Tag Archives: Petru Voda

Revista ROST scoasa din pangarul manastirii Petru Voda si al altor manastiri

ROST_75_76_coperta

Ultimul numar al revistei Rost a fost scos din pangarul manastirii Petru Voda datorita unui articol care incurajeaza primirea actelor cu cip. Textul cu pricina este un interviu luat Pr. Andrew Philips: Alegeti drumul invierii, nu Europa! si spune urmatoarele: “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua. Oare ce credinta vor avea cei care vor primi cipurile? Credinta in mamoma?

Uimiti ca un astfel de articol si-a facut loc in paginile revistei Rost, care era recunoscuta drept o revista ce da buna marturie, parintii din manastirea Petru Voda au mers la Parintele staret Justin Parvu care a si hotarat scoaterea acestei reviste din pangar. Parintele Justin a mai precizat ca “cei care amestca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori  pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.

Nadajduim ca fratii nostri de la revista Rost sa ia act de greseala lor si sa indrepte pe cat le sta in putinta situatia smintitoare. Daca nu, mai bine le-ar fi daca s-ar apuca sa are pamantul si sa secere iarba, decat sa invete un popor despre dreapta credinta. Sa lase arhimandritului grija “schitului”!

Semnaturile anti-cip se strang pana pe 10 iulie. Destinatia : manastirea Petru Voda

UPDATE > SE DORESTE O CENTRALIZARE A SEMNATURILOR STRANSE PANA ACUM, DAR CAMPANIA DE STRANGERE A SEMNATURILOR CONTINUA PANA LA ALEGERILE DIN TOAMNA

Semnăturile pentru Referendumul naţional se strâng pînă la data de 10 Iulie 2009.
Între 10 şi 15 Iulie îi aşteptăm pe cei care le-au strâns să le aducă la Mănăstirea Petru Vodă pentru a le centraliza.
După această operaţiune se vor începe demersurile pentru organizarea Referendumului.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KKc74MHyBvc]

extras din conferinta DICTATURA si MARTIRAJ, de la Arad

Parintele Iustin – Prin jertfa, neamul se va izbavi si de aceasta DICTATURA

UPDATE

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=iDGpCEE81LY]

aducem multumiri sorei noastre Monica pentru aceste inregistrari

 + mesaj de Rusalii

[YOUTUBE=https://www.youtube.com/watch?v=m9C1MwjKtmM]

Dan Puric se “jertfeste”

sinucigasul111-coperta1

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Deja ne este lehamite de acest subiect, insa ne-am gandit la cei care ar putea da crezare unor bloguri ce scriu in totala necunostiinta de cauza.

“Ce-o mai fi si asta?” : Dan Puric se retrage din proiectul “Memorialul Aiud” Oare o fi adevarat? Daca da, atunci foarte bine! Ne gandim daca nu cumva acestea au fost gandurile sale de la bun inceput, adica sa monopolizeze proiectul ca mai apoi sa-l lase de izbeliste. Altfel, de ce nu ar fi mers in sfat cu parintele Justin? Cert este ca pe langa impotrivirea noastra fata de atitudinile sale sfidatoare si irascibile, Sfintii de la Aiud nu au lasat sa se faca ce nu trebuie la Aiud si mai ales de catre cine nu trebuie. Mai bine din banul vaduvei sa fie stranse aceste fonduri, incat acea manastire sa aiba si durabilitate si sa fie cu adevarat loc de pelerinaj pentru intreg neamul. Daca e doar un zvon, atunci viclenia e si mai mare.

Inca o data dezmintim toate zvonurile unor “datatori cu parerea”, cum ca parintele Justin ar fi stiut de sfintirea de la Aiud sau ca parintele Justin este “in stransa legatura” cu Dan Puric. Nimic mai fals. D-l Puric nu a mai dat pe la Petru Voda de mai bine de jumatate de an. Nici macar la telefon nu s-a auzit cu parintele Justin. Sa mearga fiecare si sa afle singur aceste lucruri, chiar din gura parintelui.

Apoi, va invit sa observati clar atitudinea fata de problemele reale cu care ne confruntam, a celor ce ii iau apararea lui Dan Puric, cat si cea a actorului in cauza. L-ati vazut pe Dan Puric sa vorbeasca despre cipuri? Oare este o problema asa de neinsemnata? Este cea mai mare confruntare a Ortodoxiei sau nu? Apoi ceilalti “apologeti”, for-uri si alte organizatii  ortodoxe filantropice(ce ne duc mai mult spre catolicizare, decat spre o misiune marturisitoare) au facut la inceput un pic de “valva”, apoi au inghitit “somniferele” patriarhiei si au abandonat orice lupta. Invidia este la mijloc, caci nu vor sa se alature de fratii lor ce sunt pe baricade, decat daca initiativa le apartine. Un fel de “prikoke“, ce-si mananca linistiti “sfeclisoara” lor si nu-i mai intereseaza ca vine “junghierea”.

Acest scandal mizerabil credem ca a avut rolul de a compromite lucrarea de la Aiud si sa ne dezbine in lupta impotriva cipurilor. Pentru ca aceste doua lucruri sunt in mare legatura. Sfintii ce au biruit fiara comunista sunt cei care ne pot ajuta cu rugaciunile lor catre Domnul, ca sa rezistam si noi in aceste vremuri, tot de dictatura. Iar o biserica  in amintirea lor, construita din jertfa neamului romanesc ar fi ofranda in schimbul acestui ajutor mantuitor. Iata de ce dusmanii vor sa compromita aceasta lucrare si mai mult sa blocheze realizarea ei.

Credem ca in privinta manastirii de la Aiud, parintele Justin are primul cuvant de spus si noi trebuie sa-i fim alaturi. Cum si manastirea Petru Voda s-a construit cu ajutorul oamenilor, ce au pus fiecare cate-o caramida, asa ar trebui sa transformam si noi lacrimile izvorate din amarul acestor vremuri in caramizi ale nadejdii in mila Sfintilor de la Aiud.

Pentru rugaciunile lor, faca-se voia Tatalui Ceresc si nu a oamenilor. Amin.

Conferinta “DICTATURA SI MARTIRAJ” – 31 mai 2009, Cluj-Napoca

Dictatura Biometrica Afis Cluj Mic

Conferinta publica si Lansare de Carte, Cluj-Napoca,
Duminica, 31 mai, ora 17.00,
Casa Municipala de Cultura, Piata unirii 24
Participa : Pr. prof. dr. Mihai Valica
prof. Raul Voicinschi (detinut 16 ani in temnitele comuniste)
Prof. Nicolae Purcarea (detinut 20 de ani in temnitele comuniste)
si INVITATI SPECIALI SURPRIZA…

Conferinta “DICTATURA BIOMETRICA” de la Bucuresti – Audio Live

Puteti asculta conferinta pe https://ortodoxradio.ro

Invitati : Radu Ciuceanu, Nicolae Purcarea(fost detinut politic in inchisorile comuniste), Valentina Elefterie (sora Sf. Valeriu Gafencu), ierom. Ioan Sismanian s.a.

Imagini de la conferinta :

Campania ANTI-CIPARE : Conferinta mare la Bucuresti. Delimitari de gruparile neortodoxe

Luni, 25 mai 2009 la UNIVERSITATEA BUCURESTI, în Aula Mare a Facultatii de Drept, Bd Mihail Kogalniceanu 36-46 va avea loc conferinta :

Fericiti cei prigoniti – martiri ai temnitelor comuniste

Dictatura Biometrica – cipul controlului total

La aceasta conferinta va fi lansata si cartea “DICTATURA BIOMETRICA”, dupa ce ieri, duminica-24 mai a fost lansata la Brasov. Va prezentam mai jos un mesaj scurt, extras din cuvantul ierom. Ioan Sismanian din aceasta conferinta. Mesajul este foarte important pentru desfasurarea fara compromis a campaniei ANTI-CIP.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SGJQP3VrxWQ]

Acesta este adevarul dureros, caci sunt multi dusmani ce vor sa denatureze lupta si jertfa unor oameni, ce nu vor sa-si piarda mantuirea. Sa ne delimitam clar de orice alta grupare neortodoxa, fie ea catolica, protestanta, yoghina etc., caci acestea au rolul de a slabi rezistenta ortodoxa. Unii ca acestia pot fi alaturi de noi, doar in cazul lepadarii de erezia si dezmatul in care traiesc si revenirea la Biserica lui Hristos, cea ortodoxa.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tURFY2r0k4I]

Imagini si transmisiune audio LIVE, AICI.

CAMPANIA ANTI-CIPARE : Conferinta si lansare de carte la Brasov

Conferinta Dictatura Biometrica Brasov

Asociatia “Christiana” – Brasov si Revista “VEGHEA” organizeaza Conferinta si Lansarea de Carte “Dictatura Biometrica – cipul controlului total”. Prezinta: Ieromonah Ioan Sismanian, Manastirea Petru Voda, Neamt si Ieromonah Stefan Neicu, Manastirea Pestera Brasov.

DUMINICA, 24 Mai 2009, Ora 18.00.

Corpul S al Facultatii Transilvania

Sala S II 1 (Facultatea de Silvicultura)

DICTATURA SI MARTIRAJ. Conferinta Publica si Lansare de Carte – Luni, 25 Mai, Ora 18.00, Bucuresti

UNIVERSITATEA BUCURESTI

Aula Mare a Facultatii de Drept, Bd Mihail Kogalniceanu 36-46

Fericiti cei prigoniti – martiri ai temnitelor comuniste

Dictatura Biometrica – cipul controlului total

Participa: Fosti detinuti politic, Profesori, Sociologi, Magistrati, Senatori, Deputati, Avocati, Monahi, Ziaristi

Organizatori: Fundatia Petru Voda, Asociatia Civic Media, Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, Centrul Rezistentei Anticomuniste, Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala – Universitatea Bucuresti

“DICTATURA BIOMETRICĂ” – Cartea anti-cip lansată de Mănăstirea Petru Vodă

Pentru comenzi : [email protected]

coperta-dictatura-biometrica

Cuvânt înainte

Vrem să fim sclavi sau liberi?

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei.  Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului. Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă, – pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european, – dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.

Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o şezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33). Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos, fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta – în momentul acesta – când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.

Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul  galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.

De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se  găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa  de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să  cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!

Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.

Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.

Arhimandritul Justin Pârvu,
6 mai 2009, la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul

Sprijin pentru campania anti-cip

sprijin_financiar

Oameni buni,
Venim cu rugaminte la cei care pot sprijini financiar, cu orice suma, campania anti-cip. Este nevoie pentru a plati gazduirea si realizarea unui site pe care sa se desfasoare virtual toata campania si sa fiti informati asupra activitatii celor implicati, pentru tiparirea unei carti despre problema actelor biometrice si pentru realizarea de conferinte, afise, brosuri, pliante etc. Va punem la dispozitie un cont bancar si va multumim pentru orice ajutor.

Cont Campanie

Fundația Petru Vodă
BCR Piatra Neamț
RO53RNCB0196 0277 8463 0002

Rugam pe toti cei care detin un site sa publice acest mesaj catre cititorii proprii.

Cu durere, părintele Justin ne vorbeşte despre controversa mănăstirii de la Aiud

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

parintele Justin_milostivirePărintele Justin Pârvu face lumină în controversa mănăstirii ce se va construi la Aiud, într-un interviu acordat ziarului Ziua.

Sfintia Voastra, de curand, la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?

Dragii mei, cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridice pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane … Or, biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.

Detinutii politici, mereu uitati

Dar detinutii politici nu au fost instiintati?

Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.

Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?

A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.

Un centru cultural nu e manastire continuare »

Din amintirile părintelui Justin Pârvu : Sfânta Înviere la 800 de metri sub pământ

dsc_0014

„În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb.
Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.
Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.
Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.
„Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!
Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-1 fac. Mu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: – „Crezi cu adevărat că există Dum¬nezeu, nu-i aşa?” – „Da!” – „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară.”

extras din “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”

Astăzi după 55 de ani de la acele vremuri de prigoană, Bunul Dumnezeu ne bucură sufletele să-l vedem pe părintele Iustin slujind si rugându-se în continuare pentru neamul românesc. Mai jos puteţi urmări o înregistrare video din 20 aprilie 2009, cu parintele Justin citind Acatistul Invierii Domnului.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zecAlmYVtXo]

Slujba Învierii Domnului la Mănăstirea Petru Vodă – UPDATE

Apologeticum şi colaboratorii săi vă spun
HRISTOS A ÎNVIAT !

Sfânta Lumina a fost adusă de la Ierusalim, fiind luată apoi de pe aeroportul din Suceava şi adusă la Mănăstirea Petru Vodă. Bucurie Sfântă tuturor !

[YOUTUBE=https://www.youtube.com/watch?v=5-C-eDy_ZkM]

Părintele Iustin ciocnind oua rosii cu copiii

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nVrL3CD3TXY]

Fotografii

VIDEO : Saptamana Patimilor – Manastirea Petru Voda

Imagini din Joia Mare si Vinerea Mare

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=n2IOe11LExc]

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

parintele-justin_sf-maslu
Domnule preşedinte Traian Băsescu,
Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.
Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”. Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere… de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni!
Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!
Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.
Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.
Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.
În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,
stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,
Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

IPS Teofan cere rugaciune si actiune in cazul actelor biometrice

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qwqWs2Kljac]

In cadrul vizitei la manastirea Petru Voda, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a fost abordat de cativa monahi, in problema actelor electronice si a deciziei luate de sinod. IPS Teofan si-a exprimat nadejdea ca statul roman va da curs solicitarii sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane asupra alternativei pentru actele electronice si a zis ca isi doreste sa nu detina acte cu cip. Observam ca aceasta declaratie sufera mult fata de pozitia transanta a IPS Bartolomeu, insa cu durere o spunem ca atat poate mitropolitul Moldovei sau poate atat meritam noi. IPS sa a invocat problema unitatii dintre noi. Credem prin asta ca noi, credinciosii, trebuie sa fim suportul principal, care sa motiveze o atitudine de adevarat marturisitor si arhipastor din partea IPS Teofan. De aceea, lupta si misiunea in care suntem trebuie duse pana la capat, cu credinta ca desi “realitatea potrivnica” este asemeni lui “Goliat”, modelul lui David ne asigura izbanda si se proslaveste atotputernicia lui Dumnezeu.
In final, cei de fata au primit incurajarea si indemnul IPS Teofan de a actiona si vorbi mai departe privitor la problema actelor electronice, fapt ce reafirma statutul de “varf de lance” ce-l constitue manastirea Petru Voda in aceasta lupta, aprobat chiar de catre ierarhul locului.
Sa fim mai mult credinciosi, decat realisti, caci astfel lasam loc si pentru ajutorul de la Dumnezeu. David nu a fost realist in lupta cu Goliat.

PS : Se pare ca se contureaza si din partea ierarhilor, o luare de pozitie potrivnica acestui sistem antihristic ce se vrea instituit si in tara noastra. Sa-i intareasca Dumnezeu si sa se declare si impotriva ereziilor ce dau navala asupra Ortodoxiei. Avem nevoie de ierarhi marturisitori, tinand cont de sinodul pan-ortodox de anul acesta, proorocit ca fiind o lucrare a vrajmasului ce vrea sa distruga Ortodoxia.

Părintele nostru Justin Pârvu : Chemare la Referendum

Priviti, marete umbre : Mihai, Stefan, Corvine
Romana natiune, ai vostri stranepoti
Cu bratele-narmate, cu focul nostru-n vine,
Viata-n libertate, ori moarte striga toti.

Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata,
Uniti-va in cuget, unitiva-n simtiri !
Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata
Prin intriga si sila, viclene uneltiri
!

Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina
Deviza-i libertate si scopul ei prea sfant;
Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost’pamant.

parintele_iustin_parvu_manastirea_petru_voda_

Iubiţi fii ortodocşi,

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului cip, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.

Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?

Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?

Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.

Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.

01_parintele-justin-parvu_duminica-sf-cruci

Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!

Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.

Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.

Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.

Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!

Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca

SEMNATI IMPOTRIVA ACTELOR CU CIP si luati picatura de har de la Dumnezeu pentru a marturisi mai departe.

Tabelele cu semnaturi pe care le sa le aduceti personal la : Manastirea Petru Voda, Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt.

MATERIALE NECESARE PENTRU REFERENDUM :

APELUL PARINTELUI JUSTIN PÂRVU

CHEMARE LA REFERENDUM

download_icon

NOUL TABEL PENTRU SEMNATURI

download_icon

FOAIE INFORMATIVA

download_icon

UN NOU PLIANT

download_icon

RUGACIUNEA IMPOTRIVA PECETLUIRII

https://apologeticum.ro/2009/03/sf-stareti-de-la-optina.jpg?w=68

AFIS PENTRU REFERENDUM

afis_cip

Cont Campanie

Fundația Petru Vodă
BCR Piatra Neamț
RO53RNCB0196 0277 8463 0002

Parintele Irineu (man. Prislop) – Omul are nevoie de o noua catastrofa ca sa se trezeasca

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=lG7koETQA3Q]

“Cei care zic ca ne vor binele, care de fapt ne strang tot mai tare intr-un cerc tot mai strans, unde sa putem fi controlati in toate.  Aceasta-i fericirea care ne-o aduc si care ne-o dau ?

extras din emisiunea “Al noualea cer” de la AXA TV – Baia Mare din data de 22.03.2009

Multumim postului AXATV, pentru amabilitatea cu care ne-au fost oferite aceste imagini.