Tag Archives: Ziua Nationala a Romaniei

La multi ani, români, oriunde v-ați afla! Mai există România? Cine a interzis stema de pe drapel?

steag cu stema romaniei_ background

La mulți ani tuturor românilor, căci La mulți ani România nu mai sună a urare de bine și nici nu mai este conformă cu realitatea. Din păcate, pentru lașitatea noastră, am ajuns o colonie într-un imperiu sionist, antihristic, un apogeu al erelor naziste, comuniste sub conducerea unor sataniști. Și asta spusă cu cele mai pașnice cuvinte. Realitatea este cu mult mai gravă și mai greu de suportat. Poate că le-a fost mai ușor celor din temnițe să lupte cu vrăjmașii, știind că mai au o țară, o limbă și o credință nevândută.
Peste generația de după ’89 s-a abătut un noian de încercări, care a dezintegrat-o de generațiile de dinainte, tineretul român fiind acum al nimănui, fără dragoste de țară, de neam și de credința strămoșească. Nu-și cunoaște nici istoria, darămite să-și mai cinstească eroii și martirii. Astfel că orice zvâcnire a celor prin care mai curge sânge de român este sucombată de o clică de huligani plătiți infim, care și-ar vinde și mama. Practic, nu poți avea nicio pretenție de la o generație lipsită de educația patriotică, de istoria adevărată – nemodificată de iudeo-masonerie, mai cu seamă de o credință pur ortodoxă, mărturisită de la ierarhi până la simpli credincioși. Căci la așa păstori, așa turmă și vice-versa. continuare »

1 Dec. 2009 – La Multi Ani, romani de pretutindeni!

Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a fost si ramane pagina cea mai sublima a istoriei romanesti. Maretia ei sta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorica a intregii natiuni romane, realizata intr-un elan tasnit cu putere din strafundurile constiintei unitatii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l calauzi cu inteligenta politica remarcabila spre telul dorit. […]

Marea Unire nu a fost rezultatul participarii Romaniei la razboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut in vedere revolutia din Rusia si destramarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a inscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinta o excludea pe cealalta, astfel ca nimeni nu vedea cum ar fi cu putinta ca toate aceste provincii sa intre aproape simultan in frontierele Vechiului Regat. […]

Nu o victorie militara a stat la temelia Romaniei Mari, ci actul de vointa al natiunii romane de a-si da armatura teritorial-institutionalã care este statul national.[…]

O necesitate istoricã – natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national – s-a dovedit mai puternica decat orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenta, si, punand in miscare natiunea, i-a dat acea forta uriasa ca peste toate adversitatile sa dea viata aspiratiei sale: statul national.”

sursa: ZiuaNationala.ro