Anti-vaccin

Ministerul Sănătăţii chemat în instanţă pentru stoparea vaccinării HPV

sindicat-juristiSindicatul Independent al Juristilor din Romania – solicită Curtii de Apel Bucureşti, secţiei 8 Contencios, anularea Ordinului Ministerului Sănătăţii Publice numărul 574/269 din 2008 în vederea stopării Campaniei de vaccinare HPV – SILGARD / CERVARIX iniţiată în şcolile româneşti, la fetiţele de la clasa a-IV-a. Motivul principal al acestei acţiuni îl constituie faptul că acestă vaccinare poate genera mai multe decese decât cancerul de col uterin.

Cererea de chemare în judecată cu numărul 7483/2/2008 solicită instanţei, printre altele, să oblige pârâtul MSP la emiterea unui act al autorităţii administrative de asumare concreta a responsabilităţii privind consecintele efectelor nocive ale vaccinării.

Acest demers face parte dintr-o acţiune mai amplă organizată de Asociaţia ‘Christiana’ Bucureşti, Federaţia ‘Pro Vita’ Romania, Fundatia ‘Sfinţii Martiri Brâncoveni’ şi Asociaţia ‘Rost’, printre care s-a susţinut o conferinţă de presă a prof. univ. dr. Pavel Chirilă cu privire la efectele nocive ale vaccinului HPV – de la biserica Sfânta Treime din incinta Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii ‘Grigore Alexandrescu’, bd. Iancu de Hunedoara 30-32, din 25 noiembrie, orele 17.00.

S.I.J.R Sindicatul Independent al Juristilor din România.

CONSTANTA CABINET C.O.Z – 02

STR STEFAN CEL MARE 67

Nr. 202/II/25.11.2008

O şedinţă cu părinţii despre GARDASIL

parintiÎn toată ţara, părinţii sunt chemaţi la şedinţele cu directorul/ directoarea şcolii şi cu medicul, pentru a le prezenta vaccinul GARDASIL. Mai jos aveţi o astfel de şedinţă şi veţi auzi expunerile DEOSEBIT de sincere ale d-nei doctor. Atât cât se va înţelege din înregistrare (mulţumim pe această cale celui care ne-a trimis înregistrarea), vă veţi da seama că ROMÂNIA va refuza să-şi semneze declaraţia la moarte dorită de duşmanii şi trădătorii neamului românesc.

“Să nu uit un lucru extrem de important. O maică venită de la mănăstirea Petru Vodă prin Suceava ne-a mărturisit că pr. Iustin Pârvu a spus despre fetele ce vor fi vaccinate acum că… vor muri!!! Nu ştiu sunt zvonuri, basme, înflorituri dar m-am îngrozit şi am zis să public şi această afirmaţie!?
Cert este că nu trebuie să tăcem deloc, să strigăm în gura mare şi la urechile tuturor cunoscuţilor şi mai puţin cunoscuţilor noştri că GARDASIL înseamnă MOARTE. Şi în mod sigur înseamnă moartea neamului nostru românesc! Să nu fie! Amin.”

Dr. Christa Todea-Gross : FĂRĂ vaccin, există statistic o protecţie de peste 99%

eficienta-gardasil1

pdf-file-logo-iconDESCĂRCAŢI PLIANT

A început şi în România campania de vaccinare cu Silgard. În mod eronat acest vaccin este denumit “vaccin împotriva cancerului de col uterin”, fiindcă nu există şi nu a existat niciodată un vaccin îndreptat împotriva vreunui cancer, inclusiv de col uterin. Acest vaccin este destinat prevenirii infecţiilor cu virusul papiloma uman (HPV), respectiv vaccinul Cervirax îndreptat împotriva a 2 tulpini de HPV:16 şi 18 sau vaccinul Silgard îndreptat împotriva a 4 tulpini de HPV: 6,11,16 şi 18. Dintre acestea, tipurile 16 şi 18 sunt responsabile pentru aproximativ 70% dintre cancerele de col uterin. Dar există cel puţin încă 11 alte tipuri de HPV numite oncogene, responsabile de apariţia cancerului de col uterin.(1) Până la ora actuală au fost depistate peste 100 de tipuri de virus HPV, dintre care afceţiuni ano-genitale sunt produse de aproximativ 15-20 de tipuri. Dintre acestea aproximativ 15-20 de tipuri sunt oncogenice ( producătoare de cancer).

Grupele de HPV cu potenţial oncogenic:

potenţial oncogenic scăzut: tipurile 6,11,41,42,43,44:

potenţial oncogenic înalt: tipurile 16,18,45,56:

potenţial oncogenic intermediar ( mediu): tipurile 31,33,35,51,52.

(Lorincz 1992:De Villiers 1997).(2)

Nu se face o diferenţiere clară între infecţia cu virusul papiloma şi cancerul de col uterin. Se vorbeşte de “locul doi al cancerului de col uterin la femeile tinere” (15-44 ani) – ceea ce este corect dar nu se spune faptul că la această vârsta cancerul ( în general) are o frecventă foarte scăzută, el fiind apanajul vârstei înaintate!(3)

Vaccinul se doreşte a fi administrat fetelor sub 13 ani. Am putea crede că la această vârstă este foarte frecvent cancerul de col uterin. Dar de fapt el are o frecventă de doar 3,16% din toate cancerele şi doar un procent de 1,8% din toate decesele sunt datorate acestui tip de cancer . ( Aceste cifre sunt din Germania dar în România sunt asemănătoare, ba chiar mai mici). Infecţia cu HPV în schimb este foarte frecventă : cira 80% din oameni o fac în timpul vietii, fără să fie observată în majoritatea cazurilor deoarece sistemul imun o face inofensivă. Doar 10% din aceste infecţii rămân şi pot provoca modificări celulare ( displazii) la nivelul colului uterin. Doar în 1-3% din cazuri evoluţia va fi spre un cancer de col uterin într-o perioadă îndelungată de timp, respectiv 12-15 ani. Dar aceste modificări ( displazii) de la nivelul colului uterin sunt de obicei detectabile la un test Papanicolau şi tratabile.(4) Şi fără vaccin, există statistic o protecţie de peste 99% ! Sigur că ne mirăm atunci dacă se spune despre vaccin că ar asigura o protecţie de aproape 100% ! Rămâne un procent de doar 0,03-0,05% pentru care vaccinăm fetele. Deci din 200 de fetiţe vaccinate, probabil 1 singură va dezvolta la bătrâneţe un cancer de col uterin, şi acela nu neapărat cu una din tulpinile cuprinse în vaccin.

O prevenire a cancerului de col uterin cu ajutorul vaccinului se face deci la un procent foarte mic de femei tinere. Până acum nu se poate dovedi dacă va scădea rata cancerului de col uterin. Studiile au o vechime de doar 6 ani. Dar atât de repede nu se dezvoltă un cancer de col uterin. Dacă imunitatea va dura mai mult de 6 ani încă nu se ştie.La fel de nesigur este faptul că vor fi fetele afectate sau nu între timp de alte tipuri oncogene decât cele două:16 şi 18. .(5)

Dacă s-ar vaccina toate fetele de 10 ani de acum încolo( la anul, peste 2 ani, etc.) costurile vor creşte enorm şi se pune întrebarea “De ce Ministerul Sănătăţii suportă aceste cheltuieli atât de mari când banii lipsesc atât de mult în altă parte ( ca tratament, nu preventiv)?” Să fie interese financiare?

Propaganda agresivă a unei injecţii duce la realizarea unei stări de panică şi o îndoctrinare .(6)

De ce acest vaccin este periculos?

Are foarte multe reacţii adverse. Ele apar la un procent de 83% din cazuri! Care sunt acestea?

greţuri : 26% ; cefalee: 20%; ameţeli: 18%; astenie: 16%; dureri: 13%; infecţii: 11%; tulburări senzitive: 10%; somnolenţă: 7%; dureri abdominale: 7%; tulburări circulatorii: 7%; crampe abdominale: 4%; vărsături: 4%; căderea părului: 3%; diaree: 3%; erupţii cutanate: 3%; tulburări de concentrare: 3%; dureri de spate : 3%; tuburări de vedere: 3%; dureri pelviene: 3%; lipsa poftei de mâncare : 2%; lipotimii (leşin): 2%; depresii : 2%; febră: 2%; dureri articulare : 2%; tahicardie: 2%;  adenopatie : 2%; Dureri de stomac: 2%; Dureri musculare : 2%; Tremurături: 2%; Tulburări de ciclu menstrual: 2%; Reacţii alergice: 1%; Amenore: 1%; Crize de astm: 1%; Hipertensiune arterială: 1%; Balonări: 1%; Exanteme: 1%; Gastrite: 1%; Condiloame 1%; Crize epileptice 1%; Edem ale feţei ( alergic) 1%; Tulburări de echilibru 1%; Convulsii 1%; Tulburări de auz 1%; Modificări ale probelor hepatice 1%; Fotofobie 1%; Tuse 1%; Paralizii 1%; Migrene 1%; Mâncărimi ale pielii 1%; Acufene ( zgomote în urechi) 1%; Tulburări de personalitate 1%; Atacuri de panică 1%; Hipotiroidism 1%; Şoc anafilactic 1%; Tinnitus 1%; Tromboze 1%; metroragii 1%; bufeuri 1%; tulburari de deglutiţie 1%; tulburări de orientare 1%; transpiraţii 1%; tulburări de ritm cardiac 1%; crampe musculare, etc 1%

(7)

Doar la un procent de 17% nu au apărut reacţii adverse. Până acum nu a existat nici un vaccin pe piaţă care să manifeste atât de multe reacţii adverse şi de o variabilitate atât de mare , putând fi afectate aproape toate aparate şi sisteme ale organismului.

Au fost cazuri de decese!

În urma autopsiilor s-a evidenţiat că trombembolismul ar fi cauza a două decese iar miocardita cauza celui de-al treilea deces.Nu s-a putu face o legătură directă între cauza de deces şi vaccin dar nici nu a fost exclus ca fiind o posibilă cauză vaccinarea!

De ce s-a interzis vaccinarea în unele state din SUA dar în România ne bucurăm de el?

Nu este sacrificiul prea mare? Pentru ce? O afacere a Companiilor Farmaceutice…în ţări sărace ca România?todeachrista

Dr. Christa Todea-Gross, coordonatorul Proiectului “Pentru Viaţă” Cluj-Napoca

Bibliografie:

1.), 3.), 4.), 5.), 6.)- Bundesverband der Frauengesundheitszentren e.V.( 9.11.2007), www.frauengesundheitszentren.de

2.)-www.gineco.pulsmedia.ro/article-xx-Ginecologie-Cancerul_de_col_uterin__epidemiolog…11/21/2008

Dr. Bogdan Alexandru Riga, Spitalul Clinic de Obstetrică –Ginecologie “Prof.Dr. Panait Sârbu”, Bucureşti

7.)- Sanego- Die Gesundheits-Community, www.sanego.de/Medicament_Gardasil

SPUNEŢI “NU” VACCINULUI SILGARD/GARDASIL

gardasilLA CINE APARE INFECŢIA CU HPV?

• În mod sigur nu apare la fetiţele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului României!
• debutul vietii sexuale la vârsta tânără – primul contact sexual sub vârsta de 16 ani prezintă un risc de 2 ori mai mare decât dupa vâsta de 20 de ani, iar vârsta cea mai expusa este de 20-24 de ani;
• parteneri sexuali multipli – prezintă un risc de 3 ori mai mare la peste 10 parteneri;
• viaţa sexuală – promiscuitatea.

Infecţia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetiţe!

CÂND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?

• acest cancer apare după infecţia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” – adică deja afectat de boli cu transmitere sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază) – precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul (7);
• boli cu transmitere sexuală (sifilisul, gonoreea)
• HSV tip II; chlamidia; virusul Ebstein-Barr; citomegalovirusul; trichomonas.
• leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând formarea cancerului; aceste modificări pot fi produse şi de către contraceptive orale precum şi alţi factori mai puţin cunoscuţi (8);
• progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi, ulterior, cancer invaziv (cancer în fază tardivă), necesită o perioadă de chiar 10 ani sau mai mult (10).

CÂT DE EFICIENT E VACCINUL?

Nu se ştie încă!

• În momentul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv. Va trece încă destul timp până când astfel de date vor deveni disponibile, pentru că vaccinul se utilizează pe plan mondial de doar câţiva ani, în timp ce perioada de la infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este eficient de
peste 10 ani (11);
• Din acelaşi motiv, există prea puţine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin (12).
• Trebuie să ştim că în mod normal, 90% din cazuri se vindecă în termen de 2 ani fără o intervenţie terapeutică şi că un număr relativ mic de persoane dezvoltă cancerul de col uterin în pofida faptului că în 99% din cazuri diagnosticate se constată prezenţa papilomavirusului2.

CE ŞTIM SIGUR DESPRE VACCIN?

• Că are efecte secundare!
• Perioada estimată a eficacitaţii este de aprox. 5 ani. Deci dacă se face la vârsta de 11-12 ani, înseamnă că la vârsta de 16-17 ani, tocmai cand fetele işi încep activitatea sexuală, vaccinul işi pierde eficienţa şi nu mai sunt protejate. Se pune întrebarea: De ce se mai vaccinează dacă el işi pierde eficacitatea înainte de a începe viaţa sexuală?
• Gardasil nu dă rezultate la persoanele infestate cu virusul HPV. (4)
• Testele printre care Studiul Future II sau făcut pe persoane cu vârsta lor cuprinsă între 15 şi 26 de ani. Pentru fetiţele cu vârsta între 9 si 12 ani nu există date ştiinţifice care să garanteze absenţa şi a altor efecte secundare.

CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?

• mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri (13);
• şoc anafilactic şi epilepsie; paralizii (atrofiere muscula-ră); coagularea sângelui;
• pierderi de sarcină (din 77 de femei care au primit vaccinul Gardasil, în timp ce erau gravide, 33 au avut reacţii adverse, de la avort spontan pană la anomalii fetale), deşi în prospectul vaccinului nu se mentio-nează că ar afecta fertilitatea femeilor sau ar dăuna grav fătului.
• atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
• stare de rău, dureri de cap şi de spate; căderea păru-lui şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
• tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
• lipsa poftei de mâncare, depresie;
• ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă; meningită virală;
• moarte (14).

S-AU ÎNREGISTRAT CAZURI MORTALE

• Până în acest moment, în SUA s-au raportat 21 de decese asociate cu Gardasil (16).
• Alte 2 decese s-au constatat în Germania şi Austria (15).
• De asemenea în SUA s-au înregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcină (16).

Pentru motivele de mai sus, noi nu încurajăm folosirea acestui vaccin.
Decizia vă aparţine.
DE CE ESTE GREŞITĂ ACEASTĂ PREVENŢIE (VACCINAREA)?

• Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col sunt greşite; se crede că vaccinul va rezolva totul şi nu se iau în considerare cauzele directe ale infecţiei şi bolii: relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, etc.); fumatul; folo-sirea contraceptivelor orale, etc. Toţi aceşti factori favorizează producerea cancerului de col uterin.
• În locul eliminării cauzelor, riscăm să ne îmbolnăvim copiii (fetele) administrându-le un vaccin încă insufi-cient testat şi mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeşte.
• Impactul real al vaccinării împotriva papilomavirusului, nu poate fi evaluat mai devreme de câţiva zeci de ani, timpul scurs de la introducerea sa pe piaţă în iunie 2006 şi până la observarea efectelor sale reale, fiind în mod evident prea scurt.

TOTUŞI, CUM MĂ POT APĂRA DE INFECŢIA CU HPV / CANCERUL DE COL UTERIN?

• Evitaţi factorii favorizanţi de mai sus;
• Efectuaţi Testul Babeş-Papanicolau de 2 ori pe an, dacă aţi început activitatea sexuală (16).

FOARTE IMPORTANT este ca vaccinul a fost respins în America, în urma mai multor decese care au survenit imediat după administrarea medicamentului. Madeleine Albright, fost secretar de stat SUA, s-a deplasat până în România, tocmai pentru a face lobby acestui vaccin. Îngrijorarea lui Albright vizavi de numărul mare de românce predispuse la cancer de col uterin este pusă la îndoială de cele patru miliarde de dolari care ar ajunge anual în buzunarele producătorilor americani. Un vaccin încă monitorizat de Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului. (Este în fază de testare).
Cum de a ajuns România asa o ţintă importantă? Răspunsul poate fi găsit într-un articol din New York Times din 21 februarie .2007 – în care compania anuntă că în urma protestelor părinţilor, grupurilor de advocacy si a expertilor in sănătate publică a luat decizia de a opri campania de lobby dusă pe teritoriul SUA. A fost absolut normal ca această campanie să se reorienteze către zone în care poziţia autorităţilor să fie mai usor influenţabilă decât în SUA.
Diane Harper om de ştiinţă, profesor şi director al Grupului de cercetare şi prevenire a cancerului ginecologic de la „Dartmouth Medical School in New Hampshire” Anglia, a afirmat că vaccinarea fetiţelor cu Gardasil sau Cervarix reprezintă un mare experiment public.
Apoi stimularea desfrâului prin faptul că induc ideea că esti protejat de una din consecinţele păcatului: BOALA (măcar de ar exista studii reale şi îndelungate), distrugând şi noţiunea de familie, de fidelitate, nu mai vorbim de curăţie trupească (a devenit un complex să te păstrezi curat, o ciudătenie, o nebunie) şi mai ales că te poţi proteja de acest cancer ducând o viaţă creştină.

Părinţii au dreptul de a refuza vaccinarea, semnând o declaraţie pe propria răspundere.
NICI UN VACCIN NU POATE FI ADMINISTRAT „OBLIGATORIU”!

Bibliografie:

1), 4), 12), 16) – Dr. Christa Todea Gross. Îndrumarul Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România. Editura Renaşterea, Cluj 2008, p. 331-335;
2), 5), 6), 7), 8) – Dr. Traian Ciucă. Boli transmisibile pe cale sexuală. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 59, 66;
3), 10), 11) – https://medic.pulsmedia.ro/
13) – https://sanatate.ele.ro
14) – https://www.sanego.de/Medikament_Gardasil
15) – Hans U. P. Tolzin, https://www.impf-report.de
16) https://www.judicialwatch.org/documents/2008/JWReportFDAhpvVaccineRecords.pdf
https://apologeticum.ro/2008/11/22/dragostea-doamnei-albrith-sau-despre-cum-se-sterilizeaza-poporul-roman/
https://silgard.wordpress.com/
https://nuvaccinurilor.blogspot.com/
https://www.formula-as.ro/2008/841/sanatate-35/vaccinurile-intre-da-si-nu-dr-rares-simu-medic-specialist-in-imunologie-clinica-si-alergologie-10330
https://www.iasiplus.ro/news/2/5358/Mari+firme+farmaceutice+folosesc+bebelusi+din+India+drept+cobai+.html
https://www.yourlawyer.com/articles/read/13457
https://vaers.hhs.gov/scripts/data.cfm
https://www.nvic.org/Diseases/HPV/pr022107HPV.htm
https://sorinpaveliu.ro/2008/08/31/decizie-controversata-privind-achizitionarea-vaccinului-anti-papiloma-virus-de-catre-msp/langswitch_lang/es/

Emisiuni TV de la CNN si altele:

https://fr.youtube.com/watch?v=_13plsrydPY
https://fr.youtube.com/watch?v=OTkCTsMw4co

Asociatia Studentilor Creştini Ortodocşi Români
Fliliala Bacau – email: [email protected]

download pliant

Dragostea doamnei Albright (sau despre cum se sterilizează poporul român)

albrightMadeleine Albright, prima femeie secretar de stat al SUA, este cunoscută în întreaga lume drept unul dintre mediatorii principali ai celei mai mari misiuni umanitare din istoria omenirii. Aşa s-a autointitulat intervenţia armată în Serbia, mai precis bombardarea armatei şi populaţiei Serbiei pe o perioadă de 74 de zile. Dragostea pentru umanitate a lui Albright ne-a fost readusă în atenţie în luna iunie a anului curent. De data aceasta privirea maternă a fostei secretar de stat s-a îndreptat asupra poporului român. A sosit din capătul celălalt al lumii ca să-i convingă pe conducătorii ţării noastre de necesitatea imperioasă a vaccinării obligatorii a tuturor fetelor şi femeilor cu vârste între 9 şi 26 de ani, pentru a le scăpa de cancerul de col uterin.

Dragostea doamnei Albright pentru democraţie şi umanitate este cunoscută din anul 1996 când întrebată fiind de un reporter în urma războiului din Irak:
– Am auzit că ar ar fi murit o jumătate de milion de copii, mai mulţi chiar decât la Hiroshima
Aceasta răspunde:
A fost o alegere grea, dar preţul (democraţiei) a meritat.

Oare despre ce preţ mai este vorba atunci când este pus în risc sănătatea, viaţa sau bucuria de a avea copii a unei generaţii de fete din România?

Misiunea doamnei Albright a fost de data aceasta neaşteptat de uşoară, după cum sunt, de altfel, marea parte a misiunilor americane şi europene în România. Atât preşedintele ţării cât şi primul ministru, încrezându-se promisiunilor celebrei femei, au consimţit să cheltuiască oricât de mult, mai precis, peste un miliard de dolari, numai pentru a asigura sănătatea femeilor din România. Sacrificiul este mare, căci vaccinul Gardasil (în Europa numindu-se Silgard), costă în jur de 300 de euro adică mai mult decât oricare alt vaccinului (fiecare doză costă în jur de 100 euro, însă vaccinarea presupune, de fapt, administrarea a trei astfel de vaccinui pe perioada a 6 luni).

Veştile venite de peste ocean au însă darul de a ne îngrijora. Deşi banii pentru vaccinarea fiicelor poporului român s-au găsit destul de repede, şi nu este puţin lucru la o ţară cu datoriile României, vaccinul nu pare să atingă obiectivul anunţat. Pe de o parte, testele făcute nu sunt deloc concludente în ceea ce priveşte împiedicarea apariţiei cancerului prin vaccinarea cu Silgard, iar, pe de altă parte, efectele adverse ale vaccinării nu sunt deloc neglijabile.

Numai în America s-au înregistrat până la 1 sept. 2008 douăzeci şi cinci de decese corelate cu administrarea vaccinului. Unele persoane au murit la câteva ore după vaccinare, iar altele la câteva zile. De asemenea, până la aceeaşi dată la VAERS fuseseră declarate peste 10.500 de cazuri în care s-au manifestat reacţii adverse în urma vaccinării. Dintre acestea cele mai simple sunt: greaţa, voma, temperatura ridicata, mancarimi ale pielii, dureri musculare, spasme bronşitice, probleme respiratorii, astm, apendicită si dezvoltarea artritei. Apar însă cu o incidenţă mare şi:
– pierderi ale conştiinţei, paralizii faciale (sindromul Bells Palsy);
– creşteri ale glicemiei însoţite de grave crize de diabet;
– afecţiuni neurologice şi cardiace grave, şoc anafilactic;
– avort spontan naşterea de copii cu malformaţii;
– apariţia de negi genitali şi pe toată suprafaţa corpului;
– o afecţiune majoră a imunităţii însoţită de sindromul Guillain-Barre. Această boală presupune un atac puternic pe care sistemul imunitar îl efectuează împotriva sistemului nervos periferic ajungându-se până la paralizie generală.

Toate acestea fac parte din efectele pe termen scurt ale vaccinului care apar în primele ceasuri sau cel târziu la câteva zile de la administrare. Problema principală o ridică efectele pe termen lung. Acestea nu pot fi identificate încă şi, cu siguranţă, nu sunt cunoscute nici de producători, căci medicamentul a fost testat numai pe parcursul a patru ani. Mai ciudat este însă faptul că vaccinul a primit foarte uşor aprobarea de a fi distribuit, deşi însăşi compania producătoare Merk afirmă că nu a fost evaluat potenţialul Gardasilului de a cauza cancer sau sterilitate. De unde a apărut suspiciunea apariţiei acestor efecte pe termen lung? Compoziţia vaccinului vorbeşte de la sine:

În primul rând acest vaccin conţine 225 mcg aluminiu adică prin administrarea celor trei vaccinuri se ajunge ca în corpul femeii să se acumuleze o cantitate de 675 mcg de aluminiu. Spunem acumuleze, căci acest metal se depune în celule, afectând mai ales sistemul nervos central. Este deja de notorietate faptul că acumularea de aluminiu în organism este corelată cu apariţia demenţei Altzheimer. De asemenea, studiile mai noi demonstrează că aluminiul produce vătămări ale ficatului şi rinichiului.

Opinia publică mondială este mult mai îngrijorată de existenţa în compoziţia gardasilului a unei cantităţi de 50 mcg de polysorbate 80. Această substanţă a fost dovedită experimental pe femele de şoareci că produce o maturizarea anormală a organelor sexuale şi sterilitate. „Se va dovedi oare peste 10-15 ani că gardasilul a fost un agent de sterilizare şi o întreagă generaţie de fete au fost afectate”, se întreabă cu îngrijorare cercetătorii occidentali. În experienţele pe şoareci s-a constatat, de asemenea, că Polysorbate 80 este carcinogen şi mutagen, adică produce mutaţii genetice.

Gardasil (Silgard) - vaccin
Gardasilul este un preparat steril care este administrat intramuscular. El conţine : 20 mcg of HPV 6 L1 protein, 40 mcg of HPV 11 L1 protein, 40 mcg of HPV 16 L1 protein, and 20 mcg of HPV 18 L1 protein (cele patru tulpini de viruşi care sunt combătuţi) ; 225 mcg of aluminum, 9.56 mg of sodium chloride, 0.78 mg of L-histidine, 50 mcg of polysorbate 80, 35 mcg of sodium borate şi apă.

Un alt semn de întrebare îl ridică prezenţa în compoziţia vaccinului Gardasil a 35 mcg de sodium borate. Institutul Naţional pentru Sănătate al Americii consideră această substanţă o otravă periculoasă. Ea a fost folosită în trecut pentru dezinfecţie până când au survenit moartea persoanelor care intrau în contact cu substanţa. Efectele adverse ale sodiului borat sunt: starea de vomă, diareea, urticarea, problemele respiratorii, dureri de cap şi insomnii, febră, scăderea tensiunii, scăderea urinării, spasme ale muşchilor faciali, tremur al mâinilor şi picioarelor, stare de confuzie mentală, convulsii şi comă. Efectele pe termen lung nu sunt cunoscute, deoarece până de curând sodium borat era considerat suficient de otrăvitor ca să se mai pună problema folosirii lui în alimentaţie sau în industria farmaceutică.

Articolul integral va fi publicat in numarul 1 din revista Presa Ortodoxa ce va apare pana la 1 decembrie 2008.

Descărcaţi PLIANT format A5 despre GARDASIL – Un vaccin periculos

Vaccines Cause Autism And Convulsions HTS 030108 p4

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=kJVOfW4ISgw]

Vaccination Could kill or destroy your children PROOF!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=mOhfK55EJtM]

New world order plans to kill 90% of the world population

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LJ73eOmdsv0]

REACŢII ÎN PRESĂ LA CAMPANIA ANTI-VACCIN

Manifeste antivaccin în şcoli

97385marePliante cu efectele secundare ale vaccinului împotriva cancerului de col uterin au fost distribuite în şcolile doljene de o organizaţie nonguvernamentală, iar cadrele didactice şi părinţii nu ştiu ce şi pe cine să creadă. Reprezentanta Ministerului Sănătăţii prezentă la şedinţa cu directorii, iritată de întrebările acestora, a părăsit sala.

Nici nu a început campania de vaccinare a fetiţelor de clasa a IV-a împotriva cancerului de col uterin, că o adevărată isterie s-a creat în jurul acestui subiect. Manifeste împotriva vaccinului şi a campaniei de vaccinare au fost distribuite în şcolile din judeţ de Asociaţia Pro-Vita. „Ce este sigur?… Că are efecte secundare!“, scrie mare de pliant. „Nu înţelegem ce se întâmplă aici. Noi am găsit în şcoală asemenea pliante. Nu ştim cine le-a adus, dar este clar o campanie împotriva acestei vaccinări, iar părinţii vor veni la noi să ne întrebe, pentru că se ştie foarte bine că medicii din comune nu vin în şcoli. Nu ştiu cum o să îi aducem atunci când se va face vaccinarea“, a spus Ligia Telea, directoarea Şcolii Brădeşti, prezentă la şedinţa cu directorii de ieri, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

„Au fost aduse în şcoli chiar de învăţători“

„Misterul“ apariţiei în şcoli a pliantelor a fost lămurit de George Ionescu, reprezentantul Asociaţiei „Pro-Vita“, filiala Craiova, care are ca obiectiv răspândirea de broşuri şi alte materiale informative de propagandă pentru viaţa şi sănătatea fizică şi morală a tineretului. „Au fost aduse în şcoli chiar de învăţători pentru că lor le sunt destinate. Ca să se informeze. Avem oameni care merg prin localităţi şi distribuie aceste pliante învăţătorilor şi părinţilor. În acest fel, le spunem ceea ce alţii vor să le ascundă. Ei nu spun nimic despre efectele negative, care sunt multe. În SUA, 80% dintre fetele care au făcut acest vaccin au avut de suferit. În Germania, este o ligă a părinţilor ai căror copii au avut de suferit de pe urma acestui vaccin. Efectul poate fi sterilitatea sau chiar moartea. Este crimă în toată regula!“, a explicat George Ionescu.

„Sunt nişte oameni inconştienţi“

Pe de altă parte, conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Dolj dezaprobă manifestările care vor să convingă părinţii să nu accepte vaccinarea, fără să ofere argumente. „Sunt nişte oameni inconştienţi. Nu-şi asumă responsabilitatea, dar se opun unei mari realizări medicale, unui vaccin care salvează vieţi, după cum au dovedit-o numeroasele studii făcute de specialiştii în domeniu. Dar aşa suntem noi, românii, trebuie să aruncăm cu noroi în lucrurile bune“, a declarat ieri prof.dr. Dan Gabriel Mogoş, directorul executiv al ASP Dolj. Acesta a mai spus că va informa Ministerul Sănătăţii Publice despre aceste acţiuni îndreptate împotriva campaniei de vaccinare, pentru a se descoperi ce interese stau în spatele lor. „Mă gândesc la o consultare cu ministrul sănătăţii, pentru a vedea ce este de făcut. «Pro-Vita» mi se pare un nume cunoscut şi mi-e teamă să nu fie vorba de o acţiune concertată, în întreaga ţară, care urmăreşte anumite interese, mai ales că suntem în campanie electorală“, a mai spus Mogoş.

În loc să explice, a fugit

Reprezentanta Ministerului Sănătăţii prezentă la şedinţa cu directorii pentru a-i informa cu privire la campania de vaccinare nu a reuşit nici să îi lămurească, nici să alunge suspiciunile legate de acest vaccin. „Sprijiniţi o acţiune care are beneficii în timp, iar toate aceste păreri controversate sunt specifice oricărui început. Cancerul face victime în rândul mamelor, al fiicelor sau soţiilor şi ştim cu toţii cum corpul uman se degradează atunci când acest virus este în noi. Învăţătorii trebuie să convoace părinţii sau tutorii elevelor de clasa a IV-a care trebuie să-şi dea acordul pentru acest vaccin. Trebuie să conştientizeze foarte bine ceea ce vor face pentru ca mai târziu să nu fie întrebaţi de fetele lor cu ochii în lacrimi: «De ce nu mi-ai făcut vaccinul la timp?» Trebuie să înţelegem că nu există efecte secundare“, a explicat reprezentanta ministerului.
Dacă unii directori s-au arătat interesaţi de subiect şi au început să pună întrebări, alţii nu au avut răbdare să asculte discursul medicului care, în loc să le ofere răspunsuri clare, le vorbea despre cancer. „Noi am cerut explicaţii, dar, dacă o ţineţi tot aşa, propun să vorbiţi la sfârşitul şedinţei pentru cine vrea să vă asculte şi să ne lăsaţi să terminăm şedinţa“, a spus un director. „Uitaţi, în şcoli circulă pliante antivaccin. Ce să facem?“, a întrebat o directoare. Iritată de comportamentul directorilor, reprezentanta Ministerului Sănătăţii a spus: „Eu am fost învăţată în şcoală să ascult. Văd că dumneavoastră nu puteţi face asta. Dacă nu vă interesează ce spun eu, am să plec“. Şi-a luat haina şi a părăsit sala de şedinţe, lăsându-i pe directori fără răspunsuri la întrebările pe care le vor pune, la rândul lor, şi învăţătorii, şi părinţii.

articol de – Crina RAICEA,

Gazeta de Sud


Pericolul GARDASIL – Prof. Dr. Pavel Chirilă

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=LxMHWYIGrWs]

Extras din conferinţa organizată de A.S.C.O.R., filiala Iaşi.

Tema : “Provocările contemporane ale Bioeticii

Invitat : prof. dr. Pavel Chirilă

Data : 17 noiembrie 2008.

Doar audio :

Multumim pentru înregistrare lui Silviu Cluci.

reportaj CNN despre vaccinul GARDASIL – SILGARD şi efectele sale distructive

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_13plsrydPY]

Material informativ referitor la vaccinul anti-HPV, “Gardasil”

Otravă pentru români

Otravă pentru români

Asociatia Provita, Filiala Bucuresti a lansat astazi un material informativ despre vaccinul Gardasil/Cervarix. Acest vaccin va fi utilizat incepand cu luna octombrie 2008 intr-o campanie a Guvernului Romaniei de vaccinare a elevelor de 11-12 ani contra infectiei cu virusul HPV, (papilomavirusul uman) care poate duce la imbolnavirea de cancer de col uterin.

Materialul, realizat de personal de specialitate, are forma unui pliant pe care cei interesati il pot descarca si distribui, in format electronic sau tiparit (prin tiparire pe coli A4, fata-verso).

Descarcati de aici: [pliant color] [pliant alb-negru]

Distributia este libera si incurajata. Puteti modifica materialul dupa cum doriti, insa va rugam ca orice modificare sa fie insotita de inlocuirea datelor de contact originale de pe ultima pagina (ale Asociatia Provita, Filiala Bucuresti) cu cele ale persoanei/organizatiei care a facut modificarile.

Daca faceti parte dintr-o organizatie/grup local, va rugam de asemenea sa inlocuiti aceste date de contact.

Mai jos se regaseste textul acestui pliant:

——————————————————————————-
DACĂ AVEŢI COPII SAU INTENŢIONAŢI SĂ AVEŢI, ACEST MATERIAL VĂ PRIVEŞTE!

G A R D A S I L – U N – V A C C I N – P E R I C U L O S !

CE ESTE GARDASIL?
– Un vaccin cu scopul declarat de a preveni infecţia cu virusul HPV (papilomavirusul uman, care poate duce la cancer de col uterin) (1);
– A fost introdus recent în ţara noastră; începând cu octombrie 2008 se desfăşoară prima campanie de vaccinare la fete de 11-12 ani;
– În momentul de faţă există 2 tipuri de vaccin anti-HPV: Cervarix şi Gardasil (3);
– Frecvenţa infecţiilor cu HPV a crescut în ultimii 15 ani cu 500%, în SUA (5);
– Infecţia cu HPV este considerată o „maladie a viitorului” (6) .

LA CINE APARE INFECŢIA CU HPV?
În mod sigur nu apare la fetiţele de 11-12 ani, vizate de campania Guvernului României!
– Infecţia cu virusul HPV apare la femeile active sexual, nu la fetiţe!
– Obiceiurile sexuale sunt un factor determinant în infecţia cu HPV (9).

CÂND APARE CANCERUL DE COL UTERIN?
– Acest cancer apare după infecţia cu virusul HPV (unul din tipurile oncogene) pe un „col uterin receptiv” -adică deja afectat de boli cu transmitere sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază)-precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul (7);
– Leziunile produse la nivelul colului uterin vor determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând formarea cancerului; aceste modificări pot fi produse şi de către contraceptive orale precum şi alţi factori mai puţin cunoscuţi (8);
– Progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi, ulterior, cancer invaziv (cancer în fază tardivă), necesită o perioadă de chiar şi 10 ani sau mai mult (10).

CÂT DE EFICIENT E VACCINUL?
Nu se ştie încă!

– În momentul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv. Va trece încă destul timp până când astfel de date vor deveni disponibile, pentru că vaccinul se utilizează pe plan mondial de doar câţiva ani, în timp ce perioada de la infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este frecvent de peste 10 ani (11);
– Din acelaşi motiv, există prea puţine date inclusiv despre efectele pe termen lung ale acestui vaccin (12).

CE ŞTIM SIGUR DESPRE VACCIN?

– Că vaccinul nu vindecă o infecţie deja existentă! (4);
– Că are efecte secundare!

CARE SUNT EFECTELE SECUNDARE?
– mâncărime, roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri (13);
– şoc anafilactic şi epilepsie;
– paralizii;
– atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
– stare de rău, dureri de cap şi de spate;
– căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
– tulburări de sensibilitate, dureri articulare, erupţii pe piele, oboseală accentuată, ameţeli;
– lipsa poftei de mâncare, depresie;
– ameţeli, tremurături, parestezii (senzaţie de arsură) la picioare şi la faţă;
– meningită virală;
– deces (14).

CAZURI MORTALE: până în acest moment, în SUA s-au raportat 21 de decese posibil asociate cu Gardasil (16). Alte două decese s-au constatat în Germania şi Austria (15). De asemenea în SUA s-au înregistrat alte aproape 10.000 de efecte adverse, inclusiv 10 pierderi de sarcină (16).

Pentru motivele de mai sus, noi nu încurajăm folosirea acestui vaccin. Decizia vă aparţine.

DE CE ESTE GREŞITĂ ACEASTĂ PREVENŢIE (VACCINAREA)?

– Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col sunt greşite; se crede că vaccinul va rezolva totul şi nu se iau în considerare cauzele directe ale infecţiei şi bolii: relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; partenerii multipli; contractarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree, etc.); fumatul; folosirea contraceptivelor orale, etc. Toţi aceşti factori favorizează producerea cancerului de col uterin.
– În locul eliminării cauzelor, riscăm să ne îmbolnăvim copiii (fetele) administrându-le un vaccin încă insuficient testat şi mai ales cu multe efecte secundare, despre care nu se vorbeşte.

TOTUŞI, CUM MĂ POT APĂRA DE INFECŢIA CU HPV/ CANCERUL DE COL UTERIN?

– Evitaţi factorii fazorizanţi de mai sus;
– Efectuaţi Testul Babeş-Papanicolau de două ori pe an, dacă aţi început activitatea sexuală (16).

DE CE AR APROBA GUVERNUL ADMINISTRAREA UNUI VACCIN PERICULOS?

Pentru că „este vorba despre bani”. Marile concerne farmaceutice acordă comisioane importante distribuitorilor de medicamente şi nu ar fi prima dată când statul lezează interesele cetăţenilor, preferându-le pe cele ale afaceriştilor.

AM AUZIT CĂ VACCINAREA CU GARDASIL ESTE “OBLIGATORIE”. ESTE ADEVĂRAT?

NU. Nici un vaccin nu poate fi administrat “obligatoriu”.

CUM ÎMI POT FERI COPIII DE ACEST VACCIN?

Orice părinte are dreptul de a refuza vaccinarea copilului său, semnând o declaraţie pe propria răspundere.

——–
Bibliografie:
1), 4), 12), 16) – Dr. Christa Todea Gross. Îndrumarul Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Provita din România. Editura Renaşterea, Cluj 2008, p. 331-335;
2), 5), 6), 7), 8) – Dr. Traian Ciucă. Boli transmisibile pe cale sexuală. Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 59, 66;
3), 10), 11) – https://medic.pulsmedia.ro/
9) – Dr. Genoveva Tudor. Bolile Homosexualilor – Un documentar medical la zi, Editura Christiana, Bucuresti 2005, pp. 102-103.
13) – https://sanatate.ele.ro
14) – https://www.sanego.de/Medikament_Gardasil
15) – Hans U. P. Tolzin, https://www.impf-report.de
16) – https://www.judicialwatch.org/documents/2008/JWReportFDAhpvVaccineRecords.pdf

MATERIAL INFORMATIV REALIZAT DE:

ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ ”PRO-VITA”
pentru născuţi şi nenăscuţi – Filiala Bucureşti

O.P. 1 – C.P. 410
Tel. 0728.673.673; fax 031 815.27.80
E-mail: [email protected]
Web: www.provitabucuresti.ro

https://apologeticum.ro/2008/11/24/dr-christa-todea-gross-fara-vaccin-exista-statistic-o-protectie-de-peste-99/

https://apologeticum.ro/2008/11/24/spuneti-nu-vaccinului-silgardgardasil/

https://apologeticum.ro/2008/11/22/pericolul-gardasil-pr-dr-pavel-chirila/