Tag Archives: south stream

Bulgaria suspendă conducta South Stream cu Rusia. America presează pentru exploatarea gazelor de șist

În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.

Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.
“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski. continuare »