Știri

AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESC va intra în DEZBATERE PUBLICĂ

AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESC va intra în DEZBATERE PUBLICĂProiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc va fi lansat, în august, într-o dezbatere publică “bine gândită şi foarte profundă”, atât cu societatea românească, cât şi cu cea maghiară, susţine Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

“În ceea ce priveşte proiectul de autonomie, suntem în discuţii cu colegii de la PCM. Există o formă care a fost dată la tradus din limba română în cea maghiară, fiindcă proiectul a fost scris în limba română”, a declarat, sâmbătă, la Chiuruş, judeţul Covasna, Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, va urma o discuţie în interiorul UDMR, după care proiectul va fi lansat în dezbatere publică, pe parcursul lunii august.

“Dezbaterea publică va dura, deoarece nu este un proiect care poate fi explicat într-o săptămână sau într-o zi, şi nici nu trebuie. Trebuie o dezbatere publică foarte bine gândită şi foarte profundă, atât cu societatea românească în ansamblul ei, cât şi cu cea maghiară. Nu pot să spun când se va termina această dezbatere, vorbim totuşi despre un proiect foarte important”, a afirmat preşedintele UDMR.

El a adăugat că nu trebuie creată impresia că proiectul este foarte uşor de acceptat, mai ales că este cunoscută percepţia societăţii româneşti cu privire la această iniţiativă.

“Nu trebuie să creăm impresia că este ceva foarte simplu, ceva uşor de acceptat, deoarece ştim care este percepţia societăţii despre o astfel de iniţiativă, care sunt reţinerile, dar şi motivele pentru o astfel de iniţiativă din partea comunităţii maghiare, iar aceste aspecte trebuie explicate”, a spus Kelemen Hunor, precizând că nu a discutat cu partenerii de guvernare despre acest subiect.

| active news

La Sfântu Gheorghe s-a adoptat petiţia pentru autonomia Ținutului Secuiesc

map of counties in great hungary szekely landConsiliul local Sfântu Gheorghe, reunit marţi în şedinţă extraordinară, a adoptat o petiţie pentru autonomia „ţinutului secuiesc”, respectiv a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, ce va fi adresată Guvernului şi Parlamentului României, precum şi forurilor internaţionale. Proiectul, introdus pe ordinea de zi de consilierul Balint Jozsef (Partidul Civic Maghiar) la propunerea Consiliului Naţional Secuiesc, a trecut cu majoritatea de voturi a consilierilor maghiari, toţi cei patru consilieri români refuzând să voteze pe considerentul că este anticonstituţional. Balint Jozsef a declarat în plenul şedinţei că „trăim într-o epocă modernă în care legislaţia, inclusiv Constituţia, trebuie să se adapteze cerinţelor şi nevoilor oamenilor şi nu invers”.

Noi provocari iredentiste. Liderul JOBBIK a ajuns în Romania. Băsescu și Ponta TAC complice!

vonaLiderul partidului iredentist Jobbik, al treilea ca mărime din Parlamentul de la Budapesta, a ajuns la Tabăra de Vară a tineretului maghiar din Ardeal (EMI). Vona Gabor a mai venit în trecut în România şi este cunoscut pentru declaraţiile sale provocatoare referitoare la statalitatea României. Vizita acestuia are loc la nici jumătate de an de când premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne discutau posibilitatea de a-l declara persoană indezirabilă din această cauză. Una din declaraţiile cele mai controversate ale acestuia, făcute la ediţia de anul trecut a taberei, făcea aluzie la un “conflict deschis cu România” pentru apărarea “drepturilor maghiarilor” şi pentru “obţinerea autonomiei”. Între timp, Victor Ponta şi-a reconsiderat atitudinea vis a vis de extremismul unguresc, participând recent în aşa zisul “Ţinut Secuiesc” la o comemorare dedicată revoluţionarilor şovini maghiari morţi în anul 1849, alături de liderii UDMR, partenerii de guvernare ai PSD-ului. Premierul nu a mai ţinut însă să fie prezent şi la o ceremonie dedicată eroilor români de la Mărăşeşti, căzuţi în una din cele mai cumplite lupte din istoria modernă a Armatei Române.

Conform Digi 24, liderul Jobbik, Vona Gabor, a ajuns în localitatea harghiteană Borzont în jurul orei 12.00. Tabăra extremistă a început în 5 august şi se va termina duminica aceasta.

Problema interzicerii accesului unor extremişti din Ungaria în România a fost readusă în discuţie în urma unui miting al secuilor organizat în luna martie la Târgu Mureş, când membrii partidului Jobbik şi ai altor formaţiuni radicale s-au îmbrâncit cu forţele de ordine şi au scandat în favoarea destrămării ţării.

Ministrul de Interne a făcut un raport privind activitatea lui Vona Gabor, documentul a ajuns la preşedinte, care în calitate de şef al Consiliului Suprem al Apărării Ţării (CSAT) trebuia să-şi dea acordul pentru ca liderul Jobbik sa fie declarat persoană indezirabilă pe teritoriul tării noastre pe perioadă determinată. Demersul a fost anunţat de premier după ce preşedintele a cerut ca Parlamentul şi Guvernul să ia măsuri faţă de membrii Jobbik prezenţi pe teritoriul României.

continuare »

Directive UE: Morții pot fi îngropați fără preot și nu pot fi ținuți mai mult de o oră în casă. BOR, fără reacție

NOUA LEGE FUNERARĂ: Este posibilă ÎNMORMÂNTAREA FĂRĂ PREOT! VEZI REACŢIA BOR!

cimitirRomânii îşi pot îngropa morţii fără preot, conform noii legi funerare, care prevede, totodată, ca mormintele neîngrijite de mai bine de doi ani să fie confiscate de administraţie. Contactaţi de Libertatea.ro, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au ales să nu comenteze.

Noua lege funerară le permite românilor, dintre care 86 la sută creştin-ortodocşi declaraţi, să îşi îngroape morţii fără preot (înmormântare civilă sau laică). Conform actului normativ, oamenii pot alege, încă din timpul vieţii, modul în care vor fi înhumaţi, având, totodată, opţiunea să fie sau nu incineraţi.

“Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare. Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nici o modificare a ultimei voinţe a acesteia”, se arată în art.16 al Legii 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare din România.

O altă prevedere este legată de îngijirea mormintelor. Astfel, potrivit noii legi, locurile de veci care sunt lăsate în paragină timp de doi ani ar urma să fie confiscate de administraţie.

Contactaţi de Libertatea.ro, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au ales să nu comenteze actul normativ care va intra în vigoare din octombrie.

Nu comentăm“, ne-a spus un reprezentant al BOR.

UE schimbă tradiţiile BOR: Persoana decedată trebuie ţinută doar o oră în casă

Noile reglementări UE prevăd că familia are obligaţia să depună persoana decedată la casa mortuară după numai o oră de la momentul decesului. Cu toate că în amrile oraşe această practică funcţionează de ani buni, unii oameni acuză că nu li se permite să respecte tradiţiile.

De asemenea, nu doar prestatorii serviciilor funerare au o serie de obligaţii, ci şi rudele decedaţilor. Noile norme ale UE, pe care şi România trebuie să le respecte, sunt foarte drastice şi prevăd faptul că mortul nu mai poate fi ţinut şi jelit în casă decât maximum o oră, în niciun caz trei zile, cum este tradiţia la români, potrivit romaniatv.net.

Adrian Pavlov, director coordonator în cadrul Direcţiei de Control în Sănătate Publică Constanţa, a precizat, că la nivelul instituţiei nu au fost recomandate până în prezent asemenea norme.

În ceea ce priveşte amenzile, neexistând reglementări clare, acestea nu pot fi aplicate. Totuşi, există anumite obligaţii există, care se referă la aparţinătorii persoanelor care mor din cauza unor boli transmisibile. Aceştia trebuie să depună decedatul numai în sicrie din plumb, prevăzute cu o fereastră.

Victor Ponta a dat-o pe bozgorește, din foame de voturi

Premierul Victor Ponta Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost ucişi de trupele ţariste şi austriece.

 Ponta a venit  împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.

Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitaţia de a participa la acest eveniment, “sigur” vor fi criticaţi amândoi pentru acest lucru.

Premierul Ponta a salutat audienţa în limba română, dar şi în limba maghiară, spunând ”bună ziua” şi mulţumind pentru invitaţia căreia i-a dat curs, precizând că ştie că va fi criticat.

“Vreau să îi mulţumesc preşedintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitaţia de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticaţi amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, a spus premierul.

La final, Ponta a mulţumit în română şi în maghiară preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru că a răspuns invitaţiei şi a spus că este este pentru prima oară când un premier al României vine în Pasul Nyerges, adăugând că apreciază deschiderea către dialog a premierului şi că în Covasna şi Harghita are posibilitatea să îi cunoască mai bine pe maghiari şi dezideratele lor.

“Domnule prim-ministru, vă mulţumesc că aţi accepat invitaţia mea, invitaţia noastră şi aţi venit la Pasul Nyerges, un loc simbolic pentru secui şi pentru maghiari, pentru lupta noastră pentru libertate din 1848-1849. Este prima dată când vine un prim-ministru al României în acest loc, trebuie să avem curaj de foarte multe ori şi să fim deschişi la dialog. Mă bucur că aţi venit să ne cunoaşteţi aici, în Harghita, Covasna, că ieri şi astăzi aţi fost în Covasna, să ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, fiindcă dacă ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, ne veţi înţelege mai bine. Şi dacă ne veţi înţelege mai bine, sunt convins că şi dezideratele noastre, pe de o parte dezideratele comunităţii maghiare, pe de altă parte dezideratele României vor fi duse la îndeplinire mult mai uşor”, a declarat Kelemen.

Premierul Victor Ponta Ponta a fost prezent, duminică după-amiază, la manifestările comemorative prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Nyerges, în care aproximativ 200 de secui au fost ucişi de trupele ţariste şi austriece.

 Ponta a venit  împreună cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi a fost întâmpinat de primarul comunei Cozmeni, Bodo David, şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare cu imnul de stat al României.

Ponta a declarat că atât el, cât şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care i-a făcut invitaţia de a participa la acest eveniment, “sigur” vor fi criticaţi amândoi pentru acest lucru.

Premierul Ponta a salutat audienţa în limba română, dar şi în limba maghiară, spunând ”bună ziua” şi mulţumind pentru invitaţia căreia i-a dat curs, precizând că ştie că va fi criticat.

“Vreau să îi mulţumesc preşedintelui UDMR, domnul Hunor Kelemen, care mi-a făcut invitaţia de a fi azi alături de dumneavoastră. Sigur că vom fi criticaţi amândoi pentru asta, dar e mai bine să fii criticat că faci ceva decât că nu faci”, a spus premierul.

La final, Ponta a mulţumit în română şi în maghiară preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, precizând că va veni de fiecare dată, dacă va fi invitat.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a mulţumit lui Victor Ponta pentru că a răspuns invitaţiei şi a spus că este este pentru prima oară când un premier al României vine în Pasul Nyerges, adăugând că apreciază deschiderea către dialog a premierului şi că în Covasna şi Harghita are posibilitatea să îi cunoască mai bine pe maghiari şi dezideratele lor.

“Domnule prim-ministru, vă mulţumesc că aţi accepat invitaţia mea, invitaţia noastră şi aţi venit la Pasul Nyerges, un loc simbolic pentru secui şi pentru maghiari, pentru lupta noastră pentru libertate din 1848-1849. Este prima dată când vine un prim-ministru al României în acest loc, trebuie să avem curaj de foarte multe ori şi să fim deschişi la dialog. Mă bucur că aţi venit să ne cunoaşteţi aici, în Harghita, Covasna, că ieri şi astăzi aţi fost în Covasna, să ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, fiindcă dacă ne cunoaşteţi aşa cum suntem noi, ne veţi înţelege mai bine. Şi dacă ne veţi înţelege mai bine, sunt convins că şi dezideratele noastre, pe de o parte dezideratele comunităţii maghiare, pe de altă parte dezideratele României vor fi duse la îndeplinire mult mai uşor”, a declarat Kelemen.

Părintele Justin Pârvu, comemorat la Belceşti, la Fântâna lui Pârvu

Parintele Justin - troita_belcesti

Credincioşii din comuna Belceşti, alături de preoţii lor, împreună cu autorităţile locale, l-au omagiat duminică, 27 iulie 2014, pe vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Cu acest prilej, a fost sfinţită o troiţă şi o fântână, construite în amintirea marelui duhovnic din ţinutul Neamţului.

În comuna Belceşti din judeţul Iaşi au fost sfinţite duminică, 27 iulie 2014, troiţa şi fântâna care amintesc de vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. Acestea se află pe locul unde părinţii părintelui Justin au avut pământul, între localităţile Munteni şi Coarnele Caprei. După cum ne-a relatat părintele Constantin Săndulache de la Parohia Ruşi – Belceşti, Protopopiatul Hârlău, în acest loc, părinţii vrednicului duhovnic au găsit loc prielnic şi au săpat o fântână. De atunci şi până astăzi, toţi locuitorii comunei Belceşti ştiu de acest loc şi au ca punct de reper „Fântâna lui Pârvu“. Acest loc este căutat de mulţi credincioşi, mai ales că s-a renovat fântâna. Prin sprijinul acordat de primarul comunei Belceşti, Constantin Ciobăniţă, al binevoitorilor şi al părintelui Constantin Săndulache, s-a realizat o frumoasă troiţă în amintirea părintelui Justin. Evenimentul religios s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi, arătând astfel dragostea şi evlavia lor pentru mărturisitorii credinţei lui Hristos. Slujba de sfinţire a troiţei şi fântânii a fost urmată de Parastasul pentru părintele Justin. La final, părintele Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, a mulţumit celor care au prilejuit acest eveniment, precum şi rudelor părintelui Justin prezente la acest moment duhovnicesc. „În ziua pomenirii Sfântului Pantelimon în conuna Belceşti a fost o zi de sărbătoare. Întreaga comunitate, compusă din cele opt parohii ortodoxe, împreună cu preoţii parohi şi cu autorităţile locale au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Cu toţii ne-am exprimat bucuria pentru că Dumnezeu a îngăduit că vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu, care a păstorit ca stareţ Mănăstirea Petru Vodă, a vieţuit printre noi. Aceasta, mai ales pentru faptul că părintele Justin, deşi s-a născut în ţinuturile Neamţului, a copilărit pe meleagurile Belceştilor. Părinţii cuvioşiei sale, ca mulţi alţi români din din zona munţilor Neamţului, au fost împroprietăriţi în această zonă cu pământ. Astfel, în comuna Belceşti s-a format satul Munteni. Aici, marturisea părintele Justin, părinţii Gheorghe şi Ana (n.r. părinţii părintelui Justin) veneau împreună cu pruncii lor de primăvară până în toamnă pentru a munci pământul şi pentru a culege roadele“, a amintit părintele Constantin Săndulache.

Parlamentar român: Ucraina vrea să extermine românii din Bucovina

armata-ucraina

Autorităţile din Kiev au fost acuzate de un parlamentar din Bucureşti că au găsit “soluţia exterminării românilor” din regiunea Cernăuţi prin trimiterea lor în prima linie a frontului din războiul contra separatiştilor pro-ruşi din estul ţării.

“Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retrași din zona fierbinte și li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă”, susţine parlamentarul Bogdan Diaconu prin intermediul unui comunicat de presă primit la redacţie.

“Românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean care le-a închis școlile și a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile și identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuși buni pentru ceva: pentru a fi uciși într-un război care nu le aparţine. Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are și alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi și a continua astfel mai ușor ulterior opera de asimilare și de negare a identităţii românești. Prin acest procedeu, Kievul egalează Rusia în cruzime și dovedește că nu e cu nimic mai bună decât Moscova”, a mai spus deputatul PSD, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Acesta a mai cerut intervenţia imediată şi fermă a României, “pe canale diplomatică”, pentru stoparea “exterminării românilor”.

“Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-și conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, și și-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeași monedă. România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregătește exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului și de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală”, concluzionează parlamentarul român.

| mesager.net

La 8.047 m, în memoria luptătorilor anticomuniști din munți: Alex Găvan și-a dedicat ascensiunea de pe Broad Peak

Alpinistul român Alex Găvan a dedicat ascensiunea sa pe Broad Peak (8.047 m) din masivul Karakorum (Pakistan), reușită în data de 23 iulie, memoriei luptătorilor anticomuniști din munți.

Alex Găvan a escaladat vârful amintit fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, acesta fiind al șaselea vârf de peste 8.000 de metri pe care l-a urcat în cariera sa sportivă, toate ascensiunile realizate fiind fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine sau șerpași.Alpinistul român, care a făcut echipă cu alpiniștii bulgari Boian Petrov, Mladen Dankov și Ivan Tomov, a dedicat ascensiunea vârfului Broad Peak memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, care, prin lupta și prin sacrificiul lor, au fost și sunt încă o sursă de inspirație și o dovadă a faptului că nu toți românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieții.

Să-ți pese cu adevărat înseamnă să acționezi și să pui în practică ceea ce afirmi, iar acest exemplu l-au dat luptătorii din rezistența anti-comunistă, consideră alpinistul. De asemenea, Alex Găvan dedică această ascensiune tuturor celor care cred în puterea gândurilor, a faptelor și a lucrurilor bune, precum și a transformării pozitive care începe cu fiecare dintre noi; celor pentru care calea cea mai simplă nu reprezintă neapărat și opțiunea aleasă; celor care vor să lase o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o”, se mai arată în comunicat.

Aceasta a fost a doua ascensiune românească pe Broad Peak, prima fiind realizată de alpinistul Constantin Lăcătușu, în 1992, care a reușit atunci să aducă primul optmiar României.

În 2014, Alex Găvan a mai avut o expediție, în Nepal: în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m). Ascensiunea de pe Everest a fost amânată ca urmare a avalanșei produse pe 18 aprilie, care a dus la închiderea părții sudice a muntelui. În cursul lunii mai, Alex Găvan a încercat ascensiunea muntelui Dhaulagiri, de unde s-a retras pe fondul condițiilor meteo și de sănătate care au împiedicat continuarea ascensiunii în condiții pe care alpinistul să le considere rezonabile. Ultimul vârf de peste 8.000 m urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar și fără șerpași era Shisha Pangma (8.027 m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013.

AGERPRES (AS — autor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu)

Raluca Zenga își dorește “ștergerea Israelului de pe fața pământului”: “Ce caută la noi în țară turiștii israelieni, acești monștri care votează bombardarea civililor?”

dsAflată în concediu la Marea Neagră, Raluca Zenga, soţia fostului portar al clubului Inter Milano şi fost antrenor al Stelei, s-a arătat indignată de comportamentul turiştilor evrei de pe Litoralul românesc, în contextul atrocităţilor comise de armata israeliană în timpul operaţiunilor din Fâşia Gaza, care au făcut deja peste 1000 de morţi, printre care foarte mulţi copii.

Aceasta a postat luni pe pagina personală de Facebook o imagine cu un tată palestinian care îşi duce pe braţe unul dintre copiii ucişi de rachetele israeliene. În comentariul postat alături de fotografia impresionantă, Raluca Zenga se întreabă cum de au devenit românii atât de ospitalieri cu nişte “monştri”.

raluca si walter“Pe plan personal, daca ati vazut astazi o postare a sotului meu, familia noastra se afla acum la un hotel la Marea Neagra... Am avut neplacuta surpriza sa constat ca hotelul este plin de israelieni… obezi, galagiosi, vulgari. Spre dezgustul meu ma intreb ce naiba cauta la noi in tara?! Am devenit asa ospitalieri cu monstrii astia care voteaza pentru bombardarea civililor si se distreaza postand pe Instagram “selfie” de pe colinele din Sderot cu distrugerea apocaliptica din Gaza?!?!”, a scris românca pe site-ul de socializare.

“Ca sa intelegeti ce fel de oameni sunt israelienii (majoritatea) 86,5% NU sunt de acord cu incetarea focului in Gaza… Adica sunt in continuare insetati de sange palestinian… fie el si de prunc… Sunteti niste psihopati dezgustatori, niste calai care pozati in victime… Ceea ce isi doresc aceste bestii este exterminarea poporului palestinian, cu orice pret!”, a continuat aceasta.

Acestea nu sunt primele postări ale Ralucăi Zenga în ceea ce priveşte războiul din Gaza dintre miliţiile Hamas şi Armata Israeliană.

9 copy copy
“Am tacut cu amaraciune mai multe zile… Cateodata stau departe de Facebook ca sa nu mai vad astfel de orori intamplandu-se sub ochii nostri, neputinciosi… Dar astazi s-a intamplat din nou ceva atat de absurd, de sinistru, de monstruos… incat nu poate fi ignorat! Israelul infernal a bombardat un teren de joaca… 10 copilasi ucisi pe loc… si apoi si-a continuat raidul catre spitalul Al Shifa! DE CE BESTII SPURCATE ISRAELIENE?! Nu va ajunge cat sange de copil ati varsat?! Va detesta o lume intreaga! Eu personal va doresc o moarte crunta si v-as sterge de pe fata pamantului!”, a mai scris zilele trecute Raluca Zenga.

Acestea sunt doar câteva din luările de poziţie de la începerea ostilităţilor ale româncei stabilite în Dubai. Majoritatea postărilor sunt însoţite de fotografii cu civili palestinieni omorâţi de soldaţii israelieni şi de rachetele lansate de pe mare sau din aer.

salmaDeasemenea Raluca Zenga mai mărturiseşte că rosteşte zilnic câte o rugăciune pentru palestinienii nevinovaţi ucişi în război.

“De cand a inceput sangeroasa si imorala ofensiva israeliana impotriva populatiei din Gaza, mai spun o rugaciune in fiecare seara pentru copiii si oamenii nevinovati din aceasta biata fasie de pamant…“Doamne, fereste copilasii din calea bombelor si rachetelor. Doamne, ajuta-i sa gaseasca adapost din calea macelului si sa scape. Doamne, fa o minune si opreste crimele de razboi si atrocitatile!”  Spre tristetea mea Dumnezeu nu pare sa ma asculte, in fiecare zi pier alti copii… Odihneste-te in pace micuta Salma si iarta-ne ca nu am putut face nimic pentru a opri aceste bestii!”, a scris aceasta săpzămâna trecută cu ocazia morţii unei fetiţe din Fâşia Gaza.

În cele 21 de zile de conflict au murit în total 1.088 de palestinieni, marea lor majoritate fiind civili, informează un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza. Dintre aceştia 251 sunt copii şi 50 persoane în vârstă. Alte 6.470 de persoane au fost rănite, printre ele numărându-se şi 1.980 de copii şi 259 de bătrâni.

Pe de altă parte, în conflict au murit şi 53 de soldaţi israelieni, cu toate că Hamas susţine că a făcut peste 100 de victime în rândul militarilor, după invazia Fâşiei Gaza.

| frontpress

Ticăloși fără glorie, trădători fără principii – Părinții degenerați ai PSD-ului!

Conducatorii de astazi ai Romaniei nu au nici o legitimitate pentru ca in 1989 a fost de fapt o lovitura de stat. Cei care conduc astazi Romania sunt copiii si nepotii tortionarilor comunisti, ai sovieticilor sau alogenilor veniti calare pe tancurile sovietice. Priviti parintii degenerati, fondatorii FSN-ului, numai tradatori de tara, unul mai mare decat celalalt.

Nu va puteti explica dezastrul in care se gaseste astazi Romania? Priviti atent la imaginea de mai sus si veti gasi raspunsuri la cateva dintre cauzele care au dus la distrugerea sistematica si intitutionalizata a Romaniei! Partidele care isi au originea in FSN (un avatar al fostului PCR), PSD-ul si PDL-ul, nu sunt de condamnat doar pentru ca sunt continuatorii comunismului ci si ca isi au originile intr-o entitate conceputa de catre niste tradatori de tara!

Indiferent cat de mult l-ai fi urat pe mafiotul de Traian Basescu, fiind justificata de altfel aceasta ura, cum poti insa sa-l suporti pe un tradator de tara ca Ion Marcel Ilici liescu Ivanovici, pe un Petre Roman Neulander sau un Saul Bruckner alias Silviu Brucan? Oare nu este timpul sa spunem ca trebuie indepartati din viata politica si nu numai, toti tradatorii neamului romanesc?

1) Nicolae Militaru – a fost trecut in rezerva de catre Ceausescu, suspectat fiind de a fi membru GRU. Pana si lui Nicolae Ceausescu i-a fost frica sa faca ceva mai mult impotriva lui Nicolae Militaru decat trecerea acestuia in rezerva si supravegherea stricta de catre serviciile de securitate.

Nicolae Militaru se face vinovat de diversiunile in care au murit destui de multi oameni la asa zisa revolutie din decembrie 1989, diversiuni care seamana suspect de mult cu ceea ce s-a intamplat de curand in Ucraina.

2) Dumitru Mazilu – un nume care a devenit cunoscut romanilor mai cu seama in zilele loviturii de stat din 1989. El este printre cei care au fost prezenti la asa numita “Declaratie de la Budapesta” si este suspectat ca fiind colaborator al serviciilor secrete maghiare (AVO).

De altfel, in primavara anului 1990, Dumitru Mazilu este prezent la inmormantarea unor agenti maghiari din trupele speciale, ucisi in timpul evenimentelor din 1989 de la Timisoara.

3) Ion Macel Ilici Iliescu (fost IVANOVICI) – tradatorul principal si autorul moral al loviturii de stat din decembrie 1989, agentul rusilor, vanzator si tradator de tara din a carui cauza Romania a cunoscut o distrugere si un jaf atat de mari incat nu cunoscuse nici macar in timpul invaziilor cele mai aprige ale popoarelor migratoare, ale turcilor, rusilor, ungurilor,etc

Ion Iliescu, impreuna cu George Soros, sunt artizanii impunerii folosirii fortate a termenului de rrom in loc de tigan, cu scopul clar de a se face confuzia pana la identitate dintre termenii rrom si roman.

4) Petre Roman ( fost Neulander) – a recunoscut ca a fost spion pentru KGB, livrand pentru sovietici planurile unui baraj construit de francezi in Franta cu ajutorul americanilor

5) Silviu Brucan ( fost Saul Bruckner) – asa zisa eminenta cenusie din spatele tuturor actelor de tradare si de deznationalizare a poporului roman. Silviu Brucan a actionat mai mult pe partea ideologica, pe partea de manipulare, indobitocire si deznationalizare a poporului roman.

Silviu Brucan este unul dintre cei care au planuit impreuna cu George Soros diferite scenarii de deznationalizare, indobitocire si stirbire a identitatii nationale romanesti, prin finantarea masiva a unor trusturi de presa controlate, pentru a difuza si promova incutlura, non-valorile, decadenta si pentru a subrezi identitatea nationala si adevaratele valoril culturale si spirituale romanesti.

Treziti-va romani! Nu mai votati Basesti, nu mai votati Pontaci, nu mai votati PSD, nu mai votati PDL(PMP), nu mai votati tradatori si antiromani!

| Glasul Moldovei

Tokes cere reînființarea batalionului secuiesc al morții

monument-divizia-de-secui-800

Printre alte solicitări tipice, Tokes a strecurat la școala de vară de la Băile Tușnad și o informație care a trecut aproape nebăgată în seamă: necesitatea reînființării batalionului secuiesc al morții ca pe vremea lui Bela Kun! Iată și discursul lui Tokes, ținut în prezența lui Viktor Orban: ”Nu mai avem la dispoziţie încă 25 de ani să aşteptăm, timpul nostru e acum, acum trebuie să acţionăm. Nu mai e timp de incertitudini, de oportunism politic, de speech-uri care vor doar îndobitocirea poporului, care ne pot fi fatale. Acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie!”.

Istoria acestui batalion sau divizii de secui care a ucis români în perioada 1918-1919 este atât de monstruoasă încât simpla invocare a reînființării acestei escadrile a morții ar trebui să ne dea fiori. Această formațiune militară este cea care a ucis și maltratat români după Unirea de la 1918, opunându-se reîntregirii țării și fiind alungată ulterior de armata română din Transilvania. ”Faptele de glorie” ale batalionului secuiesc nu au fost însă pe câmpul de luptă, unde armata română a învins rapid această unitate, ca și pe cele ale Ungariei conduse atunci de bolșevicul Bela Kun, ci împotriva civililor români fără apărare. Batalionul secuiesc al morții s-a remarcat de asemenea prin pedepsirea celor care au participat la Marea Unire de la 1918, și tocmai de aceea invocarea reînființării ei de către Laszlo Tokes nu este lipsită de semnificație. Tradiția crimelor acestui batalion secuiesc a fost apoi reluată în perioada lui Horthy, cu rezultatele știute. De altfel, în comuna Hodod din județul Sălaj s-a făcut în 2010 chiar și un monument dedicat diviziei secuiești care a măcelărit românii după Marea Unire (vezi foto), semn că extremiștii maghiari au păstrat memoria vie a luptei armate anti-românești!

Amenințarea lui Tokes: ”Acum e momentul autonomiei şi al independenţei, doar independenţa naţională totală poate aduce înălţarea pentru maghiarime! Autonomia teritorială a Ardealului şi a Partiumului trebuie să se înfăptuiască, iar unitatea militară secuiască înfiinţată în timpul lui Bela Kun trebuie să ne fie exemplu, la nevoie!”

Pe scurt, Laslo Tokes ne-a anunțat la școala de vară, cu acordul tacit al lui Viktor Orban, că autonomia maghiară, mai nou denumită ”independență”, va trece la nivelul următor, al conflictelor și crimelor, asta pentru a-i speria pe românii din zonă care se mai opun și pentru a le reaminti de istoria uciderii înaintașilor lor atât pe vremea lui Bela Kun, cât și în timpul lui Horthy. Dar, așa cum spuneam, amenințarea vehiculată de Tokes a trecut aproape neobservată. Extremismul maghiar se pregătește să răspândească teroarea în Transilvania, iar autoritățile române nu par să observe nicio amenințare. Tokes își duce menirea până la capăt. Ne-a amenințat cu Kosovo, apoi cu situația din Crimeea, acum a trecut la istoria recentă a Transilvaniei și a dat semnalul pregătirii luptei armate a separatiștilor maghiari împotriva populației românești!

| stiripesurse

Vicepremierul Ungariei instigă la DESTRĂMAREA României

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a pledat vineri la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad pentru obţinerea autonomiei de către maghiarii din afara graniţelor, susţinând că fiecare comunitate de maghiari trebuie să-şi elaboreze conceptul de autonomie care i se potriveşte, iar Ungaria îl va sprijini.

‘Cert este faptul că fiecare parte a naţiunii trebuie să îşi elaboreze un concept de autonomie care să i se muleze perfect şi Ungaria, statul ungar, va sprijini conceptul de autonomie elaborat de naţiunea respectivă. Da, vom sprijini cu toate puterile acest concept de autonomie, putem arăta pildă în Uniunea Europeană şi putem spune că există deja exemple în UE pentru un anumit concept de autonomie şi, dacă există precedent, se poate şi pentru noi’, a afirmat Semjen Zsolt, potrivit Jurnalul.ro.

Vicepremierul ungar a spus că chestiunea autonomiei reprezintă ‘punctul nevralgic în ceea ce priveşte ţările urmaşe, succesoare’ şi a susţinut că autonomia nu este o descoperire maghiară sau o cerere extremă, ci un drept uman, chiar ‘regina drepturilor omului’.

‘Este important să spunem că Ungaria niciodată nu a cerut, niciodată nu a solicitat, nu a vrut ceva pentru care să nu existe precedent în UE. Aşadar, autonomia nu este o descoperire maghiară, nu este o solicitare maghiară extremă, aşa cum se spune în politica internă românească, ci autonomia este, de fapt, un drept uman la nivelul comunităţii. Se spune că este regina drepturilor omului’, a spus Semjen Zsolt, citat de Agerpres.

La fel ca şi în anii precedenţi, el a https://admin.realitatea.net/add_news.php#susţinut că în ţările în care se înfăptuieşte autonomia ‘acest lucru este spre binele naţiunii minoritare şi majoritare laolaltă’ şi a adăugat că maghiarii nu sunt cetăţeni de gradul doi şi trebuie să spună că autonomia li se cuvine, aşa cum li se cuvine şi altor cetăţeni ai UE.

‘Fiecare naţiune, ea însăşi, trebuie să îşi elaboreze propriul concept de autonomie. Cei din Voivodina, autonomia din Voivodina, cei din Ucraina Subcarpatică trebuie să procedeze la fel, ardelenii la fel – autonomie teritorială pentru maghiarii în bloc în secuime şi autonomie culturală pentru Partium şi pentru celelalte comunităţi de maghiari în diaspora’, a afirmat vicepremierul Ungariei.

Vicepremierul Ungariei a afirmat că pentru obţinerea autonomiei este nevoie, printre altele, de acceptarea de către majoritate, iar în România majoritatea deocamdată respinge această solicitare.

‘Această autonomie se va realiza dacă avem o masă critică. Dacă în cazul catalanilor a fost nevoie de 100 de ani şi noi vom avea nevoie de o fărâmă de timp pentru a o obţine‘, a spus Semjen Zsolt.

| realitatea.net

Meriam Ibrahim, ortodoxa care nu s-a lepădat de Hristos, este liberă în sfârșit și a trecut pe la papa, care a militat pentru eliberarea ei, spre deosebire de patriarhii ortodocși

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tTbU4xHJTpQ]

Meriam Ibrahim a părăsit teritoriul Sudanului și s-a îndreptat către Statele Unite. Doar că în drum a trecut și pe la.. papa Francisc, care se pare că a militat pentru eliberarea ei. Ea fiind ortodoxă, pe papa nu l-a durut gură să ceară eliberarea ei, dar ai noștri ierarhi ortodocși, mai cu seamă ecologistul Bartolomeu de la Constantinopol de ce nu cerut eliberarea lui Meriam? Într-atât și-au pierdut duhul de luptă pentru Adevăr și Credință, încât să le dea lecții de creștinism un eretic precum papa?

Felicitări ortodocșilor care și-au adus aportul cât de mic pentru eliberarea lui Meriam, despre care putem zice că este un model de urmat în zilele noastre.

Pentru că nu se spune adevărul despre asasinarea lui Eminescu de către masonerie și evrei, s-a ajuns să-i fie folosită imaginea într-o campanie anti-sifilis

Ministerul Culturii cere RETRAGEREA IMEDIATĂ a imaginii lui EMINESCU din campania contra bolilor venerice

Ministerul Culturii cere RETRAGEREA IMEDIATĂ a imaginii lui EMINESCU din campania contra bolilor venericeMinisterul Culturii solicită renunţarea la folosirea în scop comercial a portretului lui Mihai Eminescu dintr-o campanie publicitară online ce promovează un test pentru depistarea bolilor venerice, considerând că “acest gen de acţiune este revoltătoare”, informează un comunicat remis Mediafax.

“Ministerul Culturii a constatat cu stupoare că portretul marelui poet român Mihai Eminescu este folosit abuziv în contextul unei campanii publicitare de promovare a unor teste pentru depistarea bolilor venerice. Ministerul consideră că acest gen de acţiune este revoltătoare şi nu se află în conformitate cu bunele uzanţe şi exploatarea normală a operei artistice”, se arată în comunicat.

Astfel, Ministerul Culturii îşi “exprimă profunda indignare cu privire la folosirea imaginii celui mai important poet român în scop pur comercial, asociat unui produs sau unui serviciu de tipul celui la care se face referire. Există o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoştinţă publică care pot fi permise, fără consimţământul autorului şi fără plata vreunei remuneraţii, dacă respectă anumite condiţii impuse de Legea nr. 8 /1996 privind drepturile de autor şi conexe, detaliate în cuprinsul art. 33. Două dintre aceste condiţii ar fi ca aceste utilizări să fie conforme bunelor uzanţe şi să nu contravină exploatării normale a operei”, se arată mai în comunicatul de presă citat.

Totodată, Ministerul Culturii precizează că “articolul 30, alin (6) din Constituţia României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.

Ministerul Culturii solicită firmei care derulează această campanie publicitară să respecte prevederile legale cu privire la bunele uzanţe ale operei lui Mihai Eminescu, iar, pentru a nu contraveni exploatării normale a operei, să renunţe imediat la folosirea în scop comercial a imaginii poetului.

Citiți și răspândiți adevărul despre asasinarea poetului Mihai Eminescu: EMINESCU – jurnalist politic, omorat la comanda

CEDO respinge “căsătoriile” homosexuale

Vesti bune. Pe 16 iulie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“CEDO”) a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (“Conventie”). Cu sediul la Strasbourg, CEDO interpreteaza Conventia, ea fiind adoptata in 1949. Tarile care subscriu la Conventie formeaza Consiliul Europei. In prezent 47 de tari europene sunt membre in Consiliul Europei. Romania a aderat in 1993, ultima tara care a aderat fiind Montenegro in 2007.

Decizia din 16 iulie

Decizia CEDO e foarte importanta si relevanta, si deasemenea incurajatoare pentru cei care cred in, si promoveaza, casatoria si familia naturala alcatuita din barbat si femeie.

Cazul a inceput in Finlanda in iulie 2007 cind un barbat, casatorit cu o femeie din 1996, dar care se identifica ca femeie, a solicitat autoritatilor finlandeze sa-i acorde noi acte de identitate care sa-l identifice ca fiind femeie. Autoritatile i-au respins cererea. In 2009, insa, barbatul si-a schimbat sexul biologic in femeie. Din 2002 avea un copil din casatorie, dar legislatia finlandeza nu permitea, nici atunci si nici azi, casatorii intre persoane de acelasi sex. In timp, cazul a ajuns la CEDO. Pe 16 iulie Marea Camera a lui CEDO (asa numita “Grand Chamber”) a emis Decizia finala, de 17 la 3, respingind cazul.  A fost respins din mai multe motive.

In primul rind, legislatia finlandeza in vigoare institue casatoria naturala barbat-femeie. In al doilea rind, CEDO a reafirmat, asa cum deja a facut-o de mai multe ori, ca, in prezent, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu poate fi interpretata ca impunind o obligatie asupra statelor membre sa permita casatorii intre persoane de acelasi sex. (Paragraful 71: “The Court reiterates its case-law according to which Article 8 of the Convention cannot be interpreted as imposing an obligation on Contracting States to grant same-sex couples access to marriage.”) Observind ca, la ora actuala, doar zece (10) tari din Consiliul Europei acorda homosexualilor dreptul la casatorie, CEDO deasemenea concluzioneaza ca “it cannot be said that there exists any European consensus on allowing same sex marriages”. (“Nu se poate spune ca exista vreun consens european privind permisibilitatea casatoriilor de acelasi sex”.) (Paragraful 74) continuare »

Rusia şi China, unite într-un proiect alternativă la FMI și Banca Mondială

bricsDupă ce criza economică a zdruncinat întreaga lume, prăbuşind mari economii pe plan mondial, s-a simţit nevoia mai mult ca niciodată de existenţa unor instituţii care să ofere sprijin financiar statelor aflate în dificultate.

FMI şi Banca Mondială – instituţii create după cel De-al Doilea Război Mondial, au fost depăşite de situaţie, iar super-puteri precum China, Rusia sau India vor să devină independente de presiunea SUA şi a aliaţilor europeni.
Conform unui raport ONU din 2014, țările BRICS sunt responsabile pentru cea mai mare parte a creșterii economice globale de după criza din 2007-2008. Numai faptul că aceste țări, care încă sunt în curs de dezvoltare, au rezervele financiare necesare pentru a pune pe picioare o alternativă la FMI este un motiv destul de bun să o facă, consideră cei care au scris raportul.

Crearea Noii Bănci de Dezvoltare va da puterea necesară statelor BRICS pentru a avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește dezvoltarea arhitecturii financiare globale.

Astfel, pentru a scăpa de sub dominaţia SUA şi a Europei, statele BRICS vor să îşi declare independenţa financiară, sătule “să nui aibă niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte deciziile FMI şi BM, decizii influenţate de America şi puterile Europei”, scria Mark Weisbrot, analist financiar de la Washington.

Cine va pompa bani în noua instituţie financiară?

Potrivit raportului mai sus menţionat, China este motorul acestei instituţii. Ea va aduce cea mai mare parte din bani: 41 de miliarde de dolari, Brazilia, India şi Rusia vor contribui cu câte 18 miliarde de dolari, iar Africa de Sud va asigura 5 miliarde de dolari.

Planul este ca aceşti bani să rămână în rezerva fiecărui stat, dar, în caz de nevoie, aceste fonduri să fie destinate către statele partenere aflate în nevoie.

Pe lângă misiunea de susţinere financiară, această instituţie vizează şi lansarea unor proiecte de infrastructură şi ecologice, pentru ţările aflate în curs de dezvoltare, dar analiştii consideră că aceasta este o sabie cu două tăişuri, deoarece banii ar putea fi cheltuiţi mult prea uşor de state care nu au experienţă în astfel de proiecte.

Însă principala pârghie care va pune în mişcare această instituţie financiară a fost descrisă de preşedintele Rusiei: “Va fi o unealtă puternică de prevenire a noilor dificultăți economice și va stabili bazele pentru schimbări macroeconomice majore”.

Dacă ar fi să analizăm dincolo de aceste cuvinte, preşedintele rus vrea să îşi asigure un drum liber de America şi Europa, vrea să schimbe noua ordine mondială, în fruntea căreia se află de atâta timp SUA, iar Rusia este vectorul care va genera schimbări majore pe plan economic.

| antena3

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: Cedări nepermise ale Guvernului României la Ministerul Culturii!

victor_ponta_kelemen_hunorForumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie de atitudine civică şi senzor atent al deciziilor de putere promovate de alianţe conjuncturale la guvernare, de autorităţile Statului Român care privesc şi pot avea efecte negative asupra consolidării statului de drept, al conservării patrimoniului cultural naţional, în special al românilor din Transilvania profund interesaţi pentru o viziune obiectivă şi europeană a relaţiilor cu celelalte comunităţi etnice, prin prezentul comunicat îşi exprimă public îngrijorarea de cedările nepermise pe care le face Guvernul României la Ministerul Culturii.

După atragerea UDMR la guvernare, atât în mandatul foştilor premieri Emil Boc, M.R. Ungureanu cât şi în prezent în mandatul actualului premier Victor Ponta, conducerea Ministerului Culturii a fost cedat în toate resorturile sale decizionale în favoarea UDMR unde se lucrează constant împotriva intereselor României şi în primul rând se administrează fraudulos şi discreţionar patrimoniul naţional, dar mai ales resursele financiare publice, astfel cum s-a semnalat cu temei şi dovezi concludente în mass-media şi sesizate autorităţile de anchetă, fără să fie luată nici o măsură de intrare în legalitate de către Guvern şi Parchet.

Sunt elocvente alocările semnificative de fonduri financiare pentru investiţii şi la imobile aparţinând reprezentanţilor sau protejaţilor lobby-ului ungar ca să desfăşoare acţiuni publice antiromâneşti, pe când la celălalt pol monumente de cultură, instituţii, cu o deosebită semnificaţie istorică şi culturală pentru poporul român sunt fie abandonate, fie lăsate în paragină.

În opinia publică au fost vehiculate două propuneri ale UDMR pentru ocuparea demnităţii de ministru al culturii, Biro Rozalia şi Hegedus Csilla, care sunt două doamne al căror nume nu spun nimic şi nu sunt nici pe departe reprezentative pentru oamenii de cultură din România. Ţinând seama de obedienţa guvernanţilor care a devenit o tradiţie, ne îngrijorează lipsa de aplicare a legii. Cele două propuneri ale UDMR nu au nici un merit sau vreo performanţă culturală efectivă care să le recomande pentru a conduce destinele culturii româneşti, aflate la o importantă răscruce, pentru conservarea destinului identităţii poporului român.

Solicităm cu respectul cuvenit dlui. prim – ministru să dispună prin corpul de control o verificare minuţioasă al modului în care au fost gestionate fondurile publice ale Ministerului, alocările nejustificate în favoarea unor rude sau prieteni din aria de influenţă a UDMR în mandatele de ministru ale lui Kelemen Hunor şi colaboratorii săi şi a face publice rezultatele. O evaluare asupra modului cum a fost administrat şi gestionat Ministerul Culturii se impune de urgenţă şi înainte de desemnarea noului ministru, pentru a se înlătura pe viitor ordinele cu dedicaţie şi protecţionismul flagrant al UDMR. La fel, verificarea cu scrupulozitate a tuturor cazurilor de abuzuri şi alocări de fonduri dubioase care au fost monitorizate de presă sau contestate public. Unul dintre exemplele scandaloase este cel al castelului Bontida, judeţul Cluj, aflat în deţinerea tatălui secretarului de stat, una dintre propunerile UDMR, pentru funcţia de ministru, unde presa şi personalităţi publice au cerut investigaţii furnizând totodată informaţii concrete, dar nu s-a întreprins nimic. Este evident conflictul de interese în acest caz, în care este de aşteptat să se pronunţe A.N.I. şi D.N.A. Din fondurile financiare culturale, direct de la minister sau prin alocări locale cu dedicaţie, de sus fiica a mijlocit pentru tatăl său şi pentru pretinse „manifestări culturale”, cu mesaj antiromânesc, de care alte aşezăminte culturale nu au beneficiat pentru că nu erau în sfera de interes UDMR. Totodată solicităm ca şi Parchetul General, căruia îi revine competenţa, după proceduri legale să cerceteze şi să propună soluţiile care sunt legale ca un gest de minim respect pentru contribuabilul român.

Considerăm că la conducerea Ministerului Culturii, ministrul şi secretarii de stat să fie selecţionaţi oameni de cultură, profesionişti adevăraţi şi oneşti, care să se dedice fenomenului cultural, domeniu de interes primordial pentru întreaga societate românească, promovarea acelor dimensiuni ale actelor de cultură în spiritul cunoaşterii reciproce între toate comunităţile culturale şi al bunei convieţuiri în spaţiul carpato – danubiano – pontic, leagăn de formare a poporului român.

După demisionarea mofturoasă şi demonstrativă a fostului ministru, solicităm ca premierul României să numească în fruntea ministerului un profesionist recunoscut şi dedicat fenomenului cultural, cartea lui de vizită să fie patriotismul şi notorietatea academică, indiferent de naţionalitatea acestuia, cu misiunea de a schimba radical modul în care este condusă cultura română în prezent, în mandat UDMR.

Este o sensibilitate prin care cerem dlui. Prim-ministru Victor Ponta să o abordeze cu toată responsabilitatea înaltei demnităţi ce o deţine în Stat şi să-şi reevalueze „loialitatea” aliatului, prin prisma acţiunilor pe care le-a întreprins cu subtilitate şi strategie pe termen lung, cu vădite repere antiromâneşti şi fapte ce frizează legea penală.

Sfântu Gheorghe,
Consiliul Director al FCRCHM

La Ministerul Culturii, o „bipedă” demnă de Olimpiada Penalilor

rozalia bipedaCine l-a sfătuit pe Kelemen Hunor să candideze la preşedinţia României a făcut o glumă proastă. Preacuviosul urmaş al lui Atilla a luat-o în serios şi cu un curaj nebunesc s-a aruncat în cap, anunţîndu-şi candidatura în cadrul Consiliului Permanent al formaţiunii U.D.M.R., reunită la Cluj. Minoritatea maghiară nu-i prea mai are la suflet pe liderii lor înfocaţi şi cu dragoste pentru răzmeriţe sîngeroase, precum cea din martie 1990, de la Târgu Mureş. Maghiarii din România vor să trăiască în linişte şi pace cu toţi cetăţenii Ţării, indiferent de etnie. Hunor are, cred, visuri năbădăioase cu fotoliul de preşedinte al României şi a dorit să lase fuguţa biroul Ministerului Culturii, pe care l-a zgîriat cu coatele, şi pe cel de vicepremier, pe mîini bune. Cui? Unei cucoane de 49 de ani, aflată în clasa a I-a la Senatul României, deci în primul mandat, de profesie, patron, economist, viceprimar. Biografia doamnei Biro Rozalia arată că în cariera sa nu s-a intersectat deloc cu centura culturală, ci mai degrabă cu cea financiară. Dacă Ministerul Culturii este lăsat drept moştenire unei nulităţi etno-culturale se înţelege că poporului român i se ia treptat porţia de educaţie şi cultură. Motivul e uşor de ghicit: un popor needucat şi incult poate fi uşor manevrat potrivit pohtelor netrebnicilor ajunşi la Putere.

Udemeriştii n-au nicio tangenţă cu promovarea şi respectarea culturii româneşti

Doamna propusă pentru minister conduce organizaţia de femei a formaţiunii maghiare care se vrea partid – dar nu-i decît un bîzdîc cu pretenţii şi bucluc în Guvern -, este preşedinte al Comisiei senatoriale pentru drepturile omului, culte şi minorităţi. Potrivit biografiei de pe site-ul Senatului a fost întreprinzător, asociat la o firmă din Oradea, director executiv şi director general în cadrul unei companii. În anul 2000 a devenit consilier local şi apoi viceprimar al Oradiei, unde s-a ocupat de coordonarea Direcţiei economice, Administraţia patrimoniului imobiliar şi Administraţia social comunitară. Tipic politicii româneşti: un cumul de funcţii pompoase, făcătoare de bani pentru posesor şi de nimicuri pentru societate. Extrem de multe gravităţi ne-a livrat clasa politică din România! Multe a mai pătimit şi pătimeşte poporul român de pe urma ei şi tot mai mulţi duşmani trag cu dinţii de cultura, istoria şi identitatea românească. După cum putem constata, la Ministerul Culturii din actualul guvern, „multă minte nu se cere, prost să fii, să ai putere”. Udemeriştii n-au nicio tangenţă cu promovarea şi respectarea culturii româneşti. Aşadar, să ne bucurăm că doamna propusă pentru Ministerul Culturii, care are un trecut gravat în probleme şi nu vorbeşte bine limba româna, a fost anchetată de D.N.A. pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, pentru că în 2006, pe cînd era viceprimar al municipiului Oradea, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lîngă formaţiunea udemereului din Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul oraşului. Printr-o minune, însă, dosarul a fost clasat definitiv la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General, pe 8 iulie anul acesta, cu puţin înainte ca doamna în cestiune să fie propusă oficial pentru cele două portofolii lăsate moştenire de Kelemen Hunor, începînd cu 1 august.

Farsa cu bipezii i-a adus popularitate

Orizontul cultural neobişnuit al doamnei Rozalia îi permite o excelentă schilodire a a limbii române şi a înţelesului acesteia, fapt ce a dus în 2010 la o căzătură straşnică în plasa unui jurnalist. Farsa cu oamenii bipezi, mîndria sa, i-a adus popularitate şi a făcut înconjurul României prin intermediul radioului, apoi prin presa scrisă. Cînd jurnalistul Buzdugan s-a recomandat drept reporter la Realitatea TV, care vrea să facă o emisiune în Oradea despre copiii bipezi, luată prin surprindere, viceprimăriţa Rozalia, responsabilă cu problemele sociale, a confundat bipezii cu cerşetorii şi a acceptat încîntată să participe la emisiunea despre umblătorii în două picioare. Doamna Biro l-a asigurat pe Buzdugan că „majoritatea copiilor bipezi din Oradea provin din alte localităţi şi că pe străzile din municipiu abia dacă pot fi găsiţi unul sau doi, pentru că Poliţia Comunitară i-a ridicat aproape pe toţi.” Mamă a doi copii, viceprimăriţa a spus că nu are niciun biped în familie. Brovo, doamnă! Asta da cultură generală!

Vai de mine, Lazlo Tökes are dreptate!

În plus, doamna se bucură din anul 2000 de atitudinea critică a agentului cu sutană, Lazlo Tökes, fost preşedinte de onoare al udemere, care a afirmat că organizaţia menţionată este „un partid etno-business, care nu face decât să asigure înflorirea afacerilor propriilor lideri, atât cu forinţi de la Guvernul Ungariei, cât şi cu lei de la Guvernul României, iar doamna Rozalia împreună cu liderul udemere Bihor, Alexandru Kiss şi cu preşedintele executiv al organizaţiei judeţene, deputatul Szabo Odon, conduc Fundaţia Mecena, care a deturnat 1,3 milioane forinţi, oferiţi la finele anilor 1990 de Guvernul de la Budapesta pentru construirea Centrului Cultural «Ady Endre» în judeţul Satu Mare, folosind doar o parte din bani pentru construirea la Oradea a unui «centru de petreceri» şi neputînd justifica cheltuirea a 1,2 milioane de forinţi.” Pentru prima dată în cariera sa deviantă îi dau dreptate lui Tökes. Dacă pesediştii acceptă tot ce le vîră udemeriştii sub nas pentru ministere şi alte funcţii băgătoare de bani în cont, înseamnă că sînt extrem de disperaţi pentru obţinerea de voturi şi vor unge la Ministerul Culturii noastre o „bipedă”, citînd din vasta cultură a viitoarei doamne ministru, demnă de Olimpiada Penalilor.

de Maria Diana Popescu | art-emis

Rusia riscă izolarea după posibila implicare în accidentul aviatic

Rusia riscă să se confrunte cu o izolare crescândă după catastrofa avionului malaysian, în condiţiile în care opinia publică occidentală se mobilizează împotriva preşedintelui Vladimir Putin, care, de asemenea, ar putea fi ţinta criticilor şi în plan intern, consideră unii experţi.

Prăbuşirea avionului malaysian, cel mai probabil doborât de o rachetă, şi moartea celor 298 de pasageri în estul Ucrainei, într-o zonă de lupte între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene, reprezintă o schimbare în criza care durează de mai bine de opt luni şi ar putea avea consecinţe politice şi economice imprevizibile pentru Rusia.

“Se constată o confruntare majoră între Rusia şi Occident. Izolarea Rusiei se va accentua în mod constant”, a declarat Iuli Nisnevici, expert la Universitatea de studii economice din Moscova.

Prăbuşirea avionului malayian, cel mai probabil doborât de o rachetă sol-aer, a provocat indignare în lumea întreagă, iar Washingtonul i-a acuzat direct pe rebelii proruşi pentru această tragedie.

La rândul său, Rusia a respins acuzaţiile oficialilor americani, subliniind că Washingtonul a tras concluzii înainte de începerea anchetei privind catastrofa aviatică din Ucraina.

Adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a declarat, sâmbătă, că Rusia este victima unui “război al dezinformării”.

“Cred că dacă ancheta va incrima Moscova, chiar şi indirect, Rusia va nega responsabilitatea”, afirmă, la rândul său, economistul rus Serghei Guriev. “Dacă ancheta va acuza Rusia, aceasta va reprezenta o catastrofă pentru ţară”, subliniază, la rândul său, expertul independent Evgheni Gontmaher.

– Moscova, pe urmele Iranului

În afară de responsabilitatea uneia dintre cele două părţi în catastrofa aviatică din Ucraina, analiştii consideră că divergenţele dintre Rusia şi Occident vor lua amploare. “Situaţia se va înrăutăţi”, explică Gontmaher, care consideră că Rusia ar putea fi izolată asemenea Iranului. “Mă tem că ne îndreptăm spre o astfel de evoluţie”, a apreciat expertul.

Pe de altă parte, dacă ancheta va confirma responsabilitatea Moscovei în catastrofa aviatică din Ucraina, Vladimir Putin riscă să se confrunte cu un val de critici şi pe plan intern, ceea ce va reprezenta o lovitură pentru popularitatea sa, aflată în acest moment la cel mai ridicat nivel.

Moartea celor 298 de persoane în tragedia aviatică din estul Ucrainei riscă “să fie începutul sfârşitului pentru preşedintele rus”, afirmă, la rândul său, jurnalistul de opoziţie Ivan Iakovina, pe site-ul de ştiri Novîie Vremia.

Unii analişti au făcut chiar o paralelă cu regimul fostului preşedinte libian Muammar Kadhafi, considerat instigatorul atentatului care a provocat explozia zborului 103 al companiei Pan Am, la Lockerbie, în 1998, provocând moartea a 270 de persoane.

Critică la adresa politicii Kremlinului, Iulia Latinina a apreciat tragedia avionului malaysian drept “un al doilea Lockerbie”, la postul de radio Ecoul Moscovei.

“Desigur, Rusia nu este Libia”, afirmă, la rândul său, jurnalistul Maksim Samurukov, într-un editorial publicat în cotidianul Slon.ru. El consideră că o izolare totală va fi greu de impus Moscovei, în condiţiile în care Rusia este membru permament în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite şi are numeroşi aliaţi în Asia şi în America de Sud. “Altfel spus, nu va fi nevoie de susţinerea tuturor ţărilor din lume pentru decretarea unui embargou împotriva Rusiei. Într-un astfel de caz, nici neutralitatea Chinei nu va fi de folos”, explică jurnalistul.

– O lovitură de imagine pentru Rusia

Pe lângă disputele privind desfăşurarea anchetei, experţii consideră că tragedia aviatică a afectat deja imaginea Rusiei în străinătate.

Premierul australian Tony Abbot a sugerat, sâmbătă, că preşedintele rus ar putea să nu mai fie invitat la summitul G20 organizat în Australia în noiembrie dacă nu va coopera pentru a asigura buna desfăşurare a anchetei privind prăbuşirea avionului Malaysia Airlines.

Participarea Rusiei la summitul G8 a fost deja suspendată în urma anexării Crimeei în martie, iar summitul care urma să fie organizat după Jocurile Olimpice de la Soci, la începutul lunii iunie, a fost anulat.

Potrivit experţilor, liderii europeni, până acum divizaţi în privinţa poziţiei faţă de Rusiei, ar putea urma atitudinea Washingtonului în ceea ce priveşte consolidarea sancţiunilor.

De altfel, premierul britanic David Cameron a declarat că Occidentul “ar trebui să-şi schimbe fundamental poziţia” faţă de Rusia. Înainatea catastrofei din Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană a adoptat deja noi sancţiuni împotriva Moscovei. Oficialii de la Washington au vizat în special sectoarele ruse ale apărării, energiei şi cel bancar.

sursa: Mediafax

AUDIO: DOVADA că Rusia ar fi fost implicată în doborârea avionului de linie malaezian?

UPDATE: VIDEO: 3 iulie 1988 – SUA DOBOARA UN AVION CIVIL IRANIAN in spatiul aerian iranian. Mor 290 de oameni, inclusiv 66 de copii

[youtube=https://youtu.be/XPBQd337HsI]

CNN – surse militare americane confirmă că avionul a fost doborât de o rachetă.

Înregistrarea convorbirii telefonice dintre rusul Igor Bezler, conducătorul teroriștilor din detașamentul BES, cu coordonatorul său, Gheranin Vasilii Nicolaevici, colonel în Statul Major al Serviciului de Spionaj Militar al armatei ruse. Convorbirea a avut loc la puțin timp după prăbușirea avionului civil Boeing 777.
Înregistrarea audio a fost plasată și pe site-ul Securității Naționale a Ucrainei (SBU)
Prima parte
– Numai ce au doborât un avion. Detașamentul lui ”Mineor”. A căzut lângă Enakievo.
– Piloții, unde sunt piloții?
– Au plecat să caute și să fotografieze avionul căzut. Iese fum…
– Cu câte minute în urmă?
– În jur de 30 de minute în urmă?

A doua parte

– Da, maior!
– Deci cei de la postul Cernuhin l-au doborât. Kazacii de la Cernuhino (localitate).
– Avionul s-a prăbușit în regiunea minei Petropavlovska. Am găsit primul mort, e civil.

A treia parte
– Ce-i acolo la voi?
– Mai pe scurt, la sigur e avion de pasageri
– Este multă lume acolo?
– Da. **** Rămășițele au căzut în curțile oamenilor.
– Dar bordul de care este?
– Încă nu am stabilit, încă nu m-am apropiat. Eu doar mă uit acolo unde au început să apară primele trupuri. Acolo sunt bucăți din interior, fotolii, cadavre
– Ceva armament este?
– Absolut nimic, lucruri personale, echipament medical, prosoape, hârtie igienică.
– Documente sunt?
– Da, ale unui student indonez, de la universitatea Thompson.

A patra parte

– Despre acest avion, doborât în regiunea raionului Snejnii –Torez. S-a dovedit a fi de pasageri.A cazut în raionul Grabovo. Acolo sunt o mulțimea de cadavre: femei și copii. Acum kazacii sunt acolo.
– La televizor transmit? Parcă se anunța despre AH-26, un cargo ucrainean, pe care spun că scrie ”Cursă malayesiană”. Ce cauta el pe teritoriul Ucrainei?
– Înseamnă că aducea spioni. Pentru ce să zboare… acum doar războiul e în desfășurare?
– Am înțeles!

Există și unele bănuieli cum că înregistrarea este falsă:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=RMgIpC-bCfQ]