Ortodoxie

CAPUL lui Iohannis vrem! Iar restul plandemiștilor la OCNĂ! Să înceapă autopsiile, necropsiile și NURNBERG 2!

Români, nu CEDAȚI tocmai acum! SISTEMUL a fost nevoit să recunoască crimele, deși cifrele sunt praf în ochii credulilor, față de realitatea extrem de gravă. Conform estimărilor din SUA, cifrele oficiale acoperă doar 1% din cazurile reale ale reacțiilor adverse, cauzate de injectarea covid. Reacții adverse soldate zilnic cu decese subite, indiferent de vârstă sau condiție fizică! Este genocid planetar, iar în România este GENOCID NAȚIONAL care se va desfășura mulți ani de-acum încolo!

Trebuie să cadă capete! Cel mai important este cel al tartorului de la Cotroceni, alogenul Klaus Werner Iohannis – uitat să-i fie numele în vecii vecilor! Acest mameluc împăiat care INSTIGA întreaga populație și instituțiile statului la înțepare în masă, în timp ce circula printre „profesioniștii din sănătate” un avertisment despre efectele mortale ale serurilor experimentale! Și individul nu a făcut decât să apese pedala de accelerare a vaccinării, impunând certificatul verde, instrument ce obstrucționa dreptul la muncă, la mișcare, la educație și în consecință DREPTUL LA VIAȚĂ! A suprimat și dreptul la informare, guwernerul lui șpăguind din plin mass-media ticăloasă care ascundea și cenzura tot adevărul care a ieșit acum la iveală, OFICIAL!

Trebuie să răspundă toți acei ciocli apocaliptici care propagau isteria la ore de maximă audiență, garantând 100% infailibilitatea serurilor covid, ca singura șansă de protejare în fața unui banal guturai, care nu s-a prins de niciun om zdravăn la trup și mai ales la cap, care știa că cel mai important factor în cazul oricărei boli este un SISTEM IMUNITAR puternic. Dar specialiști de carton, precum Jurma, Gheorghiță, Mahler, Marinescu, Musta și restul sclavilor nu au vehiculat nicio astfel de măsură de întărire a sistemului imunitar al populației, prin aport de vitamine, sport, alimentație bio, odihnă și mai ales combaterea fricii, a stresului, a terorii ce au fost inoculate oamenilor de dimineață până seară la latrinele radio-tv sau oficine online! Ascunderea adevărului cu premeditare, faptă în urma căreia au murit și mor subit acum oameni pe capete, se numește CRIMĂ ÎN MASĂ premeditată, iar pedeapsa trebuie să fie fără milă! La OCNĂ cu toți!

Parlamentarii ce încă se mai numesc creștini și români ar trebui să inițieze URGENT proiect de lege care să dispună începerea necropsiilor și autopsiilor celor decedați subit în urma vaccinării covid! Sunt nenumărate familii ale căror membri și-au pierdut viața în urma vaccinării covid și doresc să se facă lumină și să fie despăgubiți măcar material, dacă oricum locul gol lăsat de cei dragi nu-l poate umple nimeni.

Tot politicienii cu ajutorul juriștilor nevânduți din această țară trebuie să înceapă pregătirile cu omologii lor din alte state ale lumii, pentru un organizarea unui TRIBUNAL INTERNAȚIONAL, care să judece crimele din plandemie și în urma vaccinării, pe modelul Tribunalului de la Nurnberg, de după cel de-al doilea război mondial. Suntem martorii unui nou curent dictatorial, neo-nazist și neo-bolșevic în același timp, la nivel planetar, care a pus la cale operațiuni de ucidere în masă, prin injectarea cu seruri experimentale, ale căror conținut nu se cunoaște în totalitate și prin ‘medicamente’ sau tratamente spitalicești ce au dus la moartea a milioane de oameni, în circumstanțe incerte, la care aproape nimeni din-afara sistemului nu a avut acces. Totodată, sunt numeroase victime ca urmare a întreruperii tratamentelor vitale pentru boli deosebit de grave, pentru că multe spitale au fost transformate în totalitate pentru suport covid.

Nu trebuie uitate nici blasfemiile săvârșite în timpul plandemiei la adresa Bisericii și a membrilor ei, prin obstrucționarea dreptului de exercitare a credinței, prin interzicerea unor înmormântări creștinești (să ne aducem aminte trupurile băgate în saci negri și aruncate în gropi, unele comune, apoi acoperite cu excavatorul) și încercarea antihristică de a schimba rânduielile bisericești. Slavă Domnului că nu ne-am lăsat credința călcată în picioare, cu excepția unor purtători de vorbe, care oricum nu vorbeau de capul lor. Dar aceasta este altă poveste, soră cu cea a popei Burducea.

Pentru a se întâmpla toate aceste acte reparatorii, oameni buni, trebuie să mișcăm noi primii! Să punem presiune pe factorul politic prin proteste, petiții, emailuri, plângeri penale și alte acțiuni în instanță și răspândirea adevărului cu orice preț, mereu, oriunde și oricui! Efectele vaccinurilor nu se vor opri, iar tot mai mulți oameni se vor trezi și ni se vor alătura! Sunt oameni chiar din sistem, care s-au dumirit și au prins curaj de mărturisire. Să-i primim și pe ei în rândurile noastre, după o cercetare obiectivă.

Trebuie să cadă capuri de căpetenii! Iar primul este al lui Iohannis! De-ar exista lege, ar merita GHILOTINA!

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!



| OrtodoxINFO

„Taina Întrupării Cuvântului” – Pastorala la Nașterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN
ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR

Har, pace și ajutor de la Preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase,

  1. Adevărul de necontestat este acela că Iisus Hristos, Cel născut din pururea Fecioara Maria, este Fiul lui Dumnezeu, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea noastră.
  2. Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, S-a născut din pururea Fecioara Maria, luând trup întocmai trupului primului om creat de Dumnezeu, pentru ca, precum acela, prin neascultare, s-a făcut începutul nașterii întru stricăciune și moarte (Romani 5, 12), așa și El, Hristos-Dumnezeu, prin împlinirea a toată dreptatea, Să Se facă pârga rezidirii și nemuririi noastre întru nestricăciune și viață veșnică
    (1 Corinteni 15, 21; 53).
  3. Sau, cum citim în prima Epistolă către Corinteni: „Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc” (1 Corinteni 15, 47-49).
  4. Căci odată ce El a fost om desăvârșit, asemenea nouă în toate, afară de păcat (Ioan 8, 46; Evrei 4, 15), comunicându-ne din dumnezeirea Lui prin credința noastră în El, ne face și pe noi fii ai lui Dumnezeu după har, dăruindu-ne Împărăția cerurilor și chiar posibilitatea ca această Împărăție să o avem explicit înăuntrul nostru (Luca17, 21) ori de câte ori ne primenim cu Trupul și Sângele Lui.
  5. Însă taina unirii celor două firi în Ipostasul unic al Cuvântului, fără alterarea niciunei firi, se explică prin faptul că firea omenească, departe de a fi micșorată în însușirile ei de către firea dumnezeiască, este consolidată în ea însăși sau întărită și desăvârșită în întregime.
  6. Deci Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce este peste toate (Romani 9, 5), a venit pe pământ ca să-l rezidească și să-l înnoiască pe om (Tit 3, 5) prin prezența Sa, ca Cel Care nu este contrar făpturii Sale, cu toate că omul a căzut în păcat, ci continuă să-Și iubească creația, care nu este potrivnică lui Dumnezeu, grație sinergiei dintre om și Dumnezeu.
  7. Ființial, Hristos a luat trup din Sfânta Născătoare de Dumnezeu ca o mică pârgă din frământătura firii noastre, pe care a unit-o cu dumnezeirea Sa în chip neamestecat, zidind-o pe aceasta ca templu sfânt Sieși. Aceasta este unirea negrăită și nunta de taină a lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Sfântul Apostol Pavel scrie, în Epistola către Galateni, că „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, a găsit de cuviință ca Fiul Său, Dumnezeu Cuvântul, să ia de la noi trupul pe care nu-L avea după fire.
  2. În acest sens, El, Dumnezeu, a trimis din înălțimea Sa cea sfântă pe unul dintre slujitorii Săi, Sfântul Arhanghel Gavriil, care, coborând, îi descoperă Fecioarei taina „cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, spunându-i: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine” (Luca 1, 28).
  3. Ulterior acestei vestiri și simultan consimțământului Maicii Domnului, Cuvântul ipostatic, Cel de o ființă cu Dumnezeu Tatăl, S-a sălășluit întreg în pântecele Sfintei Fecioare și, prin venirea și împreună-lucrarea Tatălui și a Sfântului Duh, Cel de o ființă cu Tatăl și cu Fiul, a luat trup din sângiurile ei cele feciorești.
  4. Deci, Fiul lui Dumnezeu, sălășluindu-Se în pântecele Preasfintei Fecioare și luând trup din ea, S-a născut Om desăvârșit și Dumnezeu desăvârșit, fiind Același în amândouă firile în chip neschimbat, neamestecat, neîmpărțit și nedespărțit. Și precum S-a zămislit Dumnezeu, Cuvântul Tatălui, în pântecele Fecioarei, spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în prima epistolă sobornicească, tot așa Cuvântul Se află în noi ca o sămânță (1 Ioan 3, 9).
  5. Numai că noi Îl zămislim pe El nu în chip trupesc, cum L-a zămislit Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, ci ființial, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Dumnezeu, Care a zis: «Strălucească din întuneric lumina» – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu pe fața lui Hristos. Și avem comoara aceasta în vase de lut ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu, și nu de la noi” (2 Corinteni 4, 6-7).
  6. Deci Fecioara a zămislit și a născut pe Cel Ce „El Însuși a strălucit întreg în chip ființial în noi” în două firi, în chip minunat, pe Fiul Cel Unul, Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
  7. Astfel, Dumnezeu Cuvântul a luat de la noi trupul pe care nu-L avea după fire, pentru ca cei ce-L vor cunoaște și vor crede în El, prin puterea și slava Sa, să fie făcuți, spune Sfântul Apostol Petru în a doua epistolă sobornicească, „părtași dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 3-4), redevenind astfel fii ai lui Dumnezeu după har.

Dreptmăritori creștini,

  1. Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Și-a făcut cunoscute puterile Sale în chip mai vădit nu numai în Trupul Său luat din Sfânta Fecioară, ci și în creația înnoită, Biserica, pământul cel nou în care sufletele noastre văd nu numai firmamentul sau bolta cerească (Psalmi 18, 1; 96, 6; Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah 43, 1-2), ci și cerul spiritual al îngerilor, care ni-L face străveziu pe Dumnezeu.
  2. Această vedere duhovnicească este, de fapt, credința din care răsar și prin care se arată sfinții ca luminători, întrucât, crezând, zămislim pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre.
  3. Și precum pe Maica Domnului, fiindcă era neprihănită, nu a topit-o focul dumnezeirii, nici pe noi nu ne va topi, dacă vom avea inimile curate și neprihănite; mai mult, se va face în noi rouă din cer, izvor de apă și râu de viață nemuritoare, deoarece și noi vom primi întocmai focul neîngustat al dumnezeirii, după cuvântul care zice: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49).
  4. După ce Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit și S-a născut trupește în chip de negrăit și mai presus de cuvânt, ne împărtășește spre hrană Trupul Său preacurat, pe care L-a luat din trupul neprihănit al Maicii Sale, care a încetat să mai zămislească și să mai nască, rețineți: a încetat să mai zămislească și să mai nască, întrucât aceste însușiri au fost preluate de Fiul ei din Care, zilnic, se nasc cei ce cred în El și împlinesc sfintele Lui porunci (1 Ioan 2, 29).
  5. Astfel, după ce S-a născut El Însuși din Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, din Cuvântul Nemuritor și Nestricăcios al Nemuritorului și Nestricăciosului Dumnezeu se nasc pururea fii nestricăcioși și nemuritori ai Împărăției cerurilor.

Iubiți credincioși și credincioase,

  1. Cuvântul lui Dumnezeu a îndumnezeit firea noastră, zidind-o din nou, ca Dumnezeu desăvârșit, și, unindu-Se cu firea omenească, a întărit puternic cu focul ființial și dumnezeiesc iuțimea firii omenești împotriva patimilor, ca să se poată împărtăși de bunătățile vieții veșnice.
  2. Deci, Iisus Hristos, Care S-a coborât la noi, făcându-Se om, rămâne mereu în mijlocul nostru prin umanitatea Sa (Matei 28, 20), umanitate care, după Răstignire, a trecut prin moarte. Iar prin Înviere, aceasta are suprema tărie adunată în ea prin biruirea slăbiciunilor, patimilor și a morții noastre îndurate de El pentru noi.

Dreptmăritori creștini

  1. Vă mulțumesc pentru că și anul acesta ați susținut proiectele inițiate de preoții dumneavoastră la nivel de parohie și/sau eparhie, precum și pentru dragostea plină de bunăvoință cu care i-ați susținut pe frații noștri refugiați, care, încă de la începutul anului, au trecut prin Vama Siret și Gara Burdujeni; din păcate, a fost un an marcat, pe lângă suferința, boala și moartea cauzate de aceeași epidemie, și de efectele războiului de la granițele țării.
  2. Rugăciunea adresată, nu doar în acest an consacrat rugăciunii, Preamilostivului Dumnezeu și credința în Dumnezeu, în atare situații, de limită, sunt singurele care mai pot amâna instituirea acelui „Cer nou și Pământ nou” despre care vorbește Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în Apocalipsă (21, 1).
  3. Cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului, Vă doresc ani mulți, buni și sănătoși, cu sporite împliniri spirituale, profesio­nale, intelectuale și materiale Vouă, celor din casa și din neamul Dumneavoastră, precum și celor ale căror nume au fost pecetluite în apa Sfântului Botez și care poartă parfumul sfințeniei acestor sărbători.

Al vostru, pentru tot binele rugător,
† Calinic
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

 

Dată în Reședința Arhiepiscopală din Suceava
la Praznicul Nașterii Domnului, în 25 decembrie 2022.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!



| OrtodoxINFO

Cuvânt mărturisitor al episcopului Slatinei, împotriva „pandemiilor planificate”, a crizelor confecționate și despre „obsesii climatice exagerate”. Soroș pe coperta pastoralei, alături de Hitler și Stalin

PS Sebastian, Episcopul Slatinei, le-a trimis enoriașilor săi un mesaj pastoral de Crăciun în care a vorbit despre „înnoirea omului” oferită de Dumnezeu, în comparație cu „resetarea” pe care o propun neomarxiștii.

În cuvântul său pastoral, Episcopul Slatinei a criticat felul în care, de-a lungul istoriei, unii au încercat să schimbe oamenii, prin umanism, iluminism, raționalism sau materialism, pentru ca „omul să eșueze lamentabil în Metaverse”.

„Respingând cu încăpățânare transcendentul însă, astăzi omul nu a făcut decât ca – după ce a rătăcit prin toate formele imanentului – să eșueze lamentabil în Metaverse, în spațiul virtual adică, în ciuda faptului că acesta, de fapt, nu există. Ironia sorții: după ce omul L-a tot respins pe Dumnezeu și s-a îndoit că există, a sfârșit prin a alege liber să trăiască într-un spațiu de care este absolut conștient că nu există!”, a scris PS Sebastian.

De remarcat este că pe coperta mesajului pastoral, PS Sebastian i-a pus pe marii tirani ai planetei, Hitler, Stalin sau Mao alături de George Soroș.

Iată textul integral:

Preacuvioși și preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și iubiți credincioși,

La început, Dumnezeu l-a făcut pe om „dumnezeiesc”. Așa trebuie înțeleasă Scriptura care spune că, dintre toate făpturile, numai pe om l-a făcut Dumnezeu „după chipul și asemănarea Sa” (Fac. 1, 26); ba chiar înțelegem că l-a făcut „cu mâna Sa”: „luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Fac. 2, 7). Apoi a zis lui Adam și femeii sale: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul” (Fac. 1, 28).

Așadar, omul a fost făcut părtaș dumnezeirii Creatorului său încă dintru început, primind un statut special în raport cu lumea și cu celelalte făpturi. Astfel, Dumnezeu îi acordă lui privilegiul de a pune nume viețuitoarelor pământului (Fac. 2, 19-20), ceea ce îl face să pară și el un fel de „dumnezeu”. Prin păcatul neascultării însă, acesta își pierde asemănarea cu Dumnezeu și îi este afectat grav chipul Creatorului, adânc întipărit la început în ființa lui. Din făptură nouă, chemată la înnoire nesfârșită, s-a înjugat prin păcat cu „cel învechit în răutate” și cu moartea. Ca urmare, a fost alungat din rai și trimis în lumea aceasta a noastră ca să-și plângă păcatul, să se pocăiască, după care să revină la starea pierdută.

Din nefericire, însă, nici pocăința proprie, nici Legea dată pe Muntele Sinai, nici profeții trimiși special și nici celelalte modalități prin care a încercat Dumnezeu să-l ridice pe om din cădere (Evr. 1, 1) nu i-au putut aduce acestuia restaurarea. Mai mult, omul și-a uitat cu totul, în timp, originea și chemarea sa și a ajuns să se complacă într-o lume în care fusese trimis doar temporar și pentru penitență (Fac. 3, 23-24). S-a adâncit în păcat și, încet-încet, păcatul i-a luat locul stării sale originare. De aceea, știind Domnul că omul nu se mai poate ridica nicicum, a recurs la un gest cu totul uimitor și minunat: L-a trimis pe Fiul Său să Se întrupeze, să Se facă om, ca model sau „începătură” mântuirii noastre (I Cor. 15, 20 și 23). S-a identificat cu noi prin naștere trupească, pentru ca să ne restaureze ființa decăzută, și a murit în locul nostru, pentru a pune capăt blestemului morții care ne urmărea din cauza păcatului (Fac. 3, 17-19). Așa a ales Dumnezeu să înfăptuiască înnoirea sau re-îndumnezeirea noastră; să-l facă, adică, pe omul vechi – Om Nou.

Fraților,

Prin nașterea Sa, Hristos Domnul ne-a reînnoit tuturor perspectiva îndumnezeirii. Astfel, a îndumnezeit-o mai întâi pe Maica Sa, pe Preacurata, Preanevinovata și Pururea Fecioara Maria, curățind-o de singurul ei păcat – cel strămoșesc, pe care îl moștenea în calitate de muritor, – și făcând-o cea mai curată făptură din tot neamul omenesc. Nu întâmplător a fost ea primul om îndumnezeit, ci aceasta s-a făcut ca o reabilitare a Evei, cea care păcătuise întâi. De aceea a mai fost numită Maica Domnului și „Eva cea nouă”, ca cea care s-a făcut începătură omului nou.

Această „făptură nouă” (II Corinteni 5, 17) însă, pentru a „se înnoi din zi în zi (II Corinteni 4, 16), trebuie să-i urmeze întru toate Domnului său; să se facă împreună-lucrătoare cu Cel prin care a fost restaurată; să se asemene cu Hristos, Noul Adam, prin „nașterea din nou” (din apă și din Duh – In 3, 5), dar și prin jertfă personală, după modelul Jertfei preasfinte a Aceluia. Aceasta întrucât, pentru a-l înnoi, a-l îndumnezei pe om, Hristos a trebuit El Însuși să Se nască din nou (după ce Se născuse mai întâi din Tatăl) și să Se jertfească. Prin urmare, nu există re-îndumnezeire pentru noi fără „naștere de sus (In 3, 3) și jertfă în Hristos.

Din păcate, însă, nu toți oamenii au înțeles mesajul nașterii și înnoirii prin Hristos. Nu toți I-au acceptat chemarea și nu toți Îi urmează. Au fost și mai sunt și astăzi destui care preferă să rămână în continuare „oameni vechi”, în ciuda Legii celei Noi, adusă nouă de Hristos. Dar, în ființa omului nu s-a stins niciodată definitiv năzuința devenirii sau a schimbării stării sale. Impulsul înnoirii l-a însoțit peste veacuri și, în situații de criză, a răbufnit – din nefericire, nu pentru a accepta „mâna” întinsă de Domnul, ci pentru a defula în alte forme de „înnoire”, străine de re-îndumnezeirea propusă nouă de El.

Așa au apărut diferitele mișcări social-culturale, curente și ideologii care au propus înnoirea: fie cultivând exaltarea individului, în disprețul Binelui Divin și în numele „binelui autonom”, fie îngroparea lui în mulțime, în colectiv, în numele așa-zisului „bine comun”. Astfel, Umanismul (sec. al XIV-lea ș.u.) situează omul, iar nu pe Dumnezeu-Omul – pe omul acela căzut și ezitant până atunci la orice formă de înnoire – în centrul lumii. Sub lozinca „omul, măsura tuturor lucrurilor” sau „omul, modelul universului”, umanismul a încercat, pentru întâia dată la nivel global, construirea Omului Nou ca om fără de Dumnezeu. Având ca program Renașterea prin cultură și etică, iar nu prin „naștere din nou”, după cum ne ceruse Hristos (In 3, 4), omul astfel emancipat forțează, pe rând, înnoirea: prin Iluminism, incriminând religia ca întuneric; prin Raționalism, exaltând rațiunea în detrimentul credinței în Dumnezeu; și prin Materialism, negând cu totul transcendentul. Așa a ajuns Nietzsche să proclame Super-omul – un individ amoral, super-puternic și capabil de a-și renega instinctele divine – și să-I declare „moartea lui Dumnezeu”. Mai târziu, Nazismul a încercat construirea Omului Nou prin teoria purificării – rasa pură, rasa ariană –, iar Comunismul, prin metoda reeducării, toate aceste curente și ideologii țintind, ce-i drept, înnoirea omului, dar pe căi diferite de cea care este Hristos Domnul, căci El a zis: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14, 6).

Astăzi, Neomarxiștii ne propun ca soluție de înnoire resetarea, adică un fel de „stop și de la capăt”, dar nu de la capăt de tot, adică de la protopărinții noștri și de la starea lor paradisiacă, ci de la „părinții lor”, întemeietorii vechiului marxism, chiar dacă acela s-a dovedit deja incapabil și ineficient.

Dragii mei,

În ultimele secole, omul s-a zbătut teribil să se înnoiască fără ajutorul lui Dumnezeu. Însă, nu omul Renașterii culturale s-a dovedit a fi soluția, nici omul iluminat al științei, nici omul-rob exclusiv al rațiunii, nici super-omul lui Nietzsche, nici omul purificat al naziștilor, nici omul reeducat al comuniștilor și nici omul cu genul fluid și sufletul robotizat al Neomarxismului. Soluția este cea pe care ne-a dat-o Domnul, Creatorul nostru și Hristos, Cel Care a adus înnoirea „omului vechi” prin nașterea și jertfa Sa. Adam înainte de cădere, înnoit și îndumnezeit prin și întru „Adam cel nou”, este chemarea firească și dumnezeiască a omului, unica modalitate de înnoire – prin îndumnezeire.

Respingând cu încăpățânare transcendentul însă, astăzi omul nu a făcut decât ca – după ce a rătăcit prin toate formele imanentului – să eșueze lamentabil în Metaverse, în spațiul virtual adică, în ciuda faptului că acesta, de fapt, nu există. Ironia sorții: după ce omul L-a tot respins pe Dumnezeu și s-a îndoit că există, a sfârșit prin a alege liber să trăiască într-un spațiu de care este absolut conștient că nu există!

Dumnezeu, însă, a numit această căutare haotică a omului „nebunie” – „Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!” (Ps. 13, 1) –, prevenindu-ne clar că: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (In 15, 5). Ce va mai inventa omul, oare, tot fugind de Dumnezeu? Ce va mai urma după postmodernism, postumanism și metaverse? Super-omul lui Nietzsche a eșuat în pretinsul superman de astăzi, care, sătul el însuși parcă de atâta „înnoire”, riscă scufundarea în imoralitate și haos, ca urmare a crizelor care, parcă, nu se mai termină. Privind înapoi, omul este silit a recunoaște nu doar că tot demersul său egoist nu i-a adus, până la urmă, fericirea scontată, ci dimpotrivă: i-a golit viața de orice sens și speranță, până la a-i pune în pericol propria existență. De aceea, într-o lume bombardată cu ideologii din ce în ce mai stranii, cu pandemii planificate, cu războaie programate, cu crize mai mult sau mai puțin confecționate și cu obsesii climatice exagerate – toate instrumente ale unei resetări urzite în laboratoarele „ne-științei” și nerecunoașterii Celui ce S-a făcut OM –, noi să fim conștienți de singura cale spre înnoirea noastră ca oameni! Dar, oameni ai lui Dumnezeu, pentru că altfel nu mai putem vorbi de Om Nou, ci de un „altfel de om”, străin de chipul și asemănarea Domnului, ceea ce nu ar fi decât eșuarea noastră, ca oameni, în ne-dumnezeire; în non-oameni, adică, pentru că Om cu adevărat este doar cel restaurat și înnoit prin Dumnezeu-Omul, despre Care Sfântul Vasile a zis că: „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea la înfățișare cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale” [1].

Să cerem, dar, ajutor Domnului la această sărbătoare a înnoirii noastre ca oameni, pentru a putea urma cu vrednicie calea pe care ne-a arătat-o El ca demers al înnoirii noastre! Să ne facem urmași ai Nașterii – Renașterii Sale –, renăscând și noi pentru adevărata viață cu El! Să ne înnoim în harul Său, bine știind că doar acesta este înnoitor și mântuitor! Să ni-L luăm pe El de Călăuză și Model al parcursului nostru spre înnoire, pentru că numai astfel vom putea deveni și noi cu adevărat Oameni Noi, trupuri din Trupul Celui ce S-a întrupat pentru noi și sânge din Sângele Celui ce S-a jertfit pentru noi. Amin!

† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților



| OrtodoxINFO

Lecția de curaj a Sf. Martir și Arhidiacon Ștefan. Cuvânt al Părintelui Nicolae Steinhardt – OrtodoxINFO

“Se poate oricine intreba de ce il praznuieste Biserica pe Sfantul Arhidiacon Stefan, cel dintai martir al crestinatatii, in chiar ziua a treia de Craciun, numaidecat dupa Nasterea Domnului si dupa Soborul Prea Curatei Maicii Sale?

De ce aceasta mare si exceptionala cinstire?

Spre a raspunde, bine este a ne opri nitel asupra unei distinctii de ordin gramatical; ea ne va usura talmacirea exacta (si descoperirea semnificatiei adanci) a textului principal referitor la acel pe care il praznuim.

Limba noastra cunoaste doua verbe vecine, totusi nu identice. A sedea vrea sa zica in romaneste a se afla asezat pe ceva (un scaun, o banca, o lavita … ), iar a sta inseamna a se tine in picioare, vertical. Oamenii, in vorbirea curenta, incurca lucrurile si folosesc nediscriminatoriu (si deci gresit) cei doi termeni. Ei spun, pleonastic, sezi jos ori stai in picioare. Mai zic, vrand sa pofteasca pe careva sa sada: stati, va rog, ceea ce, din nou, e o eroare. Dar pentru a intelege cum se cuvine textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56 trebuie neaparat sa luam aminte la sensul corect al verbelor a sedea si a sta. Ce anume citim la Fapte, 55-56?

“A vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu”.

Cum este caracterizat acel care a vorbit astfel in vreme ce aruncau cu pietre asupra lui? Ca un barbat plin de credinta si de Duh Sfant, plin de har si de putere, facator de minuni si semne mari in popor, intelept; iar fata lui “ca o fata de inger”.

Sfantul Arhidiacostefann Stefan, caci despre el e vorba, era unul din cei sapte diaconi alesi spre a sluji la mese. A fost dat in judecata sinedriului in temeiul unor marturii mincinoase, invinuit a fi rostit cuvinte de hula impotriva templului si a Legii, si osandit a fi ucis cu pietre. Ceea ce a si avut loc, victima rugandu-se, intocmai ca Domnul Hristos, pentru iertarea ucigasilor sai.

De ce, ne intrebam iarasi, foloseste textul Noului Testament verbul a sta, adica a se afla in picioare, iar nu pe a sedea? In icoane, doar, Hristos e mereu infatisat sezand, de-a dreapta Tatalui, pe tronul Sau ceresc. Iar textele liturgice si exegetice mereu se refera la Iisus sezand in slava, niciodata stand.

Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare. Si pentru care pricina? Din respect pentru Archidiaconul Stefan si spre a-i aduce osebita cinstire. La acest dintai act de jertfa, marturisire si curaj, Domnul intelege sa asiste din ceruri intr-o atitudine cinstitoare. Domnul il respecta si-l admira pe Stefan pentru curajul de care da dovada, pentru ca Il marturiseste si nu se leapada si nu se rusineaza de Mantuitorul sau, pentru ca si-a infruntat potrivnicii si s-a straduit sa le demonstreze adevarul dreptei credinte.

Iata care este talcul simplu al prezentei verbului a sta in textul de la Fapte, capitolul 7, versetele 55-56. Nu e o prezenta intamplatoare ori o inadvertenta, o confuzie de vocabule. Verbul a sta este preferat celuilalt, obisnuit tocmai spre a marca vointa lui Hristos de a da in vileag consideratia si iubirea Sa pentru un om curajos si care nu se rusineaza de El, care-i gata sa-si dea viata pentru credinta pe care, fara sfiala, a expus-o.

Ce deducem? Ce concluzie tragem din relatarea de la Fapte? Una si neindoielnica: Hristos iubeste curajul, El care de atatea ori a spus: nu te teme, nu va temeti, nu va inspaimantati, nu fiti fricosi, pentru ce sunteti fricosi, indrazneste, indrazniti, indrazniti, Eu am biruit lumea. In vreme ce la Apocalipsa dezvaluita Sfantului Evanghelist Ioan, fricosii sunt cei dintai mentionati (cap. 21, v. 8 ) printre cei sortiti iezerului de foc.

Sfantul Stefan aceasta chiar este – pilda de curaj crestinesc: el crede, isi marturiseste credinta, nu se leapada ori rusineaza de Hristos si primeste sa moara pentru El.

Textele evanghelice fundamentale fata de care martirul Stefan si-a dovedit prin moarte devotamentul, sunt patru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. Sa le citim in intregime, cu toate ca tuspatru exprima aceeasi idee: Matei 10, 32-33:

“Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri”.

Marcu 8, 38:

“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”.

Luca 9, 26:

“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri.”

Luca 12, 8-9:

“Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu”.

Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.

Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10:

“Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire”.

Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.

Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-L marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit. Sfantul Stefan ne arata cum se cade sa ne purtam si in ce fel va sa ne dovedim, la nevoie, crestinatatea.

Textul de la Romani 10, 10, va invit, frati crestini, sa-l luati foarte in serios si-n intelesu-i cel mai categoric. Nu va imbatati cu apa rece rostind in sinea voastra: Il iubesc pe Domnul in taina, nu indraznesc a-L marturisi cu glas tare, de va fi nevoie ma voi si lepada de forma de El, Il voi lepada pentru ca sa nu mi se intample necazuri ori sa intampin greutati. “De forma” nu exista, e o iluzie, un siretlic pe care vi-l pune la indemana diavolul, o minciuna a sa. Daca – in orice fel – Il tagaduim pe Hristos in fata oamenilor, a semenilor nostri, daca le dam acestora impresia ca nu suntem tari in credinta noastra, ca ne jucam cu ea de-a v-ati ascunselea, ca o schimbam ca pe o haina, l-am si lepadat pe Hristos fara a mai fi nevoie sa aducem jertfe idolilor. A lua, bunaoara parte la adunari ateiste, a sustine o doctrina ateista (ori a si achiesa la formularea ei), a ne feri sa facem acele gesturi ori a rosti acele cuvinte care ne vadesc a fi ceea ce suntem, inseamna a ne rusina de Hristos si prin urmare a ne meni sa fim lepadati de El in ziua Judecatii.

Sa nu uitam, sa nu uitam niciodata ca Hristos iubeste curajul, ca S-a ridicat in picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Stefan; ca ne cere sa fim netematori, indrazneti, neinfricati si nestaviliti de necazuri, suferinte, ba si de moarte.

De nu, va fi vai si amar de noi: vom fi inrobiti si batjocoriti in lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pamant prin lasitatea noastra data pe fata si ne vom pierde si mantuirea, dandu-ne noua insine cea mai grea si mai jalnica lovitura ce poate fi, osandindu-ne singuri la ocara si obida in viata aceasta si la osanda in viata de dincolo. Crezand ca-L putem pacali pe Dumnezeu – mare nerozie – pe noi ne lipsim dintr-odata de tot binele si pe pamant si in ceruri. Sa nu fie asa!

Sa retinem lectia Arhidiaconului-marturisitor: pentru cei curajosi si nerusinati de El, Hristos se ridica in picioare, cu dragoste si respect, pe cei fricosi ori caldicei ori fatarnici ori cu doua sau mai multe fete ori crezand in viclenii ieftine de tipul “am facut-o numai de forma” ii leapada, se rusineaza de ei, ii stie ca se sortesc de buna voia lor iezerului de foc. Sa fii crestin inseamna, in istorie, sa asumi anumite riscuri, sa poti infrunta pericole de pe pozitii de tarie sufleteasca. Curajul, frati crestini, se dovedeste pana la urma a fi si calea cea mai inteleapta si e nu numai o virtute ci si o datorie crestineasca.

Suntem intrupati si traim in lume. De aceea relatia noastra cu Hristos nu este numai de ordin pur intim. Ea presupune legatura dintre suflet si Mantuitorul sau dar imbraca si chipul legaturii indirecte ins-comunitate-Dumnezeu. Ne indreptam, ne curatim si ne inaltam crezand cu inima; ne adeverim insa fiinta si credinta prin marturisire in fata oamenilor; nu putem face abstractie de “ceilalti “. Domnul ne-o spune deslusit si pilda stralucita a Sfantului Stefan confirma dumnezeiestile cuvinte relatate de evanghelisti”.

extras din Parintele Nicolae Steinhardt, “Daruind vei dobandi”

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!



| OrtodoxINFO

[VIDEO] Minune a Sfântului Părinte Justin Pârvu. Din icoana sa a izvorât mir la conferința de la Iași, dedicată Sfinților din închisori

Aseară 19 martie 2019, la o Conferință despre Sfinții Închisorilor susținută în Iași, din icoana părintelui Justin Pârvu a izvorât mir.

Părintele Justin este cel ce a scos din întunericul temniței la lumina adevărului idealul și crezul camarazilor săi de suferință, ce și-au sacrificat tinerețea și întreaga lor viață slujirii cuvioase a lui Dumnezeu și dăinuirii neamului românesc. De altfel Părintele Justin este primul Stareț care închină o mănăstire în memoria acestor martiri și mărturisitori ai Bisericii lui Hristos, martiri ce prin smerenie și demnitate nu și-au închinat genunchii înaintea fiarei roșii de la Răsărit, salvând onoarea României, într-un regim de aprigă asuprire comunistă.

Părintele Justin întotdeauna s-a simțit dator să le cinstească memoria și să le recunoască jertfa:

„Aceşti sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea sf. mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Acesta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisirii. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici” (Din învățăturile și minunile Părintelui Justin).

Să cerem canonizarea Sf. Părinte Justin Pârvu!

| OrtodoxINFO

Trebuie să postească copiii? – OrtodoxINFO

– Părinte, copiii de cinci-şase ani trebuie să postească înainte de Sfânta Împărtăşanie?

– Cel puţin seara trebuie să mănânce mâncare de post cu untdelemn. Dar aceasta este o problemă pe care o rânduieşte duhovnicul. Este mai bine ca mama să întrebe pe duhovnic, deoarece copilul poate avea o problemă de sănătate şi este nevoit să bea lapte.

– Părinte, cât trebuie să postească un copil?

– Dacă este sănătos, trebuie să postească. De altfel, acum există o mulţime de mâncăruri de post. Mai demult copiii posteau şi toată ziua alergau şi se jucau, dar mâncau de mai multe ori. În Farasa, în Postul Mare, toţi, mici şi mari, posteau până la ceasul al nouălea[1]. Părinţii îi adunau pe copii în Castru[2], le dădeau jucării, iar la ora trei după-amiază, când suna clopotul pentru Liturghia mai-înainte-sfinţită, mergeau şi se împărtăşeau. Sfântul Arsenie spunea: Dacă atunci când copiii se joacă toată ziua nu-şi mai aduc aminte de mâncare, acum când îi va ajuta şi Hristos oare nu vor rezista?

Cei mari, când nu postesc, sunt mustraţi de conştiinţă atunci când îi văd pe copii postind. Când eram mic lucram pentru mai multă vreme cu meşterul meu la câte o casă şi mâncam acolo, dar miercurea şi vinerea plecam acasă să mănânc, deoarece aceia nu posteau. Odată, într-o miercuri, mi-au adus o baclava. „Mulţumesc, le-am spus, dar postesc”. „Ia te uită, copil mic şi posteşte, iar noi, oameni mari, mâncăm de toate!”.

[1] Ceasul al nouălea după ora bizantină înseamnă ora 3 după masă.

[2] Veche fortăreaţă în Farasa, în care în perioada bizantină locuiau ostaşi împreună cu familiile lor, care erau rânduiţi de statul bizantin ca străjeri ai regiunilor mărginaşe ale imperiului.

Extras din “Viaţa de familie“- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.



| OrtodoxINFO

Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Ornaski ucis împreună cu fiii săi, Nikolai și Boris

ORTHODOX CHRISTIANITY | HIEROMARTYR ARCHPRIEST PHILOSOPH ORNATSKY AND HIS SONS NIKOLAI AND BORIS, MURDERED WITH HIM

Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Ornaski ucis împreună cu fiii săi, Nikolai și Boris

Sfântul Mucenic Arhiepiscop Philosoph Nikolaevich Ornatsky s-a născut la 21 mai 1860, fiul unui preot sătesc în noul district al Bisericii Yorga, Comitatul Cherepovets, Provincia Novgorod. Unul dintre frații lui a fost însurat cu o rudă de-a Sf. Ioan de Kronstadt. Philosoph a fost educat de la început la Școala religioasă Kirillov și apoi la Seminarul Novgorod. În 1885, el a absolvit Universitatea de Teologie, primind o diplomă de candidat în teologie. În vara anului 1885, s-a căsătorit cu Elena Zaozerskaya, fiica fostului subdiacon al Mitropolitului Isidore și curând a fost hirotonisit preot. La început, părintele a slujit ca rector al Bisericii din cadrul Orfelinatului Prințului Oldenburg, unde înainte preda cursuri despre Legea lui Dumnezeu. continuare »

Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Ortodoxia tinerilor | Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

Când își sărbătoresc ziua de nume Mariile? Pe 15 august sau pe 8 septembrie?

În ultima săptămâna am auzit pe cei cei care au numele de Maria, Marian, Marina, că se întreabă când ar trebui să-și sărbătorească ziua de onomastică. Unii zic că ar trebui la 8 septembrie, la Nașterea Maicii Domnului, pentru că la 15 august este o zi mai tristă, când Maica Domnului a adormit (a murit). Alții zic că la 15 august pentru că este cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului din cele 4 dedicate ei în calendarul ortodox.

Mai întâi de toate aș vrea să știți că toate sărbătorile din calendarul ortodox sunt ocazii de bucurie pentru creștini. Toate praznicile împărătești, toate sărbătorile dedicate sfinților și toate duminicile sunt vești bune, iar toate împreună își au izvorul în Vestea ce Bună, adică în Evanghelia Mântuitorului Hristos. Chiar și zile precum Vinerea Mare în care a fost răstignit Mântuitorul Hristos cuprind în ele nemărginita bunătate și iubire a lui Dumnezeu față de întreaga lume. Noi creștinii îl vedem cu ochii pe Domnul Hristos răstignit de cărturari și farisei pe cruce, dar sfinții ne tâlcuiesc că această răstignire este de bună voie, acceptată de Mântuitorul fără silă, făcând ascultare de Tatăl cel ceresc până la moarte. continuare »

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea MD, Creta, 1600 IN

. Adormirea Maicii Domnului, icoană din Creta, anul 1600

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mântuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce. continuare »

[Audio+text] PROHODUL Maicii Domnului

Graiul Ortodox | Prohodul Maicii Domnului

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Yb1km6jioA4?feature=oembed&w=500&h=375]

Prohodul Maicii Domnului – Fiind pusa in mijlocul Bisericii, Sfanta Icoana a „Adormirii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu” preotii stau imprejur, imbracati in toate podoabele preotesti; iar cel mai mare, luand cadelnita si cadind in cruce inaintea Icoanei, incepe a canta acest tropar pe glasul al cincilea

(Acolo unde se va afla Epitaful Adormirii sa se urmeze dupa tipicul aflat la sfarsitul acestui Prohod) continuare »