Au trecut câteva luni de la sinodul din Creta, iar situaţia pare a se fi aşezat într-un anumit fel, oarecum previzibil. Mulţi dintre români au acceptat deciziile acelui sinod, pentru că nu ştiu absolut nimic despre ce s-a întâmplat acolo, iar puţinii care nu au făcut-o continuă să fie persecutaţi şi ameninţaţi (şi deja sancţionaţi) cu caterisirea, cu alungarea de prin mănăstiri şi parohii sau cu afurisirea pentru poziţia lor tranşantă şi ortodoxă faţă de sinodul care a legiferat ecumenismul la nivelul întregii Ortodoxii ca“atitudine de dialog şi cooperare spirituală între creştini”, cum spune un comunicat patriarhal în care se face elogiul “ecumenismului lucid”¹.

Contrar promisiunilor din art. 11 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine că documentele sinodului şi, în general, toate deciziile legate de implicarea ecumenistă a Bisericii Ortodoxe vor fi făcute cunoscute pliromei, ierarhia română a impus o tăcere de mormânt asupra acestui eveniment, pe care siteul patriarhal îl numeşte “pagină din istoria Ortodoxiei”². Preoţilor li s-a impus să nu sufle o vorbă la sfântul altar, siteul patriarhal a prezentat nişte traduceri ale documentelor despre care mai apoi un apărător oficial al sinodului a spus că sunt “greşite”, conferinţele care s-au ţinut au fost de vulgarizare, nicidecum de dezbatere teologică reală a deciziilor sinodului. La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a manifestat ataşamentul faţă de acest sinod, pe care continuă să îl numească “Mare şi Sfânt”, condamnând orice “denigrare”³ a sa.

Toate aceste evoluţii impun o întrebare fundamentală: De ce ţine BOR atât de mult la acest sinod, în condiţiile în care este evident că acolo s-au făcut greşeli mari, unele Biserici Ortodoxe deja l-au respins integral (Biserica Bulgară, Biserica Georgiană, Biserica Antiohiei), altele se află în dezbateri aprinse pe această temă (Biserica Greciei), iar în interiorul Bisericii româneşti există o puternică mişcare de rezistenţă faţă de acesta? Dintre diversele motive posibile, pe noi ne interesează în acest demers un motiv neteologic pentru care putem crede că Biserica Ortodoxă Română va rămâne fidelă sinodului din Creta, chiar dacă toată lumea se va lepăda la un moment dat de el: încă de la întoarcerea din Creta, Patriarhia Română a prezentat sinodul ca pe un moment istoric de afirmare a teologiei româneşti, în care aceasta şi-a arătat valoarea indiscutabilă. A accepta că în Creta s-au făcut greşeli majore înseamnă a renunţa la această pretenţie, pe care canalele de informare ale Patriarhiei şi media favorabile din presa ortodoxă online au afirmat-o plenar încă din timpul sinodului. continuare »

1. Art. 11, alin. 1 din Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române defineşte schisma ca “o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult din învăţătura şi Tradiţia Bisericii”. Neavând niciun fel de interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală şi cult, nu se poate vorbi, în cazul meu, de abaterea de schismă, de care sunt acuzat. Întreruperea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie, în speţă, la erezia ecumenistă adoptată de către Sinodul din Creta, nu poate fi considerată o interpretare publică deosebită a unor norme de disciplină, morală sau cult, deoarece este permisă de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care afirmă că preotul care se îngrădeşte prin nepomenirea ierarhului de erezia la care se face părtaş acesta nu face schismă, ci apără Biserica de schismă şi dezbinare, neputând fi supus pentru aceasta sancţiunilor disciplinare.
2. Conform art. 15 al Regulamentului de procedură al instanţelor de judecată BOR, neascultarea de autoritatea bisericească înseamnă că un cleric “refuză executarea ordinelor primite sau refuză supunerea şi ascultarea faţă de autorităţile bisericeşti superioare, sau, prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti”. În toată activitatea mea am fost ascultător în toate autorităţilor bisericeşti, în corespondenţa cu Înaltpreasfinţia Voastră am avut întotdeauna o atitudine cuviincioasă, iar încetarea pomenirii ierarhului pentru părtăşia acestuia la erezie nu poate fi considerată un act de neascultare faţă de arhiereu, deoarece, aşa cum se ştie, în învăţătura şi tradiţia Bisericii, ascultarea se face până la păcat, în speţă, până la erezie. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi, ca de foc şi ca de şarpe”. Sfântul Nicodim Aghioritul spune: “Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”. Sfântul Marcu al Efesului: “Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. continuare »

Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. […] Se adună două sute de doctori în theologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu-şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: Ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru, şi unul învăţătorul – Hristos.” Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire.

Sa ne amintim si ce spunea Mitropolitul Serafim de Pireu:

A doua constatare tristă a fost data de prezența la deschiderea lucrarilor Sfântului si Mare Sinod în calitate de invitați oficiali ai delegațiilor trimise de comunitățile eretice ale papistasilor, protestanților și monofiziților, ceea ce  este o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale. Într-adevăr, acesti delegati au fost numiti ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod sa decida asupra recunoasterii caracterului eclesial sau nu a acestor comunități eretice. Asadar, Kir dl Bartholomeu punandu-ne in fata unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, si anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocsi eretici, ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină nu a existat conceptul de “observatori”. Adică sa participe la acestea ca invitati de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați in calitate de vinovati, ca sa ceara ierare si nu  ca invitati de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

Arhiepiscopul Justinian Chira a încetat din viață duminică, la ora 10.36. A fost stentat, suferise un infarct miocardic acut. Ierarhul ortodox a suferit, sâmbătă seara, un infarct miocardic și a fost internat la SJU Baia Mare.

Se ştie de la ucenicii apropiaţi că şi-a exprimat dezacordul faţă de hotărârile “sinodului” din Creta şi a dat binecuvântare pentru informarea poporului prin pliante, cărţi, conferinţe şi alte mijloace despre pericolul acceptării hotărârilor eretice din Creta. Moartea sa este suspectă, căci a survenit imediat după sinodul BOR, în urma căruia s-au aprobat hotărârile “sinodului” din Creta, iar cei care nu-l primesc au fost catalogaţi schismatici. În filmarea de mai jos, IPS Justinian Chira şi-a exprimat public, clar şi răspicat, poziţia anti-ecumenistă: