Vodă, legat de problema cererii de organizare a unui plebiscit national, un referendum constitutional care sa consulte vointa natiunii romane in privinta adoptarii actelor electronice cu cip.
Avand in vedere faptul ca cererea societatii civile este inregistrata la Presedintia Romaniei din septembrie 2009, va cer sa aveti amabilitatea de a da un raspuns acestui milion de romani care se pronunta in acest sens, semnaturile lor fiind detinute de Parintele Justin Parvu, staretul manastirii Petru Voda din judetul Neamt.

Fata de cele prezentate mai jos, va rog sa inaintati un raspuns public catre subsemnatul si catre romani.

Urban I. Iulian Senator de Ilfov Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei Grupul Parlamentar al PDL din Senat

Mai jos aveti mesajul secretarului manastirii Petru Voda, catre Senatorul Urban Iulian:

Domnule Iulian Urban,

Întrucît faceţi parte din partidul politic care susţine candidatura domnului Traian Băsescu, actualul preşedinte în funcţie, la un nou mandat, şi întrucît în ultimul an de zile v-aţi evidenţiat prin luarea în serios a tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor parlamentare şi politice, vă rugăm să ne sprijiniţi în demersul nostru.

În urma apelului stareţului mănăstirii noastre, Părintele Arhimandrit Iustin Pîrvu, din data de 14 Ianuarie, către creştinii ortodocşi din România de a se împotrivi actelor de identitate electronice, s-a născut o dezbatere foarte vie în toate mediile împotriva acestor aparente cuceriri tehnologice care ameninţă să transforme întreaga societate românească cel puţin într-o victimă sigură a unor interese politice, întorcîndu-ne la starea de fapt de dinainte de 22 Decembrie 1989.

Probabil din pricina lipsei de informare, atît parlamentarii, cît şi preşedintele, au promulgat cîteva măsuri reprobabile propuse de fostul guvern Tăriceanu, între care OUG 184/2008 şi OUG 207/2008. O alta, referitoare la permisele auto, a rămas ca ordin al ministerului de interne, valabil din Noiembrie 2008, fără să treacă prin parlament, deşi cadrul legal pe care se întemeiază (directiva 126/2006 a Parlamentului European) recomandă existenţa unui cip electronic în permisele auto. Toate aceste măsuri au darul de a transforma oricînd România într-un stat poliţienesc cu mult mai periculos decît cel ceauşist.

După promulgarea OUG/184 privitoare la cărţile de identitate, care transformă fiecare cetăţean român în obiect controlabil aflat la discreţia oricărei puteri politice, singura şansă ce ne-a rămas – şansă despre care am vorbit public pe data de 2 Aprilie a.c. la masa rotundă organizată de Camera Deputaţilor – a rămas organizarea unui referendum.

Acest demers s-a transformat într-o acţiune de strîngere de semnături la nivelul întregii ţări, acţiune susţinută de simpli cetăţeni, din iniţiativa lor proprie, sprijiniţi de o serie de conferinţe publice pe care le-au organizat, conferinţe la care au participat jurişti, medici, electronişti, specialişti în biometrie şi reprezentanţi ai mănăstirii noastre. Semnăturile adunate din propria iniţiativă în întreaga ţară pentru această acţiune au fost în număr de aproape 1.000.000 (un milion).

În data de 17 Septembrie am depus, sub numărul 18.720, o petiţie la instituţia Preşedenţiei României, în care ceream organizarea, odată cu alegerile prezidenţiale, a unui referendum popular în privinţa actelor electronice. La această petiţie ni s-a răspuns prin adresa DRA2/19976/29.09.2009 cu următoarele cuvinte “am primit şi analizăm solicitarea dumneavoastră”, însă de atunci nu am mai primit nimic.

Întrucît contextul politic actual dovedeşte încă o dată nevoia actualului preşedinte de a primi sprijinul poporului, vă rugăm să ne sprijiniţi în obţinerea unui răspuns clar, categoric în privinţa acestui demers dorit de popor şi întărit prin atîtea sute de mii de semnături. Dorinţa noastră ar fi ca, domnul Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al ţării, să aleagă o cale din două pe care le vedem posibile în această clipă. Prima ar fi ca, uzînd de puterea pe care o are de a da decrete şi de a modifica legi, să abroge măsurile legislative amintite mai sus şi să promulge textul legislativ pe care vi-l ataşăm, explicînd public decizia luată. A doua variantă ar fi ca pe data de 6 Decembrie a.c. Preşedenţia României să organizeze, simultan cu al doilea tur de scrutin, încă un Referendum, privitor la prezenţa actelor electronice în România, Referendum pe care să-l susţină tot la fel de intens, prin mijloacele specifice, ca şi pe cel din data de 22 Noiembrie.

Aşteptăm răspunsul domniei voastre.
Cu respect,
secretariatul Mănăstirii Petru Vodă

DECRET PREZIDENŢIAL

pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementează eliberarea actelor de identitate

Art. 1. Se interzice folosirea circuitelor integrate de tip smartcard cât şi a oricărui tip de circuite electronice de identificare de la distanţă în actele de identitate ale cetăţenilor români (cărţi de identitate, paşapoarte, permise auto, carduri bancare, etc). Orice  alte prevederi, contrare acestui articol, se abrogă.

Art.2. Datele care urmau să fie înscrise în aceste circuite vor fi trecute în  celelalte elemente de înscriere securizată a datelor, din actul de identitate.

Art.3.   Începând cu data prezentei legi actul de identitate a populaţiei revine la denumirea de Carte de Identitate.

Art.4.   Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate aprobate prin Legea nr. 285 din 26/06/2003, cu modificările şi completările ulterioare ca şi Normele Metodologice de aplicare a ei se modifică corespunzător. Se modifică corespunzător şi prevederile OUG 207/2008, precum şi orice altă măsură legală care menţionează folosirea acestor circuite sau întăresc alte măsuri legale româneşti sau europene cu privire la prezenţa circuitelor electronice în actele de identitate româneşti.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU

Sursa: https://www.urbaniulian.ro/2009/11/25/senatorul-urban-cere-presedintiei-sa-se-pronunte-in-privinta-referendumului-national-in-privinta-actelor-biometrice-cu-cip-1-milion-de-romani-sunt-impotriva-acestora/

Puteti adresa si voi un mesaj catre Presedinte si consilierii sai la urmatoarele adrese: [email protected], [email protected], [email protected], [email protected]

Trimiteti mesaje anticip si de organizare a REFERENDUM-ului catre candidatii la PRESEDENTIE, pentru dezbaterea din seara aceasta

Principalii candidaţi la preşedinţie, Crin Antonescu, Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor întâlni faţă în faţă, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, într-o confruntare televizată. Dezbaterea este organizată de Institutul de Politici Publice şi va fi moderată de jurnalistul Robert Turcescu.

TRIMITETI MESAJELE SI INTREBARILE REFERITOARE LA ACTELE CU CIP SI LA REFERENDUMUL CERUT DE CEI PESTE UN MILION DE ROMANI, LA ADRESA DE MAI JOS:

https://www.realitatea.net/basescu–antonescu-si-geoana-se-vor-confrunta-astazi-la-parlament–trimiteti-aici-intrebari-pentru-candidati_667912.html

sau direct moderatorului acestei emisiuni, Robert Turcescu:

pe twiter: https://twitter.com/Turcescu

pe Facebook: https://www.facebook.com/people/Turcescu-Robert/100000189579550?ref=search

Hardwired – Un film despre implantul unui cip in creier

Actiunea este in viitorul apropiat, cand corporatiile controleaza totul si una numita “Hope Industries” creaza un cip implantabil in creierul uman numit “proiectul 660”. Interesant numar, nu…?
Oamenilor cu cipul implantat li se pot induce controlat de la centrul de comanda halucinatii vizuale si auditive, plus pot fi omorati de la distanta daca se vrea acest lucru. De asemenea la centrul de comanda se aude tot ce vorbesc si sunt localizati GPS in permanenta….
Astfel tehnocratii sistemului sunt stapanii absoluti iar oamenii transformati in sclavi manipulati si controlati total.

[vodpod id=Groupvideo.3964302&w=425&h=350&fv=file%3Dhttp%3A%2F%2Fvideos1.evonet.ro%2Ffilmeonline.php%3Fgo%3Dhardnormal.flv%26amp%3Bplugins%3Dcaptions-1%26amp%3Bcaptions.file%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.filmeonline.org%2Fjw%2Fparanormal.srt%26amp%3Bskin%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.filmeonline.org%2Fjw%2Fstijl.swf%26amp%3Blogo%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.filmeonline.org%2Fjw%2Fwatermark.png]