Tag Archives: accident aviatic

Rusia riscă izolarea după posibila implicare în accidentul aviatic

Rusia riscă să se confrunte cu o izolare crescândă după catastrofa avionului malaysian, în condiţiile în care opinia publică occidentală se mobilizează împotriva preşedintelui Vladimir Putin, care, de asemenea, ar putea fi ţinta criticilor şi în plan intern, consideră unii experţi.

Prăbuşirea avionului malaysian, cel mai probabil doborât de o rachetă, şi moartea celor 298 de pasageri în estul Ucrainei, într-o zonă de lupte între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene, reprezintă o schimbare în criza care durează de mai bine de opt luni şi ar putea avea consecinţe politice şi economice imprevizibile pentru Rusia.

“Se constată o confruntare majoră între Rusia şi Occident. Izolarea Rusiei se va accentua în mod constant”, a declarat Iuli Nisnevici, expert la Universitatea de studii economice din Moscova.

Prăbuşirea avionului malayian, cel mai probabil doborât de o rachetă sol-aer, a provocat indignare în lumea întreagă, iar Washingtonul i-a acuzat direct pe rebelii proruşi pentru această tragedie.

La rândul său, Rusia a respins acuzaţiile oficialilor americani, subliniind că Washingtonul a tras concluzii înainte de începerea anchetei privind catastrofa aviatică din Ucraina.

Adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, a declarat, sâmbătă, că Rusia este victima unui “război al dezinformării”.

“Cred că dacă ancheta va incrima Moscova, chiar şi indirect, Rusia va nega responsabilitatea”, afirmă, la rândul său, economistul rus Serghei Guriev. “Dacă ancheta va acuza Rusia, aceasta va reprezenta o catastrofă pentru ţară”, subliniază, la rândul său, expertul independent Evgheni Gontmaher.

– Moscova, pe urmele Iranului

În afară de responsabilitatea uneia dintre cele două părţi în catastrofa aviatică din Ucraina, analiştii consideră că divergenţele dintre Rusia şi Occident vor lua amploare. “Situaţia se va înrăutăţi”, explică Gontmaher, care consideră că Rusia ar putea fi izolată asemenea Iranului. “Mă tem că ne îndreptăm spre o astfel de evoluţie”, a apreciat expertul.

Pe de altă parte, dacă ancheta va confirma responsabilitatea Moscovei în catastrofa aviatică din Ucraina, Vladimir Putin riscă să se confrunte cu un val de critici şi pe plan intern, ceea ce va reprezenta o lovitură pentru popularitatea sa, aflată în acest moment la cel mai ridicat nivel.

Moartea celor 298 de persoane în tragedia aviatică din estul Ucrainei riscă “să fie începutul sfârşitului pentru preşedintele rus”, afirmă, la rândul său, jurnalistul de opoziţie Ivan Iakovina, pe site-ul de ştiri Novîie Vremia.

Unii analişti au făcut chiar o paralelă cu regimul fostului preşedinte libian Muammar Kadhafi, considerat instigatorul atentatului care a provocat explozia zborului 103 al companiei Pan Am, la Lockerbie, în 1998, provocând moartea a 270 de persoane.

Critică la adresa politicii Kremlinului, Iulia Latinina a apreciat tragedia avionului malaysian drept “un al doilea Lockerbie”, la postul de radio Ecoul Moscovei.

“Desigur, Rusia nu este Libia”, afirmă, la rândul său, jurnalistul Maksim Samurukov, într-un editorial publicat în cotidianul Slon.ru. El consideră că o izolare totală va fi greu de impus Moscovei, în condiţiile în care Rusia este membru permament în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite şi are numeroşi aliaţi în Asia şi în America de Sud. “Altfel spus, nu va fi nevoie de susţinerea tuturor ţărilor din lume pentru decretarea unui embargou împotriva Rusiei. Într-un astfel de caz, nici neutralitatea Chinei nu va fi de folos”, explică jurnalistul.

– O lovitură de imagine pentru Rusia

Pe lângă disputele privind desfăşurarea anchetei, experţii consideră că tragedia aviatică a afectat deja imaginea Rusiei în străinătate.

Premierul australian Tony Abbot a sugerat, sâmbătă, că preşedintele rus ar putea să nu mai fie invitat la summitul G20 organizat în Australia în noiembrie dacă nu va coopera pentru a asigura buna desfăşurare a anchetei privind prăbuşirea avionului Malaysia Airlines.

Participarea Rusiei la summitul G8 a fost deja suspendată în urma anexării Crimeei în martie, iar summitul care urma să fie organizat după Jocurile Olimpice de la Soci, la începutul lunii iunie, a fost anulat.

Potrivit experţilor, liderii europeni, până acum divizaţi în privinţa poziţiei faţă de Rusiei, ar putea urma atitudinea Washingtonului în ceea ce priveşte consolidarea sancţiunilor.

De altfel, premierul britanic David Cameron a declarat că Occidentul “ar trebui să-şi schimbe fundamental poziţia” faţă de Rusia. Înainatea catastrofei din Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană a adoptat deja noi sancţiuni împotriva Moscovei. Oficialii de la Washington au vizat în special sectoarele ruse ale apărării, energiei şi cel bancar.

sursa: Mediafax

Americanii de la Washington Post râd de cele șapte servicii de informații din România

Cotidianul american Washington Post a publicat săptămâna aceasta mai multe materiale despre accidentul aviatic din Apuseni care s-a soldat cu moartea pilotului Adrian Iovan și a studentei la medicină Aura Ion. În ultimul articol, WP scrie că prăbușirea unui avion de mici dimensiuni a reușit să înfurie întreaga România și să amenințe Guvernul aflat la putere.

Washington Post: O țară cu șapte servicii de informații nu a localizat la timp victimele unui accident aviatic

“Românii au reacționat cu furie, apelând la rețelele de socializare și la televiziuni pentru a acuza incompetența Guvernului, după ce a fost dezvăluit că una dintre victime a sunat de șase ori la numărul de urgență”, scrie WP.

Cotidianul american trece în revistă că până în prezent și-au pierdut funcția patru înalți oficiali și că studenta care se afla la bord a murit, printre alte cauze, și de hipotermie.

WP îl citează pe profesorul Nicolae Șerban Tomescu, care spune, pentru Associated Press, că Executivul “nu face nimic în general, iar în acest caz nu a făcut nimic pentru a localiza avionul. A trebuit să-l găsească un pădurar. Întreaga operațiune a fost ca brânza elvețiană. Plină de găuri”.

“Mânia publică a crescut pentru că, spun mulți, guvernul nu a fost în stare să adune echipamentul necesar pentru a salva victimele accidentului, dar este dispus să investească resurse masive pentru supraveghere. România, țară cu o populație de 19 milioane de oameni și fără dușmani externi, are 7 agenții de informații, inclusiv principalele agenții interne și externe de spionaj. Activiștii pentru democrație pretind că cei aflați la putere se folosesc de agențiile de informații pentru a câștiga avantaje injuste împotriva adversarilor, despre care sapă date compromițătoare”.

Jurnaliștii americani mai notează că ținta furiei populare este și Serviciul de Telecomunicații Speciale, care “a investit 40 de milioane de euro în numărul unic de urgență”, dar nu a reușit să localizeze locul accidentului, deși unul dintre supraviețuitori a sunat de șase ori la 112.

Scandalul a lovit și în guvernul care anul acesta încearcă să câștige alegerile prezidențiale, scrie WP, care mai arată că premierul Ponta a condamnat în termeni fermi erorile misiunii de căutare și salvare. “Ponta încearcă, totodată, să salveze aparențele pentru că el a fost cel care a anunțat în timpul unei emisiuni televizate că toți cei 7 oameni aflați la bord au supraviețuit. Românii erau lipiți de ecranul televizorului, iar guvernul a prezentat povestea, în primă fază, ca fiind una cu final fericit”, mai scrie cotidianul.

de | DC News