Iată încă o păcăleală, marca Chevron!
Avansarea lucrărilor la sonda de explorare din Pungesti scoate la ivealã ilegalitãtile comise de societatea care efectueazã lucrãrile. Evident, institutiile abilitate sã ia mãsuri nu miscã un deget pentru a nu deranja investitia “strategicã”. În fapt atât oficialii Chevron cât si cel mai înfocat avocat al firmei, presedintele Dumitru Buzatu, au sustinut cã apa folositã în procesul tehnologic va proveni din surse externe. În acordul de mediu, eliberat de APM Vaslui, se precizeazã cã Chevron va folosi apa pe care o va cumpãra, în baza unui contract, de la Aquavas Negresti. Este vorba de peste 30 de mii de litri pe zi, întreaga cantitate fiind transportatã cu cisternele! Totusi, la mai bine de 3 luni de la începerea lucrãrilor la Pungesti, nu a fost semnat niciun contract cu Aquavas Negresti! În schimb, pe perimetrul concesionat la Pungesti se foreazã în cãutarea apelor subterane. Mai mult decât atât, în contractul tip semnat de Chevron si proprietarii terenurilor concesionate se specificã faptul cã vor fi folosite apele subterane!
“Prima sondã de explorare va fi amplasatã în extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950 metri de satul Pungesti. Suprafata totalã pe care se va întinde platforma de extractie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri. continuare »