Tag Archives: Alba Iulia

Ungurii militează pentru DIKTATUL de la Bruxelles, prin care vor obținerea Ardealului. Românii trădători îi ajută cerșind cetățenia maghiară

vise de hunguriÎn anul 2013, românii se pregătesc să sărbătorească 95 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.
Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele: continuare »

LA MULŢI ANI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI !!!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !
1dec1918

90 DE ANI DE LA MAREA UNIRE DE LA ALBA-IULIA DIN 1918

Hora Unirii

[YOUTUBE=https://www.youtube.com/watch?v=mJwS8KM-LQA]

Pe-al Nostru Steag e scris: UNIRE !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=2eySUAdCwXY]

IMNUL României

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sqKEPqjuJkw]

IMNUL Basarabiei

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VkZX4Bo5N-o]

Revenim cu înregistrări din Basarabia !

Desteaptă-te române

Din toate oraşele româneşti, către Cetatea Unirii!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

drapel romania

Susţinători ai campaniei Basarabia pământ românesc, vor veni din multe oraşe ale ţării către Alba Iulia.

Oameni din Arad, Botoşani, Bucureşti, Chişinău, Cluj, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Petroşani, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea şi Vaslui vor veni pe 1 decembrie 2008 la Alba Iulia alături de noi pentru 90 de ani de la UNIRE şi pentru Basarabia, pământ românesc!

Dacă vreţi să veniţi pe 1 decembrie 2008 la Alba Iulia alături de noi, scrieţi pe forum sau contactaţi-ne prin email sau telefon.

La Alba Iulia ne vedem la ora 08.00 la Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan, restul programului aici.

90 DE ANI DE LA MAREA UNIRE
IDEALURILE LE PĂSTRĂM ÎN CUGET ŞI SIMŢIRE!