Tag Archives: Sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu sau Ce aproape de noi este fericirea!

18 februarie 2015 – 63 de ani de la naşterea în Ceruri

Sf. Mc. Valeriu Gafencu

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe mo­tive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta.

Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Scrisorile trimise de Valeriu reprezintă şi un “îndreptar pentru spovedanie” pentru curăţirea cugetului de patimi şi păcate, aceasta fiind principala condiţie pentru dobândirea fericirii. Cea mai fericită zi din viaţă este ziua când îţi iartă Dumnezeu păcatele printr-o spovedanie sinceră şi când te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos care s-ajertfit pentru păcatele noastre. continuare »

FOTO+VIDEO: Prăznuirea Sf. Valeriu Gafencu (16 feb., Tg. Ocna)

[youtube=https://youtu.be/FPckcJGcyz0]

[youtube=https://youtu.be/dARkI4WzfdQ]

Atac la Sfântul Închisorilor, Valeriu Gafencu. Institutul jidovesc Elie Wiesel cere retragerea titlului de cetățean de onoare oferit de primăria Tg. Ocna. Părintele Justin se opune acestui act de umilire națională

Cetatean-de-Onoare-Valeriu-Gafencu

hotararea-consiliului-local-targu-ocna-pentru-acordarea-titlului-de-cetatean-de-onoare-lui-valeriu-gafencu

Părintele Justin: Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte sfântul închisorilor. Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară. Germanii ar fi vrut să pună mâna pe această mișcare ca să o compromită şi ca să poată ei cuceri pe români şi apoi mai departe, dar nu au reuşit. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism? La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz ortodoxia.

Pentru evrei, gestul lui Gafencu de a-l salva pe Wurmbrand a fost mai degrabă o slăbiciune şi o dezonoare că s-a lăsat salvat de un creştin, fiindcă pentru evrei noi suntem spurcaţi. Pentru ei bunătatea este o defecţiune morală. Noi sau ei suntem rasiştii? Dar diavolul nu poate să recunoască niciodată sfinţenia lui Hristos. Ei tot timpul vor încerca să denigreze prezenţa noastră în istorie, luptând pe toate căile şi cultural şi religios şi militar. Cititi interviul integral pe site-ul ATITUDINI.

Vedeți aici textul complet al memoriului şi adresa Institutului Elie Wiesel

Lista organizaţiilor civice şi a personalităţilor care s-au alăturat memoriului în favoarea lui Valeriu Gafencu iniţiată de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, în ultimile zile, în timp ce aproape 1000 de români au semnat petiţia on-line. Vă invităm să o faceţi şi dvs.!

Arhimandrit JUSTIN PÂRVU, Stareț al Mănăstirii Petru Vodă
FUNDAŢIA ION GAVRILĂ OGORANU, Preşedinte – Coriolan Baciu
FEDERAŢIA ROMÂNĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI LUPTĂTORI ANTICOMUNIŞTI, Preşedinte – Marcel Petrişor, scriitor
ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI BUCUREŞTI, Valentin Cantor
FUNDAŢIA MEMORIALUL DURERII, Lucia Hossu Longin
Dan Puric, actor
Răzvan Codrescu, publicist
FUNDAŢIA SFINŢII ÎNCHISORILOR, Ioan Şuţă
ASOCIAŢIA ROST, Preşedinte Claudiu Târziu
FUNDAŢIA ARSENIE BOCA, Irina Popescu
FUNDAŢIA SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI, Marcel Bouroş
Laurean Ţoţa, antreprenor, Bucureşti
ASOCIAŢIA ORTODOXIA TINERILOR, Preşedinte Emil Bălan
MIŞCAREA NAŢIONAL CREŞTINĂ (BASARABIA), Preşedinte Sergiu Laşcu
continuare »

Sfântul închisorilor: Imnul Învierii

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.

Hristos a inviat!

de Valeriu Gafencu

Sfântul Mucenic Valeriu Gafencu – 60 de ani de la trecerea în Sinaxarul Ceresc. Un NOU acatist închinat acestui sfânt

Sfinte Mucenice Valeriu, luminătorul tem­niţei vremelniciei, pe Dumnezeul Cel Veş­nic roagă-L să deschidă temniţa sufle­tului meu cel ce intru ale patimilor lanţuri pătimeşte. Cu mireasma sufletului tău de crin să primenească stricăciunea  sufletului meu, cu rugăciunea ta să acopere palmele ne­ascultării şi ale neînfrânării cu care îmi lovesc inima şi să mângâie durerea nede­să­vârşirilor mele. Iar iubirea ta să adâncească în mine dorul Iubirii celei Mari a Hristosului lumii, făcându-mi-se mie şi întreg nea­mu­lui meu pântece al Învierii!

Astăzi se implinesc 60 de ani de când marele nostru mărturisitor, Valeriu Gafencu, s-a săvârşit întru Domnul, la penintenciarul din Târgu Ocna. După o grea suferinţă, asumată până în ultima clipă ca pe cercetare a lui Dumnezeu, tânărul Valeriu de numai 31 de ani, avea să-şi prorocească propria moarte, asemănându-se astfel cu marii sfinţi, cărora Dumnezeu le dădea darul înainte vederii. Tot în acele momente de suferinţă Valeriu Gafencu a dat pildă tuturor despre cum trebuie să ne iubim aproapele, dar şi duşmanii.

Fiind un exponent al Mişcării Legionare, de care nu s-a lepădat niciodată, mărturisitorul Valeriu Gafencu dă mărturie despre formarea creştină care a primit-o în cadrul acestei organizaţii; fiind pus pe Calea lui Hristos, a ajuns la desăvârşire, prin suferinţă, prin asumarea Crucii, căci spunea cu bucurie: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

Să cerem şi noi acelaşi lucru, în aceste vremuri din ce în ce mai ameninţătoare la adresa libertăţii noastre, rugând pe cel mai mare sfânt al nostru, aşa cum îl caracteriza părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, să mijlocească la Maica Domnului şi la Tronul Ceresc.

Un NOU acatist al Sfântului Valeriu Gafencu:

Tropar, glasul al 4-lea:

 Întru tine Sfinte ne-am înaripat
inimile spre dragostea cea de Dumnezeu purtătoare, căci iubindu-ne, Iubirea ne-o ai arătat şi răstignind păcatul, rana rugăciunii neîncetate ai dobândit.
Întru aceasta de Dumnezeul
Cel Preaînalt se bucură,
Sfinte Mucenice Valeriu,  duhul tău!

 

Condac  1   

Vrednicului de lau­dă Sfântului Mucenic Valeriu, care ca un alt Mihail cu sabia  cuvântului a tăiat pornirile cele viclene ale multor inimi şi ca un alt Gavriil, cu mireasma preafrumosului  său su­flet dureri nespuse a mângâiat, cu bucurie să-i cântăm:

Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

Icos  1   

Crin al iubirii odră­slit în pământul Basarabiei, asemeni născă­to­rilor tăi iubitor de Dumnezeu şi de neam ai fost. Şi precum tatăl tău a luptat pentru unirea cu patria mamă România, aşa şi tu Sfinte Mucenice Valeriu pentru unirea nea­mu­lui românesc cu Părintele Ceresc te-ai jertfit  şi alăturându-te altor  suflete râvni­toa­re ca şi tine, ocrotiţi de Sfântul Mihail Arhanghelul Domnului, lupta împotriva du­hurilor răutăţii o aţi purtat pentru care mi­nunându-ne de o lucrare ca aceasta te lăudăm aşa:

Bucură-te biruinţă vrednică de laudă a strămoşilor.
Bucură-te aleasă cunună a celor ce te-au născut pe tine.
Bucură-te sămânţă care prinde viaţă în sufletele urmaşilor.
Bucură-te fructul cel preafrumos al iu­birii de ţară.
Bucură-te bucuria a celor ce ţi-au fost în­vă­ţători.
Bucură-te împlinirea desăvârşită a das­că­lilor.
Bucură-te scutul celor ce împreună cu tine au luptat .
Bucură-te nădejdea celor ce te-au iubit.
Bucură-te ruşinarea celor ce te-au ju­decat.
Bucură-te îndreptătorul celor ce te-au prigonit pe nedrept.
Bucură-te împlinirea omului nou.
Bucură-te că tuturor te-ai făcut toate, lup­tă­­torule.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt!

 

Condac  2   

Pentru o ţară nouă şi strălucitoare ca un soare te-ai rugat Sfinte Valeriu, în care să domnească iubirea, drep­tatea, armonia. De aceea în Învierea neamu­lui  românesc crezând desăvârşit, pătimirile închisorilor comuniste ai răbdat cu mulţu­mire cântând:  Aliluia!

Icos  2   

Celula chilie pustni­cea­scă ţi s-a făcut Sfinte Mucenice în care lupta cu păcatul o ai început pentru a bine­lui şi a frumosului biruinţă. Şi în rugă mis­tuindu-te Aiudul, Galda, Gherla, Piteştii, Văcăreştii, Târgu Ocna făcutu-s-au temple împodobite cu icoana îngerescului tău chip, înaintea căruia  căzând cu dragoste îţi stri­găm:

Bucură-te stâlp de foc care ai alungat în­tu­nericul celulei.
Bucură-te candelă care ai încălzit sufle­tele înfrigurate ale celor ce pătimeau cu tine.
Bucură-te lumină ascunsă sub obroc care acum luminezi tuturor.
Bucură-te floare parfumată care miro­sul cel greu al celulei îl alungi.
Bucură-te mireasmă care vindeci sufle­tele celor chinuiţi.
Bucură-te că surâsul tău a potolit mâ­nia cea nelegiuită.
Bucură-te că mândria cea preaurâtă se sme­reşte la rugăciunea ta.
Bucură-te că frumuseţea sufletului tău pe satana a învins.
Bucură-te că vârtutea lui infricoşează vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
Bucură-te că puterea rugăciunii tale a sfă­râmat a inimilor piatră.
Bucură-te că iubirea ta a născut iubire.
Bucură-te întărirea şi nădejdea multora.
Bucură-te Sfinte Mucenice Valeriu, crin ales al Celui Prea Înalt! continuare »

Luni, 5 septembrie, incepe actiunea de cautare si deshumare a lui Valeriu Gafencu in orasul Targu Ocna

In baza unei solicitari primite la CICCR in data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost incepute o serie de investigatii privitoare la stabilirea locului unde au fost ingropate ramasitele pamantesti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 in penitenciarul-spital de la Targu Ocna. In urma cercetarilor noastre de teren, s-a stabilit faptul ca trupul lui Valeriu Gafencu a fost inhumat in apropierea penitenciarului din Targu Ocna, in perimetrul cimitirului situat langa biserica ortodoxa cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena aflata in Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. In incercarea de cautare, identificare si recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, cum l-au numit toti cei care l-au cunoscut, numire care a fost institutionalizata de catre monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizeaza incepand cu data de 5 septembrie 2011, timp de cateva zile, o cercetare arheologica in spatiul acestui cimitir. continuare »

Prima floare din primavara canonizarii lui Valeriu Gafencu: Pe site-ul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei si pe Doxologia.ro este comemorat Sfantul Inchisorilor

(Trebuie mentionat ca articolul este ciuntit dupa modelul politic corect, pentru ca nu face nicio referinta la activitatea legionara a tanarului Valeriu, evitandu-se folosirea cuvantului “legionar”, cuvant ce a fost pe buzele Sf. Valeriu in marturisirea din timpul procesului sau. Dar sa vedem partea plina a paharului si sa nadajduim ca Sfantul Valeriu ne va da mai mult curaj la toti! Sau ar mai putea fi ipoteza urmatoare: Tocmai pentru faptul ca acest cuvant legionar are o conotatie distorsionata in mintea multora – datorita comunistilor, MMB a inlocuit termenul cu nationalist-crestin, ceea ce este foarte adevarat. Si de aici ar trebui cu totii sa afle ca a fi legionar insemna a fi iubitor de credinta, neam si tara).

Astazi se implinesc 59 de ani de la trecerea la cele vesnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit in inchisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfantul inchisorilor“.

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti (Basarabia). In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student in anul al II-lea la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: „Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutila, fiindca dictatura nu a vazut cu ochi buni activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu. Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Targu Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941-1944) si de la Pitesti. Din cauza torturilor si a regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Targu Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani, pana la 18 februarie 1952, ar putea fi considerata drept o minune. Pretul rezistentei sale morale a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul sau era, insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, despre care depun marturie multi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

Cititi restul articolului pe site-ul MMB.

Vedeti si: Mitropolia Chisinaului si a intregii Moldove vrea canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu

19 februarie – Parastas intru pomenirea marturisitorului Valeriu Gafencu. Va oferim in dar o noua icoana cu Valeriu

apasati pe imagine pentru a o mari. Trimiteti la cat mai multa lume aceasta icoana!

Asociatia PREZENT! va organiza sambata 19 februarie 2011 comemorarea anuala de la Targu Ocna.
Ca de fiecare data programul va fi compus din Parastas in (Biserica din) Cimitirul unde odihnesc trupurile lui Valeriu Gafencu si a celorlalti fosti detinuti politic si vizita la Spitalul Penitenciar Targu Ocna.
Cei care doresc sa participe la vizitarea penitenciarului Targu Ocna sunt rugati sa ne transmita pe email urmatoarele date: nume si prenume complet, serie si numar de buletin. Va rugam sa transmiteti aceste date cat de curand pentru a putea face o estimare a numarului de participanti.
In functie de numarul doritorilor vom asigura transport cu microbuz/autocar din Bucuresti. In acest sens ii rugam pe cei interesati de transport sa ne anunte cat de curand posibil pentru a putea rezerva din timp mijlocul de transport potrivit.
Pentru orice alte detalii legate de comemorare ne puteti contacta pe email: [email protected] sau telefon Costel Condurache – 0726 314 475.
Astazi se implinesc 90 de ani de la nasterea lui Valeriu, suntem in gand cu el si cu intreaga familie Gafencu.

Doamne ajuta!

Cezarina si Costel Condurache – Asociatia PREZENT!

14 mai – Ziua de praznuire a Sfintilor Mucenici si Marturisitori ai temnitelor comuniste

Intru aceasta zi, pomenire a Marilor Sfinti Mucenici, a celor ce s-au nevoit si s-au savarsit pentru Hristos intru temnitele comuniste ale veacurilor de pre urma.

Savarsitu-s-au acestia in cele mai cumplite chinuri, pre carile satana le-a nascocit si le-a lucrat prin slabanogeala sufletului omenesc de-a lungul veacurilor. Cercati precum lamurit argintul se cearca, intru cumplitul foc al iadului suferit-au temnita grea, foame, frig, prigoane de tot felul, zdrobire sufleteasca si sangeroase batai preste puterea cea fireasca si omeneasca, umilinta, ingrozire, insingurare, boli si nenumarate alte napastuiri. Intre acestia stralucit-a cel cu bun nume numit Sfant al Inchisorilor Valeriu Gafencu, dara si altii precum Constantin Oprisan, Gheorghe Jimboiu, Mircea Vulcanescu si multi, multi altii cari s’au savarsit de oameni nestiuti, dara de Dumnezeu aflati. Iara Sfintele lor Moaste aruncate de catre prigonitori s-au facut, fara nume, fara de cruce si fara de mormant fiind, intru apropierea locurilor de suferinta, adeca cel al inchisorilor de la Pitesti, Aiud, Gherla, Canal, Targu Ocna, Jilava, Rimnicu-Sarat si multe altele in carile acesti slaviti, cea de-Dumnezeu-revelata credinta o au descoperit si nenumaratele cercari ale vrajmasului desavarsit le-au biruit. Iara astazi, sangele acestora striga cu mare glas chemand la pocainta intreg norodul romanesc, cel dintru temnita mare a vicleanului nou veac, cea a uraciunii pustiirii, despre carea Insusi Mantuitoriul a cuvantat, carora slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste si mantuieste pre noi. Amin.

Parintele Justin ne vorbeste despre importanta zilei de 14 mai – Praznicul Mucenicilor si Marturisitorilor din temnitele comuniste

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

Descarcati

Slujba Sfintilor Inchisorilor, Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Acatistul Sfantului Valeriu Gafencu,

cartea Din temnite spre sinaxare

Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori (Audio)

1din4.mp3 (9.60 MB)
2din4.mp3 (12.48 MB)
3din4.mp3 (37.75 MB)
4din4.mp3 (14.03 MB)

Urmariti si:

Parintele Justin Parvu ne vorbeste despre ziua de 14 mai 1948

Emisiunea TVR despre sfinţii închisorilor

Pr. Sofian BOGHIU – Rugaciunile celor din inchisori

Minuni ale sfintilor martiri din Aiud

Imagini si inregistrare audio, video de la parastasul in memoria lui Valeriu Gafencu, din data de 18 feb 2009 de la Tg. Ocna

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

2009-02-18-10h18m45 2009-02-18-11h09m57 2009-02-18-11h36m41

2009-02-18-11h53m39 2009-02-18-12h06m59 2009-02-18-12h19m48

2009-02-18-12h58m07 2009-02-18-12h58m22 2009-02-18-12h58m32 2009-02-18-12h58m38

INREGISTRARI AUDIO :

Fragmente din slujba DOWNLOAD download

Vesnica pomenica si cuvantul parintelui Ioan Sismanian DOWNLOAD download

Cuvantul parintelui din m-tii Raraului DOWNLOAD download

Cuvant al Sfantului Valeriu DOWNLOAD download

Cuvantul lui Danion Vasile DOWNLOAD download

Cuvant de incheiere a parintelui Ioan DOWNLOAD download

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=T-muU-Sz7K8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=HfpNimAOt2s] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ykB3nUY_lis]

VIDEO : Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
Emisiunea “Noaptea pătimirilor”, o producţie TV România Internaţional 1998, după o idee de Virgil Maxim.

Partea I

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=4964542399837506954&hl=en]

Partea a II-a

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=-8107161793896992031&hl=en]