Traim o vreme a razboiului: intre culturi, intre valori, intre credinte. Traim o vreme a razboiului: nevazut, nedeclarat si, cu toate acestea, prezent. Traim, iarasi, in plina contradictie: pare ca, pe masura ce ne straduim sa unim intr-o singura „Oda a Bucuriei” culturi, valori si credinte, in curgerea tacuta a vietii lor, dincolo de parada unionista de la suprafata, acestea isi intetesc diferentele. Si cum ar putea fi altfel, din moment ce primul lucru pe care il dam la o parte cand incepem o discutie este tocmai adevarul? In dezbaterea publica, mai ales, dar si in societate, politica si chiar filosofie, suntem indemnati sa punem adevarul la o parte pentru a ne putea, chipurile, intelege; pentru a nu accentua diferentele; pentru a nu supara pe nimeni, pentru… pentru… pentru… De aici, noua corectitudine politica – neo-limba minciunii; de aici, aceasta societate multiculturala europeana, in care orice cultura poate intra – cu conditia de a nu intra cu adevarat. Ea nu se poate construi decat pe permanenta excludere a adevarului din sanul ei: pentru ca simpla adiere a acestuia ar duce la prabusirea principiului ei de functionare – minciuna.

Aceasta este esenta constructiei multiculturale, aceasta este si esenta constructiei politice europene: putem accepta si spune orice, numai nu adevarul! Oare putem spune ca toate religiile sunt adevarate si ca toate conduc la adevar? Putem, si suntem chiar invitati sa o facem! Oare putem batjocori orice lucru sfant, in numele libertatii? Putem, si ni se recomanda chiar! Oare putem spune ca avortul este un drept al femeii, un simbol al demnitatii si libertatii ei? Cu atat mai mult! Oare putem spune ca homosexualitatea este un stil obisnuit de viata, la fel de obisnuit precum oricare altul? Putem, si trebuie sa o facem – riscam chiar sanctiuni, daca nu! Oare putem spune ca singura adevarata valoare e umanismul? O, dar suntem laudati daca o facem – abia asa intram in clubul european! continuare »