Tag Archives: poliomelita

OMS recunoaște că există risc de infectare prin vaccinuri

Infecțiile de vaccin sunt, în cazuri rare, cauzate de un tip de vaccin — vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, numit și vaccin antipoliomielitic oral de tip 2 — care conține mici cantități de virus atenuat, dar viu. Acest vaccin reacționează în sistemul digestiv și poate fi transmis prin intermediul apei contaminate cu materii fecale.

Pentru a reduce riscul de infectare cu acest vaccin de tip 2, experții OMS recomandă ca țările să folosească de acum o versiune numită “bivalentă” a vaccinului, care nu mai conține decât tulpini de tipurile 1 și 3.

Vaccinurile împotriva poliomielitei trebuie schimbate în două săptămâni în toată lumea (OMS)

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) amintește că țările mai au la dispoziție două săptămâni pentru a schimba vaccinurile împotriva poliomielitei, de a cărei eradicare omenirea este ”mai aproape ca oricând”.

Numărătoarea inversă începe duminică, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al programului de eradicare a bolii pentru OMS, într-o conferință de presă la Geneva, unde se află sediul organizației.

Au trecut 18 luni de când OMS și 155 de țări și teritorii vizate se pregătesc pentru această mare schimbare, a spus el, citat de AFP.

Pentru a se asigura că tranziția are loc așa cum a fost planificat, mii de observatori independenți vor confirma absența vaccinului actual în instituțiile publice și private și în locurile de stocare frigorifice.

Poliovirusul sălbatic, din care nu au mai existat cazuri în Africa începând din august 2014, persistă astăzi în Afganistan și Pakistan, în timp ce boala era endemică în mai mult de 125 de țări în 1988.

“Aproximativ 300 de milioane de doze de vaccin bivalent vor fi utilizate în programele de imunizare de rutină din lume”, a spus purtătorul de cuvânt.

Bill Gates a declarat că poliomielita ar putea fi eradicată “cu puțin noroc” până în 2017, în Pakistan și în Afganistan, țări în care această boală infecțioasă și contagioasă este încă prezentă, informează agenția France Presse.

“Încă există câteva cazuri, numai în două țări în acest stadiu, Pakistan și Afganistan, și cu puțin noroc, în acest an sau anul viitor vom avea ultimul caz”, a declarat fondatorul Microsoft, care rămâne cel mai bogat om din lume, potrivit clasamentului anual al revistei Forbes.

| Agerpres

Se va declanșa o infectare în masă prin această manevră. OMS recurge la acest tertip de a recunoaște parțial nocivitatea vaccinurilor, pentru a da tot ei un remediu, care nu avem garanția că nu va îmbolnăvi mai cu eficacitate milioanele de oameni ce vor accepta vaccinarea. Planul de reducere al populației globale este în plină desfășurare și se așteaptă să atingă apogeul prin programe și reforme impuse statelor slugarnice, printre care și România. SPUNE NU VACCINĂRII! PROTEJEAZĂ-ȚI FAMILIA!

Nu e de gluma: Un bebelus din Slatina, paralizat in urma unui vaccin impotriva poliomelitei

Abia invatase sa mearga, insa acum este paralizat de la brau in jos. Vorbim de un copil de doar un an si doua luni din Olt. Nenorocirea s-a intamplat la o zi dupa ce micutul a fost vaccinat impotriva poliomelitei. Medicii din Slatina cred ca micutul are sanse mici de recuperare si l-au trimis la Bucuresti pentru mai multe analize.

VEZI VIDEO:Un copil nu-si mai poate misca picioarele dupa ce a fost vaccinat  Parintii acuza medicul de familie ca n-a facut vaccinul cum trebuie

Parintii acuza medicul de familie ca n-a facut vaccinul cum trebuie. Vaccinul a fost facut de o asistenta, supravegheata de un medic de familie din localitatea Schitu, OLt. Parintii spun ca dupa vaccin, copilul nu si-a mai putut misca picioarele.
Parintii bebelusului sunt disperati, mai ales ca, nimic nu prevestea ce avea sa li se intample.
“Trece din patul asta de-a busilea in celalat pat. Mi-as vinde si un rinichi numai sa-mi vad copilul bine. Se sperie copilul cand l-am pus si merge ca un sarpe”, a povestit tatal copilului.
Medicii din Slatina i-au pus diagnisticul de paraplegie flasca, o boala care are consecinte pe viata. Acum, toate sperantele parintilor sunt medicii din Bucuresti.

REALITATEA.NET

Bill Gates dezvaluie o alta metoda de control a cresterii populatiei: inregistrarea pe mobil a fiecarei nasteri pentru a asigura vaccinarea. Se incepe cu poliomelita

Dupa o recenta conferinta TED in cadrul careia Bill Gates a declarat ca vaccinurile trebuie sa fie utilizate pentru a reduce numarul populatiei lumii, a mai adaugat ceva la aceasta nebunie si saptamana trecuta, cu o declaratie facuta la Summit-ul mHealth, o reuniune anuala ce se presupune ca se concentreaza pe imbunatatirea ingrijirii sanatatii prin intermediul tehnologiei mobile.
Gates a spus unui public de mai mult de 2.000 de oameni faptul ca, daca am putea inregistra fiecare nastere din toata lumea pe un telefon mobil, ne-am putea asigura ca toti copiii primesc vaccinuri adecvate. El a mai spus ca esential pentru controlul cresterii populatiei este  salvarea vietilor copiilor sub 5 ani; iar cea mai mare inovatie in tehnologie o reprezinta robotii.
Gates a spus ca tehnologia de calcul reprezinta ceva bun pentru ingrijirea sanatatii, si exista o mulţime de oportunitati de a utiliza telefonul mobil in sistemul clinic. Desi el a remarcat ca multe locuri au nevoie de tehnologia mhealth, majoritatea dintre acestea nu pot beneficia pe deplin de ea.

Trebuie sa abordam aceste lucruri cu umilinta”, a spus el. “Nu exista conexiuni la internet acolo. Adesea [pacietii sunt prea bolnavi] pentru ca un obiect precum telefonul mobil sa mai poata face ceva pentru ei.

Gates a spus ca un indicativ al calitatii ingrijirii sanatatii ar trebui sa fie numarul deceselor sub varsta de 5 ani. Astazi, a spus el, sunt 8,5 milioane la nivel mondial; in 1960 numarul deceselor a fost de 20 milioane.

Aproximativ o treime [din aceasta imbunatatire] este obtinuta prin cresterea venitului”, a spus el. “Majoritatea imbunatatirilor au venit prin vaccinuri. Vaccinurile vor fi cheia. Daca am putea inregistra fiecare nastere pe un telefon mobil- obtinand si amprentele digitale, o locatie- atunci am putea [pune la punct] un sistem pentru a ne asigura ca se face imunizarea.

Gates a spus ca rata de vaccinare in zonele mai sarace, cum ar fi Nordul Nigeriei si Nordul Indiei, este sub 50%, iar tehnologia mobila ar putea face o diferenta semnificativa.

De asemenea, el a spus ca tehnologia va fi importanta in monitorizarea lantului de aprovizionare (de exemplu, ne putem asigura ca nu exista doze falsificate printre vaccinuri si medicamente), precum si pentru salvarea de vieti pe teren. “Malaria si tuberculoza vor fi primele boli despre care vei spune: Uau, fara aceasta aplicatie pe telefon, toti acesti oameni ar fi murit. ” continuare »

Cateva probleme punctuale ale vaccinarilor “obisnuite”

Daca vaccinurile au eradicat epidemii, de ce se mai administreaza acum cand nu mai sunt epidemiile?
Ca sa nu mai fie alte epidemii, ar zice unii.
Sa credem deci ca guvernantii nostri incheie din ce in ce mai multe contracte de milioane si zeci de milioane de euro cu Big Pharma (marile companii farmaceutice) din grija pentru sanatatea noastra, sa ne fereasca de epidemii de difterie, de tetanos, de tuse magareasca (pertusis), de oreion, rubeola si rujeola de TBC, de poliomelita, de hepatita etc. ?
Sa fim seriosi ! Primele trei boli enumerate se trateaza cu …banala penicilina (AMOXICILINA, AUGMENTIN etc.), oreionul, rubeola si rujeola cu rabdare, TBC-ul face ravagii cumplite (7000 de morti pe an) desi suntem ultra vaccinati cu BCG, poliomielita a disparut, iar hepatita se transmite doar prin sange si alte lichide biologice si oricum nu este prevenita prin vaccin. (In SUA, in ciuda vaccinarilor masive impotriva hepatitei B, incidenta acestei boli a crescut cu 15% in 6 ani, de la 55 la 63 de cazuri la suta de mii de locuitori)

De ce se vaccineaza sugarii anti difterie? E vreo epidemie de difterie? Ati auzit in ultimii ani de vreun caz de difterie?
Serul antidifteric a fost descoperit in 1890 de von Behring, care a si luat pentru asta premiul nobel pentru medicina in anul 1901. De atunci se face vaccinare antidifterica pe scara larga. A fost o mare descoperire la vremea ei. Doar ca atunci nu se stia de antibiotice, de penicilina in special care trateaza difteria, pentru ca Flemnig cu Chain si Heatley, au terminat cercetarile incepute in 1929, abia in 1940, aducand lumii penicilina. La cata Amoxi inghitim pe cap de locuitor nu cred sa mai fie pe planeta vreo urma de Corynebacterium diphtheriae care este agentul cauzal al difteriei.

Stiati ca incidenta poliomelitei postvaccinale este mult mai mare decat cea a poliomelitei cu virus salbatic? Adica poti face poliomelita mai degraba de la vaccin decat din aer, alimente etc. !
In Massachusetts, SUA erau in 1954, 272 de cazuri de poliomielita. Apoi s-a trecut la administrarea VPO (vaccin anti polio cu virus viu) ce a avut ca rezultat o crestere exploziva a numarului de cazuri de poliomielita, ajungandu-se la sfarsitul anului 1955 la 2027 de cazuri.
In 1976, dr. Jonas Salk, cratorul vaccinului cu virus mort, a depus marturie ca VPO a fost principala, daca nu singura cauza a tuturor cazurilor de poliomielita raportate in SUA incepand din 1961.

Pozitia oficiala recunoaste riscurile VPO si ineficienta VPI:
“Disadvantages of Oral Polio Vaccine
Although OPV is safe and effective, in extremely rare cases (approx. 1 in every 2.5 million doses of the vaccine, plus foarte multe neraportate, neconcludente, “curatate” din liste) the live attenuated vaccine virus in OPV can cause paralysis – either in the vaccinated child, or in a close contact. Immune deficiency of the recipient may be among the causes. This risk of vaccine-associated polio (VAPP) is well known…. . [Exista tari in care exista mai multa poliomelita postvaccinala, decat cea “naturala”.] continuare »

10 argumente impotriva vaccinului anti-polio

Sunt cunoscuti factorii favorizanti ai acestei boli, deja din anii ’30-40, cand s-a observat o legatura directa intre nivelul scazut la glicemiei si aparitia bolii. In special Dr.med.B.Sandler a aratat conditiile in care au aparut in SUA cazuri de poliomielita: zile foarte fierbinti de vara in care se depune un efort fizic mare insotit de consum de produse cu zahar ( Cola, inghetata, produse fainoase cu zahar). Toate acestea duc la o crestere exagerata de insulina care va scade glicemia si o creste receptivitatea la poliomielita. Mariel epidemii de poliomielita apari in seznul cald, de vara.Ca urmare, acest medic, in anul 1948, a facut o campanie antipolio, explicand cauzele acestei boli si prin masurile luate s-a stopat epidemia de poliomielita din acea vara in orasul sau natal din Carolina de Nord! (1)

2.) “O boala a civilizatiei “

Epidemiile de poliomielita sunt cunoscute doar incepand cu secolul 19 si mai multe dovezi duc la concluzia ca poliomielita este o consecinta a “ civilizatiei” , in special datorita obiceiurilor alimentare nesanatoase. (4).

3.) Lipsa contagiozitatii

Modul de transmitere al bolii nu a fost cunoscut pe vremea Dr. Sandlers (1) si nu este nici pana in ziua de astazi clarificat.

4.) Vaccinarea  din Africa sub semnul intrebarii

Un studiu facut de catre WHO ( World Health Organization) in Guineea arata ca in cazul copiilor care au fost vacinati cu un cocktail de vaccinuri impotriva difteriei, tusei convulsive, poliomielitei  si tetanosului, exista un risc de deces dublu fata de copiii nevaccinati. (2).

Dupa parerea mea ( Hans Tolzin), vaccinul anitpolio sau unul din componentele lui toxice joaca un rol important. Populatia din Africa respinge vaccinul antipolio fiindca suspecteaza  faptul ca prin aceste vaccinuri se incearca un program de control al populatiei (7). Vaccinul antipolio oral, suspectat de infectarea lui cu virusul SV40 ( cauza de HIV/SIDA la maimute),  a fost “donat” de catre Companiile Farmaceutice tarilor africane (9). Cei mai cinici dintre parinti vorbesc de “golirea lazilor cu otrava” in aceste taari. Se pare ca si in India urmeaza sa fie trimise aceste vaccinuri.

5.) Paralizii la copii prin vaccinare!

Un vaccin poate provoca boala ( a se citit prospectul).Cei vaccinati pot infecta la randul lor persoane sanatoase si chiar si dupa zece ani inca pot elimina virusul!(3). Acest lucru ar trebui sa dea de gandi si organizatiei Who care incearca sa eradicheze boala. Cazurile de poliomielita din ultimii zeci de ani au avut ca si cauza doar virusul domestci din vaccin si nu pe cel salbatic!(4,6).

6.) Poliomielita poate fi tratata!

In urma cu 50 de ani se cunosteau de ja metode eficiente pentru poliomielita. Renumitul prof. Dr. Pierre Delbert folosea Clorura de magneziu iar medici precum prof. Andree Lwoff a descoperit ca virusul poliomielitic moare la 40 grade Celsius iar fenbra nu trebuie scazuta in mod fortat cu medicamente. (4,10).

7.) Efectele secundare ale vaccinarii

Efecte secundare ale vaccinului pot fi :
– meningite si encefalite;
– sindromul Guillain-Barre
– reactii alergice;
– afectiuni reumatice;
– poliomielita postvaccinala;
– afectiuni neurologice;
– convulsii febrile;
( a se citi prospectul!) (4).

8.) Regresul poliomielitei este independenta de vaccinare

– statisticile din Germania si alte tari nu pot dovedi daca exista o legatura intre scaderea cazurilor de poliomielita din lume si vaccinare; dimpotriva, se pare ca nu exista ;(5,4);

– odata cu introducerea vaccinului oral Sabin s-a incercat o modificare a definitiei medicale care sa dovedeasca faptul ca vaccinul produce regresul bolii; (4,8).

9.) Nu s-a putut dovedi necesitatea vaccinului

– lipseste dovada necesitatii vaccinului antipoliomielitic deoarece nu exista date comparative ale bolii la cei vaccinati si la cei nevaccinati.

10.) Rolul neclar al vaccinului

– intrebarile parintior ingrijorati privind lipsa unor publicatii si studii stiintifice care sa evidentieze o izolare si cunoastere clara a virusului poliomielitic si prin urmare cunoasterea calitatilor si proprietatilor ale virusului, ale patogenitatii lui ( cauzatoare de boala ), nu au primit raspuns pana in ziua de azi de la autoritatile germane de 2 ani incoace.(8).

Concluziile mele:

Datorita acestor 10 puncte prezentate imi exprim o mare indoiala legata de necesitatea vaccinarii a milioane de copii din India. Avand in vedere ca vor fi folosite vaccinuri orale, vor fi posibile multe imbolnaviri, inclusiv decese. Sa ne asteptam cu noi epidemii de poliomielita pentru care vor fi nevoie de si mai multe vaccinari! Este de-a dreptul  o mare bataie de joc ca intr-o tara cu o renumita traditie  a tratamentelor naturiste sa se foloseasca un vaccin cu totul inutil pentru o boala tratabila.

Referinte:

(1) “Vollwerternährung schützt vor Viruserkrankungen”, Dr. med. Sandler, Emuverlag
(2) https://www.ratio2000.de/gesundheit/news/news0104.htm, “Das Medizinkartell”, Langbein/Ehgartner, Verlag Piper
(3) https://www.netzeitung.de/servlets/page?section=984&item=199319
(4) AEGIS IMPULS Nr. 7, www.aegis-schweiz.ch
(5) “Impfen – das Geschäft mit der Angst”, Dr. med. Gerhard Buchwald, Knaur Verlag
(6) https://www.wienerzeitung.at/frameless/wissen.htm?ID=M13&Menu=161879
(7) https://allafrica.com/stories/200210110048.html
(8) https://www.klein-klein-aktion, https://medizin.freepage.de/cgi-bin/feets/freepage_ext/41030×030/rewrite/med
wiss/polio.html
(9) https://www.impf-report.de/archiv/impf-report019.txt
(10) “Sind Impfungen sinnvoll?” Joachim-F. Grätz, Hirthammer Verlag

https://www.impf-report.de/jahrgang/2003/06.htm#6 de Hans Tolzin (traducere: Dr. Christa Todea-Gross, 15.11.09, Cluj-Napoca)