Tag Archives: Sf. Marcu Evghenicul

Sf. Marcu Evghenicul: Despre papă şi statutul catolicilor

sf-marcu-evghenicul-la-sinodul-de-la-ferrara-florenta„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320).
Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: „Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343).
Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282).
Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: „Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349). continuare »

Mesaj al Sf. Marcu Evghenicul catre participantii la saptamana ecumenista de rugaciune: Sunteti ca niste „fetite”, gata sa va inchinati papei!

O figura harismatica, care si-a lasat o adanca si luminoasa pecete pe istoria Bisericii, este impusa cu o deosebita actualitate de catre calendarul sarbatorilor acestei luni. Este Sfantul Marcu Evghenicul, antiunionistul. In zilele noastre, in care miscarea ecumenica l-a nelinistit pana si pe cel mai simplu om si se prezinta de-acum nu numai in haina bisericeasca, ci si intr-una surprinzator de sociala, nimic nu este mai interesant, dar si mai credibil decat sa ascultam mesajul celui care a fost odata protagonist in aceste evenimente si caruia dupa veacuri i s-a dat dreptate.

Marcu a fost de vita nobila si in ceea ce priveste sufletul, si in ceea ce priveste originea. Printre primele lectii pe care le-a primit au fost si insuflatele cuvinte ale lui Iosif Vriennie: „Credinta noastra Ortodoxa! Aceasta este bogatia noastra, aceasta slava, aceasta neamul, aceasta cununa, aceasta lauda”. „Nu ne vom lepada de tine, iubita Ortodoxie! Nu vom minti fata de tine, Cinstire de Parinti predanisita! Nu ne vom indeparta de tine, Maica, buna-cinstire. Intru tine ne-am nascut si intru tine traim, si intru tine vom adormi! Iar daca vremea o va cere, si de mii de ori vom muri pentru tine”. Aceste cuvinte au fost o borna in viata lui Marcu, au devenit o sfanta comoara, pe care s-a ingrijit sa o pazeasca pana la sfarsit neinovata si nefalsificata.
Anii in care a trait erau grei pentru patrie. Turcii ajunsesera in fata portilor Constantinopolului si temeliile imperiului se cutremurau de pasul lor. Imparatul, in fata pericolului direct, cauta ajutor. Bate la portile celor puternici ai Europei si cerseste alianta lor. Insa ca popoarele crestine sa-si dea ajutorul capitalei imperiale, trebuie sa aprobe papa. Si papa pretinde schimburi (despagubiri) grele: supunerea Ortodoxiei in fata papismului.
Amenintarea este un sfetnic rau si devine si mai rau, cand cineva pierde simtul profund al realitatii. Fortati de pericol, pacaliti de masca cea inselatoare, toti, imparat si episcopi cedeaza si cad de acord pentru unirea Bisericilor, precum numesc eufemistic supunerea fata de papa. Prefera sclavia fata de papism decat sclavia fata de turci. Si doar Marcu, urmandu-i fidel pe Parintii Bisericii, isi inalta statura morala si apara integritatea credintei. La Sinodul de la Ferrara – Florenta cuvintele sale sunt formulate memorabil si monumental. Propovaduieste ca deasupra libertatii patriei este libertatea credintei. Pentru ca o credinta libera poate intr-o zi sa elibereze patria aflata in sclavie. Credinta pastreaza nerobit cugetul si ii face viteaza inima. Dimpotriva, o credinta inlantuita de inselaciune ingenuncheaza si patria la picioarele celui care a inselat-o. Unirea o iubim, supunerea o uram, pentru ca ea va insemna disparitia Ortodoxiei. Intre adevar si minciuna nu exista cale de mijloc (ceva intermediar), nu incape compromisul. Oricand s-au facut astfel de pasi, cel care a castigat a fost vrajmasul lui Dumnezeu si al omului. continuare »