Orosul Sfintei Biserici a lui Hristos, care intareste Sfantul Botez dat de la Dumnezeu, dar leapada botezurile ereticilor care se fac in alt chip[1]
Dintre multele mijloace prin care ne invrednicim de mantuire si care se succed si se leaga unul de altul ca o scara (fiindca toate privesc catre acelasi tel) cel dintai este Botezul, cel predat de Dumnezeu sfintitilor apostoli, de vreme ce fara el celelalte sunt nelucratoare.
De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu (In. 3: 5);
caci trebuia neaparat ca, de vreme ce cea dintai nastere il aduce pe om in viata aceasta muritoare, sa fie gasita o alta nastere si un chip [de nastere] mai tainic care sa nu-si aiba inceputul in stricaciune, nici sa se sfarseasca in stricaciune, prin care sa ne fie cu putinta a urma lui Iisus Hristos, Intemeietorul mantuirii noastre. Ca apa botezului cea din colimvitra are rolul de pantece, si nastere primeste cel nascut, cum zice Gura de Aur[2]; iar Duhul Care se pogoara in apa are rolul lui Dumnezeu, Care plasmuieste fatul; si dupa cum Acela, dupa punerea in mormant, a treia zi a revenit la viata, tot asa, cei ce cred, fiind cufundati in apa, in loc de pamant, prin cele trei cufundari inchipuiesc in sine harul invierii cel de a treia zi, apa fiind sfintita prin pogorarea Preasfantului Duh, asa incat trupul sa fie luminat prin apa vazuta, iar sufletul sa ia sfintire prin Duhul cel nevazut. Caci dupa cum apa dintr-o oala se impartaseste de caldura focului, asa si apa din colimvitra, prin lucrarea Duhului, se preface in putere dumnezeiasca, curatind si invrednicind de infiere pe cei astfel botezati, dar pe cei initiati [botezati] in alt chip aratandu-i necurati si intunecati in loc de curati si infiati.
Asadar, pentru ca deja mai inainte cu trei ani s-a ridicat problema daca sunt primite botezurile ereticilor care vin la noi [la ortodoxie], savarsite in afara predaniei sfintilor Apostoli si dumnezeiestilor Parinti si in afara obiceiului si randuielii Bisericii sobornicesti si apostolesti, noi, prin dumnezeiasca mila fiind crescuti in Biserica Ortodoxa si urmand canoanelor sfintitilor Apostoli si dumnezeiestilor Parinti, si cunoscand ca Biserica noastra sfanta, soborniceasca si apostoleasca este singura si unica [Biserica], si [la fel] Tainele Ei, prin urmare si dumnezeiescul Botez, primim tainele ereticilor, cate sunt savarsite nu precum Duhul Sfant a randuit sfintitilor Apostoli si precum Biserica lui Hristos face pana astazi, ci fiind gaselnite [inventii] ale oamenilor stricati, [le primim deci] ca intrutotul neobisnuite si le stim straine de intreaga predanie apostolica, si de aceea le lepadam prin hotarare obsteasca. Si pe cei dintre ei care vin la noi ii primim ca nesfintiti si nebotezati, urmand Domnului nostru Iisus Hristos, Care a poruncit ucenicilor Lui „sa boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Mt. 28: 19), si sfintitilor si dumnezeiestilor Apostoli, care randuiesc a-i boteza pe cei ce vin [la credinta] prin trei afundari si ridicari, si la fiecare afundare a chema un nume din Sfanta Treime[3], si sfintitului si intocmai cu apostolii Dionisie, care zice: continuare »