Tag Archives: razboi

Aleksandr Dughin: Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică. Nevoia de dușman a Occidentului

Aleksandr-DughinAleksandr Dughin este un politolog rus şi unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi.

Totodată, el este liderul Partidului Eurasiatic, care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. Vă supunem atenţiei opinia profesorului Aleksandr Dughin cu privire la evenimentele politice actuale şi rădăcinile lor ideologice.

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual). continuare »

Se pregătește România de război? Rezerviștii au primit ordine de chemare la mobilizare

mobilizare-rezervistiSituatia din Ucraina a pus in alerta si autoritatile din Romania, unde au inceput primele pregatiri de razboi, care ii vizeaza chiar si pe rezervisti. In cursul lunii martie, acestia au fost chemati pentru inmanarea ordinelor de chemare la mobilizare. La Onesti, in judetul Bacau, rezervistii au fost chemati pe 10 martie la sediul politiei, unde s-au prezentat cu actele de identitate si livretul militar. In ordinele de chemare la mobilizare se precizeaza ca, la declararea mobilizarii publice, rezervistii trebuie sa se prezinte, in termen de 8 ore, la o unitate militara din municipiul Bacau. Totusi, cadrele militare prezente la Onesti au sustinut ca nu este vorba de pregatiri de razboi, ci doar de verificari ale situatiei rezervistilor, in vederea actualizarii evidentelor.

Proceduri similare au loc si in alte orase din Romania. Spre exemplu, la Botosani, rezervistii au fost convocati pentru data de 18 martie, la centrul militar. In paralel, consiliile judetene au primit ordin sa pregateasca planuri pentru situatiile de urgenta, inclusiv pentru razboi, si sa aloce fonduri pentru asigurarea alimentelor, carburantilor, utilitatilor si altor resurse necesare unei confruntari armate.

“Pana pe 14 martie, trebuie sa facem propuneri pentru guvern, in sensul de a asigura resursele si de a identifica toate elementele locale pe linie militara si de siguranta publica.”

– a declarat presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, citat de presa locala din judet.

Si la Botosani s-au luat masuri similare, dupa ce autoritatile judetene au fost somate sa aloce fonduri in acest sens. Chiar daca nu se vorbeste in mod explicit despre o participare a Romaniei la un eventual razboi, pregatirile au legatura clara cu situatia exploziva din Ucraina, dupa cum spun chiar reprezentantii autoritatilor din Romania.

“Situatia fiind inflamată în teritoriile de la est de România, cred că e bine să se revadă planurile pentru situatii de război.”

– a spus Catalin Nechifor, presedintele Consiliului Judetean Suceava.

Ordinul de chemare al rezervistilor, document pdf

Consiliilor Judeţene li s-a solicitat să pregătească un buget de război până la data de 15 martie

Ministerul Finanţelor Publice a confirmat că s-au trimis solicitări către Consiliile Judeţene pentru întocmirea bugetului de stat pentru război.

Stare de alertă în partea de nord a României

Autorităţile din judeţ vor analiza toate aspectele acestui plan, de la starea adăposturilor până la aprovizionarea cu alimente şi utilităţi, scrie Monitorul de Suceava.

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că măsura nu este una spectaculoasă şi nu trebuie să existe temeri, întrucât odată la patru ani, la nivelul tuturor consiliilor judeţene, se face acest lucru. „Nu are nici o legătură cu Ucraina”, susţine acesta.

Însă, potrivit unor surse demne de încredere, s-a cerut o situaţie pentru toată ţara, asupra funcţionarilor publici şi aleşilor judeţeni care au făcut armata şi care nu,  iar până acum nu ar fi existat o astfel de procedură.

La Giurgiu, în ciuda poziţionării noastre geostrategice în cadrul conflictului care se preconizează în Ucraina, nu a venit o astfel de solicitare, deocamdată. Cel puţin, aşa ne asigură reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu. Aceştia spun că nu au primit o adresă de acest tip până în prezent.

Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI… în perioada 11-15 martie

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=AeESBK1xDXQ]

Valentin Mândrăşescu, editorialistul ediţiei în limba română a portalului „Vocea Rusiei”, susţine că „a început numărătoarea inversă” privind izbucnirea unui război în Ucraina. „Americanii vor sânge, vor mult sânge”, afirmă Mândrăşescu.

Postul „Vocea Rusiei” este finanţat de statul rus şi exprimă poziţiile guvernului de la Moscova.  Avertismentul sumbru al lui Mândrăşescu, privind izbucnirea unui război, a fost postat de pagina sa de Facebook.

„Ne pregatim pentru razboi. Daca nu se intampla o minune, in perioada 11-15 martie, ‘brava armata ucraineana’ ajutata de instructori americani si ‘civilii’ de la Blackwater, va ataca Crimeea. Consecintele sunt lesne de imaginat. continuare »

Plâng icoanele Maicii Domnului cât şi ale Domnului Iisus Hristos în Ucraina şi Rusia

Zeci de icoane….plâng toate deodată în Bisericile Ortodoxe din Rusia şi Ucraina. Conform ştirilor transmise în multe Biserici din Rusia, cât şi din Ucraina, Sfintele Icoane ale Lui Hristos şi Maicii Domnului, dar şi ale altor Sfinţi au început să lacrimeze, după începutul crizei din Ucraina. Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat. Acest fenomen spontan a plângerii în masă a icoanelor nu s-a întmplat de foarte mult timp, întâmplându-se mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întmplat înainte de revoluția din 1917. Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=XytJgPkXb9Q]

traducere de pe strangeworlds.at.ua | ortodox.md

Părintele Savatie Baștovoi despre binecuvântarea Patriarhului Kyril pentru intervenția armată a Rusiei în Ucraina

sinod-rus-narod

Opriți-l pe Patriarh!

Patriarhul Kiril riscă să devină mascota războiului care stă să înceapă între Rusia și Ucraina. Coiful său alb, cu cele două aripi care preînchipuie nevinovăția îngerească, au ajuns să fluture ca niște steaguri de luptă, iar gura lui, care până acum grăia cu atâta înflăcărare despre importanța unității ”lumii ruse”, acum a ajuns să vestească intervenția militară în însăși inima slavonității, care este Ucraina.

Presa rusă a răspândit de acum fotografii cu preoți care merg cu praporii și crucile în fața tancurilor. Tancurile niciodată nu pot merge cu crucea în față, deoarece tancurile seamănă moarte și numai moarte, iar Crucea este viață.

Pentru a opri acest război fratricid, mitropolitul Kievului, Onufrie, a adresat un apel către Patriarhul Kiril, în care îl roagă să intervină. Scrisoarea mitropolitului Onufrie este un strigăt aproape disperat al păstorului îngrijorat de turma sa către cel care apare alături de Putin cu diferite ocazii, iar la zilele de naștere își dăruiesc buchete mari de flori albe. Totuși patriarhul a ales să binecuvânteze intervenția armată. În cazul Georgiei patriarhul a făcut același lucru, folosind platformele media ale Patriarhiei pentru a îndreptăți războiul împotriva Georgiei, un popor cu creștinism apostolic.

Orice război este un rău pentru că seamănă moarte, despărțire, sărăcie, deznădejde, trădare. Cineva din clerul rus a comentat de acum că acolo unde intră războiul, pleacă Biserica. Politica pe care o îmbrățișează patriarhul Kiril ca rus preocupat de soarta tuturor rușilor din lume, preocupare care depășește purtarea de grijă în rugăciune și înțelege să-i apere pe ruși cu tancurile, pune la grea încercare conștiința tuturor clericilor și credincioșilor subordonați canonic Patriarhiei Moscovei, care sunt și în Moldova, și în Ucraina.

Unitatea Bisericii, care nu se face pe criterii etnice, ci în Duh și în adevăr, trebuie să rămână întâia prioritate a patriarhului și a noastră a tuturor. De aceea, e foarte important ca patriarhul nu doar să nu binecuvânteze tancurile, ci să-și ridice dreapta sa cu putere de binecuvântare pentru a le opri. continuare »

ÎN PRAG DE RĂZBOI: Putin a primit aprobare pentru INTERVENŢIA ARMATĂ în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a cerut sâmbătă Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus) să aprobe ‘recurgerea la armata rusă în Ucraina’ până la normalizarea situației, potrivit Agerpres. Consiliul  a aprobat cererea în cadrul unei ședințe extraordinare.

UPDATE 18:12 Politicianul Vitali Klitschko, unul dintre liderii revoltelor din Kiev, cere mobilizare generală în Ucraina, potrivit Reuters.

Traian Băsescu a precizat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că urmăreşte cu deosebită atenţie evenimentele în derulare în Peninsula Crimeea, dar şi din regiunea Harkov, Donetsk şi Odessa.

MAE: România, profund preocupată de deteriorarea situaţiei din Crimeea

Băsescu insistă asupra faptului că orice diferend politic între administraţia regională a Crimeii şi puterea centrală a statului ucrainean nu se poate rezolva prin forţă, ci numai prin dialog direct, în limita prevederilor constituţionale ale Ucrainei.

UPDATE 18:00 Consiliul Federal i-a cerut acum lui Putin să-și retragă ambasadorul rus în Statele Unite ale Americii.

“Având în vedere situația extraordinară din Ucraina și amenințarea ce apasă asupra vieții cetățenilor ruși, a compatrioților noștri, a forțelor armate ruse desfășurate în Ucraina’, Vladimir Putin a cerut Consiliului Federației să autorizeze ‘recurgerea la forțe armate ruse pe teritoriul Ucrainei, până la normalizarea situației politice din țară”, potrivit unui comunicat al serviciului de presă de la Kremlin, citat de AFP.

Premierul Crimeei cere ajutorul lui Vladimir Putin pentru asigurarea păcii în regiune. Cum a reacţionat Rusia

Totodată, Vladimir Putin l-a însărcinat pe ministrul adjunct de externe Grigori Karasin să reprezinte preşedinţia rusă la dezbaterea acestei propuneri în Consiliul Federaţiei. continuare »

Presa germană: Rusia a instalat baterii anti-rachetă la granițele Uniunii Europene

anti_rachetaRusia ar fi instalat mai multe baterii cu raza scurta de actiune la frontierele Uniunii Europene (UE), ca raspuns la proiectul de scut antiracheta european, scrie cotidianul german Bild in editia de sambata, citand “surse din domeniul securitatii”, relateaza AFP, citata de Mediafax.Bild afirma ca imagini inregistrate prin satelit, confidentiale, pe ale caror provenienta si data nu le precizeaza, arata ca un “numar cu doua cifre” de baterii antiracheta de tip Iskander-M, cunoscute si sub numele de SS-26, au fost amplasate “in ultimele 12 luni” in enclava rusa Kaliningrad, intre Polonia si Lituania, si de-a lungul frontierei ruse cu tarile baltice.

Rachetele de tip SS-26 pot fi dotate cu focoase conventionale sau nucleare, adauga Bild, iar raza maxima de actiune este de aproximativ 500 de kilometri, un atac asupra Berlinului devenind, astfel, posibil, capitala germana aflandu-se la aproximativ 527 de kilometri de Kaliningrad.

Conform Bild, Rusia pune astfel in aplicare o amenintare pe care a formulat-o ca reactie fata de proiectul antiracheta NATO, care are la baza tehnologie americana.

Acest scut este de mai multi ani principalul subiect de discordie dintre NATO si Rusia. Alianta Nord-Atlantica il prezinta ca avand menirea sa protejeze tarile europene membre de o eventuala amenintare balistica iraniana, insa Rusia il percepe ca pe o amenintare la adresa securitatii sale.

Israel a atacat Siria. Ţinta a fost un depozit de rachete

Aviaţia militară israeliană a atacat teritoriul sirian într-un raid care a avut ca ţintă un depozit de rachete din zona principalului port sirian, Latakia.

Un oficial din administraţia Obama a confirmat pentru CNN atacul aerian al Israelului.  Potrivit oficialului american, raidul aerian a vizat rachete şi alte echipamente militare care, potrivit Israelului, urmau să fie transferate mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată cu regimul Bashar al-Assad. Oficialul american a preferat să rămână anonim.

Presa israeliană a raportat o explozie la un depozit de rachete din zona portului sirian, însă atacul nu a fost confirmat şi de Guvern.

Postul tv Al-Arabiya a relatat că aviaţia militară israeliană a atacat două poziţii din Siria în cursul nopţii de miercuri spre joi – în oraşul-port Latakia şi în Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Portul sirian s-a aflat în centrul atenţiei şi în luna iulie a acestui an când, potrivit Sunday Times, mai multe raiduri lansate de pe un submarin militar israelian de tip Dolphin au vizat rachetele de fabricaţie rusească Iahont P-800 ale sirienilor.

De ce nu va funcționa planul de pace al Rusiei în Siria

Franța, Marea Britanie și SUA, până mai ieri cu degetul pe trăgaci, sunt pe punctul de merge pe calea diplomatică pavată de Rusia cu o propunere controversată. Ca alternativă la intervenția militară în Siria, Moscova îi cere Damascului să-și lase arsenalul chimic sub supravegherea Organizației Națiunilor Unite, care ulterior îl poate distruge. Siria a acceptat, în mod deloc surprinzător, soluția țării care a ferit-o până în prezent de Tomahawk-urile americane. Experții însă nu dau mari șanse propunerii venite de la Moscova.

Misiunea prin care se vrea controlarea arsenalului chimic al Siriei în plin război civil se poate dovedi una imposibilă. Pentru a distruge substanțele chimice va fi nevoie de realizarea de la zero a unor construcții sau de transportarea lor din SUA. Asta poate dura 10 ani sau mai mult, estimează experții.

”Nu e ca și cum ți-ai curăța curtea de frunze”, spune Mike Kuhlman,  cercetărorul-șef al Battelle, o companie cu experiență în distrugerea armelor chimice, pentru Foreign Policy. ”Nu este ceva ce poți face peste noapte. Nu este ușor și nu este ieftin”, explică acesta.

SUA reușește cu costuri mari să-și distrugă propriile rezerve de arme chimice, mult mai mari, ce-i drept, decât cele ale lui Bashar al-Assad. Organizația Armatei care se ocupă de asta arată că procesul va dura cu doi ani mai mult și va avea un cost suplimentar de 2 miliarde. Efortul a început în 1990 și se va încheia, estimativ, în 2023, pentru 35 miliarde de dolari.

Directorul unei publicații specializată în arme chimice și biologice, CBRNe World, spune că succesul propunerii Rusiei ”depinde de sinceritatea lui Assad cu privire la siturile în care își ține arsenalul”. Asta pentru că, explică Gwyn Winfield, personalul însărcinat cu distrugerea substanțelor poate lucra doar dacă știe locație depozitelor, lucru pe care Assad are tot interesul să-l ascundă. ”Acest program este creat ca un exercițiu de prevenție pentru eventualul arsenal nuclear al Israelului”, mai spune el.

Dar nu localizarea și securizarea armelor chimice vor fi cele mai mari provocări ale Vestului. SUA și aliații vor trebui să separe substanțele chimice de artileria sau proiectilele create ca suport. Munca va trebui făcută de roboți sau trupe speciale, da va fi una de lungă durată și periculoasă.

Pentru următoarea etapă, distrugerea propriu-zisă a arsenalului, există 2 opțiuni. Prima ar fi arderea substanțelor la peste 2.000 de grade Fahrenheit pentru o secundă sau două. În cazul gazului sarin se poate folosi hidroxidul de sodiu lichid, care va fi adăugat agentului chimic ce atacă sistemul nervos.

Specialiștii invocă diverse motive de îngrijorare, ce merg de la riscul transportării armelor chimice pe drumurile unei țări aflate în război civil, la păstrarea în siguranță a substanțelor relocalizate care urmează să fie distruse.

| DC News

Statele Unite vor ATACA SIRIA: Vor fi mai multe salve şi o evaluare după fiecare raid, dar totul limitat la 72 de ore

siria atac conflict rachetePentagonul pregăteşte atacuri împotriva Siriei mai lungi şi mai intense decât s-a prevăzut, acestea urmând să dureze trei zile, a anunţat duminică Los Angeles Times, conform Mediafax.
Strategii americani optează de acum pentru un atac masiv cu rachete, urmat rapid de altele asupra unor ţinte precise sau nedistruse de atacul iniţial, potrivit unor oficiali din cadrul Pentagonului, citaţi de cotidian.
Doi ofiţeri americani au declarat pentru Los Angeles Times că administraţia a cerut o listă extinsă, care să includă “mult mai mult” decât lista iniţială de aproximativ 50 de obiective.
Specialiştii vor să obţină o capacitate de atac suplimentară pentru a ataca forţele dispersate ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Planificatorii Pentagonului iau în considerare de acum participarea unor bombardiere ale forţelor aeriene, precum şi cinci distrugătoare lansatoare de rachetă americane care patrulează în prezent în estul Mării Mediterane, pentru a lansat rachete de croazieră şi rachete aer-sol, rămânând în afara ariei de acţiune a apărării antiaeriene siriene, potrivit raportului.

Portavionul Nimitz şi escorta sa – un crucişător şi trei distrugătoare poziţionate în Marea Roşie – pot lansa rachete de croazieră către Siria.
“Vor fi mai multe salve şi o evaluare după fiecare raid, dar totul limitat la 72 de ore şi o indicaţie clară a momentului când va trebui să terminăm”, a declarat pentru cotidian un ofiţer care are informaţii despre planurile militare.
Această schimbare de plan are loc într-un moment în care preşedintele Barack Obama continuă să pledeze în favoarea unei intervenţii în Siria, după atacurile cu armă chimică din 21 august, care au provocat sute de morţi.
Încercând să le dea asigurări congresmenilor şi compatrioţilor săi, Barack Obama a promis în alocuţiunea sa săptămânală de sâmbătă că “nu este vorba despre un alt Irak sau despre un alt Afganistan”, reiterând că Statele Unite nu vor trimite soldaţi la sol.

Obama va înregistra luni un interviu cu trei mari reţele de televiziune şi posturile PBS, CNN şi Fox News.
Difuzat în cursul serii (ora locală), interviul va preceda mesajul către naţiune al lui Obama de marţi, înaintea votului Congresului.
Potrivit Los Angeles Times, preşedintele este mai degrabă favorabil unui atac limitat cu un număr redus de avioane pentru bombardarea Siriei.
În afară de îndoielile că o ofensivă americană limitată ar fi suficientă pentru a reduce capacităţile militare ale lui Assad, un ofiţer a declarat pentru cotidian că operaţiunea ar constitui o “o demonstraţie de forţă” de mai multe zile, dar că nu va modifica fundamental situaţia pe teren.
Atacul “nu va avea un impact strategic asupra situaţiei actuale în război, pe care sirienii o controlează, dar luptele ar putea să dureze doi ani sau mai mult”, a declarat un alt ofiţer american.

Intervenția militară în Siria ar putea declanșa o nouă criză financiară

siria_chemical_mapO intervenţie militară străină în Siria ar putea duce la creşterea preţurilor petrolului, lucru care ar avea la rândul său efecte negative asupra creşterii economice mondiale, este de părere Andrei Kostin, unul dintre şefii celei mai mari bănci din Rusia – VTB, informează Ria Novosti.

“Preţurile petrolului ar putea creşte puternic, lucru care ar aduce Rusiei profit pe termen scurt, dar ar fi cu siguranţă negativ pentru perspectiva globală de creştere”, a declarat Kostin. El explică, de asemenea, că unele ţări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, au fost capabile să se dezvolte în trecut pe seama războiului, dar că acesta a adus în principal distrugere şi instabilitate economiei mondiale. “Am avea în Siria acelaşi lucru pe care în avem în Egipt sau Libia – o altă ţară cu instabilitate politică ce nu poate fi rezolvată”, a mai adăugat reprezentantul celei mai mari bănci din Rusia. Problemele au început în Siria în luna martie a anului 2011 şi au culminat cu un război civil. Peste 100.000 de persoane au fost ucise până la ora actuală în timpul conflictelor, potivit estimărilor Statelor Unite ale Americii. Oficialii americani au votat favorabil în cursul săptămânii pentru oferirea autorităţii necesare lui Barack Obama în vederea utilizării forţei armate împotriva Guvernului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ca răspuns la un presupus atac cu arme chimice care ar fi avut loc luna trecută.

Traian Băsescu ne-ar băga într-un război cu Siria: Dacă aliații noștri vor da un semnal Damascului, România se va solidariza cu aceștia

Basescu la Yad Vashem IsraelTraian Băsescu a vorbit într-o conferință de presă despre situația din Siria. Acesta declară că poziția României se menține, aceea că țara trebuie să aibă o atitudine prudentă, iar „ La momentul la care aliații noștri vor decide să ia măsuri prin care să dea un semnal Damascului că este de netolerat utilizarea gazelor de luptă, România se va solidariza cu aliații”.

„De ce prudenţă? Şi azi au fost circa 20 de solicitări de operaţiuni consulare la ambasada noastră din Damasc. În acest moment e pregătită repatrierea a 19 cetăţeni români”, a declarat acesta.În ceea ce privește relațiile sale cu șeful statului sirian, Băsescu declară: „Cred că al-Assad e unul din şefii de stat cu care am avut cele mai puţine întâlniri, două. Nu e o relaţie de prietenie, a funcţionat o relaţie instituţională. Poziţia moderată derivă din mai multe motive. Una din explicaţii e numărul mare de cetăţeni români din Siria. Probabil când va începe ceva, sună direct la TV că nu-i ajută statul român”.

„Vor suna la televiziuni, să spună că au fost abandonaţi.Dacă începe un conflict internaţional în Siria, statul e obligat să protejeze oamenii de la ambasadă, să-i reloce. Vrem să evităm să nu le dăm asistenţă până în ultima clipă. Prudenţa mai vine din altă parte, de aceea ne angajăm să fim solidari. Deşi avem propriile analize, sperăm ca cei care vor lua decizia acţiunii să aibă convingerea că va fi una care se limitează la Siria. Apreciem că există riscuri de extindere a conflictului dinspre sau către vecini”, a mai spus acesta.

Traian Băsescu asigură că dacă aliații vor lua decizia unor lovituri în Siria, vom fi solidari cu ei. „Multe se pot duce mai departe într-o analiză. Nu suntem o mare putere, asta vreau să înţelegeţi.Nu este o chestiune de laşitate, atât putem noi acum. Nu avem nici F16 şi F35, nici portavioane şi distrugătoare.Asta este România acum. Sigur, am vrea să fim mai utili, dar atât putem”, a declarat președintele țării.

Obama așteaptă avizul Congresul pentru atacarea Siriei. Armata siriană doboară primul avion “F-22 Raptor” și patru rachete “Tomahawk”

raptorDecizia-surpriză a lui Barack Obama de a cere un vot Congresului în vederea unei acţiuni militare în Siria a consolidat poziţia lui Vladimir Putin, odată cu apropierea summitului G20, pe care Moscova vrea să îl folosească pentru a găsi o soluţie politică la conflictul sirian, comentează AFP.

“Obama s-a dovedit incapabil să răspundă unei provocări” lansate de către preşedintele rus, care s-a pronunţat cu privire la conflictul sirian “doar cu câteva ore înaintea discursului omologului său american”, apreciază analistul Aleksandr Gorbenko.

“Putin a pus la îndoială în avans eficienţa unor «măsuri militare» asupra cărora insistă Statele Unite (…), iar Obama a făcut un pas înapoi”, a subliniat Gorbenko într-un articol postat pe portalul de analiză Odnako.org.

“Este clar, acum, că punctul de vedere american cu privire la conflictul sirian va fi departe de a fi cel mai popular la summitul G20″, la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), în perioada 5-6 septembrie, cu atât mai mult după refuzul neaşteptat al deputaţilor britanici de a susţine atacuri militare în Siria, a apreciat el.

Vladimir Putin a calificat sâmbătă drept o “absurditate totală” acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora regimul sirian a utilizat arme chimice în atacurile de la 21 august, care s-ar fi soldat cu câteva sute de morţi lângă Damasc, şi a îndemnat Statele Unite să prezinte probele pe care afirmă că le deţin. continuare »

Care sunt tările care ar putea reacţiona în apărarea Siriei

Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cele mai recente informaţii referitoare la tensiunile din Siria, inclusiv o hartă sugestivă care arată statele ce ar putea să intervină în apărarea Siriei.

„Pe analiza de la ABC, se vorbeşte despre posibilitatea ca Iranul să riposteze în apărarea Siriei şi că Siria s-ar putea să riposteze înspre Israel. Nu e nevoie să spunem ce importanţă are acest stat pentru SUA şi lumea democratică. Deja începem să ne înfiorăm cu privire la ce ar putea să însemne acest conflict”, a precizat Mihai Gâdea.

Potrivit autorităţilor de la Washington, peste 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, au fost ucise în urma atacurilor chimice din Siria.

John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite a anunţat astăzi că în probele prelevate de la locul atacului din Damasc s-au găsit urme de gaz sarin.

Un atac aerian asupra Siriei poate fi ordonat in orice moment, a anuntat sâmbătă seară preşedintele Obama.

Armata siriană este pregătită de război! Premierul Siriei: Armata are degetul pe trăgaci’

armata sirianaArmata siriană ‘este mobilizată, ea are degetul pe trăgaci’, a declarat sâmbătă, la televiziunea de stat, premierul sirian Waël al-Halqi, potrivit AFP.
Într-o declaraţie scrisă difuzată de televiziunea siriană, premierul al-Halqi dă asigurări că ‘armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii’.

După ce ultimii experţi ai Naţiunilor Unite au părăsit sâmbătă dimineaţa teritoriul sirian, autorităţile de la Damasc declară că sunt pregătite să reacţioneze în cazul unor atacuri aeriene americane, scrie Agerpres

În cursul dimineţii, un important responsabil al serviciilor siriene de securitate a declarat că Siria se aşteaptă ”în orice moment” la un atac occidental împotriva teritoriului său şi ”este gata să riposteze de asemenea în orice moment”.

”Ne vom apăra poporul şi patria cu toate capacităţile de care dispunem”, a mai afirmat acesta, insistând că o ”agresiune /occidentală nejustificată nu va rămâne fără ripostă”.

Reuniune crucială la ONU pentru soarta Siriei. Când va începe intervenţia militară

marea britanie siriaAmbasadorii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate s-au reunit, miercuri, la sediul ONU din New York pentru a examina un proiect britanic de rezoluţie privind Siria, potrivit diplomaţilor, citaţi de AFP. SUA şi Marea Britanie au subliniat că nu va exista o intervenţie militară unilaterială şi, mai mult, că statele aliate vor aştepta rezultatele anchetei ONU.

UPDATE: Guvernul britanic nu va lansa o acţiune militară în Siria înainte de a afla rezultatele experţilor ONU care anchetează la locul unui presupus atac cu arme chimice, potrivit unei moţiuni care va fi supusă joi Parlamentului, relatează AFP.

“Secretarul general al ONU trebuie să se poată adresa Consiliului de Securitate imediat după încheierea misiunii echipei”, afirmă textul, adăugând: “Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să aibă oportunitatea de a avea acest rezumat şi trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate care susţine o acţiune militară înainte ca o astfel de acţiune să fie luată”.

UPDATE:  Statele Unite au apreciat miercuri că proiectul de rezoluţie britanic ce justifică un atac în Siria, dezbătut la Consiliul de Securitate al ONU, probabil că nu va fi aprobat, relatează AFP.

“Nu vedem nicio rezolvare posibilă pentru acest vot, dată fiind opoziţia continuă a ruşilor”, a declarat Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat. continuare »

Rusia ameninţă Statele Unite ale Americii: “Dacă faceţi asta, va fi HAOS în lume!”. Anglia vrea să recurgă la atac fără aprobarea ONU

siria hartaStatele Unite sunt tot mai aproape de o acţiune militară în Siria, după ce secretarul de stat John Kerry a condamnat, în termeni severi, folosirea armelor chimice în această ţară. În replică, liderul sirian Bashar al-Assad avertizează că o eventuală intervenţie armată externă va duce doar la eşec.

Şi Ministerul român de externe a condamnat ferm utilizarea armelor chimice în Siria, oricare ar fi vinovaţii. Inspectorii ONU, aflaţi la Damasc, au efectuat cercetări la locul presupusului atac cu arme chimice, deşi convoiul lor a fost atacat cu focuri de armă.
Secretarul de stat american John Kerry spune că sînt dovezi că guvernul lui Bashar al Assad ar fi folosit arme chimice împotriva civililor sirieni.
John Kerry a acuzat direct regimul sirian că a încercat să ascundă dovezile atacului cu arme chimice de lîngă Damasc, soldat cu sute de victime.
Aflaţi în Siria pentru a ancheta acuzaţii anterioare de folosire a armelor chimice, inspectorii ONU au fost atacaţi de lunetişti, în drum spre locul noului atac. O maşină a fost avariată dar inspectorii au reuşit, totuşi, să culeagă probe şi mărturii de la supravieţuitori.

Preşedintele Barack Obama consideră că autorii atacului cu arme chimice trebuie traşi la răspundere. Şi pentru Marea Britanie, Franţa şi chiar Germania, intervenţia militară este o opţiune, dacă se confirmă că regimul sirian este cel care a declanşat atacul, o poziţie care nu e susţinută şi de Rusia. < imagini cu obama nu sunt, nu a vorbit el ci tot john kerry >
Rusia şi China, state considerate aliate ale Siriei, au drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU. La Damasc, ministrul adjunct de externe sirian spune că o acţiune armată externă împotriva regimului va duce la “haos în întreaga lume”.

Ban Ki-moon: Experţii ONU au strâns mărturii despre presupusul atac chimic din Siria

Experţii ONU strâns, luni, în două spitale, mărturii ale victimelor presupusului atac chimic produs la 21 august la periferia Damascului, a anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon, potrivit AFP, citată de Mediafax. În acelaşi timp, ONU a emis un „protest ferm” pe lângă autorităţile siriene şi opoziţie în urma focurilor de armă care au vizat coloana echipei de experţi luni dimineaţa. Reprezantanţii ONU au vizitat un spital de campanie din Moadamiyat al-Chams, la sud-vest de Damasc, unde au primit îngrijiri victimele atacului din 21 august, strângând mai multe eşantioane pentru ancheta lor.

Militanţii aflaţi la faţa locului au declarat că experţii au vorbit cu medici care au îngrijit victimele, într-un centru al Crucii Roşii siriene, scrie Agerpres. Anchetatorii ONU se îndreptau, luni dimineaţa, spre zona unde a avut loc acest presupus atac cu arme chimice – atribuit regimului sirian – când au fost ţinta unor lunetişti neidentificaţi. Regimul sirian şi opoziţia se acuză reciproc că s-ar afla la originea atacului care i-a vizat pe inspectorii organizaţiei internaţionale. Opoziţia şi ţările occidentale acuză armata siriană că a ucis sute de civili într-un atac cu arme chimice, săptămâna trecută, în zona unde s-au deplasat luni inspectorii ONU.

| antena3

SITUAŢIE TENSIONATĂ. Convorbire telefonică Putin – Cameron despre situaţia din Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut luni o convorbire telefonică cu premierul britanic David Cameron consacrată situaţiei din Siria, a anunţat biroul de presă al Kremlinului într-un comunicat, transmite AFP.

Potrivit sursei citate, convorbirea telefonică, care a avut loc la ‘iniţiativa părţii britanice’, ‘s-a axat în principal pe situaţia din Siria, în urma informaţiilor publicate de media privind o eventuală recurgere la arme chimice în apropiere de Damasc’. Putin şi Cameron au evocat, totodată, aspecte legate de summitul G20 prevăzut pentru 5 şi 6 septembrie, la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), se arată în comunicat.

De la presupusul atac cu arme chimice din 21 august, atribuit de către SUA şi aliaţii acestora regimului sirian şi care a făcut mai multe sute de morţi, apelurile occidentalilor la o intervenţie militară în Siria sunt din ce în ce mai presante, notează AFP.
Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a apreciat luni că este ‘posibil’ să se răspundă la folosirea armelor chimice în Siria, ‘fără o unitate completă în Consiliul de Securitate al ONU’.
Dar Moscova continuă să îşi apere aliatul, Damascul, apreciind că rebelii sunt cei care au recurs la armele chimice pentru a discredita guvernul sirian, relevă AFP.
Intervenţia militară în Siria fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU sugerată de Londra şi Paris ar fi ‘periculoasă’ şi ‘o încălcare grosolană a dreptului internaţional’, a declarat luni şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

| realitatea.net

Statele Unite, implicate indirect în atacuri cu arme chimice

O serie de documente desecretizate ale Central Intelligence Agency (CIA) arată că Statele Unite au dat o mână de ajutor regimului lui Saddam Hussein, în a folosi arme chimice în Iran.SIRIA

În 1988, spre finalul conflictului armat dintre Iraq şi Iran, Statele Unite au aflat, cu ajutorul imaginilor din satelit, că forţele iraniene găsiseră o breşă în apărarea armatei irakiene şi că urmau să obţină un avantaj strategic. Agenţii americani au dezvăluit irakienilor poziţiile forţelor iraniene, ştiind că armata lui Saddam va folosi arme chimice, inclusiv gaz sarin, scrie foreignpolicy.com.

Informaţiile includeau hărţi şi imagini cu mişcările de trupe ale iranienilor, detalii despre apărarea anti-aeriană a acestora şi locaţiile mai multor obiective strategice. Lucrurile s-au petrecut în mod similar de mai multe ori în timpul conflictului, atunci când irakienii au folosit arme chimice, fără a întâmpina niciun fel de opoziţie din partea americanilor.

Astăzi, SUA ameninţă cu represalii în Siria, după folosirea armelor chimice, însă regimul Reagan de la finele anilor 1980, deşi ştia de folosirea acestora, nu a reacţionat niciodată.

Americanii au avut raporturi detaliate privind locurile din Irak în care se fabricau arme chimice, având dovezi clare în această privinţă încă din 1983. Politica lui Reagan era însă una singură: victoria Irakului, cu orice preţ.

Folosirea armelor chimice este interzisă prin Convenţia de la Geneva, protocol care însă nu a fost ratificat niciodată de Irak. SUA au aflat în 1987 despre planurile ofensive ale Iranului şi despre şansele mari de reuşită ale acestora. Pe marginea raportului primit, Ronald Reagan a scris “O victorie iraniană este inacceptabilă”. Acesta a fost punctul în care s-a decis ca serviciile secrete americane să ofere sprijin regimului lui Saddam Hussein.

La scurt timp au urmat atacurile cu gaz sarin, un gaz care provoacă ameţeală, dificultăţi respriratorii, convulsii musculare şi poate duce la moarte. În 1988 era deja o obişnuinţă ca informaţii din partea americanilor să le parvină irakienilor. Acestea le-au permis soldaţilor lui Saddam să lovescă ţinte precise şi să perturbe planurile ofensive ale iranienilor. În majoritatea atacurilor au fost folosite arme chimice, iar de fiecare dată numărul victimelor a fost necunoscut. Se estimează că, în fiecare caz, au fost “mii” de morţi.

| antena3

 

SUA şi Marea Britanie iau în calcul o acțiune împotriva Siriei. Iranul avertizează

syria usa ukBarack Obama și  premierul britanic, David Cameron, au discutat la telefon despre situaţia din Siria. Cei doi lideri au căzut de acord că  va exista “o ripostă importantă” dacă se va demonstra că regimul Bashar Al-Assad a utilizat arme chimice. În replică, Iranul lansează şi el un avertisment.Cei doi lideri şi-au exprimat “grava preocupare” în legătură cu “indiciile din ce în ce mai clare că în Siria a avut loc un atac semnificativ cu arme chimice”, a precizat Biroul premierului David Cameron.

Iranul avertizează că o intervenţie militară a SUA în Siria va atrage “consecinţe dure”

“Dacă Statele Unite vor depăşi linia roşie, vor exista consecinţe dure pentru Casa Albă”, a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreşedintele Statului Major al armatei iraniene, informează Mediafax.

”Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de Statele Unite şi de ţările reacţionare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistenţă împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor”, a atras atenţia Jazayeri.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, pe 21 august, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc. Regimul Bashar al-Assad afirmă că forţele insurgente subordonate opoziţiei au utilizat arme chimice.

În schimb, Rusia, princialul aliat al Siriei pe scena internaţională, a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic. “Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe.

Statele Unite ale Americii sunt pregătite să atace Siria
SUA sunt ‘mai aproape ca oricând de declanşarea unor acţiuni armate în Siria’, este de părere şeful Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat ,camera inferioară a parlamentului rus, Aleksei Puşkov, informează Itar-Tass.
‘SUA l-au declarat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad vinovat încă înainte să fie făcute publice concluziile inspectorilor Organizaţiei Naţiunilor Unite ONU, cu privire la atacul cu arme chimice de lângă Damasc. Aceasta înseamnă că părţii americane îi va conveni doar un verdict acuzator’, a declarat parlamentarul rus la postul de televiziune Rossia-24.

În opinia lui Puşkov, cea mai serioasă problemă a preşedintelui SUA, Barack Obama, este ‘să acţioneze fără acordul Consiliului de Securitate al ONU’. ‘Obama se află în faţa unei alegeri dificile: fie să meargă pe calea fostului preşedinte George W.Bush, care a declanşat atacul asupra Irakului fără acordul Consiliului de Securitate, fie să obţină o poziţie unanimă din partea Consiliului’. Însă, este convins Puşkov, o asemenea poziţie va fi greu de obţinut, ‘deoarece deocamdată nu există dovezi că autorităţile siriene au utilizat arme chimice’.
După cum prognozează Aleksei Puşkov, ‘este posibil să mai aibă loc încă o rundă de diplomaţie şi abia după aceea să înceapă acţiunile armate’. Potrivit parlamentarului rus, multe vor depinde de rezultatele anchetei desfăşurate de anchetatorii ONU lângă Damasc.
‘Dacă vor exista dubii cu privire la faptul că trupele guvernamentale din Siria au folosit arme chimice, aceasta va însemna că intervenţia armată în Siria va fi ilegală şi nelegitimă’, a conchis Aleksei Puşkov, scrie Agerpres.

Regimul sirian susţine că “nu a utilizat niciodată arme chimice”

Ministrul sirian al informaţiilor, Omran al-Zohbi, a declarat sâmbătă că regimul său “nu a utilizat niciodată arme chimice”, respingând astfel acuzaţiile opoziţiei.

“Noi nu am utilizat niciodată arme chimice în Siria, în orice formă ar fi, lichid sau gaz. (…) Armata siriană nu are nevoie să utilizeze arme chimice, pentru că moralul ei este ridicat şi ea realizează progrese împotriva terorismului”, a declarat ministrul sirian al informaţiilor, Omran al-Zohbi, informează AFP.
“Armata siriană avansează” şi “teroriştii sunt în necaz”, a adăugat el, folosind terminologia oficială pentru a-i desemna pe rebelii ce luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Opoziţia a acuzat puterea că a recurs la gaze toxice în atacurile din regiunea Damasc miercuri.
Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), care se sprijină pe o reţea de surse medicale şi militanţi anti-regim, a anunţat la rândul său un bilanţ de peste 300 de morţi de gaz toxic începând de miercuri, inclusiv zeci de rebeli.

PENTAGONUL a mobilizat forţe militare în Mediterană. Statele Unite pregătesc o posibilă intervenţie în SIRIA

SIRIAFără a oferi detalii, secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat că Pentagonul a început mobilizarea forţelor în apropierea Siriei, în vederea unei eventuale intervenţii militare în zonă. Forţele Navale americane îşi consolidează prezenţa în estul Mării Mediterane, iar Barack Obama a cerut Pentagonului să prezinte opţiunile pentru criza din Siria, pe fondul presiunilor pentru o intervenţie americană.

“Departamentul Apărării are responsabilitatea de a-i furniza preşedintelui toate opţiunile în cazuri de urgenţă. Acest lucru necesită repoziţionarea forţelor pentru a fi la dispoziţia opţiunii preşedintelui”, a explicat Hagel. Oficiali din cadrul Pentagonului au anunţat că o a patra navă militară americană, dotată cu rachete de croazieră, a fost transferată în estul Mării Mediterane. Însă o intervenţie militară în Siria probabil nu va putea avea loc fără acordul Rusiei, principalul susţinător al regimului Bashar Al-Assad. Rusia a atribuit insurgenţilor sirieni presupusul atac cu arme chimice care ar fi avut loc la Damasc pe 21 august, afirmând că este un act de manipulare în scop propagandistic.

“Opoziţia siriană refuză să ofere acces anchetatorilor la locul incidentului. Apar din ce în ce mai multe dovezi că este vorba de un act criminal plănuit cu mult înainte, un act provocator. Pe Internet, relatările despre incident circulau cu câteva ore înainte de aşa-numitul atac. Este o acţiune premeditată”, a reacţionat Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. “În contextul acestui nou val de propagandă antisiriană, credem că apelurile unor capitale europene de a face presiuni asupra Consiliului de Securitate ONU şi de utilizare a forţei sunt inaccceptabile”, insistă Ministerul rus de Externe, citat de Mediafax.

Opoziţia siriană susţine că forţele subordonate regimului Bashar Al-Assad au utilizat arme chimice în apropiere de Damasc, atacul soldându-se, potrivit insurgenţilor, cu 1.300 de morţi. Armata siriană a dezminţit categoric utilizarea de arme chimice la periferia oraşului Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict armat între forţele insurgente ale opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad. Bilanţul confruntărilor este, potrivit estimărilor ONU, de cel puţin 100.000 de morţi.