Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, pe locul templului lui Solomon, a fost ocupată de forțele evreiești


Ciocnirile au izbucnit după ce un număr de soldați israelieni au intrat curtea moscheei Al-Aqsa din Ierusalim.

Președinția condamnă cu fermitate atacul poliției militare și ocuparea moscheei Al-Aqsa, cât și agresiunea împotriva musulmanilor care au fost acolo.

Personalul de securitate israelian a folosit grenade paralizante și gaze lacrimogene, pentru a aresta ceea ce ei numeau “palestinieni aruncători de piatră”.

Omar Kiswani, managerul moscheei Al-Aqsa a declarat pentru Al Jazeera că 80 de “coloniști evrei”, protejați de poliția israeliană au atacat moscheea atunci când se confruntau cu polițiștii voluntari palestinieni.

O declarație emisă de către poliția israeliană spune că “protestatarii mascați, care au fost în interiorul moscheii, au aruncat cu pietre și focuri de artificii în poliție”.

Un martor musulman acuză poliția că a intrat în moschee, provocând pagube, covoarele de rugăciune au fost parțial arse.

Ciocnirile au continuat mai târziu în afara complexului moscheei, poliția trăgând grenade de gaz și paralizante lacrimogene.

Forțele de securitate israeliene au închis incinta moscheei pentru închinători în urma ciocnirilor care vin cu doar câteva ore înainte de începerea Anului Nou evreiesc, Rosh Hashanah.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat ceea ce el a numit un “atac” al autorităților israeliene.

“Președinția condamnă cu fermitate atacul de poliției militare și ocuparea moscheei Al-Aqsa, cât și agresiunea împotriva închinătorilor care au fost acolo”.

Corneliu Zelea Codreanu: 116 ani de la naștere! Părintele Justin: Căpitanul face parte din planul lui Dumnezeu pentru neamul românesc!

TLC: Trăiască Legiunea și Căpitanul!

Capitanul Miscarii Legionare - Cornezliu Zelea Codreanu_apologeticum.ro

Pământul acestei țări este sfânt prin martirii şi sfinții pe care îi adăposteşte în adânc, iar sângele şi rugile lor s-au suit până la Tronul lui Dumnezeu. România a şi rămas de altfel țara ortodoxă care şi-a păstrat tradițiile şi evlavia mai mult decât toate celelalte țări ortodoxe. Ne-au luat agricultura, ne-au luat comerțul, ne-au luat toate bogățiile şi aurul acestei țări, dar nu ne-au luat credința, nu ne-au luat tradițiile şi evlavia creştină. De aceste realități dau mărturie şi pelerinii străini, chiar episcopi, patriarhi şi mitropoliți care rămân impresionați de evlavia acestui popor, ce continuă să îşi păstreze obiceiurile într-o lume modernă de azi.

Şi acest lucru m-a făcut să îmi amintesc de ceea ce spunea Corneliu Zelea Codreanu „că aici vor veni toate neamurile să se desfăteze de frumusețea şi bogăția acestei țări. Iată cum cuvintele lui se adeveresc. Şi văd o asemănare mare între acest Codreanu şi domnitorul Mihai Viteazul, pentru că amândoi au luptat pentru biruința acestui neam, prin stârpirea tuturor duşmanilor şi străinilor ce ne-au oprimat şi furat bogățiile şi valorile țării.
Amândoi au murit martirizați pentru nişte idealuri mărețe şi dumnezeieşti. Amândoi erau personalități puternice, alese de Dumnezeu, cărora puțini le puteau sta înainte. Mihai Viteazul a legat țările acestea de peste Carpați într-un singur neam, aşa cum au fost de la început lăsate de Dumnezeu. Singur Mihai Viteazul care a cutezat să facă această unitate între cei de un neam, între cei de o limbă, între cei de o credință ortodoxă.Oameni care au pus mai presus neamul şi nația decât propriile lor interese şi de aceea Dumnezeu i-a ales pe ei să împlinească acest plan divin, al unității noastre româneşti. Cel care a continuat această luptă şi acest ideal al unității noastre de neam, a fost Corneliu Zelea Codreanu. Aceşti oameni, alături de alți domnitori măreți ai neamului nostru, fac parte din planul lui Dumnezeu care acționează în istorie.
Mihai Viteazul a fost investit cu puterea harului lui Dumnezeu, prin vitejie şi dibăcie neîntrecute, încât şi Apusul şi Răsăritul se temeau de vitejia lui. Mihai Viteazul a fost cel prin care harul Domnului a lucrat mântuirea popoarelor creștine de păgânii turci care au fost opriți la Dunăre de domnitorul român, în dorința lor avară de cucerire a Europei. Dacă Europa ar fi fost vrednică atunci, poate că Mihai Viteazul ar fi eliberat Constantinopolul. Dar invidia vecinilor noștri creştini a spulberat acest ideal.

Acest ideal trebuie întreținut şi această datorie o au în special mamele, familia, învățătorii şi şcoala în general. Avem datoria să ne cunoaştem istoria, să ne putem cinsti martirii. Cine cunoaşte cât de cât viața şi vitejiile acestui domnitor nu poate decât să facă o plecăciune adâncă în fața jertfei lui Mihai Viteazul. Prin încununarea acestui domnitor cu canonizarea, ne vom încununa cu puterea lui Dumnezeu şi aici, şi dincolo. Şi împletim mai desăvârşit cununa mucenicilor şi cuvioşilor acestui neam, care veghează pentru mântuirea noastră.

Ce nu se spune la știri: Container cu “ajutoare pentru refugiații musulmani” (trimis din Turcia) plin cu arme

[youtube=https://youtu.be/GEK2xbuUsWA]

Si un alt caz de inarmare a terorisitilor din Libia: [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Jy8ER84EcYE]

5.000 de puști si 500.000 de cartușe au fost descoperite în doar două din cele 14 containere ale vasului Haddad 1. Armamentul și muniția erau ascunse sub obiectele de mobilier din container. Haddad 1 este un vas de 65 de metri construit în 1976 și înregistrat în portul La Paz. Tocmai părăsise portul turcesc din Iskenderun aflat la doar 50 km de granița cu Siria. Toți cei 7 membri ai echipajului (sirieni, egipteni și indieni) au fost arestați iar inspectorii continuă cercetările în Iraklion.

Ies deja la iveală multe dovezi care arată scopul acestei invazii musulmane în Europa. Pe lângă filmarea elocventă de mai sus, s-au depistat mai mulți teroriști ISIS care au fost fotografiați și când purtau uniforma de luptă și când treceau granițele statelelor din Europa.

Să tacă cei ce pun acest lucru doar pe lipsa copiilor din familie, căci pe vremea sfântului voievod Ștefan cel Mare, familiile erau numeroase, însă nu primeau cu brațele deschise pe păgâni, ci cu furci și topoare, arzând totul în calea lor. continuare »

Glasul șarpelui: „Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! …”

Minastirea-Popauti-IPS-Teofan-35Este vorba de același șarpe, aceiași vulpe ce umblă cu cioara vopsită și amăgește turma de dreptcredincioși: taica Teofan de la Iași. Spre deosebire de PS Ambrozie care a tunat pe muntele Ceahlău și la mănăstirea Putna împotriva răspândirii islamului în România, mitr. Moldovei încearcă spălarea creierelor, asemeni șarpelui din Grădina Raiului:  Nu, nu veţi muri! Când de fapt, Biserica se roagă să fim păziți de venirea asupra noastră a altor neamuriiar imamul musulman din Romania ameninta ca daca nu vor fi lasati sa ridice moscheia la Bucuresti vor aparea conflicte ca in Occident. Părintele Justin i-a zis acestui ierarh, când se afla pe patul de spital, că cea mai grea răspundere o are mitropolitul și să ascultăm de mai marii noștri, dacă și ei ascultă de Dumnezeu, dar se pare că i-a zis cam degeaba, dacă îndeamnă la primirea în mijlocul ortodocșilor, ce dăinuie pe aceste meleaguri prin jertfa marilor voievozi și sfinți, a păgânilor, urâtori ai Sfintei Treimi și ucigași ai fraților ortodocși din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Dar când o să asistăm la atentate și în România, când o să se detoneze vreo bombă într-o mănăstire, ce-o să mai zică atunci acest așa-zis ierarh? Poate părea inconștiență, dar din păcate, tov. Teofan execută ordine de sus, așa cum spunea PS Ambrozie, că mitr. Teofan nu poate vorbi… că e mitropolit, adică vreun fel de ofițer, subordonat sistemului. Cât despre ecumenismul său mascat nu mai are rost să amintim acum. Falsitatea și șiretenia acestui om se vede și atunci când calcă pământul… gropar al sfintelor moaște și al sfintelor canoane.

UPDATECinci dintre cele mai bogate țări musulmane nu au luat nici măcar un singur refugiat sirian, argumentând că acest lucru le-ar expune la riscul atacurilor teroriste. Deși țările bogate în petrol au dat ajutor în bani, Marea Britanie a donat mai mult decât Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar împreună.

Vine URAGANUL: 4.088.000 de imigranți sunt la GRANIȚELE UE. Alți 7.600.000 sunt pe drumuri numai în Siria. Surse: 95% dintre refugiați sunt membri ISIS

Se pare că asistăm acum doar la o simplă furtună. Adevăratul uragan este încă pe drum, n-a ajuns la porțile noastre. Europa este invadată de imigranți musulmani care nu dau doi bani pe regulamentele europene în materia solicitării de azil, însă cifrele îngrijorătoare sunt legate de ceea ce se va întâmpla în continuare, scrie comisarul.ro

Momentan, 2 milioane de imigranți din Siria sunt găzduiți de Turcia, iar peste 1 milion se află în Liban. Împreună cu sirienii aflați în Egipt și alte țări din zonă, numărul imigranților care se îndreaptă spre Europa este de 4.088.000 potrivit datelor oficiale ale Națiunilor Unite.

Subliniem că aici vorbim doar despre sirieni, însă printre persoanele care au ajuns în Ungaria, Grecia, Italia, Austria, Serbia, Bulgaria și Macedonia se află și cetățeni din Eritrea, Afganistan etc.

Potrivit datelor oficiale, alți 7,6 milioane de sirieni se află pe drumuri în Siria și cel mai probabil vor lua și ei drumul Turciei.

America cere Uniunii Europene să ofere găzduire imigranților musulmani, SUA arătând că a oferit în zonă ajutoare financiare substanțiale, care se ridică la câteva miliarde de dolari.

Planurile și cotele de imigranți repartizate țărilor din UE se schimbă și se vor schimba de la o săptămână la alta. Și nu în jos…

| nasul.tv

Din surse de incredere avem informatia ca 95% din imigranti sunt membri ISIS. Copiii, batranii si femeile dintre refugiati sunt prezentati drept paravan si spre sensibilizarea naivilor ce inghit minciunile presei. Toata aceasta miscare a imigrantilor este planuita pentru a degenera intr-un haos care sa distruga Europa si chiar sa schimbe configuratia demografica, etnica si politica a Europei. Cum este posibil ca toate acordurile (Schengen, Dublin etc.) privind granitele UE sa fie pur si simplu ignorate, imigrantii trecand frontierele ca prin branza, iar fortele de ordine facand doar niste demonstratii cu fumigene? Si Romania este o piesa foarte importanta in acest plan, daca luam in considerare faptul ca vor sa le construiasca in Bucuresti cea mai mare moschee din Europa.

Andreicut nu se dezminte: oficiază slujba de înmormântare a șefului masoneriei din Cluj

andrecut inmormantare mason rotary leordean clujVasile Leordean unul dintre filantropii Clujului s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani. El a fost condus pe ultimul drum, joi, 27 august, de familie și cei apropiați.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Mitropolitul Andrei, iar de la ceremonie nu au lipsit oamenii de afaceri cu care a fondat în 2002 clubul Rotary Parc, scrie Clujust.ro.

Membri ai clubului și prezenți la ceremonie au fost mulți milioanri ai Clujului: președintele Băncii Transilvania, fost fondator Astral, Horia Ciorcilă (60-62 de milioane de euro), omul de afaceri Dorel Goia (42-44 de milioane de euro), patronul Reman, Liviu Ciupe (53-56 de milioane euro), magnatul contrucțiilor Gicu Gânscă (8 milioane de euro), asociații din grupul Compexit, Răzvan Rotta, Marius Nicoară și Titus Nicoară (12 milioane euro), fost proprietar City Plaza, actual investitor imobiliar, Sorin Dan (7 milioane de euro).

stiridecluj.ro

Demascarea – film documentar despre Fenomenul Pitești

INEDIT: Fotografie cu Sf. Ilie Lăcătușu salutând legionar, salut ce are la baza salutul roman, iar nu pe cel nazist

Sf. Ilie Lacatusu - salut legionar

De la inimă către Dumnezeu!

Trăiască Legiunea și Căpitanul, în veci! Amin!

În fotografie este Părintele Ilie Lăcătușu cu soția sa, nu cu mult timp de trecerea sa la Domnul. Aceasta arată îmbrățișarea până la capăt a doctrinei legionare a unui sfânt, proslăvit de Dumnezeu cu sfinte moaște întregi, făcător de minuni încă din timpul vieții. Același lucru l-au făcut și alți sfințiți părinți, precum Păritneel nostru, Sf. Justin Pârvu, ceea ce arată că doctrina legionară nu a avut nimic în dezacord cu învățăturile Bisericii. Dacă s-a întâmplat ucideri a fost în nume propriu (asumate personal de că tre făptași), unele fiind pentru apărarea ființei naționale de mafia iudaică. Același lucru l-au făcut și Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, Sf. Mc. Mihai Viteazul, Vlad Țepeș și l-ar fi făcut și în zilele noastre, mai ales cu trădătorii care acceptă construirea de moschei pe pământul sfânt al țării. Și spre informarea așa-zișilor “istorici”, salutul roman – adoptat și de Mișcarea Legionară, dar atribuindu-i altă semnificație –  a fost folosit înca din secolul 18 de românii din Transilvania, pentru a arăta ungurilor continuitatea românilor pe acele locuri, încă de pe vremea romanilor. Cât despre salutul nazist se vede cu ochiul liber că e total diferit, cu mâna paralelă cu pământul.

Salutul romanescÎn această fotografie realizată în 1892 la Arad, un copil îmbrăcat în straie româneşti, cu opinci şi brâu tricolor, salută cu mâna întinsă spre cer. Gestul acestui copil ne indică faptul că în secolul al XIX-lea în rândul populaţiei româneşti din teritoriile ocupate se practica acest mod de a saluta. De fapt (şi) în acest fel românii din Transilvania îşi afirmau  românitatea în timpul regimului austro-ungar. Obiceiul acesta era larg răspândit şi dura de secole. Originea acestui salut vine de la legiunile romane, iar semnificaţia sa era „vom învinge” (după cum spune istoria antică). Este adevărat că mai târziu el a fost preluat şi de hitlerişti, însă cine afirmă astăzi că acest salut are origine hitleristă dovedeşte ignoranţă sau este o victimă a manipulării propagandistice. Aşadar, salutul cu braţul întins spre cer, ca parte integrantă a spiritualităţii şi identităţii noastre de neam multiseculare, poate fi considerat ca fiind un salut românesc.

Presedintele Francois Hollande propune crearea unui guvern si parlament unic al zonei euro

Presedintele francez Francois Hollande propune crearea unui guvern al zonei euro, cu un buget specific, precum si cu un parlament care sa asigure controlul democratic, transmite Reuters. Liderul de la Paris a aratat, totodata, ca este nevoie de actiuni pentru ca cetatenii europeni sa recastige increderea in proiectul european, afectata de criza din Grecia.

“Dar nu ne putem opri aici. Am propus sa reluam ideea lui Jacques Delors (fost comisar-sef european – n.red.)privind un guvern al zonei euro si sa adaugam la acesta un buget specific, precum si un parlament pentru a asigura controlul democratic”, a declarat Francois Hollande duminica.Presedintele francez a aratat ca cele 19 state membre ale zonei euro au ales sa se alature uniunii monetare pentru ca este in interesul lor si nimeni nu isi asuma responsabilitatea de a iesi din ea.

“Aceasta alegere cere o organizare consolidata si, cu tarile care vor decide, o avangarda. Franta este pregatita deoarece, asa cum ne-a aratat Jacques Delors, ea creste mereu atunci cand este la initiativa Europei”, a mai aratat liderul de la Elysee.

Parintele Irineu Curtescu are nevoie de ajutorul nostru

Doamne ajuta,

Parintele Irineu Curtescu a fost inchinoviat la Manastirea Sihastria din Neamt in anul 1980, fiind indrumat duhovniceste de catre parintele Cleopa Ilie si parintele Paisie Olaru. La data de 21 mai 1984 a fost hirotonit intru ierodiacon iar la data de 5 octombrie 1985 a fost hirotonit intru ieromonah.

Dupa 11 ani de vietuire la manastirea Sihastria, timp in care a povatuit duhovniceste credinciosii veniti din toate colturile tarii,  parintele Irineu s-a nevoit incepand cu anul 1991 la schitul romanesc Prodromu din Sf Munte Athos, avandu-l ca staret pe parintele Petroniu Tanase.

Parintele s-a reintors in tara in anul 1996 pentru o interventie pe cord deschis la valva mitrala. Incepand cu acest an, a slujit la manastirea Antim din Bucuresti, unde l-a ingrijit pe parintele Sofian Boghiu pana la adormirea intru Domnul a parintelui Sofian.

Incepand cu anul 2006 si pana in prezent, parintele a ctitorit cu ajutorul Bunului Dumnezeu doua manastiri in muntii Apuseni, la o altitudine de 1300 m: Manastirea Sf Nectarie, care numara in prezent aproape 30 de monahi, si Manastirea Sf Spiridon si Sf mucenici Eustatie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest, care are in prezent 23 de maici.

Parintele Irineu este programat pentru a doua operatie la valva mitrala in Berlin pe data de 29 Septembrie anul curent iar costul operatiei se ridica la aproximativ 50,000.00 EURO. Daca exista posibilitatea din partea dumneavoastra de al ajuta va punem la dispozitie detaliile de cont:

HSBC Bank United Kingdom, Cont GBP

Nume Cont: Parintele Irineu
SWIFT: MIDLGB22
IBAN: GB19MIDL40040471796100
Sort Code: 40-04-04
Account Number: 71796100

BCR, Banca Comerciala Romana, Cont RON & EURO

Nume Cont:  Ioan Curtescu
Swift: RNCBROBUXXX
IBAN: RO94RNCB0006020936680003

Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca dragostea, sa va bucure cu o inima buna iar pe Parintelui Irineu sa ni-l tina intru multi ani sanatos!

Pentru mai multe informatii in legatura cu operatia va rugam sunati la Stefania, 0044751 1350 500

alaturi-de-pr-irineu.blogspot.com

Danion Vasile: Lamuriri prin documente – de ce nu am trecut pe stil vechi

Parintele Justin, Danion VasileScriu acest text pentru a-i ajuta să se lămurească pe cei care cred că trecerea pe stil vechi este o soluţie în problema ecumenismului.

După cum se va vedea în acest articol, Biserica de stil vechi din România a pierdut succesiunea apostolică, aşa cum o prezintă sfintele canoane, fiind o schismă. Unii spun: “Mai bine în schismă decât în erezie”. Soluţia este să rămâi să lupţi din Biserică împotriva ereziei, nu să cazi din lac în puţ. În scurta perioadă (de câteva săptămâni) în care am mers la biserica de stil vechi am avut ocazia să înţeleg lucruri pe care din afară îmi era greu să le înţeleg. Dar nu despre acestea voi vorbi, ci despre unele argumente teologice pe care nu le-am găsit până acum în polemica stil nou-stil vechi. Şi cel mai important lucru este prezentarea documentului prin care ierarhii de stil vechi au recunoscut că hirotoniile din Biserica Ortodoxă de stil vechi din România (B.O.S.V.R.) sunt necanonice.

Unul dintre primii cititori ai acestui text, citindu-l la repezeală, mi-a reproşat că fac referire la Sfântul Glicherie Tănase. E o confuzie. Eu doar citez din cartea oficială a vieţii lui, tipărită de cei de stil vechi, ca să arăt câteva greşeli şi să pun în evidenţă unele date eronate. Cât priveşte afirmaţiile mele mai vechi privitoare la el, spun doar că am încă unele lucruri neclare şi de aceea prefer să tac decât să fac alte greşeli. Dar pentru toate afirmaţiile şi poziţiile mele greşite din trecut mi-am cerut deja iertare celor pe care i-am smintit.  Rog deci ca materialul meu să fie citit cu atenţie, pentru că nu am să scriu alte lămuriri pentru eventualii cititorii care citesc textul în grabă.

Trebuie să precizez că că am fost motivat să scriu şi ca urmare a mulţimii de mesaje pe care le-am primit – pe e-mail, pe Facebook sau pe blog-ul meu – de la persoane pe stil vechi, în care am fost întrebat de ce am trădat Adevărul şi nu am intrat – prin mirungere – în Biserica de stil vechi. continuare »

Directorul Institutului “Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian

Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”, prin care oricine face o apreciere la adresa lui Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu riscă 3 ani de închisoare. Iniţiatorii acestei legi sînt Crin Antonescu (!!!), ministrul Andrei Gerea şi George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, actualmente client al DNA. Fie-le numele uitat!

Ce surprinde în mod absolut este că, din toţi cei aproape 600 de parlamentari, nu a existat nici măcar unul care să voteze împotriva acestui act normativ. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde Klaus Iohannis, atît de grijuliu în privinţa Codului fiscal, nu s-a gîndit nici măcar o clipă la consecinţele acestei aberaţii legislative. Parcă toţi vor să se pună bine cu cineva care dă certificate de bună purtare!

Dintre cei trei parlamentari ce au iniţiat Proiectul Legii 217/2015, cel mai mult surprinde Crin Antonescu, care este profesor de istorie şi ar fi trebuit să fie ceva mai prudent, ştiind că faptele istorice nu pot fi „îngurgitate” oricum, ci necesită o cercetare atentă, astfel încît Adevărul istoric să nu fie acoperit de interese străine de o cercetare obiectivă. L-am avut invitat într-o emisiune TV pe Crin Antonescu şi mi s-a părut că este ceva mai „dezgheţat” în opinii, din moment ce am putut discuta despre Heidegger, pe care, într-o anumită perioadă, unii l-au considerat simpatizant al ideologiei fasciste doar pentru că a fost numit rector în vremea lui Hitler (în mod penibil, într-o intervenţie telefonică, Antonescu a spus că Heidegger era „hitlerist cu acte în regulă”, confundînd, probabil, „Sein und Zeit” cu „Mein Kampf”)!

Nu aveam speranţe de la George Scutaru, pe care Klaus Iohannis l-a vrut consilier prezidenţial şi care ulterior a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupţie. L-am auzit de cîteva ori vorbind şi mi-am dat seama că limitele gîndirii sale se opresc la uşa unei biblioteci comunale dezafectate. Pe Andrei Gerea, ministrul Economiei, nici măcar nu mi-l imaginam să fie în stare să emită o opinie în materie de istorie, nicidecum să-i treacă prin minte să iniţieze o astfel de lege.

continuare »

Politrucul Crin Antonescu, de la propaganda legionara la initierea legii anti-legionare

initiatorii legii antilegionare

Crin Antonescu scria în anul 1991, în revista de orientare legionară„Puncte cardinale” din Sibiu, un articol în apărarea părintelui Calciu Dumitreasa, care fusese acuzat pentru simpatiile sale legionare! Acelaşi Crin Antonescu este iniţiatorul Legii antilegionare (217/2015), prin care vrea să-i bage în puşcărie pe cei care ar face exact ce făcea el în 1991!

Înainte de a vă prezenta articolul lui Crin Antonescu, reamintesc faptul că, în aceeaşi revistă, îşi publica articolele de propagandă legionară şi… Mihail Neamţu, despre care am scris în cotidianul.ro! Iată ce scria Mihail Neamţu: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici […], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»” (Mihail Neamţu – „Este tânăra generaţie… o generaţie pierdută?” în revista „Puncte cardinale”, anul IV, noiembrie 1994, nr. 11/47, p. 14).

Aşadar, în aceeaşi publicaţie de orientare legionară, Crin Antonescu a publicat în 1991 continuare »

Un arhiereu care spune lucrurilor pe nume: PS Ambrozie – Predica excepțională de pe muntele Ceahlău la praznicul Schimbării la fată a Domnului. Despre legea anti-legionară, viitoarea moschee din Bucuresti și dictatura UE

[youtube=https://youtu.be/aAAYi_ddRlU?t=12m51s] (incepand cu min. 12:51)

Cum era de asteptat, cenzura s-a intamplat si inregistrarea cu PS Ambrozie de pe contul Doxologia.ro (ce tine de Mitr. Moldovei si Bucovinei) a fost blocata. Mai jos gasiti o copie a acestei inregistrari  [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WFqS5piZifo?t=12m51s]

Preasfințitul părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului – Predică la sărbătoarea „Schimbării la Față a Domnului” (Muntele Ceahlău, 06 august 2015).

„… Tot ceea ce a spus părintele Paisie Aghioritul se împlinește astăzi. Tot ceea ce a spus părintele Iustin Pârvu se împlinește astăzi.

Tot ceea ce au spus ceilalți părinți și duhovnici, părintele Proclu, părintele Teofil, părintele Arsenie Papacioc, părinți care au făcut ani și ani de închisoare pentru convingerile lor, ceea ce le-a dat putere lor, Sfinților Închisorilor, cei care sunt persecutați astăzi de către autoritățile care sunt ignorante… căci noi dormim astăzi, noi, poporul născut din Evanghelie, noi dormim…

Nopțile trecute au fost condamnați cei care au fost în temnițele comuniste și noi nu mai avem voie sa vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfântul Închisorilor, despre Mircea Vulcănescu, despre cei care au pătimit la Aiud, la Gherla, la tăiat de stuf în Brăila, nu mai avem voie sa ne pomenim intelectualii, ca suntem pasibili de pedeapsa, conform legilor în vigoare și hotărârilor de guvern care se scot peste noapte…”.

„Si tot la Fanar… au semnat ca in Europa noastră, care n-a vrut sa accepte în Constituția ei rădăcinile iudeo-creștine, aceasta Europa din care se vrea sa fie scoasa Grecia, simbolul ei, aceasta țară, de care suntem atât de legați…

Se răsucesc în mormânt voievozii noștri, Ștefan cel Mare și Sfânt, Brâncoveanu, Neagoe Basarab…

Mai știe cineva cat a suferit Brâncoveanu dinspre vânzători, dinspre iude și trădători? A pătimit ca sa nu purtați astăzi salvări, sa nu purtați batic [val islamic – n.n.], ci mahrama… Au semnat noaptea hârtii, pe care nu le-au acceptat alții în Europa, și au hotărât pentru noi, în țara voievozilor… Se construiește moschee în țara voievozilor!”

„Ne-am saturat sa tot facem obedienta…Noi nu va îndemnam niciodată la revolta, dar trebuie sa știți în ce lume trăiți……Astăzi cine mai vorbește despre Siberii, despre deportați, despre oameni care au înfundat închisorile, fiind răpiți în toiul nopții de lângă copii?

Este vremea sa va apărați… Aceasta este realitatea hâda în care trăim! Nu va îndemnăm la revolta, va îndemnam sa aveți demnitate! De ce mai marii acestei lumi se joaca cu aceasta țară aplicându-i concepții malthusianiste? Să aveți atitudine, să aveți demnitate…”

continuare »

Legea anti-legionară – legea execuţiilor publice ale personalităţilor româneşti

OUG 31/2002, actualizare 2015 - Templu-minaret-coran-talmud etc.Catedrale, moschei, temple şi alte acareturi dâmboviţene

S-a făcut şi se face mare tărăboi pentru amploarea Catedralei Mântuirii Neamului din Capitală. Se face mare tărăboi pentru amploarea celei mai mari moschei din Europa, ce se va construi tot în Bucureşti. Nu pun aici în discuţie justeţea, necesitate, amploarea construirii unor asemenea locaşuri sfinte, fiecare în felul lor. Mă întreb doar cum de aproape nimeni – mă refer la presa mainstream – nu a deschis „Cutia Pandorei” când s-a anunţat oficial că tot pe malurile Dâmboviţei, municipalitatea Capitalei a donat – deci, a dat gratis! – un teren pentru Templul Masonic. Pe când cea mai mare Sinagogă din Europa, pe când cel mai mare Templu al lui Buda, tot în Bucureşti? Să fie! Că doar tot suntem în „budă”!

„Marii Români” şi demolarea valorilor

După mai mult de două decenii de globalizare, anul 2015 a reluat în forţă demolarea şi decimarea valorilor culturale româneşti printr-o serie de acţiuni concertate, demarate de sinistra fantomă papionată, din fruntea I.C.R.. S-a început cu Eminescu, „cadravrul din debaraua” românilor – cu care nu puteam intra în Europa. Au urmat Creangă, Sadoveanu… Pentru că prin atacul succesiv procesul era prea lent, prea anevoios şi necesita multă insistenţă, s-a găsit recent o soluţie eficientă: execuţia publică în grup, suportul legal find execrabila, neconstituţionala, nedreapta şi impusa O.U.G. nr. 31/2002, special emisă de Adrian Năstase – pentru că, în anii ’90, adeziunea poporului faţă de Mareşalul Ion Antonescu devenise foarte incomodă şi afecta perspectivele unor cercuri interesate. Acum a (re)venit timpul Mişcării Legionare şi al lui Nicolae Ceauşescu. Chiar dacă decalogul Marilor Români ai tuturor timpurilor (organizat de I.C.R şi regizat de TVR, în 2006) a fost o mascaradă mediatică strict controlată, în numele lui Ion Antonescu nu a putut fi omis. Cu toată „apărarea” lui Adrian Cioroianu, care s-a purtat – în calitate de apărător – precum confratele lui de conjunctură în găinăria procesuală din decembrie 1989, Mareşalul a punctat. N-am prea înţeles nici până astăzi ce caută în acea listă cu ROMÂNI numele lui Carol I de Hohenzollern şi mai cu seamă al lui Richard Wurmbrand, de care cei mai mulţi conaţionali nici nu auziseră. Ăştia doi n-au fost români, că de români era vorba în decalog! De Mari români! continuare »

Propunerea de canonizare a părintelui Gheorghe Calciu

O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” – Pr. Gheorghe Calciu pe patul de moarte

pt-header[1]

I.   VIAȚA SFÎNTĂ, FĂRĂ PRIHANĂ, ÎNSOȚITĂ DE FAPTELE MILEI TRUPEȘTI SAU SUFLETEȘTI, CEA MAI ÎNALTĂ TRĂIRE MORALĂȘI RELIGIOASĂ

p-calciu1[1]Părintele Gheorghe Calciu s-a născut în 1925, la Mahmudia, în Deltă, din părinți țărani, cel mai mic din cei 11 copii ai familiei. Își va aminti mai tîrziu satul ca pe un paradis, natural și sufletesc, în care se trăia în frățietate cu natura, cu viețuitoarele, cu oamenii. În bună înțelegere cu cei de alte confesiuni, creștinii ortodocși din sat țineau cu sfințenie la credința și tradițiile lor, iar mama Părintelui, după cum o evocă fiul său, vorbea cu Dumnezeu simplu, ca și cu un prieten, și i-a inculcat o adîncăși statornică credință în Dumnezeu. Bunicul lui era cîntăreț la biserică, la fel verii, iar el cînta la strană; preotul îi socotea ca pe niște susținători ai bisericii. Despre mama sa, Părintele a scris că ”a trăito viață de adevărată sfîntă laică. (…) dacă pun în balanță tot ce am învățat la Teologie și ce am învățat de la ea, cred că mai mult am învățat de la mama.”

A frecventat liceul ”Spiru Haret” din Tulcea, în care religia se făcea foarte serios și nu se putea lipsi duminica de la slujbă.

Prin 1940 a intrat în Frățiile de Cruce, unde a învățat onestitatea, corectitudinea, abnegația, hărnicia, responsabilitatea, chibzuința, rugăciunea, ajutorarea celor slabi sau bătrîni, înfrînarea, eliminarea sentimentului de frică, generozitatea, spiritul de sacrificiu, asumarea martiriului. Ca frați de cruce, elevii aveau îndatorirea să meargă în fiecare zi la biserică.

După liceu, a mers la Facultatea de Medicină din București, pentru că idealul în Frățiile de Cruce era ca fiecare să facă ceva pentru popor. Ca student, s-a întărit în credință și a încercat să urmeze o linie de rugăciune mai adîncăși de jertfă pentru aproapele. La Facultate, sub influența profesorului Paulescu, era o atitudine de responsabilitate și de încredere în puterea lui Dumnezeu. Și toți sperau să se termine cu comunismul. După doi ani de studenție a fost arestat, pe 21 mai 1948, pentru că a adăpostit la cămin pe un prieten de liceu, șef al Frățiilor de Cruce din Tulcea. Acuzat, el și alți studenți, de activitate împotriva siguranței statului, a stat închis la Securitate pînă la proces, în toamnă, cînd a primit opt ani de temniță grea și a fost trimis la Pitești. continuare »

După aprobarea lui Ponta turcitul, astăzi se semnează protocolul pentru construcția marii moscheii la București

Ceea ce nu au reușit turcii prin războaie ani de-a rândul, a fost acceptat în schimbul unui ghips la picior de către fiul comunismului, Victor Ponta.

Astăzi se semnează protocolul pentru ridicarea marii moschei de la Bucureşti. Documentul va fi parafat de secretarul de stat pentru Culte şi de Muftiul Cultului Musulman din România. Moscheea va fi ridicată pe un teren de 11.000 de metri patraţi acordat gratuit de Guvern. Moscheea va avea o capacitate de o mie de persoane.

 

În timp ce comunitatea musulmană turcă a primit undă verde pentru a construi o moschee la Bucureşti, România primeşte la schimb un spaţiu pentru a ridica o capelă şi un cămin pentru pelerini.

Șeful Guvernului a spus că terenul este oferit Patriarhiei Române „în condiţii de reciprocitate”, dar că acolo nu va fi ridicată o biserică, ci doar o capelă, aşa cum prevede documentul negociat cu partea turcă.

Discuţiile preliminare dintre România şi Turcia, pe tema construirii unei moschei şi a unei biserici, au început imediat după Revoluţie. După aproape 25 de ani, abia acum sunt puse la punct detaliile din acord.

Foştii miniştri de externe spun în ce condiţii s-au purtat negocierile de-a lungul vremii.

„În acea perioadă nu existau tentaţiile islamizării, nici derapajele de la democraţie, nici reprimările violente ale manifestaţiilor din Istanbul. În acel context, nimic mai firesc, discuţia, printre altele, a acestui schimb spiritual, religios prin care Turcia ne dădea voie să facem o capelă ortodoxă la Istanbul şi noi le permiteam construcţia unei moschei pentru turci”, a declarat Teodor Baconschi, fost ministru de externe.

În prezent, cei 30.000 de români din Istanbul merg la o biserică construită de Constantin Brâncoveanu, împrumutată de la comunitatea grecească.

Terenul pe care comunitatea turcă va ridica moscheea se află în zona Romexpo şi are o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi. Pământul va rămâne, însă, în proprietatea Secretariatului de Stat pentru Culte, iar Muftiatul, care se va ocupa de ridicarea moscheii, are drept de folosinţă gratuită timp de 49 de ani.

Banii pentru construcţie îi va da statul turc. Se estimează că moscheea va costa peste un milion de euro.