Yearly Archives: 2011

Cuvant de Sfintele Pasti al Parintelui Gheorghe Calciu: In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins

La Invierea Domnului [1]

… Si au zis aceia catre ele: „De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit fiind inca in Galileea, zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze” (Lc. 24: 5-7). In noaptea aceasta, iubiti credinciosi, toate legile firesti au fost biruite. In noaptea aceasta, moartea si-a pierdut puterea si viata a invins. In noaptea aceasta, Iisus S-a sculat din mormant si niciun om nu mai este in groapa. Hristos a inviat!

„Unde-ti este, moarte, boldul, unde-ti este, iadule, biruinta?” Abia ni s-au sters lacrimile pe care, impreuna cu Maica Sfanta, leam varsat in saptamana patimirii Fiului ei si, iata, sulita bucuriei ne strapunge inima, inviind Hristos. Am fost coplesiti de durere si de sentimentul culpabilitatii, traind zi de zi si ceas de ceas suferintele Mantuitorului.

Saptamana aceasta a fost timpul marilor revelatii. Inainte de patimile Sale, Iisus ne-a descoperit tainele eshatologice: sfarsitul lumii, invierea mortilor, judecata finala, rasplata si pedeapsa eterna. Saptamana care a trecut, am fost martorii adancimilor celor mai intunecate ale josniciei umane, participanti la injustitie, la tradare si ucidere. Am fost insa participanti si la cele mai inalte acte divine: la rugaciunea, sacrificiul, lacrimile si durerea Domnului.

Poate am extins aceasta saptamana a Patimilor in viata noastra, si in sens bun, si in sens rau. Poate am tradat, poate am jurat stramb, sau de slabiciunea fratelui nostru am ras, poate ne-am spalat pe maini ca Pilat, sau am batjocorit in vreun fel pe Cel care Se rastignea pe cruce pentru noi si I-am scris deasupra capului: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, care S-a rastignit pentru pacatele noastre”. Dar, asemeni lui Simon din Cirene, siliti de cainta, cu fiecare mortificare, cu fiecare durere si renuntare, am luat pe umerii nostri crucea lui Iisus.

A fost saptamana marilor probe, pe care leam trecut sau le-am cazut, caci fiinta noastra cea mai adanca a fost chemata la suprafata si a statut la judecata. Ni s-a pus in fata focul si apa, moartea si viata. Si am ales. Daca suntem aici, in Biserica, daca am raspuns cu glas de bucurie: „Adevarat a inviat!”, daca am venit sa luam lumina de la preot, este pentru ca am ales viata si pentru ca am inteles ca aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul ca sa ne luminam si sa ne veselim intr-insa. continuare »

Minunea cu biruirea vrajmasului balaur de catre Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Nu se cuvine, insa, a trece sub tacere si acea vestita minune, despre uciderea balaurului, pe care a facut-o Sfantul Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, in partile Sirofeniciei, langa cetatea Beirut, nu departe de cetatea Lida, unde s-a ingropat trupul acestui mare Sfant Mucenic. Aceasta minune, pe multe icoane din vechime a fost zugravita, de cei vrednici de credinta zugravi ai pamantului Palestinei, si despre ea povestesc si cei ce calatoresc prin Palestina, care arata si locul acestei minuni, ce s-a facut asa: Era langa cetatea Beirutului, spre muntele Libanului, un iezer foarte mare, in care era un balaur infricosator si ucigas, care, iesind din acel iezer, pe multi oameni ii tragea in iezer si-i pierdea, mancandu-i. Si, de multe ori, poporul, inarmandu-se spre uciderea lui, era ucis si gonit, ca apropiindu-se de zidurile cetatii cu suflarea lui cea pierzatoare, umplea vazduhul de venin purtator de moarte, incat multi se vatamau si mureau si era necaz si plangere mare in acea cetate, iar oamenii erau necredinciosi si, impreuna cu imparatul lor, toti erau inchinatori la idoli. continuare »

Sfantul Ioan Gura de Aur – Cuvant la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Nenorocirea celor drepti si bunastarea pacatosilor
nu trebuie sa ne faca sa ratacim
de la credinta in Dumnezeu

Poate sa fie, oare, ceva mai nebunesc si mai fara de minte decat nesocotinta acelora care, cu toata randuiala ce domneste in lume, totusi se indoiesc si nu pricep ocarmuirea dumnezeiasca a lumii? Cine ar dori sa dovedeasca ca soarele este intunecat si rece, prin aceasta ar da dovada ca mintea lui nu este intreaga.

Tot asa de nesocotit, si inca mai mult, este cel care tagaduieste pronia si ocarmuirea dumnezeiasca a lumii. Nici soarele nu poate sa straluceasca asa de luminos, precum straluceste pronia dumnezeiasca pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergand pe calea cea randuita lui, vedem cum asezarea stelelor pazeste randuiala hotarata lor si cursul lumii niciodata nu se intrerupe; vedem cum ziua si noaptea urmeaza una alteia, si toate, atat cele de sus, cat si cele de jos, ca intr-un dans armonios pastreaza locul si pozitia lor, fara a trece peste hotarele ce le-a insemnat Dumnezeu de la inceput.

Dar poate veti raspunde: „Ce ne foloseste pe noi ca cerul, si soarele, si luna, si stelele, si toate celelalte se bucura de o asa de buna randuiala, cand imprejurarile si legaturile noastre omenesti, dimpotriva, sunt pline de amaraciune si neoranduiala?” Ce amaraciune si neoranduiala socotesti tu, omule? Imi raspunzi: „Acela este bogat si, pe langa aceasta, jefuieste, inseala, rapeste in toate zilele averea saracilor, si, totusi, nu-l ajunge nici o suparare. Altul, dimpotriva, traieste cu umilinta, in cumpatare si cu dreptate, impodobit cu toate faptele bune, si, totusi, este lovit de boala si saracie, de cele mai mari si felurite rele”.

Asadar, acestea sunt lucrurile care te mahnesc pe tine? „Acestea sunt”, raspunzi tu. Da, dar cand tu vezi ca multi dintre cei ce fac rau sunt pedepsiti, dimpotriva, nenumarati dintre cei cu fapte bune traiesc bine, pentru ce nu parasesti parerea ta si intarzii a lauda pe Dumnezeu? Iarasi imi raspunzi: „Pentru aceasta nu parasesc parerea mea, ca tocmai aceasta nepotrivire ma scandalizeaza cel mai mult. Pentru ce din doi pacatosi, numai unul se pedepseste si celalalt se cruta, si din doi oameni buni, unul traieste bine, iar altul este plin de nenorocire?”. Dar asculta, ca tocmai aceasta este una din faptele cele mai mari ale proniei Iui Dumnezeu. continuare »

Ziua Invierii. Sa iertam toate pentru Inviere!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=BIa-cfnzcBc]

Ziua Invierii! Sa ne luminam cu praznuirea,
si unul pe altul sa ne imbratisam.
Sa zicem “fratilor” si celor ce ne urasc pe noi;
sa iertam toate pentru Inviere.
Si asa sa strigam: “Hristos a inviat din morti,
cu moartea pe moarte calcand,
si celor din morminte, viata daruindu-le

Sfantul Ioan Maximovici – Cuvant de Sfintele Pasti

Hristos a inviat! Unde ti-e, moarte, boldul? Unde ti-e, iadule, biruinta? Veniti, oameni, sa-i cantam si sa ne inchinam lui Hristos, sa slavim invierea Lui din morti!
Astazi este mantuirea lumii: nimicitu-s-a si s-a biruit vrajmasul cel temut si neinfrant pana acum al neamului omenesc si al intregii lumi – moartea. Omul a fost zidit nemuritor, dar pacatul l-a lovit cu moarte.
Multi oameni traiau la inceputul lumii cu sutele de ani, dar si lor le venea sfarsitul.
Erau barbati puternici, care-si invingeau toti dusmanii, care supuneau tari si popoare, dar nici unul dintre ei nu a reusit sa biruie moartea.
Altii, prin intelepciunea lor, se ridicau deasupra tuturor, se imbogateau de cunostinte, descopereau tainele naturii, dar nimeni dintre ei nu a reusit sa omoare moartea. Chiar si dreptii, cu intristare, se coborau cu sufletele in iad, simtind ca totul in viata e desertaciune si chin sufletesc, care se prelungeste pana la moarte.
Dar astazi moartea a fost biruita. Caci Hristos a inviat. S-a ridicat Hristos, primul dintre cei inviati. Nu pentru Sine a gustat moarte si a inviat Hristos, Fiul Dumnezeului vesnic viu ci, ca sa biruie moartea in El insusi(Referire la firea omeneasca a Mantuitorului), iar noua, oamenilor, sa ne deschida portile vietii vesnice, El a primit moartea si ingroparea si, inviind din morti, a devenit biruitorul mortii.
Singur inviindu-Se pe Sine cu puterea Sa dumnezeiasca, El le daruieste tuturor celor ce merg catre El si in urma Lui viata vesnica si nemurirea. El ii hraneste pe credinciosii Sai cu Trupul si Sangele Sau cel inviat, turnand in ei suvoiul vietii. El ne conduce spre viata plina de bucurie, spre raiul cel nou, plin de dumnezeiasca Lui slava.
Asemeni lui Hristos, Care doar pentru scurta vreme a gustat moartea, mor si astazi oamenii, ca sa invie din morti si sa fie impreuna cu El in imparatia Lui.
Astazi e ziua invierii. Cu bucurie sa o praznuim, oameni buni!
Se veselesc si cei trecuti in lumea cealalta, parintii si fratii nostri, vazand lumina invierii si pregustandu-si propria inviere, cand se vor satura si mai mult de slava dumnezeiasca. Bucurati-va, toti cei bolnavi, cei intristati si suferinzi. Va veni si pentru voi vremea unei vieti pline de bucurie. Praznuiti, veseliti-va toti oamenii, batrani si tineri, bogati si saraci, puternici si neputinciosi, cei ce munciti si cei ce nu va gasiti de lucru, locuitori in orase, in sate si in pustii, calatori si intemnitati! Toti sa ne bucuram acum! Sarbatorim omorarea mortii, a iadului nimicire, inceputul unei vieti noi.
Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le. Hristos a inviat!

Parintele Justin: Hristos sa invieze bland si frumos in inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Invierii Domnului sa fie si spre invierea neamului nostru

Doresc tutor crestinilor romani ca sa castige harul si mangaierea Mantuitorului Iisus Hristos, care pentru a noastra mantuire S-a jertfit si a inviat a treia zi din mormant si Il rugam sa ia aminte si acum spre robirea noastra sufleteasca din patimile in care ne-am afundat, sa ne lamureasca precum aurul in topitoare, in valtoarea necazurilor, saraciei de azi. Hristos sa invieze bland si frumos in inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Invierii Domnului sa fie si spre invierea neamului nostru.

extras din ATITUDINI, nr. 16 | interviul integral pe atitudini.com

"Stirea" VESNICIEI: HRISTOS A INVIAT! Apologeticum va doreste un Paste cu sfinte bucurii!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qnOohBv9yyI] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Due0Pm1Hth8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4scfp2PUlfU] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6OIO79kk0GM]

Canonul Sfintelor Pasti
Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea 1-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le. continuare »

“Stirea” VESNICIEI: HRISTOS A INVIAT! Apologeticum va doreste un Paste cu sfinte bucurii!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qnOohBv9yyI] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Due0Pm1Hth8] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4scfp2PUlfU] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6OIO79kk0GM]

Canonul Sfintelor Pasti
Canonul Învierii

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le.

Cântarea 1-a:

Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: “luminati sa-L auzim”,
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!

Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Hristos a înviat din morti!
Cu moartea pe moarte calcând
Si celor din mormânturi
Viata daruindu-le. continuare »

HRISTOS A INVIAT! Bucurie la toata lumea! Lumina Sfanta a coborat din nou la noi, pacatosii. Imagini video de la Mormantul Sfant – Ierusalim 2011

Lumina Sfanta a Pastelui s-a aprins sambata, 23 aprilie 2011, la aproximativ 14:10, in prezenta a peste 20.000 de credinciosi, in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.

Lumina Sfanta este un miracol al Ortodoxiei care se intampla in fiecare an de Pastele Ortodox la Ierusalim, cand in timpul Vecerniei Mari din Sambata Mare, intre orele 12.30-14.30, deasupra Sfantului Mormant se aprinde Sfanta Lumina, un foc care se pogoara din cer, manifestandu-se diferit in fiecare an si care in primele minute nu arde.

Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant a ajuns in Bucuresti, pe aeroportul Henri Coanda, in jurul orei 19:00. Apoi, Sfanta Lumina a fost dusa la Catedrala Patriarhala.

Lumina Sfanta nu apare decat de Pastele Ortodox si decat la ortodocsi.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=S1qF3oCAxsA] [youtube=] [youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=p51A3dBaxWs] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=lkbvLvcW8Os] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=90JEJ2LgTHw] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_o_oBPvVJlY]

De este cineva credincios și iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos și luminat.
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.
De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va. continuare »

Pastorala de Sfintele Pasti a Mitropolitului Serafim de Pireu

CIRCULARA PASTORALA PASCALA 2011

SERAFIM, MITROPOLITUL PIREULUI, DRAPETZONEI SI SFANTULUI IOAN

Parinti si frati, iubiti si ravniti fii in Domnul, HRISTOS A INVIAT!

Noi, neoelinii, traim Sfantul Paste sub multiple aspecte. Este unul din acele momente cand, cu intreaga noastra fiinta si in multe chipuri, primim imboldul dumnezeiesc si il facem sa rodeasca, trebuie sa il facem sa rodeasca, in mod corect.

Avem o fire umana. Traim intr-o fire umana care este reinviata preafrumos in lumina dumnezeiasca si neinserata, fire care umple lumea launtrica a omului de lumina, care ii transfigureaza aspirațiile din materiale in spirituale, care ii inflacareaza entuziasmul, ca sa se lupte din nou si din nou cu sine insusi si cu potrivniciile vietii, care-l inspira sa biruiasca aceasta lume si sa o replasmuiasca, pecetluind-o cu propria sa viziune. Avand aceste insusiri si posibilitati, poporul nostru praznuieste Pastele ca pe un fapt al nadejdii nesecatuite: biruinta mortii si triumful vesniciei spirituale a omului.

Dupa caderea omului, intreaga faptura suspina si sufera (Rom. 8, 22) impreuna cu omul, ca sa iasa impreuna cu El, impreuna cu Dumnezeul Biruitor, la o lumina desavarsita si permanenta, dand astfel sens primelor cinci zile ale crearii lumii de catre Dumnezeu. In acest spatiu, pe aceste stanci, natura – lirica, dorica, tragica – niciodata nu a fost straina de peripetiile grecilor. Uneori ii insoteste in tacere, reflectand suferintele sau bucuriile lor, alteori in chip tainic este impreuna-partasa cu ei la evenimente. Si candva un cercetator devotat ar trebui sa revada din aceasta prisma intreaga noastra literatura moderna, pe Solomos, pe Kalvos si pe Papadiamantis.

Dupa asemenea randuieli, ale unei armonii mai profunde, si-a plasmuit elinul istoria moderna. Invierea naturii – invierea sufletului – invierea neamului: era o randuiala solida ca o cheie de bolta, capabila sa incapa si sa intareasca chiar si cea mai simpla inima elineasca. Si timp de patru sute ani de grea sclavie, aceasta randuiala s-a tinut cu sange, cu martiri si cu jertfe. continuare »

Sfantul Inochentie al Odesei – Cuvant la Sfanta si Marea Sambata: Sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti

Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor. (Stihirea ce tine loc de Heruvic)

Iata, fratilor, povata pe care ne-o da Sfanta Biserica pentru aceste zile mari si sfinte! Cu aceasta ea voieste sa ne zica: evenimentele pe care le amintim in aceste zile sunt mai presus de graiul omenesc si nici mintea nu le poate cuprinde; sa parasim deci orice rastalmacire, sa indepartam de la noi toate gandurile pamantesti, sa lepadam toata grija cea lumeasca, sa stam cu frica si cu cutremur in ceajnai adanca tacere; sa privim, sa fim cu luare-aminte si sa luam invatatura.

Supunandu-ne acestei povete a Sfintei Biserici, si noi, fratilor, n-am fi deschis gura noastra cea nevrednica daca n-am fi crezut aceasta de trebuinta si n-am fi avut de gand a va aduce si pe voi si pe noi insine mai aproape de aceasta dorita tacere sufleteasca si trupeasca, pe care ne-o cere Sfanta Biserica. O, cat de trebuincioasa este ea aici! O, cat de trebuincios lucru este ca noi, inconjurand mormantul Mantuitorului nostru, sa facem sa amuteasca in noi toate gandurile cele trupesti si sa ne ridicam cu mintea si cu inima mai presus de toate cele lumesti! Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge si se junghie, si noi sa fim privitorii reci ai acestei junghieri? Si injungiindu-Se, El voieste sa se dea spre mancare credinciosilor; oare au loc aici strigatele trupului si ale sangelui?

Sa piara deci din mintea noastra toate cele pamantesti si sa ramana singur Iisus cu Crucea Sa! Oare e mic El pentru mintea noastra? Ce minuni si cate taine nu sunt ascunse in aceste rani! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este adevarul absolut, pentru care pacatul e atat de nesuferit, incat el (adevarul) loveste pana si pe Unul-Nascut Fiul Sau, care a ridicat pe umerii Sai pacatele noastre! Cauta si vei vedea ca Dumnezeu este intelepciune neajunsa, ale carei cai sunt tot atat de departe de caile noastre pe cat de departe este cerul de pamant! Cine putea sa astepte mantuirea de la cruce? Cine se putea gandi ca viata vesnica va fi inchisa in mormant? Cauta si vezi mai departe cum Dumnezeu este iubire desavarsita, care niciodata nu cade (I Cor. 13, 8), care urmareste pe cei iubiti pana in adancurile iadului si se jertfeste pentru ei! Cauta in sfarsit si vezi cum toate atributele in Dumnezeu una sunt: iubirea nu este decat aceeasi dreptate care miluieste, si dreptatea nu este decat aceeasi iubire care purifica si vindeca. continuare »

Sfantul Ignatie Briancianinov – Cum sa ne folosim in chip mantuitor de patimile lui Hristos

Astazi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pe ape.
Cu cununa de spini a fost încununat Imparatul îngerilor.
Cu porfira mincinoasa a fost imbracat Cel ce îmbraca cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulita a fost împuns Fiul Fecioarei.
Inchinamu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arata-ne noua si slavita învierea Ta!

Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile (Luca 23, 48).
Ce priveliste sa fi fost aceea care ii adusese pe privitori in cea mai desavarsita nedumerire? Ce priveliste sa fi fost aceea care pecetluise cu tacerea gurile privitorilor si le cutremurase, totodata, sufletele? Ei venisera ca sa-si indestuleze pofta de iscodire, si au plecat batandu-si piepturile si ducand cu sine o infricosatoare nedumerire… Ce priveliste sa fi fost aceea?
La acea priveliste priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaima si cu cea mai adanca evlavie toti ingerii lui Dumnezeu; lucrurile ceresti nu le mai atrageau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, tintuite de privelistea care se arata pe pamant. Soarele a vazut ceea ce nu mai vazuse pana atunci si, neputand suferi, si-a ascuns razele cum isi ascunde ochii omul in fata unei privelisti pe care nu o poate indura: el s-a invesmantat in intuneric adanc, aratand prin acest intuneric intristarea sa amara, precum moartea. Pamantul s-a clatinat si s-a cutremurat sub intamplarea savarsita pe el. Templul Vechiului Legamant si-a sfasiat mareata catapeteasma cum nu isi cruta omul hainele cele mai de pret in fata celor mai mari nenorociri.
Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile… Ce priveliste sa fi fost aceea? A fost o priveliste pe care noi o contemplam acum in pomenire, in slujba care se savarseste, in sfantul Epitaf care sta inaintea ochilor nostri. Privelistea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorat din ceruri, inomenit pentru mantuirea oamenilor, batjocorit, omorat de oameni.
Ce simtamant, daca nu cel al groazei, trebuie sa cuprinda inima pe de-a-ntregul in fata privelistii acesteia? Ce alta stare decat starea de nedumerire desavarsita trebuie sa cuprinda mintea? Ce cuvant poate fi rostit inaintea privelistii acesteia? Oare nu va ingheta orice cuvant omenesc pe buze mai inainte de a fi rostit Si tot norodul ce venise impreuna la privelistea aceea, vazand cele ce se facusera, se intorceau batandu-si piepturile. continuare »

Sfantul Nicolae Velimirovici: Drumul Crucii – Calea Durerii

S-au ivit zorii zilei de pomenire a celei mai mari faradelegi pe care a vazut-o soarele pe pamant. Zi de groaza si de rusine pentru constiinta omeneasca pana la sfarsitul vremurilor. Este obiceiul ca inchinatorii sa strabata in aceasta zi cu picioarele si cu gandurile Calea Durerii. Aceasta este calea pe care Domnul a mers sub cruce spre Golgota. Am plecat din Ghetsimani in sus. Am trecut pe la casa lui Ioachim si a Anei, nascatorii Nascatoarei. Ne-am gandit la Ea, Maica marii dureri. Ea a fost, oare, in acel cumplit alai? Nu. Vom vedea mai tarziu.
Palatul lui Pilat. Ca si cum am privi la cenusa unui vulcan stins – dar focul patimii si putoarea nedreptatii inca se simt. Aici a fost judecat si osandit invatatorul Dreptatii. Aici a fost biciuit de cei fara de lege Omul Nevinovatiei. Nu a ramas pe El nici o fasie de piele intreaga. Evreii s-au ostenit noaptea trecuta ca sa nu fie. Si soldatii romani cu bicele lor nu au facut decat sa adanceasca aceleasi rani in acelasi trup. Cei care studiaza dreptul roman si legile romane ar trebui sa vina in acest loc ca sa se ingretoseze pentru totdeauna de aceasta putreziciune lipsita de omenie.
Locul in care Domnul a cazut sub cruce. Cum sa nu cada? Greu i-a fost sa poarte si tacerea de-a lungul intregii nopti pline de invinuiri mincinoase, de clevetiri si de martori mincinosi – cu atat mai mult intreaga putoare a scuipaturilor in fata si a tot atator rani pe cate lucruri bune le facuse El oamenilor. O, Doamne, de ce nu am fost noi atunci aici ca sa luam crucea Ta, si pe Tine sa Te ridicam pe maini si sa Te purtam? Asa am gandit toti, varsand lacrimi pe aceasta Cale a Durerii, ce s-ar fi prefacut in Rau al Durerii daca toate lacrimile varsate de crestini ar fi tasnit din el. Ferice de Simon Cirineanul, pe care judecata cea buna a lui Dumnezeu l-a adus aici in acea zi ca sa ia Crucea Domnului asupra sa si sa usureze chinurile Celui care S-a chinuit pentru toti oamenii.
In fata casei sfintei Veronica. De la fereastra casei sale, Veronica a vazut cumplitul alai. Fata desfigurata a lui Hristos a starnit compatimire in inima ei de fataea nu mai semana a fata omeneasca, ci mai degraba cu o bucata de panza murdarita de amestecul sangelui cu scuipatul, sudoarea si praful. I s-a facut mila de El fetei; a alergat inaintea Osanditului si cu o marama curata i-a sters fata. Mucenicul tacut nu a putut sa-i spuna „multumesc”, insa i-a rasplatit slujirea intr-un alt chip: pe acea marama a ramas zugravit chipul lui Hristos.
Iata-ne acum in locul unde s-a intalnit Nascatoarea de Dumnezeu cu Fiul. Cautandu-L incolo si incoace, ea a aparut dintr-o ulicioara si deodata s-a aflat fata in fata cu El. De-abia L-a mai recunoscut. Oare ea a nascut ASTA? Aceasta mare rana, de marimea omului? Din aceasta Rana s-a vindecat, insa, otravitul neam omenesc. El nu i-a zis nimic. Ea nu I-a zis nimic. Dar sufletele lor s-au inteles si s-au salutat. „Fiul meu”, s-a tanguit sufletul mamei, „primavara mea dulce, cum a pierit frumusetea Ta!”.
In fine, suntem aici. Inaintea stancii insangerate. Inaintea Golgotei. Este vremea amiezii. Intocmai vremea cand a fost inaltat pe cruce. Bataia ciocanului starneste ecouri in sufletele noastre. Aici am stat pana la ceasul al treilea al dupa-amiezii, sufletele noastre la picioarele crucii Lui; ah, fie ca sa le spele sangele Lui! In ceasul al saselea, natura s-a razvratit impotriva faradelegii omenesti: pamantul s-a cutremurat, pietrele au crapat, soarele si-a acoperit cu marama cernita fata sa. La ceasul al noualea, El Si-a dat duhul.
Doar Invierea putea sa rasplateasca atata patimire. Numai prin Invierea lui Hristos pot natura si constiinta noastra sa se impace.

(Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi, vol. I, Editura Sophia, 2002)

ECUMENISMUL FARA MASCA – O carte ce cuprinde tot ce nu s-a spus pana acum despre erezia ereziilor: ecumenismul

Sfintii Parintii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilitati si politeturi; ei doar marturiseau adevarul. Biserica Ortodoxa a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „Bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societati care urmarea s-o uneasca cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotriva, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheama la o unire, in cadrul vreunei organizatii, cu ereticii, ci ii anatemizeaza.

Nu exista, asadar, dialog cu ereticii care continua sa ramana in inselare. Sfinții Parintii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au intretinut dialoguri,in termeni de egalitate, dupa cum vor astazi unionistii. Respingeau afirmatiilor lor, iar atunci cand aceia ramaneau neclintiti in inselarea lor, Parintii purtatori de Dumnezeu intrerupeau comuniunea cu ei, ii cateriseau si ii anatemizau. Ii indepartau de la Trupul Sfant al Bisericii ca pe unii ce apartineau „sinagogii satanei”.

Arhim. Haralambie Vasilopoulos (autorul cartii)

[slideshow]

Comenzi se pot face si la adresa [email protected] sau prin formularul de aici.

Iata o descriere a cartii aparuta in “Ortodoxia si ecumenismul”:

Ecumenismul este supus unei critici dure de catre numerosi greci ortodocsi, inainte de toate de arhimandritul Haralambie Vasilopoulos (+1982) – presedintele „Uniunii Ortodoxe Elene” si revista oficiala a acesteia, „Orthodoxos Thypos”, deseori citat de noi pana acum. Sa ne oprim putin asupra interesantei sale carti, „Ecumenismul fara masca”, aparuta in Atena la a doua editie in anul 1972.
In chiar prefata cartii, la intrebarea „Ce reprezinta ecumenismul de astazi”, autorul raspunde: „Reprezinta o miscare ce-si propune unirea confesiunilor occidentale eretice mai intai cu Ortodoxia, ca mai apoi, la etapa urmatoare, a tuturor religiilor intr-o monstruoasa pan-religie.
In sfarsit, la ultima etapa a obscurului sau plan, ecumenismul isi pune drept scop sa inlocuiasca slujirea Dumnezeului Unic prin slujirea satanei!”
In capitolul intai este aratata istoria ecumenismului antihristic (catolic si protestant), dirijat in taina de sionism si masonerie. Sunt descrise etapele miscarii ecumenice, incepand cu organizatiile laice de tineret ale masonilor (Y.M.C.A., Y.W.C.A., boy-scouts s.a.) si terminand cu comisiile ecumenice pregatitoare: „Viata si activitate” si „Credinta si organizare”, care au dat nastere in 1948 la Consiliul Mondial al Bisericilor. In capitolele II si III sunt dezvaluite obiectivele si planurile ecumenismului privind dezmembrarea statelor crestine si distrugerea Bisericii.
In capitolul IV, „Ecumenismul se autodemasca”, se analizeaza activitatea celor patru adunari generale ale C.E.B., iar intre analizele Adunarilor II si IV este plasat un interesant compartiment, „Ce afirma ieri si ce face azi Biserica Rusa”, in care este descrisa evolutia relatiilor Patriarhiei moscovite cu ecumenismul – de la condamnarea acestuia in anul 1948 si intrarea in C.M.B. in anul 1961. continuare »

Sfantul Luca al Crimeei – Cuvinte in Sfanta si Marea Vineri

I. Plangerea deasupra Epitafului
Iata, soarele s-a intunecat. Pamantul s-a infiorat si s-a cutremurat. S-a sfasiat de sus si pana jos catapeteasma templului, care despartea Sfanta Sfintelor, fiindca Domnul insusi ne-a deschis noua intrarea in Sfanta Sfintelor – in cer, la Tronul Tatalui Sau. Cutremuratu-s-a iadul, ca s-au surpat puterea si stapanirea lui. Despicatu-s-au stancile si s-au deschis mormintele cele sapate in ele, si trupurile sfintilor adormiti s-au sculat, si au iesit din morminte, si s-au aratat multora in Ierusalim, binevestind tuturor: „Savarsitu-s-a”.
Ce s-a savarsit? S-a savarsit lucrarea mantuirii neamului omenesc de stapanirea diavolului, sau implinit vechile prorocii ale Vechiului Legamant.
El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat – si noi il socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat. Toti umblam rataciti ca niste oi, fiecare pe calea noastra, si Domnul a facut sa cada asupra Lui faradelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus si nu Si-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara glas inaintea celor care o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, si neamul Lui cine il va spune? Ca s-a luat de pe pamant viata Lui! Pentru faradelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormantul Lui a fost pus langa cei fara de lege si cu cei facatori de rele, dupa moartea Lui, cu toate ca n-a savarsit nici o nedreptate si nici inselaciune n-a fost in gura Lui (Is. 53, 4-9).
Domnul nostru Iisus Hristos Si-a dat suspinul cel din urma pe Crucea de pe Golgota o data cu acel cuvant ce a cutremurat intreaga lume: „Savarsitu-s-a!” A cazut pe piept capul incununat cu cununa de spini, impurpurat cu Sange. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironositele, a venit Iosif cel din Arimateea si in adanca jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al invatatorului lor si au facut deasupra lui plangere cu amar.
Iata, si acum sta inaintea noastra, inchipuit pe Sfantul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. continuare »

Denia celor 12 Evanghelii – Aratarea suferintelor Mantuitorului

„Slava indelung rabdarii Tale, Doamne, slava Tie, Doamne, slava Tie“.

[slideshow]

Indelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mantuitorului, culminand cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic in noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la inceputul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sambata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamana Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa inceapa duminica, 2 aprilie, anul 30.

 Prima evanghelie randuita de Biserica a se citi in Joia Mare ne aduce in fata Mantuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mantuitorul chiar in acea seara. Cunoscand ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvantare de invatatura, de despartire si de imbarbatare, un reazem pentru incercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul“. I-a anuntat ca peste doar cateva ore Se va fi dat in mainile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pana la moarte, insa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vanda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Ii va fi alaturi, langa Sfanta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care „de la Tatal purcede“ si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mantuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa indelung rabdatoare creste chiar in mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit in aceste grele incercari nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Sai cei din lume, pana la sfarsit i-a iubit“.

Sarutul lui Iuda

Incheind cuvantarea, Iisus a iesit impreuna cu apostolii in Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni inarmati, pentru a-L preda pe Mantuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pana la capat, oprind chiar pe Petru a se impotrivi. Pe Iuda, vanzatorul, il intampina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai in ultima clipa. Desi cunostea ca Il tradeaza, Mantuitorul l-a intrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“. Si, dorind a-l indrepta chiar in ceasul vanzarii, continua: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?“. Cu blandete in glas, cu dragoste in privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda in momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Si iubeasca ucenicii. Cand Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a ingaduit, insa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei.

Lepadarea lui Petru continuare »

Parintele Ioanichie Balan – Predica la Sfanta si Marea Joi (Cina cea de taina)

„Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi..” (Matei 26, 26-28)


Iubitii mei frati,
Mare este sfanta zi de astazi. Ca mai inainte de patima Sa cea de buna voie, prea Bunul nostru Mantuitor a voit sa cineze pentru ultima data impre­una cu ucenicii Sai. Dar Cina aceasta nu este o simpla masa cu mancare, cu paine si vin. Cina cea de Taina este o mare taina, este o jertfa de dragoste, este prima Liturghie crestina savarsita de insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taina este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de intalnire, de vorbire si de despartire a lui Hristos de ucenicii Sai, carora le da ultimele sfaturi si porunci.
Aici nu mai sunt multimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici carturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mantuitorul lumii, inconjurat de cei doisprezece ucenici, sta in camara de taina, unde spala picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roaga, multumeste Tatalui, binecuvinteaza painea si vinul si le imparte, ca pe o Impartasanie, celor ce sunt de fata. Lipseste de aici insasi Maica Domnului, caci Cina are un caracter strict euharistic, iar foisorul inchipuieste altarul Bisericii, unde se jertfeste tainic Iisus Hristos de catre preoti si episcopi.
Numai Iuda tradatorul si vanzatorul este primit la Cina Domnului, din urmatoarele pricini: mai intai ca nu cumva sa se deznadajduiasca de a sa mantuire, daca nu ar fi fost primit la Cina. Apoi, ca sa nu-i sileasca libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, caci fiecare este liber sa creada si sa vina la Hristos sau sa se lepede si sa fuga de Hristos. Iuda a fost primit la Cina, desi a facut cel mai mare pacat posibil, ca prin aceasta sa ne arate Dumnezeu ca primeste la pocainta pe cel mai mare pacatos, de se va cai de pacatele sale. Iuda a fost primit la Cina, desi purta la sine argintii vanzarii, ca sa primeasca si el spalarea picioarelor, ca sa guste din Trupul si Sangele Domnului, si prin aceasta sa scape de satana, care il chinuia.
Daca Iuda s-ar fi cait de greseala sa si ar fi aruncat banii diavolului, atunci spalarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curatit, iar Painea si Vinul ce i s-au dat, ca o Impartasanie, l-ar fi sfintit. Dar pentru ca nici de tradare nu s-a lasat, nici pe arginti nu i-a lepadat, spalarea si Cina nu i-au folosit nimic. Caci in clipa cand a intins mana in blid cu Hristos si a gustat cu nevrednicie din Painea Domnului, a si intrat satana in el si a fugit afara.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cina a fost acela ca sa fie aratat inaintea tuturor ca el este vanzatorul. Si, in sfarsit, a fost primit ca un semn de taina, ca intotdeauna intre slujitorii lui Hristos vor fi si tradatori, vor fi si vanzatori, vor fi si eretici, vor fi si ucigasi, vor fi si apostati, vor fi si iubitori de argint care vor sfasia camasa lui Hristos si vor incerca, fara de toiag, sa pastoreasca oile Domnului numai pentru bani. continuare »

Sfantul Teofan Zavoratul – Predica la Sfanta si Marea Joi: Despre taina Sfintei Impartasanii

Slava Tie, Doamne! Ce zi luminata este la noi acum! Cati oameni s-au impartasit de sfintele lui Hristos Taine! Bucurati-va, suflete fericite! Domnul este in voi! Dom­nul este in voi, fiindca insusi a zis: „Cel ce mananca Tru­pul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine, si Eu in­tru el ” (Ioan 6, 56). Sa ne bucuram toti cu bucurie de obste. Cred ca nu este familie din care sa nu se fi impar­tasit cineva: prin urmare, nu este casa care sa nu fie cer­cetata in chip deosebit de catre Dumnezeu. Astfel, intreg orasul nostru a devenit azi locuinta a lui Dumnezeu – si nu numai orasul nostru, ci si oricare alt oras si sat, toata Rusia, intreaga lume ortodoxa. Acum, la Domnul este Cina mare. El salta impreuna cu sufletele si este pretutin­deni „totul in toate” – si ca Izvor al bunatatilor, si ca Stapan al inimilor. Iata esenta acelei imparatii pe care El a intemeiat-o pe pamant umpland pe toti cu Sine, bine- oranduindu-i pe toti, insufland cele de trebuinta, dand putere, intarind in osteneli! O, de ne-ar ajuta Domnul sa nu ne lipsim nicicand de petrecerea Lui in noi! Atunci, povatuiti fiind de El, cu totii am merge, negresit, pe ca­lea cea mantuitoare, potrivit vesnicelor Lui planuri privi­toare la noi.

Si iata, tocmai pentru aceasta, fratilor, se cuvine a fi acum toata grija noastra! Domnul este in noi! Sa ne in­grijim a-L tine in noi pentru totdeauna. in ce-L priveste,

El este iubitor de impartasire. De asta a si venit in lume: ca sa fie in toti. Si n-ar pleca de la noi – dar ce sa-i faci daca noi, purtandu-L in sine, incepem sa ne purtam in asa chip ca El nu are cum sa mai ramana in noi ?

Zilele trecute am curatit si am dereticat casa inimii in vederea primirii Domnului. Acum S-a pogorat in noi Acest Oaspete mai presus de ceruri al sufletelor. Sa ne ingrijim, deci, sa-I dam odihna, sa ii aducem mangaiere, sa aratam lucrare placuta Lui. continuare »